“Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele.” Ludwig Wittgenstein

Am tot citit asta și o știam, însă, la un moment dat, vorbind cu Radu, am aflat și cine a zis-o, genial. Precum în cer așa și pe pământ, căci asta e realitatea, materializarea unor idei vii pe care noi le percepem, per-cep-am, le primim în cap, pri-ma-im, spre viață, le folosim în primă instanță drept cuvinte, primele oglindiri în creația văzută ale realităților principiale, spirituale, eterice, de akasă, din care și prin care se creează lumea, world venind din word, atât în văzut, cât și în nevăzut, viața și moartea, așa cum zice apostolul Iacov, dar nu există moarte, exist doar eu cel care voi muri, vorbește Malraux[1] în Calea Regală[2], prin gura danezului urmaș de dan grec, Perken, trezindu-se la realitate în drum spre Angkor Wat[3], căci limba mea face lumea mea, bula mea, baal-a mea adică domnia mea, căci asta e o bulă papală, domnia papei, de ce în ebraică? și orice atașare de o bulă pământeană duce la scufundarea cu ea, odată cu întreaga creație, căci salvarea stă în cuvintele pe care le vorbesc, care mă ridică sau mă coboară, care mă sfințesc sau desfințesc, cum zice titlul unei cărți primite cadou, God-aw, de la Dumnezeu, Etimologias para sobrevivir al Caos[4], dar mai apoi salvarea înseamnă, in-Shem-na, în Numele lui Hristos, renunțarea inclusiv la ele, căci doar ieșirea din planul cuvintelor, a logo-ilor, a ideilor, a nou-lui și nous-ului, pronunțat nus în greacă, nu-s, doar moartea de sine mă eliberează de robia lor, mă ridică peste limitele existenței cum îi plăcea să trăiască lui Wittgenstein[5], deasupra primului plan al Creației, doar negarea de sine mă trece dincolo de Cuvânt, prin El, Logos-ul, Domnul Hristos, și ies sus, Isus, Ies-sus la Tatăl, ducând cu mine doar caracterul, ceea ce a fost kara-kteros, săpat în piatra inimii de alegerile mele și urmările lor, căci ce înseamnă a trăi o viață împlinită, continuă Radu că ziceau grecii, înseamnă a avea un caracter șlefuit, o minte educată poate contempla un gând fără a-l accepta, ag-ceput, a-i face început, în-ceput, cap-the și kaputt, ar fi zis Aristotel[6], o minte ce poate accepta două gânduri contradictorii în același timp trecând cu har peste tertium non datur, nu ori-ori, ci și-și, semnul lui Dumnezeu Unul, Yechid în ebraică, cel ce fiind Ieșit din creație, în afara sa, este integratorul a tot și toate, Întregitorul, căci zice Radu mai apoi că zicea Maimonide[7], singura reală împlinire și singurul lucru care ne face după character-uL lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui, e cunoașterea Lui și, continui eu, cu-nașterea Lui în inima mea, prin sămânța credinței și cultivarea praxisului, prășirea inimii, prăjirea noastră prin focul purificator, punerea în practică, prin lucrarea Duhului Sfânt, Hristos în noi nădejdea slavei!

Îmi aduc aminte, a-duc a-minte, când, în Cordoba, Kar-dava, cetatea de piatră, am intrat în casa lui Moise Maimonide, fiul lui Maimona[8], Rabbi Moshe ben Maimon, evreu sefard, călător, safar-the, dar mai ales shofar-the, șofer din neam de șoferi shepherds, conducător de turme prin scris și lege, castă de învățători ai legii, shofar scris invers pe silabe e farsho, de farisei farsori, care zice Khoudaro shokr perșilor, Domnul God e sacru, și shukran arabilor, sacru-in, mulțumesc, dar el de fapt zice shakran, mincinos în ebraică, căci asha e de pe spița de neam, căci tatăl său, Maimon fiul lui Iosif era dayyan, judecător evreu, dayuan dacian, Dei-gean, omul lui Dumnezeu, iar bunicul său era ha chakaham, judge-am judecător, învățat, chok e lege în ebraică, cel dedat legii, un ciacanău, cum se zice la bătut în cap în Moldova, chok-an-aw, unul care acționează doar din lege, cu ciocanul, instrumentul legii, chok-an, cu care încă se începe și se termină la englezi judecata și ad-judecata. Judecat a fost și el și trimis în exil când, după pierderea Andalusiei[9] de către Almoravizi[10], Al-Morava-the, Moravienii din Marrakesh[11], Mare-kish, Marele Scaun în ebraică sau Mihra-Kish, Tronul luminii și al emirului, Almohazii, și ei tot din Market-ul Maraketh-ului, au anulat jyzia, taxa de liberă credință a jâzilor, și i-au forțat la convertire islamică, moarte sau exil, departe tare, în Egipt, cum a ales Moise, întorcându-se la origine, nomen est omen. Intrând în piața Maimonides în care se afla casa lui și unica sinagogă încă funcțională din Andalusia, m-au șocat taurul din față, bull-ul baal, menorah din afară, dar și cea dinăuntru, din mihrab-ul mirabil într-o sinagogă, dar mai ales privirea scrutătoare de soldat israelian și întrebarea fermă a paznicului, shomer în ebraică, de unde sunt, aha, România, bine puteți intra, suntem pe lista de țări prietene, am înțeles eu atunci, iar acum înțeleg și mai bine de ce și în același timp mă atinge mai tare imaginea statuii lui Maimonides ca și cum ar fi fost Nasradin Hagi[12], śrăddhune în tochariană înseamnă încredere, credință, că sraddhania se câștiga cu strădanie, și așa ajunge Na-sradin na-sraddhune, cel credincios, cel de încredere, în timp, prin fapte, fiind Nasr-a-Din de încredere pentru mulți, Nash-er-a-Din, însoțitor către Judecător în ebraică, avocat în fața Dean-ului, Domnului, în arabă, și ce straniu că porecla lui era HaNesher HaGadol, cică acvila cea mare, gadol în ebraică, God-al, a lui Dumnezeu, dar de fapt nesher e nash-ar, făcătorul de însoțire, tot în ebraică, Nash-ul, The Godfather, Marele Însoțitor și Apărător al turmei, Shepherd-ul sefard iberian eberian evreian, îmbrăcat și pe dinăuntru și pe dinafară ca un iudeu bukharian, de aici de lângă încă funcționala sinagogă, Yahudyilar Machiti, Meceta Yahoo-div-lor, moscheea dumnezeului yahoo-ilor, ya-hooii, celor ce sunt huie cum zic ungurii la nebun și rușii la ceva foarte rușinos, pulă, mêsto e oraș în cehă, ma-ceta, cetatea vieții, cum e în Bucegi Mecetul Turcesc[13], cetatea turcilor, moscheea turcilor, mesjid, straniu însă că în ebraică la diviziune, sectă, îi zice mechitzah, și așa sinagoga evreilor e secta iudeilor, locul în care își fac ei adunarea, sin-a-Gog, împreună spre Gog, și închinarea, în limba lor bukhariana, numită și iudeo-tadjică, aici, în Bukhara, în locul putere, unde era curtea sau curia, cum îi zice încă celei papale, Ba-kuria-est, cum era și Bucharest, curte domnească așezată pe ape, pe izvoare, bahar de ape minerale bune ca Bakuriani[14] din Georgia, cel ce e curgător, ba-kuriani, cură cum îi zice ardelenește, Bahar-rione, izvorul râu, și-și-și-și.

“E adevărat că Yiddish, limba evreilor ashkenazi, își are originea în Persia?”. Când am citit întrebarea asta pe quora am știut instant că e adevărat, cum tot mereu mi se întâmplă, să știu fără să știu de unde, intuition in-tuition, iar apoi răspunsurile dezmințiri mi-au hrănit intuiția și mi-au deschis porți de care nici nu știam, “nu, nu e adevărat, e un nonsens inventat de Eran Elhaik[15], cercetător în ale geneticii care tot găsește dovezi că Ashkenazii sunt urmașii khazarilor” în ciuda tuturor celorlalți “oameni de știință”, universitari de bine care susțin uni-versitatea, adică o singură versiune, uni-versiunea, căci dacă ar fi mai multe ar fi di-versitate, dar totalitarismul ori-ori, în esență mincinos, consideră di-versitatea o di-versiune, o pierdere a monopolului pe mintea omului care vede posibilitatea și nevoia alegerii, a pariului ontologic, a investirii personale, a credinței și ca nu cumva așa ceva să se întâmple shofarii aleg ca universitari doar pe cei care zic ce trebuie, cuminți și ascultători conform granturilor și cu scopul nobil al păstrării titularizărilor academice și al prestigiului, cum tot fac de câteva sute de ani iluminiști încoace și cu evoluționismul și cu teoriile lingvistice și istorice și cu încălzirea globală și, mai ales, cu Dumnezeu, cu tot ce luăm, cuminți și noi, săraci cu duhul Adevărului, drept adevăr științific, istoric, cert, băsmirile “științei”, pe nedrept numite așa, cum zice apostolul Pavel, căci își trage originile în îngerii căzuți, adică în draci, și știm că diavolul este stăpânitorul lumii acesteia, încă, și tatăl minciunii. Și așa am aflat de studiul lui Elhaik împreună cu Paul Wexler[16], lingvistul, care e cel ce afirmă încă demult, că ebraica nu e limba semită, ci indo-europeană, slava, anathema, și că Yiddish, yid-ish, jâd-ish, adică limba jâdă, o oamenilor jâzi, căci ish e om în ebraică, nu e o limbă germanică, ci una slavo-turkico-iraniană, inventată ca limbă secretă a comerțului de negustorii jâzi de pe drumul mătăsii. Care negustori jâzi, evrei, pe drumul mătăsii, că știam că aia erau sogdienii cu căciuliță dacică și cu șamani cumani purtători de pălării de vrăjitori olandezi exact la fel ca statueta Hu[17], a unui hun sogdian din perioada Tang[18], între 600 și 900 după Hristos, cea din Muzeul de istorie din Beijing, și uite așa am ajuns să aflu de negustorii radhaniți, radhanite jews, jâzii itineranți și rodanți, road-an-the, aflați mereu pe drum, Drumul Mătăsii.

