Ziua 4. Khwarezm. Țara Împăratului Roshu

“Și, după cum a înălţat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălţat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veșnică.” zice la Ioan 3:14 și citesc în dimineața asta de Khiva, departe și totuși atât de aproape de Sinai, a-pro-pe, apropo. Din nou șarpele, roșu, de aramă. Mosh-ul Moshe nu a intrat în țara promisă. Un arab hâtru vorbitor de o română oltenească neaoșă, un Nea Marin arab naturalizat cândva la Craiova, Craiu-ba, locul în care este, be, Craiul sau craii, la fel ca la cetatea Apoulon[1] de pe Piatra Craivii, Crai-be, mi-a zis, sus pe muntele Nebo[2] din Iordania că Mases odată ajuns în vârf și văzând uscăciunea din țara cu lapte și miere de dincolo de Iordan, Yarden înseamnă Jardin și Garden, poate atunci, acum sigur nu, a făcut infarct chiar acolo pe muntele sfânt, nevin în irlandeză, al profetului căci asta înseamnă nebo în arabă, care citit nævo devine naivu’, cel ce nu vede și crede, navi e profet în ebraică, ca și în arabă, dar pronunțat un pic diferit, aceeași limbă, care face cu atât mai șocantă situația că Regatul Hashemit al Iordaniei, numele oficial, se traduce în țara ciobanului, că asta ar însemna Hashem în arabă, cioban venit din Arabia Saudită cândva, fără nicio legătură, desigur, cu Hashem care în ebraică e, Dumnezeu, NumeLe, Tatăl, Stăpânul, Jupânul, Ciobanul. Acolo sus pe muntele Nebo de unde atât de bine se vede Ierihonul, și undeva în depărtare strălucirile Ierusalimului jertfei pe cruce și înălțării din întuneric a Domnului Hristos, munte al profetului aflat acum în proprietatea Papei care l-a dedicat înfrățirii între religiile abrahamice, că cică toate zic același lucru, pe Avram, de parcă Avram contează și nu Dumnezeu și credincioșia lui, acolo lângă catedrala catolică, se află ridicat pe cruce un șarpe, antihristul în locul Domnului, urâciunea pustiirii ridicată în locul cel preasfânt, shikuts meshomen în ebraică, shaka-ts mesho-man, cel ce îl taie, saka-the pe, omorâtorul, Fiului Omului, Messia man, cine are urechi de auzit să auză.

Ce să aibă în comun Lumina cu întunericul, grădina cu deșertul, Sfințenia cu nelegiuirea, Împărăția lui Dumnezeu cu împărăția lumii acesteia, Duminica și sabatul, Învierea cu moartea? În rusă Duminică e Voskresenie, vas e a voastră, iar krasa-in-ea înseamnă frumusețe e în ea, krasiva, krasi-ba, frumoasă este, be, ziua care are frumusețe pentru voi, dar asta doar într-o citire, căci în alta e va-sakras-in-ea, cea în care vine sacralitatea, sacrul, sfințenia, ziua Luminii, ziua Învierii, psalmul 24 al Înălțării de după cel al 22-lea din vinerea Pătimirii și 23 din coborârea în negura sabatului de sâmbătă, subota în rusă, cum se poate asta? Sâmbătă e shambe în farsi, shambe-the, sâmbă-ta, dar asta cum se poate, Drăgoșele? Hristos a Înviat în rusă e, surpriză, Hristos Voskrese, căci Duminica a Înviat Domnul, va-sakra-se, s-a dus la cele sfinte, în sacru, sakura e simbolul suprem al frumuseții la japonezi, s-a ridicat în slavă, salava, căci unde sunt două consoane lipite lipsește o vocală, sæla-ba, acel ceva în care este, be, sila, putere, sela e piatră în aramaică, forță, Akhmat Sila zic cecenii caucazieni, Trăiască Akhmat, zic unii, dar alții traduc, Vrednic de Slavă, slăvit să îi fie numele, Sfințească-se Numele Tău, zice rugăciunea, să ajungă nomos-ul, numele tău în slavă, în Cartea Vieții veșnice, sila e forță și mărire și renume bun la ei, dar și în sanskrită, e sila-ba, căci asta e silaba, cuvânt fundamental, primar, dvar în ebraică, poartă dvor a unei anume puteri, care deschide o anume dimensiune a sfințeniei, a slavei, eterul primordial, câmpul creator absolut, energie vie, Logos pur, s-lava ca tha-lava Creației, magma creatoare de foc ca oceanul de apă din Solaris[3] care aduce la ființare dorințele conștiente și inconștiente ale omului care are acces la El, Cuvântul Viu, maga-ma, manifestarea în creație a sufletului, a vieții, ma, în gama care e hama sau hæmo, sânge în greacă, dar și humă, pământ, homo.

