“Doamne, călăuzește-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmașilor mei! Netezește calea Ta sub pașii mei! Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, și-l înconjori cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” zice la Psalmul 5, așa simt și eu, că în veacul ăsta rău care dă năvală peste noi, în viața asta rea și otrăvită de boală și mai ales de frica de-a pus stăpânire pe lume, pe mine bunăvoința lui Dumnezeu, bună-viința Lui, ființa Lui cea bună, cea ce vine cu be și cu bine și cu binnah, mă învăluie ca un scut de lumină și har, căci îngerii Lui își fac locuință deasupra celor bine plăcuți Lui. Bogdaproste, Bogh-da-priește, Doamne dă sfințenie celor ce caută la sa-ființenia Ta, ai milă de mine păcătosul. Mila Domnului, saliche, dar și racham, în ebraică, au căutat și au găsit și israeliții mezi ajunși în Bukhara acum 2700 de ani, în țara izvoarelor, bahar, a mlaștinilor, bog, a lui Dumnezeu, Bogh, fugind de robie și de frații răi. Saliche e sali-ge, pământul salvării, cel ce dă săliște, adăpost și refugiu prin păduri, prin desișuri de codrii tăiați în grabă, slashed spre sălășluire de oameni fugiți, cut me some slack, săleac e un om amarat, pripășit și trăind greu, așa zic moroșenii de pe Mara, dar și cei din Săliștea Maramureșului, ne e plină țara de Sălice, de Sălaj și Silagiu, de Săliști, sal-eshte, sal este, sal-vare și salam aleikum, de fapt sa-al am, soul am, care face să am suflet, și odihnă, scapăt de urgia și pedeapsa legii salice, france, free-an-ge, cea care eliberează omul și pământul, legea francilor Angevini[1], ange-vini, a ânge-rilor liberi veniți din Parâng unde se făceau parangheliile, chemările de îngeri, par-anghelos în locul lui Dumnezeu, Dea, na-dea, că asta erau ele de fapt, nedei din Parangia, Paran-geea, țara celor puri, pueri latini, peri dacici, par-i persani și bar-i evrei, fiii sfinți, baran e miel în rusă, baran-ge e om miel, om pur, berger e păstor în franceză, care duce oile pe munte, berg, dar la nevoie ia sulița și devine berenger, aartzengel, înger de hartă, de război, archangel în dutchică, per-ânger și baran-ger, fiu de înger și sămânță de sfințenie, și pur și furios, Sha-pur cel phuri-os, miel și lup, cum se poate așa ceva?, asta se întâmplă cu omul când uită de Dumnezeu și de smerenie, își pierde lumina, mihr-ul, și binecuvântarea, mir-ul și până la urmă lumea și pacea, mir, în rusă, și devine homo hominis lupus, din muntele și țara Paran[2] din Hejaz[3], Pharan-ge, până în Pharancia cea Francia, a farangilor franci de pretutindeni, așa ne zic asiaticii tuturor albilor, farangi, foreign-gi, străinii venetici venețieni, cei ce pun libertatea deasupra confortului, își asumă legea dură a libertății care deseori presupune fugă și exil, depărtare partha, dar ea dă însă iertarea, scăparea, de povara fricii și a vinovăției, dă-ne Doamne pedeapsa care ne ridică vinovăția, cea care ne dă pacea, cum zice Isaia. (53:5)

Racha[4] e o vale în Caucazul georgian pe care, prin mila Domnului, am fost umblat cândva demult, racham e milă în ebraică, desi rach tot în ebraică înseamnă moale, imatur, slab. Când regele în regia lui are o slăbiciune, racha, pentru cineva, în ciuda păcatelor lui, îl iartă, îl miluiește, racha-am, are milă de el și îl lasă să fugă în munți, să se așeze în Racha, în valea pietroasă plină de stânci, rock și rocă, sau în Raqqa[5], în Siria, the-raka, săraca, vai de capul ei, Bismillah Hir Rahman Nir Rahim[6], zic musulmanii în arabă, Allah cel milos și milostiv, bii-smi-allah, by-shem-Allah, în Numele lui Dumnezeu, Cel milos, Rahmanu, cel mai milos, Rahmin, Roman și Raman, cel în care e Rama, cel plin de Lumina Vie, lumina lină care e cu cei iluminați, ba-rahmin, brahminii brahmani cei miloși cândva, căci milă vreau, nu jertfă, zice Domnul, Lumina care luminează pe orice om venind în lume, căci, după cum zice Willard[7], când Domnul Hristos poruncește să nu zicem “prostule” aproapelui nostru, racha zice, care e semn de dispreț, de scuipat disprețuitor, raah e rău în ebraică, cel dat cu Ra și cu rouach-urile, duhurile, de fapt Domnul zice să nu îl considerăm pe aproape duh rău, ci mai degrabă să vedem în el Duhul Domnului, sfânt și puternic, rouach hakodesh, tha-God-ish sau Takata-is, și să nu tăgăduim puterea lui, forța, Rouach-fort, Rochefort[8] din el, căci orice om poate duce Duhul Sfânt în Numele Domnului, poate fi un Fort-Rouach-er, Fahr-the-rouchar, forôhar[9] persan, purtător de duh și de rugăciune, înger pur și fiu, per, al lui Dumnezeu, per-eshte, ferește, înger în farsi, care la chemarea omului vorbitor de parashtazavun, limba îngerilor, farsi în farsi, eu sunt acela în dimineața asta de Bukhara și fac chemare, parakaleo în greacă, para-call-e, cea purtătoare de call, cea ce face cale ajutorului lui Dumnezeu, să se facă, conform paraclisului, para-call-is, voia și calea Ta Doamne cu mine, în mine, prin mine, prin puterea Duhului Sfânt, Paracletus[10], acum că îmi încep umblarea prin țară, kara, și orașul, varash-ul, lui Dumnezeu în sogdiană.

Bukhara are cel puțin 2500 de ani, zic istoricii. Ruinele vechiului oraș, pre-islamic, de dinainte de cucerire arabă, se află la un parsec spre nord vest de orașul actual, în Ramitan[11], căruia Mukaddasi, Ma-kodesh-ul călător, arabul cu suflet sfânt, îi spune în secolul zece când își scrie el umblarea, Riyamithan, pe care limpede putem să îl înțelegem ca Riya-mithan, în mijlocul râurilor, dar și Raya Midhan, regatul mittanilor, al mezilor, al vieții, midha, și amândouă citirile sunt adevărate căci știm că Dumnezeu e și-și, nu ori-ori. Ishtakri, în cartea lui, zice că robodul Bukharei, a treia și cea mai laboratoare parte a cetății, totuși apărată de marele zid, rabatul de muncă, în ebraică la iepure îi zice rabet, rabbit, iepurele care puiește și face pui, puri în persană, pueri în latină, pur și simplu, prost, poroszt în maghiară e țăran, cei proști și mulți, rabbot înseamnă mulți în ebraică, și buni de roboteală, roboții ce lucrau rabadul Bukharei cel scăldat în Râul Sogd-ului, cel venit din munții Dacichistanului tajik, Zarafshan[12]-ul, râul de aur, râul ce aduce aur din munte, Zar-auf-shan, zar e aur în farsi, ca un zaraf, neguțător de aur din Zarand[13] și alti munți auriferi, purtători de lumină, ohr și aur, the-aur, ză-aur, și dacă e mult e tezaur, the-ză-aur sau tresor în franceză, mult aur, multe zorzoane, tres-zor, treasure.

Buhara veche, islamică, avea 7 porți, știm de la Istakhri[14]. Dar orice cetate nu era doar o cetate, era însuși locul vieții, Chyyai-tha, cita, al celulelor vii, cite, githe și geți, vii și inteligenți căci au în ei viața și mintea lui Dumnezeu, cita, minte în sanscrită, al cetiților citavi, cei cu mintea la ei, dar prin cădere, prin cita a intrat și cheat-ul în lume, căci unde e minte multă se și minte mult, unde e cita e și cheat, înșelare, shelah e întrebare în ebraică, cum a pus șarpele în-shelah-re către Eva, “oare chiar a zis Dumnezeu să nu mâncați din măr?”, malus, cel rău în latină, dar și măr, mor, malul care face maul să moară, neascultarea, folosire greșită a alegerii, aleg binele sau malul, binnah sau maul, înțelepciunea sau trăirea, binele sau plăcerea, mărul și mărire, păcatul, chat în ebraică, prin făptuire, însă mai întăi prin vorbire, chat în engleză, prin înșelare, cheat, mintea care minte, akle în farsi, “az akl begonam” înseamnă “cu mințile duse”, is akl begone, strania farsi engleză, akl e akr, akra și agra, agora, cetate de pe munte, dar akl e și okl, ocol, curtea gospodarului, cetatea lui, ocoliș-ul de care sunt plini Apusenii, cetăți vechi de piatră, de urieși și de oameni uitați de raman-ul God-ospetar, lama-an care îl așteaptă și îl are oaspete pe Dumnezeu, om al luminii, al lemei și lamurei, iubitor al lemnului, cu grad-ina lui îngrădită cu gard, grad-ul și Asgard[15], As-gaard, Osh-gaard, orașul așilor oșeni, orașul lui sfânt, “my home is my castle”, ha-am e și home și homo, e Cetatea, Ierusalimului lui, cerescul omului coborât pe pământ, locul de viețuire al lui Dumnezeu, al I Am-ului împreună cu oamenii, am-in-ie, amin e, cei vii, cei intrați în viața veșnică, fericiții, beații, beți de Dumnezeu, locuiți de El, beth și baith ai Lui, bieții de ei, vieții de ei, fericiții de ei, per-ish-iți, oamenii fii, puri și pueri și puer-tha-tori de Dumnezeu, deveniți ca îngerii, ferishte în farsa daco-parthă, perished și ajunși în ceruri cum ne zice Apocalipsa.

