Las Philippinas ultramar

Dimineata ne-a lovit jetlag-ul cu adevarat. Asa, cu razbunare. Motanelul ma trezeste ca pe un copil ce trebuie sa mearga la scoala, dulcic. Ma tarai la micul dejun de resort, spectaculos, in mijlocul Manilei. Cafeaua e buna. Si tot felul de dim-sum-uri chinezesti si alte chestii japoneze si ananas si litchii. Mango nu mai au. Iubesc mango-ul.

Continue reading

Vladivostok. O dimineata de caine a unui personaj interesant.

In fiecare calatorie inteleg mai mult, si dupa fiecare calatorie tot uit, ca nu, nu locul conteaza, ci povestea locului, povestea din mine sau cea pe care o descopar acolo. E despre cum ma simt acolo, ce vad, ce am adus cu mine si cum rezoneaza toate astea cu locul, cu oamenii, cu taifunul. Un loc il iau cu mine dupa cum il traiesc, cum il filtrez, cum mi-l interiorizez. Acum ca scriu imi aduc aminte o poza, facuta in Cluj la Monumentul Memorandistilor, de domnul Matei, multumesc dl Matei, un om pe care l-am chinuit mult cat timp am lucrat la Compexit, mi se zicea sadicul in curtea blocului la Oradea, uram lucrul asta, era probabil adevarat. Dl Matei seamana fizic cu tata. Poza era cu Dragos proaspat intors din Africa, dupa 6 saptamani de etiopia si kili si safari si negri si africa de sud, cu bagajul ratacit de Lufthansa, liber ca pasarea cerului acasa in Cluj, ca intr-un oras de la capatul indepartat al lumii, sa-i zicem Livingstone, Zambia. Libertatea e o stare de spirit. Interioara. Pot fi liber in inchisoare, pot fi prizonier in spatiile nesfarsite de la oricare capat al lumii.

Continue reading

Irkutsk. Seara bielorusa cu accent corean.

Am intrat in Irkutsk. Din nou. Umed, cetos si ploios. Trafic infernal. Se sta bara la bara. Eu stau inca si ma zgaltai in marshrutka capitonata. Baikalul si Olkhon-ul la cateva sute de kilometri si un soroc distanta. Vremurile nu se intorc chiar de ma intorc in locul in care am trait vremurile. Marshutka ma lasa la gara, cred. O sa verific trenurile de Ulan Ude si apoi merg la consulatul mongol, sa vad de bilet. Nu prea ma trage inima cu Mongolia.

Continue reading

Vladivostok. in taifun

Am ajuns pe potop. Cumva nu-mi vine a crede ca am ajuns. All good things have to come to an end. Nu inca. Dar parca trenul intra prea rutinat in gara de la capatul lumii. El intra tot la doua saptamani, e narmal, insa mie imi lipseste paharul de prosecco de sarbatorire. Sunt la Pacific. Am plecat acum o luna de la Baltica.

Continue reading

Irkutsk. Jerome. Singuratatea alergatorului de cursa lunga

Irkutskul l-au facut cazacii la 1661. Scrie pe o placa. Ma plimb prin orasul mare cat Clujul, sub un cer plumburiu, cu rucscelul in spate, ca mereu, un pic obosit dupa trei zile si trei nopti de tren, dupa consulatul Mongoliei, si dupa cazarea la hostel. Cine altii sa-l faca? Ce sa cauti aici? Trebuie fie ca esti nebun, fie ca fugi de ceva, fie ca te-a trimis cineva la ceva, nu?! Cum scrie pe aeroportul din Helsinki la sosiri: trebuie sa fii nebun sa vii in Helsinki in noiembrie.

Continue reading

Transsiberianul pe bune, Rossia. Lungul drum spre Vladivostok.

Am dormit agitat. Vreo 3 ore la hostel vanat de tantari, dom’le ce tantari!, si apoi, dupa ce m-am tarat pe jos spre gara, cu rucsacul greu in spate, greu cu apa si vin si mancare ca abia ma
miscam pe pasarela de peste linii, si dupa ce am urcat in transsiberian am mai dormit inca vreo cinci ore dar rupte. E dimineata. Ma uit pe geam. S-a schimbat peisajul. E un sentiment de munte, desi e inca destul de plat. E insa mai uscat, mai brun. Si a venit toamna in pastel. Padurea de conifere alterneaza cu niste pajisti de stepa. Galben, caramiziu, bej, verde, maro. Le avem pe toate. E un soare bun afara. Vara tarzie, inceput de toamna in Siberia. Sunt in Rossia, expressul care are dreptul sa se cheme transsiberian.

Continue reading

Ulan Ude. Ziua cea din urma

Am dormit mult. Aseara simteam ca ma prinde o durere ascutita in gat, de aia care stiu ca imi aduce raceala. Ma si doare capul. Inca. Am dormit de pe la 12 noaptea pana la 9.30. Nu-i rau, nu-i rau deloc. Si nici nu au fost, sau macar nu am auzit, tantari.

Mi-am spalat hainele. M- a ajutat Nastia, gazda de serviciu. Am avut asa un sentiment de rusine ca era atat de simplu si ca puteam face singur. Pe urma am vazut chirilicele de pe butoane. E usor daca stii cum. Ca sa stii trebuie de fapt fie sa mai fi, facut fie sa imi arate cineva. In orice. Cum zicea famenul etiopian din Biblie citind din Isaia despre Hristos si neintelegand nimic: cum sa inteleg daca nimeni nu mi-a explicat.

Continue reading

Ulan Ude. sub un soare inselator

In Ulan Ude sunt florarii peste tot. Si normale si, soc si groaza, non stop. Asta am vazut peste tot in Rusia. Flori si oameni respectuosi, mai ales cu femeile. Politetea e tinuta la mare cinste se vede ca. Fetita din marshrutka cu care vin, inca vin, de la Ivolgisky datsan, si-a tinut cojile de seminte in mana. Asteapta sa le arunce la cos. Are maxim 6 ani. Orasul e foarte intins. Si se scalda in lumina unui soare de august ca de octombrie. Un soare inselator. E racoros. Taios de racoros, mai ales la umbra.

Continue reading