Cuvântul e o propoziție de fapt, a sentence, sentință, ceva trimis, sent-in-the, spre a se manifesta și a simți particular, sent-in-ce, o alcătuire de silabe pline de putere primară, porți ale dimensiunilor creației corespunzând fiecare unui cer și a unei puteri anume, moleculele vieții născute din atomi înlănțuiți ca-n hora creației, chora cea sfântă a infinitei potențialități dacă doar co-laborăm și ne unim fiecare după numele, chemarea și darul său că ne suntem mădulare unii altora și ne dăm ce ne lipsește și alcătuim Cuvântul Întrupat, en-through-pat, înspre facere, plin de putere și de adevăr cum zice apostolul Ioan, oameni cuvinte vii, înfrățiți, catenă la catenă, tăietură la tăietură, cut-in-e, “there’s a crack in everything, that’s how the light gets in” zice Cohen[4], preotul național al raiului căzut care e Canada, thom înseamnă bun în ebraică, cei buni, dar și cei tăiați în greacă, a-tom înseamnă fără tăiere, cei ce nu pot fi divizați mai mult, ăi thom, cei buni, de bază, the-omii, omii, oamenii, cuvinte întrupate ale creației, cuvinte vii, the-am, atomi uniți apoi în molecula familiei, consoană cu vocală, rațiune și simțire, sense and sensibility, science și science-ability, care mai apoi se înlănțuie în stanțe, în-stanțe și sub-stanțe, dând înțeles și viață trupului viu care e biserica a cărui cap e Hristos, alcătuirea celor vii, a celor ce au scris pe ei Numele Lui, Numele lui Dumnezeu Tatăl și Numele, nomos-ul, noima, înțelesul și știința Ierusalimului ceresc, pașaportul biometric de lumină tatuat în adn, pentru accesul, în trup de slavă, silabe vii, în Împărăție.

Silaba aduce puterea slavei în forme particulare legate într-un anume mod, apă făcută din apă, valuri de foc făcute din foc, același foc absolut, dar în infinite forme particulare, același și diferit, Unul și Totul, imagine ce o regăsim în compunerea atomilor în molecule, H2O, consoane și vocale, H și O, dar mai ales în compunerea moleculelor în substanțe, sub-stance, cele care produc stare dedesubtul lor, substantive, noun în engleză, nou-in, în care este nou, dar mai ales nous, know, înțelegere, sens, care dă noimă, noema, sens însuflețit, nou-ma, suflet nou, o nouă manifestare particulară a Logosului, Sa-ființească-se Numele, Noma, Noema Ta, ridică-se înapoi în slavă curat curățat după ce și-a făcut lucrarea, menirea pentru care a fost menit, meant, aducând voia, viia și viața Domnului într-o anume formă, for-Ma, printr-un anume cuvânt compus din anume silabe purtătoare de slavă, într-o anume ordine și pronunțate, pro-noun-at, spre aducerea substantivului purtător de substanță, de sub-cameră, stanza în italiană, o cămăruță infinitezimal de mică din creația infinit de mare, dar esențială căci nici un fir de păr nu ni se mișcă din cap fără voia Domnului care își manifestă voia în lume, în lumină rostind, rast e drept în farsi, răstind, căci la început a fost Cuvântul, Logo care e Lege, care leagă și la care avem acces spre făptuire prin gând și prin cuvânt, cuvintele așa cum le știm noi, compuse, aglutinate, legate într-un anume mod spre manifestarea arhetipurilor pline de putere, logoii de care vorbește Platon, înspre materie, mother-ie, naștere, prin cuvânt primit de om, Am, spre împlinire, curentul manifestării, materializarea, materi-Eli-the-are, aducerea în viață prin lumină spre Geea, facere în Geea e in-Geea-pat, începutul vieții, in-Chayyi în ebraică, iar Chayyi-ma e viață trupească și sufletească, Gemia e moscheea musulmană cea care, ca și Chimia, face darea de viață, piatra filosofală a al-chimiștilor e Cuvântul Viu care e viață și în spirit și în materie, deodată, dar de fapt cursiv pe răul vieții de la gând la cuvânt la faptă și materie, legate însă cum e rădăcina de fruct, asta caută Agrippa von Nethesheim[5], să stăpânească Slava, magma vieții, Chyyai-mia, Câmpul infinit de potențialități, oceanul de slavă creatoare, nu întâmplător i-au zis frații Strugatki Solaris și nu Oceanis, căci e în lumină, în Sânul Creației, Inima Creatorului, sa-lava e sa-Lev, sfințenie și inimă în ebraică, inima Sfântă, Sacre Coeur[6], Kar-sacara, piatra sfântă, Piatra unghiulară, de boltă, baal-the, baal e domn în ebraică, cel puternic, cel care le ține și le leagă pe toate, Logosul, Domnul, Isus Hristos, viața cea vie care e adevărată Chyaai și mai ales Chyyai-ma, Chimia a tot și toate, esența vieții vii, Qi e viață în chineză că ei o pronunță tare, aspru, dar Jia, același cuvânt pronunțat moale, blând, e viață în farsi, de unde jivina, jia-ba-na, ceea ce e adus in-Gea prin ma-Gea, magie, pământ însuflețit, materializare înspre pământ, dar care e chemată mai apoi, esențial, la ridicare, la înslăvire, urcarea prin curentul eliberării înapoi în ceruri, înapoi în slavă, căci din El, prin El și pentru El toate sunt. El, sau O El, așa îl strigă evreii pe Dumnezeu, iar francezii, acești evrei ce s-au uitat pe sine, strigă Noel, Noel, Nou-El, Na-El, Dumnezeu nou, Dumnezeu cunoaștere, cel care ne duce la Dumnezeu cel Adevărat, sau Nu, după cum alege fiecare să creadă, să își aducă în credu, inimă în galeza valahă, să iubească, să liuba în rusă, sliuba care e slujba pe care o face cel slab ca să intre în slavă.

