“Know that knowledge is life, wisdom is a mirror, contentment a protective wall, hope a mediator and intercessor, remembrance of God a remedy, and repentence a cure.”

– Pir-i Herat Abdullāh Ansāri[1], Sad maydān

Continui să citesc, cum deja fac de ani buni, în “Vocabularul instituțiilor indo-europene” al lui Benveniste, și îl leg cu din prima Biblie tradusă în sanscrită de William Carrey[2] la Misiunea baptistă din Calcutta din 1848. “Pṛthivī nirjanā śūnya cāsīt, andhakāraśca gambhīrajalasya upari tasthau, tadānīm īśvarasyātmā toyāni vyāpyāsīt” zice la Ādipustakam 1.2, adică Facerea, Bereshit în ebraică. “The earth was desolate and empty. Darkness stood above the deep water, and then the ātman of Īśvara pervaded the waters.” Așa începe în-ceput-ul, Geneza în greacă, Jan-yah-the, naștere este, Gen-is-tha numită în ebraică Bereshit, Birth-ed, ceea ce este născut, Ber-esh-it, Bher, purtător, de Dumnezeu desigur, Pher-esh-it, purtarea, ieșirea lui Dumnezeu în lume, în lumină, Phirist, Phyr-ist, Foc este, First. Asha zice în sanscrită “La început pământul…”, Pṛthivī în san-scrită, Prt-hi-vi, proto-fi-v pe greacă, când vor fi fost cele dintru început, brth-v, naște-se-v, bârsa-v pe română, bârzava pe dacă, birtha-v pe engleză, ceea ce era la naștere, birith-the, beresh-the pe ebraică, bir-ish-the, ceea ce este primul, la început, pe turcă, ceea ce era la început, la care se păstrează sensul de pământ, pa-ment, cel menit să facă, în san-scrită, scrierea sfântă, a domnilor, sen în turcă și san în japoneză, sfânta limbă, dili în hindu, a celui dilit, pronunțat ca delhi, dehlit, care e o ușă, o ieșire în sau din lume, un delet în ebraică, dehli-the, limba dilită care pune accentul facerii pe pământ nu pe lumină, pe jos nu pe sus, pe magie și mahie și maya-ie, pe împământenirea sufletului și înșelarea și iluzia Creației, ma-Gea, și nu pe mara-tha, eliberarea lui prin iluminare, ma-Ra-tha, și revenire akashă, în ceruri, acasă, pe moartea pentru lume, maratha și maranatha, re-nașterea sufletului iluminat și viața pentru Dumnezeu, în lumină, cea făcătoare de lume, cea care însoțește pe orice om, Am, ființare în engleză, popor și ființă în ebraică, mantra sacră a hinduismului și buddhismului. În Evanghelie scrie însă altfel, “La Început a fost Cuvântul” zice Ioan, Logos, Laga-is, legea care leagă, Ideea vie Ie-Dea, ceea ce e Dumnezeu, Yah-Dea, Yak-Dio, yak e Unul în persană, așa cum Yechid e Unul în ebraică, Unul Dumnezeu ieshit prin lumină în lume, Cuvântul Viu, Foc Mistuitor.

Când am citit prima dată textul la Benveniste, deși având traducerea la îndemână, în-demana în persană înseamnă în-casă, unde dema-na e doma-an, domus în latină și dom în rusă și dham în hindi, casă, simțindu-mă de-al casei, de sub același acoperiș, dam în azeri și turkică, am făcut atribuiri fonetice și am fost sigur că prthvi e birth-vi, la început, la Naștere, numai ca să aflu mai apoi, verificând, că e pământ, în limbile indiene, oare de ce, când e clar că e geneza, început, și că, în mod logic, nu pământul a fost la început, ci Cuvântul și Lumina, și m-a izbit revelația sanscritei ca limbă a magilor și vrăjitorilor, materialist dialectică, furând sensuri-le și science-uri-le cuvintelor, atribuindu-le altele, false nu prin inexistență, ci prin alterarea ordinii și precedentelor și mai ales a identității, Id-entity, entitate a Id-ului, suma mișcărilor intime proprii ale entității, căci id-ul e și idol, dar în el stă și aid-ul, sursa și resursa din care izvorăște ceea ce îi e propriu în sine și sens, cine este în ascuns așteptând să fie revelat, trezit întocmai și la vedere, I.D. -ul sau, care e un Eid ca Edi-al Fitr[3], finalul Ramadanului, de fapt Mărturisirea de credință, Eid-al-Faith-er, finalizarea actului sacru, end-ul lui, care un eid pronunțat moroșenește sau saxon, cum mărturie de credință erau și Ide[4]-le la romani, Idus Martiae, serbate pe 15 Martie, de fapt sărbătoarea sacră de dinaintea sfârșitului de an, începutul săptămânii sfinte de dinainte de Nowrooz-ul de pe 22, la echinocțiu și începutul Primăverii și a Anului Nou, că de aia tot atunci se sacrificau oile în locul oamenilor, Ovis Idulis[5], oile martiri și martori care prin moartea lor mărturiseau credința față de om în locul căruia și pentru binele căruia mureau, plătind datoriile lui față de Datar, Dumnezeu în persană, căci da, trebuiau plătite toate datoriile înainte de Ide, ca mărturia omului, traiul lui, try-ul și trial-ul lui de peste an, să fie curate în fața lui Dumnezeu, și eid-ul adică end-ul anului să îl găsească un demn și credincios eid-ul adică idol, exemplu al Ideii vii, al Logosului curat, mărturie vie al ID-ului lui Dumnezeu, căci Eid și eidus înseamnă martor în ebraică, id-entity e ceea ce mărturisește entitatea, ce are de mărturisit, pentru ce e omul martor și mortor, adică muritor al cui sau a ce este, pentru ce e dispus să trăiască și pentru ce să moară, cui îi dă viața sa și implicit moartea.

Citesc din nou, textul, text-il, împletirea de ițe, ațe și planuri ascunse, ambele etz în ebraică, tăiate și recompuse ca să transmită un înțeles, in-telos, care au un-scop, în greacă, care e scopul, sa-capul, ce vrea de la mine, ce să primesc și să cred, e spre binele meu sau nu, cine vorbește, Dumnezeu sau davarul, cuvânt în ebraică, dar și cale rea, diavour-escă, diavolească, tot în ebraică, cum știu, Oile mele vor auzi vocea mea și mă vor urma, zice Domnul, așadar e finetică și nu vizuală, adică pe cuvântul vorbit să mă în-cred mai mult decât pe cel văzut căci slova ucide pe când duhul, suflarea, cuvântul suflat, dă viață, așa cum viața a intrat în Adam, pământ în ebraică, prin suflarea sufletului lui Dumnezeu pe buzele lui, suflet făcut spre sufret, pentru suferit pentru a supera supărarea și separarea, a ne ridica sufletul suferind peste separație, să ne întoarcem într-Unul după ce vom fi supus răul din noi prin facere de bine, sub picioarele noastre, pache-re înseamnă picioare în farsi, pa-shori înseamnă a face plecare în georgiană, din lumea asta în cealaltă, cea de unde venim în fapt, în făptură spre făptuire, ca prin fa-putere să ne fa-chorim, a ne face nobili, în ebraică, fecior-am de Împărat, căci pechor sau bechor în ebraică înseamnă fiu și moștenitor, becher[6], n-are nicio treabă cum zicea Caragiale, oare de ce, cine are ochi de văzut să vadă și mai ales urechi de auzit să audă vocea Domnului cum pronunță, pro-noun-the, lumina în lume spre facere. “Pṛthivī nirjanā śūnya cāsīt”, o aud în urechile minții ca “birth-v nirjana san-ya cast” adică “la naștere Nirvana era scăldată în sfințenie” și îmi place, are sens, căci la Facere creația era curată, era nirjana cea Nirvana cea Mihrvana, căci moroșenește mni îl poți scrie și mi și ni, ca pe Moș Nikolaș devenit Mikulaș la maghiari și la ucrainieni, și atunci nirjana e locul de unde vine Lumina, mihr-gena născută din lumină și mai apoi sursă a ei ca mihrab-ul din Islam chiar dacă nu se mai știe, iar mihr-van și mihr-von sunt nirjana cea venită din lumină și dătătoare de lume cea scăldată în lumina necreată, Sa, sa-in-ia scrisă de brahminii cei vechi ca sunya, cea în care e Sa, curată și castă, cāsīt în sanscrită, cast in light, de unde vin custom-urile sfinte, cast-am, obiceiurile, ab-ishe-er, cele ce sunt de la ieșire, ab-iceire-le.

Revenind cu picioarele pe pământul shofarilor, al traducătorilor și conducătorilor shoferi ai acestei lumi, descopăr cu mare surprindere că nirjana înseamnă oficial gol, dezolat și nelocuit, sunya e rece și gol pe dinăuntru și nelocuit de asemenea, ba chiar nimicnicie și cifra zero, ce interesant, și numai cāsti e a străluci, a arăta, to cast light, într-un mod cast și casted, pus în formă. Ce separate și supărate sunt cuvintele de sensurile lor! Că Nirvana, nyr-vana, locul de unde vine nur-ul, noor-ul, na-ohr-ul, lumină în arabă și ebraică, ha-ohr-ul, haur-ul și aurul, era nirjana, adică goală, nelocuită și doar o sămânță, zero în ebraică, înainte de crearea Om-ului însuflețit de însăși viața lui Dumnezeu, nu e de mirare, mihr-are, lumină are, și ca atare pot vedea în Veda, pot avea înțelepciune, că fiind practic la marginea dintre necreat și creat, primul lucru creat, era aproape o nimicnicie, exact cum zice buddhismul că e idealul, idolul, ID-ul adevărat și mărturia pentru care merită să mori, iluminarea și accesul la Nirvana, întoarcerea la momentul de dinainte de crearea omului, când totul era con-topit în Dumnezeu, în lumina necreată, castă, sfântă, care abia lua formă, înghețată și fierbinte în același timp, sfințenia arde ca focul, iar căderea din ea, din whole în hole, îngheață ca gerul, gelul și hell-ul cum hielo e gheață în spaniolă, hallow e sfânt, iar haloul e semn de sfințenie, holy, cum erau toate întru Dumnezeu în nirjana, nur-jana născătoarea de lumină, dar și na-arjana, spre facerea vieții, na-earth-jana, aducerea vieții pe pământ nou, na-earthan unde na e nou în persană, spre facere na-artha-an în sanscrită, Norton în engleză, nor-ton, satul luminii, locul în care lumina sat down, dată de Nar-dar, dătătorul de Nur, lumină, și de Nahr, înfiere, curgere a vieții, nurture, caldă și vie căci fără suflet sunya e rece, sfințenia trebuie locuită, însuflețită, să i se dea viață, să ne îmbrăcăm cu trupul sfințeniei peste trupul iubirii zice Apostolul Pavel după ce am îmbrăcat trupul de carne mai întâi în eu-be-irea lui Dumnezeu, în modul bun de a fi, de Fiu bun și iubit, Eu-bi-the, casă a lui Dumnezeu, a adevăratului Eu, Eu-beth, în ebraică.

“Andhakāraśca gambhīrajalasya upari tasthau”, continuă Facerea sanscrită, “darkness stood above the deep water”. Andha e întuneric și orbire în sanscrită, iar kar e a face în timp ce asca e escu sau este, kāraśca în sanscrită e karaste în farsi, făcător, ajutător, manifestator, și astfel andhakāraśca facere de orbire este, care nu înseamnă însă deloc întuneric, ci doar nevedere, căci orbirea se face de asemenea de privirea prea multă în ohr, lumină în ebraică, în orb-ul de lumină prea puternică, care practic înseamnă că spațiul era umplut de o lumină orbitoare, în care nimeni nu poate vedea, ci doar ea, El, în tot și toate, căci andha e anda în avestană, ante, înainte de facere nu se vede nimic, căci era Dumnezeu din afara Creației, într-o lume și lumină întru care, into, nu poate nimeni vedea, suntem orbi în sus, în Sa-is, de la Ohr, lumina necreată și vedem doar în jos lumea prin lumină, cea creată, Ra, în rai pentru cei răi. Gam din gambhīrajalasya înseamnă a face, a porni, atât în sanskrită, cât și în avestană, come în engleză, iar biraja în rusă căci în sanskrită pare că a dispărut înseamnă a manifesta, a împărtăși, a vrăji, biraja e vraja, asha să șie, cum ar zice Moișanu în moroșenească, come-virajala-sie, tradus prin stood în textul lui Benveniste, dar în care eu văd „făcea să fie vrăjeală”, manifestare, Andhakāraśca gambhīrajalasya adică lumina orbitoare și lucrătoare a lui Dumnezeu se manifestă, se împărtășea, făcea bir-aj, facere dintâi, bir-agia, naștere sfântă dintru început, dar și prima, bir în turcă, azi, aj în hindi, adya în sanskrită, unde, A-Dya, la Dumnezeu, upari tasthau, upper the-sthau, stătea deasupra, efectiv, dând naștere primei zile în Alasya, Eleusia, în paradisul nirjanei. Dar unde este întinderea apelor din text? Nu este, poate doar ascunsă și shoferită în traducere din ajala care în limba veche din Gujarat[7], gurjara veche kushană, înseamnă fără apă, aja-la-the, aja-less, agua-less, dar care înseamnă și agia-less, fără sfințenie, aya în greacă, agia sau ha-agia în turcă, articulat ebraic.