Aceasta este, ish-te, Civitas Dei[16], Cetatea lui Dumnezeu, Istenem în maghiară, Cel ce ishte-in-am, în ființarea mea, locul în care locuiește El, cita, în minte, incitat, a intra în minte, a intra în cetate, cetatea minții, cea care ne păzește inima, cordul cardio și gard, cetatea interioară, de excitare, ex-cita, ieșire din minți, ieșire din viață, ieșire din cetate, căci ce intră în inimă, aia va ieși, dacă deschidem calea, derech sau drakh în ebraică, track-ul pe care trec duhurile rele, căile greșite de a trăi, dacă pariem greșit, căci pariu e per-Eu, a-l purta pe Dumnezeu, cum credem noi că e bine, pariem, ne dăm cu părerea, “și veți putea decide voi ce e bine și ce e rău”, înșelarea diavolului, nu vom putea decide, ci vom putea crede, lăsa în inimă, în cetatea interioară, în sfânta sfintelor, în șapte, pe cei care nu își au locul acolo, aclo, cum zic țăranii, căile greșite, aklele greșite ne intră în ocol, iau cetatea în stăpânire, viața și plătește cu viață, cea veșnică cu cea de aici și invers, căci trupul e în dușmănie cu duhul și duhul e chemat să supună trupul și să salveze sufletul, “înnoiți-vă în duhul minții voastre” , în-nou în nous, ca să dăm afară din dava pe devi și devil, și să îl primim ca Domn și Mântuitor, singurul Div divin, Diw și Dio, Hristos Mântuitorul, urcat pe Golgotha, dealul patimilor Gaul-goth-ilor, ale noastre, adevăratele munci ale lui Hercule, Herr-akle, Domnul Înțelept, ca să ne deschidă Calea spre Muntele cel Sfânt, Aklea, mintea, ca să putem primi Duhul în cetate, în minte, nebunul nebo, navi cu ochii închiși la lume trăind pe munte, în minte, maan-the, loc de viețuire, moon-the, loc al lunii, dar și al soarelui, the-Ir, sir și soare, orașuL în ebraică, cel ce proiectat pe pământ e Dumnezeu însuși, dar și omul însuși căci precum în cer asha și pe pământ, Am-ul adevărat, viețuirea sfântă, curată, sfințită, Sa-ființită, sapientita, Săpânțită[17], curgerea sfintentiei cea spența sfenta, sa-pantha, spre facere, phatere patere, sa-patere, slava întrupată, făcută, să-pata, săpată, sapta, șapte.

Șapte e un număr esențial, sacru, expresia celor șase puteri ascunse în noi plus Dumnezeu cel de deasupra, cele șapte focuri, menorah ebraică, semnul vechi al maghiarilor, o menorah stilizată cu focul central, al șaptelea, het în maghiară, deasupra și separat, ca un head, cap, hatman, om cap cum zic ucrainienii, head-man, ceea ce e pus în cap, peste celalalte 6 puteri întrupate, Atman[18]-ul bucată din Brahman[19], Othman-ul Osman[20], Atta-man, pus peste otomani pus Unul peste cele șase puteri nevăzute ale omului, am-ului, de care ne vorbesc sfinții părinți, cele șapte chakre shakre sacre, shokr e sacru în farsi, porți spre dimensiunile din care a picat Adam, plecat în exil în săliște, din salichea lui Dumnezeu care ne-a dat time și thymos, the-ma și thi-ma-pa, suflet și timp, spre curățire prin pătimire, de fapt prin des-pătimire, curățarea inimii de darakhi-am-ii, drăcimea, legiunea de am-uri greșite care ne-a intrat în inimă, în–ie–ma, în locul Stăpânului adevărat, a Sir-ului, a Kir-ului, Creator, kir-athor, domn author și curator, Gur Ahur, Domnul Ahura cel dătător de viață, Ahura Mazda, Tatăl Luminilor, Stăpânul a toată creația, a Soarelui și Lunii, Sir-a-Thor, Sar-asuras, a stelelor și sorilor, a tuturor sir-ilor și maan-ilor, și moon-ilor, cel care au făcut Creația și creatura, și inima ei, locul Lui de odihnă și hodină, Hod e slavă în ebraică, God, Unicul, Unul, Adin în rusă, Odin, Yechid în ebraică, Yehit, singurul ieshit în afara creației, Yeshua, Iisus, stăpânul inimii mele.

Inima e centrul ființei, castelul interior, cum zice sfânta Tereza de Avila[21]. Păziți-vă inima, căci din ea ies toate izvoarele vieții zice proverbul, mashal în ebraică, Mashallah ar zice fidelul Ibn Fadlan, Ma-ish-Allah, Viu este Dumnezeu!, legământul favorit al israeliților în Vechiul Testament, Mare este, Viu, ma, lucru, re, este, căci asta sunt proverbele, un pont, un îndemn la a paria pe purtarea bine plăcută lui Dumnezeu ca să nu ajung un pariah în fața Ta, Doamne, fereshte-mă, trimite îngerii Tăi în ajutor, în age-tor, facere sfântă, agios, facere de facere, aegon, age-în, în greacă, căci asta e age-ul, facere după facere, again and again, comportament, cum-poarta-ment, menit a fi cu poartă, a ce poartă?, ce port aia mă com-poartă și mă con-fortă, îmi dă forță să fac, să port, să umblu, să tai cărări în inima mea, în piatra inimii, kara-kteros, în khard-ul cordului, în heart-ul hearth-ului focului vieții, vatra, wat-Ra, templul luminii în khmera shmera sumera și samariana, căci gândurile, vorbele și faptele mele vin spre inimă și pleacă din ea mai apoi, căci nu ce vrea să intre spurcă pe om, ci ce iese din inimă, căci dacă nu intră, en-through, nu iese, yes, și patima cea vatema și fate–ma, Fatimah, fă-thyma, îmi face sufletul și îmi dă soarta, nu are locuință și inima rămâne Templu a lui Dumnezeu și nu peșteră de tălhari, peh-the-re, Gura în ebraică, și Gaura, inimă și munte în arabă, gară, loc de odihnă în franceză, cum știm deja, dejá, Dej[22]-a, cetate în farsi, lucru tare, Dæ-is, Dumnezeu Este, Dies is, Dumnezeu și zece în spaniolă, identic cu tiz-ul maghiar, zece și el ca cel spaniol, dar mai aspru, că asta a făcut Împăratul, s-a împărțit în zece părți, dies partha, Împăratul parților despărțit în timp și spatiu, tiz perc, diez părți, zece minute, în maghiară.

“Care-i, o Indra[23], omul să se pună împotriva celui căruia tu îi ești comoară?”, adică celui care îți aparține, tva-vasu, tie vasal, tu vasileu, Basileo, zice Benveniste analizând Rig Veda[24] în sanscrită. Căci unde ne e comoara acolo ne e și inima și tot acolo stăpânul. De aceea e esențial pe cine lăsăm să ne intre în hertz, să ne fie herr-the în inimă, pe cine credem, pe cine cred-am, am la, în, inima . “Punând în tine crez… sraddha te…” continuă el, srede-te, crede-te, căci vede și el clar cum sraddha în sanscrită e credo în latină, de fapt cred-dho, crezul, ceea ce e în inima kir-is, cu chirie, adică domn, căci asta înseamnă sraddha-te, crede-te, în-crede-the, în inima ta, lasă-te locuit de. De cine mă las locuit aia devin, aia divin, căci duhul sfințește omul, am-ul, ființarea, iar am-ul, modul de a fi al omului, sfințește locul, îl supune, îl închide într-un lock, bun sau rău, după luck, unde Lugh e zeul celt al recoltei, Lakhshmi la indieni, Lugh-shmi, cel cu shem-ul, numele, Lugh, Luck, Lakh, lakh înseamnă mii și mii, bogăție în hindi, norocos și bogat, Bog-at, asha ca Lakshmi Mittal[25], indianul ce a făcut praf Sidex-ul, fierarul lui Lugh[26] lucrător în Metal, nomen est omen, căci schmidt e shmi-th, semit, închinător la Shem[27], și lucrător în metal priceput, meșter moes-ter, med smith semit plecat din Terre-medha, Miezul și Miza Lumii, Viața și Inima Pământului, Thermida în greacă, Termezul de nu de-parthe.

Inima, în rusă, e sredce, sred-the, același ca sraddha-te în sanscrită. În avestană e zered, sir-ad, locul în care stă Sir-ul, domnul, Țar-ul, Împăratul inimii, zar e străin în ebraică, cel străin de mine, dar cel pe care îl iubesc, îl trăiesc, love-lœv-live, a iubi e szeret în maghiară, zered și szeret, inimă și viață și iubire. Szereda e miercuri în maghiară și în aproape toate limbile slave, inima săptămânii, mittwoch, ad litteram același lucru în germană, miez și midha a săptămânii, miercuri, Mercur, mihr-cor, inima luminii și al lumii, dar kor e și muncă în persană, corvoada, kor-body, așa că miercurea e facere de lume și lumină, căci din inimă izvorăște Duhul, Mihr-gur, Împăratul Luminii, în persana de mijloc sassanidă, cel ce locuiește în Mihrgaard[28], Orașul Luminii și al Soarelui, al oamenilor, la nordicii israeliți din tribul lui Dan. “Pentru că am spus-o, alegându-vă pe voi, o, Indra și tu, Agni, noi Asurasilor avem a le lua prin luptă soma. Veniți și sprijiniți credința (srad) și din storsul soma beți! (I 108, 6)”[29] continuă Benveniste văzând enorm și simțind monstruos, nevăzând în fapt, căci curățirea ochiului care îl Vede pe Dumnezeu se face nu prin minte, ci prin faptă, căci soma nu e numai băutura magică a saka-ish-ilor haumavarga, ci e și trup în greacă, pământ zam în farsi, zeama sfântă, apa sfințită zem a islamului, zeama stoarsă din trup, sângele, dahm în ebraică, pronunțat soma în sanscrită și greacă, dialecte, pronunții și nu limbi diferite, și atunci ce zice Rig Veda încetează a mai fi poetic și devine macabru, de-a dreptul aztec, adică ei “asurasilor”, demonii, cei răi, cum îi credeau a fi pe închinătorii la Athura, Ahura Mazda, “să le luăm trupul, să locuiți voi, zeii, în inima lor, să le beți sângele”, să îi lăsați jonsiz cum zic uzbecii în turkica lor la mort, jon-sîz, zoon-cease, fără viață.