Slava Rosyia zic rușii, trăiască Împărăția, Rashi-Ia, a lui Dumnezeu, acolo unde e puterea, sila-ba, prin silaba Vieții, Cuvântul Vieții, Domnul Hristos care e Dvar Chayyi, ușa vieții, Calea, singuruL prin care primim recompensă, zachar sau sachar în ebraică, tha-har-ul dulce și glorios, glow-ria, lumina strălucitoare, neapropiată a lui Dumnezeu, Harul și Sfințenia Sa, lucrul dulce pe care îl dorește orice prunc sugar, sūkara în sanskrită e și zahăr și e și purcel, cel pur, cel ce stă la dreapta Tatălui, limni în ebraică, la liman, port în greacă și turcă, ajuns acasă, în odihna mâinii lui, la-main în franceză, mâna lui Dumnezeu, menucha în ebraică, mânuța și mânușa Sa, și alături de cei 20 de bătrâni și de serafimi și toată gloata cerească mulțumește în continuu, în extaz, ex-stasis, ieșit fiind din staza satanei, sata-tha sata-nai, slăvindu-l pe Dumnezeu, trăind plenar pacea și harul Sfințeniei, lucrurile de dorit, teshuk în ebraică, the-shuk, pe care dacă nu le avem ne șucărim ca țiganii, ca sugar-ul care vrea binele, dulcele, pe vecie, fără oprire, netzasch în ebraică, cu nesaț, căci asta e victoria, tot netzach în ebraică cum zice la 1 Cor 15, 5, netz-ach, loc, ușă, ach, al victoriei, nike, nick, nich, nitz, netzach, locul din Lumină, căci de aia sărbătorim noi Duminica, Doom-nike, victoria Domnului, Domin-nică, cea care îl poartă pe Domnul, ziua Învierii și ăsta e semnul de sânge de pe porțile Egiptului, păzitor al primilor născuți de coasa îngerului Morții, închinarea la Duminica Învierii și nu la Sabato-ul ascunderii, al îngerului exterminator, cel din păcate nears de Sabato[7] odată cu restul operei lui.

Nike e victorie în greacă, pronunție aspra, căci numai un pic înmoi k-ul în c și Kir devine Cyr citit sir, iar Nike devine Nice pronunțat Nisa, da, în Franța, dar și aici, la capitala daco-parților, Partavnisa, Partha-ba-Nisa, locul Victoriei care are Parthi, în care sunt Parții, i se mai zicea în medă, limba veche a parților, și Mithradatkirt, orașul, kirt, al celui Dat de Mithra, ca Mithridates[8]-ii armeni arsacizi de mai apoi, aici se vede limpede o ciudățenie, kirt e clar kint sau kent, oraș, locul neamului, cetate, r devine n în pronunție, ca la armâni și istroromâni unde se zice bură dzâ la bună ziua, aproape identic cu armenescul barev dzez, Stepanakert[9] e orașul stăpânului Artsakh-ului arsacid cândva, al artha-githi-lor, al geților drepți, ortho-geților ce locuiau în Herța[10] armeană care e acum Nagorno Karabakh-ul, gird și gerd sunt cetățile armenești care pronunțate gærd devin gard-urile noastre de piatră și gaard-urile vikinge ca Asgaard[11] care aa se citește undeva între ă și o și așa avem gord și gorod și horod și haArad și Oradea, dar și cetăți ca Belgrad și Bălgrad[12], în metateza grad gard, toate locuri tari, de domni, de victorie, cu steagul pus pe stick ca să știe lumea ce e at steak. Asta e și Nis-ul, e steagul de bătălie al evreilor cum am aflat de la Nelu, și locul marilor lor victorii, de la Nisa la Niš, de la Nicopolis[13] la Nicomedia[14] lui Dioclețian[15], locul vitoriei Mezilor, ca Metz[16]-ul franc și Mezareth-ul Nazareth care e și Netza-reth, Victoria Regelui. Evreii îl așteptau de milenii pe Messia,  dar pentru că nu și-au curățat ochii văzând binele, binnah, Împărăției Cerurilor, când a venit nu l-au recunoscut, căci ei așteptau un Împărat ceresc pe pământ, un Dionysos[17], Dio-Nysos Dumnezeul din Nysa, purtătorul lui Dio, Victoria și Steagul Lui, aici pe pământ, la Dyonisopolis care nu întâmplător pe urmă s-a numit Balcik, baal-ge-g, pământul și oamenii lui baal, cei ce caută petrecerile dionisiace, grecești, dar și scitice și vikinge, adică a rușilor kievieni care se dedau la orgiile de lună plină, full moon parties, sau de lună nouă, identice cu chag-urile evreiești din Psalmi și Isaia, în care toate se shag cu toți, curve care prin împărtășirea trupului împărtășesc și duhul, esența, aș-santa assunta, acea sfințenie căruia îi slujesc, spiritul care le animă, care le posedă, prostituate zise sacre, whore e hoare, preot sacru la moți, asta era și Horia, Choria, cel sfânt la greci, căci energia, en-urgia, ceea ce dă orgia e putere de manifestare pentru demonul căruia i se închină, în-kin și chin, duhului care îi stăpânește, Bogu rus, Vohu persan, Vochus numit și Bachus la greci, același.

