“Know that knowledge is life, wisdom is a mirror, contentment a protective wall, hope a mediator and intercessor, remembrance of God a remedy, and repentence a cure.”

– Pir-i Herat Abdullāh Ansāri[1], Sad maydān

Continui să citesc, cum deja fac de ani buni, în “Vocabularul instituțiilor indo-europene” al lui Benveniste, și îl leg cu din prima Biblie tradusă în sanscrită de William Carrey[2] la Misiunea baptistă din Calcutta din 1848. “Pṛthivī nirjanā śūnya cāsīt, andhakāraśca gambhīrajalasya upari tasthau, tadānīm īśvarasyātmā toyāni vyāpyāsīt” zice la Ādipustakam 1.2, adică Facerea, Bereshit în ebraică. “The earth was desolate and empty. Darkness stood above the deep water, and then the ātman of Īśvara pervaded the waters.” Așa începe în-ceput-ul, Geneza în greacă, Jan-yah-the, naștere este, Gen-is-tha numită în ebraică Bereshit, Birth-ed, ceea ce este născut, Ber-esh-it, Bher, purtător, de Dumnezeu desigur, Pher-esh-it, purtarea, ieșirea lui Dumnezeu în lume, în lumină, Phirist, Phyr-ist, Foc este, First. Asha zice în sanscrită “La început pământul…”, Pṛthivī în san-scrită, Prt-hi-vi, proto-fi-v pe greacă, când vor fi fost cele dintru început, brth-v, naște-se-v, bârsa-v pe română, bârzava pe dacă, birtha-v pe engleză, ceea ce era la naștere, birith-the, beresh-the pe ebraică, bir-ish-the, ceea ce este primul, la început, pe turcă, ceea ce era la început, la care se păstrează sensul de pământ, pa-ment, cel menit să facă, în san-scrită, scrierea sfântă, a domnilor, sen în turcă și san în japoneză, sfânta limbă, dili în hindu, a celui dilit, pronunțat ca delhi, dehlit, care e o ușă, o ieșire în sau din lume, un delet în ebraică, dehli-the, limba dilită care pune accentul facerii pe pământ nu pe lumină, pe jos nu pe sus, pe magie și mahie și maya-ie, pe împământenirea sufletului și înșelarea și iluzia Creației, ma-Gea, și nu pe mara-tha, eliberarea lui prin iluminare, ma-Ra-tha, și revenire akashă, în ceruri, acasă, pe moartea pentru lume, maratha și maranatha, re-nașterea sufletului iluminat și viața pentru Dumnezeu, în lumină, cea făcătoare de lume, cea care însoțește pe orice om, Am, ființare în engleză, popor și ființă în ebraică, mantra sacră a hinduismului și buddhismului. În Evanghelie scrie însă altfel, “La Început a fost Cuvântul” zice Ioan, Logos, Laga-is, legea care leagă, Ideea vie Ie-Dea, ceea ce e Dumnezeu, Yah-Dea, Yak-Dio, yak e Unul în persană, așa cum Yechid e Unul în ebraică, Unul Dumnezeu ieshit prin lumină în lume, Cuvântul Viu, Foc Mistuitor.

Continue reading →

“We are inside some kind of linguistic construct that springs from out of the collective unconscious of all of us. All possibilities exist but we have to deconstruct the cultural tyrannies of language”. Terrence McKenna[1]

