“În vremea tâlcuirii să nu ascunzi cele ce privesc pe cei de față povestindu-le lucrurile cuviincioase și vrednice de laudă mai lămurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit.” Marcu Ascetul[1]

“Et in Arcadia ego” zice craniul de uriaș așezat pe un cippus[2] etrusc, cu fruntea găurită ca de piatra lui David, în pictura lui Barbieri[3], și la fel scrie pe piatra de mormânt, de fapt mormântul piatră, celtic sau armenesc sau vechi românesc, în jurul căreia sunt adunați păstorii din pictura lui Poussin[4], “iar acum sunt în Arcadia”, fost-am-io și nu mai îs, luatu-s-o dusu-s-o, sic transit gloria mundi, că într-un final toate se întorc de unde au plecat, în Arcadia, Arka-Dia, cetatea, ținutul zeilor, ceresc, dar și pământesc, cum încă se cheamă inima Peloponesului, în care s-a născut cândva demult dusa Zoe Paleologu[5], fiica lui Toma Paleologu[6], despotul Moreei și ultim baron de Arcadia, dus și el, fratele mai mic al lui Constantin XI, ultimul Împărat roman, cea care va fi soția lui Ivan III[7] al Moscovei și bunica lui Ivan cel Groaznic[8], și el oale și ulcele, cea care a adus Moscovei moștenirea Noii Rome, Nea-Roma, a Constantinopolului, a Roma-neei, transformând-o în cea de-a treia, apărătoarea Creștinătății, binecuvântând-o sub semnul Vulturului bicefal, vulturul cel cu două capete, venit din negura hittită a vremurilor, pe care și l-au revendicat și Habsburgii falsului Imperiu roman de neam german, tot timpul m-am întrebat ce înseamnă asta, dar și Mahomed II[9], Fatih, cuceritorul, dar și Tatăl, Fathe’, la Grande Aquila, cum i s-a zis în epocă de către Venețieni, cei ce demult puseseră ochii pe Arcadia și pe care au și cucerit-o mai apoi, dar și ei se duc, toți se duc, în Arcadia[10] cerească, Arka-Dia, cetatea zeilor, Arga Dio, Arca și Argos-ul[11] lui Dumnezeu, “De Civitates Dei” de care ne zice Augustin, Mecca cerească, Macon[12]-ul și Makan[13]-ul veșnic, față de cele trecătoare de jos, CetateA arhetipală, Arcul de Triumf din inima Arg-ului, ergo, adică the-Arga, Târg-ul, cetatea, locul cu arg, ba-arg în ebraică, baarg adică bourg sau burg, locul și lucrul tare, berk în turkmenă, ba-ark, o cochilie cu-chilie, ca o scoarță, bark în engleză, scorched adică scorțit și scorojit de soarele aspru al deșertului, care luminează cețos zidurile monstruoase din fața mea, galben roșiatice, clădite din pământ bătut și cărămidă arsă, therra-mida ceramida ceramica, marele Ark al Bukharei, memento mori în el însuși, dărâmat cu berbecii de asalt, the-rammed, de atâtea ori, trimis definitiv în Arcadia numai ca să renască din nou și din nou ca un Phoenix[14] fenician față de dușmani și moarte, foe-nix, adevărata cetate a lui Dumnezeu, Bog-ha-Ir, OrașuL Dumnezeu din Bogh-kara, Țara lui Dumnezeu, pe care, prin care și spre care pășesc.

În dacica veche, dutchica, la cetate îi zice dava, Deva, locul devi-lor, al zeilor, cei înțelepți, regii, Rig Veda hindusă înseamnă înțelepciunea, vederea, Regeasca, căci V-D-, e D-V- citit invers și vede e deve, ce se vede, trebuie, în italiană, înțelepciunea e obligatorie, și dacă o împlinesc atunci deve devine eved citit invers, rob în ebraică, care evadează, căci înțelepciunea datoriei și datoria înțelepciunii, una și aceeași, e calea. Datoria dă tăria, the Ria, Raiul. În ebraică la cetate nu îi zice deva, ci Teva, cum Thiva îi zice în greacă la Teba[15], dar b e v, și t e d, Teva, Deva, cetatea. În fața ei tronează, imagine venind din străfundurile timpului, legată de o parâmă, o corabie a deșertului, manowar al nisipurilor, mereu fascinantă pentru mine, o cămilă bactriană. Mare, sălbatică, puturoasă, păroasă și mușchiuloasă, urâtă și puternică, poate să meargă patru zile în continuu cu aproape un parsec parasang farsakh pe oră, să nu bea apă deloc 3 zile și să ducă pe spinarea, spine-are-a ei, istoria lumii prin cea mai aprigă furtună de nisip și de uitare imaginabilă, băgând la nevoie, iute, capul în nisip, până trec nălucirile duhurilor din locurile pustii și fără apă ale Taklamakanului, cum povestește Marco Polo. Acum stă la poză, pause, fără mânare, fără menire, în fața Ark-ului, așteptându-mă pe mine sau pe vreun alt călător să o mângâie, și în tot timpul ăsta se uită de sus, sus e cal în ebraică, plictisită, cu superioritatea alergătorului de cursă lungă față de sprinter, la superbul cal alb arab pursânge de lângă ea, călător și el peste parasangi, și de câteva zeci de ori mai repede, din poștă în poștă, ca vântul și ca gândul, până crapă inima în el ducând solia, amândouă vestigii vii ale unui trecut glorios și dus și el, ca aproape totul, în Arcadia, la odihnă, la liman.

Liman înseamnă prieten în ossetină[16] sau alană, elina plecată demult departe, cea vorbită de assi (wussuni[17]) cei războinici, ossetini, cei ce sunt un asset în orice oaste, atât de buni erau. Straniu e că aryaman în ossetină se pronunță exact liman, sunt fonetic identice, a-liman, iar aryaman e rădăcina spaniolescului hermano, prieten și frate arian, arya-man, frații, cei prieteni între ei că sunt de același neam, pal, pal-the, omul palid, alb la față, aria-man-ul, adică, straniu, aliotmanul, a-liota, leute, om în germană, popoarele împreunate, aliate, aliat-men-i, cei ce umblă împreună, prietenii, oamenii din aceeași rădăcină, cunoscută sau doar intuită, in-tuition, învățată de dinăuntru, emanată prin emunah, adusă ca de îngeri. Mă sui, allyah în ebraică, prin poarta monumentală străjuită de turnuri, trec pe track prin poartă și intru în Ark. În turcă a intra este ingirish, unde girish e intrare, geresh sau gereth, o gheretă, dar și o gretha, o grotă, a te pune la adăpost, a intra e in-geretha, in-grotha, ingresso în italiană, unde mai intră și alții și se face mare adunare, congresso, unde gres vine zice-se din latinescul gressus, a păși, a intra, a călca, împreună, în acest girish, la acest loc facem ingirish, la aceasta indirizzo, adresă în italiană, ingirisho, ce bine se vede identitatea adresa și agresa, indirizzo și ingirisho sunt in-diricio, în directio, în direction, pe acest drum, derech în ebraică, pe această cale, drakh la singular, în ebraică, intră în noi, ingerăm in–gerash-ul, binele sau răul, drak-ul sau îngerul, aceeași cale, dar expeditor diferit, ex-pedi-the-ar, cel ce face, te pune să ieshi pe picioare, eschi-pedi, ai grijă, Drăgoșele, ce îndrăgești, ce lași să intre în cetatea minții și mai ales a inimii, că odată intrat în grad, în-grad gândul rău își dă arama pe față și devine ingrat, ingerash-ul devine drac, ai grijă în ce pui dragul că acolo e drakh-ul, calea, atașamentul, căci Dragoș e și purtător de drag, dar și de cale, și tare ușor din drag-os devii drac-os, cum bine știi, căci dragul face dracul, “de te-ndeamnă, de te cheamă, tu rămâi la toate rece” bine zice Eminescu, Doamne ajută-mă! Dar ce treabă atât de intimă să aibă turca cu latina? Cum să fie atât de aproape ca structură și ca sens, și cu pronunție atât de diferită, latină și turcă? Mă izbește din nou amintirea scrisorii lui Mahomed al II-lea către Papa Niccolo V[18] pe care am găsit-o într-o carte italiană despre marele mozaic din Otranto. “Io sono turco, e i turchi, secondo le mie nozioni etimologiche e neologiche, sono Teucri, cioe discendenti dai famosi Troiani. Personalmente riconosco tra i miei avi lontani quel glorioso Ettore che fu ingiustamente ucciso dai grechi dunque il mio diritto di vendetta sui moderni elleni e sacrosancto. (…) Per la succesione di Enea che era anche troianno e mio antenato…”[19], suntem rude cu voi italienii și oare de ce ne dușmăniți și ne batem între noi, creștini cu islamici, când adevăratul dușman, al ambilor, sunt iudeii?! Ce bine se vede în textul italian avi ca strămoși cu avi în ebraică, părinți, ava și Abba, la fel de bine ca ingresso și ingirish, încurcate sunt căile tale, Doamne, și limbile Babelului și neștiința noastră despre cine suntem.

E încă ceață, dar soarele începe să se prevadă palid printre nori, a lumină. Odată urcat în Ark, în buricul miezului lumii, ca într-o rămășiță a turnului Babel adunându-se în sine, de la înălțimea prezentului, de pe platforma parțial văruită în alb, că de aia erau orașele toate albe, var-ul Bel-grad era văruit în alb, ca Feher-szek-is-var, alb-scaun-e-oraș în maghiară, orașul de scaun al saka unguri, simt istoria năvălind peste mine din negura timpului, din toate cele patru zări ale pământului. Privind peste orașul vechi de chirpici și cărămidă arsă, peste moscheea cea mare și havuzurile și fântânile și Ayub, de mă uit departe tare, zehr în germană și zohr în kurdă și armeană, în zare, mi se năzare, nazar e privire, dar și sentiment, senzație în turkica uzbecă, ca dincolo de deșertul tătarilor dimprejur, peste mări și țări, în spate, nazat în rusă, în hind-sight zice englezul, adică uitându-mă spre hind, spre Răsărit și Miazăzi, cu ochii minții întrezărește Taxila kushană, capitala lui Kanishka[20] cumanul de dincolo de Indus, Ha-Ind, Hind, departe spre India, be-hind e a întoarce spatele Hindului, a pleca de acolo, oamenii lăsați în spate sunt behind be-Hind, by-Hind, lăsați pe malurile Indusului când cei mai mulți au plecat bye-Ind, beyond, dincolo de apă, dar și de munții Indu-ului, Hindukush, Ha-Indu-kush, cei care hinder, împiedică, aproape orice trecere decât doar prin pasurile înalte, de sus, care te duc peste, dincolo, hiper în greacă, cum e ucigătorul Khyber[21], cel păzit încă din vechime de Iberienii pashtuni ai lui Ab-ghan, fiul lui Saul. Parcă văd deja aievea harta Imperiului Achemenid din muzeul Ark-ului, o bijuterie.