E încă dimineață devreme în hotelul fost caravanserai în care proaspăt trezit mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat harul să ajung aici în Dakhia Horezum-ului uzbek, mai ales în vremurile astea de molimă. Molim te înseamnă te rog, fii bun, în sărbă, mualim e învățat, luminat în farsi, ma-lama, suflet de lumină, lama luminoasă ca lamura, dar l e r și lama e rama, rama-an, roman, așa cum l’ame e suflet în franceză, cel ce iubește lumina. Continui să citesc în Biblie. “Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător. El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru că noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.” 1 Petru 2:23-24. Mă duce gândul la Ciobănașul nostru din Miorița, mult hulitul, arhetipul neputinței, spiritului de abandon al românului, al umilinței și eutanasiei. Eu-tanathos înseamnă moarte bună în greacă, moarte cu sens, care merită, moartea de aici, moartea trupului spre învierea sufletului, moarte pentru lume și ce are ea de dat, oițe și spice și mama și tata și sânziene nemaivăzute care sunt nimic, gunoi, față de recompensa slavei, gunoh e păcat în farsi, tadjica dacică. Ciobănașul e străin și călător pe acest pământ, e Domnul care nu își iubește viața până la moarte și încă moarte pe lemn, lama-an, în care e prinsă lumina, că de aia arde și o eliberează, e cel ce nu se teme de ucigașul trupului, ci de ucigașul sufletului și care decât să omoare mai bine moare, decât să stea șarpele în inima mea mai bine mă mușcă, e cel ce întoarce celălalt obraz, slab pe pământ și tare în ceruri, slav și sclav al slavei, cel locuit de lumină, ca un lama budhist[18], cel trăitor în lumina rumenă, blând ca o vacă rumina-toare, rumân rumen ce rumină Cuvântul Domnului în inimă, în ma-ul căruia stă ra-ul, lumina, raman ca Rama[19], lumina vie care știe să câștige lupta cu Maya, cu iluzia, cu Magia, neluptând, singura cale, dându-și viața ca mai apoi să și-o ia înmiită în slavă prin moarte care e Mara-the, învingătoarea Maya, sufletul în-luminat care învinge capcana Geei, a Chyaii-ei, a vieții de jos. Asta e Calea Învierii, căci cel ce caută să își salveze viața și-o va pierde, iar cel ce și-o dă pentru Mine, o va căștiga, zice Domnul.

Dar cine sunt rumânii ăștia, blânzi și smeriți cu inima, umili în omilia lor, blajini deși vlăjgani, blaj-gaani, oameni din Blaj, care sunt așa de pe dos față de iuțimea lumii când sunt smeriți cu inima și atât de aprigi când se răscoală, răs-scoală, ca niște răscali englezi sau ca Raskolnikov[20], Rodion Romanovici Rascal-nik-ov, cel ce poartă și se trage din răscoală și răsculați, deși e un Romanov-ish, om ce se trage din Raman, cel plin de lumină, e și Rodion Radu-Ion, om, gean în franceză, jaan în farsi, Ion în română, Io Radu Voievod, al luminii, Ra-tha, făcător al luminii, Ra-do, Radu. Nomen est omen, da, dar duhul dă viață slovei și slava fără duh ucide, cum a făcut, fucked, și eroul lui Dostoievski, și cum face orice român care își pierde speranța, remenyi în maghiară, credință în Dumnezeu și în lumea de dincolo, oricât de remote ar fi ea și oricât de eremit ar trebui să devină la Râmeți[21] sau Remetea[22], ca să ajungă la ea căci eremite e călugăr în greacă și în maghiară, venit prin latină, mira-m-aș, cuvânt care se trage zice-se din eremos, nelocuit, deșert îndepărtat, Æræm, Aram[23], ținutul arameilor vobitori de aramaică, cei arămii ca arama, bronzați ca bronzul, țara arameni-lor, armeni, armâni și a-români, cei fără de lumină sau din contră, cei luminați, depinde cine și în ce limbă citește. Rădăcinile întotdeauna învăluite în ceață sunt și numai cel citav la cap, cu cita, minte în sanscrită, care e cheat în engleză și chat în ebraică, minciună și respectiv păcat, căci un om incitat e cel căruia gândul, machtsab în ebraică, cel de unde vine puterea și facerea, i-a pătruns în incinta minții și îl în-cită, nu-în dă nici pace, dar nici pricepere, căci doar cel cu cetate integră, cu cetatea minții întreagă, poate desluși identitatea duhurilor care ne îndeamnă la fapte prin gânduri și se poate lupta cu ele cu rost, răstit, mustrându-le cu cuvinte vii, cu putere, ca să rămână sănătos, zdravăn. Rasta înseamnă drept în farsi, ceva cu rost e ceva drept, pus la orizontală, la rest, iar drost e sănătate tot în farsi, the-rost, dreptatea în trup, buna alcătuire, zdrazvuite, the-drast-voite, să fii sănătos în rusă, sănătatea care în fapt e un mister, raz în ebraică, raz-the, misterul, taina, adevărul ascuns.