Al doilea verset al Creației, ver-said, spus în adevăr, care pe franceză ar da vrai-said, vrăjit, se închide cu “tadānīm īśvarasyātmā toyāni vyāpyāsīt” tradus ca “and then the ātman of Īśvara pervaded the waters”, adică, oficial, suflarea lui Dumnezeu plutea deasupra apelor, continuarea traducerii din Cornilescu[8] “Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor”[9]. Pare același lucru însă nu e, pentru că diavolul, ca întotdeauna, stă în detalii, în nuanțe, nuance și nuissance, în na-ante și naștere, nasceanță, în mergerea spre înainte spre sceanță și science, spre rădăcinile care ne dau viață și care ne rădică, ca Radhika[10] lui Krishna Kushanul, cea născută în Barsana[11] din Uttar Pradesh, bârsana birthana cu rod bun și mult, că de aia se chema Rada, roadă, nomen est omen, care însă nu se vede decât în contextul corect al interpretării, mergând la sursă, source e izvor în engleză și franceză și în fapt și în română, mergând la Isvar, Dumnezeu în sanskrită, Is-wahr, cel ce E Adevăr, cel ce e Putere Is-Wehr, cel ce e Cuvânt Is-War-the, dar și Isword, Sabie, Is-sword, Cetate și Păzitor, Is-ward, As-ward, dar w e v și g, vallah gallah, și așa vedem Asward-ul Asgard, Ierusalimul ceresc al celor vechi, orașul sfinților, al Aș-ilor Ash-ani, cortul lui Dumnezeu cu oamenii lui, cu ashii, Așii asani și oșeni, orașul vieții de unde izvorăște râul vieții care irigă copacul vieții în care se dau toate cele 12 roade ale Revelației, orașul Legământului lui Dumnezeu cu sfinții, cu mireasa, bride în engleză, de fapt brit în ebraică, legământ cu El, bride-groom-ul, brit-ger-om-ul, omul care are și face legământ-ul, mire-le, mir–e, e-mir-ul, emirul care e Mihr, lumină, lume, pace, binecuvântare, cel care își locuiește mireasa, traducere corectă a lui brit și bride și bright, dar atât de parțială, mir-e-asha, adevărul și binele mirelui, așezarea lui, mir-e-isha, femeia Lui în ebraică, dar Domnul, emirul, e Mihr-ul, e Lumina vie, și atunci mireasa e locul și omul și am-ul Luminii, a fi-ul și fiul Lui, Cel care își locuiește cortul, celula, cell-al care a făcut legământ cu El, poarta Lui care îl poartă, usha cea asha și achha, adevăr și bine în avestană și sanskrită, usha care e ashezarea, ash-is-are Lui și implicit și El a ei, precum în cer asha și pe pământ, acum privim ca într-o oglindă întunecată zice apostolul Paul, fractalic și oglindit, dar când vom ajunge în cer vom cunoaște față în față, în Lumina cea necreată, de dinainte de Creație cea care e Isvar-ul și izvorul a tot și toate, acum și în veci precum a fost și atunci demult, în acel timp, al creației. Sfântul Augustin de Hippo[12] zicea că nu sunt timpuri bune și rele că sunt doar oameni care trăiesc bine sau rău și omul face timpul, am-ul face time-ul și the times sunt așa cum e thymos-ul pentru că time e th-ma, iar thymos e the-ma-os, cel ce poartă ma-ul, viețuirea care implică inextricabil time-ul, cât avem thymos suntem demos și avem times, iar când times-urile se închid atunci se în-chiude, se en-close și în-Cluj, și the-Ma-ul înapoi în ceruri în infinitul uriaș al lui Dumnezeu sau al unui epsilon infinit de mic[13], după cum a fost trăirea Am-ul omului, al Ma-ului cel care și-a început viețuirea la Geneză, undeva demult, în vremuri immemoriale, pentru că, așa cum zice Tolkien, “Much that once was is now lost, for none now live to remember it.”

Tadānim în sanskrită înseamnă “atunci, în acel timp”, în trecut, exact același lucru în sârbul тaдaњӣ, tadani, to-denia în rusă, today-in, în timp ce tadan citit invers e nadat/nazat, trecut, în spate, în rusă, ce stranii identități și apropieri de sens și formă între sanscrită și limbile slave! Iśvarasyātmā, e oficial ātman-ul lui Isvara, sufletul, în care e aducerea la viață, at-Ma-in, dat particular omului at-man, atman bucată de Brahman, spre conducerea vieții, ataman hatman headman în ucraineană, sufletul și capul omului, dar isvara-sy-atma poate fi citit ca izvor-the-atma, izvorârea Vieții în sine, cea adevărată, is-wahr. Toyani e tradus ca “pervaded” per-wade și pervaz, a purta trecere, spre vad și vedere, dar și parvaz, primul în persană, parva-is în sanskrită, ceea ce e prima, care pornește, străpunge, face trecere și pornește. Toyani în sanskrită nu îl găsesc, dar știu că toi-ul e miezul a ceva, toy e nuntă în limbile turcice, joc și jucărie la rudele lor engleze, dar toiag e cel pus în centru, cel care și cu care se conduce, Toy-ag, ca Taiko Hideyoshi[14] cel hideous, dar și Ha-Dey-ish, Omul lui Dumnezeu, cel care s-a și apoi a fost pus de Împărat în toy-ul țării și al tuturor lucrurilor, la conducere, Toy-at, fondator al clanului Toyotomi, dar y e g cum day e tag și may e mag și toy e tog și dog, munte și conducător și Toyotomi e astfel Togotomi cum era și Tuhutum[15] cel Dukh-Otto-man cel ce Toy-Atom-ie, Unicul Duce și Dac Conducător, Toy-Atta-ma, Sufletul Tată Conducător, Toy-a-thymo, Sufletele Conducătoare, ca Toyota, Toy-au-Tha, cei care au conducerea, dar și to-iota, spre a scrie, iota e cuvânt în greacă, spre a face să apară, ia-uite, iote-te la ea, să se ițească, etz în ebraică sunt ițe și planuri, to-ită, să se făptuiască, ita missa est, taina creației, Cuvântul, Logos-ul care logo-the-este când e vorbit, dvor-be-the, când îi este făcută ieșirea pe poarta dvor sub formă de cuvânt, dvar sau davar în ebraică, de către logothet-ul logofăt, logo-face, făcător de lege și cuvânt, mare taină, toy-in-e, căci a tăinui în româna veche înseamnă a vorbi, a dăinui, a spune, sa-pune, cuvintele sfinte, li se dă viață, căci doar atmanul tainic poate tăinui și da viața prin Cuvânt, conducând prin limbă, micul mădular, întreaga Creație, cum zice apostolul Iacov, “aprinzând roata vieții când e aprinsă de focul gheenei”, căci în puterea limbii stă și viața și moartea, mare taină toyană care duce to-yana și to-yang, to-gena și to-gheena, naștere și viață și foc și nou pentru bine sau rău, după cum o folosește omul, Am-ul, după intențiile lui, in-tain-the, după taina și cuvântul care îl locuiesc, la care le e tainița și care de fapt sunt ființa nevăzută la care sufletul și trupul omului îi sunt acoperământ, haină, cochilie vie, mașină, înveliș exterior.

“Adam āz nihat khud ab mikhurad wa alaf āz rishe”, zice un proverb persan din Khorasan “Omul din intențiile sale bea apa precum iarba își trage seva din rădăcinile sale” care însă poate fi tradus și ca “Omul își formează caracterul din Dumnezeu precum iarba din rădăcină”, care e mult mai aproape de sens, dând jos de pe cuvinte patina de pecingine metaforică care le omoară sensul și science-ul și le împiedică învierea, aducerea la viață. Vyāpyăsīt în sanskrită pare a însemna peste ape, așa e tradus oficial, by-apya-sit lângă apă stă, stătea cu apă, și văd în nevăzut toy-ul și toiag-ul lui Dumnezeu, Muntele, Tog-ul și Dag-ul în turcică, ieșind din Ape, străpungându-le, prin Taina Cuvântului și dând viața man-ului prin Atman[16]. Dar citit vyā-pyāsit, cuvântul înseamnă altceva, unde vya este acoperi, a îmbrăca, a acoperi, iar páśyati e a observa, a contempla, a lua parte la, a face să treacă, passed, pa-sad, să face sfințit, saddhu, sad-the, tzadik e sadic și sfânt în ebraică, a face și a contempla deodată, Deo-Dat, ca un actor regizor în același timp, “nu fac decât ce îl văd pe Tatăl făcând” ca relația Duh Sfânt și duhul omului, văzând și făcând, făcând și văzând, precum în cer așa și pe pământ, a acoperi cu sfințenie, tot pământul e plin de slava lui Dumnezeu îi zice Serafimul lui Isaia[17], iar Habacuc[18] zice că tot “pământul va fi plin de cunoștința slavei lui Dumnezeu precum fundul mării de apele care îl acoperă”[19]. Și ce straniu că vipaśyanā în sanskrită, e vipassana, logos-ul budhist care înseamnă pătrunderea și vederea înăuntru, in-sight, în-site, care e în sine același lucru cu pervade, per-vedere și prevedere, a celor trei mari uriași ai existenței, impermanența, insatisfacția și suferința, precum zice Marcu Ascetul, din alt unghi, că cei trei mari uriași ai răului sunt neștiința, impermanenței adaug eu, negrija prin căutarea fugii de suferință și uitarea lui Dumnezeu, a inerenței insatisfacții a lumii golite de El și dorință, door-into, de întoarcere Acasă, akash, în ceruri, de unde prin buna Lui voie și ratzon-ul și rațiunea Lui, am izvorât la Facere și în această lumină aș traduce întregul verset 2 al Genezei că “La început s-a născut lumina sfântă și curată care era de dinainte și care stă peste facerea timpului și facerea suflării Izvorâtorului care i-a dat viață prin vorbirea Sa în acea zi, astăzi.”