În cartea sa, Kitab al-Masalik wa-l-Mamalik[19], Cartea Drumurilor și a Regatelor, scrisă la 870, un pic înainte de Ibn Fadlan, autorul Ibn Khordadbeh[20], fiul beh-ului beg, adică a bey-ului, Khordad, persan sau, și mai probabil, part dintr-o familie din Tabaristan nu demult islamizată, descrie lumea și drumurile ei, din Japonia și Silla, numele vechi al Coreei, dar mai ales din China, până în vestul Europei, trecând prin miezul lumii, prin Bukhara, drumuri despre care el spune limpede că erau umblate de negustorii jâzi radhaniți. Vorbitori de arabă, persană, latină, francă, spaniolă și de limbi slavice și germane, călătoresc din vest spre est și din est spre vest, pe mare și pe uscat, aducând din vest în est sclavi, fete și băieți, eunuci, brocart, blănuri și săbii și aducând din est în vest mosc, aloe, camfor, scorțișoară și multe altele. Una din cele patru căi de traversare a lumii e descrisă astfel, se pleacă pe vase din Firanja, cum îi ziceau ei Franței farange, se ajunge la Farama[21], vechiul mare port egiptean Pelusium rămas la km buni pe uscat după retragerea apelor, de unde cu mărfurile încărcate pe cămile se străbat 25 de parseci farsakhs[22] până la Suez de unde pe Marea Roșie, trecând prin Jeddah[23] jâdă, orașul jews-ilor din Arabia, se merge pe mare în Sind și India și China. O altă cale pornește din estul Mediteranei, din Antiohia prin Baghdad spre Al Obolla, lângă Basra[24], unde desigur își plăteau obolul, a-baal-ul, taxă către baal, și apoi fie traversând Persia pe uscat până în Sind[25], fie direct pe mare, la fel, prin India, până în China. Dar cea mai interesantă cale descrisă de Ibn Khordadbeh este cea din urmă, în care negustorii jâzi radhaniți pleacă din Roma, trec prin tărâmurile slavilor și apoi ajung la Khamlidj sau Khamlij, capitala Khazarilor, a cărei identitate este un mister, unii asociindu-l din lipsă de ceva mai bun cu Itil sau Atil, capitala cunoscută a khazarilor, alții, ca mine, speculând că Khamlith ăsta era Hamlet, orășel în engleza veche, dar nu orice orășel, ci cel regal, Khamlœt-ul melek-ului malach, rege și înger în ebraică, Kha-melich sau Cameloth, Ga-milith, pământul regelui și al războiului, milchamah, în ebraică, miliția-mach, ceea ce face regele și milithia, armata milikh-ului, a regelui. Odată ajunși aici, veniți pe drumul pe care e limpede că mai apoi va fi să umble Pian del Carpine[26], călugărul franciscan trimis de papă la curtea mongolă, jâzii road-anți se îmbarcau pe mare, numită Jorjan de către Ibn Khordadbeh, Giurgiana ca oamenii caucazului, adică Gurgan, ca zidul Tabaristanului cu parții, urcau apoi pe Oxus, pe Amu Daria care era evident navigabilă din Caspică până la Termez, la fosta Alexandria pe Oxus[27], și de acolo spre nord-est, străbătând Sogdiana Saka-diana spre China prin Yurt și Toghuzoguz, ținuturile turcilor oguzi sau cele nouă triburi, pomeniți prima dată în inscripțiile de la Orkhon, pomeniți de scrierile tibetane, ale micilor yuezhi, iuții jâzi refugiați din Tarim în Tibet, ca drug rus dgu, în traducere turcii celor nouă oase, să te apuce râsu-plânsu’ ce traduceri pentru handicapați ne fac ăștia, the rus drug, aș traduce eu, prietenii ruși și, sau, tracii ruși, capete, șefi, care apar mai apoi în textele Saka Khotanese[28] despre Gansu drept saikairä ttūrkä charä, sămânță, gera, a sicarilor turci, gera-manii germani turci saka, al căror conducător, zice inscripția Moghon Shine Ușu[29], piatra Selenga, prima inscripție uighură, era Yağlaqar[30], Yah-liker, Cel după chipul și asemănarea lui Yah, domnitor peste On-Uyğur, ungurii, în traducere ad litteram, cele zece, on în turcă, triburi uyghure, dar aici pronunția e ca Romagna[31] față de România prin Română, adică uygur e uñgur care e ungur, dar domnitor și peste Toquz Oğuz cele nouă, toquz în turcă, triburi oghuze, oguz e ox în engleză, a boilor și tauriscilor, având în frunte tribul Sijie[32], care scris Sichie e și Sichuanul chinez, dar și Sich-ul Zaporozhian[33], al sikhs-ilor secui de Sic și a siculilor de Sicilia, toți saka înrudiți cu Sijie, al căror conducător zice inscripția xa era poreclit Gesa, ca și Geza maghiarul de care vom mai vorbi noi mintenaș, cum se zice în Ardeal, minden, iubit, îndrăgit în olandeză, inflexiune a lui minnen văzut și în germană, înrudit cu minion, iubit, de unde slăbiciunea bărbaților față de minione, dar și față de minionii lor, camarila, cei iubiți cu care își însușesc ceea ce iubesc, totul, acum și aici, cu forță, trebuie, minden în maghiară.

Dar hai înapoi la drumul mare, Drăgoșele, pe road-ul negustorilor jâzi radhaniți, drumul road-an-the-lor, a celor aflați pe drum, aducători de mărfuri peste puste, dar și de pește, șobolani, rodent, care rod pe road, dar și de ciume, prieteni, tovarăși, aducători de rele, chum în engleză, shemi shemiți și ciumați, molii aducătoare de molime, de închinări greșite, Chumash e numele dat pentru Torah tipărită, carte cum o știm, în timp ce sefer e numele dat sulului, cea care se citește în shul, school, școală în ebraică, sulul cărții sfinte, Sa-phor, purtătoarea de sfințenie, cartea de călătorie, de safar în farsi, de safari, mai ușor de purtat pe road, so far, molim e “eu mă rog, cer” în sârbă, iar mualim e învățător spiritual în tadjică, boli de trup, dar mai ales de spirit, ciume și molime care toate atacă sufletul, alma și animă și inima, în-e-Ma, locul premiului cel mare Ma-ul, însuși Dumnezeirea. Pe drumurile de la Vest, ma’arav în ebraică, citit și erev ca Erevvan[34], lacul de Vest, dar și arab, cei amestecați la culoare, alb cu negru, ca și crepusculul, nici cald nici rece, ci căldicel, te voi scuipa din gura mea, zice Îngerul în Apocalipsă, căci de acolo vin moravurile din extremul vest al Africii Almoravide, Al-Ma’arav-the, sau din Moravia, ținutul slavilor de vest, moravuri și năravuri, moreh e învățător în ebraică, moreh-av e morav și el, și-și, nahr-av e din spiță de neam, din bătrân better-an în tânăr, the na’ar și the-nahr, urmașul și râul, ambele în ebraică, din curgerea râului nahr în arabă, și a apei nero, în greacă, cine are urechi de auzit să tacă și să asculte, hallgass și hallgat în maghiară, pronunțat holgoș și holgot, ca să ascult trebuie să tac, tăceți și știți că eu sunt Dumnezeu, Holy-Gott, taci și ascultă că vorbește un hailgaz, în germana veche, haila-goth, un om sfânt, un om al lui Dumnezeu, și e bine să tac, să ascult și să înțeleg, în-țel‑æg, a face în țel, a transforma ceea ce aud în scop, ziel în germană, tellos în greacă, să devin zelos și zelot, luptător pentru țel, pentru bine, nu pentru rău, rah în ebraică, care vin din est, Mizraim în ebraică, același nume ca pentru Egipt, ce straniu, Mit-rah-im, locul unde sunt răutățile, rah-urile, răh-lele, de unde vedem că radhanit poate fi citit rah-dan-the, donii făcătorii de rău, sau Danii Răi, răudanii, răutanii, râtanii, cum se zice popular la șobolani, rat-unii, ratonii, cei ce vin pe drum, rât în româna veche, ca la Pata Rât, drum drum în traducere, căci un rât de deal e un drum de plai, unde drum înseamnă exact plai, locul de mers, în engleza veche, cu picioarele pod în greacă, pata în spaniolă și franceză, pe path, cărare în engleză.

Toate drumurile duc la Roma, e o traducere poetică, greșită, mille vie ducunt homines per saecula Romam, de fapt, iar când ne uităm pe vechile hărți ale Miezului lumii vedem că miile de drumuri de fapt acolo duc, și din est și din vest, având în centru Bukhara, dar, zic unii, cel puțin o vreme Regha, vechiul Teheran din care nu a mai rămas azi decât Turnul lui Toghrol[35] selgiucidul, de fapt Tigrul, îngropat în orașul regal, numit Rey în vechime, căci g devine y, cum mag devine may în engleză și dag din germană day, și așa Riga letonă sau latin-a, e de fapt Raga persană, sasanidă, orașul regilor, al rey-lor, al răilor sasanizi, los reyes catolicos le zic spaniolii Isabelei de Castilia[36] și lui Fernando de Aragon[37], căci Teh-Iranul, The-Eire-an, adevărata Irlanda Aria-landa, stă la mijlocul drumului mătăsii de la Lisabona la Xi’an, exact la mijloc, 6500 de kilometri într-o parte și alta, și, zic unii că exact Ragha e locul de baștină al negustorilor jâzi radhaniți, de fapt raghaniți, perșii sasanizi, stăpânii drumului mătăsii după cucerirea Miezului Lumii, al Sogdianei și Turanului, a Bukharei și Samarkandului de la mezii și parții sogdieni și de la kushanii și heptaliții tokharieni, învinși însă de arabi și refugiați la nord de Caucaz sub numele de khazari, cezarii sathanizi în exil, închinătorii la Baal cel Beliya’al, Be-liar-ul, înșelătorul, sămânță de neghină, căci ne-ghine e nebine în moldovenește, înțelepciunea lui Dumnezeu, binnah, e ne-binnah pentru lume, ne-bine și nebunie, iar înțelepciunea lumii e nebunie pentru Dumnezeu, căci cine aude vocea Domnului, sawt e voce în arabă, ceea ce zice și a zis El, sagt în germană, cum se poate ca sawt care pronunțat saht devine sagt, să fie același lucru în germană și arabă? ai grijă, Drăgoșele, că nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce îi iese pe gură, din inimă, fii om al Luminii, am, ființare a lumii lui Dumnezeu, a nevăzutului, a Domnului, în care îmi pun încrederea, cred fără să văd, căci în lumea căzută, de azi, Olam Hazeh, lucrurile se ascund în întuneric, dar în lumea de slavă, a lui Dumnezeu, Olam Habah, lumea aerului, hava în turkică, lucrurile se ascund în lumină, căci lumina virtuților orbește mintea credinciosului ca să nici nu vadă păcatul și lumea de păcat, cum zice Evagrie[38], dar crezând încep să văd, în bine nu în rău, în rădăcina care ridică binele în lume, ră-dace și ră-dică, conduce și ridică, în sămânța și seminția lui Dumnezeu aflată în lume, dar care nu e din lume, ci e doar la curățare de păcate, la purgatoriu, spre întoarcere acasă.