„El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”” cum le zice Paul evreilor (Evrei 11:18), el, Avram l-a avut pe Isaak, iSaak, părintele tuturor Saka sciți și dhaka, atât a celor roșcați la păr și la față, ca tatăl lor Esau[24] numit și Edom, Adam cel roșu și păros, primul născut al lui Isaak, dar și a celor smezi la față, bruneți și înșelători la duh ca Iacov al Rebecăi, cel redenumit Israel, tată al lui Iuda și al iudeilor, al lui Beniamin, Ben-e-Amin, cel ce e Fiu viu, adevărat, dar și al restului fiilor, patriarhi ai celorlalte zece triburi în frunte cu Efraim[25], cei care au umplut fața pământului, luând-o în stăpânire, nenumărați cât nisipul mării, după Cuvântul lui Dumnezeu. Isaak e rădăcina comună și numele pe care îl poartă atât israeliții, cât și edomiții, frați buni, gemeni, de același sânge și totuși atât de diferiți. Rădăcina lui Avram prin Isaak duce legământul său cu Dumnezeu, brith milas, briciul milei, circumcizia, atât pe latini, germanii parți, slavii perși și turcii huni cumani, israeliți cu toții, cât și pe celți și gali și welshi și valahi, ramanii de dinainte de Roma, armenii aramani edomiți, gemeni, dar și dușmani de moarte de când cu vrăjitoriile Rebecăi. British-ul este în egală măsură un Brith-ish, om al legământului, precum strămoșul său latin Brutus[26], Bryth-ys, precum rădăcina sa Ishak, root-a-cin, sursa și drumul cin-ului, a neamului lui Ish-ag, manifestarea omului, a Am-ului, precum Ilie israelitul, Elijah, Eli-ish-anul, elizeean de pe câmpiile Elizee ale grecilor și francezilor era om al lui Dumnezeu, al lui Eli, ish-it din același izvor, iz-dvor, sursă a puterii, ușă a apei vii, CuvântuL care este, is-the.

Dar apostolul, Paul în latină, Pavel în slavă, Pawel în pronunție dutch-ică, veriga lipsă, loc de întâlnire în zicere între Vestul unde s-au refugiat dutchii goniți din Dacia și Estul de-aici din Dakahe de unde au venit strămoșii lor dakho-parți, Pavel a scris și altora, multora, printre care cei din Galata Asiei Mici, Gala-tha, locul Galilor, cel cu capitala la Ancyra zisă acum Ankara. Și zice Nelu[27] – ioan costea, multe am învățat de la el, că numele Epistolei către Gălăteni în Biblia hussită este Epistola către Valahi, așa zice Biblia de la Olomouc[28], pronunțat Olomuț, Olah-moți, țara valahilor moți, Olam-moshi, tara moților mezi, de lângă regiunea numită și azi Walachia cehă căci toate ținuturile de munte erau demult numite Valahii în cehă, căci erau locuite de valahii welshi despre care cehoslovacii nu știu când și de unde au venit. Când nu știi așa ceva poate mai bine îi întrebi pe ei când ai venit tu, că te văzură, pane Rumburak[29] cu a ta Arabela venită tocmai de la Arbela. Așadar gălățenii din Galata veniți demult tare din Galilea și trecuți prin Galați și Galda în drum spre Gallia sunt cu toții gæli, ga-Eli, oamenii lui Eli, galathi, galahi ca sir Galahad[30] al mesei rotunde, dar g se mutează în w și v în limbile celtice și Galahad e Valahad, Vlahata este un nume vechi pomenit de Cronica rusă a lui Nestor[31] alături de Roman românul, Vlăhița[32] e un sat mare din secuime în care nu mai e picior de român, iar de Vlahata e plină Grecia din Pind până în Kefalonia, vlah înseamnă nobil, domn în limba celtică manx, flaith în gælica scoțiană, vlath și vlad, rege și vlădică precum Glad și galahii sunt de fapt valahi și vlahi și valhi, nobilii din vechime, albi și frumoși, cei din Walles care e Galles, oameni galeși, gal-ish din țara galilor și val-ish din Valsia valashilor și vlashilor, din codrii Vlașca și Vlăsiei sau chiar din Ragusa unde Blasius este sfântul Vlaho[33], valahi everywhere evrei-where. Lângă Olomuc pe hartă e Velka Bystrice, k e ch care e sh, Welsh-a, teoretic în slavă Veliky înseamnă cel mare, Velicu velichul cel mare și nobil, welsh-ul Wel-ish ca moțul de la Beliș, Bel-ish, oamenii mari din vechime, oamenii războiului, ai puterii, ai celui al cărui nume mai bine nu-l scriem, al zeului războiului akkadian și roman, Bel[34] care știm că se pronunță vel, care în limba khmeră înseamnă chiar galez, om al războiului și al lui baal, om e ish în ebraică, Bel-ish, iar v e b, velish, welsh.

Valahii noștri velshi au niște nume ciudate în diverse limbi ale lumii. În cehă, welsh se zice waleština, valeștina care în pronunție devine balestina, Palestina pronunțată de arabi în timp ce în scoțiană e cuimris care e cam același cu cymraeg în chiar limba welshă, cimerii, cimwerii cimbrii teutoni învinși de Marius[35], dar și cei din Coimbra portugheză, cymraeg e gaer-myc, ger-mezi, sămânță de mezi, germani, ăia vechi de tot, nu parții germanici veniți o mie de ani mai târziu, la 400 d. Hr. Legendele irlandeze păstrează amintirea că ei au venit demult din Armenia, aflat-am cu șoc și groază după ce deja îmi venise intuiția și știam fără să știu, și așa se explică crucile irlandeze surori cu hachkarurile[36] armenești și crucile zise celtice de piatră din Maramureș, dar și cu troițele bătrânești, crucile din piatră, troițele din lemn, și crucile noastre ortodoxe care toate-s celtice și galateene și galileene și de ce nimeni nu poate zice de ce. Astea sunt lucruri din vechime și nu pot fi știute cu mintea, ci numai primite în duh și apoi traduse încet în cita, în minte, și apoi simțite și făcute căci adâncă și bogată și nemuritoare era știința din vechime ale moșilor și extra-moșilor noștri, bătrânii better-anii. Straniu e ca vechi, bătrân, în armeană se zice hin, iar în galeza welsh se zice hen, identic, care articulat dă the-hen, adică dean, decan, dækh-an-ul daci-an bătrân și experimentat, zekan în ebraică, căci d e z, cei dintre care se alegeau desigur juzii, jâzii, judecătorii, din în ebraică, dean în engleză.

