Irkutsk. Jerome. Singuratatea alergatorului de cursa lunga

Irkutskul l-au facut cazacii la 1661. Scrie pe o placa. Ma plimb prin orasul mare cat Clujul, sub un cer plumburiu, cu rucscelul in spate, ca mereu, un pic obosit dupa trei zile si trei nopti de tren, dupa consulatul Mongoliei, si dupa cazarea la hostel. Cine altii sa-l faca? Ce sa cauti aici? Trebuie fie ca esti nebun, fie ca fugi de ceva, fie ca te-a trimis cineva la ceva, nu?! Cum scrie pe aeroportul din Helsinki la sosiri: trebuie sa fii nebun sa vii in Helsinki in noiembrie.

Continue reading

Transsiberianul pe bune, Rossia. Lungul drum spre Vladivostok.

Am dormit agitat. Vreo 3 ore la hostel vanat de tantari, dom’le ce tantari!, si apoi, dupa ce m-am tarat pe jos spre gara, cu rucsacul greu in spate, greu cu apa si vin si mancare ca abia ma
miscam pe pasarela de peste linii, si dupa ce am urcat in transsiberian am mai dormit inca vreo cinci ore dar rupte. E dimineata. Ma uit pe geam. S-a schimbat peisajul. E un sentiment de munte, desi e inca destul de plat. E insa mai uscat, mai brun. Si a venit toamna in pastel. Padurea de conifere alterneaza cu niste pajisti de stepa. Galben, caramiziu, bej, verde, maro. Le avem pe toate. E un soare bun afara. Vara tarzie, inceput de toamna in Siberia. Sunt in Rossia, expressul care are dreptul sa se cheme transsiberian.

Continue reading

Ulan Ude. Ziua cea din urma

Am dormit mult. Aseara simteam ca ma prinde o durere ascutita in gat, de aia care stiu ca imi aduce raceala. Ma si doare capul. Inca. Am dormit de pe la 12 noaptea pana la 9.30. Nu-i rau, nu-i rau deloc. Si nici nu au fost, sau macar nu am auzit, tantari.

Mi-am spalat hainele. M- a ajutat Nastia, gazda de serviciu. Am avut asa un sentiment de rusine ca era atat de simplu si ca puteam face singur. Pe urma am vazut chirilicele de pe butoane. E usor daca stii cum. Ca sa stii trebuie de fapt fie sa mai fi, facut fie sa imi arate cineva. In orice. Cum zicea famenul etiopian din Biblie citind din Isaia despre Hristos si neintelegand nimic: cum sa inteleg daca nimeni nu mi-a explicat.

Continue reading

Ulan Ude. sub un soare inselator

In Ulan Ude sunt florarii peste tot. Si normale si, soc si groaza, non stop. Asta am vazut peste tot in Rusia. Flori si oameni respectuosi, mai ales cu femeile. Politetea e tinuta la mare cinste se vede ca. Fetita din marshrutka cu care vin, inca vin, de la Ivolgisky datsan, si-a tinut cojile de seminte in mana. Asteapta sa le arunce la cos. Are maxim 6 ani. Orasul e foarte intins. Si se scalda in lumina unui soare de august ca de octombrie. Un soare inselator. E racoros. Taios de racoros, mai ales la umbra.

Continue reading

Ulan Ude. sub un soare inselator de Buryatia

Ieri, inainte de seara italiana, povestisem cu Motanelul pe mess. Ce chestie. Anul trecut, aproape pe vremea asta, in Iran, nu-mi mergea deloc telefonul, cam ca in Etiopia, nu prea era net, vorbeam cumva din cand in cand pe linkedin ca ala nu era banat ca celelalte social media, de au redescoperit Motanelul si toti oamenii dragi ca au conturi acolo si acum, aici, in Rusia, sunt complet conectat. Din fericire. Din pacate.

