“Să nu încerci a dezlega prin gâlceavă un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului: răbdare, rugăciune și nădejde”. Marcu Ascetul, Capul 12, Despre legea duhovnicească.

Citesc în avion și iau aminte. “Slujiţi Domnului cu frică și bucuraţi-vă tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie și să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!” Zice David la Psalmul 2, la o mie de ani înainte de venirea Fiului. Cum să dau cinste cuiva care încă n-a venit? Cum aștept o profeție, pro-faith și pro–fate? În primul rând o cred și o sper și o iubesc, căci acestea trei sunt cele ce ne rămân cum zice apostolul Ioan, ne rama-în, ne duc în rama, în lumina vie. Asha, slujind cu frică și bucurându-mă tremurând, de emoție, de așteptarea a Celui mai bun din tot ce este, sperând, sapere-ând că va veni, știind semnele și acționând, așa ca magii din răsărit venind după Stea, să stea și să cinstească Saoshiantul zoroastrian, Saul-Shinto, Sufletul Soul Sfânt, Hristosul, mielul lui Dumnezeu, Ma-El-ul pe care îl așteaptă fecioarele înțelepte ce și-au pus mir în candelă ca să vadă. Mihr e lumină, vedere în farsi, iar miru e a vedea în japoneză, mă uit la asta și mă mir cum oamenii se uită și nu văd și uită că El e deja venit vint went, încă de la început, căci toate prin El, Cuvântul, Logosul, Ideea vie pură și supremă care cuprinde tot și toate, văzute și nevăzute, prin Idee, Ia-Deo, Eu Dumnezeu, toate s-au făcut, după Cuvântul, Logosul, legea lui Dumnezeu, din El, prin El și pentru El, dar omul nu se a-lege pe sine pentru mântuire, ment-are, minte și menire, ma-in-are, cel ce își are sufletul, ma-ul, în Dumnezeu, alege-te pe tine însuți căci Dumnezeu te-a ales deja spre sfințire, sa-ființare, dar omul lumesc, sufletesc, amul, nu știe, nu îl vede că nu îl are în ochi, ayin în ebraică, eye-in, nu îl aude în urechi, ozen în ebraică, auz-in, nu îl vede în tot și toate, ca Isaia văzând wise că tot pământul e plin de a Lui glorie, kabbud în ebraică, kap-put, ceea ce e pus în cap, în început, în-ceput, în căpuț că altfel vine kapput-ul peste cei ce nu văd și nu cred și nu înțeleg, căci în Iad, Idee-in, focul cel curat și sfânt și pur se întâlnește cu sufletul nepurjat al păcătosului ne-pur-get, ființă ne pură, ne puer, ne pur, fiu în persană, al omului neînfiiat în Hristos.

Căci neștiința, uitarea și negrija sunt cei trei mari uriași ai răului tot zice Marcu. Alegerea greșită a identității, mă leg, laga în gothă, sub ce lege, lagu în engleza veche din care vine law, cea dată celor de jos, low, noua lege, noul legământ dat celor legați de legile firii, ca să învețe legea cerească, lăudata law-data, legea dată, dar data e și lege în persană, să aleagă legea spiritului, a speranței, sa-per-into, a fiilor sfințeniei, a sa-ființeniei, sau legea firii, a fii-rii naturale, a phii-rii, pheirii, a pieirii, cea născută gata căzută ca și peri, zână în persană, fairy, menită spre pieire, ardere în iazul de foc, pir în greacă, cel veșnic, roșu ca focul, phyrros în greacă și piros în maghiară, cum se poate așa ceva? După legea pe care o aleg sunt Fiu de Dumnezeu sau fiu de maimuță, iar identitatea greșită mă duce la greșita înțelegere a lucrurilor, la idei greșite, pro-greșite, pro-gres-iste, la Logos îmbolnăvit, paranointa îi zic grecii din vechime, para-nous-in-the, purtător de înțeles nou și alterat, alt înțeles decât cel primar și sacru, “oare chiar a zis Dumnezeu că veți muri?” susura șarpele în urechea Evei celei care nu trebuia să asculte, ci să evite, ca să nu fie luată roabă, eved în ebraică, iar gândurile, credințele rele ajung gureșite, gură-ieșite, devin, daven înseamnă a se ruga în ebraică, a intra în prezența unui deva, a lui Dumnezeu, că David care davi-the, dă rugăciune devi-ului, rugătorul care se roagă și dacă spiritul căruia i se închină e rău cuvântul devine, devi-in-e, vorba greșită, evoluată, evil-luată, zic bestial și înțeleg un lucru grozav de bun, nu unul grozav de rău, văd bestia ca bună, best, răul e bine și binele e rău, și nu mai văd bestialitatea inerentă ascunsă sub spoiala că lupul în blană de oaie, răul cel purtător de grue, groază în engleză, grue-the. Fie-vă groază de rău, lipiți-vă tare de bine, zice apostolul. Bun, boon, dar care e care, cum știu, pe cine cred?

Asta e paranointa[1], veți decide voi înșivă binele și răul, ducându-vă singuri la pierzare, de parcă nu ar exista deja Binele, Bianili e Dumnezeu în hittită, dar și în urartiană și se păstrează la armeni, dar tot așa există, ieș-iste, este ieșit și răul, rah în ebraică, Sa necreat și Ra creat, ambele venind de sus, cum să le deosebesc când satana poate veni ca înger de lumină, rămășiță de glorie încă neconsumată? Odată pus voalul pe vedere, ca solzii ce cad de pe ochii lui Saul devenit Paul, apostolul neamurilor, omul, am-ul, ființă în engleză și ființare, popor, Am, om în ebraică, nu vede răul purtat, portat, poarta-at, adus prin poarta de cuvânt, cu-vânt, cu-venit odată cu vorba, căci a vorbi, a dvor-be, e ușă a fiirii, a be-ing-ului, a unei be-inthe, ființe bhinte, fată în arabă și ușă a existenței, și când vorbim pe vor dvor door intră be-urile în existență, ființe în ființă și aproape degeaba zice apostolul Iacov să ne păzim limba, căci dacă suntem curați în vorbire ne vom stăpâni toată ființa că noi nu înțelegem, credem cuvinte mincinoase, ne lăsăm duși la distracție, de-strucție care e opusă la in-strucție, ne death-tragem spre distragere și distrugere, din neînțelegerea cuvintelor, a cuvântului, dvar în ebraică, și mai ales a ideilor, a ideii, machshavah în ebraică, mach-th-avah, cea care are facere, machen, make, și putere, macht de a face, maked, de a da viață ma-de, made, intenției vii pe care o poartă și spre care ne poartă ca odată sparta poarta, sa-poarta, bariera deciziei, a liberului arbitru, ideile prind viață, prin-the viața noastră, și se instalează, in-staul-ează, își fac, fuck, fake locuință în inima și sufletul și viața noastră, la sursa vieții ce izvorăște, iz-dvor, în fiecare dimineață în inima, bunătățile lui Dumnezeu, în locul Lui, în credul nostru, în craddle-ul Lui. Și așa ajunge omul, am-ul, ha-am, homo, din beth El, casa lui Dumnezeu, biet-ul de el, căci îm-beatat de patimă și-a dat, fără a ști, dușmanului baza, base, beth-ul citit bais, casă în ebraică, și în loc să fiu cort și port al Domnului, devin copie a răului, bait sau baită, copil și copilă, în graiul de pe valea Ilvei, cum mi-a zis Mary, din nou ca în ebraica, ebrei evrei-where, alții și altfel decât am învățat noi de la cei ce ne-au furat istoria, identitatea și Numele, jâzii jews.

