“We are inside some kind of linguistic construct that springs from out of the collective unconscious of all of us. All possibilities exist but we have to deconstruct the cultural tyrannies of language”. Terrence McKenna[1]

Bine, bine, Drăgoșele, frumoasă poveste, și așa bine o zici că pare că are sens, science, știință, sa-tiința, cea care ține Sa, dar anii nu bat și sunt atâtea izvoare primare care zic altfel, ce faci cu astea? Ia, eu fac ce fac demult, cum zice Eminescu, Emunah-escu, cel ieșit din, fi-ul Credinței, în Revedere, revăd și revăd la nesfârșit, re-Veda, lucrul de a mă înțelepți, a vedea ceea ce înainte nu vedeam, a vedea în nevăzut, ne-wised, a vedea ceea ce a fost intenționat încurcat și ocultat, să nu văd, dar prin Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, al înainte vederii, cel ce curăță ochiul nostru interior care îl vede pe Dumnezeu, încep, în-cap, să văd și eu ca prin ceață, ca prin ceta, minte în sanscrită, nu cu ea, ci prin ea, în Adevăr și nu în izvodirile minții, cea care minte, cheat, ascunde ca ceața, ca păcatul, chat în ebraică, prin vorbe ușoare și neadevărate, chat în engleză, dar prin Duhul primesc lumina și când văd mai bine, mai binnah, înțelepciune în ebraică, ajung să văd credințele rele, să văd ca pe o minciună, o izvodire a minții, minte-una, crezând-o, primind-o în credu, inimă în galeză, mi-am luat deciziile, mi-am construit viața și destinul și, prin cerere de iertare, heart-are, și primirea Adevărului, a lui Hristos, a Logosului, a Rema, Cuvântul Viu, primesc credința bună și adevărată și o înlocuiesc pe cea rea, “înnoiți-vă în duhul minții voastre” zice Apostolul Pavel, mereu și mereu, șocându-mă cu cât avansez cât de mare e minciuna, cancerul, iluzia, capcana minții și a ființei, știu că nu știu nimic și ceea ce știu nu știu de fapt, și că cel mai probabil înlocuiesc o minciună cu alta, mai mică, mă depărtez de întuneric și mă apropii de lumină, nu e cunoaștere absolută, ci o cu-naștere relativă, încă în lume, căci cea absolută e ab-sala-tha, e venită din sala-v, din slavă, și nu vom avea acces la ea decât odată întorși în Slavă.

Coborând cu picioarele pe pământul de mijloc, cu atenția la miezul lumii, văd cât de puține sunt izvoarele și cum toate sunt pe linie iudaică, și la cât de shoferită e istoria și așa-zisa știință și cum totul e ideologie și mijloace pentru a atinge scopul, îmi aduc aminte de tehnica rabinică “cum scriem și cum citim”, ei știu istoria și adevărul, noi nu trebuie să îl știm, și chiar dacă greșesc și ce zic nu e adevărat, eu cred că e, cu siguranță citirea asta, chiar dacă încă învăluită în nistar, ascuns în ebraică, și contradicții, mă depărtează de negură și o micșorează și mă apropie de lumină și de Tatăl luminilor, Eru Iluvatar, cum îi zice Tolkien în Silmarillion[2], Ohru Eli-father, Lumina Tată a ființelor de lumină, Eli, de Unul, Cel ce îmbină, în-binnah contradicțiile în Bine și îmi curăță ochii ca să văd din ce în ce mai bine cum henada întoarsă cu ochii spre sursă, spre Dumnezeu re-devine Monada, cum zice Origen. Cine e conectat la sursă face minuni, e plin de re-sursă, face sorcery, sursă-re, vrăjitorii, apare de unde nu este, ca șaman-ul, taman unde nu te aștepți, tamam e bine în turcă și persană, și așa apare, nimeni nu știe unde și de unde, Samandar-ul, al doilea oraș al Khazarilor, Șaman-dar, orașul Șaman-ului, dar s e th și the e t, Taman-dar-ul orașul Taman, pe peninsula cu același nume care dă dinspre Caucaz în strâmtoarea Kerch, a orașului, Kert, în pronunție armeană moale, orașul care stă de pază din vechimea veche pe Bosforul Cimmerian, ba-safarul symerian, locul de trecere al sumerienilor, este trecere, ebraică persană, căci asta înseamnă Bosfor, nu doar bos-foros, purtătorul de boi și de boss-i și sunt unii, mulți în vechime, de la Cronica lui Fredegar la Edda, care spun că turcii și francezii sunt unii și aceiași, troieni, la fel ca nordicii închinători la Oku-Thor de fapt Hector, și că de fapt asta era Bosforul pomenit în Iliada și că Troia e în Crimeea, și așa de multe ar explica asta. Oraș vechi și știut khazar, și după căderea regatului, nimănui nu i-a trecut prin cap, din câte am citit eu, să vadă Samandarul în cel mai limpede loc, ascuns în plină vedere, sub numele ciudat de rus de Tmutarakan când de fapt numele khazar cunoscut al orașului e Tamantarkhan, de unde da, poți ajunge la cel rus sau turcesc de taman tarkhan, Tarkhanul, the-Arkhon-ul sau Tar-khan-ul cel bun, dar e și mai limpede că e Taman-dar-khan, Orașul bun în care stă Hanul, Samandar-khan, sediul khanului de Samandar, taman al Șamanului khazar, oraș căruia grecii îi ziceau Tamatarcha, Temut-Ark, ark-ul cel temut, al lui Tiamat, zeița babiloniană a haosului, șarpele sau dragonul, Sathana care locuia în Babilon, Bab-Ilan, tradus ca poarta zeilor, dar yllan în limbile turkice e șarpe, oraș și poartă a șarpelui, Doamne, ai milă de noi!

“Stăm cu ochii ațintiți pe învățații din Ierusalim și Babilon” spune scrisoarea lui Iosif, kaghanul khazar către shofarul iudeu Hasdai[3] din Spania. De ce stăteau cu ochii pe învățații din Ierusalim e clar, că lumina și duhul veneau din el, Eu-rusalii-am, adică Eu-rouach-El-am, locul în care au loc Rusaliile, coborârea bunului Roach, Duh în ebraică, Ra-ach, cortul Luminii, peste credincioși, peste rosh-urile, capetele lor de prozeliți, geri în ebraică, gerii cei din Geru-sala-am, Gyaur-khala-im, e plin de Gyaur Kala aici în Miezul lumii, în Khwarezm și Sogdiana și Margiana și Bactriana, sunt multe Ierusalime de exil, ex-Eli, cărora li se ascunde și sensul numelui, Kheru-Khala-im, Hiero-holy-am, Sacru și Sfânt e, haram, Gyaru-kharam, Cetatea de piatră a Ghiaurilor, căci kala e castel de piatră, kara, iar Sela e piatră în aramaică, iar Ger și Geaur sunt limpede aceiași, Geaur-geeni, georgieni și gaurgaani, gorgani, albi, frumoși, gorgeous, gyaur-ge-is, oameni ghiauri. Dar de ce să stea gerii de khazari, gyaurii, cu ochii ațintiți pe Babilon, ce să vină de acolo în afară de mishna și talmudul babilonian, erezia satanistă care a pus mâna pe adevăratul iudaism, cel zoroastrian, în urma exilului babilonian, la 590 înainte de Domnul, când Nabucadnețar[4], Nebo-God-na-Tar, profetul lui Dumnezeu devenit Sir și Sar, cel ce cucerește final Ierusalimul și îl distruge, învingându-l pe Zedekiah, the-Dakh-ul, cel a cărui fată, dusă de profetul Ieremia, ajunge în Irlanda, Hiberia, țară heberilor hebrew, ha-Iberia, împreună cu relicva sfântă, Piatra lui Iacov, actuala Stone of Scone[5], piatră de înscăunare, în-scaun-are, a hâdei dinastiei jâde britanice, saxone, de același neam cu locuitorii din Saksin?