Îmi aduc aminte de un pasaj citit demult tare, dintr-o carte luată din Calcutta la prima călătorie în India, un imn al Creației din Rig Veda, “In the beginning was neither existence nor nonexistence. All this world was unmanifest energy… “ și parcă e același text, poate nu același pasaj, însă același spirit, sa-per-it, aceeași purtare de Sa și de sapere, cunoaștere, identitate de esențe manifeste diferit, dar regăsite în rodul interior al praxistului, cel ce face praxis-ul, fie el ascet creștin galatean gălățean wallahean ca Marcu sau lama kushan gandharan ca Buddha sau haotar mag zoroastrian, sau saddhu brahman vlahman, Guru și Chiru și Kyrie, cei ce în căutarea Sine-Lui, se leapădă de sin și sine și se predau lucrării sfințitoare a Duhului Sfânt, în Numele lui Hristos, a Logosului, căruia poate fiecare îi spune altfel, pe limba lui, pe inima lui, în dil-ul și deal-ul făcut de fiecare cu Hristos care ne întâlnește și ne ia de unde suntem, de pe drumul Damascului fiecăruia dintre noi, pe care ne duce umblarea în lumina conștiinței noastre, cea mai bună călăuză după cum zice Marcu, oricât de murdară ar fi e cea mai curată parte din noi, cea mai bună, până la conorarea Luminii cea adevărate a Duhului Sfânt în inimii omului, klei kodesh-ul în ebraică, chilia sfântă a luminii interioare, Ohr Hapeni în ebraică, lumina care se pune în om, în Am, cea întâmplată, happen, cea care se vede la față, față în față, pan ha pan în ebraică, cea aprinsă însă de lumina cea mai curată, cea de dinainte de început, Ohr HaMakif HaYashar, cea neintrată în niciun trup, necuprinsă de nimic, Lumina Cea care Face Ieșirea, și în lume și din lume, după cum zice Ioan, că Domnul Hristos e Lumina care luminează pe orice venind în lume, și tot în El e ieșirea drepților, Yashar ha Yashar, în Logos e logat și legat cel drept, în Lumina făcută Cuvânt și apoi Trup, cea în care suntem înfiați și înviați, Slavă Ție, Doamne Isuse Hristoase că în Tine avem Calea, Adevărul și Viața, Ieșire Ie-asha-re și Ya-chyyia-re, Tu cel așteptat și căutat de toți cei chemați de Dumnezeu încă de la căderea lumii din lumină, fie ei lama așteptând în “jelanie și strădanie” fiind și pățind, aste-pătând, pe Bodhisattva[20], Trup-lumină în pali și sanskrită, asceți așteptând Schimbarea lor la Față după chipul și asemănarea Domnului, sufi sunni căutând Ihsan-ul, fața văzută a iman-ului care manifestă nevăzută emunah, shi’a așteptându-l pe Mahdi Maha-the-ul, Maha-Dew-ul Mahadevi[21], Deo-ul cel mare adus de omul cel mare, Mah-ga-ul din casta magilor zoroastrieni, mashgid-im, călăuzitor spiritual în ebraică, dar și masjid-in, cei ce stau în moschee, preoți ai luminii manifestate pur prin foc așteptând Shaoshyantul sau bhrahmani vlahmani flameni, sperând în saperanta și șafar-anța și șufer-ința lor, pe drumul sufletului lor spre Dea-supra, că focul pământesc eliberează lumina sufletului și o face foc ceresc pe rugurile de pe ghât-urile, gate-urile, din Varanasi sau Mathura, fiecare căutând, haut-înd, ieșirea, cea de sus, pariul și salvarea personală care ne salvează, pe mulți, cum Salvarea Domnului ne salvează pe toți cei ce am primit-o, pentru că, în adevăr, cine salvează un om salvează o lume întreagă.

“By oneself is evil done; by oneself is one defiled. By oneself is evil left undone; by oneself is one made pure. Purity and impurity depend on oneself; no one can purify another.” Asha zice Dhammapada[22], dham-ma-pada, “sânge-suflet-facere” citit în avestană, dar și “casă-suflet-facere”, citit în hindi, cea zisă și Dharmapada, facerea destinului și a casei veșnice, umblarea în dharma sau dhrama în metateză dardică, drama în greacă, umblarea om-ului pe drumul unic spre Dumnezeu că așa și zice Buddha în Sutra 165[23], că salvarea e pur personală și că ține eminamente de vederea lui Dumnezeu, vădit și wise, după cum zice un sfânt catolic “The eye with which I see God is the same eye with which God sees me: my eye and God’s eye are one eye, one seeing, one knowing and one love.” Așa zice Meister Eckhart[24], și nu e de mirare că hindușii îl cred hindus, budhiștii budhist, iar sufii îl văd ca pe unul de-al lor, căci vorbește limba mistică a marilor Iubitori ai lumii, cei care au primit cunoașterea, Cu-nașterea, în Dumnezeu, căci Cuvântul Adevărului e Unul și cei care Îl iubesc îl re-cunosc și îl cunosc, sapere în italiană, îl umblă, saphar în farsi, se lasă conduși de El, shofer în ebraică, căci speranța dă saperanta unui mod de a fi, o cale să în-fiu, a înfierii, asta e speranța, umid sau ümüt în turcice, un imit pronunțat cu buzele legate, o imitare, aimed la copierea celui iubit, amat, o în-fiire a modelului, modeh-El sau the-modeh care în ebraică e demuth, tradus ca similitudine, asemănare, ceea ce face Modeh Ani, rugăciunea de dimineață a evreilor tradusă oficial ca “aduc mulțumire” să fie de fapt “în Tine mă încred, în Tine sper, pe Tine te copiez, sunt copilul Tău, fiul Tău, pe Tine te imit” uimit, neînțelegând, dar crezând și dându-mă pe mine credinței și speranței în Tine, ca un copil care nu zice decât ce îl aude pe Tatăl zicând și nu face decât ce îl vede pe Tatăl făcând, fără să se bizuie pe sine, ci pe Tine, căci bizayon înseamnă dizgrație în ebraică, a mă bizui pe mine, busy-ya, sunt ocupat cu lumea și în ea mă bazez, bais-is, casa este în ebraică și omul face ma’asei chosech, faptele întunericului, ad litteram în ebraică care duc la Ma’asi adică Mesi prin cosecha, recolta, tăiere în spaniolă, moartea prin tăiere, la recoltă și trierea grâului de neghina cea care nu e ghini cum zice moldoveanul, ne-bună, a celui care vine din faptele întunericului, mort în el, mesi în Meta, mort în moarte, în ebraică, prins la mijloc, măcar dacă ai fi rece sau fierbinte, dar fiindcă ești căldicel te voi scuipa din gura mea, zice îngerul Domnului în Apocalipsă, te voi s-cuiba din ghara mea, îți voi scoate cuibul și Cova din muntele și din inima mea, nu vei avea locuință, loc și lock-in-the, în Mine, zice Domnul, căci nici tu nu ți-ai pus credința și ruga, locuința duhului, ruach-ului, în Tatăl Slavei, în neshama, spirit în ebraică, cel ce stă na-Shem, Numele, ci în lume, în nefesh, sufletul animalic, nefach-the, nefast, slab și tras de lume și astfel coboară omul din grație, odată cu lumea căzută în death-grația, moartea harului, căderea din grație, din slavă în besogno în italiană sau besoin în franceză, a avea nevoie, căci bi-sogno e a fi în vis, în Maya, a mă nevoi în magia lumii, be-zoin a fi în viață, viu, în greacă, căci în slavă, în eter, atar fiind, acasă în akhas, în ceruri, nu am nicio nevoie, toate sunt împlinite prin har, prin Voia și Via celui Viu, dar odată căzut sufletul în timp-ul tâmp, thyme-ul în time, odată întâmplată, in-tumble-the, tumba cea fatidică, om-ul timid, time-ad, dat timpului și trăirii fără Dumnezeu, fost părăsit, dar nu de tot, dat în grijă îngerului parasht și færæst în farsi, pus la fereală la Ferești[25], oshan de pe Mara, Mara-oshan, osândit, pus asunder la osândar în purgatoriu până la purgare, curățare, dar și pârgare, coacere, la statura de om mare spiritual, cum zice apostolul Paul, Baul, domn și puternic în ebraică, copie deplină a Domnului Hristos și astfel copil înfiat, în-fiat, a fi înăuntru, eu în El și El în mine, al lui Dumnezeu. “For everything becoming visible is HaOhr (Light); therefore here is the meaning of these words, KUMI (Rise up), sleeper, and arise from the MESIM, AND Moshiach WILL SHINE ON YOU.”[26] zice la efeseni Pavel că tot ce e vizibil e Lumina, ad litteram, Haur cum zic frații romi, mult mai bine decât înțelegem noi, și iată că mi se zice “Come Dragoș, dormitorule, visătorule, trezește-te dintre cei Morți, din faptele lumii, și Moishash-ul, Messiah-ash-ul adică Cel Trimis pentru cei Morți, Salvatorul, Messiah–an-ul, Ma-Asha-an-ul, Moișanul, va străluci pe tine”.

Marco Polo, venețianul, vhoenițianul phoenician, purtător al leului înaripat al Sfântului Marcu și al lui Iuda, povestește în Călătorii cum odată ajuns în Saveh[27], lângă Teheran, oraș numit și Sava ca râul sfânt al sârbilor sau Saba[28] ca cetatea vestitei regine, află legenda magilor, cei trei crai de la răsărit veniți să se închine lui Messiah cu smirnă, aur și tămâie și îi și vede, îmbălsămați. La fel îi văd și eu în mozaicul din Sant’Apollinare Nuovo[29] din Ravenna, în închinare, reverenți, magi zoroastrieni veniți să se închine Saoshyantului, Sah-Shiant, Rege Sfânt și Miel sfânt, în persană și evraică, preoți haotari ai luminii, având pe cap, rosh în ebraică, căciulițe dacice roșii, de fapt persane, de fapt evreiești, israelite, dar și iudaice, slujitori ai celui Preaînalt, Tatăl Luminilor, Ohr Mazda, Cel ce dă Viața Luminii, preoți, cohen-i în ebraică, kuhani de la munte, căci Kuh asta înseamnă în persană, pronunțat și Kush, de unde kushan om al muntelui și mare preot, cohen, Kowhen, Kevin și Gavin, dar și Calvin citit Cauuin adică Coen, dar de fapt Kohen reformatorul reformat tzadik și sadic, Koh-el-ben, fiu al muntelui, el-Kohwen, preot evreu, de fapt iudeu, jâd, ca și cei trei magi magici cu pantalonii medgici colorați, ițari medici din Medgidia și Masjidia, moschee medică, cei cu ciorec, pantalon în limba shughni din Pamir, dar și în moroșeneasca lui Moișanu, cioareci strânși pe picioare, oameni sfinți, kiri și Kiralyi și Crai, aducând darurile tipice ale închinării zoroastriene, tămâie pentru Dumnezeu, aur pentru rege și myhr sau smirnă pentru om, veniți tocmai din Saveh unde înainte de cucerirea mongolă zice Al Muqqadasi că era un vestit centru de înțelepciune într-ale astronomiei și ale celor nevăzute și unde Polo zice că i-a văzut îmbălsămați, foarte straniu, căci zoroastrienii își lasă morții în turnuri ale tăcerii să fie mâncați de vulturii hoitari, ajutorii în sfințire ai preoților haotari sau zaotari, ce straniu că hoit în popor înseamnă și om mare și gras, lent în mișcări, gras ca un popă, care vine, zice dex-ul, din maghiarul holt sau hallot, cadavru, legat evident cu hallowed și hollowed, sfințit și golit din engleză, în care limbă, khabar nu aveam de cuvânt până acum, hoit înseamnă a se comporta frivol, stupid, dumb, iar to hote înseamnă a comanda, a promite, a numi, în mod evident a hotărî, halucinant, și așa numele satului moroșan Hoteni[30] devine limpede, locul celor înalți, haut, a haot-arilor care hotărăsc, locul preoților, cei care predică și cetesc, că nu întâmplător hoetian înseamnă a munci încet, fără sens și fără spor, și fără rezultat, în valaha welshă, căci haotarul muncea în nevăzut, iar ajutoarele lor, aja-torii, hagia-darii, făcătorii de hagie, sfințenie, munceau în văzut, dar faptul că Polo a văzut trupurile îmbălsămate ale magilor îl face pe Dalrymple[31] să creadă că ei s-au întors creștini, dezicându-se de practica funerară absolut macabră, dar neechivocă spiritual a albirii oaselor și pentru a nu pângări elementele creatoare prin trupul amărât de moarte, spre a păstra puritatea aerului și apei, ohr și abba, dar mai ales a pământului și a focului, cel ce fac-e și fuck, la fel ca pa-mant-ul cel pomenit și menit să pa, să fa, să facă voia Domnului precum in the-air, în cer, înger, prin subtilul echilibru dintre ele, pure. Căci nu întâmplător cele patru ființe vii înaripate, serafimii, Sir-a-Fi-im, cei cărora li s-a dat a Fi Sir-i, capete, începutul a tot și toate făcute, văzute sau nevăzute, cei care înconjoară tronul lui Dumnezeu, through-in-ul prin care lucrează El, cele cu cap de leu, vultur, taur și om corespund, răspund împreună cu evangheliștii, Marcu, Ioan, Luca, Matei, dar și cu cele patru elemente creatoare, foc, apă, pământ, aer, cele prinse în stindardul sasanid, Derafsh Kaviani[32], de a căror puritate și echilibru, zic zoroastrienii, că depinde întreaga Creație, căci entropia e produsă de pângărirea acestora, în parte și împreună, a proporțiilor, pro-parth-iilor, măsura de credință care se dă fiecăruia, ceea ce face cu atât mai surprinzătoare asocierea vultur-apă și om-aer când vulturul e clar aer și omul e clar apă, mai mult de jumătate din el, care mă duce clar la concluzia shoferirii și a acestor elemente, căci altfel o asemenea enormitate nu s-ar fi putut accepta, căci se vede cum Sf. Marcu e asociat inițial în tetramorph cu taurul, că de aia e Markhu adică marhah, vită, taur în moroșenească și abia apoi cu leul, iar dacă la asta adăugăm oscilarea peste vremuri în schemele de corelație serafim-evanghelist, de la Irineu, Irinaeus[33], la Augustin până la Scofield[34], shofer jâd mason dovedit, e limpede, vai de voi învățători ai legii și farisei, farsi, fățarnici căci ați pus mâna pe cheile împărăției, pe căile ei, nici voi nu intrați și nici pe alții nu lăsați să intre.