Ce straniu, nu-i asha, că radhaniții apar în istorie în secolul VII, imediat după căderea imperiului sasanid sathanid de mâna arabilor la 650, când apar khazarii ca o suliță în inima Imperiului Bulgar, Balkh-ar, separându-ne pe cei de pe Dunăre de cei de pe Volga, pe moldoveni de mordovenii mordvini, și dispar din istorie la sfârșit de secol X, un pic după Ibn Fadlan, la 950 când Sviatoslav[39] de Kiev îi înfrânge pe khazari, și le distruge Atel-kuz-ul, cetatea Atel, cum bine se vede în Syracuse, Thyra-kuz, cetatea Thyr, poartă în greacă, Thur în germană, Tyr în feniciană și Tyr-oi, Casa Tyr, în turca turana tyr-ana, una din multele Troie de după Troia cea nobilă, Orașul, cel nobil Adel și construit de un nobil, căci Aedil în latină e un edil, nobilul fondator al orașului, al casei, oiko în greacă, oy în turcă, oy-ga, locul casă, Aedes în latină, alături de Domus, căci un Dom’ și un Edil sunt Unul și același, un făcătorul de Dom, dahm e sânge în ebraică, și de Adel, care scris ader sau adur e foc în persană, căci asta era Itilul[40], Atel-kuch, casa și focul sfânt și fortăreața celor ai lui Atta-El, Dumnezeu Tatăl, Adel-Koach-ul, puterea nobilă în arabă și ebraică, Adel-ul în care stau Edilii, ædel, nobilii fondatori de oraș, așa ziceau și credeau ei, ceea ce e deva pentru unul e deva-el, devil, pentru altul, cum pe vremuri tot ai lor își treceau copiii prin foc pentru Moloch[41] în topeth-uri, îi îngropau de vii în fundații de ziduri sau porți de cetăți ca la Ierihon, ardeau de tot, olah în ebraică, tot felul de olahi valahi baalahi pentru baal și făceau infamele băi de sânge de după sacrificii de animale, dar și de oameni, canibali din Canan aflați în puterea, kan, a lui Baal, kanan-bali în căutare de “binecuvântare” și “întinerire”, cum încă știm că făcea contesă Esterhazy[42], cea din casă, haza în maghiară, house, a lui Eszter, Easter, Ishtar cea isterică, consoarta lui baal, de o cruzime fără margini, cum știm bine documentat că făceau iudeii jâzi radhaniți în Europa în evul mediu, jâzi hâzi, sacrificând copii, chinuindu-i și bându-le sângele, închinându-le sufletul satanei și ei primind în schimb adrenocrom, să aibă viață lungă aici pe pământ, tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Doamne Isuse Hristoase ferește-ne și îți mulțumim că ai venit și că în Tine avem ieșire din Edenul infestat de rău, din iadul ăsta care era, este și va veni, pentru că în Numele Tău cel Sfânt avem Ieșire, o Usha de uch, zbor în uzbecă, de uch-cheală ușcheala, ca o uccello, pasăre în italiană, în zbor, akasa, eter în tokhariană.

Din extrem de puținele scrieri păstrate despre radhaniți aflăm că există o legătură recunoscută chiar de pseudo istoria oficială, aia shoferită, antică și acceptată spre publicare pentru goyimi, o relație între ei și khazari, căci radhaniții sunt creditați cu așa-zisa convertire a khazarilor la iudaism, de fapt o ieșire la suprafață a șarpelui de sub învelișul unui zoroastrianism devorat de pe dinăuntru de molime mualime și de ciume chum-i acceptați ca năpârca la sân, cam ca acum catolicismul, dar și ortodoxia, că de protestantismul iudaic încă de la bun început, ce să mai zic?! Și mai aflăm cum că ei au pus bazele sistemului bancar cu instrumente sofisticate ca scrisori de credit și cambii, mult înaintea templierilor creditați ei cu aceste invenții, dar despre cine sunt de fapt ordinele cavalerești vom mai vorbi noi, și mai aflăm cum călătoreau iudeii pe căile și prin orașele locuite de radhaniți, khazari în exil după căderea imperiului răului de mână de slav, Sviatoslav, ura veșnică, după cum se vede și azi, prin Kiev și Przemsyl, călători radhaniți precum nepotul lui Yehuda HaKohen ben Meir[43], mualim jâd supranumit Leonte sau Leon, căci –te-ul ăla nu e decât articolul the, și ce straniu cum se vede că HaKohen, sfântul în ebraică, e Hakohne Hakone din Japonia, ținutul sfânt de la poalele Fuji, sfânt și el, ținut locuit și el de saka din Osaka, Au-saka, și Naga-saka, căci evrei evrey-where, deveniți chiar și veneratori ai sakura hana, floarea sacră de sakura, de cireș care trebuie cireșit, cherished. “Isus le-a zis: “Luați seama și păziți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor. ” (Matei 16:6 VDC), “But Rebbe, Melech HaMoshiach said to them, Take special precaution against the chametz (swelling leaven) of the Perushim and Tzedukim.” în traducerea Orthodox Jewish Bible[44], unde vedem că aluat e chametz, același cuvânt cu ciumeț și ciumat, căci lipia pentru punere înainte, azima, agima, agia-ma, pâinea sfântă se face fără dospire, drojdia nu e kosher, umflă, agită, strică, e o ciumă, o drojdia societății, cea care o strică, cum au stricat Cuvântul și Poporul fariseii farsi și saducheii, tzedakii, the-dakhi daci, căci poporul moare din lipsă de învățătură, zice la Scriptură, din lipsă de pricepere, de precepte bune, de punere la cap, pre-ceput, a Adevărului, atât în esență, is-santa, cât și în formă, for-ma dată pentru viață, între care trebuie să fie identitate, și aici au pus mâna shofarii învățători ai legii și farisei fățarnici, pe cheile Împărăției, pe keile-keiliile, chiliile împărției lui Dumnezeu în lume, în lumină, cuvintele vii, logoi, în care s-a împărțit Dumnezeu ca să împărătească Creația, case inteligibile care sunt locuite de Domnul și vin la noi spre manifestare în sensibil și noi la ele pentru eliberare prin inteligibil, căci prin Cuvânt se face facerea și prin Davar se face Dvar-ul, Usha, Ieșirea din această dor rah umnaef, cum le zice Domnul Hristos jâzilor, generație rea și curvară, am-naiv, cu ființare naivă, necunoscătoare, care duce la păcat, căci nepriceperea Adevărului absolut și înlocuirea Lui în capul tuturor lucrurilor cu relativul omenesc a dezarticulat Creația nevăzută și apoi văzută și a făcut lumea să cadă în entropie, în întrupie, ajungerea la capăt, de fapt întoarcerea la început, în-ceput care face kapput lumii magiei și iluziei, maya, ne întoarce în veșnicia, vechi-nika, purtătoarea de victorie a vechiului, de dinainte de cădere, și de aceea crima cea mare a fariseilor, care punând mâna pe cuvinte le-au golit de viață și conținut, le-au robit, au separat esența de formă ca să poată arăta răul îmbrăcat în bine, lupul îmbrăcat în oaie, deși vorbești pe înțeles urechile aud și nu înțeleg sau înțeleg greșit, ucenicii ascultau cuvintele Domnului și nu înțelegeau curgerea luminii vii, va-ohr-ba, căci asta e vorba, curgere de lumină ca să văd că nu de aluat, ci de ciumă, de ciuma ciumeților de farisei jâzi era vorba, cei care i-au dat Domnului pe cruce chometz, vin amestecat cu oțet în ebraică, băutură înțepătoare și tare, ometz în ebraică, chometz e cea-ometz, aproape același cuvânt cu drojdia, aluatul, chametz, cum se poate una ca asta? cum adică El, vorbind aceeași limbă, zice feriți-vă de aluat și ei înțeleg că nu au luat pâine, ce straniu, ce bariere uriașe de înțelegere se între-văd aici, ce puținătate de cuvinte purtătoare de multitudini de înțelesuri atât de precis separate ca duhul de suflet și măduva de os, după nivelul la care este, la care percepe omul, per-cæp, pentru cap, pentru înțelegere, chap în ebraică, capisco în italiană, cap-escu, a pune la cap dacă este, dacă omul, am-ul îl are și îl folosește, căci cine are cap are și urechi de auzit și ochi de văzut și vede prin patina și forma cuvântului în esența lui, dincolo de straturile de “o să crezi ce vezi tu sau ceea ce îți zic eu”, căci Limba e sacră, absolută, și nu poate să nu transmită adevărul, dar eu trebuie să știu și să caut asta, să accept contrarietatea înțelesurilor aparent diferite, dar de fapt supra-puse, co-incidentale, cuvântul lui Schrodinger[45], și-și, și să văd într-o frază care zice ceva într-un plan ceea ce zice în alt plan, “Duceți-vă și ziceți fiicei Sionului că Regele ei vine, ANI VROCHEV AL CHAMOR VAL AYIR BEN ATONOT, sărac, umil, călărind un măgăruș, un mânz, fiul unei măgărițe[46], care da, se citește și așa, dar și “Eu, Regele Samari-lor, al arienilor, Fiul Îndurării” căci Ani e și sărac, dar și eu, rochev e și umil, dar și rosh-ab, din Cap, rus și rege, al e al, chamor e cică și măgar deși nu e în niciun alt loc folosit în Biblie, însă szamar e măgar în maghiară, și aici vedem cum măgarul cel puternic și maga e chomarul shomer, luptător ca maghiarii, shomer ca locuitorii Samariei sumeriene, dar și ca homarul cu cleștii lui războinici, val e baal, domn, ayir e da și măgăruș, dar e și air-an, arian din Iran, ben e fiu, iar atonot e Adon-at, a-Don-at, al Domnului, al lui Aton, al îndurării, atonement în engleză, afirmații care au sens în același timp, dar în planuri diferite, cine are urechi de auzit să audă, să vadă și să bage la cap, mult mai înalt și mult mai curând cum zice poetul, “foaie verde de albastru mă doare un cal măiastru, și-am zis pară de un măr, minciuna de adevăr, … , căci am vrut să fac cu gura focul ce-l făcea arsura, alergând pe-un câmp de noapte de la unu pân-la șapte, de la șapte pân-la zece mi-a căzut o viață rece, de la frunză pân-la umbră mi-a căzut o viață dublă ca pământul și cu luna, noaptea când stau împreună”, Doamne câte zice omul ăsta, amestecarea intenționată a înțelesurilor, facerea din vorbe a focului Creației, cele 7 dimensiuni nevăzute și cele 3 văzute, viața de sus proiecție a vieții de jos, omul care golește binele din cuvânt și realitate și îl înlocuiește cu rău de dragul poeziei, po-assa-ie înseamnă facere de sfințenie, po’el e muncă, facere în ebraică, po în rusă și pha adică phă în română, omul împins de patimi rușinoase, cele ce ad litteram aduc căderea și entropia sufletului, pate-ma ‘ntropi, coboară sufletul în om, pate-ma-antropos, în omul căzut, întrupat, entropat, stricat și rușinat, meșterește și se strică pe sine și întreaga Creație, dar, continuă poetul, făcătorul, “mai aud un sunet sus, care nu a fost adus” Slavă Ție Doamne că Tu ești sfânt, “și-am zis măr ca să zic sâmburi, și-am zis pom ca să zic scânduri,” rodul viu curgător de viață, dar și rodul sacrificiului de sine, “și-am zis Nord ca să zic Sud, și-am zis inimă la piatră”, cor-cordium și kar-gard, inima e piatra ființării, pământul viu, cetatea cea sfântă a omului, cel ce mai apoi închide și conchide, “Tot le-am potrivit pe dos, pe un fluieraș de os, și-am încălecat pe-o șa, șaua de un cal măiastru, foaie verde de albastru.” Doamne Dumnezeule ce zice omul ăsta, poetul, po-Atta-el ăsta, cel prin care lucrează Tatăl, purtătorul de șa, sa-phor-ul, shofarul saphorar sforar, care a dat ațâțat sfară în țară, numai Dumnezeu știe dacă bună sau rea, dacă între esență și formă, între frunză și umbră e identitate, ID-entity, același ID, sau și-a băgat dracul coada în el și prin el.