Bukhara islamică se știe că avea șapte porți, ca cele șapte centre nevăzute ale ființei, ca cele șapte zile ale săptămânii, semaine în franceză, cea care seamănă, cu Dumnezeu din ceruri, pe Dumnezeu în timp și în noi și pe pământ, era un oraș uriaș, magnific în văzut și nevăzut, și știm de la Frye că la 900 Bukhara era centrul intelectual al lumii musulmane depășit doar de Baghdad[30], era perla Mawur-al-naher-ului, Țara de dincolo de râu, în arabă, Ma-ver-al-naher, ceea ce e viu, Ma, peste, vers, marele Râu, Jeihun, Chayyi-hun, sângele Vieții, Oxus-ul cel viu, naher-ul Amu, Omu’, naher e râu în arabă, ca nahr în ebraică, dar și ca nero în greacă, apă, Nera cea din Banat, sau ca nehir în turcă, același cuvânt care își bate joc el singur de toate teoriile lingviștilor proto-indo-europeni sau semiți, același haloimâs, care spun numai harfe, cum zice Miru despre unul altul. Harfa înseamnă cuvânt în persană, așa cum huruf sunt litere, dar și cuvinte în arabă, Ilm-al Huruf, e un tratat uitat, îmi zice Radu, despre știința literelor, Ilm e cunoaștere așa cum olam e lume în ebraică, iar în arabă lume e El-alâm-ia-thi, tot ceea ce e însuflețit de El, Dumnezeu, iar ulama e învățat, holyma, suflet sfânt, căci cunoașterea cuvintelor e intrarea în lumea lor, căci cuvintele sunt materia primă a Creației, vechi de când lumea, și reale și magice, îmi amintesc de titlul unei lucrări a lui Marquez[31], La etad das palavras, vârsta, dar și starea cuvintelor, căci și ele, intrate în entropia lumii, în-trup-ie, sunt atacate de degradare, sunt virusate ca niște softuri vii ce sunt, sunt corupte cum zic zoroastrienii, ajung să îmbătrânească, să se îmbolnăvească și unele dintre ele să fie omorâte, capturate și golite de sens, cum zicea demult tare Juba, citat de Fotie, în Despre degradarea cuvintelor, căci cuvintele nu sunt niciodată non-sense, ele sunt pură science și sens pur, nomen est omen, nomos-ul e destin și destinație și uz concret, viață, “voi sunteți lumina lumii, voi sunteți sarea pământului” zice Domnul către apostoli, sarea pământului e melach haaretz în ebraică, dar melach e melek și sarea sunt Îngerii, Regii pământului, cei ce trebuie să săreze, salé-the, sala-am, sa-al-am și sa-olam, să aducă sfințenia în suflet, Împărăția cerurilor în inima noastră, sa-ființenia, dar dacă ei, îngerii, logoi-i, își pierd puterea de a săra, de a sala, a aduce salare spre iertare, căci saliche e și sala-ge, sfințire în trup, dacă își pierd puterea de a aduce esență, atunci mor, devin metafore, meta-phora, purtătoare de meta, moarte în ebraică, și sunt bune numai de a fi duse la temeteu, cimitir în moroșenească, the-meta, locul morții, căci dacă nu mai are sens sau eu nu mai am acces la sensul lui, atunci cuvântul, ideea, logosul, devine neroditor, moare pentru mine, de fapt eu mor față de el, căci nu mai ajunge la inima mea ca să îmi dea viață, să îl cunosc și să mă cunoască, rămâne doar cochilia, forma fără nimic bun în ea, nu mai are in-forma-the, informație, ceea ce e pus în formă, for-Ma, purtător de viață, pentru suflet. “Căci El vorbea ca unul care avea putere”, zice Scriptura, revelator, reveiller-the-ar, cel ce face trezire din visul mortal care mă ține prizonier, iluzia, Maya, magia, din care trebuie să reushesc să ies, nu doar să încerc, în-cerc, în cercul oroborusului, în entropie infinită, iadul, prizonier în interiorul Genizei, încercarea moarte n-are, cercul infinit al ne-re-ieșirii, căci doar Isus e Ieshia, ieșirea, Usha oilor, tzon în ebraică, zoon în greacă, adică Usha vieții, numai cine-ncearcă moare, prins în capcana învârtirii în jurul cozii, prăbușindu-se în haos, în house-ul, casa, veșnicului chin, Eden-ul devenit Iad-în în eternitatea care acum e doar la început, și încă putem ieși din lumea asta în putrefacție, parc de distracții năpădit de șobolani și lilieci, spital covârșit de ciumă, să ieșim din lumea asta căreia nu îi aparținem, în care suntem străini și călători, să ne eliberam, moartea e bună, e ieșirea, de fapt cel ce moare pentru lume iese cu și în Isus care Ie-sus și care Jesu-is, je-suis, sunt eu, daca Îl aleg, căci El e Logosul care cuprinde toți logoi-i și e Calea, Adevărul și Viața, cea adevărată, care Ie-sus, je sais, Sa-is, în slavă, în eter, în sfințenie este, Mecca cerească față de cea pământească, a lui Macedonski, căci tot ce e creat pe pământ e o expresie inerent imperfectă a unui Logos ceresc, perfect, dar nu mai știm asta și ca atare nu mai vedem, căci a vedea e a ști și a ști e a vedea, vezi wise în vis ca un vizir, wiser cu vază, căci much that once was is now lost, cum pierdută este ochiului care nu vede dincolo de aparenta nu numai Bukhara cerească, dar și Bukhara cea veche, cea sogdiană și apoi partha și kushana și sassanida și heptalita și de-abia apoi araba și apoi Samanida și turkica și apoi moartea adusă de Gingis Khan, din care Bukhara renaște abia sub Timur cel Lame, șchiop, turc prin sânge și persan prin vocație, cel care redă splendoarea Samarkandului și a Buharei, a cărei umbră proiectată peste alte multe veacuri, prin harul Domnului, o văd și eu, dă-mi Doamne văză să văz, în ziua asta însorită de început de primăvară, bahar în farsi.

Stau în fața unui templu ca un cub din cărămidă arsă gri prăfoasă ca aerul dimineții de oază de după furtuna de nisip de aseară. Clădirea arată straniu, a templu zoroastrian al focului, ca și Kaaba[32] arabă de altfel, doar că este încastrată de patru coloane și încununată cu un dom tipic islamic s-ar putea zice dacă nu am ști că încă cel mai mare dom al lumii e Sfânta Sofia din Constantinopole, Safianta Safia, Înțelepciunea cea Înțeleaptă, Sa-via cea Sa-vianta, sovieta, Viața Sfântă, în Sa, în slavă, împreună în Domnul. Cubul de cărămidă e mausoleului Ismail Samani[33], dar a-ul persan e o în farsi tadjică și în turkică, așa că e Ismoil Somoni, primul Shah Samanid, prima dinastie persană de după cucerirea arabă și ultima înainte de turci și mongoli. Șamanizii erau, cum le zice și numele, șamani, Shumani, Shimoni, Simeoni, sa-mani, oameni sfinți sau oameni ai sfințeniei din Shumen-ul Bulgariei până în Shuman-ul Balkhariei[34], capitala Bactriei, din Canan până în Japonia, ca toți samanii și samanthele samanite, ce vrăji a mai făcut soția mea, Saman-tha, că poți fi în contact cu sfințenia fără să fii sfânt, făcând șmenuri, ne-împlinind lucrarea sfințitoare a lui Dumnezeu pe pământ, căci slăvile sunt multe și e imposibil să nu intre păcatul în lume, pakhad e capcană în ebraică, minciuna tatălui minciunii, dar vai de cel prin care intră, șamanii prin care încearcă să se coboare cerurile pe pământ, sunt canale, channel-uri prin care lumea nevăzută intră în contact cu lumea văzută, Doamne ai milă de noi, că mare e negura acolo, marea cea amară cum zic sfinții părinți și de aia suntem închiși noi în Geniza, să nu poată dracii coborî liber la noi să ne prăduiască, să ne junghie sau, cel mai rău, să ne locuiască, să se facă stăpâni peste trupurile și mai ales peste sufletele noastre, midha cea mai de preț, viața, biata, bais-ul, bet-ul, casa și pariul cel mare, a fi.

Nous sommes legiune, zic dracii, că mulți sunt, sommes în franceză, că nu e unul că sunt mai mulți, some, și da, sfințenie vie erau până când au coborât cu sama-el sărind gardul, venind nu ca Pastorul cel bun, prin naștere, pe poarta vieții, ci ca tălharii, să junghie oile, tzon și zoon, legiune venită cu o altă lege, lege-în-ie, veniți din lumea șom-nului, a negurii, a coșmarelor, cauche-mare înseamnă duh rău căușit pe pieptul omului când se couche, când doarme, noaptea, căci night-mare înseamnă același lucru, duh rău care stă pe pieptul omului noaptea încercând să îl stoarcă de viață, și omul neavând curățat ochiul care îl vede pe Dumnezeu și lumile nevăzute nu vede, ci visează, sogno e vis în italiană, somno-ar-os, somon-ul saman e cel ce poartă și pe care îl poartă somn-ul, cel ce se retrage în pustii siberiene la Susuman, the-Suman, sau la Tyumen[35]-ul de la Urali, citit ciumen, ciumanul care aduce ciuma, sau la Ciumani[36] în secuime sau în vârf de munte la Chamonix[37], șamonii, șamanii cei ce visează wise, aduc înțelepciune din lumea văzută doar de el, ca un samăn de vază, citit somon în turkică și tadjică, thomon în farsi e toman, zece mii de dinari sau tyumen în turkică, steagul de zece mii de războinici, zece mii e mult tare aduși la un loc, în somma, ensemble, en-sama-able, capabili de a fi în sama, însumați, făcuți, una, Yechid în ebraică, zeci de mii și Unul în același timp, un singur trup, biserica și capul, mireasa și mirele, celulele și corpul, henada redevenita monadă, ieșind din separare și intrând în pacea și bucuria pe care o dă Duhul, trăirea împreună cu El în inimă, în credu, în credință, confiance în franceză, con-ființă, o singură ființare, a trăi ca unul, cum trăiește mirele cu mireasa, în logodnă, locked-na, legați și închiși unul în altul, nu cu lacăt, ci cu logosul veșnic, viu, veću, trăit în franceză, vechi, din vechime până în veșnicie, vechi-nick-ie, Logosul care e legea care ne leagă și în care ne logăm ca să avem intrare la Dumnezeu, cu încredere, cu confianță, con-fiancé, cum e logodnica intrată în credință, așa se zice logodnei în bătrâni, cel puțin la ăia moroșeni, cu Mirele în inimă, una cu el, credincioasa Lui, așteptând venirea lui, cu încrederea că vine, să trăiască împreună pe veci, într-un singur trup, Soma în greacă, sfințenie însuflețită, Sa-Ma, adevărați Sa-mani, suflete, oameni, ma-uri Sfințite prin Logos.