“Unde, Doamne? Unde este trupul acolo se vor strânge vulturii” zice Domnul în Matei și mai apoi în Ioan “Duhul este Cel Ce dă viață. Carnea nu folosește la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh și viață”, iar trupul e moarte cum se vede în Luca unde e folosit cuvântul stârv, un trup starve-ed, stârpit fie de foame, fie de dușman-ul dutchman, iar vulture în engleză înseamnă exact hoitar, căruia în tadjica dutchică i se zice kargas, cel ce lasă în urmă doar carcass-a omului, oasele golite de carne, albite, dar kar-ga-is înseamnă “e ființă piatră”, dar și “e ființă lucrătoare”, cele ce fac lucrarea sfântă a curățării care-the-ar și cure-the-are, a cărnii, caro în latină, de a lăsa doar piatra albă a trupului, kal-kar, karațată, de păcatul și pângărirea care s-au sălășluit în viață prin traiul, try-ul, inerent păcătos al omului, care la final merge la trial spre se vedea ce trail a lăsat omul în viață, care a fost traiul lui, încercarea la care a fost supus și cum a dus-o, trailed, cum a trailit trăit, ca să se vadă unde va merge duhul la ieșirea din trup, din carcasa de carne, karna e putere, dar și corn în ebraică, cele făcute din și tari ca piatra, iar karga în turkică înseamnă cioară, crow cărau care cârâie în timp ce face carry de carrion, carne moartă, căci caro e carne în latină, și îmi aduc aminte de povestea profetului pro-faith și pro-fate, Ilie din Regi, Elijah Eli-ge-th-ul Eli-see-ul și Eli-say-ul, Get-ul lui Dumnezeu care face doar ce Îl vede pe Eli făcând și zice doar ce îl aude pe Eli zicând, cel ce a fost hrănit în pustie cu bucățele de carne, de stârv, realizez acum, aduse de prin cine știe ce dakhma de către corbi, pasărea care vestește curb-a vieții, oprirea ei, curbarea în sus, spre ceruri, pasărea hunului khuman rhuman Corvin, corvus care e de fapt corow-us, corvus în latină, dar w e gh așa cum bow e bough în engleză, cununa luată din grădină, bagh în tadjică, dar și în turckice, și așa crow-is, crovus e același cuvânt cu karagh-is, kargas în tadjikă pronunțat înmuiat, pasărea funerară din locurile sfinte ca și Khorog[35]-ul din Pamir, orașul capitală al shughni[36], shoghunii tadjici puși de Dumnezeu la păstrare în Badakhshan, Ba-Dakhshia-in, locul Dacilor, oraș sfânt și probabil loc antic de curățare de carne a cadavrelor în turnurile tăcerii zoroastriene ca cel ale cărui rămășițe se mai văd pe muntele sfânt al dacilor, Kogaion[37], dar g e h în slavă și ai e e în greacă și așa vedem că Kogaion-ul dacic e un Kohen în ebraică, preot, cei ce oficiau ca haotarii mazdeiști, masjed-est, la hotarul între viață și moarte, la soarele de andezit și pilonii de la Sarmisegetuza, cea cu același nume ca Sar Masjed[38], Sar-Masjed înseamnă moscheea Domnilor, ad litteram, dar și a soarelui, Sur, fost templu zoroastrian în Khuzestan[39], lângă Susa saas-ilor persani din Șușani, susan e cimitir în thailandeză, templu numit și Javidan în trecut, Jewidan adică Jewdan Jâdan, la fel ca dacii stăpânitori peste Sarmasjed-i-The, sărmaș-geth-tha, locul geților domni ai mezilor, Sirmezii Sarmați, care își lăsau morții la curățat în dakhma, loc al sângelui, dar și Casa veșniciei, dhama în hindi, dham sau Zahma, pământ, zam în persană, plin de zeama sângelui, ca cel de după bătălia de la Zama, lângă Cartagina cea putred de bogată, casa, dam-ul punilor, iar dam în bengali înseamnă de preț, valoros, sfânt, dar și blestemat, când e pângărit, damnat, dam e negru în limba thai a sai-lor din Siam[40], ca sângele putrezit, damnat, dakhm-nat, cum se vede și pe columna lui Traian, capete putrezite de români înfipte în pari pe marginea unui templu al tăcerii peste care tronează dragon-ul dacic, dracon-ul drac trac și dac, parth și pers, care toate se văd limpede în panelul 19 al Columnei desfășurate la muzeul din București.

Cu atât mai ciudat mi-a sunat când am găsit la Dalrymple numele de dom, care nu, nu era vreo casă sau vreun domn, Don Juan sau Dom’ Perignon, ci înseamnă un damnat de oficiant funerar de cea mai joasă castă, ga-asta gazda castă, de cea mai joasă iluminare, sveta în rusă și sanscrită, de cea mai joasă speță, sa-peta, cei ce muncesc munca cea mai de jos, la gate-urile, gâturile morții, locurile de trecere, gathuri-le hinduse, rugurile funerare de pe Yamuna[41] zisă de ei și Jumna, Dhumna, râul sfânt, râul zău, Dhumna-zeu, Doamne, ai milă de noi! Da, casta de daliți[42] ce se ocupă cu înmormântările, cu cadavrele, rugurile, cenușa, materia pângărită se cheamă la indieni domra sau dombara sau dombra, dahm-bher, purtători ai sângelui, ai Domnului, dar și al blestemului, cei proști, dumb and dumber, cei întunecați la minte, dim, Dima înseamnă prost în rusă, unul care face dume, căci cum să fii altfel dacă asta faci, munca cea mai de jos, a înmormântării, tomb and tomber, cel ce te bagă în mormânt și face tumbe, hopa, eu hope că avem ceva aici, tâmp-ii de pe Tâmpa, locul mormintelor, al înmormântărilor, dar probabil al Dham-ba, locul unde era Dahma, turnul tăcerii, al reculegerii, locul unde zoroastrienii își lăsau morții un an de zile la hoitari, vulturi sau câini sau lupi, și la soare până “li se albeau oasele” ca mai apoi, intrând dombrii zoroastrieni, aceeași castă ca la indieni, numiți însă nusessalars, din avestanul nasa a salar, unde salar e îngrijitor, lucrător, salahar salahor la cele sfinte sala-er, din care își duce traiul, salar-ul, iar nasa– înseamnă cele corupte, poluate, prihănite, cele ce sunt noxia, otravă în latină, care fac greață și scârbă, nausea, și astfel nusessalarii, noxia-si nausea-salahorii, cei ce și la noi cară năsălia mortului, nasa-solia cea nasoală, cei ce intrau după un an de zile și reculegându-le oasele, în prezența rudelor și a celor dragi ce stăteau în tăcere, ținând un parastas para-stasis, un moment de reculegere în momentul de culegere a oaselor spre a fi zdrobite, măcinate, făcute clei de oase, clay-the, clisă de glie, ca mai apoi cei dragi să le transforme în “oale și ulcele”, vase moarte făcute din vasele vii cândva ale lui Dumnezeu, ca să aibă mereu cu ei pe cei mutați la Domnul, moved, căci mavet e moarte în ebraică, cei înmoviți, făcuți mov de moarte ca mai apoi să redevină albi la soare, măcar oasele ca ash-ul, căci ăsta e cultul strămoșilor pe care îl vedem și la romani, cu măștile lor mortuare și statuetele străbunilor de pe altarul casei, faima casei, însăși Casa căci numele, fai-ma, face sufletul, el e casa, casa-tha, casta nu pereții, onoarea numelui, honor, ha-nur, luminA în arabă, ha-na-ohr, și în ebraică, faima, la care în suedeza veche îi zice domber, care înseamnă însă și judecată, doom-bher, purtătoarea de doom și dahm și Domn, la care pe vremuri se chema lumea cu dombra și drumba, cu bătătorii de tobe și cu sunătorii în drâmbă sau dombră sau domră, chitară sumbră și funerară a slavilor și a perșilor, tambură în română, ajunsă tamburină, tam-bher, dahm-bher, purtătoare de sânge, dar și de bine, căci tam e bine în persană, iar timbre, care pe vremuri era stema, stima, faima, de pe un blazon, de unde timbrul poștal, dar e și timbrul sonor, thyme-bher, e cel purtător de viață, de time și thymos și timus, e thyme-us, ține viața, e o cameră a lui, cum sunt cimbru și chamber, cel ce cheamă che-am-ul la viață și apoi poartă the-ma-ul, sufletul, the-ma-bher adică timber, cherestea, lemn, l’ame-in, în care stă viața, sufletul și așa drumba pune omul pe drum, văzut și nevăzut, chemând tot neamul la locul sfânt, la locul marii treceri, la dumbravă.

Dombra-v, Doom-bher-be, locul în care este poarta și purtarea lui Dumnezeu, e locul sfânt al stejarilor din vechime, dub sau dumb în slavă, ca stejarii lui Mamre[43] sub care Abraham patriarhul, Patria-archa-ul, pater familias împuternicit ca putere, ca stăpân, de însuși Dyauspitr[44], în sanscrită, o greacă, de fapt o ebraică stâlcită, L-a primit pre-i-Ma-the, l-a lăsat să îi intre în Ma, în viața sa, pe Dumnezeu Însuși, în-sus-ie, în-saas-ie, Sfânta Treime a lui Rubliov[45] în fața căreia am plâns la Tretyakov[46], văzându-i pe cei trei îngeri, la masa sfântă în locul sfânt, în și sub terebinți, cum le zic evreii stejarilor, derev-into, cel în care e tărie, derev e druvă în farsi, sudruva în slavă, thu-druva, dhruwa în sanskrită, tărie și dreptate, direv-tha-tha, pentru că în el locuiesc duhurile, cele derevlene, the-rav, cel rău, tha-rah în ebraică, the-rakh și drakh, drac și cale, ambele, moduri de a fi, în adevăr sau minciună, căci asta e derew în kurdă, minciuna care vine de la tatăl minciunilor, druj în avestană, unde drujyati înseamnă este mincinos, cine, d-ruj-yata, the-ruach-ete, este duhul în ebraică, cel rău, the-rew, the-rah în ebraică, drah și drakh, drag unora, druje Tito[47] care e drag pentru unii și druj pentru alții, drúhyati în sanskrită, dușman, munciună, rău, the-ruh-yata, iată răul, duhuL rău, dar druth-yati, truth-este în engleză, căci frumusețea stă în ochiul privitorului după duhul din inima lui.