Saksin-ul, numit în scrierile vechi și Sarigsin, ultimul oraș khazar de care știm oficial, zice-se a fost construit nu departe de ruinele Atilului, după căderea lui de mână de Iaroslav[6], Hiero și Gero-slav, slav erou și sfânt și probabil ghiaur și el. Nu se știe exact nici Saqsinul une era și nici Atilul, și nici nu au cum să le identifice arheologii istoriei oficiale pentru că le caută greșit, pe malul actual al Mării Caspice, numită cândva și Marea Khazară, și nu pe cel vechi, cu 35 de metri mai sus ca nivel, 29 pierduți odată cu construcția Aral-ului și încetarea vărsării Oxus-ului și Jaxartes-ului în ea, iar 6 de la scăderea generală a nivelului oceanului planetar de care am mai vorbit noi. Odată ridicat nivelul devine posibil că Saksinul e actualul Saykhin de la granița Khazakhstanului cu Rusia, aflat pe un braț mort al fostei delte a Volgăi, Valaga cea Valahă, și devine limpede că Atilul stă îngropat sub actualul Volgograd, Valaha-grad-ul cel numit la fel ca Valashabadul, Valash-abad, abode-ul valahilor valashi de pe Tigru, la Ctesifon, la fel ca cel de pe Volga, fost Stalingrad, inițial înființat, zice povestea, ca fort militar, de ruși, la 1589, sub numele de Tsaritsyn, Țarițân, de fapt Țari-tun, orașul Țarilor, care țari, csari cezari khazari? în care tun sau ton e terminația englezo-celtă pentru town, tun și catun, casă în armeană, cat-tun, orășel cu case, a Sir-ilor, vechiul oraș numit și Sarighsin, tradus stupid ca orașul galben în turcă, nu că nu era, cărămizile de pământ par galbene în soare, dar sensul adânc era de Sarig-sun-th, locul în care sunt Domnii, cei nobili, tuduni în khazară, teutoni în saxonă, același, dar și Adel în germană, dar și în arabă, cum se poate asta, Atta-eli, tatii, tete-thi, tat-ge, ce stranie coincidență cu Attali, titratul jâd francez, dar desigur și cu Attila, hunul, și Totila Tătilă[7], gotul, dar Adel e Atel și Atha-el, Asha e adevăr și neprihănire și bine în avestană și persană și sanskrită și hindi, Asha-El, Asha-Er, făcătorul de neprihănire, ca Asher, israelitul, care citit invers e Resha, Rege-le, cezarul care conducea marea fortăreață Atil, care citit invers e Lita, piatră în greacă și în Apuseni, locul tare, koz, al khazara-ilor, Kaza Khazara, haza e casă în maghiară, house, a nobililor, Adel-koz, locul de unde au venit și ungurii, locul dintre râuri zic ei, unde chiar era și încă e, între Don și Volga, pe apa încă numită Tarita, Tar-iza, apa khazarilor și de Sarepta, cum să se cheme localitatea asta Sarepta ca cea din Biblie de lângă Sidon-ul închinător la Sae-Dan satan, locul de unde începe actualul canal Don-Volga ce merge practic până la Volgodonsk, rămășițele marelui șanț fluviu care închidea Khazaria la nord după cum ne zice William Rubruck[8], un șanț care mergea de la o mare la cealaltă, cale de 10 zile de mers la 5‑6 parseci pe zi, de la Volgograd la Volgodonsk, Volga-Don-escu, cel ce e și pe Volga și pe Don, locul fostei mari fortărețe khazare de la Sarkel ce, pe vremuri, cu 6 metri în plus de apă ai nivelului mării era cetate port la Marea de Azov, condusă de un puternic tudun, nobil cavaler khazar, teuton pronunțat turcește, loc acum acoperit de apele unui lac de acumulare, orașul alb în khazară aflăm cuminți oficial, deși nimeni nu știe limba khazară, e declarată pierdută, iar bialo știm că înseamnă alb în slavă, dar baal înseamnă domn în ebraică, la fel ca sar, sir, iar kel e kelia în greacă, casă și locuință, și atunci Cetatea Albă, Belgrad-ul Sarkel e de fapt Chilia-Sir-ilor, ca și Chilia noastră de la Dunăre și ca Cetatea Albă de pe Nistru, fostă Tyras, cel ce is-Tyr și Troia, numită Akkerman de turci și apoi de ruși, Asher-man, locul unde trăiesc Asherii, ak-hermanos, frații albi în turca spaniolă sau germanii albi, ak-german și ak-kerman, sau pur și simplu oamenii germani, ash-german, oșenii osetini plecați cândva demult din Karmania numită acum Kerman, din Persia Iudee, jâdă, de unde au plecat și fondatorii Sarkelului, Th-Ark-Eli, Cetatea lui Dumnezeu, al lui Eli, și a lor, eli, ei, khazarii, auto-intitulați îngerii lui Dumnezeu, angry ca Angra-mayniu, Cel rău în zoroastrianism, Ahriman cel rău cu îngerii căzuți furioși, angryman, și flămânzi, hungry ca ungurii din hungary, plecați din Anji, cu ha-angaralele după ei, ange-Eli, îngerii angeli angli cei saxoni, cei sachsen, sași. Și parcă deodată marea bătălie de la Stalingrad, obsesia lui Hitler cel Ha-Itlar, Cumanul, de a îl cuceri, de fapt elibera, fosta capitală strămoșească khazară, dar și a lui Stalin, de a îl apăra, Giugashvili, Jew-ga-is-fili, cel ce e din neam de Jew, capătă alte înțelesuri, istoria are putere peste veacuri, și numai în lumina de sus se văd legături care de jos sunt ocultate și mă uit acum în spate și parcă încep să înțeleg câte ceva, știu că doar mi se pare. Dar cum și, mai ales, unde și cine au ajuns khazarii în Europa?

Știm din scrisorile lui Ibn Saprut, Ivan Saper-ot-ul, Ivan cel știutor de multe, că Bulan Boran introduce la Khazari iudaismul karaim sau karait, crimean și kiralyt, același lucru, cel care încă supraviețuiește în Crimeea, cel strict scriptural, excluzând Talmudul și literatura rabbinică, cel curat, nu cel babilonian, satanist, numit astăzi ortodox și ultraortodox de către jâzii din Israel, introdus pare-se, la trei generații mai târziu, de către nepotul său Obadia, cel ce a întors din temelii credința de la Elohim HaEchad, Singurul Dumnezeu, Dumnezeu Unul, în ebraică, Ha-Yak-ad, cel ce face, aduce în Unul, Yechad în ebraică, dar Yak e Unu în persană, unde vedem că YHWH, tetragramă, zisă Yehova, e în fapt YakHWagh, Yak-Bagh, Unul Dumnezeu, care în rusă devine RasBogh, răz-boi, iar în turcă yok-bogh, nu este Dumnezeu, cum zice psalmistul că zic nebunii, cei ce au întors credința de la Abba la Abba-Don, Abadon, numele Satanei în ebraică în Biblie, sakhtan în persană înseamnă “cel ce face”, tatăl, că nu degeaba zicea Domnul că ei îl au ca tată, father fătar, făcător, pe shayhtan, satana, alt tip de tată, vitreg, care cere obediență totală, Obadia-into și pedepsind aspru neascultarea, căci știm că satana e un stăpân nemilos care nu tolerează greșeala și neascultarea, nu permite alegerea, ci, ca un Shefot ciufut, conducător în ebraică, un șef absurd și cu toane, își impune voința proprie, one ring to rule them all, și ce straniu că în Crimeea există ruinele unui Çufut Qale, Castelul Ciufut, Cetatea evreiască ad litteram în tătară și turcă, un ciufut e un evreu, un jâd shefot, șefii, castelul șefilor, al khazarilor karaiți kiralyi-the, karaimi din Crimeea, în a căror limbă locul se cheamă Sela’ ha-Yehudim, Stânca Evreilor, unde sela e piatră în aramaică, dar e evident că înseamnă și Sela-tha adică Salath, sălaș, locul lor de saliche, de salvare, locul tare, stânca, după cum zice David, adică cetatea de refugiu. Cetății ăsteia i se mai zice în fel și chip, Juft Kale în karaima încă vorbită azi în Crimeea, Jew-fat Qala-th, palatul făcut de jews-ii jâzi, qalat e ad litteram palat în arabă, că așa pronunță ei. Vechiului oraș cetate i se mai zice și Kyrk Or, cetatea celor 40, cică, în turkica veche, stupidă traducere a lui kyrk pe care am tot întâlnit-o cică 40, pe logica asta kirghiz nu înseamnă kir-geth, geții domni, ci cei ce sunt 40, mă apucă plânsu’, și îmi vine să îi implor să își deschidă ochii, in-pleure, în care e plângere, în franceză, lacrimi care curg, rhein în greacă, rain, ca să nu mai zic că în Termez, nu departe de aici, cândva cu mila Domnului voi vedea cu ochii mei Kirk Kyz, o altă fortăreață, care cică înseamnă 40 de fecioare, și Doamne ferește nu are nicio legătură cu kirghizii sau cu Kirk-Koz, cetatea și locul Tare al Domnilor, Kir-ga-Koz, când e clar că kyrk e Kyr-ga, locul domnilor, iar Or e Ur, domn în maghiară, Ir, cetate în ebraică, Œr, Cetatea Domnilor. Și dacă la asta adăugăm că or e ohr, lumină în ebraică, devine limpede că arienii sunt niște ohrieni, ființe de lumină, zise și ohr-i-ash, oameni de lumină, uriași, ourias pronunțat în maghiară, urieși în moțească, cum știu de la Nelu, și e clar că nu numai de uriași e vorba, ci de ariași, cei ce au dat și numele Arieș-ului, oameni războinici de-ai lui Ares, zeul grec, unii din ei uriași fizic, cum se vede pe așa-zisa sabie maghiară din Ardeal păstrată la Top Kapi, Capu de Sus din Constantinopolul cucerit, care ar fi trebuit mânuită de om de peste 3 metri, un jidov rătăcitor, cum încă se păstrează în legendele vechi românești valahe, povestea venirii lor, l’ohr, că nu întâmplător se ocupau moții lui Horia, Horyah HaAryeh, Leul în ebraică, dar și arian, închinător la leu, la leu și la soare, Šir o Xoršid[9], credința de bază a Qajarilor persani urmași de khazari ca moții kozari mâncători de virșli, wurst-li, de capră, creștinați inițial arian, după credința lui Arie[10] din Alexandria în Hristos profetul și nu Fiul lui Dumnezeu, iudaic de-a dreptul, obsedați de aur-ul lor, l’or, cel ce dă lumina bună, Ohr-eu-in sau în maghiară Ohr-jo-on, Orion-ul, Ohr-Ion, Ion cel de lumină, care cere aur, în care Lumina vie, jaan în persană, zoon în greacă, tzon în ebraică, dar aici camuflat sub înțelesul de oaie, căci oi suntem dacă nu vedem lumina care luminează în întuneric, în lume, lume-in, mai ales al inimii, l’âme în franceză, căci Împărăția lui Dumnezeu e în inima noastră, lumea de dincolo, e lumina din l’âme-ul nostru, lama noastră, Eli, Eli lama sabachtani, Doamne Doamne sfințește deplin sufletul meu, primește-l în Sfințenia Ta.

“There are eight villages în Tabarsaran (… ). They are in the environs of a city that Anushiravan built near the wall of Darband. Its remains are still there. They speak the Tat language, which is one of the languages of Old Persia. It is clear that they are from the people of Fars and after its destruction, they settled în those villages…The districts situated between the two cities of Shamakhi and Qodyal, which is now the city of Qobbeh, and all the country of Baku, except six villages of Turkmen, speak Tat. It becomes apparent from this that they originate from Fars.”[11], așa zicea Bakikhanov la început de secol XIX. Tabarsaran e știut ca fiind Dagestanul de Sud, de unde se vede că orașul înființat de Khosrow kozorău-ul khazar e foarte probabil Balanjarul, actualul Mahacikala de care am tot vorbit, la nord de Caucaz, la miază-noapte de Azerbaijanul fost Adurbadagan-ul sasanid al lui Anushirvan, Khosrow I-ul, fiul lui Kavad, glorie în ebraică, cel cu coarne și soare și semilună pe coroană, baal și ishtar, numai închinător la Tatăl luminilor nefiind, căci deja zoroastrianismul fusese capturat și putrezit din interior. Dar ce frumos îi zice ținutului de la nord și la sud de Caucaz, Tabarsaran, the-Eber-saran, locul în care vor fi Eberii Iberieni, The-Eber-Sir-in, locul în care stau domnii Eberi, Abarii uber, Avarii evrei așezați pe Caucaz, la nord și la sud, pe malul vestic al Caspicii în timp ce pe cel sudic și estic erau ceilalți eberi, cei din Tabaristan, The-abari-stan, locul în care stau Eberii, Tabăra lor, Taborul[12], și evreiesc și țigănesc, thabor și Sobor, același cuvânt cu o ușoară altă pronunție, și ce straniu că în turkmenă, limbă vorbită azi pe teritoriul fostei Parthia, la evreu îi zice jewewreý, jew-evrei, nu doar evrei, ci evrei jâzi, păstrat camuflat în engleză ca jewery, comunitate evreiască, de fapt comunitate de evrei jâzi, opusă celor de evrei israeliți între care s-au așezat și care între timp au luat alte nume. Da, revenind, toți locuitorii Azerbaijanului, albanii din Gabala[13], Ga-Baal-a și Ga-abala avară, Cetatea albă, de fapt domnească a avarilor kabbalah[14]-iști, închinători la baal, dar și cei din ținuturilor de la nord, daghii din Daghestan, vorbeau tat, limba tat-jetha, tat-jheka, persană, care se păstrează astăzi încă prin sătuce izolate prin Caucaz, ca vorbită de Dagh Chufut, ciufuții shefot de munte cum își zic ei înșiși Tat-Jewsi, tat-jews-gi, tadjicii din Caucaz, cărora li se mai zice și Juhur. Stai un pic, Drăgoșele, cea avem noi aici? Adică știm că Anushirvan a făcut orașe dincolo de Darband, că a dus acolo oameni din Fars, care la 1800 încă vorbeau limba tat, dar că aceleiași limbi i se zice limba evreiască, adică persana e ebraica jâdă, perșii jâzi au trecut Caucazul, unde unii au rămas, și uite așa se face legătura aia pe care ți-a luminat-o Domnul de mult, între jâzi, perși, iberi/avari, khazarii sasani, persizii saxoni albioni din albania azeră, aghera, avară și sachsenii sathanizi, dintre care, din fericire, cei mai mulți s-au întors la Hristos, cel puțin cu numele.