Înțelegerea greșită mă prostește și mă face din priest prost, din paraszt, țăran în maghiară, din țar-an adică Țar și Sar, devin un prost, că așa se citește, un porost părăsât parazit, un sărman sar-man care, din nou, înseamnă altceva. Cuvintele nu mai vor să poarte sensurile date, science-urile, sa-in-sa-urile date după legea lui Dumnezeu, ci se revoltă, căci idee, cuvânt, duh sau înger e același lucru după cum putem noi cunoaște, și cad și se virusează și se prihănesc și aduc păcatul în lume când dau curs voii proprii, căci orice lucru creat vine din necreat, cum zice Platon în Republica, din ideile vii și perfecte, logos, în realitatea, real-estate-a, starea reală, re-ale, re e lucru în latină, lumina creată, încă vie, dar aproape moartă, merge pe rămășițe de har, ca o baterie pe roșu, ca o mașină electrică după 100 de km, se credea zmeu și e doar pleu, energie potențială transformată prin om în energie cinetică, en-urgos, în-urgie și apoi în creație, crate și cratiță, deformare plastică, finală, luce se transforma în luce-re, lucre, lucire, umbră aparent bogată, dar imperfectă și atât de săracă a Logosului perfect, Lok-os, locașul din glorie, glow-re, din slavă, a oricărui lucru care are norocul, luck-re, soarta, de a se fi manifestat, umbră vie, nălucă a lumii nevăzute.

Simurgul[2] uzbek, un Boeing, un Beeing 757, taie gloria înălțimilor, cerurile albastre, kabud în farsi tadjikă, și tot așa îi zic și ceaiului verde, sănătos, purtător de sa, glorie, albă ca astrul alb-astru. E ca un 737, dar mai lat și cu ieșire de urgență de avion mare și eu stau exact la locul de odihnă, de verdeață, din care a fugit toată întristarea și supărarea, dă Doamne și acum, dar nu acum, ci mai încolo, la soroc, 40 în rusă, asta ar însemna în total 83, prea mult Doamne, ai milă. Stau la 29F la geam, cu loc nemăsurat la picioare, stau răscrăcărat ca un cuman alb și roșcat pe bălanul lui, parcă aș călări și călători pasărea Roc, a sorții, cea tare dragă mie din abisurile Abisiniei[3], de la Phoenix și din poveștile nemuritoare ale copilăriei, cele cu Sinbad, sin-bad, cel păcătos rău sau cel fără de rău, depinde din ce limbă greacă sau engleză privești, dar bad e rău în farsi exact ca în engleză. În avion uzbeci mulți, albi, dar și smezi, toți semeți, ca siammezii, the-mezii din Siam, ce interesant e cuvântul ăsta, smead e amestecat, mediu, mez și se-mez e semeț, iar semesh e soare în ebraică, szem e sămânță în maghiară, szem-în-the, ceea ce îl face semish, semeț, semed, smead pe un ish, om în ebraică, care e semi și e închinător la soare, Shemesh sau Chemosh, zeul soare cel mare al moabiților[4], dar ce e straniu e că Hashem nu e altceva decât Shem-aht, Chem-ash, același, scris pe silabe inversate. Semmi baj, ar zice ungurul, nu-i niciun bai, semmi e nimic, fără valoare, semit. Printre uzbeci și tătarii din România în avion suntem și câțiva români. Stau în spatele babetei care îmi zice Drăgoșilă și vrea să îi zic mămica mea soacră, o doamnă, aș zice o judecătoare la pensie, care are și voința și putința de a vedea lumea, cred că a fost în mai multe țări ca mine. În stânga ei stă Rita cea cu părul roz, o hipsteriță disperată, death-per-ed e moartea purtării de Dumnezeu, decăderea din condiția de fiu, per, puera, ajunsă degeaba la patruzeci și mulți de ani, cu cei 7 ani de acasă petrecuți la Sankt Petersburg pe când se numea Leningrad, cea născută din tata pictor român și o rusoaică, probabil că Rita seamănă cu tatăl ei, mă gândesc eu un pic prea hâtru.

În rând cu mine, la povești, Adi și Lizi din Pitești. Vorbim de Rudolf Steiner[5], ei, și de Daci, eu. De teozofie știu demult, puține, dar suficiente cât să vreau să stau departe ca un part de alde Steiner, th-taina-er, cel ce ține taine și astfel devine, devi-in-e, tainted, murdar, cel ce aduce murder ca și Madame Blavatski[6], hoașca răului, porți ale iadului, channeluri pentru spirite rele care se dau bune, cum altfel, satana e mincinos și tatăl minciunii, pretinzându-se lumină ca diavolii la Diwali[7], dând târcoale ca un leu în turbare căutând pe cine să înghită, caută să facă dvar-uri de intrare în lumea creată și văzută, dvar e cuvânt în ebraică, poartă în slavă, care poartă căi greșite, darakhuri, drekh-uri track-uri prin care trec dracii, tracii dregători trecători, dreg e dræk e træk și truck, până la urmă Iliescu avea dreptate, the trucks and the ducks, traci și daci, the dacs come from the tracs, duck e rață, dar rața o citim ratha, rotha, roth, iar rosh e cap în ebraică, cum pe cap se pune rasa călugărilor rași în cap, unde altundeva, iar rața ducks its head, își ascunde capul, și-l duce, duke, sub apă, to duck e a-ți feri capul, ducele, dakul, acoperișul în olandeza dutchică dacică, dar și în germană, munte și mai ales vârf de munte în turcă, dag, unde se ascunde hide, dacul, haiducul, sus sus sus la munte sus, hi, hoch, unde e bine, hosh și sunt duși și huțulii, ghothii rămași în munți în Bucovina, hoții, căci ești hoț popular însemna ceva bun, hosh în persană, șmecher, ceva de dorit, ghot, good, god, got. La hoț la drumul mare, haiduc, în sanscrită îi zice dasi sau dashi, exact numele dat de chinezi oamenilor distinși, nobili, mandarinilor conducători, man-dari-am înseamnă ad literam în dari, farsi vorbită în Afghanistan, eu dari-sunt, dari e numele tadjicilor din fosta Bactria și Daxia, limba de curte, a daghi-lor daci citit rotacizat, dari, cine are ochi ai minții de citit și urechi de auzit pronunția guturală, Ghentul[8] belgian pronunțat dutchic flamand Hrent, să audă, și dacă aude așa poate să o și înmoaie bănățenește după datina în dacina și ajunge la daci, cum le și ziceau chinezii daxilor bactrieni.