Radhaniții dispar din istoria care oricum abia le păstrează numele deodată cu khanatul khazar, dar kh e th și s, și așa Khanatul e de fapt Senatul, sen-nat înseamnă cei născuți nobili, sen în kazakhă, domni, san în japoneză, nobili, san în italiană, khani în turcă și thani în anglo-saxonă, de unde Athelthane e Attila-khan, Tatăl domn, Domnul Adel, nobil, și în germană și în arabă, da, legat strâns de Thanat-ul khazar așezat pe Tanais, pe Don, Thana-Iza, Apa Domnilor, de unde dispar la anul 1000 la fel ca radhaniții, ce surpriză, ei înșiși, unii și aceiași, dispăruți, dar nu de tot, cum aflăm de la Benedikt Polak[47] ce îl însoțește pe Giovanni da Pian del Carpine în drum spre Karakorum și vizitează Saqsinul Khazar din delta Volgăi la 1246, cum ziceam mai demult, plecând de la Lyon, de pe valea Rhonne-ului, de unde se știe că plecau negustorii iudei jâzi, prin Kiev, călătorind chiar pe drumurile radhanite, care deja la momentul ăla deveniseră drumurile de uscat ale negustorilor hanseatici nemți, lipscani și lioveni, din Hamburg și mai ales Lübeck[48]-ul saxon re-fondat la 1159, din Leipzig și Liov, ce straniu că Lubeck e de fapt Liobech, Leu-bach, izvorul Leului în germană, dar și Leo-Beg, domnul și Dumnezeul Leu, ca cei din stema orașului, la fel ca Liov-ul Liov-ash fondat pe la 1200 și el, Cetatea Leului, cum arată și blazonul, dar și mai straniu, de unde și până unde nemții și comerțul, știm și acum că nemții sunt muncitori buni, meșteri buni și soldați buni, dar nu știu negocia, nu știu trata alteritatea, nu vorbesc limba altora, nu știu cuceri inimile și mințile, sunt aroganți și violenți atunci când nu sunt umili și lași, asha ca acum, nu au vocație imperială cum bine zice Leord, deși ei sunt convinși de contrariu, nu știu mânui în același timp cârja de stejar și nuiaua de alun, sabia și zăhărelul, arma și limba, și atunci de unde vin și cine sunt de fapt negustorii numiți nemți, cărora noi românii le zicem sași, cum saschen își zic și ei în limba lor, saksesch-a, sach-ziche, zicerea sașilor, cei ce au saksess, saka-saas-ii care au succes, ca saschii din saskin-ul khazar, dar și cei din Saschiz-ul de lângă Viscri-ul saxonului de Charles, Sas-kuz, cetatea și scaunul sașilor Saskezdi în maghiară, Saas-kisse-the, scaunuL sfinților, sașilor, dar și cailor, sus în ebraică, și atunci Paștele cailor înseamnă cu totul altceva, Paștele Evreilor, atunci când vor sărbătorii jâzii Învierea Domnului Hristos cel al cărui sânge inocent, dahm naki în ebraică, au cerut lui Pilat să cadă peste ei și copiii lor făcându-i dahmnați, a dat damblaua în ei, dahm-baal-a, dar Saschiz înseamnă și puterea sașilor, Saas Koach în ebraică, și ce stranie similaritate cu Saskatchewan-ul canadian, Sas-koach-e-wan, Banatul, țara, sașilor puternici, evrei every-where, cu capitala la Saskatoon, Saska-tun, unde tun e casă în armeană, dar și vechiul celtic și turcic pentru oraș, town, al saska, canadienii urmași ai hessienilor chatti sași rămași în Canada după independența Americii, căci etimologiile oficiale sunt rizibile pur și simplu.

Sașii se așează în Ardeal aduși de Geza II care domnește între 1141 și 1162. Așa știm, sigur, ni se zice, e hiper documentat, e clar, au venit din vest, hospites flandrenses și theutonicii, numiți mai apoi și saxones, doar că documentele directe lipsesc cu desăvârșire, există doar Diploma Andreană din 1224, dar și aceasta doar parțial și second-hand, ca o reconfirmare din 1317 a lui Carol Robert de Anjou, a drepturilor celor numiți teutoni și nu saxoni. Dar să ne uităm un pic la Geza al II lea[49], Getha Secundus, care e un adevărat personaj, puternic implicat în Est, de cinci ori intervine în luptele intestine din Rusia Kieviană, ale lui tata socru Matislav Harald de Kiev[50], fiul lui Vladimir Monomahul și al Getha-ei de Wessex, Getha saxonă saka-sonă, cu a cărei nepoată, Eufrosina a Kievului era el căsătorit, la Kiev, în Sfânta Sofia ortodoxă, e însuși astfel dovedit ortodox, ca soția sa, Eufrosina cea Eu-phrosyn, Iubitoarea și făcătoarea de Bine, în greacă, cea ce moare, își iluminează sufletul, Ma-Ra, în Mănăstirea Mar Saba, lângă Ierusalim, ortodoxă, în ciuda presiunilor deja uriașe pentru catolicizare, mult după ce Getul Geza cedează, se popește închinându-se la papă, și moare imediat după. Ce straniu că Geza, cel în vremea căruia vin sașii în Ardeal, era în dușmănie cu Apusul și își trăgea seva din Răsărit, de la Kiev, cel stăpânitor până la Volga și pește, după ce Sviatoslav cel Mare, Sveti-Slav, Slavul cel Sfânt și Luminos, domnitor al Rusiei de la Dunăre la Volga, Țar al vechiului Imperiu Bulgar, cu capitala la Preslava pe Dunăre unde și moare după ce îi căsăpește odată pentru totdeauna, credea el, pe dușmanii de moarte, khazarii sasanizi, cei care i-au gonit pe ai săi, cu mult timp în urmă, la 400, din vechile dacha ale bogatirilor bactrieni tokharieni, din Balkharia de pe Oxus, din vechea Daxia, Bactria. Dar, ca balaurul cu șapte capete, șarpele cel mare din vechime, satana, căruia chiar dacă îi tai un cap îi crește la loc, nou, cu alt nume, “numai un voievod, va putea biet norod, să te scape de tot, de al Balaur”, tot așa și închinătorii lui, veniți din est, shark în arabă, rechin și șarpe venit pe drumurile care duc și aduc din Miezul lumii, își schimbă blana, dar năravul ba, iar nahr-ab-ul lor e minciună, răs-tălmăcirea, facerea din cuvinte, shofar-irea, traducerea, căci tatăl lor este tatăl minciunii. Deci acte nu avem, avem legende, basme băbești, bubbemeises în ebraică, babe-moși, un basm construit ca să se ascundă peste veacuri îmbrăcarea lupului iudeu sassanid khazar venit din est după distrugerea regatului khazar, în haina aparent neutră a sașilor ramură a germanilor din vest, dar nu, că cei veniți de demult peste Caspică și Euxin sunt exact parții arsacizi, israeliții amestecați cu mezi și edomiți, cu turci și gali, învinși și alungați de iudeii sassanizi care acum, alungați și ei de arabi, se îmbracă în blana de oaie a radhanit-ului ashkenad ca să se ascundă dacă se poate coarnele satanide ale sassanilor, thatani-lor teutoni, sasanizi satanizi, Ordinul Teuton numit în estonă Saksa Ordu, de fapt hoarda saksa, Ha-Ordu Saka celor ce se trag din Isaak, că așa zic Iudeii că cele zece triburi pierdute au dispărut, Beniamin s-a topit în Iuda, iar Esau nu există și ca atare, ei, doar ei, jâzii jews, sunt urmașii lui Isaac și implicit ai lui Avraam, căci desigur nici hetaira de Ketura și urmașii ei abrahamici nu există și ei, doar ei, au dreptul la tot, mucles, moaka-less, fără gură, goyimilor, gaul-im-lor.

Cavalerii teutoni sunt chemați la 1211 de Andrei II[51], maghiarul, în Țara Bârsei printre cumani, să facă prisăci împotriva acelorași cumani rumâni care erau și peste munți, prisacă e pre-saka, locul în care stau saka, de pază, shomeri sumeri ca secuii, și da, cresc și albine căci asta făceau mezii, construiau binnah și făceau medh, adică miere în maghiară, dar și mied numai bun pentru medved, megh-body, cel cu trupul mare care e și medh-buddy, prieten cu mierea, meghu în armeană, de care e și acuma plină Țara Bârsei, de unde tot el, Kiraly Craiu’ Andrei îi expulzează la 1225, că și-o luaseră în cap, cum altfel?! Și goniți fiind din țara Bârsei, din Birtha cea Pertha, Persia mărginită de munții Persani, se duc tocmai în Prusia, Prussa cea Pressa-ga, Gea, țară, locul, prușilor, presa-ga presacă, căci asta e o prisacă, locul în care stau saka, cei cu săbii, dar și cu albine, de care, cum zicea Al Mukadasi, era plină Khazaria, alături de evrei și de oi, sigur bârsane și ele, dar ce straniu că numele vechi al Bursei din Asia Mică, avea numele vechi Brusa ca Bruxelles, Brusa-El-is, dar în latină și greacă îi zice Prusa, adică Țara Bârsei e Țara Prusei, a oamenilor pruși, adică perși, de la mama lor, din Persia, țara de unde au venit de fapt chiar dacă cea adevărată, de origine, e cea Sfântă, unde s-a și fondat ordinul de către, surpriză, niște negustori din Bremen-ul brahmin, Brahm-an, și Lubek, desigur radhaniți, dar aceste lucruri nu ni se spun, să nu ne vină idei și să vedem lumina și să ne trezim și să înțelegem lupta și să ne pocăim și să venit la cunoștința Adevărului și să ne mântuim, coșmarul satanei, că rămâne fără robi și fără papa. Ce să caute în Ardeal, veniți tocmai din Palestina, ni se zice, la numai câteva zeci de ani de la înființare, în plină epocă a cruciadelor, teutonii cei cu armuri sasanide și căști cu coarne exact ca ale împăraților sasanizi sathanizi, cu mantii albe de castă a brahmanilor iranieni, atharvanii, Athur-van, cei veniți din Ahura, fiii Lui, ființele de lumină, eter-vanii, cei veniți din eter, din foc, atar în persană, purtătorii de coroană, atarah în ebraică, căci erau magi, preoți, preoth-i adică preuthi, pruși preoți prusaci, ai focului cândva, ai sathanei după, peste care și-au feștit o cruce neagră, lupul îmbrăcat în haina de oaie, căci pe afară sunt morminte văruite, zice Domnul Hristos despre fariseii pharsi parși, iar pe dinăuntru doar moarte? Nomen est omen și nu poate în esență minți. Cine are ochi de văzut și urechi de auzit să vadă, să vază și să wise, să audă să auză, să bage la aznaim, urechi în ebraică, auz-na-im, cele date spre auz, și să nu mai creadă toate brașoavele cum se zicea pe vremuri la orice minciună, înfloritură, înfrumusețare, cam cum făceau negustorii radhaniți teutoni brașoveni ca orice neguțător ne-good și ne-goth și ne-God.