Înăuntrul cubului, al-qub-ului, ce să fie, un alcov de veci, un mormânt, dar nu se știe exact dacă oasele lui Ismail, ish-Miel, Șamanul, omul curat, omul de jertfă, mai sunt acolo sau nu, după atâtea vânturări de turci și de mongoli. Se știe despre Ismail, cel născut mai la nord, în Ferghana cea Bergen[38] și Bârgăuana, că era urmașul lui Saman Khouda[39], Saman God și Dumnezeu, primul din neamul lui ce a renunțat la zoroastrianism și a trecut la islam. Saman Khouda, apostatul, se trăgea la rândul lui din marea familie parthă a Mihranilor din Balqh, Mihri și Emiri de Bactria, Sori, Lumini și Conducători ba-cathari și boactari, curați și luptători pentru dreptate, una din cele 7 Mari Case de bogatyri ale imperiului Sassanid, un daco-part-med dat cu sașii sathanizi și apoi cu arabii mahomedani, rămânând înfipt în pământul țării când alții au luat calea zăpezilor spre zapad, ei au rămas, căci pământul în care sunt îngropate oasele bunilor și străbunilor devine acasă, locul în care acum și aici, aka-tha, aici-uL, cum se zice în spaniola exilată, pusă la păstrare la frigiderul Americii de Sud, unde se căștigă bătălia pentru Akasha[40], pentru veșnicie, și ei au rămas, remains ai celor plecați, mlădiindu-se ca salcia sub vânturile vremilor, încrezându-se în salichea lui Dumnezeu, în așteptarea vremii mai bune care până la urmă a venit în timpul, the-ma-pa-ul, ceea ce face Ma-ul lui Ismail, care s-a văzut pe sine un continuator al Imperiului Persan, de la Kerman[41] la Osh și de la Rey, Teheranul de azi, la Kabul, inclusiv vechile tărâmuri ale mezilor și parților, Tabaristanul[42] de la sud de zidul Gorgan, The-Eber-i-stan, numit și Mazandaran[43], Mezi-andaren, locul în care au mers mezii, locul în care au mers și tăbărât evreii, israeliții mezi, strămoșii parthilor cei mai apoi, o parte, persanizați adică iudaizați și mai apoi islamizați, cu rădăcini adânci în Adurbadagan zis și Azarbadegan, actualul Azerbaijan[44], ador înseamnă foc în persana veche, Adur-abad-a-gan, Locul oamenilor închinători la Foc, cei ce adoră ador-ul și odoarele sfinte, focurile, azar e a-jar, cel ce face Jar, ce arde, de unde se trag și Samanizii și Karenizii și casa Zik, vechi familii nobile Medice, ca mult mai târzii și mult mai de-parthii Medici[45] din Florența, Mezi mahări, puternici și făcători, make în engleză, –mak în turcă, –meg în maghiară, mag în engleza veche, Magi.

Imaginile cu Ismail Șamani, Domnul Transoxianei, Maveranakher-ul arab, țara de dincolo de nakher, de nahar-ul Oxus, dar și al Khorasanului de dincoace de Oxus până la Hindukush-ul pashtun, sunt șocante, e ca și cum m-aș uita la Basarab sau Mircea de la 1300 sau la Krum[46], deviant de la dreapta credință în ebraică, așa zis bulgarul, balkharul, la 800, cel puțin așa se vede pe bancnota de 100 de somoni tadjici sau pe timbrele tadjice, sau pe statuia lui din Dushanbe în care Ismail călare ține în mână o menorah stilizată, lumina sacră cu șapte brațe chakre, israeliții persani mezi parți dacici tadjici îl țin la mare cinste, la mare înălțime, și asta se vede peste tot, căci cel mai înalt pisc, pico sau peak, din Pamir, fost Stalin și apoi Comunism, se cheamă acum, după independența, Ismoil Somoni Peak[47]. Mausoleul lui Ismail e o construcție hermetică, criptică, inițiatică, precum misterele lui Hermes, a herr-mezilor, domnilor-mezi mari constructori cu echere și compas, dar și ha-eremetica, de-a sfinților sihaștri eremiți. Asta îmi zice Adi, care e un inițiat într-ale construcțiilor de genul ăsta, arătându-mi stâlpii sacri jachin și boaz[48] de la intrare, de la oricare intrare îmi zice el, încă de pe vremea lui Hiram al Tyrului[49], Herr-am domnul mason supus lui Solomon, cel ce zice-se a lăsat tradiția constructorilor și așa putem înțelege ce hram poartă orice construcție, îi putem citi înțelepciunea ascunsă și interzisă, haram, cine are ochi de văzut și urechi de auzit, căci stâlpii pereche încadrează mausoleul din toate părțile deși intrarea pentru oameni e doar una.

Construcția, binnah, în ebraică, e și pe dinăuntru și pe dinafară o expresie a înțelepciunii, binnah, în ebraică, o îmbinare, în-binnah-re, de spirit și pământ în proporțiile templului, te-umplu-lui, și în cărămizile din care e făcut, mai ceva decât minunea Sf. Spiridon de la Conciliul de la Niceea[50], când Duhul a descompus cărămida ținută de el în mână în apă, pământ și foc, trei în Unul și Unul în trei. Ridic privirea spre domul boltă. Sunt adevăruri ascunse în numere și proporții peste tot. Arcul franț, gotic, avant la lettre, căci în vest vor mai trece încă peste două sute de ani până să apară la prima catedrală franceză, Saint Denis[51], arcul ogival invită la intrare, suire, ascensiune. În vârful său se poate ghici un antic faroukhar zoroastrian stilizat sub forma unui triunghi cu aripi interioare, porumbelul Duhului Sfânt. Deasupra se văd zece ferestre, zece pher-astræ, aducătoare de stele, mărturia perfecțiunii împărăției lui Dumnezeu, olam HaBah, lumea lui Bagh, adică Bach în germană, Vohu în persană. În stânga și dreapta lui acele forme geometrice islamic sunnite, iconoclaste, care nimeni nu mai știe ce înseamnă, pătrate în pătrate în pătrate, dar supra-puse câș, kush, pe care le-am văzut la acoperișurile caselor vechi din Pamir, dimensiuni, ceruri, intercalându-se, suprapunându-se ca niște blast-doors de buncăr atomic, porți păzite de heruvimi, karab-imi, cei tari, făcuți din piatră, carab-ashi impenetrabili lăsând totuși loc luminii să intre și focului din vatră să iasă, doar cel purificat prin foc, lumină din lumină, poate să iashă, să Isha, să Isa, ie-Sa, în inima slavei, sa-lev, a iubirii curate, sa-love, a vieții veșnice, Sa-Live. Formele făcute cu cărămizi pe zidurile exterioare îmi dau un puternic deja-vu mesopotamian, babilonian. În interior pe arcele boltei care închid geniza sunt câte nouă cercuri, chakre sacre, suprapuse, cățărându-se unul pe celălalt spre cel de-al zecelea, cheia de boltă, Piatra lepădată de zidari, masoni în franceză, Hristos, Dumnezeu, Dies, diez, zece, dea în farsi.

Mausoleu e maus-el-e, cel în care este ma-ul, sufletul, ma-soul e locul de odihnă în singurătate, seul, al soul-ului, căci ma– în arabă are rolul lui mi– din ebraică care e mitt în germană, cu, în mijlocul, mitt-el, și nu întâmplător era plasat în mijlocul unui cimitir, marginea zidurilor, acum un parc. Dabron cel bun, cel Dobrin, își face datoria de ghid și explică ce vrea istoria oficială să vedem aici. Ascult cu atenție, câtă pot avea, căci mereu am avut o relație de amuzament revoltă față de explicațiile oficiale, ex-plic, scoatere din plic, din pliu, din ply, din ascuns, asta trebuie voi să știți și să înțelegeți, nu vă bateți voi căpșorul că vă zicem noi ce e important pentru voi, viețuitoarelor, zoon, oilor, tzon, goyim-ilor, goi de Duh ca oile, nu ca cei aleși, iudeii, shoferii, scribii conducători cei care au pus mâna pe cheile Împărăției, nici ei nu intră, dar nici pe alții nu îi lasă, cum zice Domnul la Scriptură. Triunghiul cu vârful în jos, de pe și din mausolul, își face Davron dovere-a, datoria să ne spună, înseamnă că 3 bărbați îngropați aici, bunic, tată, fiu, explicația recunoaște treimea chiar dacă nu cea Sfântă. Triunghiurile sunt fie zoroastriane sau evreiești, zice el, eu mă gândesc că la origine sunt tot una, triunghiul cu vârful în sus e femeie, iar cel cu vârful în jos e bărbat, iar dacă le suprapui cum trebuie iese fie așa-zisa stea a lui David, de fapt chipul stelei zeiței remphan, a-star-deea, astarteea, ishtar cea rea. Mă izbește faptul că tamga[52] lui Timur, semnul heraldic distinctiv, sunt trei cercuri plasate ca un triunghi cu vârful în jos, masculin, fecund adică făcând, fuck-ing, cum zic englezii sau feck-ing cum pronunță irlandezii, Tatăl și Duhul lucrând prin Fiul, coborând în Creație spre facerea voii Tatălui prin lucrarea Duhului în cei ce l-au primit pe Fiul. În triunghi sunt 9 cercuri, cele nouă ceruri, din nou, care stau pe o structură octogonală, 8 margini de susținere, ale dom-ului, ale Domnului. Cineva întreabă de ce seamănă clădirea cu un templu zoroastrian al focului, Dabron e un tip calm și imperturbabil, zice că da, seamănă, că pe jos se poate vedea forma unui disc solar, îmi vine în cap discul solar de andezit de la Sarmizegetusa, locul altarului, al focului veșnic, vatra focului, vat-ra e Wat-Ra, templul Luminii sau al Soarelui zic unii, dar Mihr e înainte de Mithra, lumina necreată și nevăzută înainte de cea creată și văzută, deasupra cărui disc era deschiderea de ceruri suprapuse pătrate puse câș peste pătrate puse drept și sus rămâne cerul, ca în clochanurile celtice, galice și gallahe valahe, legătura între cer și pământ prin lumina care coboară și focul care urcă. Căci da, zice Dabron, înainte nu exista dom peste disc, era fără acoperiș, și da, continuă el, cine vede și semnele buddhiste integrate, întregite, în clădire, bine vede, discurile universului cu pământul în centru, guldasta adică mănunchiuri de flori, gul e trandafir în turkică, iar dast e pământ agricol, roditor, muncit cu mâinile, desht în persană, cu deștele de la mână care fac să înflorească viața, floare e bahar în turkică, căci omul sfânt e ca un copac sădit cu rădăcinile lângă izvor, bahar în farsi, care e mereu înflorit, bahar și el, aici în Bakhara.

Templul lui Ismail are 4 porți, cele patru elemente ale zoroastrianismului, pământ, aer, foc, apă. Samanizii erau, oficial, sunni, însă e clar că asta a fost moștenirea lor, legacy în engleză, legația, lege-the, legeA lăsată în urmă de Ismail și ai lui pentru urmași, sincretismul, aducerea tuturor lucrurilor la un loc, la rădăcinile perșilor, pe care se altoiesc restul, toate, căci din mixarea celor patru elemente s-a făcut lumea, căci toate patru sunt lumina materializată, totul e lumină, în diverse forme de agregare, ca apa, gheața și aburul, și toate acestea așezate după marea și buna înțelepciune, binnah, a lui Dumnezeu dătător de viață, Ahura Mazda, în justele proporții și sub-stanțe, alcătuiesc lumea și toate lucrurile din lumină, și dacă un pic se schimbă proporțiile lucrurile create se corup, se contaminează, și ceea ce pătrunde în lume, pătru-in-the, nu mai e voia Vie și Vita și Viața lui Dumnezeu, ci o altă voie, a stăpânitorului lumii acesteia, Olam Hazeh, lumea de azi, care e o hazeh-na, o hazna, loc de comori sau de spurcăciuni, unde își pun oamenii inima și după legea care îi guvernează, cea de sus sau cea de jos, care se vede în sensul cuvintelor, în esență, es-sens-ul lor. Zoroastrianismul era o religie a fricii, a mai multor zei, a unui Dumnezeu distant, zice Dabron, e o religie mai liberală, eliberatoare, ce să zică și el, zicând și bine și rău, după cum văd eu, că atunci când am auzit prima dată nu am crezut că în India islamul a fost o religie populară pe care castele inferioare și dahliții au îmbrățișat-o imediat ca să scape de teroarea demonică idolatră și încremenirea castelor hinduse față de care islamul cu relația sa directă cu Dumnezeu era de-a dreptul eliberator.