Murgul meu simurg mă duce, pe dedesubt curg lin deșert și milenii de istorie uitată. Zburăm peste Dakhae, ținutul dakhilor frați cu daxii daci din Bactria, plutim, hover, hava-ar, have-air, hava e aer în turkică, facem aer, aeram sau avem aer, același sens din ambele părți, peste fosta Parthia, atât de departe, de unde plecat-au, s-au depărtat, departed, parții, dacii de demult, dar nu așa demult, pe la 200 înainte de Hristos, când unii dintre Parni, Xanthi și Pissuri[9] s-au rupt de ceilalți ce sub numele de Arsacizi, Artha-geți, geții drepți, ortho, căci a e o, Ar-Saka-is, Saka cei iluminați, drepți, au eliberat Persia de Seleucizii macedoneeni și ei în schimb au plecat în sus, peste Caspică, peste Volga, au pășit peste stepe pustiite și au ajuns la altă Dakhia, la Dunăre la frații traci trecuți din Frigia prin CapaDachia peste Bosfor și ajunși și ei tot aici, și la celții valahi edomiți boi și taurisci[10] pe care i-au învins și gonit conduși de Burebista, baal-baith-ul lor, domnul baal, al casei bet, beth, baith, bais în ebraică, cine are casă are bază, dar r e l și așa baalbaith articulat hotărât e Baar–bais-tha, domnul neamului dacic, thacic, Tătilă al lor, Baarebista, StăpânuL, baali-baisha, bulibașa dacilor, în ebraică. Baeșa e al treilea rege Israelit, cel ce se închină la Baal. Stranii și străine idei și cât de mult adevăr poartă. Cum tare straniu e faptul că pe fostul președinte albanez îl cheamă Hashim Thaci, Hashem Daci sau Saci, depinde cum pronunț, pronoun-the, substantivuL, depinde ce substanță îi dau prin pronunție, dar oricum Hashem e Dumnezeu NumeLe în ebraică, Dacul Dumnezeu, Dumnezeu capul, conducătorul, Muntele lui Dumnezeu, Sion cel în care e sfințenia, Sai-in, iar sai e un alt nume al saka păstrat bine în Thailanda, în Siam, citit Sai-am, sfinți suntem, că nu întâmplător se cheamă Sukhotai vechea capitală a lor, Saka-daoi, a dacilor saka, a Saka-Thai-ilor, Sai, sfinți, iar sukkot înseamnă corturi în ebraică.

Cum se poate așa ceva? Cum se poate două Dakhii, mai multe, așa de multe, așa de departe una de alta și totuși cu aceiași oameni și aceleași nume, deși cu alte credințe, limpede, așa cum mai târziu tare, peste o mie de ani, fost-au două Bulgarii, Vulgarii, una pe Volga musulmană și una pe Dunărea creștină, aceiași oameni, volkh și folk, plecați din același loc Balkh, marele Balch, bâlci, dar l e r și kh e g și așa balch e burg-ul, orașul capitală a Bactriei, daxi și ei, aici aproape, daca m-aș uita bine pe partea cealaltă a simurgului 757, dincolo de Oxus, l-aș vedea, ruina la marginea Mazar i Sharif-ului afghan, Mormântul Sherifului, al marelui om, Sarafa, din nou sarapii sfinți daci, sarapa-em e seraphimi, sfinți, sarp în armeană, iar Ba-sarapa, cumanul part venit după atâta vreme din același loc, alb și ‘nalt ca bradu’ și blond și cu ochi albaștri și călare și med, un Sir-med sarmat, domn din neamul mezilor, e un Sheriff, ad literam, ieșit la timp din pustie, al doilea Egipt, al triburilor pierdute ale lui Israel, trecut îndelung prin valea umbrei morții pe la nord de Caspică și ajuns la loc de odihnă, la loc de verdeață, pe Argeș în jos, la Curtea The-Argeș, Th-arg-is, Târg-is, Targeste e vechiul nume latin al Trieste, Târg-este, căci Arg e Ark e Cetate, în farsi, ca Argos-ul grec, iar Târg e Cetatea, Târg-ab-este, ab e apă în farsi, iar abh e râu în gaelică irlandeză, Târgoviște, Cetate pe apă, Târg-a-viz-the, nu departe de Pitești. Adi și Lizica se uită lung la mine, ca la un nebun, nebo-un, nebo înseamnă profet în arabă, Muntele lui Moise se cheamă așa, al profetului, iar Neboisa e un nume vechi sârb, de sarab, nume de Sar, de Țar, nebo-ish, om profet, de unde și sensul mai recent al numelui, cel ce nu e atins de niciun bai, de niciun rău, cel curajos, căci țara vrea un țar, nu un nebun, de aia nimeni nu-i profet în țara lui. Iar Nebo e doar o formă a lui Nabi sau navi, profet în ebraică, după cum zice și numele lui Nebo-Gad-na-Tar, Profet-Dumnezu-făcut Țar, dat Țării, Nabucodonosor, Na-Baga-Don-Sir, Nou Dumnezeu Dan și Domn.

În depărtare, prin ceața dimineții deșertului, se vede Aralul, ce-a mai rămas din el, un ochi albastru de apă în pustia galbenă cu Amu Daria și Sar Daria sfârșindu-se în el, ca el, degeaba. Aralul e aproape secat. Dar nu a fost așa mereu. La început, demult, Aralul nu a fost deloc. În Orbis Herodoti, harta călătoriilor lui, la 450 înainte de Hristos, Aralul nu exista, nu exista nici la Strabon, iar când Alexandru Macedon, Setepenre Meryamun cum i s-a zis în coptă, Stepen-Ra Merry Amun, Stăpânul Luminii și al Lumii cel iubit de Amun, a ajuns să cucerească zic unii, alții zic ca să le elibereze, Sogdiana și Margiana la 330 î.Hr., geografii și cronicarii lui, extrem de meticuloși în toate detaliile nu pomenesc nimic despre Aral, ba mai mult, scriu explicit cum Oxus-ul, Apa, Iz-us-ul, Răul Vieții, Am-the-Ria de azi, izvorăște din Pamir și curge prin câmpii mănoase și verzi, direct în Caspică, așa numita Mare Khazara de mai apoi, Mar de Vohu din antichitate, Vohu e Dumnezeu, Duh, în persană, Bogu în rusă, Bachus în greacă și Bach în germană, Baciu cel mare în română, Marea lui Dumnezeu, căci unde e apă e Abba, Tatăl, unde e Bogu e bog, mlaștină în engleză, și duhurile apelor de lângă izvoare, bach în germană, Bahlui în română din Vaslui căci B e V și h e th și prin pro-noun-the devine s, apa lui Dumnezeu, loc mlăștinos, cu apă, deci verde, deci viu. Hărțile vechi sunt fascinante, ca toate sursele primare, conțin adevăruri ocultate de toți cei ce nu stiu că sunt ascunse acolo la vedere sau nu mai au răbdarea și nebunia de a le pritoci. Pe hărțile centrale ale antichității, ale lui Claudiu Ptolemeu[11], la 150 d.Hr Aral-ul se încăpățânează să nu apară, cum nu apare, persistența lipsei, pe Tabula Peutingeriană[12], deși aici oarecum explicabil fiind în afara ariei implicit descrise de itinerariumul roman. Nu apare nici pe harta pe care am fotografiat-o în Matenadaran, depozitul sacru de hărți și manuscrise vechi ale armenilor, în Erevan, a cărei precisă datare nu o am, dar am în fața ochilor Oxusul vărsându-se direct în Caspică, Mar de Bachu cum apare pe harta lui Ortellius de la 1570, deși fără Baku-ul turkic azer trecut pe ea, și, din nou, fără Aral.