Brașov e capitala Țării Bârsei, a prusacilor fii de saka, bar-saka, feroci ca bursucii bersekari, Bârsa-kar, făcători de țară, de țara Bârsei, cei ce și-au adus Birth-a cu ei peste parseci parasakhi, cum au dus-o și în Cartagina și în Barcelona Barca-El-na, până în India, la Bârsana lângă Mathura ca cea din Maramureș și în atâtea alte nenumărate locuri de la Parthava la Bârzava și Warsawa, căci Bârsa de sub Tâmpa, Tâmp-el, muntele Templu, e locul bun în care și-au făcut vatra și au dat naștere unei alte Prusii, Persii, a celor sfinți, per-Sa, purtători de sfințenie, neam ales de Dumnezeu și devenit doar mai apoi parșivi, parș-ab, ieșit din perși ca Perfidul Albion[52], englezii cei perfizi, perth-i-th adică persid, farisei-the din Perth, și asta prin curvirea inimii lor, curb-are, tăierea inimii de la Dumnezeu și legarea ei la lume, la curva cea mare cum zice la Apocalipsă, rușinea lumii, căderea ei, embarrassementul ei, nașterea ei în păcat, în cădere, căci e în același timp și rușine, dar și spre naștere, birth-os-tha ca femeia borțoasă, menită să dea viață, am-birth-ment, să nască ființare, spre sfințire și curățire, exact ca barasman-ul, cum îi zice preotului, brahmanului, în avestană, bar-asemăn, purtător al cerului, al sfințeniei, dar și al barasman-ului care e mănunchi de frunze ținut de preot în mână cu ocazia sacrificiului, exact ca mănunchiul de busuioc de sfințire cu aghia-iz-ma, apa, sfințirea prin apă a sufletului, din mâna preoților ortodocși, dar cvasi identic și cu conul fecundator cu care îngerii barasmani barosani, ba-rosh-an, cei ce sunt în cap, cei ce aduc lumina și rost-ul, dreptate în farsi, fertilizează copacul vieții în nenumărate basoreliefuri mesopotamiene și persane, căci preotul barasman e un născător, Birth-ma-an, născătorul de viață, la fel ca Pirosmani[53], pictorul georgian, un fel de Peroz-man, Perush-man înseamnă om fariseu în ebraică, la fel ca Pyrrhus[54] al Epirului, frate peste timp cu Peroz[55], împăratul Sassanid, dar și cu Firuz[56], sultanul turcmen, om zice-se, credincios și frust, Phrust, căci un om sfânt e un prost pentru lume căci pune ochii la cele sfinte, căci atunci când nu, devine, devi-in-e, un prus-the, un prus, prusac care e prussen, brazzen, obraznic și dur și tiranic, fără limite, fără baraj, fără curățire, căci aia e în baraj într-o competiție, o lămurire când aparența înșeală, căci numai Dumnezeu vede cu adevărat în inima omului dacă este breaz, bun, curat, sau un neobrăzat, ne-a-braz-at, unul care nu este adus la sfințenie.

Braz în persană veche înseamnă curat, pur, căci asta e un obraznic, a-braz-nic, fără curățenie poartă, opus lui praznic, praz-nik, purtător de curățare, ocazia de purificare, de prax-is, de prășire, de prăjire și chiar de prăsire, căci după curățire și înnobilare vine Harul Domnului, ca la vechile nedei, praznice din vârf de munte. Benveniste zice că braz e echivalentul brah-ului sanskrit din brahman, același cuvânt pronunțat unul mediu și unul moale, și apoi zice în continuare că echivalentul în latină pentru brahman e flamen, și nu vede cum sunt ele înrudite lingvistic, dar ochiul curățat da, slavă Ție Doamne, că brahman e blahman care e clar vlahmen, și știm că vlah înseamnă nobil în limbile celtice, vlah-manul e brahmanul be-rahman, care e român, iar vlahmen e totuna cu flahmen, omul focului, flame-man, omul cu flama, flămândul, flămând fie după Domnul, fie după cele ale lumii după ce duh îi locuiește inima, și așa vedem că flamanzii erau cândva neam de preoți brahmani barasmani, pirosmani, purtători de foc și desigur dătători de el, piromani care porneau dansul focului, flamenco, cvasi identic cu dansurile apsarelor buddhiste[57], ab-sara, doamna apelor, în persană, și toate dansurile tadjice dutchice păstrate în Pamir, doar că flamenco e mai aprins, mai meridional, mai însorit, are mai mult flamen în el, fa-lumen, face lumina și lume, parcă și văd ceremoniile de demult și de departe, din Miezul lumii și al timpului, aproape de momentul facerii, cu brahmanul, ba-Ra-man-ul, cel ce dă luminii suflet, omul nobil aprinzând focul, ba-racha-manul, cel cu milă, dar și născător, birth-man, inițiator, principe și principiu, pre-incipio, barah în ebraică înseamnă geneză, naștere, birth, și asha brahmanul e omul prin care se naște spiritualul în natural, cel ce curățește și se curățește prin foc, brazman-ul cum i se zice în persana veche celui ce face legământ, brith în ebraică, cu briciul de brass, aramă în engleză, încă la comandanți li se zice top-brass, armurile de aramă, șefii, cei buni, Doamne ce cuvânt vechi, capii, top-barathii, născătorii cei buni și nobili, brahm în persana veche, cei cu formă, înfățișare potrivită, corectă, conformă, pură, bună, barev în armeană, conform barem-ului, ba-rahm-ului, cei buni ca Brahms germanul austriac, cel ieșit Ab, din Brahms tatăl, AbBrahms, fiul lui Abbraham, cel ce, la rândul lui, e Ab-brahm, ieșit din neprihănire, pentru că l-a crezut pe Dumnezeu și asta a atras mila Lui, ba-rachm, este milă, în ebraică, peste el și toți urmașii lui, ishmaeliți, edomitț, israeliți, dar și mezi și madianiți și ceilalți fii ai lui cu hetaira Ketura, nu doar asupra genocidarilor de jâzi care zic că doar ei sunt Bnai Brith, fii legământului, dar și ai briciului circumciziei care se face de un anume preot, mohel în ebraică, mogel magul, cel ce face birth-tha, începerea, sfințirea, legământul vieții, nașterea din apă, dar mai ales din foc, baratha în sanskrită, birtha, Birta, nume tipic românesc, sau Bartha, tipic unguresc, fiii focului, perthii, perșii parash, purtători de asha, adevăr și dreptate în avestană, dar și în hindi, dar și de eish, foc în ebraică, par-eishii, așa le ziceau evreii perșilor, oamenii sfinți, dar care în ebraică înseamnă în același timp și călăreți, cavaleri, mama lor de cavaleri perși sassanizi, sathanizi, seotanizi ca Seuthes[58] tracul sau dracul, sao-thanii, domnii sfinți, zeu-danii, domnii și zeii, jew-danii jâdani, cei theotani ca rohirimii lui Theoden[59], teutonii!

Sasanizii casei lui Ardashir, persanul din Fars, se închinau la un înger, o zeitate, nemenționată de Zoroastru în Avesta, pe care scrierea veche persană, evreiască în fapt, îl menționează ca SSn, Sasan sau Sathan care citit invers e nSS, nasas, na-saas, cel dat sașilor, cel ce duce în sus, în sfințenie, doar că nachash în ebraică e numele dat șarpelui, na-Chach sau na-Shash, cel care te duce la Chach și la Sași, la Tashkent și la Teutoni, închinători la satana din Sidon, orașul fenician jâd numit Saydun în araba clasică, Sheitan. Că sasan-izii și theoton-izii sunt înrudiți ne spune o simplă privire aruncată la imaginile rămase săpate în piatră, din fericire destule, ca cele de la Takht-e-Bostan, piatra și tronul bashtanilor, de lângă Kermanshah, plină de cavaleri sasanizi cvasi identici cu cei teutoni, mai ales lancea, dar și casca lui Khosrow al II-lea[60] care, cum mama ei?, e identică cu casca de bătălie cu coarne a Marelui Maestru teuton, Master Masoret, Messer-the, cel de pe malurile lacurilor mazuriene, Masor-an, dar și mantiile albe teutone spun același lucru, trădează casta preoțească persană, oratores, atât de deosebită de casta războinică a Rathaesti-lor, a Răzeștilor moldoveni și mordvini, numele ksatryia la persani, a belatorilor, Doamne, ai milă de noi! castă ce purta roșu sau de casta celor mulți, a muncitorilor, laboratores, ce purtau albastru, roșu, alb, albastru, steagul Olandei dutchice și al Franței, dar și al Americii sau al Perfidului Albion. Khosrow, Hosh-roy, Bunul Rege, a fost ultimul mare shah sasanid, Kisra cum îl numeau arabii, kis-re, cel ce stă pe tron, în ebraică, Kayser. Citit invers numele lui e worsokh, cvasi identic cu Versace, Bursuc, dar și the-worshokh, Dvorjak, ver-saka, un adevărat saxon aprig care a fost la un pas de cucerirea imperiului Roman și pe care Heraclius cu mare greu îl învinge, învingere de unde persanii nu și-au mai revenit de fapt niciodată. Refugiat în Imperiul Roman după moartea tatălui său Hormizd, Khosrow se căsătorește cu Shirin numită și Șira sau Sara, creștină nestoriană, despre care unii spun că este una și aceeași cu Maria, fiica Împăratului Roman Mauricius[61], protectorul lui Khosrow, și îl au ca fiu pe Shahryiar, prin miracol divin, care exact ca Oedip sfârșește prin a-și omorî frații, el cel al cărui nume citit invers e Raiyrhash, Ray-Resh, Rege de lumină, Rareș sau Roerich sau citit nordic Rurik. Alături de Shahryiar Khosrow cel din casa Sasan și Maria din casa Justinian, o au ca fiică pe Boran, numită și Borandukht, daughter-a dukhtara cea fină ca borangicul, cea pură ca ploaia, baran în farsi, albă ca mielul, baranina în rusă, încăpățânată că berbecul sasanid, baran în rusă, ruși care și-au numit singura navetă spațială făcută vreodată Buran, oare de ce?