Armenii, ca foști zoroastrieni și ei înainte de a deveni primul neam creștin, păstrează în scrierile lor vechi de la Matenadaran[53], amintirea lui Zarathustra[54], fiul lui Pourushasp, Pourush-asp. Purusha e omul sfânt în sanskrită, Phouruz adică Peroz, Firuz și Pirosh de mai tărziu, cel sfânt, căci asp, deși înseamnă și cal în avestană e doar pentru că e animalul sfânt, sfințitor, a-sp-and, cel care duce a-spand, a-sfânt, în sfințenia a-sfințitului. “Zradast mog ew nahapet Maracc”, zice în vechea scriere, Zoroastru, magul și patriarhul Mezilor, Zrad-ast, Credință este, cel ce este Inima Marocilor măroci, morosh-eni morose și Muro-mezi ca Ylia Muromet, credință pe care ucrainienii o consideră zrada, înșelare. Iar în alte scrieri i se zice rege al Bactriei care duce război cu Semiramis[55], regina Shammuramat, amazoana asiriană, Samurai-mat, mamă de samurai, shomeri și samarieni, dar poate fi și moartea lor, căci mat e moarte în spaniolă, ca meta în ebraică sau mot în persană și asirienii sunt cei ce i-au luat în robie pe israeliții mezi din care când s-au eliberat au stăpânit Miezul Lumii, din Media până în Bactria numai mezi, edomi și madieni, de unde apoi au umplut lumea largă după binecuvântarea lui Avram. Cu mare mirare aflu că Shamiramagerd e vechiul nume al Van-ului armenesc prin care m-a dus Domnul nu demult, dar asta abia acum aflu, Gardul, gaardul și astfel gord-ul Semira-medei, A Medei, vrăjitoarea războinică, amazoana născută dintr-o sirenă din clanul Dagonilor, The-Mira-Meda-re, Mother-a Mihr-ului, tha-Mihr-a-Miz, Lumina sau Soarele mezilor, meda închinătoare la Soare, căci straniu, acum mihr are sensul primar de soare în persană și doar cu strădanie vezi, cu mirare, te miri în mirror, că sensul primar era de lumină. Adu-ți aminte, Drăgoșele, că zoroastrianismul numit și mazdeism, Mez-Deism, religia Mezilor, și-a pierdut scrierile, nu uita, asta a fost prima grijă a cuceritorilor, de la dezastrul incendiului bibliotecii sacre din Persepolis făcută de Macedon, Dhu-al-Karnayim cum îi zic tandru arabii, duhul cu coarne, Încornoratul, până la apriga vânătoare de texte și oameni sacri făcută de arabi la cucerire, să nu rămână nimic.

Văd bine, Veda binnah, contradicția între zoroastrianismul inițial, al Avestei, Veste-A, inițială, cea scrisă în avestana persană a Miezului Lumii, cea din Bactria, care îl venerează pe Tatăl Luminilor și oprește strict închinarea la orice altă ființă celestă, orice idolatrie, pe de o parte, și zoroastrianismul sasanid, îmi vine să scriu sathanid, pe de altă parte, al Noii Avesta, scrisă în alfabet nou, de ce oare, ZendAvesta, Sântă-vestea, căci ceea ce e saint a fost sent și vestit, cea a așa-zișilor “zei” zoroastrieni, contradicție în termeni, de fapt draci hinduși și parți, care au ajuns să cucerească de dinăuntru religia luminii, cu yasht-uri care sunt de fapt imnuri dedicate unor zei, imn e emunah, credință în ebraică, când cântă imn-ul omul își pune emun-ul în demoni, în devi, exact pe dos cum poruncea Tatăl Luminilor prin Zardusht[56], Sar-dach-isht, Cel ce este Domn Conducător, Profetul dacilor, cel care a poruncit împotriva venerării haoma, fie ea drog sau sânge, probabil totuna, și apoi venerarea haoma a devenit esențială în zoroastrianism, cum vedem de altfel și în creștinismul bisericesc față de cel biblic că oamenii se închină și venerează exact ceea ce Domnul Isus a poruncit să nu.

Toate textele vechi, originale, ale Avesta sunt din sec XIII d.Hr., nu mai vechi, Denkard-ul e din 800 .Hr., scris în Pahlavi, adică daco-partă, și Vendidad-ul este, din câte știm, Domnul știe dacă asha este sau e și ea doftoricită, aleg să cred că e suficient de curată, singura carte păstrată întreagă din cele 21 ale Avestei, e de fapt numită Va-Devi-dad, ca un Navi-dad spaniol, căci limba și poporul sunt aceleași chiar dacă s-au amestecat și au uitat, Va-Devi-dat, sunt cele date împotriva Devilor, devil-ilor, deva e daiva, the-Ewa-El, the evil-ilor, manual de luptă spirituală din care nu multe sunt, eu știu doar de cele scrise Lorenzo de Scupoli și Evagrie Ponticul, cărți de oameni sfinți, pe când cea zoroastriană e însăși Cartea Sfântă, cea dată omului ca să poată căștiga lupta spirituală cu cel rău și să poată fi ridicat la Dumnezeu prin Shaosyant, Chyao-shiant, Viața Sfântă, Fiul Sfânt. “Este un război întru ascunsul nostru, susținut de duhurile răutății, care se poartă cu sufletul, prin gânduri. Căci sufletul fiind nevăzut, puterile acelea rău-voitoare, potrivindu-se ființei lui, se apropie de el prin războiul nevăzut. Astfel, se pot vedea între ele, duhuri, și suflet: „arme, rânduri de bătălie, înșelăciuni viclene, război înfricoșat, ciocniri de luptă, biruințe și înfrângeri, din amândouă părțile” zice și cât de bine zice Sfântul Filotei Sinaitul[57].

Dar-e-Mihr e numele în farsi al templului focului, poarta Luminii, ad litteram, numit și agiari, cel ce sfințește, sfințitorul, căci agios e sfânt în greacă și turcă, hagia-are, cel ce are sfințenie, dar de ce în greacă, dar de ce în turcă, care e legătura? Dar-e-Mihr e și Dar-Emir, poarta Emirului, al Stăpânului, al celui de la care purced toate, Stepan-ul inițiator, step-one-ul care a făcut primul pas, a poruncit lumea în Creație prin Cuvântul său, a cântat-o cum zice Tolkien și cum se știe în Zoroastrianism, Dar-e-mihr e și Doremi-r, Do-Re-Mi-Fa-Sol-La-Si, -the, șapte note și apoi din nou, no-the, cunoașteri ale nous-ului, șapte chakre sacre, Domnul Rege Suflet Face Soare Lumina Sfântă sau Deo-Ra-Ma-Fa-Soul-La-Sa, TeoRema, Cuvântul Viu al lui Dumnezeu face Suflet Jos Sfânt, Cuvântul Viu al lui Dumnezeu sfințește Sufletul. Amin. Yasna e una din Cărțile dispărute parțial ale Avestei. Ia znaiu, zice rusul, zicând știu. Yassy-na, Iași-na-io, la Iași mă duc, la locul Sfânt, însă degeaba aud și știu dacă nu fac, casa clădită fără fundații, căci numai Cuvântul Viu în-vietat e cu adevărat învățat, adus la viață, în mine. “Daca nu veți împlini cuvintele Mele, zice Domnul, nu vă voi judeca eu, că are cine să vă judece, Cuvântul însuși pe care l-ați auzit și nu l-ați împlini vă va judeca”. Cuvânt e davar în ebraică, iar dawar e judecător în avestană. Judecător în română e Jude, jâd, iar la plural juzi, jâzi, judges în engleză, adică jews, iudei, jâzi, căci cartea Judecători din Biblie nu se referă la magistrați civili, ci la conducători de război, yuddha e războinic în sanskrită, nu neapărat din tribul lui Yuda, cu putere de judecată, de viață și de moarte, conducător suprem. Juddin în persană e numele dat non zoroastrienilor, numiți apoi și darvand, cei cu poarta închisă, door-banned, cei care nu vor trece pentru că sunt anyo-varena, fără adevăr, an-wahr-en-e, fără adevăr este, persoana de altă credință. Cât de clar se vede că iudeii și persanii israeliți sunt același neam separat de credințe diferite, unii în Yahve, Yah-be, zis și Hashem și unii în Tatăl Luminilor zis și Ahura Mazda. Cum zice la Faptele Apostolilor că în ziua Cincizecimii erau în Ierusalim iudei din toate neamurile, mezi și parți și elamiți, care îi aud pe Apostolii Galileeni vorbind în limba lor nativă, nu din țările din care vin, ci a lor în care s-au născut ei fiind, nu, nu iudei din tribul lui Iuda, ci credincioși în credința lui Yehuda, Ye-khoudo, Dumnezeul Ye, Ia, Ya-God, cei ce se închină lui Ea, Ewa, Eva, cei Eva-el, evil, the-evilii, devilii, cei debili în fața puterii lui Dumnezeu. Și nu întâmplător, atunci când arabii musulmani au supus Persia și Miezul Lumii au impus taxa pe necredință tuturor infidelilor de orice altă credință, numita jizya, taxa luată de la non musulmani, jâzia, taxa luată de la jâzi, de la evrei, fie iudei sau israeliți zoroastrieni sau creștini, taxa pe viață, ji-zya, viața zeilor, taxa plătită zeilor pentru viață.