Ce pricepuți au fost și sunt olandezii ăștia daci la hărți și călătorii, de parcă ar ști deja locurile și mersul lumii, de parcă ar mai fi fost cândva, demult, pe acolo, ei sau alți dakhi de-ai lor, plecați de aici, de dedesubt, din Khwaresmul acum pustiit, din Karakum-ul cel din pământ kum, khum, huma neagră, kara în turcă, dar tot în turcă kara e stâncă și țară și de fapt Karakumul era Țara Cum-anilor, țara cândva mănoasă, acoperită cu pământ fertil, cernoziom, cerno e negru cernit în rusă, iar ziom e pământ, zemlia, pământ întins, zem-el, tot în rusă, dar și în persană, zam, ca satul de pe valea Mureșului unde-i spitalul de nebuni, unii care văd nevăzutul și spun nespusul, că rădăcinile noastre și miezul lumii sunt aici, zbor acum peste ele, și de aici au venit limba și oamenii care au vorbit-o, perși și parți și huni și turci, toți de-un neam de doisprezece neamuri amestecate cu multe altele din Canan, dar despărțiți nu numai de sânge, ci de credințe și închinări, în-kin-uri diferite, căci credința îmi schimbă adn-ul, ceea ce cred mă trăiește căci îmi locuiește în inimă, în credu, și îmi schimbă ființa și sângele, cel ce nu poate fi spălat niciodată. Sânge e sa-in-ge, sfințenie materializată, Sa în Gea, dar e și sin-ge, materie păcătoasă, sin e numele pietrelor la care se închinau cumanii și înaintea lor parții și înaintea lor mezii și înaintea lor edomiții adam-ish, nume diferite în timp ale aceluiași popor, menhire celtice, galice, saka și ei că din Isaac, -s-k, se trag prin Esau. “Sin always ruins where it reigns” zice Charles Spurgeon[13], omul lui Dumnezeu și mă gândesc la toate paradisurile terestre distruse de omul păcătos prin evil-ution și progreș și agricultura intensivă, Sahara, Israel, Arabia, Persia, Asia centrală, Bazinul Tarim din vestul Chinei, întinderea păcatului peste lume ca pecinginea, dus de pecenegi, pătimașii patinachi cum le zice Constantin Porfirogenetul în De administrando Imperii, și văd cu ochii minții întinderea asta de Mordor peste Middle Earth, peste Pământul de Mijloc și peste Miezul Lumii, ieșirea din Eden, de fapt ieșirea lui Dumnezeu din Eden și lăsarea lui în mâna omului închinător la rău, la rah în ebraică, Ra, căci împărăția acestei lumi, rai-ul e un eden în putrefacție, Iad-in, căci diavolul seceră de unde nu a semănat și câmpiile mănoase devin, că au Devi-în, pe devil, câmpii de deșert, the-sar-the, ale domnilor, Sar-i, văi ale umbrei morții, încât numai văzând în nevăzut ochiul curățat vede ce era în primordii, pășuni verzi și pline de animale, creațiile lui Dumnezeu căci au anima în ele, in-e-ma, au Ma, suflarea vieții lui Dumnezeu și peste tot era apă și Abba cât vedeai cu ochii, Dumnezeu plutind în răcoarea dimineții, lăsând roua, rouach e duh în ebraică, lăsând dew, rouă în engleză, semnul trecerii lui Dew-us, rosa în rusă, începutul și capul a toate, rosh în ebraică, roua care făcea să nu fie nevoie de apa de sus, din cer, căci cerul era jos pe pământ și pământul era el însuși ridicat la cer. Dar asta face agricultura, Cain, consumă ca să producă, mai mult și mai mult, niciodată de ajuns, nu pune nimic în loc decât pustiire, distruge cernoziomul, lasă prăpăd și deșert în urmă. Radu îmi spunea că primii coloniști în America stăteau pe metri de cernoziom și doar după sute de ani de agricultură nesăbuită au dat de argilă și de acolo tornade și nisip, după ce au transformat cernoziomul în karakum.

Păcatul, sin, închinarea la soare, sun, și la idolii săi domni, san-i și thani și dani, alipirea de ei și de el, a stăpânitorului veacului acestuia, facerea lucrării lui, syn-ergos, încercarea de a face Rai pe pământ, aduce distrugere, căci diavolul nu construiește că nu poate, că nu e creator, el poate lucra doar cu ceea ce e deja creat, ex-creat, excretat, tot ce atinge se preface în căcat, opusul lui Midas cu aurul, căci fără Dumnezeu nu e viață, fără Numele Lui nu are cine să țină în nevăzut creația văzută și, așa cum ieșirea sufletului din trup aduce moartea trupului, tot așa ieșirea duhului din suflet aduce moartea sufletului. Acolo unde stăpânește păcatul e robie, minciună și înșelare, discordie și amărăciune, boală și lipsă. Evreii îi zic antihristului Ben HaAvaddon, unde ben e fiu, been al lui, ha e articolul hotărât, iar avad-don e satana, dar e și domn, don, al eved, robilor, stăpânul robilor căci numai robii lui Dumnezeu sunt liberi căci fiecare dă ceea ce este, iar damnării eterne evreii îi zic avvadon olam, opus lui olam haba, lumea aerului, hava, lumea de avut, have, moștenirea, ohaba, cuvânt vechi de la noi, proprietate, a-habe, a havé, cum zicea Moișanu. Adică lumea asta se scufundă în dezintegrare și robie sub stăpânirea lui nicht-gutter, cel ce nu e bun, e lumea, olam, a robilor și a robiei, veșnice, din rău în mai rău, căci aceasta e pedeapsa celor care nu iubesc adevărul și nu cunosc adevărul iubirii, o veșnică pieire de la fața lui Dumnezeu, o închidere veșnică în Geniza care va fi aruncată în iazul de foc, în geneza care se va dezintegra la infinit în domnia răului, din care cei ce se aleg spre salvare în Hristos sunt scoși ca dintr-un lazaret în flăcări, sfințiți spre sfințire, Doamne ai milă de noi.