În catalană un galez e un galeș, un galeș gal-ish, om gal alb și frumos, galerkî în kurdă, că nu degeaba împăratul Galeriu[37] era de la noi, din neam de gal valah, galce în turcă, galathe pronunțat și aspru și moale cum numai turcii și japonezii pot, rudă cu cei din Galicia și din Galiția, dar g e h la slavi și așa apare Halicia sau Haliciul vecin la nord cu Maramureșul, galic și el, cumanic chiar care e aproape tot una, dar despre asta vom mai vorbi noi, însă kârgâzii le zic vallice, iar kazahii valș, care straniu e că citit invers este șlav, cum welsh e shlew, slave, așa cum i-au tratat mereu saxonii saka-soni veniți mult mai tărziu, iar rușii le zic vallesky, ca și contesa poloneza Walewska[38] cea galeșă cu Napoleon uzurpator și continuator al marii case de Valois, iarăși se vede cum b-ul din baal-ah devine v-ul din valah același cu g-ul din Gaal-ah. Galii ăștia sunt peste tot locuitori ai codrului frate cu valahul, trăitori pe înălțimi, pe munți și coaste, cumbre în spaniolă, Cambria în irlandeză, cambrat în franceză venind din latină în care la welshi le zice cambrica, cum-brith-ga, oamenii care sunt cu brith, legământul milei lui Dumnezeu de Avram, Brith Milaș, briciul circumciziei, semnul urmașilor lui Isaac, al tuturor saka, fie ei din Esau sau din Iacov, fie ei edomiți sau iudei sau israeliți.

Dar de ce vorbim noi de astea, aici, în Khiva, în miezul lumii, pe Amu Daria, în Khwarezm-ul cel Horezum, dar pronunțat și Shwarezum, Șoar-reth-am, regatul Soarelui cel red, ruddy ca roada care e ready, cel prins între Margiana la Sud și Sogdiana la Nord, între arabi la sud și huni la nord, în fostul ținut al Cumanilor și Khazarilor cei tari și puternici și caesari și roșii, la față și la păr, așa ca rușii și toți edomiții de dinainte și de după? Legendele bată-le vina, basmele cu zâne, femeie în farsi, și zmei, șerpi în rusă, cu Împăratul Roșu și Împăratul Verde, unul zoroastrian și unul deja musulman, care frați fiind stau așa de departe unul de altul, poveștile de adormit copii, că asta devine istoria după ce oamenii s-au dezrădăcinat și au început a colinda lumea fără tintă, qasar înseamnă și asta în turkică, ca un quasar[39] colindător, cei rupți încep să wander ca vandalii, venetici ca veneții, shepards ca sefarzii, legați doar între ei și de Dumnezeu, Bagh, Baga-bound, vagabondând, weg-a-bound, legați de drum, veghind continuu, cu frică și cutremur, prețul libertății. O veche legendă khazară spune că ei demult tare au plecat din Canan, din țara pietrei, Sela, de la cetatea cea tare, Petra, după ce au fost alungați de acolo de frați răi și au venit aici, departe, și și-au făcut așezare, selo în rusă, și că se trag din Edom și din Avram și poate că de aia au fost singurul popor din istorie convertit, târziu tare, la 800 după Domnul, re-prostiți la iudaismul mozaic, pe când deja erau domni și sar-i și sir-i și ge-sari Caesari ai oguzilor[40], Toguz oguz, The-Gâz a Gâz, Jâzii Jâzilor, Geții Geților, Guise-ii Guise-ilor, ducii dacilor, Caesarii, ce să caute francezul Guise și turcul Güz în același loc cu același sens, cei tari, puternici, cuz, furioși, kaas, ko-is, koach, putere în ebraică, dar ei khazari sau cumani comandanți erau urmașii daco parților, aliați cu Roma de răsărit împotriva sasanizilor și apoi a arabilor, linii de prietenie și dușmănie care metamorfozate de la epocă la epocă străpung istoria până azi, erau așezați nu departe de aici, la nord de Caspica Qazvina pe Volga și pe Don, între râuri, Atelkuz[41] în maghiară, Itil-cuz, la cetatea tare, Cuz, a Itil-ului, una din capitalele khazare.

Oh, dar câte legende sunt, din răsărit până în apus trecând prin miezul lumii, cuvântul viu străbate eră peste eră, year peste year, că la Dumnezeu era și year sunt tot una, și adevărul le străpunge prin legendă, lege-in-the, în care stă legea, lægæa și logo, cuvântul și știința! Una din ele, mult mai aproape de noi, atât de aproape încât știm că s-a întâmplat, zice că în 1880 în Imperiul Britanic, reverendul Glover[42], unul din mulții știoși ai erei care ducea din moși strămoși știința, adevărul ad-ever că englezii sunt Israeliți așa ca marea majoritate a popoarelor europene, urmașii unuia sau mai multor triburi pierdute ale lui Efraim, că doar foarte puțini dintre evrei sunt iudei, loc comun în epocă, a scris o carte care să documenteze ceea ce se știa, dar nu “științific”, ci doar inițiatic sau din legende și anume că pe deasupra dinastia Reginei Victoria se trăgea, stupoare, din casa regală a lui Iuda, din însuși David, că nu degeaba blazonul regal[43] înfățișează Leul lui Iuda încoronat ținând în lanț inorogul alb al lui Efraim, israelitul. Unde mai pui că toți bărbații regali englezi erau și sunt circumciși de un mohel iudeu în a 8-a zi de la naștere. Opt în ebraică se zice shemah, shemat de-al lui shem, chemat pe nume, iar Ha-shem înseamnă NumeLe, Dumnezeu, că nu întâmplător aproape toate moscheile sunt octogonale, așa cum tot octogonal era acoperișul luminator al palatelor daco parților și al caselor din Pamir. Și după ce a scris cartea, zice legenda, reverendul nostru a trimis-o la Curte cu o scrisoare la care după o vreme a primit răspuns de la însăși Regina: “Știm”.

