Fear doesn’t go away. You just have to get used to it.

27.10.17. vineri. ziua unu.

Suna ceasul. E 4 si 10. Acum 10 minute a sunat alarma Motanelului. M-am mai facut ca dorm cateva minute. Am dormit iepureste toata jumatatea de noapte. Fiorul plecarii. Ieri, inainte sa ne iubim mi se inecasera toate corabiile de atata fior. Nu-mi venea sa plec nicaieri. Ce-ti trebuie tie acum, mah Dragos? Australia? Noua Zeelanda? Da’ di ce? De vreun an au inceput sa-mi creasca radacini. Si acum le simt. De vreun an acasa a reinceput sa insemne ceva. Si deja mi-e dor. Si n-as mai pleca. “Am furnici pe toata talpa, podeaua arde ca un bec”, o aud sau mai bine zic ca o aduc in mine pe Motanel cu vorbele ei mereu vii, mereu surprinzatoare, tare dragi. “…sa-mi fac bagajul si sa plec.” Daca zice ea. De simtit nu simt. Asa cum nu ma simteam in avionul de Tbilisi, de Doha, de Kuala Lumpur, de Addis Ababa, de Teheran, de Buenos Aires, sau la urcarea pe transsiberian. E, la fiecare plecare, tot greu, frica e acolo, dar altfel, nu o mai simt la fel. Si acum chiar e altfel, ma ia prin invaluire, nu mai e frica de vea o sa fie in fata ci in spate. Fear doesn’t go away… imi suna adrenalinic in memorie.

Sunt in Air Dolomiti. SPALARE. Cine a zburat cu el stie. Niste italieni care zboara pentru nemti. Zborul Lufthansa de Munchen. Oare ce spala astia? Banii nemtilor. Sau ai nostri? Nu, ai nostri nu, noi n-avem, numai ei. E 6 si 15. Stewardesa vorbeste o germana iddish, mestecata, cu pietre in gura, guturala parca din intro-ul de la A Serious Man.
Nu am mai scris de mult, de vreo luna jumate, mi-a lipsit tare. Tare, tare. Imi place mult sa scriu, imi face bine, aduce in mine o bucurie de scris greu de descris. Germana asta de lupta a regulilor de securitate merge bine cu echipamentul meu sport, daca ar fi mai militar as fi convins ca urmeaza sa ne distribuie armamentul si parasutele. Nemtii. In slava veche inseamna “cei muti”. O natie pacifista cu o problema de limba. Nu-i intelege lumea si atunci trebuie sa convinga. Coboara linistea si intunericul. Se vede pista de decolare a Clujului. Motanelul zice ca asta are Clujul esential, aeroportul international. Zicea. Motanelul e cu mine. Tot timpul. Ascunsa in buzunarul de la piept, ala de la halatul lui Andries, plin de argint si catifea. In locul ala in care locuieste Domnul si de cand a venit El, intreaga lume incepe, incet, incet, sa intre, sa incapa, sa aiba loc in el. In Casa Tatalui. Decolam. Ma rog. Tata, in mainile Tale imi predau sufletul. Se vede neaptea peste Cluj. Jetul de aer rece continua sa imi sufle in frunte. Nu-l pot opri. Inseamna ca il pot accepta. My business, your business, God’s business. Am plecat. Urmeaza 45 de zile in tara imparatului rosu, ala care sta asa de departe. O luna de traveling cu capul in jos, la antipozi, cu canguri si kiwis. Si apoi doua saptamani de vacanta cu Motanelul in Asia si reaclimatizare la emisfera nordica. Imi place Crucea Sudului. Si stelele si cartea. On the road again. Canned Heat de la Woodstock, tovarasi vechi de calatorie. Ma si vad, chiar da, cu capul scos pe geam, zgomot de tren, roti, castile in urechi, reportofonul lui tata, fata de oaie creata si roscata a lui Vlad, Vladulet Vladut dragut, mergem in Piatra Craiului. In tura in care urcand pe la lanturi spre La Om a devenit George, varu-sau, Rahan si de atunci asa i-a ramas numele, de la capra aia neagra moarta pe traseu de parca o vanase el cu cutitul de os. Si in urechi, pe langa zgomotul sacadat al rotilor de accelerat gonind pe sine, tren de ala inca lung, de pe vremuri, era ’98 cred, imi suna in urechi Canned Heat, caseta de la Woodstock, libertatea. Ca acum. Doar ca acum libertatea imi tot creste de dinauntru.