Continue reading

Irkutsk. O dimineata de calator obosit

Stau in fata garii in Irkutsk. E mare agitatie in jur. Multi occidentali, cu tururi si fara, isi pregatesc sau isi aranjeaza plecarea spre Listvyanka. Primul sat pe Baikal. Nu stau in Irkutsk mai deloc. Atractia e Baikalul. Si de aici la lac sunt 80 de kilometri. Pentru mine Irkutsk a fost mereu sinonim cu Baikalul, pata aia albastra in mijlocul Siberiei, lacul cel mai adanc, frate bun cu Aralul, lac sau mare cum i se mai zicea, in care candva se varsau Syr Daria si Amu Daria. Acum Aralul a secat, proiect sovietic esuat de a transforma URSS-ul in cel mai mare producator de bumbac al lumii. Aralul nu mai e, nu mare lucru, si nici nu mai e in Uniune. Aia Sovietica. Ramane Baikalul. In care se varsa Selenga. Si Irkutsk, orasul siberian prin excelenta. Locul gloriei si mortii lui Kolchak. Amiralul Kolchak, normal. Despre aceste lucruri vom mai vorbi noi, candva, altadata, niciodata, cu ii zice Agripa in Faptele Apostolilor lui Pavel, care ii vestea Adevarul. Vom mai vorbi noi despre asta. Poate.

Continue reading

Ulan Ude. Prima seara. Italienii

Trec pe langa o scoala comunista ca pe vremea gimnaziului meu si pe langa o femeie buryata imbracata tot ca atunci. Un backpaker morocanos, fara rucsac, dar cu pantaloni scurti si slapi, in uniforma rebelului, trece nu fara a se uita sceptic la mine. Probabil merge la Clean, hostelul cu personalitate de langa pasarela garii.

Ajung in centru, trec pe langa procuratura, presedintie si ce-or mai fi, cladiri oficiale oricum, si imediat dupa, pe dreapta, in cladirea cu birourile liniei aeriene S7, hostelul meu. Ma intampina Nastia, o fata simpatica, relaxata, foarte buna vorbitoare de engleza. Nasti, ca pe mama. Feeling bun aici, ca de acasa. Seamana mult cu cel din Irkutsk, probabil e acelasi owner sau acelasi lant. Au cate un afis, afisel, afisuț, de obicei funny, pentru orice. Si indicatii, cum zic ei, imbracate funny si astea, “how to cross the mongolian border, for idiots”. Probabil trec multi pe aici. In indicatiile de ajuns la si de la autovokhzal zice ca daca reusesti sa te pierzi pe drumul asta atunci asta e talentul tau, l-ai descoperit. Continue reading

Transsiberianul de zi. Bilete. Gari. Intre Irkutsk si Ulan Ude

Tot in Irutsk. Imi place orasul asta. Dar plec din el, totusi. All good things have to vome to an end. Si nici nu e chiar asa fain. Dar are personalitate. “And personality”, as Jules says, “goes a long way”. Imi place Pulp Fiction. Trec peste Angara cu tramvaiul. Tot urias a ramas. Am tot calabalacul in spate, de fapt rucsacelul mic, verde, cu fermuarul rupt si foarte credincios, e in fata. E dimineata, cetos, Irkutsk. Merg spre gara. Ieri am decis ca nu merg in Mongolia. E un inceput pentru toate. E un inceput si pentru a renunta, pentru a aduce ritmul bun, pacea si bucuria si mai mult in calatorii. Sa am si grija de mine. Oricum nu s-a aratat. Sau puteam sa o fortez, cum am fortat in primavara in Bolivia. A fost bine dar am platit scump. Acum nu. Rusia merita zilele Mongoliei. Oricim era complicat. Ba acu’ 4 zile nu era bilet de dus, ba acum nu e de intors si ma pot duce dar vad eu acolo cum ma-ntorc, si daca fac asa si pretul e astronomic ca ar fi doua bilete separate, sau deloc si autobuz. Ar inseamna sa bifez Mongolia, sa-mi bat joc de ea si de mine. Am decis, de cateva zile simteam asta, sa ma centrez pe ritm, sa stau in pace, sa am grija de mine. Asa ca, ulan Ude pe zi, sa vad Baikalul si din tren, si cateva zile tihnite acolo si o zi in plus la Vladivostok. Si cu ocazia asta, o sa inchid calatoria probabil cu Rossia, adevaratul transsiberian. Continue reading