Încoronările casei regale de Windsor au loc la Westminster Abbey, pe tronul de lemn care conține încastrată în sine, ad literam, legendara Stone of Scone[44], piatra destinului zic ei, piatra de scaun, de înscăunare, zic eu, ensconced în engleză înseamnă a așeza pe cineva confortabil, într-un loc bun, in-scaun-cit, așezat pe scaun, pe tron, întronat pe locul puterii, throne e true-in, dar și through-in, locul prin care vine adevărul prin unsul lui Dumnezeu, cel de pe tron e cel aflat în conul de umbră a Celui absconced și absconded, ab-scone-ced, e cel investit cu autoritate văzută prin și de către Cel nevăzut, adevăratul magister nevăzut care stă pe tron printr-un vicar văzut, un magistrat, chipul Său în lume, exact ca la romani. Piatra întronării casei regale engleze a fost furată, ca atâtea altele, zice istoria, de englezi de la scoțieni, după ce Eduard Longhshanks al Angliei îl înfrânge pe William Wallace[45], William ualas-ul Valah, olasz e italian în maghiară, ca olah-ul, dar un pic diferit să nu ne încurce, gali valahi cu toții, eroul scoțienilor mort în lupta cu anglo-saxonii undeva un pic înainte de nașterea lui Timur Lenk nu departe de aici de Khiva din care încă n-am plecat. Piatra destinului, Piatra Sacaun-ului, era piatra de încoronare a regilor scoțieni, saca-the-ani, încă de la 500 d. Hr., când Fergus[46], fiul lui Erc, Pher-gis, fiul lui Erk-le, Perge-th-ul fiu al lui Eracle cu origini poate în Pergam, o aduce în Scoția la Perth citit Pers, nu-i așa, tocmai din Irlanda, unde era numită Lia Fail, Piatra Destinului în gaelică, dar Laif Ail adică Life Isle, insula vieții, citită invers, unde fusese adusă la rându-i, pe mare, conform legendei, legendele astea, de către profetul Ieremia împreună cu fiica lui Zedechia[47], the-Dakhia, Conducătorul, ultimul rege iudeu, cel învins de babilonianul Nebucadnetar, Nebo-God-ne-Czar, Profetul lui Dumnezeu ajuns Împărat, la 600 î.Hr cel care distruge Iersualimul și desființează Iuda, regatul de sud, ducându-i în exilul babilonian după ce 150 de ani înainte dispăruse regatul de nord, Israel, iar cele 10 triburi pierdute plecaseră în exilul assirian. Da’ de ce să duci ditamai piatra de câteva sute de kile cu tine, atâta cale?

Poate ne lămurește scrisoarea din 1819 publicată de un ziar englez în care se povestește cum la fosta curte a regelui Macbeth[48] – personaj, cel ciudat de înrudit după nume cu Maccabei-the din Biblie, cei tari ca ciocanul, de Casa Mare, Mega-Beth și fii ai Tatălui, Mac-Abbe-th, acolo la castelul din Dunsinane, la o aruncătură de băț de Perth trecând prin chiar Scone, într-o boltă ca un vault surpată de lucrări de reparație s-a găsit adevărata piatră, cu aparență metalică, meteoritică, iar lângă ea erau niște plăci de metal pe care pe una din ele scria: “The sconce (or shadow) of kingdom come, until Sylphs in air carry me again to Bethel.” Unii zic că e acel Bethel[49] din Canan în care Iacov redenumit Israel primește în somn întâlnirea cu Dumnezeu pe Scara lui Iacob, dar eu cred că e însăși Casa lui El, Beth-El, casa lui Dumnezeu cea din ceruri, Ierusalimul ceresc în care Domnește El și până la venirea Lui, aici pe pământ, asta e piatra de domnie, de înscăunare, cea care deschide cerurile și permite înălțarea, iluminarea, haskalah în ebraică, ha-scara lui Israel. Dar de ce să fie adusă din Iudeea tocmai în Irlanda, de ce a venit Ieremia atât de departe? Ca să facă drumul ăsta trebuia că știe unde vine, la cine și cum va fi primit, iar profetul Ieremia, Ia-remyiah, vicleanul în ebraică, ca orice shofer, scrib învățat evreu care conduce oamenii departe, ca un shepard cu oile, tzon în ebraică, ființe vii, zoon, în greacă, prorocul, pro-orakh-ul, aflat pe drumurile exilului, în safari, so-afar. Ieremia, Jeremy, Gerome, Ger-am din Gerash[50], Cher-ami, știa.

