Dis de acea dimineata facusem un exercitiu de nebunie virtuala. Acel gen de exercitiu savuros, de nebun ce sare din avion si spera ca o sa fie purtat pe palme, nebunie care m-a dus in Asia sau in Africa sau pe oriunde m-a dus Dumnezeu si m-a urmat rucsacul :). Eram liber, multumesc lui Dumnezeu, la mine in “garsoniera” :), bausem o cafea buna, nu cred ca iesisem pe balcon, pe care-l iubesc pentru ca ma duce cu privirea spre o liziera de copaci drepti si rari, pe un deal din Floresti de parca ar fi din Florenta :). Pe scurt, imi dadusem frau liber imaginatiei si planificasem traseul. Unde, unde, unde…?
Dupa Africa, am avut o revelatie, “a state of mind which alcoholics refer to as “a moment of clarity”” (Pulp Fiction, normal:): urmatoarea calatorie va sa fie un pelerinaj. Calatoria fara obiectiv interior e doar turism si nu conteaza forma si destinatia. Conteaza drumul strabatut in plan spiritual. Dupa ce am batut locuri sfinte ale altora, din Cuzco si Valea sfanta incasa Urubamba din Anzi prin tot felul de alte locuri sfinte indiene si arabe si africane pana la Borobudur si Angkor Wat si Chang Rai in Asia am simtit clar ca sunt chemat acasa. Acasa inseamna Europa.
(Foarte funny, in dimineata asta, la Taize, undeva minunata Franta, in comunitatea despre care va voi scrie in curand, o englezoaica a fost intampinata de un grup urias de nemti cu: Welcome to Europe :)). Iar imediat dupa, fratele franciscan (neamt la origine) care facea introducerea biblica a explicat pentru nevorbitorii de limba mieroasa a lui Goethe ca “Mitt Gott in Frankreich”, urare germana veche, inseamna a avea o viata extraordinar de binecuvantata. In Franta. ;). Paranteza inchisa :))
Pelerinaj in Europa, deci. Simplu, mi-am facut temele, ma foiesc in banca, sunt deja cu mana in aer, stiu raspunsul, pick me, pick me, doamna profesoara :), e El Camino real de Santiago de Compostela. Francezii ii zic Le Chemin de Saint Jaques. Nemtii Heilige Jakob’s Weg. Pe scurt, dar nu simplu deloc, Camino.
Si a fost o dimineata rodnica: am decis repede ca nu o sa bat vreun record si nu voi pleca din Lubeck sau din Viena sau Paris, ca-i a little to delightfull :). Si apoi citind si cercetandu-ma un pic, dorinta mea de a fi diferit normal s-a manifestat si mi-a zis: “normal Dragos ca nu o sa faci Camino Frances de 700 si ceva de km ca-i prea aglomerat (nu ca-i lung taaaare si nu am cele 35 de zile necesare:)) asa ca hai sa vedem cum arata Camino de Plata (din sudul Spaniei) si Camino Portugues (oficial din Lisabona dar practic din Porto, “un amarat” de 250 km) care zice lumea ca-s mai neumblate.
Si m-am decis pe Camino Portugues si am vazut ca imi ajung 2 saptamani si ca vremea e mult mai frumoasa si demult vroiam sa simt Portugalia si vinul de Porto si de Douro pe limba mea, si m-am entuziasmat si eram so happy si… a sunat telefonul.
Da, da, da, tot ce-am scris mai sus e doar introducerea la introducere.:). Asa-mi place sa scriu! Cand ma apuc am o vaga idee despre ce voi scrie si o idee un pic mai corpolenta, taninoasa, cu buchet de fructe mici :) despre cum voi scrie. Dar niciodata nu stiu cat si cum exact si ce exact voi scrie! E ca o aventura in sine, ma simt ca un fel de camarad parlit de-al lui Hemingway (promit ca o sa scriu un post despre el, il iubesc prea mult!), super entuziasmat de curgerea povestii in sine, cine stie ce o sa iasa. Dumnezeu e scriitorul. Eu sunt doar cel care nu stie cand sa se opreasca (I’m working on it!;)). Sper insa ca-i placut si de citit. De dragul vostru :)!
Si uite asa, discutia a fost scurta, urmata de un mail cu bilete de avion gata cumparate, un prieten drag cu care de mult planuiam o fecioreasca vinoasa si cu care am o legatura spirituala vie chiar daca ei ii place uneori sa se joace de-a v-ati ascunselea :) imi spuse ca: “in the very same day” si-a luat bilet de Madrid si urmeaza sa petreaca o saptamana pe Camino. Si ca sa “hai” cu el. Perioada, durata, punctul de pornire, approach-ul Camino-ului, toate erau pe dos. Era complet diferit de planul meu. Si, normal (?), am decis sa merg cu el:)! Era ceva ce imi doream de mult: sa incep sa accept invitatii care nu se potrivesc in planurile mele si sa ma las dus de oameni dragi in locuri si moduri pe care in mod normal le-as refuza. Am acceptat pentru ca imi doream si imi doresc sa umblu prin portile deschise de oamenii dragi, oameni prin care Dumnezeu lucreaza! Si sa petrec timp si sa intaresc relatiile cu prietenii mei care isi doresc asta (cel al carui nume nu-l vom rosti, decat cu dispensa:))
Vorba lunga saracia omului … si bucuria mea:). Decizia luata fiind am plecat. In Cluj era soare orbitor si tocmai venise vara. La Madrid, unde mi-a facut o mare bucurie sa ma vad cu Nacho (un prieten madrilean pe care l-am intalnit anul asta in Tanzania in Serengeti si de care m-am apropiat), la Madrid vremea era de asemenea superba. Cum superb (si neasteptat pentru mine (?!) era si orasul (si vinul si tapas-urile si vinurile si tapas-urile…). Poate merita sa zic ca din Cluj luasem doar bilet de dus …:). E exceptional feelingul. Merita incercat…!