În limba tat, ebraica de munte caucaziană, la evreu i se zice juhur sau çuhur, jew-er, îmi aduc aminte de Johore, regiunea și strâmtoarea din Malayesia și de fosta mea colegă Juravle, care e Juhur-av-ela, cea ieșită din evreu jew, o Jewer-able, sau de amicul meu iordanian Juhari, acum știu, clar evreu, cel ce mi-a zis prima dată că în Aman la ce faci se zice ce faci, efectiv, che fallach arab și ebraic pronunțat moale și lung, cum acum știu limpede din nomen est omen că Djuvara era the-jew-wahr, jâd adevărat, și mai știu că jâzii purtau ciucuri la talit, chok-uri după lege, în ebraică, clar legat de juhuri, the-juhuri, djuhuri, duhuri.

În farsi la evreu îi zicea johud, clar jewd, jâd, jude și judge, johud-ge, dar și Yehud, Yakh-ad, cel ce e cu Unul, dar h e g și Yehuda e Yeguda sau Yagoda[15], jâdul sovietic inventator și administrator al Gulagului care trebuia să genocideze slavii goyimi, jeg-hâd de om, și ce straniu că în daneza dacică Jeg înseamnă eu, jew. Sar peste munte și peste timp și mă întorc în Crimeea la orașul Cufut, căruia în timpul Hanatului Crimeii i se spune, edeș anya, mama dulce, mamă bună, cum spun maghiarii, de fapt iddish anya, jewd-ish, mama jâdă, Gevher Kermen. Să ne aplecăm asupra acestei denumiri, Drăgoșele, chiar dacă de aici de departe, din miezul miezului lumii, din Bukhara, căci doar ajuns în centrul furtunii încetează urgia și se vede limpede, Slavă Ție, Doamne. Gevher e bijuterie, jewel, în farsi, jewer, ceva de la jew, același cuvânt pronunțat moale, un juhar care vinde gevher-ele jewher-ele, jucărele, bijuterii strălucitoare, un gioielo care ia ochii și dă un joy scurt în schimbul căruia cere sufletul, geavhra de el, javră. Dar Gevher e ge-vher, unde ge e gde-ul din Dej și Gherla, iar vher e atât vir și wehr, bărbați, putere, cât și var, oraș, și astfel Gevher e locul unde, gde în rusă, e orașul bărbaților, puterii, a cui, a Kermen-ilor, mama soarelui, căci pe ăștia îi știm, îi cunoaștem, sunt karmanii plecați din Karmania, kermenii germani, kir-manii, oamenii ce sunt domni, kiri și heri, Hermeni și hermanos, Ge-Var Germen, orașul loc German. Dar să ne adâncim, a-dunk-im. Gevher e de asemenea clar G-evher, locul Everac-ilor, Ga-eber-ul ca Gabala albaneză cea Kabala azeră, locul eberilor iberieni abari și avari, căci kheber e și heber și kever, adică de-a dreptul evreu kavar, khazar pronunțat gutural, kheberi de același neam ca cei din pasul Khyber, peste care vom trece măcar cu gândul nu peste mult timp. Dar gever înseamnă bărbat în ebraică, în mod clar giver, dar și ge-wehr, om puternic, ge-vir, căci nu degeaba în germană gewehr înseamnă armă, loc de apărare, putere, Gevher Kermen, Cetatea Germanilor cunoscuți pe vremuri sub numele lor adevărat, khazari kaiseri, avari, eberi, Jews jâzi ciufuți cei care pe vremea lui Obadia îi cuceresc pe goții din Crimeea, mare mister al istoriei oficiale, de fapt parți germani rămași în urmă cuceriți de khazarii sasanizi sachsen față de care mai mereu era în răzmeriță, rise-mered, răscoală în ebraică, în fapt ma-riot, cea cu răscoală, Mered, Marriot, marea răscoală care se lăsa cu multă meurt și moarte. Capitala Goților din Crimeea, care supraviețuiesc ca prin minune camuflați în tătari până în epoca modernă, se cheamă astăzi Eski Kermen, ad litteram Vechii Germani. Cetatea, ciudată așezare săpată în piatră, în stilul edomit în care e sfredelit tot Miezul lumii, mai mult nevăzut decât văzut, se afla la vreo 25 km la sud de Gevher Kermen, cetatea Germanilor Jews, foarte aproape de Mangup[16], numit și Doros, Dara-is înseamnă oraș-este, în persană, de unde și-a luat Ștefan a doua soție, pe Maria de Mangop, cea din neamul conducător Gabras, Chowra în turcă, Gæbræ‑is, Hebre-is, numiți de turci jowre, jew-re, javre khazare.

Istoria oficială a khazarilor zice că la reformă, re-for-ma, lucru dat spre a lua viața, lui Obadia țara și neamul, kara în persană, s-au rupt în două, khazarii și kavarii, același cuvânt, pronunțat la fel în pronunția guturală care duce din parthavi în pahlavi, peh-levi, limba, gura leviților ad litteram în ebraică. Cuvântul e același, dar implicațiile diferenței de scriere și ulterior de pronunție sunt uriașe, khazarii rămân cezari în timp ce kavarii devin kafari, necredincioși, morminte în ebraică, morți prin alegerea unei credințe greșite, după părerea sataniștilor. Deși, după propria lor părere, kavarii, despre care Koestler[17] zice că ori erau unii și aceiași cu maghiarii, ori că atâta s-au amestecat că au devenit, rămași karaiți sau karaimi, rămân kiraly-thi, regii, adevărații khazari cezari, care pleacă spre vest, trei triburi kavare, 6 maghiare și 1 saka-el, szekely, nu știe nimeni exact, ducându-și cu ei credința și neamul, neam în maghiară, noima și numele. Istoria zice despre Karaiți și credința karaim-ă că apar în Persia secolului VIII, deja cucerită de arabi și de acolo cică s-a răspândit în Khazaria și mai ales în Khazaria Mică, Crimeea, Karaim-ea, cea locuită de karaimi, crai-am, cei ce sunt Crai, făcători de crime din Crimeea, cei adunați în Kram care e pronunția cu buzele legate, Kârâm, a lui Karaim, kir-am, cei ce sunt Kir, domn în greacă, kir-am, domn-sunt, kir-el-am, Domnul sunt, kiraly e rege în maghiară, domn, herr în germană, herr-am e Hiram[18], regele mason domn al Tyr-ului, Khir, adică Kir-am, nume de funcție nu de om, ajutorul lui Solomon în ridicarea Templului, care unii zic că era de fapt în Kram, sau poate o copie făcută de kiraimii acolo mai apoi adunați, scrum în engleză, th-crum, făcători de scrum în jurul lor, kavari găvari, gabori puternici și răi, ga-avari, oameni avari, “strângători”, eberi ha-eberi heberewi care se considerau mereu uberi, uber-menschen, uber-men’s-gen, născuți deasupra oamenilor, că de aia le ziceau la toți ceilalți, ne ziceau cum ne și zic în continuare, goyimi, animale umane, goi de adevăratul Dumnezeu, gauli, gali galahi valahi, dușmani, vallach în ebraică, numai buni de sacrificat, de ars de tot pe rug, olah în ebraică, și ce straniu că olah e valah în maghiară. Mi atah, îl întreabă în ebraică fariseii shofari pe Ioan Botezătorul, cine ești, kine am în kurdă, de-al cui ești, practic cine ți-e tatăl, adică, ad litteram, mi atya în maghiară, deși în maghiara oficială azi nu se mai folosește mi decât pentru obiecte și ki e pentru ființe, trebuiau cumva ascunse în plină vedere legăturile astea.

“De ce nouă, rasei albe, ni se zice caucazieni? ” e una din mirările Motănelului la care de obicei răspundeam cu povestea oficială a apariției arienilor la nord de Caucaz demult cândva, povești. Dar îmi devine din ce în ce mai limpede că de aici, prin Caucaz și pe la nord de el, prin fosta Khazaria, am ajuns în Europa noi toți, albii, fie că erau parții cei veniți primii, fie bulgarii slavi bactrieni, fie sasanizii khazari sachsen tot pe aici s-au răspândit în toate colțurile Europei unii venind, iar alții revenind acasă. După și peste gothii părți au venit, exilați la rândul lor, sasanizii khazari, dar și cei kabari, neam de khazari pronunțat un pic altfel, cu multe prune în gură, aproape ca și Cahor-ul franțuzesc, scris Kagor în rusește, gaborii ga-abari, oamenii puternici avari, eberi din Tabarsaran și Tabaristan, dar avar e abar, cel ce e uber alles, abar e și aghar precum vallahul e gallah, și așa Tabaristanul e Tagaristan adică Tokharistan, The-akhari-stan, locul în care stau agharii, agaricii, agha-regii, regii sfinți, agerii azeri din Eger, orașul maghiar fondat de chiar ei, aghakhi, avarii latini ca letonii veniți sub numele de walooni, baal-ani, domnii. Ținutul de origine a avarilor se știe că e Tokharistanul, bazinul Tarim, Tabaristanul pronunțat altfel, tha-akha-ghi-stan, aghakhistan, avaristan. De acolo au venit împreună cu uigurii unguri, urmașii perșilor jâzi, yuezhii, dao-yuezhii, daco-geții exilați acolo din Tabaristanul de la sud de Caspică după înfrângerea lui Darius al III-lea[19] de către macedoneanul trac turc Sikandar[20], Alexandru. Khazarii veniți de la sud de Caucaz se întâlnesc aici cu Kavarii și Ungurii veniți din Tarim, din Tokharistanul din Taklamakan, goniți de turci, mereu în lupta cu bulgarii slavi și turci, și se recunosc ca frați dulci, edeș în maghiară, iddish de fapt, două ramuri de perși jews cu destine atât de diferite, reunite, ka-azari și ga-avari, cei cu care gavaresc în aceeași limbă. Avarii aghari, ageri și azeri, au ajuns în Europa înaintea khazarilor, de pe la 500, și cuceresc totul până în Austria, la Becs, Beciul care e Beth, casă în ebraică, capitala Osterreich, Regat-ul lui Iștar care, cum am găsit la Koestler, încă păstrează în legende, în Cronica austriacă scrisă pe la 1350, faptul că au avut 22 de prinți regi evrei, o lungă linie dinastică, înainte să se creștineze. “Sennan a domnit 45 de ani, e îngropat la Viena, la Stubentor”, scrie la Cronică[21], Xennon e îngropat la Poarta Stupei, nu e de mirare dacă mă gândesc la turlele de biserici cu cepe persane, ca niște stupe, cum am văzut în Vent și de care sunt plini Alpii.