Spre Miazăzi, miezul day-ului, al Dei-lor, s-ar vedea Termez-ul, terre-miez-ul, miezul lumii, pe malul Om-ului, al râului Amu, cel Viu, Oxusul, dincolo de care, la o aruncătură de băț, sunt ruinele Bactrei, capitala Bactriei boctarienilor, bogatirii boacteri care fac poactera, potera, puterea, numită și Balkh, bâlciul cel mare, capitală a Balkhariei, de unde au plecat balkharii bulgari, iar mai spre sud-est e Khorasanul și apoi spre sud vest și spre oceanul indian, dincolo de Drangiana cea mereu deranjată de Drang nach Oesten[22] al Saka, numită de fapt și Sistan[23] sau Sakastan căci sis e saes, sași adică sachi adică saka, dincolo de ea e Karmania[24] cu capitala la Kerman, locul Germanilor, nu departe tare de Helmandul[25] afghan, la care ajungi, 200 de farsakhi[26] spre est, prin Zaranj[27], un Zarand[28] plin de aur ca al nostru, căci zar e the-aur, aur în farsi, în Ha-elaman-the, elama înseamnă viață în finlandeză, e-l’ame, suflet în franceză, țara Alamanilor Eli-man-i și holymen-i cei ce au ajuns acolo din Elam[29]-ul din Mesopotamia, deja suntem la Miazăzi spre Apus, unde nu degeaba sunt acum ruinele Susa-ei, capitala de iarnă a perșilor Ahemenizi, a Persiei per se, numită pe hărțile de mai târziu cu numele vechi și nepăstrat decât obscur prin muzee uzbece, Davlat Musaffarilor, ținutul musafirilor, ma-safar, suflete călătoare, dar și ma-shofar, scribii, shoferii, conducătorii, cum bine se vede exact la locul faptei, în cartea Estera[30], epitomică pentru ontologia înșelătoare și genocidară a jâzilor, și ce interesant că sus e cal în ebraică, iar la călăreț, cavaler se zice parash sau paars, tot în ebraică, pers–an, un sa-as, căci asta e structura reală a lui sus, un Sas, neamț, german, saxon sau sæx în engleza veche la fel ca în ahemenidă, persana veche, unde Xerxes, Her-hes, domnul, Sir-ul și Seer-ul și Herr-ul hessienilor, citit invers, cum a și fost scris, devine Sæx-Rex, Regele Saex-ilor saxoni, de fapt sași.

Mă cheamă harta înăuntrul ei, intru în muzeul Ark-ului și mă pironesc în fața ei. E făcută în epoca sovietică, scrisă în uzbecă, în caractere chirilice pe care le citesc cu surprinzătoare ușurință. Harta îmi vorbește în timp ce zbor peste spațiul acelui timp, extras continuumului spațiu-timp, zam-zaman, în care zam e pământ, spațiu în farsi, iar zaman este timp în ebraică, deasupra bnei za’am, fiii mâniei în ebraică, de fapt fiii lumii căzute, când plutesc, hover în engleză, în aer, hava în turcă, fac hava-er ca un condor atemporal. Qonxo’r, citit conhor, în turkica uzbecă înseamnă, surpriză, vultur, prădător, monstru însetat de sânge, o ființă care conquer, un cuceritor cu ghiare lungi, con-quer, și ce e și mai straniu, condor în spaniolă cică vine din quechua, limba incașă, în care i se zice kuntur, știu că nu știu, dar știu mai mult decât cei ce zic că știu. Harta mi se deschide, ochii îmi pică pe Teheran-ul numit aici Ragi, care va deveni mai târziu Rai sau Rei, Regatul sau Raiul regilor, rei în spaniolă, capitala, dar apoi cobor spre Pasargard, cum îi zice aici orașului de scaun al lui Cyrus în care am văzut palatul mamei lui Solomon după cum zice tradiția, dar ce e straniu e că numele oficial e Pasargadae, locul prin care au trecut, pasar, zeii, Gad-ii, sau de fapt israeliții din tribul lui Gad[31], închinători la God, și unde și-au făcut și oraș, gard, exacat ca în toate limbile nordice, germanice, dar și slave, gorod, localitate mare, sediu de domn, kyr, gor sau gur, cel mai bun, besser, besior foarte în farsi, be-sieur, a fi domn, sir, sire, sieur în franceză, ba-sar în ebraică, locul cu domni, ba-sar-ga, biserica, cea mare, bozorg în farsi, și astfel Pasargard era Basar-gard, orașul domnilor, înconjurat cu gard de piatră, kar-the, devenind o Karta, ca Jakarta[32] sau Yogyakarta[33] sau Cartagina. Ce frumoasă e simetria karthe-carte și cita-the cita-the, orașuL-minteA în italiană și sanskrită, cetate-cetate, om cu cetate, cu carte la cap, la cetatea minții, gardul inimii.

Mai apoi, trecând prin Ecbatana[34], Ag-bad-an, orașul Sfânt, Agia-abad, așa ca Ashgabat[35]-ul daco-parto-med de mai târziu, dar și orașul Alb, Ak, în turcă, capitala mezilor, Hamedanul de azi, Ha-Medan-ul, Hama-Dan, huma și poporul Dani-lor, de la care ochii îmi fug spre Babel-ul mesopotamian numi Bobyl, un fel de Bobîlna, căci ba-baal înseamnă cu domni, alți domni decât sir-ii, baal-ii, aceiași, dar sub alt nume, ba-Eli, de unde urc spre Mediterană, ÿrta dengizi, marea iurtă, lume în uzbekă, Marea Lumii, Earth-a, spre Tarsus[36], marele port al antichității acum rămas ca rățușca pe uscat după retragerea apelor, îl caut și nu găsesc decât orașul Iss, Iza, apa, la fel ca Odess[37]-ul balcanic, Ad-Iz-ul sau mult mai târzia Odessa din Krim, Ad-Iza, de ce oare a numit-o Potemkin așa?, dar Iss este și Is-is, orașul, dar în persană, tare ca tawr-ul, taur în arabă, orașul lui Ish, Ish-dar-ul lui Ishtar, de unde cobor spre Levant[38], unde văd orașul antic Arvad[39], nici nu știu care e, caut, aha, e insula Arwad din fața Tartusului sirian, un alt Tars, din nou insulă, toate cetățile phenicienilor venețieni sunt pe insule, de la Tyr la Thyracusa zisă în greacă Siracusa, de la Cartagina la Cartagena spaniolă, ce straniu e că rușii au o stradă Arbat, artera negustorilor și meșteșugarilor care fac arbeit, cobor mai tare și dau de un Ierusalim ascuns sub numele de Kyddys, Kadosh sau kodesh e Sfânt în ebraică și arabă și se păstrează și în turkică, God-ish, locul unde e Dumnezeu.

Ca să închid circul, fac cercul întreg și vin peste Kora Dengizi, Marea Neagră in uzbekă, chora e sfânt în greacă și negru, cioară, în turcă, dar și slavă, ciornâi, Marea Sfântă, dar și periculoasă, deng-iza e făcătoare de danger ca la Tanger[40], deng-er, dan-ger, oamenii dani, aspri și periculoși, navigatorii Pontului Euxin, care pentru ei era marea Eu-gina, cea bună, a neamului bun, pont e punte peste ape, că asta e marea, ceva ce leagă, și astfel ajung, ca prin Azov și pe Don în sus și apoi pe Volga la Marea Gurgon de la nord de zidul Gorgan[41] făcut împotriva Gur-gaan-ilor, a oamenilor Domni, a kurganilor făcători de kurgane, kir-gaanii, Chircanii, că nu întâmplător boacterilor noi încă la zicem curcani, marea zisă azi Caspică, Kachpika ce citită invers e kipchak-a, a cumanilor kipchak-i, daco-parții, saka, cei plasați pe hartă lângă lacul care pe atunci nu exista, Aral-ul, Saklar și Sak-Masagetlar, țara Saka-lor și Saka-Masageți-lor, de la Iakuz Kuli cum e scris Aralul, I-luk zu-Kai, citit invers, e Loc-uL Kay-(sir)-ilor, în jos pe Iasart, Sîrdaria de azi, Sir-the-Ria, râul Domnilor, serdar-ia, serdar e vechi nume de mare nobili, comandanți de oști, în Țările Române, Kara-le Khumane scris turcește și pronunțat gutural cum se mai pronunță încă acasă, în Serdar, în provincia Balkan[42], în vechea Dahie din actualul Turkmenistan. Deja obosit mă pregătesc să cobor condorul înapoi în Bukhara, să pun picioarele pe pământ înapoi în Ark, dar nu înainte să văd cu coada ochiului Samarkandul, Samar-kansa, Kansas-ul Shomerilor, Tha-Mara-Kanda, MareLe Oraș numit simplu pe hartă Samar, ca Samaria de unde i-au plecat ctitorii și ca Samara din Rusia unde i-au plecat mai departe, atunci când arșița soarelui și a oamenilor lui, Thor-an-ienii turanieni turci, a devenit de nesuportat.

Umblu prin muzeu ca prin scrierea Akasha[43], ag-asha, cea care înfăptuiește adevărul și neprihănirea, lumina interioară, cea care pare că izvorăște din plin din sogdienii albi și blonzi cu ochi albaștri călărind elefanți în lupta cu lei, tigri și dragoni, care îmi vorbesc peste timp din frescele de la Varaksha[44], pe care mi se odihnesc ochii aici și acum. Știam deja de ele, le-am văzut pe viu la Hermitage, dar nu știam atunci ce văd, era pe când nu s-a zărit, azi o zărim și nu e, iar acum văd doar niște copii, dar e o priveliște, acum văd, am senzația de povestea SF în care fratele cel mic, formatat într-o altă logică prin jocurile venite prin poarta temporală îi zice tatălui și surorii mai mari “peisajul ăsta este greșit”. Varaksha, Var-akasha, orașul acasă, orașul neprihănit, asha în avestană și bun, ahcha în hindi, se află la 40 de km spre apus și miază noapte, într-o veche zonă mânoasă, acum un pustiu presărat, ad litteram, pre-sărat, căci solul e alburiu de la sarea irigațiilor evaporate în sute și mii de ani, cu rămășițele uriașului oraș citadela, kukhandis, din cărămidă arsă și nearsă, cu bastioane care încă se înalță la 10 metri deși dărâmate printre vestigii ale anticelor canale de irigații, peste care tronează boscheții de saksaul, încă de după marea revoltă sogdiană, a oamenilor albi împotriva arabilor, cea de la 760, înăbușită în sânge, și apoi de la începutul mileniului de când orașul a fost finalmente cucerit de nisipurile aduse de adevărata schimbare a climei, răcirea și uscarea, husk-are, a fi uscat, în persană. Sic transit gloria mundi. Aici, cândva, în ajunul Anului Nou avea loc, se știe, un mare târg ce ținea 20 de zile, bâlciul din iarnă, yahr-markt, târgul mare al anului, year-market, în care se trăgeau la sorți, la marea roată a bâlciului, rosturile, adică drepturile, rast e drept în farsi, dar și rokh-urile, roh-the, road-urile și norocurile, cele de trebuință a fi făcute, drumul de urmat, datoria fiecărei comunități, dar și a fiecărui om, am. În mijlocul citadelei arheologii sovietici au descoperit fostul loc de scaun, palatul Bukhar Khudat[45]-ului, Bukhar khoudo-the, așteptându-l pe Godot[46], Domnul și Dumnezeul Bukharei, ultimul dintre conducătorii sogdieni, zoroastrieni, cuceriți deja de arabii islamici, dar nesupuși de tot, cei lăsați de Dumnezeu orașului și oamenilor spre a-i conduce și prin restriște, căci acolo unde nu este viziune poporul piere[47], în neant, ne-ante, ceea ce e înainte, niente, nimic, doar ceea ce creăm noi, un țel urmărit cu zel, intenție și atenție, in the end, căci end-ul e un and, nu se termină decât dacă nu vedem wise, cu viziune, un viitor și o speranță, atunci nimicul inamic, i-nimicul, ne înghite, cum a înghițit timpul Varakhsa, ca nisipul palatul, înăuntrul căruia urmașii urmașilor, întorși acasă, rușii, au găsit frescele, arc peste timp, din Arcadia pământească spre cea cerească, singura care ne rămâne, române, ra-man ba-rahman, om de lumină, ființă a milei și îndurării, brahmane, nu uita rahmane să fii bun, Bismillah Al-Rahman Al-Rahim[48], prin mila lui Dumnezeu cel milos, mila însăși, Mihra însăși, Lumina vie, Rama, Tatăl Luminilor, Aba-Rama, a-Barahmanu’!