Mă uit pe geam, dedesubt aceeași mare de nisip. Soarele e nițel mai sus, s-a mai ridicat de-o suliță spre sud. Sunt bucuros. Doamne, îți mulțumesc că umblăm împreună, atât de dor mi-a fost de Tine, Te iubesc Doamne, ajută-mă să Te iubesc! Am o vagă senzație de Il Deserto dei Tartari[14], ce mult mi-a plăcut stranietatea lui, filmat în Iran, la Bam[15], uriașa cetate de cărămizi de pământ, așa cum erau toate cetățile miezului lumii, acum dărâmată la cutremur, la marginea deșertului Lut, cel de lut roșu, cu sublocotenentul Drogo, eu, Drago-ish, omul drag, așteptând tătarii ce nu apar niciodată, mister și amenințare, cei de dincolo, a căror existență e însuși sensul vieții mele, tătarii suntem noi toți doar îmbrăcați altfel, vorbim un pic altfel, ce greu de dus e disonanța, ce greu suportăm divergența, suntem binari ori-ori în loc să fim quantici și-și când nouă ni s-a cerut să ne îndumnezeim, -și-și-și-și-, dar noi suntem flota răzbunării, ne urâm unii pe alții, pe noi și pe Dumnezeu fără să știm de ce, asmuțiți unii împotriva celorlalți, fiind unul singur toți și totuși prin lucrarea răului, homo homini lupus, uitarea, neștiința și negrija și peste toate așteptarea, eterna așteptare a întâlnirii cu destinul, destinația, tătarii care nu mai vin, eternitatea deșertului, soldații lui văzuți și nevăzuți, lumile ascunse sub dune, pietre și oase albite de eoni și parseci de destin trecuți fără milă și memorie, și totuși simt că ele pot învia și și vorbi și mărturisi cum prin Ezekiel Dumnezeu a ridicat o vale plină de oase la ostășia Lui, să lupte lupta cea bună, să-L mărturisească pe El, în adevăr, dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt, poarta de intrare ad-dvar-ul în Împărăția lui Dumnezeu, cea care nu este din lumea aceasta, dar pe care noi o putem primi în inimă.

Nivelul apelor mărilor era mai mare cu șase metri în antichitate. Mai mare, nu mai mic. Toate apele erau mai mari, râurile erau uriașe că ploua mult mai mult, cum arată uriașele lunci ale păraielor de râuri care ne-au ajuns nouă azi, iar clima, prin forța lucrurilor era mai umedă și mai caldă, căci uriaș de multă apă circula în atmosferă, Abba, care acum e blocată în ghețarii de la poli și de pe munți, am făcut calculul și e șocant că se potrivește, 6 metri de apă lipsă din oceane dau cantitatea de gheață prinsă în ghețarii care înainte nu existau, după cum ne arată hărțile vechi, a lui Piri Reis[16] amiralul turc Per Rey-is, fiu de rege este, cu harta pe care apare Antarctica cu palmieri cu aproape patru sute de ani înainte de “descoperirea” ei cu gheață, și la fel vedem palmieri și animale și râuri în Antarctica pe harta lumii de la 1569 a lui Mercator[17], alt olandez, părintele proiecției cartografice înșelătoare care îi poartă numele de precupeț, mercato, market, marakesh și maroc, iarmaroc și Maracanda, numele Samarkandului pe vremea lui Alexandru.

Caspica are 29 de metri mai puțin decât ar trebui, sub nivelul mărilor. Legendele vikinge vechi, lege-in-the, cele care păstrează legea și logosul, spun povestea drakkarelor cu cap de draco dacic ale danilor veniți din Danemarca zisă și Dacia pe hărțile vechi, mistere ascunse în plină vedere, care treceau din Baltica pe Volkhov, Volg-ab, apa Volgii valahilor, în jos prin Novgorod și apoi pe Nipru pe lângă Dublin-ul din Bielorusia, plin de celți valahi edomiți în Rusia, și apoi Kiev, Kyiv îi zic ucrainienii, un Chyyai-ab, sursa vieții în ebraică, și de acolo în Marea Neagră și de acolo în Azov pe Don în sus, căci un Dan e un Don pronunțat spaniolește, don-ui don și-n șanț, și la un moment dat, acolo unde e acum canalul Don Volga, ce potrivire fericită și perfect întâmplătoare, treceau pe Volga cea mare a bolgarilor și de acolo prin Astrahanul, Istarkhona, casa stelei, celor închinători la Ishtar cea din est, eastern de unde le vine lumina unora de Easter cu ouăle Astarteei, curgeau în Caspica numită de Mar de Sala de Mercator, dar și Marea lui Habakkuk[18] de francezul Oronce Finé. Acum nu se mai poate. Cum nu se mai poate urca direct în corăbii la Brindisi de pe via Apia cum făcut-au și Cesar și Traian, căci apa e cu aceiași șase metri mai jos, la capătul treptelor. Cum nu mai poți intra cu corabia în porturile vechi nicăieri în Mediterană, nici la Tyr, nici la Sidon, nici la Ravenna, nici la Efes, nici la Cartagina care era o insulă, nici la Tars sau la Millet, nici nicăieri, poate voi scrie cândva detaliat despre asta că e enorm și e șocant, căci porturile sunt deasupra apelor, mari minuni se întâmplară, de care noi nu avem habar nicicum că “știința” ne-a umplut capul cu minciuni, dar vikingii știau, cum stă mărturie scrisă pe piatra runelor de la lacul Vattern[19] ridicată în secolul nouă ce vorbește despre răcirea bruscă a vremii și cum stau mărturie satele vikinge din Groenlanda care apar de sub ghețarii de milioane și milioane de ani care acum se topesc. Știu că nu știu nimic. Dar când nu știu, abia atunci pot învăța, în-vieța, să primesc ceva care îmi schimbă viața, cunoașterea, cu-nașterea.

Mă gândesc la Taormina[20] și la luminile ei cântate de apostolul Mark și la cum mor lumile. “There’s laughter in the darkness, music floating in across the bay”, și mă gândesc cum asta nu se va mai întâmpla niciodată, pandemia și pandemonia ne înconjoară, pare că trăim finalul unei lumi, a noastră, a mea, pe care abia începusem să o iubesc. Așa vor fi simțit și se vor fi gândit poate și danii și ceilalți daci și deutch și dutch din nou goniți, de mii de ani goniți, acum în nordul care începe să se răcească și să facă viața aproape imposibilă pe la anul o mie, atunci când ploile au încetat să mai vină, când frigul a omorât recoltele de grâu și secară și i-au făcut experți în pâine de coajă de copac, când codrii au început să moară și ei și când aici, dedesupt, în fosta Dakhie cucerită acum de arabi și islamizată câmpiile mănoase au început să se transforme în deșert. Aralul avea adâncime maximă de vreo 60 de metri și fundul său este peste nivelul mării. Aralul e un uriaș lac artificial, făcut spre salvarea câmpiilor Sogdianei și Margianei de deșert, îndiguirea Oxusului în sud și a Jaxartesului în nord făcută de experții în dyke-uri și diguri și ditch-uri, dutch-ii care asta fac și acum, ca strămoșii lor dakhi și daci, și după blocarea curgerii lor pe albiile firești în Caspică, foamea de apă a pământului epuizat de agricultură și sin și lipsa apei din cer, a dus la ciudățeniile de azi, Caspica la treizeci de metri mai jos decât ar trebui și Aralul pierzând pe an ce trece apa furată mării lui Habakkuk. Oare de ce i-o fi zicând a lui Habakkuk, profetul evreu de la 750 î.Hr care a vestit căderea regatului de nord, Israel, și luarea lor în robie de către asirienii chaldeeni, Gal-deeni, Donii Gali, a celor zece triburi pierdute ale lui Israel? Să fi mers și el cu ei cum zic unii, că israeliții plecați în noua robie cauzată de închinarea lor la idoli aveau cu ei și profeții lui Dumnezeu care l-au vestit până a și venit pe Messia, mezia, Medul? Atâtea sunt de scris despre mezii messeri-ashi și atât de puțin reușesc, însă pot zice cu zikh-ul, limbă în tadjica farsi, că Mytsia înseamnă în sanscrită pește, semnul creștinilor începători, căci peștele e cel ce trece și ne trece peste, de Paște. Straniu este că Assur scris invers e Russa, ca regele urartian armean din vechime și ca același neam de războinici desăvârșiți, capete și regi, roshii din Russia.