Sunt niște dușmănii istorice stranii, străine și pe strain-ul de neam, dușman e dușman în persană, dutch-man și daci-man, care nu trec nicicum, de sute și mii de ani, slavii de vest cu cei de est, polonezii și ucrainienii cu rușii, englezii cu francezii, francezii cu germanii, germanii catolici cu cei protestanți, românii cu ungurii, italienii din nord, veneticii din Veneto și cei din Piemont cu cei de la sud de Roma, din fostul Regat al celor două Sicilii, și peste toate evreii sefarzi, dar mai ales ashkenazi cu toți caucazienii creștini, mai ales cei din Estul Europei. Europa cum o știm se formează în patru straturi, primul e Imperiul Roman după învingerea cartaginezilor și grecilor, apoi valul de germani parthi germanus alungați de sasanizi, apoi slavii și sașii khazari, sasanizii înșiși alungați de arabi și mai târziu așa-zișii turci, tracii kushani și cumani, khumani și rumâni, vin să completeze melting pot-ul de melteni, cum am aflat nu de mult că se zice în Sud la cei de neam prost, amestecat, melted. “După aceste fapte de arme faima regelui Bulan s-a răspândit în toate țările. Craiul din Edom (Împăratul Roman de Răsărit) și Craiul Ismaeliților au aflat vestea și au trimis solie (… )”, citează Koestler din scrisoarea Kaghan Sasanului Iosif către Hasdai ben Saprut. Doamne, ai milă de noi, cum adică Craiul Edom-ului, adică Românii sunt edomiți, și e scris asta așa, hidden in plain sight, cum îl traduc englezii pe Sun Tzu instruind despre camuflaj în Arta Războiului? Românii sunt edomiți, dar știm că sunt plecați din Troia, la fel ca turcii Keturei, la fel ca francezii lui Fredegar[22], la fel ca norvegienii din Edda lui Snorri Sturluson[23], toți urmași ai celor 10 triburi pierdute, arcașii lui Efraim cum le zice Nelu, israeliți cuceritori ai țării promise, amestecați cu edomiții celți valahi și cu madianiții și mezii turcii traci din neamul Keturei, români, germani, turci, frați peste continuumul spațiu timp în război cu frații vitregi Dani și danezi și greci, jew-danii lui Yudha, yuddh e războinic în sanscrită, războinici desăvârșiți și fără milă, ca spartanii închinători la șarpe pe față sau ca yuezhii și dao-yuezhii daco geți închinători la drac sub formă de draco, sau ca israeliții din ziua de azi, închinători la același, încă pe ascuns. Așa se explică dușmănia româno-punică și cea româno-greacă, tot așa primirea inexplicabilă în imperiu Roman, edomit, ca foederați, a gothilor părți așa-ziși migratori, frați germani germanus în bejenie, izgoniți de sasanizii și ei germani, dar vitregi, Dani și Jew-dani, așa se explică întoarcerea bruscă a lui Atila după discuția cu Papa, așa se explică inexplicabila abilitate a diplomației române de a avea acces la neamuri germanice și turcice și france spre a-i convinge să da și să nu, inexplicabile afinități, dar și marile dușmănii, care transced timpul și spațiul istoriei lumii de azi, Olam Hazeh, în ebraică și tot așa se explică aparenta aberație, a Imperiului Roman de Neam German, întotdeauna m-am întrebat cum e asta, înființat de parth-ul franc Charlemagne[24] învingător al avarilor, kavarilor și khazarilor și reînființat de Otto[25], Atta al germanilor, Attakermen, la 962, după ce reușește să îi nimicească pe maghiarii kavari la Lech, câmpia leșurilor, cu câțiva ani înainte, goții parthi oprind astfel invazia kavaro khazară sasanidă spre vest cam în același timp în care Yaroslav le dă khazarilor lovitura de grazie luând Atelul.

Dar să ne întoarcem la sașii noștri, saxoni adică sachsen sasanizi, teutoni adică tuduni khazari, waloni adică wallahi cumani cum le zice Rubruck în jurnalul său, și flandrii cică din Flandra, de fapt vaal-anders, baal-andari bolunzi veniți tocmai din Balanjar, din cauza cărora ne-am adâncit în gaura asta de vierme, wehr și vir-ma, a puterii și a bărbaților care din miezul lumii ne-a și ne-au dus spre extremul occident, accident, ag-cident, făcător de cidere și de u-cidere, ca Cid-ul Jewd-ul Campeador, câte coincidențe, cohen-cidente, ceea ce e ucis de preot, cohen în ebraică, khoon sau khun sau hun e sânge în persană, khun-ge pronunțat sâsâit, sanskrit, sân-ge, căci asta fu ce au cohenii jertfă, nu există coincidențe, există doar Dumnezeu și prezența Sa care vine în buna sa plăcere peste cei smeriți, iar celorlalți le rămân jertfele, char-fa, ardere de tot, olah în ebraică, că nu întâmplător inchiziția jâdă practica arderea pe rug, milă vreau nu jertfă, zice Domnul, celor care îl cheamă, spre rușinea lor, shame, pe Ha-Shem, dumnezeul iudeilor, Hesham cel rău al zoroastrianismului. Vedem, veda-am, cum imediat după 1000 tot vin, în tot Estul Europei, și vin din est și nu din vest cum ni se zice, în căutarea paradisului terestru, paradise, teoretic parai-daezi în persană, împrejur zid, dar de fapt, par-a-dies-e, cea pentru zei, care îi poartă pe Dies, pa-radi-sun, soarele care face lumina și crește porodicile, cum li se zice la merele de aur, pomodoro, pomme-d’ohr, în maghiară, de fapt paradicsai alm, mărul, dar și sufletul paradisului, cel ce radiază și pa-Radisson, face Lux, lume de lumină, olam în ebraică, au-lume aducere în lume, pentru trăire l’ame unde să viețuiască l’am-in, în lumină, în vecii vecilor, l’amin. Nu se știe de unde au venit, totul e cețos, tulbure, numai bine de pescuit și făcut comerț radhanit sub alt nume, hanseatic, lipscan și liovean, sibian sau brașovean, zice-se din vest, dar surpriză, nu sunt surse, nu, au dispărut, nici măcar unul dintre orașele săsești nu își păstrează arhivele să ne zică exact cum și când și de unde au venit, și cavaleri și orășeni și țărani și mesteșugari, toate stările, cele patru caste, că nu întâmplător Hans Beckner[26] era judele Brașovului, jâdul beg-nahr, fiul beg-ului, în ebraică, arată că venirea unui întreg neam, de la vlădică la opincă, nu a unor țărani amărâți din Flandra sau a unor mineri din Saxonia, ce mine de aur și argint să fi fost acolo să permită crearea unei întregi caste care să vină să facă minerit în Ardeal, patria unuia dintre cele mai vechi minerituri din lume, mai tânăr numai decât cel din Persia și Caucaz, de unde de fapt a și venit acest întreg popor, de la minele de aur și argint de lângă Ardabil, Arda-baille, orașul de pământ, în celta valahă și wallona, Baia de Ardeal.

“Here the Comans, who are called Capchat, used to pasture their flocks; the Teutons, however, call them Valans, and the province Valania.”, zice Rubruck, despre valanii de pe Etilia, numele dat de khazari Volgăi și păstrat la el, și astfel mai aflăm odată că wallonii sunt cumani, care cumani tot el ne spune că se cheamă și Cangle, Kangli numele chinez pentru Sogdiana, despre flandrii făcuți flenduri de către Yaroslav că sunt fa-lander, făcător de pământ, de munca pământului, valanderi voluntari atunci când nu fac plunder, pa-lander, jaf pe pământul altora, vrăjitori și șamani, închinători la stele, în care citeau cu palantir, pa-lander, flander, căci erau vaal-andros, oamenii lui baal, baal-achii valachi, închinătorii la “soarele și luna le-au purtat cununa”, cu-known-a. Lume, lume se face cunoscută nunta, noon-tha, cea făcută la noon, după slujbă, la ceasul al nouălea, nine, noon, sau nona în latină, căci în vechime prima oră era la trei dimineața, când cânta prima dată cocoșul, între mire, Mihr-e și Emihr, cel luminat, Lumina, dar unii zic Soarele e Mihr și Mithra și Mihrea-tha sa, cea luminată de el, luna, între choson, mire în ebraică, cel a cărui față apare pe kosoni, koszon-am, zice maghiarul, chosen am, sunt ales, mulțumesc, căci choson e cocon și kaghan și mai ales sasan care își ia cu logodna ma-airusin, în ebraică, mireasă-in, mireasă e kallah în ebraică, castelul său, Qale, casa sa, Kellia în greacă, oy în turcă în care ay e și sfântă și lună, locuința și locul de odihnă a domnului, baal-ash, valahii, Doamne, ai milă de noi, căci asta a fost și este relația sașilor și ungurilor cu valahii, a khazarilor cu slavii, a sasanizilor cu parthii, a iudeilor cu israeliții, unii chosoni și unii goyimi, animale umane goi de Dumnezeu după cum zic ei din ce în ce mai deschis.