Ark-ul păstrează amintirea locului vie, a-minte-are, ca o arcă, un chivot, cum îi și zice Apostolul Pavel în Evrei arcei lui Noe, loc sigur, al salvării, al puterii, al vieții, jivoy în rusă înseamnă a fi în viață, zhivot în bulgară, căci chivotul e locul cu viață a lui Dumnezeu, Zeu-vogy, Dumnezeu sunt în maghiară, Je-vogy, Eu sunt Cel ce Sunt, e trupul Lui, Je-body, și unde e El e și a Lui putere, kuwwat în turkmenă, kub-ba-tha, cel ce e cub, dar și chyyiv ca și Kyiv-ul Kiev, viu, sursa vieții în ebraică, chyyai ab, care chyyiv citit jiv e viu, ca o jivină, jiv-in, în persană, jivina djivina divina, făcută de Dumnezeu prin cuvânt, kubant, cel puternic, cel ce salvează, cel ce dă viață, căci jib e limbă în toate dialectele indiene, fie sub forma jeebh în hindi, jibha în gujarati și punjabi sau jihba în bengali, chyyia sau gea-ba, puterea vieții, dar care e de-geaba pentru cine nu vorbește, e mut, e mot, mort în ebraică, sau nu știe ce vorbește, ce scoate pe gură, prin mișcarea limbii, acel mic mădular, limb în engleză, cel care creează ad litteram limbo-ul, o realitate vie, dar fără via, fără voia lui Dumnezeu, mădular în puterea căruia stă și viața, și moartea, cum zice apostolul Iacov, cel care dă viață, jiu ca Jiul cel viu, sau jhiv sau jhib în hindi, din belșug, bugăt pentru a trăi, pentru viață, jâb, cum încă se mai zice bătrânește în Maramureș, se mai băsădește, în care bahasa, bhasa, e limbă în sanscrită, bengali, hindi și toate indienele, cea care spune cuvântul, șabda la unii, șavda la alții și șoaptă la noi, pronunțat la fel, cel ce save-da, dă sfințenie, sava, și înțelepciune, sofia-the, safata, cea care face sfințenie, sa-fata, prin vorbire, cu buzele, sfata în ebraică, sfatul care dă voir-ul și savoir-ul, sa-voir-ul, vederea în cele sfinte, urmată de facerea lor, înluminarea lor în lume, sava-ar, cum cred unii că dă shabata și shabat-ul, dar shab e noapte în farsi, și atunci cuvântul e cel ce face noapte în loc de sfințenie, la unii mumă, la alții ciumă, după credința care izvorăște din inima lor, căci le va da un duh de orbire ca să vadă și să nu priceapă, pre-ceap, să bage la cap, să pună în începutul oricărui fapt Cuvântul Sfânt, savant, Logos-ul, Cel în care stă toată lumea văzută și nevăzută, Codul sursă a tuturor codurilor, Viu și Lucrător, Dumnezeu Adevărat, Fiu!

În timp ce umblu prin săli umblă cu mine, prin capul meu, și The Heritage of Central Asia a lui Frye, din antichitate până la expansiunea turcilor, care m-a ajutat să înțeleg curgerea vieții prin miezul lumii, varianta oficială. “Saka se întindeau de la Dunăre până în Mongolia și pe platoul iranian”[49] zice el, mă uit pe hartă și văd că sunt chiar în miezul acestui uriaș tărâm, la egală distanță și de Bucharest, Bukhara-est, cât și de Ulan Bataar, Wolan Boacter, Bogatirul Walon, gal și man-gal, mongol, și apoi, citând din Avesta ne dă câteva nume de-ale lor, Tura, Sairima, Saini, Danha, adică Thura-anii sau thur-gii, cei din Tyr, Thur sau Thuringia[50], turanii-taranii-turcii, apoi sarmații sairima-th din Sairam[51] și Sarmisegetuza, Sairami-geti-tha și apoi saii saka din Seini[52] și la final Danii Danha, danezii sau grecii cum li se zicea în vechime danilor. Agățându-mă de Frye trec ca fulgerul, Ildirim[53], ild-er, ild e foc în daneză, dar și cel care este, -am, mai bătrân, elder, plecat deja la înaintașii luați de moarte, ol în turcă, bătrânii duși deja în Aracadia, cei old, duși sus în ceruri, ald și în-alt, de mii de ani peste care trec, cam cum zic sfinții părinți că ni se va prezenta viața noastră toată, într-o clipită, în toate detaliile, instantaneu, in-stan-Din-Eu, în-stă-judecata lui Dumnezeu, ad litteram, unde din e judecată în ebraică, făcută de domn, dan sau dean în engleză.

Firul Ariadnei[54] se derulează și văd ca prin ceață venirea cetei de sogdieni israeliți mezi fondatori ai orașului, închinători la Tatăl luminilor, Ahura Mazda, urmăriți iute de perșii iudei jâzi, iuții iuți ai lui Cyrus, în farsi Kourush, cel Guruș, închinători la Hesham și Hashem, veniți să-și continue și aici gâlceava de frați vitregiți începută pe malurile Iordanului, yarden și jarden, yer e pământ ud, plin de apă, în moroșenește mi-a zis tata, și e pământ în kazakhă, și atunci Iordan-ul e un Yer-dan e ear-th-ul Danilor, pământ ud și mânos, Aerdh-ul Ardeal, și acasă, dar și aici în miezul lumii, peste care vine apoi fratele Macedon, med și el, Maze-don Med-ge-don, Domnul oamenilor mezi, trac și el, turc și el, căci Abu Atrak e tatăl turcilor, căci tarak e și trak și tark, the-rag, rigA, regii care trag lumea după ei ca tracii care trag ca truck-ul, la figurat, dar deseori la propriu, atunci când și-o iau în cap și și-o pun în căruțe ca sciții, tracii și turcii, trashii și tarshii, aga-tarshii agatarși cei de același neam cu alt nume, “De ce ne-am bate noi, de vreme ce tu ești fiul surorii mele?” zice regele sciților, Octamasadas[55], Uxtamazatā, Ash-tha-maza-tha, Medul cel Drept, către Sitalkes[56], regele tracilor, și se petrec pe track până în celălalt capăt al Lumii, căci thrace în engleză se pronunță treis, exact ca trace, urma unui lucru tras de thrace-ii cu traistă, trais-the, iar tras citit invers e sart, că poate nu degeaba zic uzbecii că sarții tadjici sunt turci persanizați, la origine traci din thyras ca tirageții din Tyr, oraș fiică a Tyr-ului mamă, Tyr-oia, Troia, de unde, învinși fiind de frații greci și perși au sărit, saryth, Thyras citit invers, departe tare, până în Tarim, în Taklamakan, până aici, în miezul Lumii așa ca mai apoi Marele Macedon, cel hărăzit, “numai un voievod va putea biet norod să te scape de tot, de al balaur” zice Phoenix ca despre marele Dhu al-Qarnayn[57], cel cu două coarne, în arabă, dar și duh, spirit puternic în ebraica veche, cel învingător al grecilor închinători și ei la zei, la idoli, la draci, Sorele și Luna le-au ținut cununa, Apollo și Artemis, Zeus și Hera, zisă și Dione, Osiris și Isis, venit apoi tăvălug peste perși în ajutor fraților mezi adică parthi, adică turci, sogdieni și bactrieni, împotriva persanilor fariseani, frați și ei desigur, dar de altă credință.

Și Alexandru, Al-ex-Andros, Bărbat ieșit din El, Eli-esh-an-Daros, Ilies cel Darius, cel tare, darw ca stejaru, Omul cel Tare al lui Dumnezeu, descălecător în Bactriană și Sogdiană ca Negru Vodă la frații cumani rumâni de peste șapte țări și șapte mări și șapte munți, și el New-Gur, Nou Kir și Kiraly, Crai Nou, după ce i-a eliberat de perșii iudei și iudeizați, s-a luat cu vară-sa îndepărtată Roxana, Roshana, Rajana cea Rosh-hona, cap-casă în ebraică și în persană, mireasa mirelui, casa lui, a capului, a Regelui, a Rusului care o face pe ea Regină, cea bactriană, ba-cathariana, cathara sau bogumila, din vechea și buna credință și alături de ei zece mii de macedoneeni, vechii slavi, strămoșii lor, s-au luat cu zece mii de fecioare, maidene maid-e mede, din care zic tare și răspicat bulgarii că se trag, trac, reveniți acasă mult după moartea lui Iskander, cum îi zic perșii și turcii lui Alexandru, I-sakan-dar, cel din neamul Saka, poartă și purtător al lui Isaak, edomit fiind măcar în parte, căci Edom zis Esau și fratele său Iacov Israel erau veri cu Mede și Madian, doi dintre fiii Keturhei[58], a treia femeie a lui Avram, a doua soție legiuită, din care zic legendele turce că se trag ei turcii, evrei și ei din Ebre-am, Abram Abraham veri buni, amestecați până la identitate cu edomiții amestecați și ei până la identitate cu ceilalți veri buni, israeliții, dar veri răi cu jâzii, iudeii, singurii genocidari la intrarea în Canan, pământul promis, urmașii lui Iuda, fratele mai mare și dușmanul de moarte al lui Iosif, tatăl lui Efraim și al tuturor efraimiților, doar un alt nume pentru israeliți, cele zece triburi pierdute ale lui Israel, cele cică dispărute pe veci din istorie la 730 înainte de Domnul, după cum ne zic shoferii jâzi, traducându-ne, ia-i unui om rădăcinile, legătura cu strămoșii și cu Dumnezeu, și vei putea să faci ce vrei cu el.

După Alexandru și aici au rămas diadohii[59], Dea-Docii, conducătorii lăsați de Dumnezeu dintre generalii lui, mai ales Seleucus Nicator[60], recuceritorul Babilonului, fondatorul imperiului Seleucid cel cucerit de parții veniți din Horezumul de la Caspică la o sută de ani mai târziu, dar și misteriosul regat numit greco bactrian, de fapt macedo sau medo-bactrian, întins la apogeu din Tabaristanul part și Khorasanul pers și până în Pakistan și India, avându-și omphalosul, am-Falusul, am-fasz-ul cum zic maghiarii mâncând în pronunție l-ul, în Bactria, la Balkh, aici, la doi pași, uriași pentru mine, insignifianți pentru omenire. Dar peste parți și macedo-bactrieni au venit din negura istoriei, ca din străfundurile pământului ca Gog și Magog, ei înșiși, exact de acolo, din Gansu, Kansa-as-u’ din mijlocul Chinei, Da-Yuezhii, Geții Mari cum îi păstrează chinezii în scrierile lor, Da-ge-Yuezhii, Daco-Geții, în timp ce geții mici, Xiao Yuet-Chi-ii, citit ciao în chineză, geții chyyai, cei vii, shiaogeții lui Săgeată cel din Nunta Zamfirei, oamenii Jeți sau Iuții cei cavaleri Jedi, Jâzii mici, au luat calea Tibetului, goniți ambii zice-se de Hunii goniți de chinezi și ei și gonindu-i la rândul lor din Tarim, Taklamakanul numit acum Turkestanul de est, citit corect Trakistanul de est, zic eu, pe Wusuni, hunii albi, cum le zic tot chinezii Asii-lor Osheni numiți și yazigi sau iași, da Iași ca Iașiul nostru și ca Yassy-ul sogdian numit acum Turkestan[61], oraș în Kazakhstan, cei deveniți mai apoi, ajunși în Europa, ossetini sau alani, alien-ii eleni din vechime, veniți aici din Illionul Iliadei, după cădere. Mă luminez, văd cum chinezii sunt Han, hun pronunțat englezește și hunii sunt xiognu, sion-ganu, oamenii veniți din sion, dar și xiao-ganu, în care ga-an e același lucru cu ga-tha, gean-th cu geth, oameni, adică xiao-geții sunt xiao-ganii, hunii, khunii, cumanii, că nu întâmplător geții mici fondează în Tarim orașul Cumudja[62], Cumu-gea, pământul Cumanilor sau Kun-ilor huni și nu pot să nu observ strania asemănare a lui Cumu-gea cu Cumae sau Cuma, prima colonie greacă din Italia, cumani peste tot, Drăgoșele.