“Totul ne arată – și faptele istorice și cele lingvistice și cele arheologice – că a avut loc o migrație petrecută de la Răsărit spre Apus; iar populațiile germanice sunt printre ultimele așezate în ținuturile pe care le ocupă acum. Migrația aceasta a avut loc în mai multe etape, pe o cale pe care o putem marca rând pe rând, ea ajungând până în zona în care crește stejarul; dar ea nu a plecat nicidecum de acolo” zice Benveniste[48] ca Leibniz[49], pionier al lingvisticii comparate care susținea că elaborând vocabulare, glosare și dicționare mono și plurilingve pentru a compara limbile lumii, s-ar putea stabili originile tuturor popoarelor, ajungând la concluzia, con-Cluj-ie, ceea ce e cu închidere, din analiza cuvântului stejar în limbile indo-europene, drys în greacă, “δρυν εχαλoυν oι παλαιo παν δενδρoν”, drin exaloin oi palaio pan dendron, “cei vechi numeau drys orice copac”, dar și dory, care înseamnă și lance, lemn de lance, arma tipică a dorienilor, generația, dor în ebraică, a celor tari, duri, dory, care înseamnă și mlădiță, trunchi tânăr, noua generație, cum i se zice în Odiseea Nausică[50]-i, nau-saka, cea care nu e fiica saka a lui Isaak, cea care e un fel de Isolda atlanta, semi-zee pentru Ullyse[51] Eli-zeul cel Tristan[52], cel trist, dar și Truist și Druid-is-the, tare ca drys-ul, stejarul, în care locuiesc duhurile feminine, dryade în greacă, nimfe care locuiau în stejari, driade în franceza veche, în care franceză lemn e bois, același lucru ca bais, casă în ebraică, beth-ul base în care avem baza, tăria, dory-a, dar și droy-a, Troia, orașul cel tare ca Tyr-ul cel diraxt sau draxt sau dragt, tare, de încredere, drept și puternic în farsi și persana medie, orașul în-draxit, îndrăgit și îndrăcit, iar draxt în farsi mai înseamnă și copac, cel diraxt, direct și dirept, fiind tare, the-rast, care e drept în persană, de unde rost și a rosti în română, a vorbi cu rost, dar și a se răsti, și tot deacolo vine “pe de rost”, cică drept, corect, când de fapt e un viol al ființei, e pederast, e pe-diraxt, făcut tare, dar pe direct, accesul la nevăzut în mod greșit, demonic, scurtcircuitat, care permite posesia demonică, capturarea ființei Am-ane de un mod de a fi, un dhrak sau derek în ebraică, un drac, draht, puternic, iar Benveniste mai zice că draxta în persană e participiul la drang, acel vestit Drang nach Osten[53] al nemților, mișcarea tare, în forță, iureșul spre est, yoresh e rădăcină în ebraică, întoarcerea lor spre rădăcini, fiind în fapt o reacție de pendul după Drang nach Western care i-a gonit acolo, de departe din Parthia, din Asia Aș-ilor Osheni în a căror limbă, a celor opriți la Caucaz, la copac îi zice khe, care pronunțat gutural, georgian, e khre, adică tree, care e draxt în urdu cea ortho, întâlnirea persană între copac și tărie, ca cea între drevo, derevo, copac în rusă și druva în persana veche sau dhruwa în sanscrită, solid, tare, zdravăn, the-dhruw-an, cel tare, cel sănătos, în română, iar dro(w)on în greaca de Peloponez, la Argos înseamnă cel tare, droon, și așa înțeleg ce înseamnă numele lui Drona[54], maestrul maeștrilor luptători din Mahabharata, e cel tare, cel puternic, cum e drutas în lituaniană cel solid, drept ca bradul, puternic, cel bun de dârvală, de muncă grea în moroșenește, la lemne derwo în slava veche unde se vede bine metateza derwo-drewo, pe care Benveniste însuși îl găsește în dendron, împărțind cuvântul grecesc astfel *der-drew-on, ca mai apoi să zică astfel “Cuvântul s-a specializat totuși de timpuriu: încă de la Homer, drys este “stejarul”, “arborele” prin excelență, asociat anumitor culte, ca stejarii cu darul prorocirii, de la Dodona”[55], evoluția cuvântului nu e de la stejar la arbore și apoi la tare, cum zic lingviștii, mai ales Osthoff[56], ci exact invers, de la tare la lemn la stejar, zicând el spre marea bucurie a mea “Constatăm aici din plin deosebirea dintre semnificație și desemnare, ca distanța care le poate despărți până într-atât, încât adesea desemnarea nu lasă nicio bănuială asupra semnificației dacă nu avem la dispoziție anumite repere lexicale”[57] în fapt spunând că khabar nu avem ce vorbim, că sunt straturi peste straturi peste straturi de uitare așezate peste cuvânt, care din generație în generație își pierde din ce în ce mai mult esența, se patinează, se metaforizează, meta-phoros, poartă moarte, pierzându-și înțelesul, înrudirile, în-root-irile, rădăcinile, și astfel ajungem să spunem ce nu vrem să spunem și să nu înțelegem ce vrem să înțelegem pentru că în școală ni s-a dat un rost fără rost pe de rost care să ne ia lumina și lumea prin vaduvirea noastră de puterea cea mare, a vieții, comanda vocală a Creației, cuvântul, dar mai ales vocea, vocală peste consoană, căci vocea e voix-ul e voie-ul, e voia și via Domnului, Calea, la vie și la via, pe care dacă o pierdem, limba, dill în hindi, ne pierdem inima, dill în farsi, ne dilim și renunțăm la deal-ul nostru cu Dumnezeu, Dea-al, căci de-ai Lui suntem, cum intuiește și spune, dar nu direct, dirakht, ci voalat, voie-al-at, cu aducerea la Cale, Benveniste, ca un nebun, nebo-un, un profet în arabă, ajungând să reinterpreteze istoria în orb și în răspărul celei oficiale, lăsându-se “tras de limbă”, crezându-și ochilor și experienței, ex-per-into, ceea ce iese din purtarea vieții bune care ne face experți, ex-per-the, ceea ce iese din purtarea lui Dumnezeu, din a fi fiu, puer per par și pur, în latină, dacă, avestană și persană, din a fi un poor purtător, pur-the-door, puerta-door, a conștiinței Lui care ne dă in-tuition în noi înșine, prin Duhul direct în inimă după cum a promis tuturor celor din casa lui Israel, nouă tuturor, prin Ieremia, Ger-ma-ia germanul “Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor, și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu. Niciunul nu va mai învăța pe aproapele său pe fratele său, zicând: ‘Cunoaște pe Domnul!’ Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare”[58].

Și astfel anulează Dumnezeu puterea dracilor, prin prezența Sa directă în inima omului, Am-ului, Ohm-ului, venind El însuși în mijlocul terebinților lui David și ai iudeilor, alungând prin Focul său Mistuitor derew-in-the din terebint, duhurile care locuiau în copacul viu, yggdrasyl[59]-ul saxonilor sakasoni, sachsan-ishii saathanizi, egg-drasy-el, ouă-copac-ul, dar și egg-drac-e și oak-drac-el, cel care are pe dracul și ouăle lui în el, stejarul drys care dă viață, dă-ne, Doamne, înțelepciune să te alegem pe Tine Doamne, Cel Tare în Tării, și nu pe drew-ul din tree care e tare, are tărie, trees de druizi, cei care venerau pomul vieții sau ceea ce credeau ei că e, ca evreii, grecii, celții și alți închinători la dub sau Dumb-i, căci așa i se zice oak-ului cel oash ca un ash-tree, cel sfânt curat și adevărat, asha, în limbile slave, dumb-ul care face dumbrava, dahm-bher-ba, ceea ce este purtătoare de sânge, îngropare, cea cu stejari sfinți și vii, lemn lama-in și l’ame-in, l’amin, căci nu întâmplător cimitirului Sibiului i se zice Dumbrava cea care se continuă, minunată ca cea a Lizucăi[60] lui Sadoveanu, cea ghidată de Patrocle[61], cel ce pa trocle, fa-track-le pe track-ul, pa-derech-ul, înspre Cisnădie și Poplaca, fără să mai știe nici ea, nici noi, ce înseamnă de fapt, cum același lucru se vede la locul sfânt, Mănăstirea Dumbrava de pe Mureș, lângă Decea, Dacia, în cartierul Dumbrava cel de la marginea nenumăratelor cimitire ale Chișinăului, dar și la cetatea dacică Dumbrăveni din Vrancea sau în Dumbrava Buzăului, la fel, cimitirul orașului, probabil purtătoare cândva a unui dakhma, templu al tăcerii ca cel rămas încă în Yazd, în care am fost, sau ca Chilpiq[62] din Khwarezm la sud de Nukus pe care l-am văzut de departe sau cele încă folosite în Dakhma[63] lângă care am stat, sau poate doar păstrând amintirea luminișurilor sfinte celtice galice, gallah vallah-ice, holy groves adică holy graves, numite și nemeton, na-meta-an, spre moarte în, unde meta e moarte în evraică, locul unde se pun morții, na-metan, locul morții, temeteu în moroșenească regăsit și în maghiarul temeto, the-meta, moarteA în ebraică, ci-mettere, cimitir, ge-meta-re, locul unde e pământul morților, unde acolo se pun, spre viața veșnică, cei morți, loc numit cinterem în maghiară, țintirim în cumana ardelenească, tărâm-ul neamului, a celor vii, zoin în greacă, jain în hindi, chyyai-in în ebraică, jian în farsi, și ce straniu că tenteram în indoneziană înseamnă seren, pașnic, din sanscritul tantram, tantra-am, fericire, happiness al celor fericiți, ha-py, pia e credință în latină, cei pioși, și stranietatea se adâncește, căci kapinės e cimitir în lituaniană, coffin-is, kofune sunt cimitirele funerare japoneze, cele identice cu cele hittite și mayașe și celtice, cele de dinainte de venirea triburilor de huni israeliți alungați din China numiți acum japonezi sau jupan-e-the, samurai-i shomeri ce au luat insula în stăpânire aducând demonia cu ei, estetica cruzimii care e specifică dracilor sadicii și închinătorilor la ei, tzadicii saduchei, ducând cu ei și venerarea altarelor din luminișuri, din păduri, a dumbrăvilor, aceleași obiceiuri și la iudeii daci și la celții edomiți, la romani cu luminișurile, dumbrăvile sfinte ale Vestalelor[64], veste-Ella, cea care dă de veste despre Eli, oracolul, la turcii cu balbali identici cu cei celtici sau germanicii cu Yrminsul-ul lor, sufletul germanilor, yerman-soul, dar și yer-meant-El, pământ menit pentru El și sfințit astfel, prin copacii sfinți, yggdrasil-ul, egg-drakhyl, oul dracului, easter egg, dar și Ak-brasil, Copacul Sfințeniei pe care practic îl venerau în dumbrăvile lor sfinte și balticii, că nu degeaba se numeau ei în vechime lat-galieni, semi-galieni și Gali-indieni și kurși, kurzi din Kouronia[65], letoni latvi care citiți invers sunt ivtal-the, iutalii itali-ani, eutaliții heptaliți, închinători la stejari și luminișuri sfinte în care se știa că practicau cultul morților și îi ardeau, de unde și “ashes to ashes and dust to dust” căci eish e foc în ebraică, iar dust e dasht, pământ, camp în persană, și așa devine limpede că pământul se duce în pământ și focul în foc, arderea trupului fiind eliberarea sufletului, căci asta făceau și fac încă indienii, cum de însă o făceau și balticii și saka-sonii, vikingii și se știe că o făceau o parte din daci, be-king-i vikingi și varegi ba-regi și ei, și încă o fac dutchii și danii și o făceau și grecii dani, pe rugurile funerare, pyre adică fire, dar nu toți căci unii ca cei din Epir venerau natura pură și neîntinată de păcatul sălășluit în trupul celui mort, care trebuia recuperat de natură prin ea însăși, prin lupii hoitari haotari, sfinți, lucrători și curățători cum se vede la temenos-ul de la Dodona[66] din Pindul valah, tahm-en-os-ul, locul în care se află usha tohm-ului, curat în ebraică, a dahm-ului, dahm-brava, luminișul sfânt, curățat, brav, dumbravă de stejari unde era oracolul lui Zeus pe care am văzut-o deseori în drum spre Kefalonia, în anticele ținuturi ale Molossienilor[67], ale Moroșanilor lui Phyrus din Epir, rude prin alianță cu Gelo[68] din Siracuza și cu cine știe câți alți Gelou și Gelu și Gyula din Giulești, Jew-el-este, de unde se trage Moișanu și neamul lui, cel dintâi, în cumana kushana turcă, Bârlea.