Sașilor saschsen li s-a zis mereu “oaspeți crăiești”. Hostis în latină înseamnă oaspete, guest în engleză și gost în slavă, așezat în țară, cu drepturi egale, opus peregrinus-ului, străin, în afara granițelor, fără drept, deși per-a-ger-in înseamnă purtător în el de aceeași sămânță, germen, german, deși e clar că relația directă a lui hostis e cu host-is, gazda este, guest-tha este, unde se vede că gesta hungarorum nu e doar faptele ungurilor, ci venirea lor, venirea lor în ospeție, că așa le zice Menumorut, că datori cu ospeție suntem, de ce oare, dar dacă lui Menumorut, Man-i-Mihr-the, Cel ce e Emirul, îi adăugăm și titlul, pe care doar recent l-am găsit, de elteber, El-the-Eber, Evreul Eber și Avar stăpân al kozarilor cum am aflat de la Nelu că le zice la moți, khavarul El-tabar din tabaristan, The-avarul, tavar-ash-ul tovarăș al taberei, dar mai ales cel bun, el-Dobre în rusă, tov-er, cel bun, în ebraică, și așa vedem că are multă noimă și noema, și mai vedem cum hostis în latină și-a căpătat sensul primar, acela de ostil, căci hostis-ul imediat ridică oastea la host și din guest devine gazdă peste tot, cât ai zice koszon-am. Căci oaspeții crăiești, kiraly-thi, karaiți și kraimi au venit pe rând în valuri, în tot estul Europei, dar și în Rusia însăși și înspre est, odată cu explozia Kaghanatului Sasanach Khazar, ce straniu e că în irlandeză, cum mai ziceam, la limba engleză îi zice sasanach bearla, bârlea baarle și parlez vous sasanid, unii rămânând mozaici sathanizi, ca strămoșii jews-ilor ashkenazi, alții creștinându-se ca sașii și slavii de vest intrați în Europa, alții rămânând musulmani, iar alții șamaniști, ca și cumanii khumanii rhumani. Nu există dovezi ale unui exod din Vest spre Est, al evreimii, zice Koestler[27] și nici al sașilor sau valonilor din flandra, Valan-dara, mai ales de ce să emigreze din Flandra când exact atunci a fost în cea mai prosperă eră, zic eu și mie mi-e clar că sachesenii din Saqsin sunt khazarii sasanizi jews veniți din est, ei și popoarele turcice și slave cucerite de ei în și din Gazaria, cum îi zice și Rubruck, primiți de voie de nevoie în Europa până la Canalul Mânecii, menucha e palmă și grija lui Dumnezeu în ebraică, cel care îi apără pe sakasoni de francii din Europa, cea pe care mai apoi o vor teroriza fie ca jâzi jews, fie ca perfid Albion, fie ca Inchiziție, fie ca Jesuiți, și mai ales ca protestanți, un alt nume pentru renașterea iudaismului în khazarii cei trecuți la creștinism la vreme rea și reinventați mai apoi, de unde și măcelurile fratricide și sadismele tzadice ale războiului de 100, dar mai ales a celui de 30 de ani, continuări de fapt ale războaielor între parthi și perși, de fapt între israeliți și iudei.

La limba sașă, săsească, sașii îi zic saksesch, adică saka-saesch, saka-zice, asta în timp ce în tatjică, tat-zik, limba taților persani și jews, la limbă îi zice zik, ca în rusă și ca în arabă, saka-zika, cum zic sacha, adică sașa, sașii sasani. Se știe că ungurii făceau diferența clară între nemți și sași, între parthi și sasanizi, traduc eu. Țăranii sași făceau diferența clară între limba lor, auto numită cadetsch, cea sfântă, kodesh în ebraică, ce straniu că e același nume ca al primei bătălii din istoria oficială, cea de la Kadesh[28], dintre egiptenii lui Ramses al II-lea, Ra-Moses, Fiul Soarelui și hittiții lui Muwatali, Mobed-Eli, Preotul lui Eli în persana vorbită de ga-deutsch, oamenii daci, cei God-ish, da, așa își numeau ei limba, cea a țadetsch-lor, a tzadicilor sadici jâzi în timp ce germana în sine era denumită în dialectul lor ca fiind muëseresch, meuzer-ish, mezi-el-ish, limba oamenilor mezi, israeliți, limba soldaților austrieci, străini, moesiana, înrudită într-un mod nevăzut cu cea în care strigă muezinul, muie-is-in, cel în care este gură.

Noi știm că Sibiul se numește în limba germană Hermanstadt, orașul hermanilor, ther-manilor, sir-manilor, sărmanilor sarmați, germanilor hermanos, ha-aryia-man-ilor, cei ce sunt arieni, cu articolul hotărât ha, ebraic, care e tha în engleză, dar ga în rusă, căci h e g în rusă, garmanii, dar totuși nu știm că în sachsiche sasanidă, sasanach-the, limba sașilor, a locului, i se zice Haarmath-stadt, pronunțat Hermes-stau-the ca în stadion, stau-the-in, locul în care stau, cine? închinătorii la zeul comerțului, dar și al călătoriei și al hoților la greci, păi ce treabă au germanii cu grecii și perșii, Hormuz-ul cu Hermes-ul, care e de fapt fratele Zeului Soare, Apollo, Abbadon al lui Obadia obedientul sathanist, e Haar-Math, Herr-Midha, Domnul Vieții în hebreo sanscrită, sau Thir-midha Sir-medhe, domnul mezilor făcători de Thermidor[29], Hermes care poate fi citit Ha-Ra-mes, Fiul lui Ra, Ramsesul, stăpânul de la Heliopolis[30]-ul egiptean, numit straniu în egipteană Iun sau Iunus, care de fapt înseamnă grecesc, Yunus și Yunnan sunt numele vechi ale ionienilor, fiii lui Ion, dar care în ebraică se chema Ir HaHeres, Orașul în care e Herr-ul, la fel cu Xeres-ul spaniol scris și Jerez, dar citit Heres, patria vinului dulce domnesc, dar în greacă Heliopolisul e Ir Hlion cum se vede în Isaia în traducerea greacă, Orașul Ilion, chiar înainte de Bosforul Egiptean, vechea strâmtoare dintre Mediterană și Marea Roșie refăcută de Darius și acum secată cu 6 metri, dar re-refăcută acum drept canalul de Suez, și mă gândesc că poate aici era Troia, Ilionul, și toată tărășenia cu popoarele mării[31] nu e altceva decât israeliții răzbunându-se pe egipteni, Haegi-pteni, făcătorii de Hagi și Hajj, cei sfinți, iudeii bătându-se cu israeliții pentru Elena Ileana, Illona, Iliona din Ilion-ul lui Hermes, care citit Ha-Remes devine Remus-ul, fratele lui Romulus, dar și Ha-Rema-is, cel ce zice că este Cuvântul Viu fiindu-i opus, că nu întâmplător i se mai zice și marele Traducător, hermeneut, her-mens domnul minții și al minciunii, her-menace or menis în greacă, a-menint-are, căci un trader e un tăitor traducător aducător de rele, exact ca sașii la Sibiu, Härmeschtat, Tatch Semrah, citit invers. Simeria Tat’s-ilor, Tat-zich dacici și çufuți, Samarah israeliților samariteni dați cu jâzii, căci o parte din parthi asta au făcut după cum știm de la Pahlaviți parthavi.

Și tot așa Brașovul, numit Kronstadt în germană, e cică Orașul Coroanei și nu Chronos-stadt, al Timpului, cel așezat sub Tâmpa, cum se mai păstrează legenda săsească alături de numele saas, adică saasesc, de Kruhnen, unde kruh e de fapt crug, krǫgъ în proto slavă, cerc, rotund, în cehă și rusă, dar și în româna veche, cu înțeles de timp, cicluri, cruguri, kroužek în cehă e diminutivul la kruh și înseamnă inel, cerc, clar creuzet, creazet, cel ce creează, căci nu întâmplător kruha în rusă e și copil, corelat cu creche în franceză, creșă, ceva ce crește cu timpul și, hrănit cu cea de toate zilele pâine, kruh în croată, dintr-o mogăldeață, dintr-un om cât o bucățică, kruh în bulgară, după multe krieg-uri, războaie anuale, strădania de fiecare crug, devine, Deu-in-e, un am împlinit, prin harul Domnului, la finalul ciclului mare, când și crugul și krieg-ul se termină și am-ul ia un cruise, krujiti în rusă înseamnă a se învârti, a reveni în același loc ca o croazieră, cruised, dar și crushed, întors, dar și zdrobit, dar și crescut mare, după ce a hălăduit, a umblat pe drumuri depărtate a venit timpul de a trece Styx-ul, unde Styx e Sta-Iz, e-ste-iza, Staiza, apa ce mărginește locul de stat al oamenilor, staisul, Olam Hazeh, Lumea aceasta, de Azi, în ebraică, din care, cu toată anxietatea și dezgustul, k-r-h în arabă, yakrahu, omul știe că a venit timpul, crugul și cruhul, să facă I-crah, I crash, finalul cronic, zdrobirea de tâmp-ul zid al timp-ului, întâlnirea thymosului cu time-ul, a sufletului, the-ma-os-ul time-os și temos cu sine însuși, cu propria sa cruce, să dea socoteală de ceea ce a făcut cu timpul ce i s-a dat, cu cronicitățile și cu chronies-ii săi, la final de drum, cu povara sa, povera sa power, săracul om bogat, ajuns la luntrea lui Charon[32], mânie arzătoare în ebraică, ardere, char-in, în care e jar, dar Charon e Ga sau Ha-Aron, Preotul, în ebraică, cel ce face trecerea spre țara promisă, ca Avraam ieșind din Haran[33], Charan în ebraică, mijlocitorul, cel din neamul lui Aron, Charon-en, Kruhnen, căci asta era de fapt Brașovul, orașul preoților domni, Cohen în ebraică, Kaghan în khazară, cum ziceam, care pronunțat gutural, ca tadjicii din Tarim, din Pamir sau din Caucaz, tat-jewsi, transformă K în Kh și în Khr, Coen devine Kohen și apoi Khrohen înainte de a-l face de-a dreptul rohen, ronin din Rohan, Ra-khana, Casa Luminii lui Ra, ajuns acasă, peste mări și țări și așezat tocmai peste munte de Tohani, To-khona, Casa, la care se ajunge pe drumul de la Brașov la Prejmer, Pre-Shomer, cel pus de pază, și care, ocolind Breaza peste munți mai lini, duce tocmai la gazarii khazari cei cu rafinăria de la Brazi, de la Ploiești, din Prahova, Braho-ba, țara curată, țara celor curați, așa zic ei în hubris-ul, ha-brith-ul lor circumcis, locul unde peste vremi va lua ființă unul din primele state khazare, jâde, moderne, România, cea înființată masonic și condusă atâta amar de vreme de o dinastie sachsen sasană khazară, Hohenzollern adică Khohen-zoll-arn, oameni Coheni și Vameși, ad litteram, ce putea fi mai bun, Farisei și Vameși în același nume, probabil plecați demult, poate cu teutonii prusaci bârsaci, bir-saka, primii dintre saka-soni, din Brașov-ul țării Bârsei, Birth-ei, e Braz-ab, locul celor sfinți, curați, Braz-manii parthi și Brahmanii saka ai inzilor, locul bun în care se pot ridica brațele spre cer în rugăciune, bracha în ebraică și mulțumi Domnului, pentru mila și iertarea lui, salicha, prin salach-luirea în așa loc bun, cum e și Broos-ul, numele săsesc al Orăștiei, cel bun, cel curat, ca Bruges-ul sau Brux-elles-ul, Broos-El și Bras-el ca Brasil, vechi nume celtic pentru Paradis, același nume dus de aceiași oameni, khazari sasani și valani veniți din estul rafinat, din Miezul lumii, și refugiați până în Vestul sălbatic, din Brest[34]-ul bielorus, baal-rus, la Brest[35]-ul francez, Braas-the, o uriașă brazdă de pământ de la est la vest, umplând Europa de oameni, de Caucazieni, peste cei veniți înainte, parthii, caucazieni și ei slavi și avari și unguri și cumani, conduși de khazarii sachsen sasani peste germanicii parți israeliți deja stăpâni, step-in, înaintea lor, ăia de au ajuns de la Bârzava Vârzava la Warszawa, de la Prahova, Praha-v, la Praha zisă și Praga, dar și la Braga tocmai în Portugalia, Partho-Gallia, toate locuri de brahmani brag-mani, care se brag, că sunt buni ca braga, oameni mândri și lăudăroși, că se roagă mult, prego, în italiană, dar la ce Dumnezeu nu știm, putem doar pune o întrebare, pregunta în spaniolă, ca Bregovici[36], Brag-ab-ish, omul ieșit din Rugăciune, din Brahman, la fel ca alt mare iugoslav Iosif Broz Tito[37], Bunul Tată brahman Iosif, khazar sasanid jâd, desigur, la fel ca Evgeny Satanovsky[38], nomen est omen, mare lobbyist rus pro Israel, de fapt pro jâzi, unul din numele cunoscute ale păturii conducătoare khazare a Rusiei, cei ce și-au făcut uriașul genocid împotriva neamului slav de est numit bolșevism atunci, cu gulag și holodomor[39], iar acum războiul din Ucraina.