Yuezhii-lor, adică Jeti-lor sau Zagatai[63]-lor, the-gatai, the-gæte, citit grecește, cei din care mult mai încolo se va trage și Amir Timur, Timur Lank, cel șchiop, li se zicea în vechime și Rouzhi, capete și căpetenii roșii, roshi ruși, așa ca dacii, căpetenii ale geților, dar dagh e munte, vârf în turkică, pronunțat moale și daw sau taw, de unde și Tăuț[64] și Tăut, taw-the, munticel, de la munte, dar și tower, taw-er, cel înalt, cel ce se dă munte, muntean, de pe Kush-i, fie ei Hindu sau Cau, Hindukush și Caucaz, căci da-yuezhiilor daco-geți li se mai zicea și kushani, cei ce se uită câș, ascuțit, tăios, kathan ca și coasa, katha în greacă, ka-tha citit invers pe silabe e tha-ka, tokhar e cel ce bate toaca, hai prunc, ogoai-te că te-oi bate ca pe coasă, zicea demult Moișanu, că nu degeaba kushanilor li se zicea și Tokhari[65], Dokhari, Dacari, cei în a căror limbă, A sau B sau C[66], din Turfan[67], din Kuchan[68] sau din Khrouran numit și Loulan[69], căci chinezii nu pot pronunța r-urile, scrierile cele descoperite cu precădere de Aurel Stein la Dunhuang în Gansu, în China, la tată, pater în latină îi zice pate, mâncând –r-ul, ca într-o pronunție franceză, tata tokharian identic cu tatăl latin de la mii și mii de kilometri, iar între ele numele pentru tată e complet diferit, mai puțin în sanscrită în care e pitar, pater-ul care face pita, pitarul, pate’-ul tokharian care pune pate-ul pe masă, cum să explici așa ceva, latina și tokhariana una și aceeași în colțuri opuse de lume, cum nom e nume, ko e cow, milk e malka, a mulge, cum câine e cane în latină și ku în tokhariană, un ku e ku-un, cuun-ie, cuine, cum zice frate-meu Teo în accent secuiesc în voce, vox în latină, vaxs în avestană și wak în tohariană, wak-is, vox adică vax, nimica, cum cred cei ce nu știu, doar o vorbă, așa că muine dăm puine la cuine, kutya, în maghiară, ku-the, același cuvânt tokharian, dar articulat, semnul desăvârșirii, dumnezeiesc, și unde mai pui, Drăgoșele, că Tokharienii veneratori ai calului îi zic lui yakve, exact ca Yahve al iudeilor, dar și exact ca edomiții care îl venerau pe Ya-Qos[70], equus, cal în latină.

Când au trecut din Tarim, prin Kashgar, prin Pamir, pe Wakhan în jos direct în Bactriana și prin nord, prin Turfan, peste turf, spre Sogdiana, trecând peste râurile Ili[71] și Chu[72] de la nord de Tian-Shan, munții Thion-ului, ai Sionului, și de Alatau, Eli-Taw, munții lui Eli, ai lui Dumnezeu, Daco Geții, Da-yezhii tăioși, taw-oshi, muntenii cu coasă și cu saka, thaka, thakariana, numiți deja Kushani, au cucerit totul în cale, atât partea de nord a imperiului parth, numită de chinezi Dakhia, locuită de xanthii, cei sfinți, sânții, dar și Shaanxi, la fel ca locuitorii străvechi din actualul Shanxi din China, numit pe vremuri Da-Xia, adică Dashia, Dacia, cât și regatul Greco Bactrian, numit de chinezi Daxia, până în India, în Punjab, țara celor cinci ape în traducere oficială, din persană, Panj-ab, dar panch înseamnă și putere, țara celor puternici, a cavalerilor rajputi, rege-puta, fii de regi, în limba veche shugni, păstrată în Pamir, Punjab[73] unde doctorul Cueșdean[74] descoperea șocat zeci de milioane de vorbitori de română, din populația Jad, a jâzilor, a jeților, a masa-geților ce l-au omorât pe Cyrus, Marii Jeți cum îi menționează scrierile parthe pahlavi, Da-yuezhii, daco-geții cei întinși, așa cum zice și Frye despre saka, adică thaka-rienii, adică Daca, de la Dunăre până la Pacific de fapt, la capătul zidului Chinezesc menit să îi țină afară din Regatul de mijloc.

Iar după, tokharienii kushani saka daco-parthi, unii și aceiași, dar alte nume și clanuri diferite, care uniți sub Kujula Kadphises[75], God-Gyula ce e Fiul lui God, Godgila fiul lui God, ce straniu că pe bunica din partea lui tata o chema Godgea și s-a măritat în Giulești, dar Kudjula pronunțat rotacizat gutural devine Rugiula, Regila, Regele Rad-Fiu-is, Regele Fiu al lui God, Hogea-el, Hogila și Hoțila ca huțulii care dau cu jula, ku-djula, fiare înspăimântătoare ca balaurii, kushanii lui Kudjula Godzila, cuceresc regatul greco bactrian din Bactria și apoi cel greco-indian de la sud de Hindukush, la 70 după Domnul, iar mai apoi, din nord au venit alți kushani, sub alte nume, hapthaliți, și apoi turci, taarci thargi, sir-ge, oameni domni sau sarthi, ce straniu, cum se amestecă lucrurile, care toți s-au războit cu dușmanul dintotdeauna, perșii iudei și iudeizați, denumiți deja sasanizi după 230 după Domnul când Ardashir[76] sasan-ul, earth-sir saschen-ul, adică sasul sir și soare al pământului, îi alungă pe cei mai mulți dintre parții lui Artabanus[77], Earth-ban ortovanul, puternicul pământului, făcătorul, Artha, de putere, Ba, și viață Be, care se pribegesc înspre Vest pe aceleași care cu care au venit strămoșii lor demult din Samaria[78] și cu aceleași cu care urmașii lor se vor pripăși în Vestul Sălbatic sau în Transvaal, track-ând și făcând de petrecanie, ajungând la limesul Romei sub numele cunoscute de goți, vizi- sau ostro-, geți bessi înțelepți, wise, sau austro-geți austeri, zgârciți ca austriecii și elvețienii, urmașii lor, gepizi giafezi, iafeți albi și frumoși, vandali went-eli cei plecați, și cerând azil, de ce l-ar fi cerut și mai ales de ce l-ar fi primit, dacă nu erau rude, frați risipitori și rătăcitori întorși smeriți să ceară milă, pâine și pământ de hodină. Ce straniu e că hodină în moroșenească e odihnă, clar intrare la Odin-na, la Domnul, Au-Dean, ad litteram în franceză, sau Hod-in, în care Hod e glorie, slavă în ebraică, însă tot în ebraică Ha-Din, hodina, înseamnă JudecatA, cum se schimbă sensurile cuvintelor și mai ales cât de orbi sunt oamenii să creadă că se poate hodină fără ha-Din-a.

Căderea regatelor greco bactrienilor sub loviturile saka și apoi ale da-yuezhi-lor daco geți a fost un moment monument în istoria lumii, primul păstrat în anale și de romani și de chinezi, mare dezastru mare. Much that once was is now lost. Știm că ele au fost fondate la 250 înainte de Domnul, cu Diodotus[79] și Eucratides[80], fondatorii, greci urmași de greci strămutați de cuceritorii macedoneeni, ca sute de mii de alți eleni alieni, aici în miezul lumii, care la un răstimp prielnic s-au revoltat împotriva lui Seleucos și a macedoneenilor făcând un mare mic imperiu pentru o sută de ani, deși rupți de oikomena greacă de cucerirea parthă a Imperiului Seleucid[81], izolați în miezul lumii, până când mezii veniți din nord le-au pus capăt și capac. Ce stranii sunt aceleași bătălii între grecii sparți și mezii cu căciuliță și panataloni cum altfel decât medici, și aici, în Sogd și Bactriana, dar și în Puglia unde spartanii tarentani încă se bat cu lucanii[82] mezi pe krateros[83]-ele din muzeul din Taranto[84]! Aceeași bătălie transcede timpul și spațiul, zam-ul și zaman-ul, și așa-zișii istorici nici nu par a o vedea, au învățat deja să nu vadă ce se vede, să nu își pună decât întrebări acceptate, să nu își creadă ochilor și minții proprii, ci a altora, puterea ideologiei și a materialismului și a propagandei care capturează vederea și veda și vida, anulând libertatea prin înșelare, prin repetare la infinit a unei minciuni, fake it till you make it, filosofia oficială a americanilor, urmașii saxonilor saka-soni și a iuți-lor jutes, yezhii jâzi. Ce bine se vede asta aici, în mizeul lumii, în buricul Ark-ului din Bukhara care tronează peste rămășițele nevăzute ale regatului greco bactrian, despre care istoria oficială nu știe cvasi nimic, dar pare, când citesc, că totul e hiper clar și cunoscut și limpede și doct, doar că toată priceperea asta stă într-o mână de texte și mai ales într-o sumă de monede cu chipuri de regi cu fețe saxone și date de domnii, puse cap la cap cumva, însăilate, știm că nu știm nimic, nici măcar în ce calendar erau trecuți anii și cum s-au făcut conversiile în calendarul Domnului, deși acum, nu demult, am aflat de Calendarul lui Khan Alexandros[85] de pe o piatră de mormânt creștină nestoriană, a turcilor tarsa, căci așa își ziceau ei înșiși, dar și persanilor, turcilor creștini, ucenici indirecți ai lui Pavel din Tars, târsa înseamnă frică în farsi, denumirea peiorativă dată celor de altă credință, piatra pe care am văzut-o în muzeul din Almaty[86], scrijelită în anul 1652 de la Alexandru, adică 1341 de la Domnul, în amintirea unei doamne kushane, Tanterim Kushtang, moarte imediat după slujba Sfântului Ioan Botezătorul, undeva lângă Karaganda[87], în Siberia de Sud, acum în Kazakhstan.

Moneda e esențial un semn al autorității, dă-i Cezarului ce-i al Cezarului, moneda e cea care strânge într-una cesar-ul, țarul cu țara și țăranii, toți ca unul, o monadă, singura care unește, face comuniunea pământului cu oamenii care îl locuiesc oricum ar fi ei, oikumena, în mod ecumenic, a tot și toate într-o bucată de aur, de ohr, de lumină materializată, cu chipul cesarului, întruchiparea și garantul uniunii, monomahul, unicul stăpânitor, care încă ne privește din străfundurile timpului, de fapt din timpurile timpurii, de pe monede, coin, în engleză. Koine în greacă înseamnă, surpriză, comun, atât împărțit, cât și cel mai mic multiplu comun, ceea ce unește aici pe pământ, adică laic, nesfânt, ordinar, și se referă la limbă, acea limbă care unește pe toți cei dintr-un teritoriu, de același neam sau nu, de aceleași credințe sau nu, dar supuși volens nolens aceluiași rege, kay în persană, rege nobil, kay-sar kayser, unde se și vede sensul real al lui koine, kay-na, limba în care vorbești regelui, limba oficială, recunoscută pe întreg regatul, un fel de lingua franca, oare de ce s-o fi numind așa? Aceeași rădăcină o are desigur și coin, monedă în engleză, cea care are capul regelui pe ea, kay-in, dă-i Cezarului ce-i al Cezarului. Tăvălugul istoriei și arderea bibliotecilor și shoferirea textelor rămase de către shofari, a făcut ca mult din istoria miezului lumii să se bazeze doar pe monede, doar ele au supraviețuit dicibil, cu un sens revelabil peste veacuri, și așa re-descopăr cu de-acum puțină uimire cum istoria oficială e o însăilare de povești bazate pe firmituri pe care cineva cândva, de bună credință sau nu, cu mai multă sau mai puțină pricepere le-a interpretat cum a știut el și acum ghicirile alea sunt literă de lege și, anathema, nu le putem contesta. Dar de ce nu, că doar contest e întrecere, să vedem care e mai bun, adevărat, con-test, e un test al adevărului, luat împreună, un fel de duel judiciar, o ordalie, o facere, artha-el, un Ardeal, prin care adevărul lui Dumnezeu iese la lumină să ne po-vestească și povățuiască, po-viețuiască, să ne facă viață prin mărturia bunelor și relelor strămoșilor, ca să nu mai inventăm roata, să călcăm pe urmele lor bune, să se adune, ferindu-ne de cele rele, să se spele. Coin-ul e făcător de istorie, is-story, adusă în prezent ca cea la care mă uit eu acum, e din Bukhara, a lui Hyrkodes[88], Kir-Kodes, domn sfânt în greacă și ebraică, Herr-God–is, Domn și Dumnezeu este, nomen est omen, rege sogdian din secolul I înainte de Hristos, contemporan cu Burebista și cu Caesar, Kay-sar și el. Lângă ea e o monedă, o monadă care ascunde în sine, într-un chip, un om, un neam, o țară și o perioadă în același timp, fractalic, a lui Bahram al V-lea[89], sassanidul, cuceritorul Bukharei, a Sogdului și a Bactriei, învingătorul heptaliților la Kushmaihan, kush-mahia-in, locul omorârii cushanilor, căci hepthaliții tot neam de kushan cuman erau, plecați tot din Tarim, dar mai târziu, la 460 după Domnul, numiți și chioniți, sioniți, sau avari, Eberi, adică eberieni iberieni evreieni din neamul lui Eber[90] din care se trage în fapt și Bahram cel Bagh-ram, berbecele lui Dumnezeu, dar în același timp Lumina vie a lui Dumnezeu, rama, supranumit și Bahram Gur, Guru, Kiru, Domnul Împărat care citit invers devine Rug Mahrab, Rege și Cap, Rosh în ebraică, al Mehr-ab, de unde vine lumina, al mirabilului, al merhaba în turcă, bună ziua, dar de fapt să ai lumină, marhaba în arabă, dar același cuvânt cu merkabah, în ebraică, car de luptă, dar zic eu, mehr-kabah, cubul de lumină, puterea luminii adusă de regele luminii, Mihr-Rosh, ajuns la ruși și sârbi, Miloș, cum îmi spuneau demult tare cele două rusoaice de pe valea Borjomi în Caucazul georgian, că Miloș și Dragoș sunt același nume, mihr-os și the-ra-goth, lumina-poartă și Gotul de Lumină, the-ra-goes, cel ce face lumina să purceadă.