Numele de Bârlea e specific doar Maramureșului, Apusenilor și cătunelor ardelene din podiș, știam eu, așa că tare surprins am fost să găsesc Vârful Bîrlea în Retezat, sus, între Retezatul Mare și Zănoaga, the-Naga, Șarpele, nachash în ebraică, naga-ash, naga care citit Neagu’ e Profetul, căci g e v și așa devine Neavu, cel încețoșat și înzăpezit, dar și Navi, profet în ebraică, ca Nebo în arabă. Straniu loc Retezatul, aproape la fel de straniu ca și Godeanu’ al lui God cu Vârful Gugu al lui Gog, Kuhu lui Khoudo, Muntele lui Dumnezeu în persană, cel God, dar și Magog cu care se continuă, frumos și înspăimântător, din locurile de basm cu zmei și Iovani Iorgovani din Retezatul Mic, prin Locul Rău până hăt departe, dincolo de Râul Șes, Saas, până pe plaiul de sub Țarcu unde într-o noapte au auzit aievea, oyev înseamnă dușman în ebraică, prin cortul luminat doar pe partea mea o voce de zână elfă întrebând un bătrân vrăjitor: “e pregătit?”. Nu eram. Slavă Domnului! Retezat nu înseamnă, cum zice legenda, “cel cu vârful retezat”, cum bine știe, crezându-și ochilor și nu narativului, oricine i-a bătut cărările în jurul Bucurei, Bogh-are, de pe Păpușa și Peleaga[69] până pe Retezatul Mare abrupt și ascuțit și deloc retezat. Re-tez-ash pare a însemna lucrul din nou-taise-ash, unde tăiș sau tez înseamnă a tăia, tăiș, în galaha valahă veche păstrat în irlandeza veche, legat de to tease, teaser, în engleză, a răni, de fapt a pregăti pentru moarte căci tez citit invers e zet, de la a la zet, de la alfa la zaot, la zaotar, altă pronunție pentru haotar, preot zoroastrian hoitar, hot și hoț, acel goth haut care, acolo sus în munți, în Retezat și în mulți alții, pe înălțimi, prin altarele care alter ego-ul, face trecerea la hotarul dintre viață și moarte. Straniu însă cum în irlandeza veche taise mai înseamnă și cadavru, corp mort, rămășițe, relicve, dar și fantome, apariții spirituale, duhuri, căci taise e corelat de fapt cu death, unde Dis e zeul morții la romani, același cu Hades, Ha-Death, unde ha e the-ul englezesc în ebraică, cum sper că deja știm. Și dacă tot suntem aici, în ebraică rotzeach înseamnă ucigaș, ro-tze-ach unde tez e metatezat în tze, în rest același cuvânt, identic cu retezath.

Ce mi se pare și mai straniu e înțelesul de tiz al lui taise, adică de doppelganger, sosie, saas-ie, apariție identică în formă, dar nu în esență, același nume, dar nu același spirit, fantomă sau cadavru care arată uman, dar nu este, esența conceptului de “uncanny valley“[70], duhuri rele luând forma umană, o vrajă care face vrăji, același cuvânt cu wraith, spirit al celui retezat, ucis, care se vede imediat după moarte, lângă trupul care începe să putrezească, rot, în engleză, se face roșu și e ros de rats și de tot felul de hoitari de dinăuntru și de dinafară, puși în turnuri ale tăcerii, rotonde mortuare, rot-unde, locul unde are loc putrezirea, rot-in-the, căci asta era orice Rotunda, mausoleu fost turn al tăcerii, pentru mulți sau pentru unul, că e cea a lui -rotonda Galeriu din Salonic[71], a Sf. Gheorghe din Sofia sau a lui Hadrian din Roma, actualul Castel Sant’Angello, sau cea din Chester[72]-ul britanic, fosta capitala romană numită pe vremuri Deva Victrix, cum asha? sau dumbrăvi rotunde cu același rol, sfânt, sacru-bher-os, purtător de sacru, scabros și scârbos, cum zic eu că era Rotunda din Retezat[73], loc de putrezire a morților în inima Rœt-is-ash-ului, a Retezatului, muntele sacru al morții și al sacrificiilor, ci-mettere, gio și gi în tadjică e pământ, ce mirare, de pus morții, cimitir în arabă e maqbara, ma-qabara sau ma-kover, cu sicriu, cufăr, ad litteram în ebraică, macabru lucru, scabros deci sacabros saka-bru, purtător de saka, ceea ce fac ei, dar și sa-qabr-os, the-qabr-is, ceea ce poartă sicriul, cel ce coboară, pe vale în jos, valea Pelegii ca o valea Styx-ului, după lege, cea care Pa-Lege, leagă și face legea, locul fostei cabane a lui Ceaușescu, una din poienile fermecate, în care am poposit păpușat, făcând paos ca pe Păpușa, pa-paused, deși în niciuna nu am fost mai vrăjit și fermecat, sună bine, dar nu e, ca în poiana morții din Munții Mehedinți, de lângă crovuri[74], grave-urile uriașilor Iovani și Iorgovani[75], atunci vedeam și nu înțelegeam, până am ajuns să ne pierdem mințile și noțiunea timpului, vrăjiți într-o liniște nefirească în poiana perfect ovală, dumbrava rotundă din mijlocul codrului, cu energia unui amfiteatru sacrificial arhiplin deși nevăzut, înainte de punctul culminant al retezării, al curb-ării korbanului, victima sacrificată în ebraică, de mâncat și de băut pentru demoni, minchot și nesekhot în ebraică sunt jertfe de mâncare și băutură, luați și mâncați căci acesta este trupul Meu, luați și beți căci acesta e Sângele Meu, nesecat, dar noi prin jertfa celui Jertfit, Iert-fait, Cel care face iertare, prin sângele Domnului Hristos care a plătit pentru noi și odată poziti-on-ați în El, suntem păziți în El, deși nu ne-am păzit noi, nu te păzi în moroșenească înseamnă nu te grăbi, no the pass, ne-a păzit Domnul de tăiș, de taise și retez și mai ales de extaz, ex-taise, ieșit din tăiere, care ca ex-stasis pe greacă e ieșire din stare, care legat de täze care în turkmenă înseamnă nou, new, cum a fost pentru mine Taize-ul din Franța, loc nou și sfânt, chadash și kadosh înseamnă și nou și sfânt în ebraică, unde am primit un tease și teaser al prezenței lui Dumnezeu, pre-sent și pre-saint, mi s-a arătat ceva nou și sfânt care m-a tăiat, retezat de viața veche, și m-a excitat, ex-cita înseamnă a ieși din minți, cita în sanscrită, mi-a prezentat o teză nouă, tease de tez, o ieșire din lumea veche, un extaz și exstasis, ieșire din normă, căci stas în ebraică exact asta înseamnă normă și normal, STAS[76], cum se poate una ca asta? văd că nu văd, dar ca să se nască noul, täze, cu viteza vitejească, be-täze, Bitez ca italianul întâlnit demult în Ulan Ude, trebuie să moară vechiul, re-täze presupune moartea vechiului tease și nașterea noului, täze, în locul sfânt care permite, Re-death-ash-ul care death aduce tez-ul, marțea aduce noul, sacrificiul unuia dă viață altuia, altora, tuturor celor care cred în El, cel care nu a văzut putrezirea, căci prin sfințire deplină trupul, prin materializare completă a Duhului lui Dumnezeu în Hristos, materia a fost respiritualizată, și, în El, situația de dinainte de cădere restaurată, Adam al doilea, Duh dătător de viață salvând pe Adam întâiul, un suflet viu, pe bucăți, celule ieșite din el, cele, noi, care alegem la rândul nostru să ne salvăm, în Hristos, dându-ne trupul spre putrezire acum ca să ne salvăm sufletul urmând ca mai apoi el să recupereze și trupul, cel de slavă, cortul pregătit pentru noi, nespus mai bun, asupra căruia moartea și putrezirea nu mai au nicio putere.

Istoricul bizantin Agathias[77], Aga-Dios, Sfânt Dumnezeu, cronicarul lui Iustinian, descrie astfel ceremonia funerară a generalului sasanid sathanid Mihr-Mihroe[78], Lumina i-Luminată în limba veche, dar Soarele Sorilor în persană pahlavi a sasanizilor, generalul lui Khosrau II-lea khazar-u’, cel mort în Georgia la Mtskheta[79], met-schyte, locul cu sciți saka, saketa, iar dacă citim met bet ca mumbai bombay, devine Bet-schyta, Casa Saka-the-ilor, că nu întâmplător orașul e vechea capitală a Georgiei, țară numită pe limba lor iberiana, evreiana, Sakartvelo, Saka-arth-velo, Țara welt și și Pământul earth Saka, de lângă capitala cea nouă Tbilisi Teba-el-thi, la confluența lui Kura[80] care cură cu Aragvi, apa arienilor, cel care are apa, Ari-aqvi, unde acum tronează Marea Catedrală lângă care a fost lăsat pradă morții în vreo rotundă de dumbravă marele general al cărui nume e păstrat și ca Mirmah-roy, Regele Înșelăciunii, căci roy e rey și ray, rază și rege, iar mirmah în ebraică înseamnă înșelare, o minune care citită rotacitzant ca în Maramureș devine o mirune, o lucrare a luminii, o iluzie, o ellisie, o lucrare spirituală, deseori înșelătoare, o arătare, ca o mirmah-the, mermaid. “Slujitorii lui Mermeroes i-au luat trupul și l-au plasat în afara orașului, așezându-l acolo așa cum era, singur și neacoperit, după obiceiul lor, ca hrană pentru câini și oribilii hoitari”, zice Agathias descriind “înmormântarea cerului” zoroastriană, într-o formă similară cu cea tibetană încă vie sau cu cea a pieilor roșii americane, oare de ce le zicem încă indieni? care își urcau morții în platforme plasate în copaci, după cum îmi spunea Radu, sau buddhiștii chinezi Mahayana [81]care ca ritualuluri funerare practicau expunerea zoroastriană a corpului, numită lushizang, sau lăsarea de-a dreptul în pădure, în dumbravă, numită linzang, rit funerar devenit pedeapsă în Europa creștină unde numai tâlharii și răufăcătorii erau lăsați la răscruci să putrezească în văzul lumii. Căci asta e dharma și drama, oricărui trup, să își plătească drachma, darakh-ma, cea care e cu drum în ebraică, dar și drac-suflet, să își dea sufletul dracului, Doamne ferește, dacă nu și l-a dat Domnului înainte, din timpul vieții, al traiului ca să poată trece trial-ul. Dhamma buddistă, cuvânt în limba Pali, baali, cea domnească, a baali-lor pali la față, scrisă și pronunțată și dharma, înseamnă adevăr, neprihănire, bunătate, dar și învățătură a lui Buddha, cât și antecedent cauzal, karma, unde se vede și cum dharma, care în sanscrită înseamnă lege și ordine universală, devine the-harm, răul anterior care ne condiționează și trebuie curățat, ars, păcatul originar, th-kharma, karma care scrisă charma devine sharma, rușine în hindi și sanscrită și turcice, dar și suferință în avestană și așa rușinea și căderea, deși au charm prin vrajă, sunt de fapt karma care ne cheamă la soartă, dharma, neprihănirii, calea de ieșire, drama și drama-tha, dromos-ul fiecăruia, prin dhamma, sângele, cel sfânt și pur al Domnului, Dham-na-El, calea spre El, Sângele Lui, san-ge, sfântul Trup și sfânta materie, gea, care nu se pângărește niciodată, tum’a în ebraică, nu se tumefiază de la sângele dahm murdar, tum’a-fia, a fi tum, de unde tumulii de îngropăciune de mort, tum-el, sau de viu, tunel, ca cel de-scris de Ernesto Sabato[82].

