Obosit. Foarte. Fara pofta de nimic altceva decat de somn.
M-am trezit greu, dupa 4 ore de somn, cu un bagaj care nu se mai lasa facut. Drumul, o chinuiala de 5 ore. Oamenii din aeroport, femei, barbati, mi-erau indiferenti. Pierzand energia mea buna “se pierde” si posibilitatea de a o folosi, poftele. Cred ca asta e esenta ascezei. Dar cred ca e gresita. E oare? Prea mult prin noi insine. Prea putina incredere in harul Domnului. Sau impreuna-lucrarea?!

“C’est pas mon travail”. Stewardesa franceza la plecarea din Budapesta, trecand de la afirmarea regulilor la agresivitate aproape nemascata si in final la resemnare, depasita de asaltul chinezilor care sub acoperirea necunoasterii limbii se descurca cu sfidare intr-un mediu ostil.
Ce vad la mine uitandu-ma la ei?
O dorinta/nevoie de respect al regulii. Un usor dispret fata de fratii mei chinezi. Un usor dispret fata de stewardesa care a cedat. Un usor sentiment de decadere a occidentului. Ceva de genul asta am simtit si anul trecut pleand in Africa. La Roma. Dar n-am pus pe blog. Sunt in jurnal. Atatea am scris acolo si n-am pus pe blog.
Faptul ca se amesteca calatoria cu business-ul ma confuzeaza, ma face mai putin deschis spre ce vrea Domnul de la mine si ce a pregatit pentru mine.
Stau langa un cuplu, el german, nesigur, imberb in ciuda barbitei ce seamana cu a mea, ea chinezoaica cu alura imperiala, cu o germana stricata dar ferma, neezitanta, cu picioarele pasind apasat si masculin orientate mult cu varfurile in afara. O aura de semetie ce nu am mai vazut-o la niciun chinez pana acum. Pe care o astept de la japonezi. Balerina.

“Sunt un arc in mainile Tale, Doamne.
Intinde-ma ca sa nu putrezesc.
Nu ma intinde prea tare, Doamne, ca sa nu ma rup.
Intinde-ma cat de tare vrei, Doamne- cui ii pasa ca ma rup?”
Nikos Kazantzakis. Luat din Evanghelia Vagabonzilor de Brennan Manning. Ce carte dom’le!

Sunt deja in 380. O pasare uriasa ce zboara Atlanticul. O nava spatiala. O poarta stelara. M-a impresionat sa vad avionul urias in timp real, decoland, cu mine in pantecele lui ca un casalot urias si eu un Iona fricos si neascultator.
Ma redescopar fricos, emotionat, rezervat, negativ, protectiv cu mine. Si usor mai intelegator cu limitele si slabiciunile mele. Greu, dom’le greu!