Bine, bine, Drăgoșele, frumoasă poveste, și așa bine o zici că pare că are sens, science, știință, sa-tiința, cea care ține Sa, dar anii nu bat și sunt atâtea izvoare primare care zic altfel, ce faci cu astea? Ia, eu fac ce fac demult, cum zice Eminescu, Emunah-escu, cel ieșit din, fi-ul Credinței, în Revedere, revăd și revăd la nesfârșit, re-Veda, lucrul de a mă înțelepți, a vedea ceea ce înainte nu vedeam, a vedea în nevăzut, ne-wised, a vedea ceea ce a fost intenționat încurcat și ocultat, să nu văd, dar prin Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, al înainte vederii, cel ce curăță ochiul nostru interior care îl vede pe Dumnezeu, încep, în-cap, să văd și eu ca prin ceață, ca prin ceta, minte în sanscrită, nu cu ea, ci prin ea, în Adevăr și nu în izvodirile minții, cea care minte, cheat, ascunde ca ceața, ca păcatul, chat în ebraică, prin vorbe ușoare și neadevărate, chat în engleză, dar prin Duhul primesc lumina și când văd mai bine, mai binnah, înțelepciune în ebraică, ajung să văd credințele rele, să văd ca pe o minciună, o izvodire a minții, minte-una, crezând-o, primind-o în credu, inimă în galeză, mi-am luat deciziile, mi-am construit viața și destinul și, prin cerere de iertare, heart-are, și primirea Adevărului, a lui Hristos, a Logosului, a Rema, Cuvântul Viu, primesc credința bună și adevărată și o înlocuiesc pe cea rea, “înnoiți-vă în duhul minții voastre” zice Apostolul Pavel, mereu și mereu, șocându-mă cu cât avansez cât de mare e minciuna, cancerul, iluzia, capcana minții și a ființei, știu că nu știu nimic și ceea ce știu nu știu de fapt, și că cel mai probabil înlocuiesc o minciună cu alta, mai mică, mă depărtez de întuneric și mă apropii de lumină, nu e cunoaștere absolută, ci o cu-naștere relativă, încă în lume, căci cea absolută e ab-sala-tha, e venită din sala-v, din slavă, și nu vom avea acces la ea decât odată întorși în Slavă.

Continue reading →

“Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele.” Ludwig Wittgenstein

Am tot citit asta și o știam, însă, la un moment dat, vorbind cu Radu, am aflat și cine a zis-o, genial. Precum în cer așa și pe pământ, căci asta e realitatea, materializarea unor idei vii pe care noi le percepem, per-cep-am, le primim în cap, pri-ma-im, spre viață, le folosim în primă instanță drept cuvinte, primele oglindiri în creația văzută ale realităților principiale, spirituale, eterice, de akasă, din care și prin care se creează lumea, world venind din word, atât în văzut, cât și în nevăzut, viața și moartea, așa cum zice apostolul Iacov, dar nu există moarte, exist doar eu cel care voi muri, vorbește Malraux[1] în Calea Regală[2], prin gura danezului urmaș de dan grec, Perken, trezindu-se la realitate în drum spre Angkor Wat[3], căci limba mea face lumea mea, bula mea, baal-a mea adică domnia mea, căci asta e o bulă papală, domnia papei, de ce în ebraică? și orice atașare de o bulă pământeană duce la scufundarea cu ea, odată cu întreaga creație, căci salvarea stă în cuvintele pe care le vorbesc, care mă ridică sau mă coboară, care mă sfințesc sau desfințesc, cum zice titlul unei cărți primite cadou, God-aw, de la Dumnezeu, Etimologias para sobrevivir al Caos[4], dar mai apoi salvarea înseamnă, in-Shem-na, în Numele lui Hristos, renunțarea inclusiv la ele, căci doar ieșirea din planul cuvintelor, a logo-ilor, a ideilor, a nou-lui și nous-ului, pronunțat nus în greacă, nu-s, doar moartea de sine mă eliberează de robia lor, mă ridică peste limitele existenței cum îi plăcea să trăiască lui Wittgenstein[5], deasupra primului plan al Creației, doar negarea de sine mă trece dincolo de Cuvânt, prin El, Logos-ul, Domnul Hristos, și ies sus, Isus, Ies-sus la Tatăl, ducând cu mine doar caracterul, ceea ce a fost kara-kteros, săpat în piatra inimii de alegerile mele și urmările lor, căci ce înseamnă a trăi o viață împlinită, continuă Radu că ziceau grecii, înseamnă a avea un caracter șlefuit, o minte educată poate contempla un gând fără a-l accepta, ag-ceput, a-i face început, în-ceput, cap-the și kaputt, ar fi zis Aristotel[6], o minte ce poate accepta două gânduri contradictorii în același timp trecând cu har peste tertium non datur, nu ori-ori, ci și-și, semnul lui Dumnezeu Unul, Yechid în ebraică, cel ce fiind Ieșit din creație, în afara sa, este integratorul a tot și toate, Întregitorul, căci zice Radu mai apoi că zicea Maimonide[7], singura reală împlinire și singurul lucru care ne face după character-uL lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui, e cunoașterea Lui și, continui eu, cu-nașterea Lui în inima mea, prin sămânța credinței și cultivarea praxisului, prășirea inimii, prăjirea noastră prin focul purificator, punerea în practică, prin lucrarea Duhului Sfânt, Hristos în noi nădejdea slavei!