“The deepest, most disgusting shame ever perpetrated by a people in history, the Germans have done onto themselves. Egged on and misled by the tribe of Judah [the Jews] whom they hated, who were guests among them! That was their thanks! Let no German ever forget this, nor rest until these parasites have been destroyed and exterminated from German soil.” zice-se că a zis ex-Kaiser-ul Wilhelm II[40] în Decembrie 1919. Ce stranii formulări! De ce să zici “tribul lui Iuda”, Jew-the, și nu evrei sau jâzi, de ce i-ai primit, din ce triburi erau cei ce i-au primit, și de ce să te plângi că i-ai primit și te-au trădat dacă nu e o încredere trădată, repetarea aceleiași greșeli istorice, trădarea lui Abel de către Cain, a lui Esau de către Israel, a lui Iosif de către Iuda, a lui Saul de către David, a lui Ieroboam[41] de către Roboam[42], a israeliților de către iudei, a mezilor de către perși, a parților de către sasanizi, a germanilor de către sași, a creștinilor niceeni, catolici sau ortodocși, de către protestanți, de fapt mereu și mereu, am o puternică senzație că timeline-ul istoric este deformat masiv, timpii nu bat, istoria și cronologia oficială sunt mincinose, a trecut mai puțin timp decât pare, evenimentele din antichitate și cele din evul mediu se întâmplă în același timp, sau se repetă fractalic, toate ducând, ca toate drumurile la Roma, de fapt la Ierusalim, la trădarea Domnului Isus, Isa în aramaică, Esa ca Esau, de către același Iuda Sicarioteanul saka jâd purtător de sică, dar lucrând în ascuns, pe arginți, kesef în ebraică, făcând un kesef-th, un geseft, o afacere din trădare, ca un delator, delet-ar, ușă în ebraică, the-let, locul de intrare, și așa deleter e cel ce face ușa, ca un diletant, stă și ascultă pe la uși ca apoi să șteargă, delete, de pe fața pământului pe cei delați, șterși, cum făcut-au romanii cu carthaginezii, punii jâzi, Carthago delenda est, cum obsesiv zicea Cato cel Bătrân[43] până s-a și împlinit, căci cuvântul e poarta realității, delet-ul sau davarul ei, căci cine are cuvânt are dever, are trecere, umblă în adevăr, ad-dever și Isus care e Yeshua, ie-Usha, îl primește în El și intră și Iese, Isa-ie, și găsește pășune, cum pășune au găsit khazarii, sasanizi sachsen, la frații parți, pe care mai apoi i-au binecuvântat cum știu ei mai bine, cum au învățat de la tatăl lor, cum zice explicit Domnul Hristos, în Evanghelia lui Ioan[44], “Voi aveți de tată pe diavolul și vreți să împliniți poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaș și nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbește din ale lui, căci este mincinos și tatăl minciunii.” Căci Fiul cuiva e a Fi-ul aceluia, așa cum copilul e copy-el-ul, copia aceluia, și așa putem vedea fiul cui, copilul cui este cineva, uitându-ne la modul lui de a Fi, căci nu contează carnea, ci duhul, și degeaba e omul ieșit din Avram, cum bine le zice Ioan Botezătorul fariseilor, ci faceți fapte demne de botezul vostru, de noul vostru a Fi, de înfierea voastră în Isus, Fiul lui Dumnezeu, modul lui de a Fi, întrupat.

Dar cine știe cu adevărat ce e ce și cine e cine, cine e ger-man ker-man și cine e nekhar-man, nekhar e străin în ebraică, ne-ger, ni-ger de unde vine niger în latină, de alt neam, poate negru, dar nu neapărat, dar ger înseamnă și prozelit în ebraică, un cananit trecut la venerarea lui Yah, un ger sau un ne-ger, necredincios mozaic, așa ca Negru Vodă care era Nekhar Buddha, cuman khuman rumân Nekherman ne-German? Cine poate separa oile de capre, cine poate ști în timp real ce șade în inima omului, sămânța cui o crede și o crește, ger care îl face Fiu-ul cui, dacă Tatăl însuși, în-Sa-is, cel ce stă în ceruri, de fapt în afară și deasupra lor, a spațiului și timpului, ne dă harul să nu ia judecată asupra noastră, cum zic sfinții părinți, decât la sfârșit, la recoltă? “The uncertainty principle! It proves we can’t really know what’s going on. But even though you can’t figure anything out, you will be responsible for it at de mid-term.” visează Larry Gopnik[45], eroul, geroi în rusă, dar și victima din A Serious Man al fraților Cohen, preoți, evrei evreywhere. Știu că nu știu, dubiul fundamental de care vorbesc koan-urile buddhiste, cohenurile zen, dubiul reflexiv prin care a intrat păcatul în lume și lumea a căzut odată cu el în rușinea în-trupiei entropiei, “dar oare e adevărat că Dumnezeu v-a zis că veți muri?” locul înfrângerii care trebuie răscumpărat, locul răspunsului greșit în care aveam harul să ne întoarcem să dăm răspunsul bun, în care putem și trebuie să ne întoarcem victorioși, nikatori și nikifori, făcători și purtători de victorie, Nika sau Nissa e steagul identității în ebraică, co-nissa-ori, împreună făcători de victorie și de identitate, conaisseuri, cunoscători ai binelui și răului în mod liber, alegându-l pe Dumnezeu chiar din cădere, dar ca să o pot opri, să mă pot opri din ea, am nevoie să nu mai cred lumea, să mă chestionez, ca un cohen koan, ca un diacon, Dia-cohen, preot al zilei, dar și al lui Dumnezeu, să știu că nu știu, esențial ca să încep să cer să știu și să chem Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, al întregii cunoștințe, în Numele Domnului Hristos, care să mă lumineze cu Adevărul, de la care pleacă de fapt înnoirea duhului meu, cunoașterea și cu-nașterea de mine însumi în, prin și pentru Dumnezeu, ieșit din puțul păcatului, pit of pity, din răul cel mare, prin cel ce Ie-Usha, suit, Sa-it, înapoi în slavă, în Sa, la inocență și inascenta, în nenaștere, în mâna cea menucha a Tatălui, ca fiul risipitor, salvat și connaiseur, cu-nissa-or, fiu cu lecția învățată, liber și smerit, înfiat din nou și astfel înviat, moștenitor, mosh-tenitor, fiu ținător al Împărăției văzute și nevăzute, bucuria Tatălui.