Un tip in fata mea, pe stanga citeste ceva in engleza, o carte. Vad capitolul. “I just want to be happy”. Sancta simplicitas, ar zice Hus, si daca nu zice el, zic eu. El doar vrea sa fie fericit, sa fie pace in lume, sa fie bine. Miss America. Legitim si simplu. Are niste casti in urechi. Poate ii suna Canned Heat in ele. Sau poate nu. Langa mine un Franz doarme, sau se face bine. “Picku materi fasciti” imi suna in cap Peter Popara, Çârni. In stanga lui Franz, pe partea cealalta de culoar, un turc neamt cu zambet oriental si cravata rosie pe camasa gri sobolan lucreaza ceva la un laptop, ceva organigrame, scheme de proces. Chiar in fata mea, un tip tanar cu gluga in cap e prins intr-o inclestare epica, cucerirea lumii, virtual, pe smartphone. Un alt Franz sforaie in spate. Spectacolul lumii. Dar hai sa ne uitam si la tine Dragoshule, un pic asa. Sau mai bine nu, ce sa vedem la mine? Ca ma arunc cu capul in fata inca odata, o aberatie, o nebunie, sase saptamani pe partea exact cealalta a lumii, singur, fara niciun alt sens decat viata si forta inertiala a atlasului geografic din copilarie care se cere bifat, explorat, descopar cu stupoare in mine. Totusi, mai este un sens, mai mare si mai plin. Singur, niciodata singur. Calatoriile astea, caderile astea in gol, ma apropie cel mai mult de Dumnezeu, care ma indeamna, ma cheama, ma duce sus la mii de metri, pe palmele lui, sus, in aer rarefiat, apoi imi deschide usa la avion, usa e deschisa, in interior e afisul ala pe care il tot stiu, e al meu, mi-e scris pe peretii interiori ai inimii, fear doesn’t go away, you just have to get used to it, simt fiorii fricii, el e in spatele meu, mi-e frica si pofta sa ma arunc in cap, in gol, in acelasi timp, sar si mai mult ma impinge el, dar sar, cad in golul plin de viata si viata din belsug, si cad si bucuria nebuna, bucuria vietii ma cuprinde, si cad si ma bucur si cad si tot el deschide parasuta si mi seface un pic rau, nu tare, dar rau, si apoi lin vin la aterizare. De aia imi place sa calatoresc. Singur, niciodata singur. As putea zice ca am sarit cu parasuta, si n-ar fi neadevarat, dar Adevarul e ca e tot timpul cu mine si ma iubeste si ma cheama sa ma bucur din plin de viata. De aia m-am urcat din nou in avion. Sunt la faza cu frica si cu usa gata sa se deschida si sa ma cheme haul. Pana atunci hai sa motai un pic, Munchenul nu e departe. Desi e din alta lume.

M-am trezit sforanindu-ma eu pe mine. Inca stau intins pe o bancheta cu 3 scaune la poarta H32, mai am 4 ore de stat pana sa ma urc in singaporean, spre Perth, prin Changi, aeroportul preferat al
Motanelului. Am dormit sforait vreo ora jumate. Ma uit usor jenat si mai mult amuzat in jur. Putini spectatori. La vreo 3 randuri distanta o frantuzoaica de Niger urla in gol, in dintele ei albastru. Imi aduc aminte de povestea Motanelului de anul trecut in Charles de Gaulle, asteptand sa vina spre Santiago, cu chinezoaica pe skype de s-a dezlantuit jihadul unui francez pe ea sa o faca sa taca. Noi nu existam pentru chinezi.

Merg la baie si apoi ma strecor la rest zone. Arata bine, cumva interzis, nu e. Ma sed lung pe un sezlong si dau sa ascult Graham Cooke. In stanga mea vin doi si apoi trei unguri. Unul se aseaza in sufletul meu, in stanga lui, mai exact, pute a tutun ieftin. Si ascult de parca as intelege ce vorbesc. Mai inteleg. Toti vorbesc tare. Ma descalt. Se descalta si ei. Pleaca avionul de Cluj-Napoca. Ei zic ceva de Kolozsvar, cu obida. I’m a wittness not a judge. Asta e pozitionarea mea. Usor de facut in calatorie, mai greu acasa.

Revin la oile mele. Oare chiar m-a chemat Domnul in calatoria asta? E adevarat ca in unul din putinele momente de liniste inainte de plecare, am primit ca Domnul abia asteapta sa calatorim impreuna, sa umblam numai noi doi, lumea intreaga vazuta si nevazuta e a noastra.