Heptaliții sunt fascinanți. Unii zic că sunt Hepta-liți, adică șapte triburi, alții zic că sunt Ha-Eu-Tallit, cei ce sunt Corturile lui Dumnezeu, corturile bune, ce straniu că talit e șalul închinării la evrei, dar și cort, locuință, Talita cumi zice Domnul, Fetițo, cortule come, ridică-te, în aramaică, iar dalit, la indieni sunt casta pariah, a celor mai amărâți, corturi și ei ai Domnului, Hristos în noi nădejdea slavei. Textele vechi armenești citate de Frye vorbesc de faptul că la momentul bătăliilor între sasanizi și kushanii heptaliți, stăpânii Daxiei, a Daciei Bactriene, la 450, Balkhul de nu departe, cel vis-a-vis de Termez, era condus de un rege kushan parth arsacid ceea ce îi face pe mezii parthi și mezii kushani, kidariți[91] sau alkhoni[92], kesari-the și Al-Khanii, cesari și khani, frați sau veri, și știm asta, a-verii avari cei din Tabaristan, The-abari-stau în, veche regiune partă din Iranul actual, la Caspică, de unde au și plecat tot pe atunci goniți spre vest, de s-au sălășluit în Panonia zice istoria, cu orașul lor de care legate în cerc, husit, din nou și din nou aceleași care și aceeași imagine, de la care ne-au rămas zice-se numele de Becs, Viena, beciul bacilor, a celor puternici de unde și Ban, domn și pan și van și von, cel ce bate ban-ul, numele avar, adică eber, iberian, al celui puternic, is-ban, Isvan, Ștefan care e Stepan, stăpân, e-stăpân, e-steban, esteban, este-ban. Priscus, diplomatul și cronicarul bizantin de la curtea lui Atila, spune că Hunii Kidariți erau conduși de Kungas[93], koenig-as, King-is, ultimul rege kidarit al Bactriei, și că erau heptaliți și albi și nordici în înfățișare, ce mirare, ca Attila, Tha-Atta-el, Tătilă, hunul cel alb cu ochi albaștri căsătorit cu nimeni alta decât la fel de nobila și germana Ildika, Ild-ag-ga, cea strălucitoare ca focul, ild în daneză. Hepthaliții știm că erau poliandri, cel puțin conducătorii, mai mulți bărbați la o femeie, sau femeile erau împărțite între frați, de obicei, la fel ca tibetanii, și mai știm, la fel ca israeliții în anumite circumstanțe, că practicau deformarea craniilor, alungirea lor, ca și Kushanii și Alanii, Ga-Oshenii și Alienii, aceiași cu alte nume, însă la fel ca mayașii, ce surpriză, că foloseau scrierea bactriană, de origine cananită, feniciană, phoenix-iană adică israelită, din nou surpriză, sunt numiți Hunas de indieni, huni, care ne și lasă liste lungi cu numele lor. Unul din ei e Toramana[94], Tora-man, om tigru, dar și Thor-man, omul lui Thor, Shor-man, sure-man, omul Soare, sigur, tigru, cum știu că voi vedea pe moscheea shiită post timuridă din Samarkand, deși în islam asta e tabu. La sud de Hindukush, India de Nord Vest a domnit și Mihrakula, mihra-kul, lumina-casă, culă și calais, Miracol e urmat de Khingila, King-El, Kinghila, și de Alkhano, El-Khan, și de Zabolo, The-Baal, din neamul lui Zebulon israelitul fiul lui Iacov, și de Aldano, El-Dan, domnul din neamul lui Dan, alt israelit cică pierdut, alături de tribul Kadish al heptaliților, Kadosh e sfânt în ebraică, Gades e Cadiz în Spania, God-is, dar și de Kushanavaz regele kushan, Kushana-wise, cel înțelept și de Barmudha, Bar-mudha, Bar-Medha, fiul Medei, al Medeei, al Midhei, Ma-deei, viață în sanskrită, cea care dă sufletul, Ma-ul.

Hephtaliții cuceritori ai Kushanilor la rândul lor cuceritori ai greco-bactrienilor sunt în final înfrânți de sasanizii aliați cu turcii lui Ishtemi[95], ultimii dintre kushani, Isht-am opusul lui Ishte-nem, Istenem, pe Oxus, persanii iau sudul, iar turcii iau nordul, granița vizibilă până azi pe Amu Daria, și asta pentru că Bahram Chobin de care am mai vorbit noi mai demult, generalul lui Hormizd IV[96], Ahura Mazda al Patrulea, reușește să înfrângă armata aliată turco-hepthalită, după ce și-au venit turcii în fire și s-au împăcat cu neamurile și și-au unit forțele să se bată cu adevăratul dușman lângă Herat la 585, dar degeaba, iar mai apoi peste toți cei de aici a venit baiul cel mare, arabii călare pe Islam. Și în toată istoria asta se acunde scrisă doar ca note de subsol, fărmițată în nume diferite date aceluiași neam, povestea marelui Imperiu Khuman, Rhuman, al romanilor ruh-mani, rouach-mani, oameni ai Duhului, a kushanilor rushani din Tarim, Terre-am, țara Împăratului Roshu, dar și a celui Verde, țara Da-yuezhii-lor daco geți, Istoria Imperiului nostru de demult și de departe până aproape, cu care istoria și mai ales istoricii shoferi au făcut xenocid, dar de fapt homocid, căci e ucidere nu de străini, ci de neamuri, de goyimi de către jews, jâzi, l-au și ne-au cancelat și ocultat, iar când n-au putut l-au tradus ca să nu mai rămână nimic, nici amintirea, din el, din noi, din rădăcinile și chemarea noastră, din datoria care ne dă tăria, Datar înseamnă Dumnezeu în persană, datoria e ceea ce ne dă Domnul de făcut, chemarea pentru care îmi dă talanții, prin care Dumnezeu îmi dă un viitor și o speranță, vedem în viitor pe cât de departe și limpede vedem în trecut, nu putem crește decât din rădăcinile noastre din care ne vine viața pământească pe care o altoim în viața Domnului slavei, venim din pământ și mergem în foc, ashes to ashes and dust to dust[97], zice slujba de înmormântare, dar ash e de fapt eish, foc, în ebraică, așa că focul merge în foc și trupul de praf în praf, dar în Hristos ne îmbrăcăm cu trupul lui de foc peste cel al nostru de pământ. Și v-am spus povestea-așa și-am încălecat pe-o șa, Doamne, greu a fost și complicat a ieșit. Să recapitulăm, Drăgoșele. Ba mai bine nu, mai bine să mai digerăm că am toate semnele indigestiei mentale, Doamne complicate sunt cele ce am reușit să le văd, ce să mai zic de cele pe care nu le văd, dacă nu mi-ai fi poruncit Tu să scriu nu aș scrie nimic, că oricum scriu multe prostii, greșesc mult, scriu greu și nimeni nu citește, și nici care ar vrea nu pot.

Cobor din Ark, ca ieșind dintr-o gaură de vierme spațio-temporală, revin în realitatea lui aici și acum trăit de mine, în monoversul meu, dar încă prins în multivers și saperând la univers, ce bine mi-ar prinde acum un pahar de saperavi, sappere-vie, cunoașterea din baharul vieții, din izvorul de apă vie, m-ar limpezi, m-ar lumina așa cum umblu acum cu capul în nori și cu picioarele pe pământ, sunt tras în toate părțile de forțele nevăzute care străbat văzut timpurile și spațiul prin oamenii care li se închină știut sau neștiut, că așa ajung frații să se dușmănească unii pe alții, din lipsă, din mândrie sau din prostie, lipsă de discernământ spirituală, închinarea la alți dumnezei. Mă simt ca agățat de patru cămile sălbatice, monstruoase, bactriene, deja pornite să își ia avânt să mă sfâșie în patru ciozvârte, sau ca agățat de picioare între două vârfuri aplecate de mesteceni pe cale să se îndrepte, rupând în două omul rău, strașnica pedeapsă a rușilor, dar și a hunilor. În câte se poate omul împărți ca să unească, câte poate un om integra și să rămână integru, mă întreb trecând pe lângă zidurile Ark-ului, îmi par înalte până la cer cu cei 20 de metri ai lor, și mă gândesc că oamenii din vechime erau mult mai buni decât noi, mai văzători în nevăzut, visători wiseri, mai înțelegători în ai lumilor ascunse vederii și mai pricepuți în economia celei văzute, oikonomia, viața în întregimea ei, icono-ma, icoana vie, însuflețită, proiecție a lui Dumnezeu pe pământ încă din arhaic, ar-chyyiai, de la facerea vieții, a ki-ului, forța vitală la chinezi, a giei, Geei, la greci, de unde arki ca straniul nume al conacului de lângă Deva sau a parcului, pa-ark, de sculpturi Arkhai[98] din Vlaha, cu aerul său arhaic, arkhai-ag, facere veche, orkho adică ortho dreaptă, artha, ar-Theo, iluminarea în lume a lui Dumnezeu, în-lumirea Lui prin om, singurul arkhinte, cel ce a dat viață, ar-khi-in-the, Cel în care e înluminarea vieții, Cel ce ne-a dat viață, jia, dar și nomos, na-ma-is, noua viață este, cel ce a zis namaste, nama-este, Cel ce ne-a dat Nume, kantwo e limbă în tohariana B, ar-kwanto e ar-khanto, făcătorul de vorbire, de cand, Arkhont-El, Arkhontele, khan-ul făcător de viață prin cuvânt, de cânt, dar și de kant sau kand, sat, așezare, Contele, Fondatorul, Datar-ul de viață și de sânge, Ar-Khont-El, ca Arhon-ul, Cabernetul Franc de la Pelerinul[99], Haber-nat-ul Liber, cel născut în libertate, franc, sălbatic și nobil, liber și dedicat, în același timp, și-și, căci numai asha se poate aduce viață și kant-ul și ark-ul pe pământ, prin sânge și sudoare, sa-dare, în adevăr și iubire deodată, Deo-date.