Ne apropiem de Khiva, de fapt de aeroportul din Urgench. Am început coborârea. Mă amuz în mine-mi ce greu ajungem, lung e drumul Clujului, lung dară că de acolo venim, așa și drumul Khivei, simt că “aceasta vine, tare de departe-n mine”, dar apoi mă străpunge continuarea versurilor lui Blaga pe care un înger al Domnului fără vârstă, trup de lumină încă învelit în carne în așteptarea ridicării, mi le-a dat în dar într-o altă vreme în vestiar la bazin, “a cunoaște. a iubi. Înc-o dată, iar și iară, a cunoaște-nseamnă iarnă, a iubi e primăvară.”[21] Plâng de gingășie. Iubește mai mult și cunoaște mai puțin, trăiește, afară e primăvară, Drăgoșele, mă aud și îmi răspund, poate la Tashkent, dar aici nu, se anunță soare, dar 3 grade, aici e frig, e iarnă încă în deșert, e tot vreme de cunoaștere, lasă iubirea pe aprilie pe când ajungi acasă și înflorește Motănelul și tu odată cu ea, lung e drumul Clujului.

Toate drumurile sunt lungi și, într-un final, toate ajung și la Roma chiar dacă nu de acolo au plecat și cumva jurnalul călătorului tot la Curie se păstrează, că ea l-a trimis și ea l-a plătit și rămâne ascuns în oculta Vaticanului moștenitor, vai de voi învățători ai legii și farisei fățarnici căci ați pus mâna pe cheile împărăției și nici voi nu intrați și nici pe alții nu lăsați să intre, zice Domnul Hristos. Când Isidor din Kharak[22], Charax în latină, a plecat în călătorie în țara parților, de la Roma a plecat și la Roma și-a predat lucrarea de “cercetare”, Mansiones Parthicae, Stațiile (de călătorie) Partice, trimis să marcheze vechiul drum al asirienilor și mezilor spre India de către Augustus, el însuși, Octavian, care pare-se știa bine cine îi sunt dușmanii, ca taică-său adoptiv Caesar, Ge-Sar, om Sir și Țar, care se pregătea zice-se de război cu Burebista daco–parth-ul înainte să moară amândoi asasinați. Kharak sau Kherak înseamnă în aramaică cetate, kir-ag, loc făcut de domni, făcut din piatră, la fel ca și Karachi-ul pakistanez sau Krak-ow-ul polonez, așa cum vestitul Krak de chevalier din Acra[23] Palestinei, acum în Iordania, însemna cetatea, capitala moabiților din vechime. Tare m-a mai uimit când am văzut o hartă veche a Cracoviei, că citadela se chema Wawel[24], nimic surprinzător dacă w nu ar fi v și v-ul b și Wawel-ul nu ar fi de fapt Babel-ul de unde vin cam toate și de unde ni s-au împleticit limbile și pronunțiile și ni s-a acoperit cu nepricepere ochiul care vede în nevăzut. Acra însăși nu-i decât o formă a lui Karak, deși citit invers e de-a dreptul Arca, Ark fiind Arg-ul cetate în partă și farsi și multe limbi europene că de la ele se trag.

Charax-ul de unde se trăgea Isidor, Isidorelul nostru Isildur, Is-ie-el-dor, cel ce e ușă door, a sfințeniei As care e Æs și Is, e Kharakh-ul din golful persic pe care îl găsim pe Tabula Peutingeriană sub numele de Charax Spasinu, cetatea aflată în apă, spa-is-in, la spa, pe o insulă la vărsarea Tigrului în mare, acum o movilă pe uscat la confluența Tigru-lui cu Karun-ul, fostul Gihon din paradis zic unii, din nou nelipsiții șase metri de apă lipsă din ocean, acum o ruină uscată, atunci capitala regatului Characene, citibil desigur ca Sarazene, al sarazinilor, cu atât de mult timp înainte de apariția arabilor în Spania, și totuși aceeași domni și luptători, sir-i assiri. Drumul lui Isidor începe cu pasul, pass și pessah, peste Tigru, la Zeugma, punctul de trecere pe pod de bărci, zeug-ma, fahrzeug e vehicul în germană, fahrt e plecare, ieșire, phart și part, zug e tren, ansamblu de vehicole legate unul după altul, exact asta e zeugma, un tren de bărci pontoane, vehicul al parților care duce la parți, așa cum îmi arăta și harta neo-ptolemaică de secol XVI a Daciei și Moesiei, Meziei, de pe peretele din camera mică, cu podul de pontoane peste Mureș lângă Deva, între Simeria și Sibot, tot la Zeugma, instalații, zeug în germană, loc de trecere, zug, dar de ce germană? Îmi aduc aminte de domnul Vahid, în Teheran, și de ambasadorul otoman trimis în Viena asediată, persan, care întors dă raportul că barbarii vorbesc o limbă persana stricată. Isidor vede multe și scrie multe în drumul lui de 858 de schoeni, unde un schoen, saka-en, are circa 4-5 mile romane adică exact cât un parasang, un parsec pharsaka folosiți de persani și parthi și saka la măsurat distanțele, ce straniu că schoen e frumos un germană, care să fie legătura decât saka, cei albi și blonzi și nobili și frumoși și călători “boldly going where no one has gone before”, ca Isidor al nostru de la Zeugma până în Kandahar[25], kanda, oraș, de munte, har, în ebraică, în Arachosia[26] cea Haurvathia a vechilor sârbi croați unde i se încheie drumul, trecând prin al lumii miez, Media și Parthia și apoi Margiana cea învecinată cu Ariana și Sakastana[27], vestul Afghanistanului și al Pakistanului, locul în care stau saka, de unde au început atât de multe, drumurile spre vest.

Saga spusă de Isidor despre parții arsacizi, ar-saka-the, nu-i lucru de șagă, la fel ca povestea lui Crassus, triumvir cu Cezar și Pompei, zdrobit în deșert de catafractarii parți la Carrhæ, Haranul antic al lui Avram, și pus să înghită aur topit să se sature de el dacă tot a venit până acolo, să fie de învățătură de minte și altora, ca în poveștile noastre din vechime. Se zice că puținii supraviețuitori ai celor șapte legiuni distruse au fost duși departe, aici aproape, la Marv, în Margiana, numită Dakhae sau Dahæ, Dahia de la Caspică, de către Zhang Qian[28], călătorul și cronicarul chinez al acelei vremi. Acum un deșert, Isidor al nostru, dar și chinezul Qian și mai apoi vedea-vom și Al-Maqdisi[29], sirianul, descriu locul ca paradisul pe pământ, înverzit, plin de livezi și de vii, din Pamir și Rasht până aici la Caspică, de la Merv la Dehistan, da, așa se chema unul din marile orașe parte, Dakhestan, locul în care stau dakhii daci, port la o Marea Caspică care nu-și pierduse încă cei aproape 30 de metri de apă diferență de nivel, furați la un moment dat de meseriașii care au dat naștere Aralului. Acum ruinele se cheamă Misrian, în amintirea mezilor messeri și meseriași, meșteri și mașteri, care au stăpânit peste Balkani, căci așa se cheamă și acum zona asta din Turkmenistan, cu Balkanabad-ul port și el cândva la Caspică, abode al balk-anilor balakh-ani valah-ani. Pe regele moabit cel care împreună cu midienii mezi se războiește cu israeliții la venirea lor din Egipt îl cheamă Balak. Pe urmașului lui Pacorus, regele part arsacid aliat cu Decebal, îl chema Vologases[30], Walagash în parta pahlavi, Valakh–ash, om Valah, valoros, curajos, puternic, domn, baal.