Continue reading →

“Limba ta e calul tău, dacă ai grijă de ea, va avea grijă de tine și te va duce unde vrei să mergi.” Proverb Aramean.

Iată-mă și horse whisperer, îmblânzitor de cai, de ghora, cal în hindi și bengali și celelalte indiene, căci cine își înfrânează gura, limba, își înfrânează tot trupul, calul său, zice apostolul Iacov, căci spiritul stăpânește trupul prin limbă, ghora sa prin hora sa, căci a cânta din gură în Maramureș, a guri e a hori, după cum călărețul stăpânește calul său, prin hățuri, stăpânitor de alogo, cal în greacă, a-logo, al logosului. Cine stăpânește cuvântul stăpânește lumea, dar nimeni nu stăpânește Cuvântul, ci se poate doar lăsa stăpânit de El, sau, prin liber arbitru, prin cunoașterea cu-nașterea binelui și răului, îl poate folosi o vreme după voia proprie, alterându-l, golindu-l de sens prin minciună, minte-una, prin atribuire de alte science-uri, false, fa-el-the, făcute și nu eterne, faked și fucked și faulty, cărora le lipsește, falta în spaniolă, viața în sine, căci sunt separate de Dumnezeu și de voia și via și via-tha Lui și astfel în timp se golesc de har, pierzându-și science-ul, saint-is-ul, sfințenia, murind în fiecare zi, în fiecare veac și epocă și cultură și spirit al vremii câte puțin, strat peste strat peste strat de degradare, de entropie, ntropi în greacă înseamnă rușine, cuvânt întrupat fără sens, fără șansă, fără Sa-in-Sa, fără slavă în și din slavă, trăind la nesfârșit dezagregarea de sine, devenind metaforă, meta-phoros, purtătoare de moarte, căci voi, mlădițele, rupți de mine nu puteți face nimic, zice Logosul Întrupat, Vița, Isus Hristos, în Ioan 15:5.

Știu de mult că ceea ce mi-a dat Domnul să fac e arheologia, ar-chayyi-logia, facerea de viață a Cuvântului, căci viața e puternică și vine de sus, pe verticală, vers-the-kala, spre ceea ce e frumos și bun, în franceză-greacă, pe ver-the-kara, ceea ce face adevăruL, căci kara, kor în persană e muncă, a munci, kor-body e corvoada făcută de cel ce corbotește, cum se zice în Maramureș, dar viața vine și din trecut, pe verticala orizontală a timpului, din cele deja înregistrate, tracked, în vechie și vecie, în jos, prin strămoși, la rădăcină, în hățișul de uitare și minciuni, adevăratul labirint al Minotaurului, Man-y-Taur, călăuzit de Limba Sacră, de Logos, ca Ariadna de firul său, intrând în negură ca Gandalf în muntele Moria, în Împărăția Întunericului, ca Domnul Hristos coborând în Împărăția morților în psalmul 23 spre a aduce la Lumină pe toți cei chemați, căci e acolo ceva ce trebuie răscumpărat, cineva, neamurile, ne-am-urile, cei ce nu mai au am, căci the-am-ul, time-ul li s-a isprăvit, is-prava, este dreptate, pravila, legea iubirii, căci urma scapă turma, nu uita, Drăgoșele, și cel trezit are datoria să se sfințească pe sine, dar și să mărturisească spre trezirea celorlalți din magia matrix-ului, mater-ix, mater-ish, a materiei, mama vitregă care capturează sufletul prin spiritul lumii, al minciunii și al manipulării, spre a-l devora, devi-ara, ceea ce fac devilii, devastează ca Devashtich[1], ultimul sogdian, cel cu nume de sârb și de hindus în același timp, deva-est-is și ish, ceea ce este prezența diavolului, omul dev-ului, Dew și Deo, al deva-el-ului, care lucrează prin cei trei mari uriași ai răului, uitarea, neștiința și negrija, cum tot zice Marcu Ascetul.