Și așa, merg alene, alone și alinat de Domnul, singur, niciodată singur, spre Kalyan Minor, Turnul Mare, în tadjica sartă din Bukhara, în turkică ar fi fost Katta Minor, care kata în greacă ar fi fost cel mic, deși e cel mai mare din toată Asia Centrală, uriașul minaret din Bukhara, pășesc gândit de un gond, gând în maghiară, numărând în minte nisipul mării, count with the count, și mă trezesc contemplând numele văii strămoșești a turcilor, Orkhon[100], vatra lor la poalele Altai-ului, Alt-Taw-ului, Muntelui Înalt, cea care se varsă în Selenga, în Mongolia, nu departe de Ulaanbaatar și de Baykal, lacul lui Dumnezeu, Bagh-kul, cu insula lui sacră, Olkhon[101], pe care m-am întâlnit pe mine și un samăn, acum câțiva ani cât o eternitate. În tokhariana B, dakh-ariana, dakhari-ana, cea vorbită de dacii și ducii din Kucha din Taklamakan, arhante înseamnă stăpân, demn de respect, exact ca în greacă, în timp ce în talk-ariana A, cea vorbită în Turfan i se zice ārānt, cel ce mă pune să fac errand jobs ca Erendira[102] comisioane, con-misiune, sarcini ale domniei, trimis fiind de ārān-t, the-ārān, tiran și țăran, stăpânul teren-ului și al Terrem-ului, eterem în maghiară e restaurant, de fapt sală, loc, pământ de mâncat, et-terem, eat-tărâm, ad litteram. Dacă arant e țăran, atunci arkhant este tarkhan, surpriză, titlu specific turcic al unui mare domn, titlu menționat și de Ibn Fadlan, și așa turcan nu e doar turc, ci e domn, the-arkhan, the-urhan, Duran Duran.

În tokhariana A ārki înseamnă alb, ’ārkwi în tokhariana B, și uite așa, hwait, văd încă odată că ark-ele, cetățile, erau albe, nu întâmplător e plin de Belgrad, Bălgrad, Fehervar[103], Whitehall[104], Sarkel care înseamnă și Casa Alba, aia khazară, ca aia din Washington, și nu întâmplător sunt locul în care stau cei albi, arki-into, arkhinții cei albi ca arginții. Straniu e că ārkiśoṣi, tot în tokhariană, înseamnă lumea, ar-ki-is-ash, așezarea în care este făcută viața, ad litteram, ușA vieții, facerea ei, și ca să fie clar weltanschauung-ul nemților, în tokhariana B la lume îi zice śaiṣṣe, Sa-isse, ușa și ieșirea Sfințeniei, a slavei, dar și căcat, în germană. Da, cam asta e istoria oficială a lumii, śaiṣṣe, all you need to know about, nu vă bateți voi căpșorul, lasă că vă ducem noi ca oile la islaz, aus-lass, outlet, news outlet, să știm doar ce vor ei să știm, nimic din ce ar strica narațiunea și ar face un deja-vu în matrix, un glitch, un gâlci care să ne stea în gât, să nu-l poată digera și să se trezească oile din viața lor virtuală care duce la moarte reală și să vadă, vida, viața reală, să își deschidă ochiul care îl vede pe Dumnezeu, să se curețe, takhorat khona, în farsi tadjică, dar și în turkică, e locul din moschee pentru purificare rituală cu apă, wuduu, voda, voodoo, tahor în ebraică înseamnă curat, takhar, căci asta sunt tokharienii, cei curați, la trup, dar mai ales la duh, ruach în ebraică, ruchot la plural, care citit invers ne dă tochur, curat ca tokharian-ul de Tagore[105].

Dar “preaiubiților, nu dați crezare oricărui duh,…, ci cercetați-l dacă este de la Dumnezeu”, zice Apostolul Ioan, vedeți dacă aduce hoda’ah lui Hristos, odă, mărturie în ebraică în care hod înseamnă slavă și astfel vedem că hoda e hoda’ah și e și hodaia, adică mărturisim slava și devenim purtători ai ei, duhuri de lumină, ruach care e ra-ach, lumina-cort, odăi și locuințe ale luminii, căci asta sunt duhurile venite de la Ahura Mazda, dătătorul de viață a celor curați, the-chur, tachor, a duhurilor de lumină, rochat adică ruchot citit invers, căci ruch e chur, shur și sir și sar, și așa un tip rasat, cum zice tata, e un om primă, ras în rusă, un cap, rosh în ebraică, plin de duh, raachat, rahat e binecuvântat în turkică și farsi, aceeași limbă cândva, persana veche, cum zicea spre bucuria și întărirea mea, Raihon[106] din Termez, că de fapt era demult, aceeași limbă vorbită de strămoșii perșilor și turcilor, unii și aceiași, iudei și israeliți și edomiți saka din Isaak, ishmaeliți din Ishmael[107], mezi și madianiți și ceilalți turci traci ieșiți din Kethura, toți sămânță a lui Avraam, Evreem cel citit și Ephraim, cum i se citea strănepotului său numele de Avraam, marele patriarh binecuvântat de Dumnezeu și Sfânta Treime a lui Rubliov[108], cel trăitor pe vremea lui Nimrod regele Ba-baal-ului, când știm că se vorbea încă o singură limbă, și, deși de culori diferite, încă știau că sunt un singur neam separați nu de sânge, ci de duhuri, de pariuri spirituale diferite, de închinare unii la Dumnezeul nevăzut, Datarul, Tatăl luminilor, cel ce dă marele dar, ieșirea din lume, moartea, mara-tha, iluminareA pe când ceilalți s-au închinat la stăpânitorul acestei lumi, baal-ul, marele dușman, cel căzut, șarpele din vechime, balaurul, dragonul sau pasărea Phoenix, simurgul ce stăpânește peste “paradis-ul terestru”, eden căzut, deja iad, dar în veșnică prăbușire, pre-bash-are, ceea ce este spre zdrobire, pedeapsă, luarea veșnică de la fața lui Dumnezeu, de la Adevăr, Pace și Bucurie, adevărata comoară a duhurilor curate, ruchot tachor, care nu pot locui în nicio Gomoră, Gomorrah[109], în nicio cetate sau ark aflată sub puterea arkhontelui întunericului, arkhon-in-tun-are-ga, Orkhon in town arga, domnului ce își face lucrarea în oraș, căci tun e oraș în celtă, iar tun e întuneric în turcă, de la oraș, din dava cea Deva vine diava-lul, diavolul sau diavolii de Diwali[110].

Orkhonul e valea veche și sfântă a turcilor pe care se află pare-se prima lor capitală, Ordu baliq, ordu e tabără în mongolă, ca Ordos[111]-ul din China, din bucla lui Huang He cel Galben[112], în care e Ordu-in-e, ordine, căci ortho e drept în greacă, de unde ortodoxia, artha-Dacia, facerea de Ducie, de conducere dreaptă, dar e pământ în engleză, earth, Earth baal-ga, Ortho-baal-ga, Locul Domnilor Drepți, al Arkhonilor în greacă, cei puternici, domnii, pământul celor ce fac tăvălug, the-văliug, căci și cetatea asta era tot de cărămizi de pământ, de văiugă, Arthavaalag, Ortho-valah, stranie asemănarea cu numele ultimului rege parth, daco-part-ul Arthaban-us cel Ortovan, și tot aici s-au găsit primele scrieri turkice, în rune turkice cvasi identice cu runele nordice, și cu cele sogdiene și ca identice cu vechiul alfabet fenician, al vechilor evrei israeliți și a tuturor seminților lui Avram ce și l-au dus cu ei peste tot pe unde au bântuit și vântuit, în cele patru colțuri ale pământului, dar de ce îi găsim pe turci cu rădăcinile lor în inima Mongoliei nu e clar, ce legătură au turcii cu man-gaalii, oameni gali, cu khanul și cu hoarda lui împărțită în tumane thumane shamane, zece mii, împărțite mai apoi exact ca în Biblie, cum îi învață Jethro[113] pe Moise, din experiența lui după cum și-a organziat el oamenii, Jethros-gaan-ii, etruscanii etrusci, în cete de zece, o sută și o mie, hoarda și herd-ul ja-erath-ul, numită ulus în mongolă, unde ulus e ulas, walace în galică sau în engleză, olasz sau olah în maghiară, valahii gali din davlatul, the-olatul, the-vladul vechi al saka israeliți și mezi refugiați aici în vechime, nu pricep ce zici tu, măi Drăgoșele, zi mai pe îndelete, în-delet, intra pe ușa, în ebraică, și zi temeinic și pe înțeles, că doar ești valah și nu turc, sau poate da, sau poate că nu ori-ori, ci și-și, și îmi aduc aminte că pe ultimul khan la Mongoliei, între căderea Imepriului chinez la 1911 și cucerirea ruso sovietică de la 1924, îl chema Bogd khan[114], cum Mărișcuța mâne-sa se poate așa ceva, ar fi zis Moișanu’ moroșanu’ cu gândul la Bogd-han Bogdan de Cuhea, cea numită ca și Kuchea Tokhariană, locul puterii ko’ach în ebraică, Bogd-khan kushanul și mai ales nu e deloc limpede de ce în sutele de tumulii kurgani de pe Selenga[115] de lângă Ulaan Bataar sau în cei de la Noin Ula[116] pe Orkhon, mormintele regilor turci din vechime, sunt îngropați nobili albi călare pe bidivii bălani de poveste, războinici roșcați sau blonzi, cu pleată, plait în engleză, așa numiții chanyu, pronunțat ca Șoni în maghiară sau poate ca Sony în japoneză, diminutiv de la Șandor în maghiară sau Xander în engleză, diminutive și ele ale lui Ale-xander, dintre care primul a fost, la doar 200 înainte de Domnul, imediat după Macedon, Toumen thou-man-ul khou-man, shaman the-uman, Ecce Homo, urmat de Modu Chanyu[117], Hanul Med, cel ce dă viață, Mădă-lin ca Meda-lina cea Medee, med și turc și trac și drac toți la fel de arieni indo-europeni, ambii termeni sunt greșiți și înșelători, dar de undeva trebuie să plecăm, cavaleri ce arată a regi franci sau germani, dar și kushani și tokharieni în același timp, aceiași și totuși nu, oameni hu-mani plecați unii în vest și unii în est, ca mâna dreaptă și cea stângă, ca ochiul drept și cel stâng, unul derecho și unul izqierda, în spaniolă, unul prava și unul leva în rusă, unul drept și unul iubit, căci leva is love și is-querida, iar prava e pravila cea dreaptă, cea care deschide drumul drept.

Știu că mintea minte și că nous-ul now–is și că în eternitate e nu, căci odată ajunși în Deo nu mai avem nevoie de ea, nu ne mai supunem ei, sub-punem, ci trecem peste ea, și ne uităm la ea de sus, de la înălțimea vieții vii și pure, nemediate de minte sau de trup, duh pur, Deah pur, Death, aia bună, în afara Creației, căci zece e peste nouă, dea peste na, zece și nouă în persană, ființa este peste cunoaștere, cu-nou-este-re, căci în increat mintea nu pătrunde, orbește, ohr e lumină în ebraică, a orbi, ohr-be, e a fi în lumină, a crede orbește, căci orb nu sunt doar când lipsește lumina, ci și când e prea puternică, atunci când încerc a privi în sus, la lumina cea neapropiată, la energiile increate de care vorbește Grigore Palama, la soare te puteai uita, dar la Ea ba, The-Ea, Thea, Theo, the-Io, schimbarea la față, căci dacă mă uit mereu în sus, la El, nu văd, dar aud cuvântul Lui, oile Mele vor auzi vocea Mea, tzon-ii adică zoonii, oile în ebraică și ființele în greacă, copiile lui Dumnezeu, vor asculta și vor intra și vor ieși și vor găsi pășune, transcedând dimensiunile până în afara lor, la Dumnezeu, acolo unde doar Dea e da și știu că nu pot înțelege decât făcând, pătimind, fiind sub povară, stând sub sarcină, under-stand, și totuși nașterea din nou, botezul în foc și în Duh, duce la insaperatie, în Sa-per-the, ne poartă în Sa, în slavă, de unde vine inspirația, emană cu emunah, intuiția inspirabilă adică inseparabilă de Dumnezeu, Logosul care înnoiește mintea, dă know-ul cel bun, prin Cuvânt, căci prin El, “din cele nevăzute s-au făcut toate cele văzute”, fenomene făcute de nomene, fais-nomen, ceea ce face numele, manifestarea Lui, iar în Numele lui Hristos iată că toate s-au făcut noi, nu eu, ci Noi, și se leagă, noetic, totul cu tot, toate cu toate și Logosul îmi arată calea și în față, dar de sus văd și în spate, nu prea mult căci amețesc și cu cât am urcat, worked, mai sus, cu atât mai mult pot cădea, möl e mult în tadjica de aici din Bukhara, möl-the, multa e amendă în latină, pedeapsa pentru mândrie, oculi nostri ad Domine Jesu, zice cântecul de la Taize, mereu și mereu, merah și merah, mere și mere, ardelenește, în persană, lumină și lumină, mihr și mihr.