Boran, cred eu, e un personaj cheie în istoria lumii. Este una din cele două femei, ea și sora sa Azarmigdukht, ajunse vreodată să conducă Imperiul Persan Sasanid, în timpul războiului civil de după moartea lui Khosrow, dintre perșii Parsig și parții Pahlavi, ele amândouă fiind desigur Parsig, persice, per-saka din casa Sasan. Poate sunt una și aceeași persoană, la cât de cețoase, nesigure și mincinoase am descoperit că sunt așa-zisele izvoare istorice, pentru că practic, toată linia masculină a casei Sasan a fost ucisă și ea era singura rămasă de sânge imperial care să țină piept parților sasanizați din casa Pahlavi, pronunția cu prune în gură a lui Parthavi, cei rămași în Persia la cucerirea ei de către primul sathan, Ardashir, spre deosebire de restul parților goți germanos germanus hermanos, care au umplut Europa în exil la îndepărtații frați romani. Înainte să văd unde mă duce povestea lui Boran mă atrage numele surorii sale, Azarmigdukht, în persana veche, tradus teoretic ca fiind “fiica celui nobil”, Azarmidukht în persana nouă, se pierde g-ul, care e de fapt ga, ființă, cea, ge-ul din germană, ge-burth-tag, the-birth-day, iar azarmi e azar-mi, e cea cu azar, care poate fi și este desigur ashar și athar, făcător de adevăr, ușă a cerurilor, purtător de foc, slavă, noblețe, coroană, și așa văd că ea este fiica celui nobil și încoronat, ga-athar, ga-azar, Kazar-ul Kizar care stă pe tron, kay-serul kezar cezar, kazar, tatăl său ultimul Kay-Sir al persanilor și tată al primei Kaazare a khazarilor, perșii parsig fugiți peste Caucaz, Ga-Azar-mi-dukht, pe numele ei de fată Boran, cred eu, cea care, numită Bōrăn ī yazdăn tōhm winardar, în Pahlavi, persana de mijloc, în ultimele scrieri sasanide, Boran, restorer of the race of Gods, restauratoarea rasei de yazdani, yuezi-dani, danii iuți, yudhi-dani, jews-dani, jâdani. Traducerea pe care aș face-o eu, bazată pe ebraică, e următoarea: Barah-an, născătoarea, Începătoarea, yuddh-dan, jâdanilor, tohm, bine în ebraică, tam în persană, tamam în turcă, winardar, Binnah-ard-er, făcătoarea de bine, înțelepciune, constructoarea de țară, și evident, de victorie, Fondatoarea. Și mai aflăm că Boran nu a făcut toate acestea singură, ci ajutorul ei a fost un prinț, Farrukh Hormizd[62], din Casa Pahlavi, wuzurg framadar, Marele Conducător al oștilor, exact relația de la khazari între kaghan-ul emblemă și beg-ul conducător de oști, echilibru de putere între facțiuni, în care Boran persana era regina, iar Farrouk parțul framadar era Comandantul armatei, dar care i-a dat lui Boran, ca mână dreaptă și păzitor, pe un vestit general din casa lui Sasan, Bahman Jadhuyih, Bogh-man Boogeyman Jâdul, yih-ul, ijo în spaniolă, fiul lui Jâdhu.

Ce straniu că miturile fondatoare ale khazarilor sunt aproape aceleași cu istoria finalului de Imperiu Sasanid, după cum aflăm din schimbul de scrisori dintre kaghanul Iosif al khazarilor și vizirul evreu sefard, iudeu, al Califului de Cordoba, conducător al Alcazarului către conducătorul Al-Khazar-ului, numele în epocă, arabizat, al Khazariei, corespondență între iberian din Caucaz către iberian din Mediterană, iverieni evreieni evreywhere, pe la 950, autorul așa-zisei Corespondenței Khazare, Hasdai ibn Saprut, ha-Sadai ibn Safrut, Cel Sfânt, fiul Shofer-uțului, Chasid cast al Sefirotului, adevărata învățătură a învățătorilor scribi shofari iudei. Aflăm din scrisori că, la 100 de ani de la Regina Boran sasanidă, are loc întoarcerea la Dumnezeu a khaganului khazar Bulan sau Buran, care repudiază venerarea zeilor și vrăjitorilor, șamani sau magi zoroastrieni, nu ni se zice sigur, și, mai apoi, trece la iudaism, refuzând creștinismul și islamul. Toată scena e rizibilă, ca un basm pentru prunci, cu oameni idioți din vechime, sinceri, dar cam stupizei, care aleg așa tam-nesam alte credințe, ei nu știu, dar lasă că vin rabinii înțelepți să îi lumineze, aproape la fel de făcătură cum e povestea creștinării de rit grec, de câteva sute de ani mai apoi, a lui Vladimir și a rușilor. Înțelegem astfel că Bulan respinge zoroastrianismul sasanid, care capturat deja pe dinăuntru, în ciuda opririlor exprese din origini, ohr-i-gen, nașterea din lumină, ale lui Zarathustra, The-Ohr-astra, Cel ce este Lumina, astrul de lumină, și ale Avestei care vestește doar închinarea la Tatăl Luminii, se închină deja la zei, anathema! și apoi evident că respinge și islamul care tocmai îi cucerea țara și totuși, trezit de Dumnezeu, are de ales între celelalte două credințe tolerate și chiar promovate uneori în Imperiul Sasanid, creștinismul nestorian și, mai ales, iudaismul, căci în fapt zoroastrianismul și iudaismul karait sunt două ramuri ale aceleiași religii și credințe, cea adevărată, dar pervertită în diverse forme, în Dumnezeu Tatăl, Tatăl Luminilor, Creatorul din nimic și din afara creației, a Cerurilor și a Pământului, Tatăl Domnului Isus Hristos, Unicul Său Fiu, în care fiirea Lui se vădește pentru ca toți să o vedem și să facem exact așa, ex-act, ce iese din acțiune, ish-act, ce trebuie să facă omul, ish în ebraică, asha-act, facerea neprihănită, exact așa. “Acesta e Fi-ul meu preaiubit în care îmi găsesc plăcerea” zice la Evanghelie, “zeh Bni ahuvi asher bo chafatzti” în ebraică, de fapt, zeh e acesta, the, bni e fiul, ben și been, dar și van și von, cel ieșit din, căci van Buren olandezul e de fapt ben Boran, adică bni și ibn, Fiul lui Boran, iar ahuvi e aghubi, ag-hub în persană e făcătorul de bine, care în greacă a rămas ca agapi, agapou mou, iubirea mea, iar asher e asha-er, făcător de asha, de acha în hindi, bine, neprihănire, bo e uită-te, uitați-vă, în timp ce chafatzti e clar ce faceți, să faceți, și așa porunca e de fapt: Acesta e Fi-ul Meu iubit, trăit plenar de Mine, făcător al neprihănirii, al sfințeniei întrupate, uitați-vă (la El, cum face) și faceți!

Practic, după dezastrul lui Khosraw în fața lui Heraclius, iar apoi uciderea întregii linii dinastice masculine a Casei lui Sasan satan de către Kavad[63], mort și el apoi de ciumă, Boran ajunge regină, persană, dar acceptată și de către parți, în sistemul dual, ea regina khagana adică shaghana, șăgalnica shogună sasană, iar Farouk Hormizd din casa Pahlavi, adică Parthavi, Pharakh Parash-ul, parthul cavaler ajunge Framadar, adică Beg-ul cel puternic, Barak, Prințul Oștii, de care vorbește legenda lui Saprut, Hasdai ibn Shaprut, la khazari, conducerea bicefală, Boran și Farouk, împărătesc pentru puțini ani peste un imperiu sasanid zdruncinat de la temelie, pe tronul căruia urcă la 632, Yazdegerd al III-lea, de care am mai vorbit noi, mort în 652 la Merv, în Margiana, atât de aproape de aici, de Bukhara, și totuși atât de departe, peste care urma să se abată și s-a abătut, abated, măcelul arab islamic, cel ce a atacat exact rădăcina credințelor zoroastriene iudaice prin afirmația că Mahomed e adevăratul Messiah care a venit pentru iudeii perși și israeliții parthi și așa s-a ajuns la predările masive ale armatelor sasanide și trecerea lor cu arme și bagaje de partea arabilor islamici și la înfrângerea totală a uneia dintre cele mai mari puteri a timpului său, și nu cu mult timp înainte, cea mai mare, peste a cărui prăbușire a tronat Ultimul Împărat, un băiat de doar opt ani, nepotul de frate a lui Boran, din Shahryar, ambii fii ai creștinei bizantine Maria numită de persani și Shirin, cea dulce în persană, dar de fapt Shir-in, Regina, the-Reine, și ai lui Khosraw II-lea, Regele, Sir-ul închinător la Soare deja deși încă în numele luminii, căci “much that once was is now lost, for none now live to remember it.”