Eshm, în zoroastrianism, zis și Æshma sau Xeshm, e numele demonului furiei, al distrugerii, al violenței, evident Hashem al iudeilor, cel la care se închină ei, dumnezeul vechiului testament, cel care s-a infiltrat acolo peste Tatăl Luminilor, dar mai ales în Talmud și în religia reală a iudeilor, cea babiloniană, acel dumnezeu despre care bogumilii, catharii și ba-catharii bactrieni ziceau că e satana, stăpânitorul lumii acesteia, cel rău. Nu întâmplător toți cei ce au văzut și mărturisit asta au fost zdrobiți fără milă și aruncați în negura uitării prin război și cenzură, prin foc și sabie, de nu a mai rămas de ei decât amintirea unui nume și acela rău famat, famed. În unele forme numele demonului e scris Æcma sau Acme, semnul sub care mi-am delectat copilăria în desene animate, mai ales cu struțul și coyotul, în care peste tot când e vorba de violență, de distrugere, apare scris ACME, semnul, ha-semnul, Hashem-in-ul, distrugerii. Straniu e că pe fiica lui Afrasiyab[58], turanian-ul saka, thor-anian, frate și dușman de moarte ai arienilor, ohr-anienii, închinătorii la soare împotriva închinătorilor la lumină, o chema Hesham Faranghis, unde faranghis e foreign-is, faranga, adică alba, străina, cum ne zic asiaticii, dar de asemenea e și Faran-githa, geta lui Varan, Varuna[59] al indienilor, zeul soare, alt nume al lui Indra, care e pronunțat Pharun adică Perun, zeul cel mare al slavilor, Berun, cel pe care îl poartă Berenice, Beren-nike, victoria lui Perun, purtătoarea lui Perun, Pharun, Pharaon, Pha-Ra-in, cel ce face lumina, Ra, cel ce o poartă Phar-Ra-in, cel ce îl poartă pe Ra, zeul soare, în, În-the-Ra, în care este Ra, Indra, zeul soare. Faraonul, regele cel mare, e kayser în germană și în turcă, da, la fel în ambele și nu e niciun împrumut, cică vin împreună de la Caesar, straniu însă cum Kay e numele de mare Domn în persana veche, mult înainte de Caesar, căci de fapt el însuși e Kay-sir, rege-domn, Kayomardo e numele primului om în Avesta și în Shahnameh, Kay e domn, iar mard, mardeias, e om, mort, muritor, marele Domn muritor, cum era și marele Caie Indru, oștean de vază al lui Mihai Viteazul, Domnul Indra, Doamne ce vechi sunt numele astea și ce caută la noi, mă cutremur, mai ales când știu că Indra e un anume demon în zoroastrianism.

Lupta cu demonii văzuți, dar mai ales nevăzuți e esența zoroastrianismului și, în fapt, a vieții, a cărei miză, midha, adică plată, e viața veșnică midha în sanskrită, mizda în avestană, Mazda. “Kem na mazda” e rugăciune de exorcizare din Avesta, ex-orc-is, în afară este orcul, pa-orcul adică porcul, ieșirea afară a celui rău, dar și ex-org-is, este ieșirea din lucrarea anterioară, cea de posedare, dar este și ex-ark-is, este ieșirea din cetatea inimii, din fortăreață, ark în farsi și arg în greacă, și the-arg, târg în română și limbile slave, ieșirea tălharilor din templul lui Dumnezeu prin chemarea numelui lui Dumnezeu celui Sfânt, Mazda, cel dătător de Viață, Chem-na-mazda, chemare la viață, înviere, căci posedat de demoni omul nu mai are viață, nu își mai aparține, căci doar Dumnezeu e stăpânul care nu ne forțează voința, ne cere să îl alegem liberi, să ne predăm Lui complet, ca mai apoi de fapt să ne elibereze în El, la viața veșnică, în sufletul lui Ma-is-Dea. Exorcizarea o făcea magul, maga-ul, preotul zoroastrian, cel mare și puternic, numit și mog-mard, muritor mare, mag, sau mowbed, mogh-body, cineva, a body, some-body, care e puternic, care e mag, un Mogbedh, adică un Macbeth, încins cu centura zoroastriană, kusti, semnul curățeniei, a castității, a kusti-ta-the, CurățeniA care vorbește cuvinte sfinte, manthra, în avestană, ad litteram, dar de fapt ma-intra, ma-in-through, prin care intră viață, dând viață, nu de la ei, ci de la Mahraspand, Cuvântul Sfânt, viu și lucrător, numele unui yazata, ființă sfântă, care este în Tatăl, yasthe, întruparea și întruchiparea Cuvântului Sfânt, Logos-ului, Domnul Isus Hristos, căci Mahra-spand e Mihra-spenta, Lumina Sfântă, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu Adevărat.

Much that once was is now lost. For none now live to remember it. Atât de îndepărtate și străine ne sunt vremurile de demult, rădăcinile noastre, identitatea noastră și sensul vieții și al ființării noastre că nici nu mai știm să recunoaștem realitățile noastre de demult, adevărata noastră natură și puterile noastre precum și cuvintele care le sunt sămânța, sursa, puterea și unealta de înfăptuire. Totul în spate ne pare un basm, o poveste, o vrajă de pe Muntele Vrăjit, Kush-Mehr, muntele de lumină, Kashmir, unde cândva, după Avesta, locuia un mare preot, un vrăjitor legendar, Mahrkus, Mihr-kus-th, Lumina Castă, curată, Marcus. Avesta e scrisă, zice-se, la 700 înainte de Hristos, dusă cu ei de israeliții care începuseră să se raspândească și să supună toate neamurile și toate colțurile pământului, după promisiunea și Brith-ul lui Avram, ducând cu ei credință, dar și rătăcire, Lumina, dar și Soarele, rituri și ritualuri ale căror sensuri s-au pierdut acum, ritual e τελετουργία, teletourgia, the liturghia, dar și tele-the-urgia, muncirea, facerea la distanță, în timp și spațiu și dimensiuni, lucrarea nevăzută. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cereșți.”[60].

Zoroastrianismul avea cinci rugăciuni obligatorii în zi, pre-luate acum în Islam, la cele cinci gah-uri, la cele cinci găuri ale zilei, când porțile cerurilor se deschid, numite farzyiat, for-jyiat, viață în persană, for-chyyiat, viață în ebraică, cele pentru viață, pentru susținerea vieții, cele ce dau forță, fortiat, cele ce trebuie făcute, chiar forțat, rugăciuni aduse zyi-ului, Zeului, rugăciunile zilei, for-day-at, făcute de om prin faroukharul său, fa-rouach-ar, cel ce face rugăciunea, cea care merge înaintea lui, farvardin, trimițând practic și nevăzut îngerii Domnului, ferishte, forward-in, în față, ca piciorul celui binecuvântat de Dumnezeu să nu se lovească de nicio piatră, să fie ținut în perfecțiune, sănătate, kordad în Pahlavi, cel avut la inimă de Dumnezeu, kord-at, kurzii cei Kurti, cei ce stau în Haurvatat, același cuvânt, mai vechi, în avestană, ca un Haurvat, Hrvat, Horvat, croat, croații cei cruzi și curt-i, aspru și crud în engleză, cei puri, perfecți, zic ei, cei veniți din Haurvathia, de la Kandaharul de acum, cândva, demult, Ha-Ohr-vad, cei ieșiți din lumină, cei trecuți, wade prin Ohr, Aur, lumina curată, glorioasă, ca niște hadish, ființe sacre, în avestană, Hod-ish, oameni ai gloriei, în ebraică, straniu însă că e același cuvânt cu Hades grec, tha-death în engleză și hadith în arabă, în Islam, cele sfinte ale celor sfinți, Ghod-ish, oamenii lui God, cei credincioși, cei nobili și demni să poarte barsom, mănunchiul de nuiele, fasciile, pe care le purtau și lictorii romani în jurul securilor sacre, același simbol, același obicei, zic eu simbol al creației, birth-am, poate legat și de primul snop de grâu, nu știu, dar posibil, căci, ca la toți israeliții, și la persanii zoroastrieni era esențial festivalul recoltei, gahambar, da, așa îi zice, punerea în, go-hambar, a recoltei la fel cum era fundamental maidyarem-ul, festivalul de la mijlocul iernii, mid-yahre-am, cel ce e în mijlocul anului, year-ului, dar și al iernii, year-na, iarmaroc, year-marokh-the, marele târg, markt de iarnă, iar și iar, ca să nu mai vorbim de Nowrooz-ul de care am vorbit.

Când am intrat prima dată într-un templu al Focului, în Yazd[61], oraș al yazatei, al purității, în zoroastrianism, m-am simțit straniu de acasă, cum m-am simțit mai apoi la Chak Chak[62], ultimul loc sacru zoroastrian, loc de pelerinaj pentru puținii zoroastrieni rămași, cei mai mulți urmași ai refugiaților din India, loc adânc în pustiu în care ritualurile lor încă se practică. Ceremonia de botez, făcută la 12 zile, da, de botez, se cheamă nama karana, punerea de nume, nama-har-an, hăruirea și ursirea din poveștile nostre vechi, urzirea de caracter, kara-cut-er, tăierea în piatra inimii, a cardio, car-Dio, a modului de purtare a lui Dumnezeu în lume la care e chemat, shem-at, shem e nume în ebraică, noul om, noul I Am al lui Dumnezeu. Paragna e ceremonia de dinaintea yasnei, citirea cărților sfinte, cea în urma căreia ajung să știu, yazna-eu e ya-znaiu, în rusă, buna știire pe care ajung să o știu, iar par-agna înseamnă spre sfințire, pher-agni, purtătoarea de foc, în sanskrită, de puritate, agneau în franceză. Straniu e că paragna e vechiul nume ucrainean Palagna din Umbrele strămoșilor uitați, citită, Palaghia în Maramureș, ca mătușă-mea Palaguța cea Pelaghia-tha, iar Pel e Per și agna e aghia, aceeași sfințenie, altă pronunție, dar nu foarte îndepărtat, căci la turnul Babel limbile s-au împleticit, dar mai apoi au venit “iluminiștii” negurei și au făcut limbile moderne în așa fel încât să rupă pe cât posibil legăturile între ele sau măcar să pună un voal pe ochii noștri să nu mai vedem legăturile, mai mult, să nu le căutăm, și dacă, prin har, le vedem, să nu le credem. “O să crezi ce vezi tu sau ce îți zic eu?” asta e boala cea grea a tuturor specialiștilor pe domeniul lor, îndoctrinați, ei știu, nu e “orthodox”, semn de vrăjitorie, magie, ocultarea adevărului prin orbirea privitorului, singura șansă e la amatori, căci amatorii iubesc.