De la în-alt-imea Logosului luminat, în-alt și în-old, din vechime, văd cum tokharianul A krop, care înseamnă a aduna, e exact englezul crop, recoltă, iar kropwatsune, acumulare, recoltă, e cropăciune, crop-ține, ceea ce ține crop, care însă pronunțat gutural, kh, devine khrăpciune, Răpciune, luna septembrie în limba veche românească, luna recoltei, a rupțiunii, rip-ține, căci ripped e rupt, cea care duce la ruperea, smulgerea roadelor, munca grea și ea, căci kropwatsune e și ropoțiune adică roboțiune, rabotare, munca grea care se făcea de cei mulți rabbot în ebraică, cei ce stăteau în rabad-urile marilor orașe, unde viața era mai grea, casele mai proaste și se făcea rabat de la siguranță, căci era locul ce cădea primul, dar oamenii se înmulțeau ca iepurii pe vremuri, rabet în ebraică, rabbit în engleză, cei mulți, și roboteau din greu, făceau rabad-are, robotă în rabad, răbdau în răbdare adică rabadau, își făceau datoria care dă tăria sperând la răsplata pământească, dar mai ales la cea cerească, de la arat la recoltă, re-cull-the, lucrul de a tăia, a recolta în engleză, și chiar la răpciune care e rabțiune, o rabațiune a robului care e robit, robbed, și ajunge robot, munca de rupere și strângere și depozitare a rodului în gropi arse de păstrat cerealele, cum încă se mai găsesc în Anatolia din vremuri hittite cu grânele intacte, adică recolta, acumularea, kropciunea era destinată gropăciunii, punerii în groapa care ține kropa, pentru cei care nu se încred în mâna cea de fiecare zi, ci în hambarele lor pline, hambar e hambar în persană, ha-im-bher, cele în care țin, port, în ebraică, în care își pun speranța și saperanta cei khropăreți, hrăpăreți.

Dar cum se poate așa ceva, vechea română cu vechea cumană, kushana tokhariana dakh-ariana, să fie atât de la fel, despărțite fiind doar de guturalul kh care stă între khuman și rhuman, rumanul cumanul venit pe camino de peste șapte mări și șapte țări, caminând și ruminând, urmând semnele în cer și pe pământ, sotr-una înseamnă semn în Tokhariana B, de Kuchea, cum e sotr în tochariana A, cea de Turfan, kushanii jucând șotron la scară universală pe harta lumii, pariind că binele e nu în est, ci în vest, în Extremul Occident, unde au plecat încă dintâi, după căderea marelui Oraș, ceilalți troieni cu fiii lor, sunu în sanskrită, son în engleză, dar hunu în avestană, hun, care se regăsesc în cuvântul rădăcină thun, pronunțat pe inspirație în avestană și pe expirație în sanskrită, din afară înăuntru sau dinăuntru în afară, hunii sunt fiii, son-ii, zoon-ii în greacă, cei vii, tzonii în ebraică, oile cele vii și fii, soya în tokhariana A, cei ce sunt fii, Io soy, în spaniolă, eu sunt, eu sfânt saint, sä-in-the, în care este sfințenia Sa, fiu-ul Său de Zău, unde sä e fiu în tochariana B, de Kuchea, care pronunțată kh-rh, devine Ruchea, Rushia, locul rușilor, a reșilor, a regilor, rosh-ilor, a capilor, vârfurilor, a moților sau țopilor, cum le ziceau nemții mocanilor, tzopf, țopi, vârfuri, capetele, roshii cei din munți, de la Roșia Montană.

[1] Marcu Ascetul, „Despre cei care îşi închipuie că se îndreptează din fapte”, cap. 177

[2] Coloană sau sculptură în dromosul unui mormânt etrusc sau la intrarea mormântului

[3] Giovanni Francesco Barbieri (1591 – 1666), mai cunoscut sub numele de (il) Guercino, a fost un pictor și desenator baroc italian din Cento, în regiunea Emilia, care a activat la Roma și Bologna.

[4] Nicolas Poussin (1594 – 1665) a fost cel mai important pictor al stilului baroc clasic francez, deși și-a petrecut cea mai mare parte a vieții sale profesionale la Roma.

[5] Zoe/Sofia Palaiologhina (1455 –1503), marea cheanghină a Moscovei, a fost nepoata ultimului împărat bizantin Constantin al XI-lea Paleologul (Palaiologos) și cea de-a doua nevastă a marelui cneaz Ivan al III-lea al Rusiei.

[6] Toma Paleologul (1409 –1465) a fost fiul împăratului bizantin Manuel al II-lea și fratele ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, despot al Moreii (numele vechi al Peloponezului în Evul Mediu)

[7] Ivan al III-lea cel Mare (1440- 1505) a fost din 1462 până în 1503 suveran a întregii Rusii.

[8] Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (1530-1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat “țar”.

[9] Mahomed al II-lea (cunoscut sub numele de Fatih Sultan Mehmed (Sultanul Mahomed Cuceritorul), scurt Fâtih (Cuceritorul); cunoscut în Europa sub numele de Grand Turco sau Turcarum Imperator; 1432-1481) a fost al șaptelea sultan al Imperiului Otoman. El a domnit între 1444 și 1446, și ulterior între 1451 și 1481, până la moartea sa. La 29 mai 1453, el a cucerit Constantinopolul, aducând astfel sfârșitul Imperiului Bizantin.

[10] Arcadia este o regiune a Greciei în Peloponez.

[11] Argos este un oraș din Argolis, Peloponez, Grecia și este unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume și cel mai vechi din Europa.

[12] Mâcon, anglicizat istoric ca Mascon, este un oraș din centrul-estul Franței.

[13] Tabără, în ebraică

[14] Phoenixul este o pasăre nemuritoare asociată cu mitologia greacă care se regenerează ciclic sau se naște din nou. Asociat cu soarele, un Phoenix dobândește o nouă viață prin ridicarea din cenușa predecesorului său.

[15] Teba este un oraș din Beoția, Grecia Centrală și este unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume și al treilea ca vechime din Europa.

[16] Osetia, denumită în mod obișnuit ca osetică și mai rar ca osetă, este o limbă iraniană de est, care este vorbită predominant în Osetia, o regiune situată de ambele părți ale Caucazului Mare.

[17] Wusun au fost un vechi popor de stepă semi-nomad menționat în înregistrările chinezești din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul al V-lea d.Hr.

[18] Papa Nicolae al V-lea (1397-1455) a fost Papă al Romei în perioada 6 martie 1447 – 24 martie 1455. Pontificatul său a fost marcat de evenimente dramatice, dintre care cel mai important este Căderea Constantinopolului. El este ultimul papă cu numele de Nicolae.

[19] Traducere: „„Eu sunt turc, iar turcii, după noțiunile mele etimologice și neologice, sunt teucrieni, adică descendenți ai celebrilor troieni. Personal recunosc printre strămoșii mei îndepărtați acel glorios Hector care a fost ucis pe nedrept de greci, deci dreptul meu de a mă răzbuna pe elenii moderni și sacrosanți. (…) Pentru succesiunea lui Enea, care a fost și troian și strămoșul meu…”

[20] Kanishka I sau Kanishka cel Mare a fost un împărat al dinastiei Kushan, sub a cărui domnie (c. 127–150 d.Hr.) imperiul a atins apogeul.

[21] Pasul Khyber este un pas montan din provincia Khyber Pakhtunkhwa din Pakistan, la granița cu provincia Nangarhar din Afganistan.

[22] Drang nach Osten („Drive to the East”, sau „împinge spre est”, „dorința de a împinge est”) a fost numele unei intenții naționaliste germane din secolul al XIX-lea de a extinde Germania în teritoriile slave din Europa Centrală și de Est.

[23] Sistān, cunoscut în antichitate sub numele de Sakastān, este o regiune istorică și geografică din actuala Iran de Est (provincia Sistan și Baluchestan) și sudul Afganistanului.

[24] Carmania este o regiune istorică care corespunde aproximativ cu provincia iraniană modernă Kerman și a fost o provincie a Imperiului Ahemenid, Seleucid, Arsacid și Sasanian.

[25] Helmand, cunoscută și sub numele de Hillmand, Hermand și Hethumand, este una dintre cele 34 de provincii ale Afganistanului, din sudul țării.

[26] Parasangul este o unitate istorică iraniană a distanței de mers pe jos, a cărei lungime a variat în funcție de teren și viteza de deplasare. Echivalentul european este liga. În termeni moderni, distanța este de aproximativ 4,8 sau 5,6 km.

[27] Zaranj este un oraș din sud-vestul Afganistanului și este capitala provinciei Nimruz

[28] Munții Zarandului (“Munții Pelerinului”) sunt o grupă montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf al Munților Zarandului este Vârful Drocea, cu 836 de m.

[29] Elam a fost o civilizație antică centrată în vestul îndepărtat și sud-vestul Iranului modern, care se întindea din zonele joase din ceea ce este acum provincia Khuzestan și Ilam, precum și o mică parte din sudul Irakului.

[30] Estera este o carte în Tanakh (și deci și în Vechiul Testament). Mai exact, este una din cele cinci “cărți” sub formă de “sul” incluse în cele treizeci și nouă de cărți ale Vechiului Testament.

[31] Gad a fost, conform Cartei Genezei, primul dintre cei doi fii ai lui Iacov și Zilpa și fondatorul tribului israelit al lui Gad.

[32] Jakarta este capitala Indoneziei, situată în nord-vestul insulei Java, la gura de vărsare a fluviului Liwung în Golful Jakarta, cu o populație de 8.899.567 de locuitori.

[33] Yogyakarta este un oraș din Indonezia.

[34] Ecbatana a fost un oraș antic, care a fost mai întâi capitala Mediei în vestul Iranului, iar mai târziu a fost un oraș important în imperiile persan, seleucid și part.

[35] Așgabat sau Asgabat, numit anterior Poltoratsk, este capitala și cel mai mare oraș al Turkmenistanului.

[36] Tarsus este un oraș istoric din centrul-sud-centrul Turciei, la 20 km în interior de Marea Mediterană. Face parte din zona metropolitană Adana-Mersin, a patra zonă metropolitană ca mărime din Turcia.

[37] Odessa este al treilea oraș și municipiu ca populație din Ucraina și un important port maritim și nod de transport situat în sud-vestul țării, pe malul de nord-vest al Mării Negre.

[38] Levantul este un termen geografic istoric aproximativ care se referă la o zonă mare din regiunea mediteraneană de est a Asiei de Vest. În sensul său cel mai restrâns, care este folosit astăzi în arheologie și în alte contexte culturale, este echivalent cu Cipru și cu o porțiune de pământ care se învecinează cu Marea Mediterană în sud-vestul Asiei: adică regiunea istorică a Siriei, care include Israelul actual, Iordania, Liban, Siria, teritoriile palestiniene și cea mai mare parte a Turciei la sud-vest de Eufratul mijlociu.