E multă liniște tâmpă în logică terțului exclus, a lui ori-ori, multă încredințare și slavă deșartă, care foarte ușor ajunge să usher uzurparea rolului de judecător al celorlalți pe care doar Hristos îl are, uneori și pe cel de procuror, acuzator, diabolos în greacă, și chiar pe cel de călău al lor, shoter, în ebraică, unde shot e bici, din deplină încredințare în superioritatea noastră morală și nepriceperea că, așa cum zice Krishna[46] către Arjuna în Mahabharata, “there’s another intelligence beyond the mind”, în care contrariile se unesc, Unu-esc, în care adevărurile individuale, particulare, necesare fiecăruia spre vindecarea imperfecțiunii lui, se conduc, se urcă unul pe celălalt, dintr-un nivel în altul, se alcătuiesc până le cel absolut care devine accesibil doar prin umblarea pe spirală ascendentă a imperfecțiunii, depărtându-ne de negură, spre lumină. Și așa îmi aduc aminte de o poveste hasidică reinterpretată de Radu pe care, cu harul lui caracteristic, mi-a împărtășit-o la una din întâlnirile noastre în care discutăm diferența între exegetic și dogmatic, între căutarea adevărului prin asumarea neștiinței și a contradicțiilor, fiind mereu în eroare și urcând pe spirala și afirmarea adevărului prin prezumția științei, având mereu dreptate, reductiv și caricatural, rămânând blocat pe drum. Cică la un Rabbi talmudic, mare știos al Mishnah[47]-ei și mai ales al Gemarah[48]-ei, un fel de Marshak din A Serious Man, vine un absolvent de Harvard, PhD, un fel de Larry “but I didn’t do anything”, și îi cere să îl ia ucenic, talmid în ebraică. Rabbi îi zice că nu e pregătit, omul insistă, Rabbi îi dă o șansă și îi zice, “Într-un camion”, un coming-in pe camino, “sunt doi oameni”, omini cum zicea Moișanu’, purtători de Om indian, de am englez, am-in-ie, doi care au în ei Am, neam, popor în ebraică, două persoane, per-son, purtător de, pentru, fiu, pentru înfiere, “unul murdar și unul curat, care se spală”? Păi cel curat nu se spălă și cel murdar se spală, ce e cu prostia asta de întrebare zice Phd Larry, greșit, zice Rabbi, cel curat se uită la cel murdar, îl vede murdar, crede că și el e și se spală, cel murdar se uită la cel curat, crede că și el e, și nu se spală, ți-am zis că nu ești pregătit. Mai dați-mi o șansă, îi mai dă, într-un camion sunt două persoane, una murdară și una curată care se spală, păi cum care, e clar am stabilit mai înainte, greșit, zice Rabbi, cel curat se uită la sine, se vede curat și nu se spală, cel murdar se uită le sine se vede murdar și se spală, ți-am zis că nu ești pregătit, mai dați-mi o șansă, îi mai dă, într-un camion sunt două persoane, una murdară și una curată care se spală, da, acum mi-e clar, depinde de punctul de referință, dacă se uită la sine sau la celălalt, astea sunt variantele, zice PhD Larry, greșit, zice Rabbi, în camion era o oglindă, cei doi nu se uită nici la sine nici unul la altul, ci în oglindă și cel murar se spală și cel curat nu se spală, ți-am zis că nu ești pregătit, mai dați-mi o șansă, îi mai dă, aceiași doi, punctele de referință, sinele, celălalt, Cuvântul lui Dumnezeu care e oglinda, greșit, zice Rabbi, unde ai văzut tu oglindă într-un camion, ți-am zis că nu ești pregătit, un adevărat Rashomon[49], Rash-om-an, întrupat, Un om în care este Rege.

“Dacă știi prea multe o să te spânzure, dacă ești sfios te vor călca în picioare” am găsit pe undeva prin citirile mele un proverb tătar, grăind adevărul. Hai-napoi, Drăgoșele, ieși din gaura de vierme din SF-urile mai puțin SF decât scrii tu sau cea ca de iepure a lui Alice în care ai intrat aici în Bukhara, azi, ha-zeh în ebraică, hazir în turcmenă, de te-a dus ca hazard-ul khazar din huzurul de aici, din Miezul Lumii hăt peste Caspică, ca într-o rabbit-hole, rabet e chiar iepure în ebraică, raba înseamnă cei mulți, iepurele e cel care face o multitudine de pui, pueri în latină, ie-pueri, care e per în persană, iepurele ie-per perpetu, pui pueri mii, thousand în engleză, iar toushan e iepure în turcmenă, thoushan-the, cel ce este și face mii de pui pueri, “puer puer people” îmi aduc aminte ca din viitor de afandi Nyaozkul căinându-i în engleză cu accent german specific tadjicilor, pe poor-poor afghanii din Badakshanul de cealaltă parte a artificialei granițe fostă ruso-engleză, actuală tadjică-afghană, ce brăzdează fosta Bactriana prin inimă, separând frate de frate, puer de puer și pur de poor, tăiați în două de puternicului Panj, Panciu, pe care voi fi urcat cândva în Pamir o mie, thousand, de kilometri de groază și mare har, spre Wakhan unde m-ai dus Tu, Doamne, sus de tot, pe aripile tale, atunci peste Hindukush, Hindu-Kas, muntele hindușilor acum peste Caucaz, Kav-Kas, muntele kavarilor cum demult tare m-ai dus peste alți munți Kush, cei Simien din Ethiopia unde trecând prin defilee fără fund pe coaste de munte fără vârf, suspendat ca acum între vis și realitate, între matrix și eter-ul care e adevăratul uter, între lume și basm, cântam glorie lui Dumnezeu, deși atunci eram mult mai departe, cum departe tare rămân, dă-mi, Doamne, har să stau pe drum, să nu mă las, îți mulțumesc că mi-ai dat deja, în Tine, harul ăsta, același, dar sub altă formă, care atunci mă făcea să cânt fabule și cantafabule, “Mare este Roc, zace într-un abis abisian”, cum l-a imortalizat Phoenix[50] pe Simurg, pasărea rege și cap, Rosh în ebraică, iar eu mă simțeam și mă simt ca Sinbad[51] urcat la ceruri, sus, acolo unde e și baiul mare, dar și harul pe măsură, ridicat ride-ag-at pe un ride în sus, to rise e yükselmek în turkmenă, excel-make, a excela care e de fapt ex-cellum, ieșit din cer, din celulă, din chilie, ieșirea lui Dumnezeu în lume, căci yuks în turkmenă e exact ex-ul din latină, ad litteram, dar pronunțat altfel, ascuns, criptic, cine are urechi de auzit să auză, ozen e ureche în ebraică, auz-in, cine are ochi ayin în ebraică, eye-in, să vadă, să se vadă, în oglindă, aina în turkmenă, cum am tot primit eu har ca un Sindbad post-modern pe covorul meu zburător, aici în Bukhara, la izvor, bahar în persană și source în franceză, unde și aterizez, în Miezul lumii, ca adus de barza dacică, tadjică, lângă perla de moschee Char Minar, patru minarete, dar și turnuri de piatră, patru, din care unul cu cuib de barză în vârf, ca la noi, dar aici cuiburile sunt goale, plecate sunt berzele tadjilor odată cu ei, la noi, în Maramureș sau la poale de Făgăraș, unde mă înduioșează primăvară de primăvară belșugul de cuiburi și belșugul din cuiburile cu doi sau chiar trei sau chiar patru puiuți alături de berzele părinți, puer-in-thi, libere, acasă, la locul lor, bine, abundent, rodnic, îmi fac inima duioasă, duy e sentiment în turkmenă, îmi plac berzele dincolo de mine, ca o doină, duy-na, peste timp, ca un glitch în matrix, ca un semn viu pus de Dumnezeu în destinul meu, al nostru, semnul Lui, al binecuvântării, barza, bird-the cea ce vine barzo, repede, prima, bir în turcă, bir-tha care aduce birth-a, începutul primăverii și al vieții, viața nouă a celor duși departe și scriși altfel dutch și daci, tat-ge-thi și ei oamenilor tat, gethi Tat, numele folosit pentru persani de al Kashgari, tadjici, cei rămași, cei ce au stat să vadă și să trăiască tăierea binecuvântării, bless-temno, blestemul, de peste Miezul Lumii, uscarea, seceta, moartea care au venit din absența apei, a lui abba, a Tatălui și a ce curge din prezența Lui, Abba-in-the-into, abundență, lucrul de a fi în Tatăl, moartea lentă care s-a așezat peste aproape Paradisul pe pământ care era Miezul Lumii până la anul 1000, în-nisipirea, nisip înseamnă rezultat în turkmenă, rezultatul neascultării, al păcatului, pustiu și nisip cât vezi cu ochii, în aer și pe pământ, la care mă întorc acum după ce am hălăduit pe întinderea pământului, aici lângă Marele Minaret, Kalon Minor, mare și totuși minor, unde miroase puternic și îmbietor a plov de batal, pilaf pronunțat pilov, de la plow-ul plough și plug, roadele pământului, miezul miezului lumii, numit și Osh, orașul Ferghanei, cel sfânt, plin de osh-inză care pentru mine, cu fierea mea de mamă, e de-a dreptul o osândă, o punerea deoparte, spre sfințire sau pedeapsă, nici nu mai contează că e clar că nu mă pot atinge de el, chiar făcut de bucătarii uzbeci, femei și bărbați cu fețe persane și valahe în același timp, urmași de meșteri sogdieni, usto e meșter în uzbekă, ma-usto-er, cel ce mă învăța meșteșugul, ad litteram, master-ul, stăpânul meu, maistrul măiastru, uis-to citit invers e tho siu, the Zeu, tezeu, zeul, căci asta era stăpânul pentru calfă, ca-El-fa, cel ce arată ucenicului cum să facă, frumos, kalos, că deja e priceput, știe cât și când trebuie prăjit, dat la abur și fiert pilaful, dar oricât de apetisant l-ar face plin de caise, fructul sfânt al Pamirului și Hindukushului, fructul kayserului caiser și oricât îmi trage cu ochiul cățelul de usturoi pus măiastru de usto-er să troneze în cazan în vârf, cudgelul, măciulia de usturoi, căci ăsta îi e numele, româna care capătă sens în engleză, ce pisici o fi însemnând asta, pishik e pisică în turkmenă, pisici și căței, eu mă țin deoparte, osândit să fiu pus asunder, deoparte, la o baie cu abur, un hamam, în miezul Marelui, bozorg în persană, Bazar al Bukharei, să mă spăl în spa, de colb și de povară, să curăț retina cea care reține de prea multă știință și prea multă nebunie, să mă înnoiesc în apa de bahar din Bihorul Bukharei, pe lespezi de piatră poate antice, pe care ceva stră-stră-bun de-al Moișanului visa acum o mie de ani să își spele pielea măcar, dacă nu putea și păcatele.