Dar ce s-a întâmplat cu Boran? Căci scrierile zic despre Yazdegerd III că a urcat pe tron după moartea ei, dar nu e sigur cum și când a murit, ceață perfectă, mist și mister, nistar în ebraică, care pronunțat ca la Dej sau Gherla e același lucru mnistær, mi-star, cu stele, cele ascunse în ceruri, cele care arată calea sau o încurcă, o mistuie, cum au aneantizat trecutul shofarii, au încurcat ițele istoriei Nistorii, cei ascunși, cei care vor să ne ducă la Ishtar, na-iștar, și așa rescriu istoria și isteria, i-star-ia, Iștar-e, Easter-e, ma-ister mister e, căci etz înseamnă urzire de planuri în ebraică, ițe urzite, ițite și ieșite, arz-ițe ca arșice-le, cele care fac ițe-le, arată viitorul, Urim și Tumim, cele uzate pentru a plănui și a ascunde intențiile, in-the-end-is-le, până când deja e prea târziu, cum măiastru, mai-astru, au ascuns în stele acest mare mister, legătura Egiptului cu iudeii, a iudeilor cu Babilonul și satanismul babilonian, a iudeilor cu perșii, a perșilor iudei cu khazarii și a khazarilor cu evreii ashkenazi cunoscuți mult mai bine sub adevăratul lor nume, de după creștinarea celor mai mulți, sași, saas-an, sasanii saxoni. Eu văd acolo, în nevăzut, plecarea lui Boran în exod, în Caucaz și la nord de el, dincoace, dar și dincolo de Darband, Derbentul[64] de azi, cel ce banează intrarea, door-banned, întărită cu dorobanți, door-ban-the, cei ce opresc trecerea, o banează, ca la Darabani[65] și la Darban-the, Durban-ul, Orașul care Blochează, Dar-band, ad litteram în persană, în terenul pregătit prin cucerire de Farouk Hormizd conducătorul kusti-i sasanide a Adurbadaganului, Azerbaijanului de azi, numită mai apoi Albania, cel acuzat că împarte resursele Imperiului, cel ce pregătise noua țară promisă pentru Boran cea plecată ca Moise în exil, insuflată de Torah și Pentateuch, în fruntea unei noi ieșiri din Egipt, de data asta din Egiptul Persiei, căci nu întâmplător sunt atât de puternic legate simbolistica egipteană cu cea sasanidă, în special coarnele regale sau semiluna care conțin fie soarele, fie luceafărul, simbolistica prezentă și astăzi peste tot, te și miri unde o găsești, de pe marea moschee din Cairo pe stema Moldovei, Soarele și Luna le-au ținut cununa, sub privirea lucitoare a Luceafărului, Lusaforich în armeană, Iluminatorul, Lusa-phor-ish, omul purtător de lumină, dar de ce toate astea sunt atât de strâns legate de șarpe, ăla nevăzut de pe stema Moldovei la Putna, ăla de la Moldovița, asuns în plină vedere, Nachash șarpe în ebraică care citit invers e Shachan, Sakan, secuian, saxon și sasan. Plecarea lui Boran și ă sasanilor saksani în nord a avut loc probabil la 632 sau imediat după, fuga în exil după ce i-a fost luat tronul și a fost instalat Yazdegerd, înainte de invazia arabă, dar cu siguranță s-a transformat în exod după năpraznica bătălie de la Qadisiyyah[66] din 636, God-ici-yeah, Dumnezeu este aici, este cu noi, îi și aud pe arabi strigând și pe mulți perși crezând și predându-se. Cum să lupți împotriva lui Messiah când îl aștepți de pe vremea lui David, Devi-the, The Devi?!

Dar ce au făcut cei ce, scăpând cu viață din bătălie, nu au crezut și nu s-au predat, la fel ca familiile lor și, nobili fiind, întregile lor domenii, cu castele inferioare cu tot, țărani, meșteșugari, negustori, și, să nu-i uităm, magi? Îmi vine în cap un episod exact similar, plecarea, descălecarea lui Bogdan de Cuhnea, Konya, în Moldova, Bagd-Khan sau Bagh-the-khan cohen-ul din Kuh, Hanul și Son-ul lui Bogh, Dumnezeu, preotul de pe munte, din cetatea lui, kukhandis, în persană și ebraică, când el pleacă cu 500 de sate după el, probabil 15000 de suflete, pentru că la Adunarea generală a stărilor de la Turda din 1355, ultima Dietă în care este pomenită Universitas Valachorum[67], românilor li se cere imperativ să treacă la catolicism ca o condiție pentru păstrarea stării, statutul nobiliar și averea. În fața șantajului religios, omul și khan-ul, Fiul lui Dumnezeu, alege exilul, descălecarea peste munți și fondarea de țară nouă. La fel au făcut și perșii iudei sasanizi conduși de Boran, care descălecă peste Caucaz și înființează un prim oraș, Balanjarul, Baran-Dar-ul, orașul lui Boran, prima capitală Khazară, locul marii victorii din 652 în fața arabilor prin care curgerea lor la nord de Caucaz, prin Darbandul predat de trădătorul sasanid Sharbaraz la 643, e oprită practic definitiv. Despre Balanjar, extrem de puținele surse istorice primare ne spun doar că era imediat la nord de Caucaz, nu foarte departe de Darband, și că nu se știe exact unde e, Bălan-dar-ul, orașul alb, bălan și baran, pur, Băran-djar, orașul de sus, Baland-dar și Baland-er, căci baland e înalt în turcică, bolund în ardelenește și maghiară. Singurul oraș vechi la nord de Derbent este Mahacikala, capitala Dagestanului, Dage-stan, care ad litteram înseamnă locul în care stau dagii, dagh e munte în turcică și atunci oficial e locul în care stau munții, căci cine mai știe că Dagh e Dakh și dage e dace, vârfuri și șefi, daci, care sunt și munteni, dagi, dar sunt și tat-thi ca tat-ii din Caucaz, persani iudei, rămășiță khazară sasanidă neexplicată de nimeni, desigur rude vizibile cu tat-geek-ii tadjici, Tat-Geți, Geții tete, capete, șefi și caesari, kazari, cum zice Herodot că erau, cei mai buni și mai drepți dintre traci și draci. Mahachikala înseamnă Maha-gi-Kala, castelul, cetatea, oamenilor mari, Maha și Maga, mahări și măgari, adică moguri moguli, cetatea magi-lor. Numele vechi al orașului e însă Anji, frumos nume, oraș de îngeri ca Los Angi-les, de ange, înger în franceză, ange-el, în atâtea alte limbi. Și așa vedem altă citire a Balanjarului, Baal-angi-dar și Baal-angi-El, orașul domnilor îngeri, dar nu orice îngeri, ci ai lui Baal, mama lor de sataniști. Anji se zice că e numele în limba kumyk-a, a kum-ilor cumani și huni, lingua francă a Caucazului, să fie ăsta locul de unde vin Angevinii francezi, Anji-vin-ii de Anjou, cei veniți din Anji în Alpii albi ca Anzii, anji e zăpadă în limba akhvakh, ceea ce numim noi avară, limba încă vie în Caucaz, ce straniu se transform kh în r, khuman rumân, cei veniți din orașul Alb, al celor fugiți din Albania, sasani sachsani saxoni din care o parte au mers departe până în insule și au înființat Albionul cel perfid, persid, Albania persi-tha, același caracter phoney ca foenii fenicieni iudei, cei finicky, extrem de pretențioși și demanding, demon-the-ind, cei ce au în ei demonul, cel ce nu se satură niciodată, nimic nu e de ajuns, cere perfecțiunea de la ceilalți în timp ce cu el e îngăduitor, definiția dată de Domnul fariseism-ului, perse-ismului.

Dar hai să citim Anji și în alte limbi, Drăgoșele, nomen este omen, să îl oglindim ca să vedem sensurile ascunse, science-urile nevăzute, tăinuite în taină, căci așa zic aromânii la limbă și la a vorbi, cum am aflat de la Mircea, a tăinui, căci ce spunem sunt taine care tăinuiesc în eternitate, dăinuie ca doina, taină și ea, taina-taina-taina-ta râde Motănelul câteodată de muzica populară, expresie de batjocură, bad-joke-er, din Oltenia, de fapt spun-spune-spune-tha, o doină tainiță, care ascunde în ea facerea, do-in-ea, în care e da-re spre do-re, lucrul de a face, făptuire, care aduce cu sine durerea, care necesită după refacere, ανξη în greacă, anxi, recuperare, restaurare, Baal-anxi-dar, orașul în care și-au revenit Domnii, chiar acum, anki în azeră, ga-azera khazară, că nu degeaba sunt atât de buni prieteni azerii din fosta Albania, de unde se trăgea și fosta dinastie Qajara persană, cu iudeii din Israel, dar și cu perfizii saxoni din Albion, căci Balanjarul a fost locul în care sasanizii khazari au ajuns chit cu arabii, i-au bătut și i-au oprit, au făcut pace, тынычлык, în tătară, tînîcilîk, the-anci-like, ceea ce e ca pacea, anci, ad litteram, Balanjar e Baal-anci-dar, orașul în care Domnii au făcut pace, în care sasanizii khazari conduși de Boran sasanidă, khazara Bulan i-au oprit pe arabi folosind o cetate de care în jurul cetății, ca cimbrii și teutonii, ca avarii, ca husiții, ca burii în Transvaal sau ca și cowboii în Vestul sălbatic, de unde atâtea care? cele cu care trecuseră Caucazul fugind de urgia musulmană pe care uite, aici, acum “they got even”, anki în tătară, straniu cum anche în italiană înseamnă și același lucru, și foarte asemănător cu encore-ul franțuzesc, enco-re e lucrul de a fi anki, a-ți reveni, a sta tare și a frânge valul dușman, ancorat ca ankara în piatră, even în ebraică, Doamne ce simetrii! Dacă la asta adăugăm că anji în chineză și japoneză e exact pe dos, negru, secret, ascuns, anchi fiind în japoneză a ascunde, a pune în mormânt, în altar, a odihni, la loc sigur și confortabil, anchi în chineză, putem vedea că Balanjar e și Baal-anchi-dar, refugiul domnilor, ascunzișul lor, orașul lor Alb, unde Al-ba e Ba-al citit invers pe silabe, orașul domnesc de refugiu, dar, probabil, și locul de îngropăciune al reginei Baran, fondatoarea, cea care a murit în pustia khazară, ca Moise, înainte de intrarea în țara promisă, Crimeea, Karaim-ea, locul kir-am-ilor, a celor ce sunt domni, și mult mai apoi, America, Am-i-rik, locul unde s-au mutat domnii cezari khazari, Kir-i-ma, Kirima, Krimia, Crimeea, citită invers.

[1] Georges André Malraux (1901 – 1976) a fost un romancier francez, teoretician al artei și ministru al afacerilor culturale. Romanul lui Malraux La Condition Humaine (Soarta omului) (1933) a câștigat Premiul Goncourt.

[2] Calea Regală („La Voie Royale”, 1930; tradus și ca Calea Regilor) este un roman existențialist de André Malraux. Este vorba despre doi aventurieri nonconformişti (Perken și Claude Vannec) care călătoresc pe „Calea Regală” către Angkor, în jungla cambodgiană.

[3] Angkor Wat este un complex de temple din Cambodgia.

[4] “Etimologías para sobrevivir al caos: Viaje al origen de 99 palabras” este o carte scrisă de Andrea Marcolongo (2021).

[5] Ludwig Josef Johann Wittgenstein (1889 – 1951) a fost un filozof austriac care a lucrat în primul rând în logică, filosofia matematicii, filosofia minții și filosofia limbajului.

[6] Aristotel (384–322 î.Hr.) a fost un filozof și polimat grec antic.

[7] Moise ben Maimon (1138–1204), cunoscut în mod obișnuit sub numele de Maimonide și menționat și prin acronimul Rambam, a fost un filozof evreu sefard care a devenit unul dintre cei mai prolifici și influenți învățați ai Torei din Evul Mediu.