Căci diavolul distruge și atomizează, orice duh de separare, dacă nu e și în Adevăr și în Iubire deodată, și-și, Deo-date, Legea lui Dumnezeu căci data e lege în persana veche și Dumnezeu e Datar, cel ce dă legea împotriva răului și a duhurilor care îl poartă, care distrug orânduiala prim-ordială și rup legăturile, căci lupii asta fac când vin să junghie și să prăpădească, risipesc turma și izolează victimele, căci dacă suntem împreună, în-pre-Unul, nu pot pătrunde, căci suntem păziți de Pastor care închide orice spărtură, intră tu că pe mine mă pufnește râsul, căci Dumnezeu, Unu-Este, Yechid, unu-eshte și unește prin legătura directă cu el, dar și între noi, căci unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu acolo sunt și Eu, căci se face paywand, legătură, conexiune, barieră împotriva răului în Daco-partha pahlavi, adică parthavi, zisă și persana de mijloc, în care paiwand, fai-banned, e, ad litteram “a face blocaj”, a face apărare de demoni, a rămâne în binecuvântare, afrin în avestană, aferim în turcă, a fi binecuvântat, blessed și a nu cădea de acolo în rău, bad în farsi, identic cu engleza, prin blestem, bless-temno, tăierea binecuvântării, tăierea paywand-ului care ne ține unii în alții și astfel în Unul, în Dumnezeu, în bucurie, Ram în avestană, oameni de lumină vie Rama, bucuroși și pașnici, ramanii romani cei cu bucurie, ba-rahman, brahmani, care citiți în ebraică sunt Ba-Rah-man, oameni care sunt și au Rău-l. Nu numai frumusețea, dar și sfințenia stă în ochii, de fapt în inima, privitorului, pre-viitor, cel ce vede înainte să trăiască, căci vedem ce credem și credem ce ne locuiește inima, pur și simplu, sada în avestană, de unde saddhu, sfânt, în sanscrită, cum sfinți sunt preoții, zot sau zotar în persană, îmi amintesc de un coleg de-al meu numit Zota, zot e god în albaneză, același cuvânt, clar, cu pronunția diferită a lui g în z cum avem g în h în avestană, cea mai veche, unde zotar e haotar și hotar, cei ce stau la hotarul slavei, hod în ebraică, a lui Khouda, Hoda, God în persană, singurii care îl pot trece, cei ce se roagă lui Dumnezeu să ne facă hatârul, rugăciunea, intermedierea, curați ca îngerii, firește, fire-este, cei ce sunt foc, firi de fire, firești, în natura lor, îmbrăcați în syav sau shiav, haine albe, unde vedem ce înseamnă suav la începuturi, alb, sfânt, shaba și saba, dar când te închini la întuneric shav e noapte, în kurdă cum e shab în farsi și Shabbos în ebraică.

Văd că Mausoleul lui Samani, templul inițiatic al focului, m-a absorbit în el. Să ieșim, Drăgoșele, să lăsăm urma ciudățeniile noii Avesta cum e Gaokerena[63], Copacul mitic al universului, al vieții, ga-Oak-are-in, cel ce e Stejar că nu degeaba taie Charlemagne[64] stejarul Yggdrasil[65] al saxonilor, să lăsăm drăcoveniile cum e gomez-ul, ce spaniol sună, gomez poate fi Ga-Mez, om, ființă-Med, din neamul mezilor, dar și Go-Mez, Cow-Mez, urină de vacă, de taur, care era folosită la o așa-zisă purificare, urâciunea pustiirii, cum tot un cap de taur cu coarne, bull baal, stătea în vârf de sceptru sacru zoroastrian, buzdugan numit gorz, de unde a îngurzi cum se zice la a bătuci în moroșenească, numit și vazra sau varza în avestană și daco partha pahlavi, “îți fac creierii varză, țărane”, ți-i zdrobesc cu buzduganul varza ca o varză, țăran e sudra în castele indiene, sudra înseamnă cămașă în avestană, sudra cel muncitor e purtător de cămeșă, care muncește din greu pentru dekhan, proprietar de pământ în persana veche, bătrân decan în latină și înțelept conducător în ebraică, daci dakh-ani, cei care pot să dea deh-can, în persana actuală în care dehkan înseamnă acum țăran, cel ce muncește pământul, cum se schimbă vremurile, de la palash care e paloș și de la naogar, bățul sacru cu nouă noduri, noua-garou-uri, urmașii nobilului rege parth Walagash[66], valahul Vologases, ajunge să își verse sângele și sudoarea trupului, homa și soma în humă, ca orice sudra, rob al the-huma, dzhuma, pământ în farsi, adam în ebraică, tot pământ, a-dahm, spre sânge, tot în ebraică, dar hama e un loc protejat, în arabă, așa că the-hama e loc de odihnă, curat, curățat.

“Dacă îți îngropai rudele lângă mausoleu poarta cerului le era deschisă” zice Dabron pe ieșire. Și ieșind fac legătura cu zem zem, apa sfințită în Islam, zeama zeama, zam zam su în turkică, Zam-fira e Zem-fire, apa sfințită-foc, cele două botezuri, calea de ieșire a mez-ilor e prin zem și fire, mez e zem citit invers, dahm, dahm su, sânge sânge apă, căci doar sângele spală și ei știu, su e apă în turkică, de unde și sudoare, su-the-are, prin care degeaba încercăm, spălarea păcatelor s-a făcut prin sânge, al mielului, agneau, agni, cel Sfânt, cel de Foc făcut pentru noi sânge și carne, luați mâncați că acesta este trupul meu, soma și luați și beți căci acesta este sângele Meu, homa, care s-au frânt și au curs spre iertarea păcatelor mele, spre eliberarea din trup, din capcana lui, pakhad în ebraică, curățare în foc și intrare în Slava, în ciuda împotrivirii lui Ahriman[67], cel Rău, cel furios, cel angry, numit Angra Mainyu[68] în Avesta veche, Spiritul Furios, Eshm sau Agriman cum le zice ghidul în rusă unui grup de frați ruși aflați pe treptele de intrare pentru ei, de ieșire pentru mine, care ies mocăit, ma-căit, suflet curățat, care a făcut pocăință, pa-căință, spre a ajunge pur, pok în farsi tadjică, cea încă vorbită în Bukhara sau toza, curat, același cuvânt ca tov, bun, tov-tha, în ebraică, probabil la fel și în iudeo-buhariana încă vie până nu demult și ea, palide cioturi, acum aproape moarte, a trunchiului și rădăcinilor Miezului Lumii pe care Samanizii l-au recuperat și l-au lăsat moștenire urmașilor urmașilor lor, acum peste o mie de ani deși uzbecii afirmă oricui vor să-i asculte că persanii au venit din Iran în secolul zece, și până atunci doar turcii locuiau aici, în Sogdiana, mă și strânge la inima când aud. Dar deja știu că nu știu nimic și că în oceanul ăsta de frânturi și cioturi și condradicții și minciuni făcute intenționat cu mintea, mințiuni și mențiuni, se întrezărește din când în când Adevărul, calea spre poartă, ad-dvarul, spre Ieșire în ad-ever, în Dumnezeu, cel în care, odată intrați, încetează orice altceva în afară de iubire, chiar și cunoașterea, care e o cu-moaștere, o nășire și o moșire, căci nu ne mai cu-naștem încă odată, trebuie să re-ushim acuma, să suim acasă acum pe adevărata Cale, a Fiului, a son-ului, a sunetului Logosului care ne înfiază.

Samanizii erau suniți, sun-the, închinători la soare la origine, sunte sau sumte e soare în slavă, dar îi tolerau pe cei shiiți, shia cei deloc shy chiar dacă un pic șui, adică shai și sai, Sa-ie, sfânt e, căci sai li se zicea din vechime sogdienilor saka, iar sub Ismail prigoana zoroastrienilor se înmoaie, iar creștinii nestorieni din Imperiul cu capitala la Bukhara sunt îngăduiți, la fel ca iudeii, dar și buddhiștii din Khorasanul afghan, cu capitala la Herat, de unde de fapt se trăgeau Samanizii. Acum că am scris Herat[69] simt fizic atracția Khorasanului Afghan, a Bactriei, mă fascinează Herat-ul și Khorasan-ul și oamenii de acolo și limba lor farsi în care când mulțumesc cuiva drag, când îmi arăt recunoștința zic expresia din farsi khorasan “be delom shi” by-dil-am-ushi, e ușa inimii (mele) te am (intrat), mi-ai intrat în inimă, așa cum îi am și eu pe ei, în inimă, forsi barodar, dar nu uit că forse înseamnă poate în italiană. Așadar, asha–dar, door-ul-adevărului în farsi, Ismail Saman-ul se întoarce la sursă, la cele dintru începuturi, yek e unu în farsi, în care eram toți uniți în Unul, Yechid din care am ieshit, la rădăcini, răgălii în româna veche, picioarele copacilor, regel înseamnă picior în ebraică, cele care fac umblarea, modul de umblare, regel-ment, regula și regulamentul sunt cele ce îmi spun cum să umblu sigur și corect, rădăcinile îmi dau seva cea sava, savanta și safanta, “Rămâneți în Viață”, am citit repetat pe o cruce superbă dăruită-mi de un prieten drag spre protecție în umblările mele, până să văd că sub imaginea tipic armenească a pomului vieții, vița de vie, scria de fapt “Rămâneți în Viță”, căci vița e Viața, căci “Eu sunt Vița” zice Domnul, voi sunteți mlădițele maladete-le și malade-le ce trebuie vindecate și Tatăl e vierul, căci tăiați din viță nu numai că nu dăm rod, dar nu avem viață, murim. Și așadar, Asha-Dar înseamnă și Orașul Adevărului, locul în care asha locuiește dvarul, orașul the-var dava-r, dar dvar e Cuvânt în ebraică, aici în Bukhara, ușa și orașul cuvântului, al adevărului, al înțelepciunii, Ismail persanul recuperează rădăcinile zoroastriene, dar și israelite și creștin nestoriene, în acel prezent islamic deja trecut demult al renașterii persane islamizate sunni, dar și shia, la 100 de ani înainte de trecerea lui Ibn Fadlan, când Buhara era a doua lumină a islamului, inima Miezului Lumii, al Al-Ajam-ului.

Plec de la mausoleu amețit de cap, amazed, simt că umblu ca pe o pojghiță subțire peste genuni de istorie și de sacru, mă înfior, sunt cutremurat, ca atunci în Zhangjiajie[70] când trecerea peste podul de sticlă peste hău a fost un adevărat act de credință și de predare în Domnul. Umblu și tremur, mă cu-tremur mai departe, depărtându-mă de Mausoleu și ieșind din parcul fost cimitir, și pașii, regel, mă reglează îndreptându-mă spre Ayub Chasma, cișmeaua, ochiul de apă căci chasma e și ochi și fântână în farsi, deodată, izvorul și ochiul lui Iov. Da, a lui Iov, Job cel muncitor și muncit de Dumnezeu, om cu o misiune sfântă, Job cel drept din biblie, job e dreapta în maghiară, Job edomitul cum cu surprindere am aflat că e. Ce caută Iov aici?

[1] Angevinii, adică membrii Casei de Anjou, au fost o familie de origine francă, descendentă din nobili din secolul al IX-lea, numiți Ingelger.

[2] Deșertul Paran sau pustiul Paran este o locație menționată în Biblia ebraică. Este unul dintre locurile în care israeliții și-au petrecut o parte din cei 40 de ani de rătăcire după Exod și a fost. În tradiția islamică, a fost adesea echivalat cu o zonă din Hejaz.

[3] Este o regiune din vestul Arabiei Saudite. Include orașele Mecca, Medina, Jeddah, Tabuk, Yanbu, Taif și Baljurashi.

[4] Este o zonă muntoasă din vestul Georgiei, situată în valea superioară a râului Rioni și înconjurată de Munții Caucazului Mare.