Imi pun increderea in Tine Doamne, canta Sunny Tranca. De la George, frate-meu il am, ca aproape toate comorile spirituale. Vad ca de fapt eu imi pun increderea in multe altele, in orice altceva uneori, decat in Dumnezeu. Caci Tu esti credincios si ma iubesti, Doamne Tu esti bun si ma ocrotesti, canta o voce blanda ca mierea. Numai buna de pus pe rana. Rana mea. Numai buna de amutit haitasii, gandurile, care nu imi dau pace. Ce cauti aici Dragos? Cum lasi Motanelul singur? Domnul te-a trimis? Nu te-a trimis. Ai tu un checklist de bifat, lumea, harta aia razuibila din capul tau, din copilaria atlasului de pe covorul persan. Risti asa de mult, cheltui atat de mult, lipsesti pe atat de multi de ceea ce primesc de la tine, de la Domnul prin tine. Risipesti resurse pe care poate Domnul ti le-a dat pentru, altceva, pentru lucrarea lui.
“I send tou as sheep amidst the wolves”, zice Domnul. De nimic nu ma voi teme. “Tu esti stanca mea, tu esti Tatal meu, in Tine voi crede Doamne, mereu”. Bine zice Sunny! Stiu astea. Stiu ca ma pot baza pe Domnul, ca nu are de ce sa imi fie frica, ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celui care, eu, il iubeste pe Dumnezeu. Dar sa nu ispitesc pe Domnul Dumnezeul meu. Crunta batalia. Am nevoie de munitie. Antireticul, Evagrie.
“Cel care calatoreste fara un scop placut lui Dumnezeu, se osteneste degeaba.” Imi suna un duh rau in minte, folosind, murdarind aurul zis de Marcu Ascetul. Ce zice e adevarat. Cum zice e condamnator, plin de vinovatie, anxietate si rusine. Nu e de la Domnul. Stiu. Ii raspund. Cu versurile lui Sunny.
“Transforma viata mea Domnul meu. Innoieste mintea mea. O inima curata eu vreau pe care zi de zi sa ti-o dau. Sa fiu ca tine eu imi doresc. Sa te urmez.” Care aduc mangaiere si speranta si credinta. Ca orice lucru predat Lui se schimba in bine. “Calatoreste cu mine. Bucura-te fiule! Calatorim impreuna. Ne bucuram de creatie.” Aducem slava Creatorului celor vazute si nevazute. Ce gand bun. Domnul e risipitor, never on a tight budget, cum zice Graham, iarta si intoarce spre bine pacatele nestiute sau marturisite. Doamne iti predau Tie calatoria asta in Australia si Noua Zeelanda. Voia Ta, buna, placuta si desavarsita sa se faca cu ea, in ea, prin ea si cu mine, in mine si prin mine, in ea. Simt un pic de liniste. Ma incred in Tine Doamne, ca Tu intorci toate lucrurile predate Tie, spre bine. Slava Tie Tata.

Sedlung in continuare in aeroport asteptarea singaporeanului. Ma suna Teo. Relaxat. E de 2 saptamani in Lefkada. Chiar se simte in vocealui ca e bine. Ma bucur de el si cu el. Radem. Ii zic prostia aia de titlu de film sarbesc, Kad porestam bichu kengur, pe care il stiu de la el. Cand voi fi mare ma voi face cangur. Sunt pe cale. Ma mangaie sa vorbesc cu el, mi-e drag si dor de el, fratele meu mai mic dus in carca la camin, in diminetile alea dulci de sfarsit de ani ’80, inca inainte de revolutie si apoi fac inca o jumatate de ora inapoi si ma apuc de teme ca aveam ore de dupamasa si ascult la radio de la noua la zece “o melodie pentru fiecare”, apoi de la 10 la 11 raspundem ascultatorilor, asta imi place cel mai mult, si apoi la 12 fara zece, la nivelul apele Dunarii, Bazias sonsonson sentimetri, ma pregatesc sa plec ca de la unu am ore si prima ora e cu Costrut, profa de romana si diriga comunista creativa ca un lucrator pe linia de asamblare, si fac o jumate de ora pe jos si apoi dupa ore merg sa il iau pe Teo de la camin si mergem impreuna apoi spre casa, pe intuneric, de multe ori in carca, eu am 11 ani si el 4, dulce copilarie, si, dupa ce trecem cu emotii de blocul cu copiii tampiti de la blocuri care ma striga urecheatule, si nu-mi place deloc, ajungem acasa pe Luceafarului, la casa mare boiereasca din care fugise un evreu de comunism si unde mama ne astepta cu cartofi prajiti si poate, poate poate Teutule, pate din conserva ala care ne place noua, daca nu cumva era in tura de seara la spital, la maternitate, la Botosani.

Ies din reverie. Teutul ma lasa cu bine, cum il las si eu pe el. Aproape imediat ma suna Motanelul si imi zice ca ma iubeste. Iubita, iubita, iubita. Si eu pe ea. Si apoi o sun pe mama. Acum e linistita. Vocea si spiritul meu sunt mai linistite si ea simte. Sunt copil atata timp cat ea e mama. Si ea e mama cat e. Simt o usurare in vocea ei. Ma simte sigur si increzator, devine si ea. Acuma sunt linistita, zice. Sa am grija, promit.

Uitand ce sta in spate ma uit tinta la ce vine, la promisiune, la speranta si credinta. In God’s kingdom there is no shame or condamnation, just a continuous learning process. You gotta love the learning, imi suna cald si incurajator in inima vocea de prieten patriarh a lui Graham.

Urmeaza imbarcarea pe Singapore Airlines.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.