[8] Rabinul Maimon ben Joseph (născut c.1110) a fost un exeget, moralist și dayyan (judecător) spaniol.

[9] Andaluzia este cea mai sudică comunitate autonoma din Spania peninsulara.

[10] Dinastia almoravide a fost o dinastie imperială musulmană berberă centrată pe teritoriul Marocului actual.

[11] Marrakesh sau Marrakech este al patrulea oraș ca mărime din Maroc

[12] Nasreddin sau Nasreddin Hodja (1208–1285) este un personaj din folclorul lumii musulmane din Balcani până în China și un erou al povestirilor umoristice și al anecdotelor satirice, cunoscut în cultura română ca Nastratin Hogea.

[13] Râul Ialomiţa izvorăşte din Carpaţii Meridional – Munţii Bucegi şi îşi desfăşoară albia pe o lungime de 400 kilometri, având o reţea hidrografică de 3.131 kilometri. Râul izvorăşte de sub o stâncă curbată numită Mecetul Turcesc, stâncă pe care montaniardul Ioan Turcu din Zărneşti o numise la 25 august 1886 “La Biserică”.

[14] Bakuriani este o stațiune de schi din districtul Borjomi din Georgia.

[15] Eran Elhaik (născut în 1980) este un genetician și bioinformatician israeliano-american, profesor asociat de bioinformatică la Universitatea Lund din Suedia și director de știință la o companie de testare a strămoșilor numită Ancient DNA Origins.

[16] Paul Wexler (1938) este un lingvist israelian născut în America și profesor emerit de lingvistică la Universitatea din Tel Aviv. Domeniile sale de cercetare includ lingvistica istorică, bilingvismul, lingvistica slavă, lingvistica creolă, limbile romani și evreiești.

[17] Hu sau Huzu a fost un termen chinezesc general și destul de vag pentru a desemna barbarii antici, și anume populațiile dincolo de Câmpiile Centrale, în general la nord și vestul Chinei.

[18] Dinastia Tang sau Imperiul Tang, a fost o dinastie imperială a Chinei care a domnit între 618 și 907, cu un interregnum între 690 și 705.

[19] Cartea Drumurilor și Regatelor (Kitāb al-Masālik wa-l-Mamālik) este un text de geografie din secolul al IX-lea scris de geograful persan Ibn Khordadbeh.

[20] Abu’l-Qasim Ubaydallah ibn Abdallah ibn Khordadbeh, cunoscut sub numele de Ibn Khordadbeh, a fost un birocrat de rang înalt și geograf de origine persană.

[21] Pelusium (în arabă egipteană: Tell el-Farama) a fost un oraș important în extremele estice ale Deltei Nilului din Egipt, la 30 km la sud-est de Port Said modern.

[22] Farsakh este o măsură veche a lungimii, care este egală cu aproximativ 5 până la 5,5 kilometri.

[23] Jeddah este un oraș-port din provincia Makkah, Arabia Saudită, situat de-a lungul coastei Mării Roșii în regiunea Hejaz.

[24] Basra este un oraș din sudul Irakului situat pe Shatt al-Arab. Avea o populație estimată la 1,4 milioane în 2018.

[25] Provincie din Pakistan.

[26] Giovanni da Pian del Carpine (1185 – 1252) a fost un diplomat italian medieval, arhiepiscop, explorator catolic și unul dintre primii europeni care au intrat în curtea Marelui Han al Imperiului Mongol.

[27] Ai-Khanoum este situl arheologic al unui oraș elenistic din provincia Takhar, Afganistan. Inițial, Ai-Khanoum a fost identificat drept Alexandria Oxiana, unul dintre orașele fondate de Alexandru.

[28] Saka, sau Sakan, a fost o varietate de limbi iraniene de est, atestate din vechile regate budiste Khotan, Kashgar și Tumshuq din Bazinul Tarim, în ceea ce este acum sudul Xinjiang, China. Este o limbă iraniană de mijloc. Cele două regate diferă în dialect, vorbirea lor fiind cunoscută ca Khotanese și Tumshuqese.

[29] Inscripția runică în Old Uighur de la Moghon Shine Usu, un mare monument epigrafic al erei uighur descoperit în Mongolia și creat în cinstea lui Eletmish Bilghe Kaghan, fondatorul celui de-al doilea Uighur Kaghanate (744-840), oferă informații despre politica și istoria militară a statului Ouigour.

[30] Inscripția Shine Usu menționa că Yağlagar a domnit peste „Zece [-Triburi] Uyghur” On-Uyğur și Toquz Oğuz „Nouă [-Triburi] Oghuz”

[31] Romagna este o regiune istorică italiană care corespunde aproximativ cu partea de sud-est a actualei Emilia-Romagna, nordul Italiei.

[32] Unul din cele 9 triburi Toquz Oghuz.

[33] Zaporozhian Sich a fost un stat semi-autonom și un proto-stat de cazaci care a existat între secolele al XVI-lea și al XVIII-lea, centrat în jurul regiunii care acum găzduiește lacul de acumulare Kakhovka și se întinde pe râul inferior Nipru din Ucraina.

[34] Aluzie la Erevan, care este capitala și cel mai mare oraș al Armeniei și unul dintre cele mai vechi orașe locuite continuu din lume.

[35] Turnul Toghrol este un monument din secolul al XII-lea, situat în orașul Rey, Iran.

[36] Isabella I (1451 – 1504), numită și Isabela cea Catolică, a fost regina Castiliei din 1474 până la moartea ei în 1504.

[37] Ferdinand al II-lea (în spaniolă: Fernando; 1452 – 1516) a fost rege al Aragonului din 1479 până la moartea sa în 1516. În calitate de soț al reginei Isabela I a Castiliei, a fost și rege al Castiliei între 1475 și 1504 (ca Ferdinand al V-lea).

[38] Evagrius Ponticus, numit și Evagrie Solitarul (345–399 d.Hr.), a fost un călugăr creștin și ascet din Heraclea, un oraș de pe coasta Bitiniei în Asia Mică.

[39] Sviatoslav sau Sviatoslav I Igorevici (943 – 972) a fost prinț al Kievului din 945 până la moartea sa în 972.

[40] Denumire alternativă pentru Atil

[41] Moloch, Molech sau Molek[a] este un nume sau un termen care apare de mai multe ori în Biblia ebraică, în primul rând în cartea Leviticului. Biblia condamnă ferm practicile care sunt asociate cu Moloch, practici care par să fi inclus sacrificiul copiilor.

[42] Casa Esterházy, scrisă și Eszterházy, este o familie nobiliară maghiară cu origini în Evul Mediu.

[43] Yehuda ben Meir, cunoscut și sub numele de Yehudah Leontin, a fost un rabin german și erudit talmudic de la sfârșitul secolului al X-lea și începutul secolului al XI-lea d.Hr., care era din Mainz.

[44] Mattityahu 16:6 TOJB2011

[45] Erwin Rudolf Josef Alexander Schrödinger (1887 – 1961), a fost un fizician austriac, câștigător al Premiului Nobel, care a dezvoltat rezultate fundamentale în teoria cuantică. În special, el este recunoscut pentru postularea ecuației Schrödinger, o ecuație care oferă o modalitate de a calcula funcția de undă a unui sistem și modul în care aceasta se schimbă dinamic în timp.

[46] Mattityahu 21:5 TOJB2011

[47] Benedict al Poloniei (în poloneză: Benedykt Polak) (c. 1200 – c. 1280) a fost un călugăr franciscan polonez, călător, explorator și interpret.

[48] Lübeck, oficial orașul hanseatic Lübeck, este un oraș din nordul Germaniei.

[49] Géza al II-lea (1130 – 1162) a fost rege al Ungariei și Croației între 1141 și 1162.

[50] Mstislav I Vladimirovici Monomakh (1076 – 1132), cunoscut și sub numele de Mstislav cel Mare, a fost Marele Prinț al Kievului (1125–1132)

[51] Andrei al II-lea (1175 –1235), din dinastia arpadiană, a fost fiul lui Béla al III-lea (1172-1196) și al Anei de Chatillon, rege al Ungariei între 1205 -1235.

[52] Se ştie numai că, de mai multe veacuri, „Albionul“ a ajuns numele literar care a desemnat Anglia, până când cineva – cine, nu se poate preciza – vorbind despre politica de expansiune a Angliei şi despre metodele diplomatice întrebuinţate pentru alcătuirea şi pentru menţinerea imperiului ei colonial, a lansat expresia „perfidul Albion„.

[53] Nikoláy Aslánovich Pirosmanashvíli sau Niko Pirosmani, denumit pur și simplu Nikala (1862–1918), a fost un pictor georgian.

[54] Pyrrhus (319/318–272 î.Hr.) a fost un rege și om de stat grec al perioadei elenistice.

[55] Peroz I a fost regele regilor sasanian (shahanshah) al Iranului între 459 și 484.

[56] Sultan Firuz Shah Tughlaq (1309 – 1388) a fost un conducător musulman din dinastia Tughlaq, care a domnit peste Sultanatul Delhi între 1351 și 1388.

[57] O apsara este un membru al unei clase de ființe cerești din cultura hindusă și budistă.

[58] Seuthes III a fost un rege al Odriziei, o parte a Traciei, la sfârșitul secolului al IV-lea î.Hr. (între 324 și 312 î.Hr.).

[59] Théoden este un personaj fictiv din romanul fantastic al lui J. R. R. Tolkien, Stăpânul inelelor. Regele Rohan și Lord of the Mark sau Riddermark, nume folosite de Rohirrim pentru pământul lor, el apare ca personaj secundar în Cele două turnuri și Întoarcerea regelui.

[60] Khosrow al II-lea, cunoscut în mod obișnuit sub numele de Khosrow Parviz, este considerat a fi ultimul mare rege (șah) sasanian al Iranului, care a domnit între 590 și 628.

[61] Maurice (539 – 602) a fost împărat bizantin între 582 și 602 și ultimul membru al dinastiei Justinian.

[62] Farrukh Hormizd sau Farrokh Hormizd, cunoscut și sub numele de Hormizd V, a fost un prinț iranian, care a fost una dintre figurile de frunte din Iranul sasanian la începutul secolului al VII-lea.

[63] Kavad al II-lea a fost regele sasanian al regilor (shahanshah) al Iranului pentru scurt timp în 628.

[64] Derbent este un oraș din Daghestan, Rusia, situat la Marea Caspică.

[65] Darabani este un oraș în județul Botoșani, Moldova, România.

[66] Bătălia de la al-Qadisiyyah a fost un conflict armat major și decisiv care a avut loc în anul 636 d.Hr. între Califatul Rashidun și Imperiul Sasanian, fiind o înfrângere strategică pentru Imperiul Sasanian.

[67] Universitas Valachorum este denumirea latină pentru instituția de autoguvernare a românilor din Transilvania medievală, care aparținea atunci Regatului Ungariei.