[5] Este un oraș din Siria pe malul de nord-est al râului Eufrat, la aproximativ 160 de kilometri est de Alep.

[6] Sensul acestei fraze islamice este „În numele lui Allah, Cel Prea Milostiv și Cel Mai Milostiv”. Este rostit de musulmani zilnic pentru multe ocazii diferite. Cel mai obișnuit loc în care l-ați auzi rostit este înainte de a citi Cartea Sfântă (Coran).

[7] Dallas Albert Willard (1935 –2013) a fost un filozof american cunoscut și pentru scrierile sale despre formarea spirituală creștină, una dintre acestea fiind “The Divine Conspiracy”

[8] Rochefort este un oraș și comună în sud-vestul Franței, un port pe estuarul Charente.

[9] Forôhar = spirit, esență

[10] Înseamnă „avocat” sau „ajutor”. În creștinism, termenul paraclet se referă cel mai frecvent la Duhul Sfânt.

[11] Ruinele vechiului Bukhara din zilele preislamice se află la câțiva km la nord-vest de orașul musulman și lângă malul râului. Erau cunoscuți sub numele de Riyamithan și Mukaddasi le descrie în secolul al IV-lea ca fiind încă immense rămășițe ale orașului antic.

[12] Este un oraș din centrul regiunii Navoiy din Uzbekistan.

[13] Munții Zarandului sunt o grupă montană a Munților Apuseni aparținând de lanțul muntos al Carpaților Occidentali.

[14] Abu Ishaq Ibrahim ibn Muhammad al-Farisi al-Istakhri a fost un autor de călătorii și geograf din secolul al X-lea, care a scris relatări valoroase în arabă despre numeroasele teritorii musulmane pe care le-a vizitat în timpul erei abbazide a epocii de aur islamice.

[15] În mitologia nordică, Asgard este o locație asociată cu zeii. Apare într-o multitudine de saga și texte mitologice nordice vechi.

[16] Despre Cetatea lui Dumnezeu împotriva păgânilor (în latină: De civitate Dei contra paganos), numită adesea Orașul lui Dumnezeu, este o carte de filozofie creștină scrisă în latină de Augustin din Hipona la începutul secolului al V-lea d.Hr.

[17] Aluzie la Cimitirul vesel din Săpânța, din localitatea cu același nume, județul Maramureș.

[18] Ātman este un cuvânt sanscrit care se referă la Sinele (universal) sau la esența autoexistentă a indivizilor, diferit de ego (Ahamkara), minte (Citta) și existența întruchipată (Prakṛti).

[19] În hinduism, Brahman conotă cel mai înalt principiu universal, realitatea supremă din univers.

[20] Osman I sau Osman Ghazi a fost fondatorul Imperiului Otoman

[21] A fost o călugăriță catolică reformatoare, fondatoare a Ordinului Carmeliților Desculți, cu ramuri masculine și feminine. Este venerată ca sfântă în Biserica Catolică și recunoscută ca Doctor al Bisericii.

[22] Orașul Dej din județul Cluj.

[23] Indra este un zeu venerat în hinduism. Acest zeu antropomorf este zeu al tunetului și al furtunii, dar și al războiului fiind protector al castei kșatriya.

[24] Este o colecție de imnuri religioase din India antică, dedicată zeităților arhaice. Este considerată cea mai veche și mai importantă dintre cele patru texte canonice hinduse (shruti) cunoscute drept “Vede”.

[25] Este un miliardar indian, care locuiește în prezent în Kensington, Londra.

[26] Este o figură în mitologia irlandeză. Membru al Tuatha Dé Danann, un grup de ființe supranaturale, Lugh este portretizat ca un războinic, un rege, un maestru artizan și un salvator.

[27] A fost unul dintre fiii lui Noe în Biblie și în Coran.

[28] În cosmologia germanică, Midgard (o formă anglicizată a vechiului norvegian Miðgarðr) este numele pentru Pământ locuit și cunoscut de oameni în cosmologia germanică timpurie.

[29] Notiță din cartea lui Benveniste (Vocabularul instituțiilor indo-europene) despre Rig Veda, pag. 156

[30] Referință din cartea „The Heritage of Central Asia: From Antiquity to the Turkish Expansion” (pag. 5) a lui Hard N. Frye.

[31] Gabriel José de la Concordia García Márquez a fost un romancier, nuvelist, scenarist și jurnalist Columbian.

[32] Este o clădire din centrul celei mai importante moschei a islamului, Masjid al-Haram din Mecca, Arabia Saudită.

[33] Abū Ibrāhīm Ismā’īl ibn-i Aḥmad-i Sāmāni a fost emirul samanid din Transoxiana (892–907) și Khorasan (900–907). Domnia sa a văzut apariția samanidelor ca o forță puternică.

[34] Balkh este un oraș din provincia Balkh din Afganistan, la aproximativ 20 km nord-vest de capitala provinciei, Mazar-e Sharif. Orașul era cunoscut de perși ca Zariaspa și de grecii antici ca Bactra, dându-și numele Bactriei.

[35] Este centrul administrativ și cel mai mare oraș din regiunea Tyumen, Rusia. Este situat chiar la est de Munții Urali, de-a lungul râului Tura.

[36] Ciumani este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Harghita.

[37] Chamonix-Mont-Blanc este un oraș în Franța, în departamentul Haute-Savoie, în regiunea Ron-Alpi. Cunoscut la nivel mondial, Chamonix este considerat „Mecca” alpinismului și al sporturilor montane.

[38] Bergen, istoric Bjørgvin, este un oraș și un municipiu din comitatul Vestland de pe coasta de vest a Norvegiei.

[39] A fost un nobil iranian din secolul al VIII-lea ai cărui descendenți (Casa Saman) au devenit mai târziu conducători ai Khurasan (Imperiul Samanid).

[40] Akasha sau Akash înseamnă spațiu sau cer sau eter în cosmologia tradițională indiană, în funcție de religie.

[41] Kerman, cunoscută în antichitate ca satrapia Carmaniei, este capitala provinciei Kerman, Iran.

[42] Era numele dat unei regiuni muntoase situate pe coasta Caspică din nordul Iranului.

[43] Provincia Mazandaran este una dintre cele 31 de provincii ale Iranului, situată de-a lungul coastei de sud a Mării Caspice și în lanțul muntos adiacent Central Alborz, în partea central-nordica a țării.

[44] Oficial Republica Azerbaidjan, este o țară transcontinentală situată la granița dintre Europa de Est și Asia de Vest.

[45] Casa Medici a fost o familie de bancheri și o dinastie politică italiană care a consolidat pentru prima dată puterea în Republica Florența sub Cosimo de’ Medici, în prima jumătate a secolului al XV-lea.

[46] Krum, denumit adesea Krum cel Înfricoșător, a fost Hanul Bulgariei din perioada 796-803 până la moartea sa în 814.

[47] Este cel mai înalt munte din Tadjikistan (7495 m).

[48] Intrarea în templul lui Solomon era strajuita de doua coloane gemene din bronz, Boaz şi Jachin, care erau atât de impunătoare încât au devenit simbolice în istoria biblică. Semnifica forta si stabilitatea, iar prin extensie – puterea si controlul.

[49] Hiram I a fost regele fenician al Tirului conform Bibliei ebraice.

[50] Sfântul Spiridon (270 – 350) este un sfânt cinstit de Biserica Ortodoxă. El este patronul insulei Corfu din Grecia.

[51] Catedrala Saint-Denis este o catedrală romano-catolică situată în Saint-Denis, capitala insulei Reunion, o provincie a Franței.

[52] O tamga sau tamgha a fost un sigiliu abstract sau o ștampilă folosită de nomazii eurasiatici și de culturile influențate de aceștia. Tamga era în mod normal emblema unui anumit trib, clan sau familie.

[53] Matenadaran este un muzeu, un depozit de manuscrise și un institut de cercetare în Erevan, Armenia. Este cel mai mare depozit de manuscrise armenești din lume.

[54] Zoroastru, cunoscut și sub numele de Zarathustra, este considerat fondatorul spiritual al zoroastrismului. Se spune că a fost un profet iranian care a fondat o mișcare religioasă care a contestat tradițiile existente ale religiei antice iraniene și a inaugurat o mișcare care a devenit în cele din urmă o religie de bază în Iranul antic.

[55] A fost soția semilegendară lidian-babiloniană a lui Onnes și Ninus, care i-a succedat acestuia din urmă la tronul Asiriei, potrivit lui Movses Khorenatsi.

[56] În reconstrucțiile din limbile iraniene de mai târziu, în special din Middle Persian (300 î.Hr.) Zardusht este forma pe care a luat-o numele lui Zarathustra în secolele IX-XII.

[57] Spiritualitatea Parintilor Sinaiti, cu accentul ei pe interioritate si pe trezie, reprezinta un moment crucial din afirmarea pe linie filocalica a isihasmului din vechiul monahism. Alaturi de Ioan Scararul si Isihie, Filotei Sinaitul este un personaj cu rol decisiv in conturarea spiritualitatii filocalice.

[58] Kiya Afrasiyab a fost fondatorul dinastiei Afrasiyab, domnind între 1349 și 1359.

[59] Varuna este un zeu hindus, asociat cu cerul, oceanele și apa. În scripturile vedice, el este asociat cu zeul Mitra și este stăpânul lui Ṛta (dreptatea) și Satya (adevărul)

[60]  Efeseni 6:12

[61] Este capitala provinciei Yazd, Iran. Orașul este situat la 270 km sud-est de Isfahan.

[62] Este un sat din districtul rural Rabatat, districtul Kharanaq, județul Ardakan, Iran.

[63] În legendele persane și zoroastriene, puternica Gaokerena era o plantă mitică Haoma care avea proprietăți vindecătoare când era mâncată și dădea nemurirea trupurilor înviate ale morților.

[64] Charlemagne sau Carol cel Mare (747 – 814), membru al dinastiei carolingiene, a fost rege al francilor din 768, regele lombarzilor din 774 și împărat al romanilor din 800.

[65] Este un copac sacru imens și central în cosmologia nordică. În jurul lui există toate celelalte, inclusiv cele Nouă Lumi.

[66] Vologases I (partă: Walagash) a fost regele regilor din Imperiul Parth din 51 până în 78. A fost fiul și succesorul lui Vonones al II-lea.

[67] Echivalentul în Middle Persian pentru Angra Mainyu.

[68] Este numele în limba avestană a ipostazei zoroastrismului a „spiritului distructiv/rău” și principalul adversar în zoroastrism fie al lui Spenta Mainyu, „spiritele/mentalitatea sfinte/creative”, fie direct al lui Ahura Mazda, cea mai înaltă zeitate a zoroastrismului.

[69] Este un oraș oază și al treilea oraș ca mărime din Afganistan.

[70] Zhangjiajie este un oraș la nivel de prefectură în partea de nord-vest a provinciei Hunan, China.