Hamamul ăsta e tamam, bun în turkică, exact ce aveam nevoie, vechi, chiar vechi, băieșul pare că mă așteaptă aici sub cupolele de cărămidă cel puțin medievale încă de pe vremea lui Timur, îmi aduc aminte de Tbilisi demult tare și primul meu hamam, ha-ma-am, viața care dă viață, prin apă și foc, apă ba fierbinte, ba rece ca gheața, rece-cald rece-cald, cum zice Motănelul, înmuiat, frecat, clăbucit, spălat, masat, pocnit, curățat de tină și uitat de mine, teshuva tevillah de gânduri și jeg, cum zic și fac evreii, ăsta e numele botezului dintâi, al lui Ioan, spălarea de păcate în șuvoi de apă adusă de țevi, the-shuva țevilor, șu e apă în turcă, suw în turkmenă, șuvoi, a fi în apă a fi suw-in sau -im, suwiming, da, înotul mă curăță mereu, mă spală, mai ales gândurile, mă limpezește, ca acum apa rece potop la finalul îmbăierii, m-am decis, după Uzbekistan plec în Tadjikistan, în Badakshan pe Panj în sus, până în Wakhan, în Pamir. Limpezit la trup și mai ales la cap, mă aciuez la un vechi han, la o sticlă de vin uzbek, suficient de bun, și o hookah care îmi pică excelent, la Old Bukhara, unde povestesc un pic cu rusul-uzbeko-tadjic Vladimir, care după ce află că sunt român mă întreabă dacă sunt din Bucharest pe care îl pronunță Bukhara-est, Buxoro-ast, locul în care sunt izvoare, ape multe, locul care e Buhara, nomen este omen și care mai apoi, când îmi vine șașlâkul, șiș-like-ul, sfârâind, îmi urează poftă bună în tadjică de Buhara, bo mazo, mațe bune, beau massa, masă frumoasă, bună, beau-in, bo-n. Mă simt bine, parcă aș fi cerșetorul din piesa lui Knopfler, vinul e bun, la fel mielul, la fel hubble bubble-ul, turnul Babel, cum zic tadjicii shishei, compania de asemenea, e plăcut aici, merakli în uzbecă, lucru manifestat de lumina mihr-ag-el, miracol, zis altfel și tatli, tat-el, ceea ce e bun, plăcut, tadjic. Motănelul e supărată, Nosferatu jâdul și Satana khazarul vor să închidă țara, de pandemie, de fapt de pan-demonie. Nu ne lăsăm, Motănel! Căci după fiecare apus, seara, noapte, kech în uzbekă, tăiere a zilei, cut în engleză, sokat în maghiară, the-cut, vine răsăritul, dimineața, reggelt în maghiară, ridicatul în picioare, regel în ebraică, vine boker-ul, răsărit în ebraică, binecuvântarea, înfierea în fiirea Domnului și în izvorul său de apă vie, bocher și bahar, tot una, căci fiu și izvor sunt același lucru, căci sunt ceea ce izvorăște din mine.

[1] Terence Kemp McKenna (1946 – 2000) a fost un etnobotanist și mistic american.

[2] Silmarillionul este o colecție de mituri și povești în diferite stiluri ale scriitorului englez J. R. R. Tolkien.

[3] Hasdai (Abu Yusuf ben Yitzhak ben Ezra) ibn Shaprut născut în jurul anului 915 la Jaén, Spania; a murit în jurul anului 970 la Córdoba, Andaluzia, a fost un evreu cărturar, medic, diplomat și patron al științei.

[4] Nabucodonosor al II-lea (Nebucadnețar), fiul lui Nabopolassar, rege neo-babilonian care a domnit între anii 605–562 î.Hr. I-a învins pe egipteni la Karkemish (605 î.Hr.) și la Hamat și a anexat Siria la regatul Babilonului.

[5] Piatra Scone cunoscută și ca Piatra Destinului și deseori menționată în Anglia ca “Piatra Coroanei” – este un bloc alungit din gresie roșie, folosit de secole la încoronarea monarhilor din Scoția, iar mai târziu pentru monarhii din Anglia și cei ai Regatului Unit.

[6] Iaroslav I cel Înțelept (n. 978 d.Hr. – d. 1054, Vîșhorod, Regiunea Kiev, Ucraina) a domnit de trei ori ca Mare Cneaz al Novgorodului și Kievului, unind temporar cele două principate.

[7] Totila, numele original Baduila (decedat la 1 iulie 552), a fost penultimul rege al ostrogoților, domnind între 541 și 552 d.Hr.

[8] Willem van Rubroeck, cunoscut și ca Willem van Ruysbroeck, născut probabil în anii 1210 sau 1220 la Rubrouck (comitatul Flandra, Regatul Franței) și mort, potrivit surselor, în anii 1270 sau după 1293[2], a fost un franciscan de limbă flamandă, supus și intim al Sfântului Ludovic.

[9] Leul și Soarele (persană: Șir-o Xorșid) este una dintre principalele embleme ale Iranului (Persia) și a fost un element în steagul național al Iranului până la revoluția din 1979 și este încă folosit în mod obișnuit de grupurile de opoziție ale guvernului Republicii Islamice.

[10] Arius (250 d.Hr.– 336 d.Hr) a fost un preot creștin din Alexandria, Egipt de origini libiene. După el a fost denumit arianismul.

[11] Cartea “The Heavenly Roșe-Garden: A History of Shirvan & Daghestan”, de Abbas Qoli Aqa Bakikhanov,

[12] Muntele Tabor este situat în Galileea de Jos, Israel, la capătul estic al Văii Izreel, la 18 kilometri vest de Marea Galileii.

[13] Gabala este capitala antică a Albaniei caucaziene. Dovezile arheologice indică faptul că orașul a funcționat ca capitală a Albaniei caucaziene încă din secolul al IV-lea î.Hr.

[14] Cabala este o metodă ezoterică, o disciplină și o școală de gândire în mistica evreiască.

[15] Genrikh Grigoryevich Yagoda (1891 – 1938) a fost un oficial al poliției secrete sovietice care a fost director al NKVD, agenția de securitate și informații a Uniunii Sovietice, între 1934 și 1936.

[16] Mangup cunoscut și sub numele de Mangup Kale (kale înseamnă „cetate” în turcă) este o fortăreață istorică din Crimeea, situată pe un platou la aproximativ 13 kilometri spre est de Sevastopol.

[17] Arthur Koestler (1905 – 1983) a fost un scriitor și jurnalist de origine maghiară.

[18] Hiram I a fost regele fenician al Tirului conform Bibliei ebraice.

[19] Darius al III-lea (Artashata) (380 î.Hr.– 330 î.Hr.), a fost un rege al imperiului Ahemenid al Persiei în timpul campaniei militare a lui Alexandru cel Mare.

[20] Sikandar este numele după care este cunoscut Alexandru cel Mare în India și Pakistan.

[21] Cronica austriacă a celor 95 de conducători ai lui Leopold von Wien al Vienei (a trăit ca. 1340–1400) este o cronică din secolul al XIV-lea compilată din ordinul lui Albert al III-lea, Ducele Austriei.

Anonymi Chronicon Austriacum (Cronică anonimă austriacă) este o cronică anonimă din latină mijlocie care acoperă anii 973–1327.

[22] Cronica lui Fredegar este titlul convențional folosit pentru cea mai veche cronică francă din secolul al VII-lea care a fost scrisă probabil în Burgundia.

[23] Snorri Sturluson (1179 – 1241) a fost un istoric, poet și om politic islandez.

[24] Carol cel Mare (748 – 814) a fost regele francilor din 768, regele lombarzilor din 774 și împărat din 800, toate până la moartea sa.

[25] Otto I (912 – 7 mai 973), cunoscut în mod tradițional sub numele de Otto cel Mare sau Otto al Saxonia, a fost rege franc de est din 936 și împărat roman din 962 până la moartea sa în 973.

[26] Ioan, Johannes ori Hans, Hanăş, Benkner, Bengner, Beagnăr – în funcţie de pronunţiile română, germană sau maghiară ale acestui nume – ştim că era judele cetăţii Braşovului la 1511.

[27] The Thirteenth Tribe este o carte din 1976 a lui Arthur Koestler care susține ipoteza khazar a ascendenței așkenazi, teza că evreii așkenazi nu sunt descendenți din israeliții istorici din antichitate, ci din khazari, un popor turc.

[28] Kadesh sau Qadesh sau Cades este un nume de loc care apare de mai multe ori în Biblia ebraică, descriind un loc sau locuri situate la sud de sau la granița de sud a Canaanului și a Regatului lui Iuda în regatul Israelului.

[29] Thermidor a fost a unsprezecea lună din calendarul republican francez. Luna a fost numită după cuvântul francez termic, derivat din cuvântul grecesc „thermos” (căldură).

[30] Heliopolis a fost un oraș important al Egiptului antic.

[31] Popoarele mării este o sintagmă care se referă la populații migratoare venite pe apă (dar și pe uscat) în decursul sec. al XIII-lea î.Hr. și care au invadat Anatolia și estul Mediteranei.

[32] În mitologia greacă, Charon sau Kharon este un psihopomp, ferrymanul lumii de dedesubt grecești, cunoscut și sub numele de Hades. El poartă sufletele celor cărora li s-au dat ritualuri funerare peste râurile Acheron și Styx, care separă lumile celor vii și ale morților.

[33] Harran este o municipalitate și un district din provincia Şanlıurfa, Turcia.

[34] Brest, fost Brest-Litovsk și Brest-on-the-Bug, este un oraș din Belarus, la granița cu Polonia, vizavi de orașul polonez Terespol.

[35] Brest este un oraș-port din departamentul Finistère, Bretania.

[36] Goran Bregović (născut la 22 martie 1950) este un muzician din Bosnia și Herțegovina.

[37] Josip Broz (1892 – 1980), cunoscut sub numele de Tito, a fost un revoluționar comunist iugoslav și politician care a ocupat diverse funcții de conducere națională din 1943 până la moartea sa în 1980.

[38] Politolog rus

[39] Termenul Holodomor (moarte de foame, în ucraineană) se referă la înfometarea a milioane de ucraineni în anii 1932–33, ca urmare a politicilor sovietice.

[40] Wilhelm al II-lea (1859 –1941) a fost ultimul împărat al Germaniei și rege al Prusiei de la 1888 la 1918.

[41] Ieroboam I a fost, conform Bibliei ebraice, primul rege al Regatului de nord al Israelului în urma unei revolte a celor zece triburi împotriva lui Roboam care a pus capăt Monarhiei Unite.

[42] Roboam a fost, conform Bibliei ebraice, primul monarh al Regatului lui Iuda după scindarea Regatului Unit al Israelului.

[43] Cato cel Bătrân (în latină Marcus Porcius Cato; n. 234 î.Hr,– 149 î.Hr.) om de stat, scriitor și istoric, care a jucat un rol important în perioada cea mai strălucitoare a Republicii romane.

[44] Evanghelia lui Ioan, 8:44

[45] Personaj din filmul A serious man (2009) al fraților Coen.

[46] Krishna este o divinitate majoră în hinduism. El este adorat ca al optulea avatar al lui Vishnu și, de asemenea, ca Dumnezeu Suprem în sine.

[47] Mishnah sau Mishna este prima colecție majoră scrisă a tradițiilor orale evreiești care sunt cunoscute sub numele de Tora orală.

[48] Gemara este o componentă esențială a Talmudului, cuprinzând o colecție de analize și comentarii rabinice la Mishnah și prezentate în 63 de cărți.

[49] Film japonez din 1950 al lui Akira Kurosawa.

[50] Aluzie la piesa Pasărea Rock a formației Phoenix de pe albumul Cantafabule.

[51] Sinbad Marinarul este un marinar fictiv și eroul unui ciclu de povești. El este descris ca venind din Bagdad în timpul califatului abbasid timpuriu (secolele VIII și IX d.Hr.).