De aici, de la Marea lui Habakkuk, Ha-Bag-ag, cel ce face voia lui Dumnezeu Bog, drumul lui Isidor duce pe la poalele munților Khorasanului, cale de peste 50 de schoeni parseci parth-saka, până la Stan gatar, asta e numele dat de Isidor pe vremea Domnului Hristos, stan e cuvânt part și nu turc, locul în care stau, stau-în, Geții, Gatha-rii, Goții. Căci parții sunt goții. Așa cum vedea-vom mai apoi că sasanizii sunt slavii, Sasa-in-the, toți mici Alexandrii și Alexei plini de sa, sa-ish, oamenii sfințeniei, pe care alții nu dau doi bani, germanicii, scheisse, șaise, sau englezii care zic bog la budă, nu numai la mlaștină, semn de mare respect pentru Dumnezeul în care se închinau sasanizii, Bogu, Vohu. Gatarstanul se afla la 2 parseci  în inima imperiului part, nu departe de capitală, splendida Nisa[31], acum o ruină la marginea Ashgabadului turkmen, numită de Pliniu[32] Parthavnissa, Nisa sau Niš-ul sau Niceea partă, obârșia victoriei lor, Nike, a-birth-ia sfințeniei lor, Nissan-ul, New-Sun, sursa și bârsa lor, Parthava totuna cu Bârzava, marea cetate dacică de pe Mureș de care nu știe nimeni, Baar-dava, dar lumea știe de Warsawa care e Barthava, Parthava și Bârzava, cum se numea și inima Carthaginei, Bârsa, sau a Maramureșului, Bârsana, sau Bârsa Bittiniei în care s-a refugiat Hannibal după Zama, Bursa actuală numită de greci, în trecut, uimitoriu, Proussa ca prusacii, puer-saka, fii de saka, cavalerii teutoni din Țara Bârsei, Karapartha din Carpați, oameni de piatră, saka, stăpânind peste o țară de piatră, prisaca, căci cum și era Arthsaka, țara arsacizilor, e earth saka, pământul celor ce se trag din Isaak prin Esau și nu prin Iacov, oameni aspri, arțăgoși, ca armenul liber și domn, herzog din Artsakh, cum îi zic ei la Nagorno Karabakh, căci Armenia a fost Arsacida, căci edomiții sunt și ei urmașii lui Amalec, a-Malik, regele, îngerul, nepotul lui Edom valahul.

În persană la minut, minute le zice dakike, dacice. În maghiară le zice perc, citit perț, părți, același cuvânt ca și parții care sunt părți din perși, nu-i așa, perse, sigur în maghiară, per-se, lucru în sine în latină, ceva clar, limpede, solid, ca un part perseverent, parthe-ver-en-the, în care e un adevărat part, pers, per-the, fiu purtător al lui Dumnezeu. Unele scrieri vechi spun că ei înșiși, parții, se autonumeau min, probabil maan, oamenii, cei care au viață în ei ma-an, căci eu așa se și zice în farsi, man, dar și cei mintoși, min-the-os, cei ce poartă și pătrund înțelesurile, pa-thru-in-the, care sunt minuțioși, minute în engleză, pentru că sunt cumpătați și au minte. Dar mintea minte așa cum cita, minte în sanscrită, cheat dacă nu sunt citav la cap, iar ce e adevăr pentru unii e minciună pentru alții, lucru rău, mean. Min e unul din cuvintele spuse de iudeii necredincioșilor, ca cei din dinastia Ming[33], Min-ge, oameni Min. În ebraică la cavaleri, luptători pe cal, le zice parashim, parash e singularul, un om purtat ca un parash-utist, dar și un om sau am, the-am, thymo și demo, pârât pentru ne-credința lui plecați pe caii lor departe de cei care îl consideră ne-am, ne-viu, fără viață în el însuși, gol de dumnezeu, un gaul, niste gauli goi și goyim, neamuri în ebraică.

Din neamurile astea neacceptate de iudei, care sunt dușmani tuturor oamenilor cum zice apostolul în thesaloniceni, căci le opresc cunoștința adevărului și mântuirea, de la acești israeliți și mezi, a venit Messia, Mezia, Ma-sia, și Matsya, peștele, oricât de tare amestecă iudeii liniile genealogice ca să le iasă minciuna, furtul de identitate, căci știm, nu-i așa că David era roșcat la păr și alb la față, bălai și yafo, frumos în ebraică, Iafet, așa că tată-său Iese, Isa, Isus, efraimitul, adică israelit și nu iudeu. De aceea l-au și urât atât și Îl urăsc mereu, a ieșit vreun profet din Galilea?, câmpia Galilor, a ieșit ceva bun din Nazareth?, zis și Mezareth, regatul Mezilor, ce să iasă, un dulgher, durgar[34]  în daco partă, the-arger, argat muncitor din casta de jos, nu un învățat ca Paul fost Saul, la picioarele lui Gamaliel, casta de sus, de tzaddiki sadici, the-daci, sfinți autodenumiți, învățători ai legii și ai moravurilor, moreh în ebraică, more în latină, oh tempora, oh more. Domnului Hristos i-au tras la sorți cămașă, qamis în daco partă, cămeșa ca-Mesia, ceea ce purtau mezii, modul lor de a se îmbrăca, cum știm prea bine. În parta invidie e duschasm, unde dus e rău, din dus-man, iar chasm e ochi, dar și cișmea și groapă adâncă, chasm în engleză. De la distanță de milenii de departe, dur sau dwl în partă, li se aude totuși vocea deși cam dull, distant, dar orice încercare de a-i opri e deșartă, dușarz în partă, munca arz sau arth greșită, dus, și degeaba căci în emes, adevăr în ebraică avem emed-ul, speranță în partă, emeth, același cuvânt dar cu d înmuiat în th și apoi s ca diferența între daca și saka.