La cimitir în bielorusă îi zice moghilki, movilca sau moghiliță, și e de știut Drăgoșele că mobed e un alt nume pentru haotarii zoroastrieni, din casta cărora se trăgea cu siguranță boierul Ieremia Moghilă, Movilă[83], mobe-thi-lă cel mag, magi-the-ul și amăgitul, bunicul lui Petru Movilă[84] scris de ucrainieni Mohyla, Mitropolit și fondator al Universității din Kiev la 1615, cum se poate una ca asta, și de ce să poarte numele ăsta un oraș tocmai din Bielorusia, baali-rosh, domnii regi nu numai rușii albi, Moghilev? În rusă la cimitir îi zice клaдбищe, kladbishche, și ce straniu e că în galeica scoțiană la cimitir îi zice tot cladh, care sună ca glade englezesc, dumbravă, la care în scoțiană îi zice gàradh, garaj, loc de oprire, îngrădit, garadh-ina, grădină, locul în care în vechime își înmormântau romanii pe cei răposați, re-paused-at, dar cum se poate legătura asta în cele vechi între gali și slavi, între scoțienii scot-ani și slavii scit-ani și galahii valahi pentru care “codru-i frate cu românu”, dar kobar e dumbravă în estonă, locul kavari-lor, al qabr-ilor, al mormintelor celor necredincioși, kaffar-ii kavari din Caffa[85], khazari rămași credincioși vechilor tradiții sasanide sathanide de îngropare în dakhma, în dumbrăvi și în codru, dar koru e dumbravă în turcă, cea de pe munte, goru, cea sfântă, chora, în greacă, deși pentru perși tadjici dacici dumbrava e дaвидaн, davidan, devi-dan, locul celor dați devi-lor, devil-ilor, unde se pun трупот, trupot, cadavru în macedoneană, de fapt cadavre, căci trup e cadavru în rusă, iar -ot e plural în ebraică, deși poate gi și -at, loc de pus trupurile, dumbravă, numită copse копce în tătara cumană identic cu copse în engleză, dar și daneza dacică și surpriză în corsicană, aceeași formă, același sens, locul de pus corpse-urile, de unde pleci cu capsa pusă și dacă ar fi să mergi la Capșa[86], căci dumbrava nu o poți uita, e teribilă și văzut și nevăzut, e locul putred putrid în engleză, în care put-ridd, pui trupurile să scapi de ele, lăsate în göçürmek, dumbravă în turkmenă, la putrezire çürmek în turkmenă, dar cur înseamnă chiar a merge, în giur, a da girul, în aceeași limbă turcă tracă, iar çürmek e astfel a face mergere, în cer, iar dumbrava e astfel locul go‑çürmek, al mergerii la cer, al putrezirii, at rodne e a putrezi în daneză, at-rot-na, rot în kurdă e exact același lucru cu rot în engleză, și nu întâmplător torot e tureta, tur-at, loc turn unde se lăsau morții să rot, ca în dumbrăvi sau munți, căci asta erau toți, chiar și cei ai Rodnei, Rot-na, locuri de trecut dincolo, podrecer în galiciană, dar și po-drecer a face trecerea, căci pu-trezire e facerea de trezire, fa-trezirea la viața adevărată, cea din care am picat, fa-trecerea pe-track-ul nemuririi, petrecerea marii treceri sărbătorite de strămoși cu bucurie, că e plin de Rotunde și Dumbrăvi și dâmburi Dhumbori și Jimbori în Bistrița și în toată țara, terra, și toate țările, țări în tării, tree, Sfânta Treime, Dumnezeu, Tatăl celor vii, căruia, “To the One who is alone haAlmavet (Immortal), dwelling in Ohr unapproachable, whom no man among Bnei Adam saw, neither is able to see, lo hakavod v’hagevurah l’olam va’ed. Omein.” zice traducerea parțial evreiască a lui Timotiyos[87].

Toate aceste mistere răzbat încă prin ceață, mist-ul timpului, păstrate încă din vechime, pe-strat-uri, trebuie văzute și interpretate de un master masoret care știe tradiția și însemnătatea ei. Noi putem doar avea sclipiri de intuiție, in-tuition, care luminează însă destul ca să înțelegem cât de adânc ne e somnul în care ne-a indus shamanul. Dacă sângele e calea și calea e sângele are sens ce zice apostolul Iacov către primii creștini, să se ferească de sânge și animale sugrumate, cu sângele în ele, alături de curvie și idolatrie, toate închinare la idoli, adică draci, cale greșită la care în ebraică îi zice drakh rah, drac rău, drum greșit, prost, pe care doar oamenii proști și nu priest merg împreună, ensemble, însămbriți în româna veche, ca oile mioape, unul după, la pieire, dumb and dumber, la Sâmbra oilor[88], dahmbra viilor, dahm-bher, poarta sânge, sângele celor vii, calea lor, dar și pământul lor, căci dahm e zam, pământ în persană, iar zaman e timp în turcă, adunarea însâmbră, care se făcea la început de Mai, în Oaș și Maramureș, la Ashi-anii asieni și asiatici ca Marii-Ashi morosheni, molocheni și balucheni[89] valahi, la care i se mai zicea Ruptul Sterpelor, ripped-ul oilor nerodnice, ruperea celor fără miei și care ca urmare nu pot să dea lapte, fără urmași și fără rost, ca atare fără drum în față, a căror soartă poate fi rodnică doar prin sacrificiu, prin lăsarea sângelui lor în locul altora, plata lor de sânge, lucrarea sfântă ca de Paști, lăsând în urmă simbria oierilor, luați și mâncați, obicei și sens văzut și la finalul anului Islamic, ca de Idele lui marte, la Eid al Korban[90]-ul islamic, Mărturia prin sacrificiu, zis și Eid al Kabir, mărturia Kaffir-ilor, a necredincioșilor, pentru care își dau sângele alții, sacrificiul lui Isaak, Isa-Ga, Omul Isus, căci Isa e Numele Său în aramaică, primul i-Saka, dus la lăsarea sângelui, la dahmbra sus pe munte de către Avraam, înlocuit la timp de Dumnezeu însuși cu un berbec, Eu voi da Mielul Sacrificial zice Tatăl, pe Domnul, și ascultarea, supunerea până la moartea celui mai drag ție, ți se va considera Credința, și sămânța ta Avraame, zaman-the, timp și spațiu și sânge și sămânță, va umple creația, de unde înainte era sterp, fără rod, demn doar de stârpire, de stâlpire, căci înainte vreme în loc de cruci la morminte se puneau stâlpi cum încă se mai vede prin cimitirele secuilor, cu stâlpii Astarteei[91] cu steaua lui David, de fapt a lui Ishtar în vârf, sau în Munții Sebeșului la Pianu[92] și pe lângă cetățile dacice, sau la Loman[93] lângă Săsciori, sau în cele din Sălaj sau cele oltenești de unde și Coloana Infinitului, dar și Masa Tăcerii, a reculegerii, a parastasului de la re-culegerea oaselor, a lui Brâncuși, că în tradiția veche se știe că rugăciunile de înmormântare se numesc stâlpi, se înalță stâlp la cer pentru stârv, cel stârvit, starved, mort de foame, cel stârpit, star-path, pornit pe drum, pe calea stelelor, stâlpi care odinioară se ridicau vii deși acum au rămas doar cei de lemn, vâsle de lemn ieșind din drakkarele ca vikinge folosite identic la înmormântare, de pus mortul în-lontru, în luntre, de trecut apa Styxului[94], ce ies acum nebunește de sub uriașele dune de nisip sub care sunt îngropate vechile cimitire tokhariene din Taklamakan, din Tarimul kushanilor tokharienil dakh-arieni și thio-koreeni, despre care vom mai vorbi noi, cu voia Domnului.

Mă trezesc din somn ca nou, chemat din vis la viață, trezit din comă, comed, ca Neo din visul simulare a Matrix-ului, uter care utter-a, ma-uter-ix, cu uter este, din mama matrix în latină, format după cum zice wiktionary ca mater-trix, trucurile mamei și ale materiei mă trezesc, trix-esc, că am fost trișat, trichat, the-re-chat, lucrul păcat în ebraico latină, mă revelez reveille-is, ca un rebel apocaliptic din matrița maman-ei, Mamonă[95], ce straniu e că noi îi zicem mamei mămâne după ce George[96] a adus demult tare de la Chișinău un cuvânt vechi, mă scol, the-call, la Cuvântul Tatălui, Davar-ul Datar-ului, da, paterix, căci așa cum Materix-ul ne dă materia pământească, Patericul, ceea ce iese din Pater, Cel ce ne dă patria cerească prin pateria Lui, puterea, fatherea, facerea, tot prin trix, dar nu tricks, ci true-ix, căci e El e El-true-ist, altruist, Cel Adevărat, ad-davarat, este. Astăzi mă aștern la drum lung și bun, sper eu, kalo dromos, în greacă, cale drum, drum bun și frumos, kala, cale bătută și ușoară, adică într-adevăr un drum bun, safed roh în tadjică, saved roh-the, road, sau Șafar Bekhair în persană, dar, surpriză, și în urdu, limba ortho a pakhtunilor pashtuni din Pakistan. Las în spate Bukhara cea Bekhair, cea becheră și Ba-kir-ya, unde sunt domnii, Baghera, panteră, Bagh-era, cea care e Doamna, în hindi, cea ce e bună, be-khaire, în greacă, mai bună și mai plină de har decât Cairo cel Khaire, las în spate Transoxiana, Trans-oshana, numită și Turana sau Thurana sau Tirana, locul de refugiu al Thyr-ienilor troinei, al samarilor shomeri israeliți și mă îndrept cu trupul, dar mai ales cu duhul spre Bactriana, Boacteriana boacterilor bogatiri daxi și dashi și de acolo, unde mă va duce duhul, rouach-ul, rugatul de Dumnezeu, voi hălădui în duh la miazăzi de Oxus ca să revin în trup la miazănoapte după ce, cu voia Domnului și spre gloria Lui, dhaman în sanskrită, mă voi fi lăsat dus pe Indus și dincolo de el, de kushanii de peste Hindukush, kha-oshenii cei khosh, cei buni, cei khosheri, cei drepți, adepții lui Budha Vodhă cel Bun și Sfânt, cel Khosh și Kedosh, în persană și în ebraică, aceeași limbă în vechime, a aceluiași popor împărțit în împărății, im-parth-ie, diferite, cum aceeași limbă o aveau și grecii care nu zic kedosh, ci kudos, bravo adică brav, braz și brah, felicitări, sfânt este! khoudo-is înseamnă Dumnezeu-este, în persană, transformat din kiddush în ghiduș, din kodesh în codoș de sfinții nesfinți, saducheii saddhu-ge-i tzadiki sadici care au pus mâna pe cheile împărăției, ei nu intră și nici pe alții nu lasă, uitând că Dumnezeu e, cum zice Marcu Ascetul, începutul mijlocul și sfârșitul oricărui bine, ca Alfa și Omega, sau citându-l pe Radu citând din ceva sutra “Eu sunt Jertfa. Eu sunt Jertfitorul. Eu sunt focul sacrificial” căci lucrarea fiecăruia va fi trecută prin focul sfințitor, “Căci Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească frați”[97], Slavă Ție, Doamne!

[1] Abu Ismaïl Abdullah al-Harawi al-Ansari sau Abdullah Ansari din Herat (1006–1088), cunoscut și sub numele de Pir-i Herat, a fost un sfânt musulman sufi care a trăit în Herat (Afganistanul de astăzi).

[2] William Carey (1761 – 1834) a fost un misionar creștin englez, slujitor baptist special, traducător, reformator social și antropolog cultural.

[3] Eid al-Fitr este una dintre cele două sărbători majore sărbătorite de musulmani și comemorează sfârșitul lunii sfinte Ramadan, în care musulmanii postesc zilnic dinainte de zori până la apus.

[4] Idele lui Marte (în latină Idus Martiae) este o zi din calendarul roman care corespunde cu 15 martie. A fost marcată de câteva sărbători religioase și reprezenta pentru romani ultima zi de plătit datoriile. În anul 44 î.Hr. a devenit celebră datorită asasinării lui Iulius Cezar.

[5] Idele fiecărei luni erau sacre pentru Jupiter, zeitatea supremă a romanilor. Flamen Dialis, marele preot al lui Jupiter, a condus „oaia Ides” (ovis Idulis) în procesiune de-a lungul Via Sacra până la arx, unde a fost sacrificată.

[6] Bărbat neînsurat; celibatar, burlac, holtei. Cum becher? – Adică necăsătorit. (Caragiale)

[7] Gujarat este un stat pe litoralul de vest al Indiei.

[8] Dumitru Cornilescu (1891 – 1975) a fost ierodiacon și autor al unei traduceri în limba română a Bibliei, publicată în 1921.

[9] Geneza 1:2 VDC

[10] Radha, numită și Radhika, este o zeiță hindusă și consoarta principală a zeului Krishna.

[11] Barsana este un oraș istoric din districtul Mathura din statul Uttar Pradesh, India.

[12] Augustin de Hippo (354 – 430), cunoscut și sub numele de Sfântul Augustin, a fost un teolog și filozof de origine berberă și episcop de Hippo Regius din Numidia, Africa de Nord romană.

[13] În matematică o cantitate pozitivă infinitezimal de mică este de obicei notă ε (epsilon);

[14] Toyotomi Hideyoshi (1537 – 1598), altfel cunoscut sub numele de Kinoshita Tōkichirō și Hashiba Hideyoshi, a fost un samurai și daimyō (lord feudal) japonez de la sfârșitul perioadei Sengoku și considerat al doilea „Mare Unificator” al Japoniei.