[39] Arwad este un oraș din Siria pe o insulă eponimă din Marea Mediterană.

[40] Tanger este un oraș din nord-vestul Marocului, pe coastele Mării Mediterane și Oceanului Atlantic.

[41] Marele Zid Gorgan este un sistem de apărare din epoca sasaniană situat lângă Gorganul modern, în provincia Golestān din nord-estul Iranului, la colțul de sud-est al Mării Caspice.

[42] Regiunea Balkan este cea mai vestică dintre cele cinci regiuni ale Turkmenistanului.

[43] Înregistrările Akashice este un termen folosit de autorii esoteriști în teosofie pentru a descrie un compendium de cunoștințe mistice codificat în planurile existențiale non-fizice.

[44] Varakhsha, de asemenea Varasha sau Varahsha, a fost un oraș antic din oaza Bukhara din Sogdia, fondat în secolul I î.Hr.

[45] Bukhar Khudahs sau Bukhar Khudats au fost o dinastie locală Sogdiană, care a condus orașul Bukhara de la o dată necunoscută până la domnia conducătorului samanid Isma’il ibn Ahmad, care a încorporat Bukhara în statul samanid.

[46] În așteptarea lui Godot este o piesă a lui Samuel Beckett în care două personaje, Vladimir (Didi) și Estragon (Gogo), se angajează într-o varietate de discuții și întâlniri în timp ce îl așteaptă pe Godot, care nu sosește niciodată.

[47] Proverbe, 29:18

[48] Expresie islamică „În numele lui Dumnezeu, Cel Prea îndurător, Cel mai milostiv”

[49] R. Frye – The Heritage of Central Asia, pag. 81

[50] Turingia este un stat din centrul Germaniei, al șaselea ca mărime dintre cele șaisprezece state germane.

[51] Sayram este o localitate rurală situată în sud-estul regiunii Turkistan, pe râul Sayram Su. Este printre cele mai vechi orașe din Kazahstan, precum și unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume, locul primei moschei din Kazahstan.

[52] Seini este un oraș în județul Maramureș, România.

[53] Baiazid I, poreclit Yıldırım, „fulgerul“ din cauza personaliții puternice, dar și datorită victoriilor și rapidității de mișcare, a fost sultan al Imperiului Otoman din 1389 până în 1402.

[54] Ariadna este, în mitologia greacă, o prințesă din Creta, de la care a rămas celebra expresie de firul Ariadnei, precum și mitul labirintului. Legenda spune că, în mitologia greacă, Ariadna este fiica regelui Minos și a Pasiphaei. Când Tezeu a sosit în Creta pentru a se lupta cu Minotaurul, Ariadna, care se îndrăgostise de erou, l-a ajutat să iasă din coridoarele întortocheate ale faimosului labirint construit de Dedal. Aceasta i-a oferit un fir de ață care să-i arate astfel calea spre întoarcere.

[55] Octamasades a fost pentru scurt timp un rege al tribului scitic al sindienilor și un fiu al lui Hecateeus și Tirgatao.

[56] Sitalces (Sitalkes) (431–424 î.Hr.) a fost unul dintre marii regi ai statului trac odrisian.

[57] Dhu al-Qarnayn („El din cele două coarne”) apare în Coran, Sura Al-Kahf (18), Ayahs 83–101 ca unul care călătorește spre est și vest și stabilește o barieră între un anumit popor și Ya’ juj și Ma’juj.

[58] Keturah a fost o soție și o concubină a patriarhului biblic Avraam. Conform Cărții Genezei, Avraam s-a căsătorit cu Keturah după moartea primei sale soții, Sara.

[59] Diadohii (pluralul cuvântului latin Diadochus, „Urmași”) erau generalii rivali din familia și prieteni ai lui Alexandru cel Mare care, după moartea acestuia în 323 î.Hr., s-au luptat între ei pentru controlul imperiului.

[60] Seleucus I Nicator (358 – 281 î.Hr.) a fost un general grec macedonean, ofițer și succesor al lui Alexandru cel Mare care a fondat Imperiul Seleucid omonim, condus de dinastia seleucidului.

[61] Turkistan este un oraș și centrul administrativ al regiunii Turkistan din Kazahstan, lângă râul Syr Darya.

[62] Cumuḍa (uneori Cimuda sau Cunuda) este cel mai vechi endonim cunoscut al lui Hami, când a fost fondat de un popor cunoscut în sursele chineze Han ca Xiao Yuezhi în timpul mileniului I î.Hr.

[63] Istoria îi menționează ca urmașii lui Chagatai Khan (1183 – 1242), al doilea fiu al lui Genghis Khan și Börte.

[64] Tauț este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Arad, Crișana, România.

[65] Toharienii au fost un popor de origine indo-europeană din vechime, care a locuit la marginea de nord a bazinului Tarim, în Xinjiangul de astăzi, China, fiind cel mai estic neam antic de origine indo-europeană.

[66] Limbile toharice formează una dintre cele mai puțin cunoscute ramuri din familia limbilor indo-europene. În prezent dispărute, aceste limbi au fost vorbite aproximativ între secolele V-VIII de către populații din Asia Centrală (numite toharieni), într-o zonă care astăzi face parte din provincia chineză Xinjiang.

[67] Turpan (cunoscut și sub numele de Turfan) este un oraș la nivel de prefectură situat în estul regiunii autonome Xinjiang, China.

[68] Quchan este un oraș și capitala districtului central al județului Quchan, provincia Razavi Khorasan, Iran și servește, de asemenea, drept capitală a județului.

[69] Loulan, numit și Krorän sau Kroraina, a fost un regat antic bazat în jurul unui oraș oază important de-a lungul Drumului Mătăsii, deja cunoscut în secolul al II-lea î.Hr., pe marginea de nord-est a deșertului Lop.

[70] Qos, sau Koze, era zeul național al edomiților.

[71] Ili este un râu situat în nord-vestul Chinei și în sud-estul Kazahstanului.

[72] Chu este un râu din nordul Kârgâzstanului și din sudul Kazahstanului.

[73] Punjab este o regiune geopolitică, culturală și istorică din Asia de Sud.

[74] Dr.Lucian Iosif Cueşdean, autor al numeroase cercetări în domeniul lingvisticii;

[75] Kujula Kadphises a fost un prinț Kushan care a unit confederația Yuezhi din Bactria în timpul secolului I d.Hr. și a devenit primul împărat Kushan.

[76] Ardashir I (180–242 d.Hr.), a fost fondatorul Imperiului Sasanian.

[77] Artabanus IV, cunoscut și sub numele de Ardavan IV, a fost ultimul conducător al Imperiului Parth din c. 213 până la 224.

[78] Samaria este un nume istoric și biblic folosit pentru regiunea centrală a Palestinei, mărginită de Iudeea la sud și Galileea la nord.

[79] Diodot I Soter (c. 315-300 î.Hr. – c. 235 î.Hr.), a fost primul rege elenistic al Bactriei.

[80] Eucratide I (172/171–145 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanți regi greco-bactrieni.

[81] Imperiul Seleucid a fost unul din statele elenistice succesoare ale imperiului creat de Alexandru cel Mare.

[82] Lucanii au fost un popor antic din Italia vorbitor de limbă oscană, membră a familiei de limbi italice.

[83] O formă mare de vază grecească antică, cu două mânere, din ceramică și metal, folosită în principal pentru amestecarea vinului cu apă.

[84] Taranto este un oraș de coastă din Apulia, sudul Italiei.

[85] Epoca seleucidă („SE”) sau Anno Graecorum (literal „anul grecilor” sau „anul grecesc”), uneori desemnată „AG”, a fost un sistem de numărare a anilor folosit de Imperiul Seleucid și de alte țări dintre vechile Civilizațiile elenistice. Este denumit uneori „stăpânirea Seleucidae” sau Anul lui Alexandru.

[86] Almaty este cel mai mare oraș din Kazahstan, cu o populație de peste 2 milioane de locuitori.

[87] Karaganda sau Qaraghandy este capitala regiunii Karaganda din Republica Kazahstan.

[88] Conducător al unei confederații tribale care a emis monede în Sogdia.

[89] Bahram al V-lea a fost regele sasanian al regilor între 420 și 438.

[90] Eber este un strămoș al ismaeliților și al israeliților, conform „Tabelului Națiunilor” din Cartea Genezei și Cărțile Cronicilor.

[91] Kidariții, sau hunii Kidara, au fost o dinastie care a condus Bactria și părțile învecinate din Asia Centrală și Asia de Sud în secolele al IV-lea și al V-lea.

[92] Hunii Alchon, cunoscuți și sub numele de Alchono, Alxon, Alkhon, Alkhan, Alakhana și Walxon, au fost un popor nomad care a înființat state în Asia Centrală și Asia de Sud în timpul secolelor al IV-lea și al VI-lea d.Hr.

[93] Conducător al kidariților, însă perioada în care acesta a condus este necunoscută.

[94] Toramana numit și Toramana Shahi Jauvla (493-515 d.Hr.) a fost un rege al hunilor Alchon care a domnit în nordul Indiei la sfârșitul secolului al V-lea și începutul secolului al VI-lea d.Hr.

[95] Istämi (sau Dizabul sau Ishtemi Sir Yabghu Khagan) a fost conducătorul părții de vest a Göktürks, care a devenit Khaganatul turcesc de vest și i-a dominat pe sogdieni.

[96] Hormizd IV a fost regele sasanian al Iranului între 579 și 590.

[97] Trad. Eng. „cenușă în cenușă, praf în praf”

[98] Parcul de Sculpturi Arkhai din Vlaha, creat de sculptorul şi artistul plastic clujean Ernő Bartha.

[99] Crama din Drăgășani preferată de autor

[100] Valea Orkhon se întinde de-a lungul malurilor râului Orkhon în Mongolia Centrală, la aproximativ 320 km vest de capitala Ulaanbaatar.

[101] Olkhon este a treia insulă de lac ca mărime din lume.

[102] Incredibila si trista poveste a candidei Erendira si a bunicii sale fara suflet – Gabriel Garcia Marquez

[103] Trad. Din maghiară „castel alb”

[104] Whitehall este un drum și o zonă din orașul Westminster, centrul Londrei, Londra, Anglia

[105] Rabindranath Tagore (1861 – 1941) a fost un poet, scriitor, dramaturg, compozitor, filozof, reformator social și pictor bengalez.

[106] Muzeograf și istoric de la Muzeul din Termez, cunoscut al autorului

[107] Ismael a fost primul fiu al lui Avraam, patriarhul comun al religiilor avraamice; și este considerat un profet în Islam.

[108] Icoana Sfintei Treimi, pictată în 1425 de monahul Andrei Rubliov.

[109] Sodoma și Gomora au fost două orașe biblice legendare distruse de Dumnezeu pentru răutatea lor

[110] Diwali este festivalul hindus al luminilor, cu variațiile sale celebrate și în alte religii indiene.

[111] Ordos, cunoscut și sub numele de Ih Ju, este una dintre cele douăsprezece subdiviziuni majore ale Mongoliei Interioare, China.

[112] Fluviul Galben, Huanhe sau Huanghe (chineză: Huáng Hé) este un fluviu în nordul Chinei, Asia de Est.

[113] În Biblia ebraică, Jethro era socrul lui Moise, un păstor chenit și preot din Madian, uneori numit Reuel.

[114] Bogd Khan (c. 1869 – 1924) a fost hanul Bogd Khaganate din 1911 până în 1924, ca urmare a independenței de facto a statului față de dinastia Qing a Chinei după Revoluția Xinhai.

[115] Selenga sau Selenge este un râu important din Mongolia și Buriația, Rusia.

[116] Locul de înmormântare Noin-Ula este format din peste 200 de movile mari, cu plan aproximativ pătrat, de aproximativ 2 m înălțime, care acoperă camere funerare din lemn. Sunt situate lângă râul Selenga, pe dealurile din nordul Mongoliei, la nord de Ulaan Baatar.

[117] Modu, Maodun, Modun (234 – c. 174 î.Hr.) a fost fiul lui Touman și fondatorul imperiului Xiongnu