Continue reading →

“În vremea tâlcuirii să nu ascunzi cele ce privesc pe cei de față povestindu-le lucrurile cuviincioase și vrednice de laudă mai lămurit, iar pe cele greu de auzit, mai acoperit.” Marcu Ascetul[1]

“Et in Arcadia ego” zice craniul de uriaș așezat pe un cippus[2] etrusc, cu fruntea găurită ca de piatra lui David, în pictura lui Barbieri[3], și la fel scrie pe piatra de mormânt, de fapt mormântul piatră, celtic sau armenesc sau vechi românesc, în jurul căreia sunt adunați păstorii din pictura lui Poussin[4], “iar acum sunt în Arcadia”, fost-am-io și nu mai îs, luatu-s-o dusu-s-o, sic transit gloria mundi, că într-un final toate se întorc de unde au plecat, în Arcadia, Arka-Dia, cetatea, ținutul zeilor, ceresc, dar și pământesc, cum încă se cheamă inima Peloponesului, în care s-a născut cândva demult dusa Zoe Paleologu[5], fiica lui Toma Paleologu[6], despotul Moreei și ultim baron de Arcadia, dus și el, fratele mai mic al lui Constantin XI, ultimul Împărat roman, cea care va fi soția lui Ivan III[7] al Moscovei și bunica lui Ivan cel Groaznic[8], și el oale și ulcele, cea care a adus Moscovei moștenirea Noii Rome, Nea-Roma, a Constantinopolului, a Roma-neei, transformând-o în cea de-a treia, apărătoarea Creștinătății, binecuvântând-o sub semnul Vulturului bicefal, vulturul cel cu două capete, venit din negura hittită a vremurilor, pe care și l-au revendicat și Habsburgii falsului Imperiu roman de neam german, tot timpul m-am întrebat ce înseamnă asta, dar și Mahomed II[9], Fatih, cuceritorul, dar și Tatăl, Fathe’, la Grande Aquila, cum i s-a zis în epocă de către Venețieni, cei ce demult puseseră ochii pe Arcadia și pe care au și cucerit-o mai apoi, dar și ei se duc, toți se duc, în Arcadia[10] cerească, Arka-Dia, cetatea zeilor, Arga Dio, Arca și Argos-ul[11] lui Dumnezeu, “De Civitates Dei” de care ne zice Augustin, Mecca cerească, Macon[12]-ul și Makan[13]-ul veșnic, față de cele trecătoare de jos, CetateA arhetipală, Arcul de Triumf din inima Arg-ului, ergo, adică the-Arga, Târg-ul, cetatea, locul cu arg, ba-arg în ebraică, baarg adică bourg sau burg, locul și lucrul tare, berk în turkmenă, ba-ark, o cochilie cu-chilie, ca o scoarță, bark în engleză, scorched adică scorțit și scorojit de soarele aspru al deșertului, care luminează cețos zidurile monstruoase din fața mea, galben roșiatice, clădite din pământ bătut și cărămidă arsă, therra-mida ceramida ceramica, marele Ark al Bukharei, memento mori în el însuși, dărâmat cu berbecii de asalt, the-rammed, de atâtea ori, trimis definitiv în Arcadia numai ca să renască din nou și din nou ca un Phoenix[14] fenician față de dușmani și moarte, foe-nix, adevărata cetate a lui Dumnezeu, Bog-ha-Ir, OrașuL Dumnezeu din Bogh-kara, Țara lui Dumnezeu, pe care, prin care și spre care pășesc.

Continue reading →