[15] Töhötöm, Tühütüm sau, de asemenea, după o formă actuală, Tétény, a fost unul dintre cei șapte șefi de triburi ungare care i-au dus pe unguri din îndepărtatele stepe ale Asiei până în vestul Europei.

[16] Ātman, attā sau attan în budism este conceptul de sine și se găsește în discuția din literatura budistă despre conceptul de non-sine (Anatta). Majoritatea tradițiilor și textelor budiste resping premisa unui atman permanent și neschimbător (sine, suflet).

[17] Isaia 6:2

[18] Habacuc sau Avacum este un profet din Vechiul Testament, activ la Ierusalim, probabil pe la sfârșitul sec. al VII-lea î.e.c., ale cărui profeții sunt adunate în cartea care-i poartă numele.

[19] Habacuc 2:14

[20] În budism un bodhisattva (bodhi = iluminare, sattva = ființă) este o persoană care își asumă durerea reîncarnărilor și a existenței; el nu urmărește eschivarea din fața suferinței, ci dimpotrivă, înfruntarea ei directă și depășirea ei.

[21] Mahadevi, denumită și Adi Parashakti, Mahamaya și Devi, este zeița supremă în diferite secte ale hinduismului.

[22] Dhammapad este o colecție de vorbe ale lui Buddha sub formă de versuri și una dintre cele mai citite și mai cunoscute scripturi budiste.

[23] Sutra în tradițiile literare indiene se referă la un aforism sau o colecție de aforisme sub forma unui manual sau, mai larg, a unui manual sau text condensat.

[24] Eckhart von Hochheim (1260 – 1328), cunoscut în mod obișnuit sub numele de Meister Eckhart, a fost un teolog, filosof și mistic catolic german, născut lângă Gotha în landgraviatul din Turingia (acum Germania centrală) din Sfântul Imperiu Roman.

[25] Ferești este un sat în comuna Giulești din județul Maramureș.

[26] Efeseni, 5:14 TOJB2011

[27] Saveh este un oraș din districtul central al județului Saveh, provincia Markazi, Iran.

[28] Sheba sau Saba este un regat antic menționat în Biblia ebraică și în Coran.

[29] Bazilica Sant’Apollinare Nuovo este o biserică bazilică din Ravenna, Italia. A fost ridicată de regele ostrogot Teodoric cel Mare ca capela palatului său în primul sfert al secolului al VI-lea.

[30] Hoteni este un sat în comuna Ocna Șugatag din județul Maramureș.

[31] William Benedict Hamilton-Dalrymple (născut în 1965) este un istoric scoțian și istoric de artă din Delhi, precum și curator, fotograf, radiodifuzor și critic.

[32] Derafsh Kaviani a fost legendarul standard regal Derafsh al Iranului (Persia) folosit din cele mai vechi timpuri până la căderea Imperiului Sasanian.

[33] Irineu (130 – 202 d.Hr.) a fost un episcop grec remarcat pentru rolul său în îndrumarea și extinderea comunităților creștine din regiunile sudice ale Franței de astăzi și, mai larg, pentru dezvoltarea teologiei creștine prin combaterea interpretărilor heterodoxe sau gnostice ale Scripturii ca erezie.

[34] Cyrus Ingerson Scofield (1843 – 1921) a fost un teolog, slujitor și scriitor american a cărui best-selleră Biblie adnotată a popularizat futurismul și dispensaționalismul printre creștinii fundamentaliști.

[35] Este capitala Gorno-Badakhshan, Tadjikistan

[36] Shughnii (cunoscuți și sub numele de Shughnan) sunt un grup subetnic iranian de Pamiris, care locuiește în Munții Pamir din regiunea Badakhshan din Asia Centrală.

[37] Kogaionon era muntele sfânt al geto-dacilor, locul în care Zalmoxis a stat trei ani într-o peșteră.

[38] Sar Masjed este un sat din districtul rural Dehdez, provincia Khuzestan, Iran.

[39] Una dintre cele 31 de provincii din Iran.

[40] Numele oficial al Thailandei până la 1939.

[41] Yamuna este al doilea cel mai mare afluent al Gangelui prin deversare și cel mai lung afluent din India.

[42] Dalit, de asemenea, unii dintre ei cunoscuți anterior ca de neatins, este cel mai de jos strat al castelor din subcontinentul indian.

[43] Mamre, numele complet ebraic Elonei Mamre, „Stejari din Mamre”, se referă la un sit religios antic axat inițial pe un singur copac sfânt, care crește „din timpuri imemoriale” la Hebron în Canaan.

[44] Dyaus sau Dyauspitr este zeitatea cerului Rigvedic. Consoarta lui este Prthvi, zeița pământului și împreună sunt părinții arhetipali în Rigveda.

[45] Andrei Rubliov sau Sfântul Andrei Iconograful (n. anii 1360 – 1430), a fost un călugăr și pictor de icoane rus, din secolul al XV-lea.

[46] Galeria de stat Tretiakov este o galerie de artă din Moscova, Rusia, care este considerată cel mai important depozitar al artei plastice rusești din lume.

[47] Iosip Broz Tito (1892 – 1980), Ljubljana, Republica Socialistă Slovenia, a fost un revoluționar comunist iugoslav și om de stat.

[48] Vocabularul instituțiilor indo-europene al lui Benveniste, pag. 91-92

[49] Gottfried Wilhelm Leibniz (1646 – 1716) a fost un polimat german activ ca matematician, filozof, om de știință și diplomat, care a inventat calculul pe lângă multe alte ramuri ale matematicii și statisticii.

[50] Nausicaa, scris și Nausicaä, este un personaj din Odiseea lui Homer.

[51] În mitologia greacă și romană, Odysseus, cunoscut și prin varianta latină Ulise, este un rege grec legendar al Itacai și eroul poemului epic al lui Homer Odiseea.

[52] Tristan și Isolda este o poveste de dragoste cavalerească medievală spusă în numeroase variante începând cu secolul al XII-lea

[53] Drang nach Osten (Drive to the East) a fost numele unei intenții naționaliste germane din secolul al XIX-lea de a extinde Germania în teritoriile slave din Europa Centrală și de Est.

[54] Droṇa, denumit și Dronacharya, este un personaj major al epopeei hinduse Mahabharata.

[55] Vocabularul instituțiilor indo-europene al lui Benveniste, pag. 93

[56] Hermann Osthoff (1847 – 1909) a fost un lingvist german. A fost implicat în studiile indo-europene și în școala neogramatică.

[57] Vocabularul instituțiilor indo-europene al lui Benveniste, pag. 94

[58] Ieremia 31:33‑34 VDC

[59] Yggdrasil este un copac sacru imens și central în cosmologia nordică. În jurul lui există toate celelalte, inclusiv cele Nouă Lumi.

[60] Personaj din „Dumbrava minunată” a lui M. Sadoveanu

[61] Patrocles, Patrocle sau Patroclu a fost un erou din mitologia greacă, cunoscut ca fiind prietenul din copilărie, tovarășul de război.

[62] Chilpiq este rămășițele unei clădiri antice (secolele VI-VII). Este situat pe stâncile Muntelui Sultan Uwais, între orașele Nukus și Beruni (Qarakalpakistan).

[63] Dakhma, cunoscut și sub numele de Turnul Tăcerii, este o structură circulară, înălțată, construită de zoroastrieni pentru excarnare (adică expunerea cadavrelor umane la elemente pentru descompunere), pentru a evita contaminarea solului și a altor elemente naturale.

[64] Virginele vestale (în latină Virgo Vestalis, cu numele original oficial Sacerdos Vestalis – preotesele vestale) era denumirea preoteselor romane care slujeau zeița romană Vesta, simbolul vatrei sau a căminului de casă.

[65] Kourounios este un sat de munte din unitatea municipală Gortyna, sud-vestul Arcadiei, Grecia.

[66] Dodona din Epir, în nord-vestul Greciei, a fost cel mai vechi oracol elen, probabil datând din mileniul al II-lea î.Hr. conform lui Herodot.

[67] Molosienii erau un grup de triburi antice grecești care locuiau în regiunea Epirului în antichitatea clasică.

[68] Gelon, cunoscut și sub numele de Gelo (mort în 478 î.Hr.), fiul lui Deinomenes, a fost un tiran grec al orașelor siciliene Gela și Siracuza, Sicilia, și primul dintre conducătorii deinomenizi.

[69] Vârfuri montane din Munții Retezat.

[70] Termenul definește o relație psihologică și estetică ipotetică între gradul de asemănare a unui obiect cu o ființă umană și răspunsul emoțional la obiect.

[71] Galerius Valerius Maximianus (258 – 311) a fost împărat roman între 305 și 311

[72] Chester este un oraș catedrală și capitala districtului Cheshire, Anglia.

[73] Cabana Rotunda din Munții Retezat

[74] Crovurile sunt adâncituri de formă circulară sau ușor alungită, formate în regiunile de stepă într-un substrat loessoid, prin tasare datorită acțiunii exercitate de apele freatice.

[75] Iovan Iorgovan este un personaj din mitologia românească similar cu Hercules. Legenda este prezentă pe valea Cernei. În legendă Iovan este numit “fiu de rămlean” adică “fiu de roman.” În varianta românească hidra fuge de Iovan Iorgovan și se adăpostește în munți prin zona Closanilor. Acolo, sus pe Muntele Oslea, Iovan Iorgovan își încearcă paloșul pe o stâncă uriașă care se prabușește și formează podul de la Ponoare.

[76] STAS este un acronim pentru standard de stat a cărui aplicare devine obligatorie prin efectul unei legi cu caracter general sau printr-o referință exclusivă dintr-o reglementare

[77] Agathias Scholasticus (530 – 582) a fost un poet grec și principalul istoric al unei părți a domniei împăratului roman Iustinian I între 552 și 558.

[78] Mihr-Mihroe (mort în 555), a fost un general sasanian din secolul al VI-lea și unul dintre comandanții de frunte ai războaielor bizantino-sassanide ale vremii.

[79] Mtskheta este un oraș din regiunea Mtskheta-Mtianeti, Georgia.

[80] Kura este un râu care curge spre est la sud de Munții Caucazului Mare, care drenează versanții sudici ai Caucazului Mare la est în Marea Caspică.

[81] Mahāyāna este un termen pentru un grup larg de tradiții, texte, filozofii și practici budiste dezvoltate în India antică.

[82] El túnel (1948) – roman al autorului argentinian Ernesto Sabato

[83] Ieremia Movilă (1555 – 1606, Iași, Moldova) a fost domn al Moldovei de două ori, între august 1595 și mai 1600, respectiv între septembrie 1600 și 30 iunie 1606.

[84] Petru Movilă (1597 – 1646) a fost arhiepiscop și din 1633 mitropolit al Kievului, al Galiției și al întregii Rusii.

[85] Numele vechi al Feodosia, oraș de pe coasta Crimeei la Marea Neagră.

[86] Casa Capșa este un local legendar al Bucurestiului, aflat pe Calea Victoriei, care si-a cunoscut începutul în anul 1852, drept cofetăria – “La doi frați, Anton și Vasile Capșa”.

[87] Timotiyos, 6:16 TOJB2011

[88] Sâmbra Oilor reprezintă cea mai mare serbare câmpenească, legată de ocupaţia tradiţională a păstoritului, serbare ce se desfăşoară anual în prima duminică din luna mai şi simbolizează venirea primăverii şi ieşirea oilor la păscut.

[89] Locuitori ai Balochistan, care este o provincie a Pakistanului.

[90] În iudaism, korban, scris și qorban sau corban, este oricare dintre o varietate de jertfe descrise și ordonate în Tora islamică.

[91] Astarte este forma elenizată a zeiței antice din Orientul Apropiat ʿAṯtart. ʿAṯtart a fost echivalentul semitic de nord-vest al zeiței semitice de est Ishtar.

[92] Comuna Pianu din Munții Sebeșului.

[93] Este un sat în comuna Săsciori din județul Alba.

[94] În mitologia greacă, Styx este o zeiță și un râu al lumii de dincolo.

[95] Mamona, Mamon sau Mammon este zeul grec responsabil cu lăcomia de bani, goana nebună după lucruri materiale și posesiuni.

[96] Fratele autorului

[97] Evrei 2:11 VDC