Daco parții erau conducători, duci daci, nobili, er, în parta, air-ani, Irani, arieni, ha-er, articulat în ebraică adică herr în germană, hero, ca și Irod Hero-d, erouL, domnul, frate cu toți arienii, erman în partă, hermano în spaniolă, uniți de prietenie ermanih, ermanie, armonie, ar-monos înseamnă de o singură facere, iluminare. Dar când ai arieni de-ai tăi care calcă greșit, pass sau paș ca pashtunii ziși și pakhi de cealaltă parte a Hindukushului, în pakistan, oameni căzuți în capcană, pakh în ebraică, pakh-at-os, păcătoși rătăciți de credințe rele, greșite, erang în parta pahlavi, o error, errare în latină, arur în ebraică, frăția de sânge devine un the-eranj, deranj, luptă, dispută. Și când ești ferice, farrox în partă, far-ruach, purtător de duh, în ebraică, nu ai frică, ești feroce, aici, edar în partă, ide în maghiară, dar și ever, ewar în partă înseamnă siguranță, certitudine, e-wahr adevăr în germană și vero în latină, în eternitate, ad-ever. ‘yβ’r scris în partă înseamnă adevăr, iver, dar adăugând vocalele vii devine iubire, căci adevărul e adevărata iubire și cât de clar se vede în limba veche, la rădăcină, ele sunt even, identice, ewen în partă e obicei, modalitate, alternativă de a explica, ex-plic, a scoate din plic și din înfășurare, atribute diferite ale aceleiași esențe, care e în timp, ev-en, și în care e bineLe, eu-în.

Aceste lucruri ni s-au dat dintru începuturi, fradom în partă, freedom desigur, cea prin care, through, vine ființarea, fra-the-am, și care e în capul tuturor lucrurilor, fundația, lucrul esențial dar uitat, framos, în partă, frum e pios în ebraică, frum-ash e un om credincios în fapt, frumos, scris și prmws în partă, primus, vremurile dintâi acum demult uitate, căci much of what was is now lost. Dar nu de tot. Căci cei mai buni, frahist în partă, cel curat, priest pristine, chiar luat de prost, rămâne în cele vechi și sfinte, prosit, punând frână urâciunii progresului, frânam în partă, frânăm Măria Ta cât reușim ca să rămânem fremeni, progresul real e încetinirea degradării lumii prin progresul demonic, prin evilution, orice timp căștigat înseamnă multe suflete atinse și poate salvate de adevăr, de Domnul, adevăratul framadar, cel prin care se dă de viață, fra-ma-dar, singurul drept și curat, fraron sau farron în partă, adevăratul faraon, fra-ra-în, cel ce este și prin care vine Lumina. Stranie legătură între egipt, faraon, aducătorul de lumina, parta și parții arieni, germanicii de mai tărziu creștinați toți la credința Ariana, zisă a lui Arie din Alexandria, ce de simetrii și coincidențe, pur neîntâmplătoare.

Într-un final, aterizăm. În sfârșit revin un pic, poate, cu picioarele pe pământ, aici și acum, printre epigoni să îmi plimb pașii prin cenușa imperiului. Afară e praf și ceață și un cer care promite soare orbitor și frig de sfârșit de iarnă în deșert.

[1] Îmbolnăvirea facultății cunoscătoare, înțelegere greșită, conform Jean Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale.

[2] Pasăre mitică din mitologia și literatură persană, uneori echivalent cu alte păsări mitologice cum ar fi Phoenixul.

[3] Actuala Etiopia, regiune din Cornul Africii.

[4] Moab este numele unui vechi regat levantin al cărui teritoriu se află astăzi în statul modern Iordania.

[5] Filosof, esoterist, artist, pedagog și gânditor social austriac, fondator al antroposofiei, pedagogiei Waldorf, euritmiei, agriculturii biodinamice și medicinei antroposofice.

[6] A fost unul dintre fondatorii Societății Teosofice și o promotoare activă a răspândirii curentului teozofic.

[7] Diwali, cunoscut și ca Festivalul Luminilor, este un festival important în hinduism, sikhism și jainism, care are loc în octombrie – noiembrie și durează cinci zile.

[8] Oraș neerlandofon situat în provincia Flandra de Est, regiunea Flandra din Belgia.

[9] Cele trei triburi ale Confederației Dahae, localizată preponderent în zona actualului Turkmenistan.

[10] Tauriscii au fost un popor care popula partea de nord a Carniolei (în Slovenia), înainte de venirea romanilor (c. 200 î.Hr.)

[11] Astronom, astrolog, cartograf, matematician, fizician, filozof și muzician antic.

[12] Denumită și harta etapelor lui Castorius, este o copie din secolul al XIII-lea a unei vechi hărți romane în care figurau drumurile și orașele principale ale Imperiului Roman, care constituiau cursus publicus.

[13] A fost un predicator baptist englez, foarte influent printre creștinii de diferite confesiuni, printre care este cunoscut drept „Prințul Predicatorilor”.

[14] Film italian din anul 1976, în regia lui Valerio Zurlini.

[15] Oraș din provincia Kerman din Iran.

[16] Amiral, navigator, geograf și cartograf otoman.

[17] Gerardus Mercator a fost un geograf, cosmograf și cartograf din secolul al XVI-lea din comitatul Flandra.

[18] Profet ale cărui oracole și rugăciune sunt consemnate în Cartea lui Habakkuk, al optulea dintre cei doisprezece profeți minori adunați în Biblia ebraică.

[19] Al doilea cel mai mare lac ca suprafață din Suedia.

[20] Orășel de pe coasta de est a insulei Sicilia, Italia, în provincia Messina

[21] Poem Lucian Blaga – Primăvară

[22] A fost un geograf greco-roman din secolul I î.Hr. și secolul I d.Hr., cetățean al Imperiului Parth

[23] Este atât numele unei structuri fortificate, cât și una dintre cele trei zone rezidențiale din Ierusalim în timpul perioadei târzii de la Al Doilea Templu de la care își ia numele.

[24] Castelul Regal Wawel e situat în centrul Cracoviei, Polonia, fiind primul sit din lume al Patrimoniului Mondial UNESCO.

[25] Al doilea cel mai mare oraș din Afghanistan, după Kabul.

[26] Este numele elenizat al unei satrapii antice care a existat în părțile de est ale imperiilor ahemenid, seleucid, partic, greco-bactrian și indo-scitic.

[27] Regiuni deșertice situate în estul Iranului și sudul Afghanistanului.

[28] a fost un oficial și diplomat chinez care a servit ca trimis imperial în lumea din afara Chinei la sfârșitul secolului al II-lea î.Hr. în timpul dinastiei Han.

[29] Geograf arab medieval, una dintre cele mai vechi figuri istorice cunoscute care s-a autoidentificat ca palestinian în timpul călătoriilor sale.

[30] Rege al Imperiului Part între anii 51-78.

[31] Așezare antică a parților, situată în apropiere de cartierul Bagyr din Ashgabat, Turkmenistan, la 18 km vest de centrul orașului. Nisa este descrisă de unii ca fiind primul sediu al Imperiului Arsacid.

[32] Gaius Plinius a fost un autor roman, naturalist și filozof al naturii și comandant naval și de armată al Imperiului Roman timpuriu și un prieten al împăratului Vespasian.

[33] A fost dinastia conducătoare a Chinei din 1368 până în 1644 după prăbușirea dinastiei Yuan conduse de mongoli.

[34] *toate cuvintele in partă sunt luate din “A concise pahlavi dictionary” D.N. MacKenzie, London Oxford University Press 1971