Asa a inceput prima parte a camino-ului. Din Madridul insorit si coplesitor (am mancat cele mai bune tapas din viata vietii mele iar Mercado san Miguel e o bijuterie!, recunosc :)) intr-un Santiago de Compostela torential. (ma uitam la pelerinii din Praza de Obraidero care tocmai terminasera Camino Frances pe ploaia aia infernala. Aveam un sentiment de nemeritat, aproape palpabil, recunosc. N-aveam (inca) voie sa vad Catedrala, trisasem, nu facusem Camino,
Dar revenind pe Camino, Camino-ul gastronomic ;), de prietenie, de deschidere, impartasire si…totul udat bine, inca de dimineata devreme cu vin bun, alb dimineata (ba Godello, ba Albarino) si seara :) (mai ales Godello care chiar imi place) dar totusi si rosu: Tempranillo buuun, Ribera de Duero, Rioja, dar si foarte acidul, aproape spumantul Mencia rosu al Galiciei. Camino mai mult interior si digestiv si mai putin umblat cu picioarele pe drum. Dar minunat ca descoperiri:
Am gasit in mine un Dragos capabil sa renunte la un obiectiv de dragul prieteniei si timpului petrecut impreuna, un Dragos plin de autoironie si de voie buna, capabil sa rada pe rupte de el insusi, un Dragos cu nume urat de copac irlandez si cu fatza de Dragos :)). Saracul Felipe din Fisterre cred ca si acum isi aduce aminte si nu-si revine…! Prietenii si hulpe stiu de ce! There’s safety in numbers, right Brother?!
Mi-a placut mult ce am gasit in mine umbland cu drag din vinoteci in tapas bar-uri, in (preferata mea!) taverna aparent uitata de lume dar de-o savoare de neuitat numita O Gato Negro (cu ficat excelent, chicharones care se pun direct pe burta dar absolut savurosi, cu polipi de mare fierti, dar mai ales cu pulpo! pulpo, pulpo!! Si cu cel mai gustos sampon alb pe care l-am baut vreodata pe post de vin:)).
Am gasit bucurie, prietenie, renuntare si loc de intalnire cu niste oameni si lucruri de care altfel nu m-as fi bucurat niciodata! Iar singura zi de umblet, era in sfarsit soare, camino day, pe coasta oceanului intre Muxia si Fisterre, plaja aia nesfarsita, pustie, pregatita ca la facerea lumii sa fie loc de odihna si reculegere dupa lungul drum (al zilei catre noapte, normal). Apusul de soare la Cabo Fisterre e unic. Asa cum unice sunt toate apusurile frumoase care au insemnat vreodata si inca mai inseamna ceva (am in inima unul din Bali, si unul in Cinchero si unul in Camps Bay si unul in Africa neagra…). Asa cum unic e al sau restaurant cu rezonanta irlandeza O’Refuxio- ce ciudat colt de Spania, Galicia! Asa cum unica va ramane in veci pentru mine caracatita gatita aici: Pulpo galiciano, taiata cu foarfeca direct in farfurie, cu ulei de masline si boia iute peste. Se topeste in gura oameni buni! Si are un gust…aiaiaiiii! Iar cu Pimientos de Padron sunt …mas fuerte (la care pimientos le-am aflat povestea pe celalalt camino, pe caminito portugues, dar asta…ca la enciclopedia, in episodul urmator!).
Asa se cam incheie, cu foarte multe nespuse, prima parte a camino-ului, partea plina de camaraderie, impartasire, bucuria vietii.
Practic ea se incheie intr-o duminica, pe peronul garii din Santiago de Compostela, dupa ce cu o seara inainte decisesem: o iau spre Porto sa incep Camino, cat o sa incapa in cate zile mai aveam. Am urcat in tren, directia Vigo si apoi, Dumnezeu ma va ghida. Stiam sigur ca Luni, 8 zile dupa, vroiam sa fiu in Franta, la Taize si mai stiam ca urma sa fie ziua mea si ca da, vreau Caminito si da, vreau sa sarbatoresc de Ziua mea cu oamenii pe care-i iubesc si care ma iubesc…si ma apreciaza. (Ai vazut Mihai, degeaba ziceai tu ca Misi nu are umor si ca nu face poante bune, care dureaza…!);).
…
Multumesc Doamne Dumnezeule de aventura asta! Multumesc Dragos ca ti-ai dat voie sa traiesti din plin. Si multumesc Brother (si AS&B- American Sister &Brother:))! A fost memorabil!