Atunci când Eneas[51], Ene-ash, Janus cel Janos, părintele romanilor, după cum ne zice în Eneida[52] Vergil cel Ver-ger, Fer-ger cel Fer-gith, geth de sămânță vero, ge-ish ieșit din Ge-isha, curat și pur, vergur, adevărat guru și domn, kyr, fugit din Troia căzută tocmai în Tyr-ul din Canan, de ce tocmai acolo, din Tyr-oia în Tyr, și mai apoi plecat mai de-parthe în tot-p-atunci ctitorita, că-Tyr-tărîță, Carthagina, spre care mergând el nu făcea decât să urmeze calea, call-e, chemarea vechilor fenicieni din Phoe-nick-ia, purtătoarea de foes poeni, dușmani puni ce merita tratați cu punity, prin Iberia celt-eberienilor hebrew-ieni până în insulele arienilor așezați în Eire[53], Ire-landa, țara celor albi și furioși, Dies iræ, furia și biciul lui Dumnezeu, în Brith-ania brith-ish-ilor și până în Hebridele scoțiene, insulele Hebrew-the, Insulele de unde își aduceau evreii cositorul până tocmai în Israel. Pe calea asta a venit și Innogen[54], soția lui Brutus din Troia, Brith-ish of Troy, primul rege al Britaniei după cum ne zice, iarăși, legenda, leyenda în spaniola iberiană, în care ley e lege, din nou cea care dă legea, dă regia, legile punerii în scenă, căci între lege și rege e o identitate ascunsă de un r pronunțat peltic l. Imogen e un nume celtic și înseamnă fecioară, maiden, iar dacă de-ul îl pronunț ca la Diej, devine Gie, adică I-maiden devine I-maigen, Imogen, cea născută gen din mamă, imma, în ebraică, iar forma celtică e identică în construcție cu formele slave de genul yazik, limba, Io sau ei zic sau arabe de genul yacaz care înseamnă a cădea, infinitiv construit ca Eu-cad, Io-caz popular, I kid you not, yakidu în arabă înseamnă efectiv, I kid you, are aceeași formă și același sens, te prostesc, te fraieresc, te fac să cazi, în capcană ca un ied, gied sau gid în ebraică, kid în engleză, de la moale la tare, în pronunție, pronounciation is key, e cheia, e gheea, e Ki și Chyaii, viață.

Dar de ce avem aceeași Iberie și la spanioli, dar și în Caucaz în Iberia georgiană[55] care l-a dat pe Beria, călăul eberian evreian sovietic al rușilor? Și ce legătură are armeanul Ar-man, herman ariaman din Air-mania, țara numită Ermene-stan de turci, țara în care stau Eir-men-ii, cu Ir-man-ul din Eire, Ir-landa, închinător la Irminsul, Ir-man-suhl, sula și soul de saul închinător la draci, e destul de eerie, Drăgoșele, ca o fa-eerie făcută de o fairy, ielele care yell. Așa cum urlă peste timp, Declarația de la Arbroath[56], Aiberbrothock în Scoția, Eber-broth-ok, locul fraților Eber[57], evrei, stranie terminația în -ok, plural tipic maghiar, cvasi identic cu -ot cel ebraic, eber-aig, ceea ce fac, ag, evreii, eber-ieni, în orice Iberie ar fi așezați ei. Declarația e în fapt o scrisoare trimisă papei Ioan al XXII la 1320, un pic înainte de Posada, de 51 de nobili scoțieni, Earl[58] -i, Ear-l, dar r-ul peltic e l și asta îi face pe Earli Ealli, Eli, numele aramaic al lui Dumnezeu la plural, Eli, în timp ce singularul, în ebraică, e un simplu El, Un Earl moale și blând, Dumnezeu. Scrisoarea re-afirma în trecere, fapt arhicunoscut în epocă, scris în nenumărate cărți, ale căror existență sau măcar nume ne sunt complet străine azi, că scoțienii se trag din casa lui Israel, că au venit în Scoția din Scythia Mare la 1200 de ani de la ieșirea din Egipt a strămoșilor lor prin Marea Roșie, cam 200 î.Hr, după ce prin marea Thyreniană, cea a etruscilor, Jethro’s-gaan, fii lui Jethro[59], socrul lui Moise, au ajuns și apoi au stat o vreme în Iberia, unde s-au luptat cu triburi feroce, celții cei cuceriți de ei ajung celtiberi și apoi au fost alungați, probabil de romani, la 200 î.Hr. deducem, tocmai în insule unde i-au învins pe celții picți, aceiași celți walahi pretutindeni, și au fondat Atena Nordului, că în mod straniu așa îi zice Edinburgh-ului, Odin-burg, cetatea și turnul lui Odin, ca cel de aici din Khiva, Alu’Oudin, unde arabii pronunță burg în mod moale burj, ca în Burj Khalifa, zgârie norul Califului și rețin doar sensul de turn, donjon, cum numai la orașele întărite găsești și cum e plin burgul lui Edin de ele.

Vechea mărturie, edut în ebraică, edit și edict, Io-dit sau dictus, Io zic, aceeași construcție ca yazik-ul rus și yacaz-ul arab, îl ridică în slăvi pe Robert the Bruce[60], îl compară cu Ioshua și mai straniu, cu Juda Macabeul, Iuda Macbeth, eroul iudeilor, Robert Bruth-ul, om sub legământ, brith și brută, un bruth-er bruth-an, frate cu prus-anii, persan prusian pursan-ge, căci scoțianul era un saka-the-an, căci Xšāça[61] se chema în persa veche primul imperiu persan, achaemenid, al lui Cyrus achae-man-the, imperiul Ge-saka, pământul Saka al celor ce se trag din Isaak, nume dus cu ei până în Sakathia, Saka-Gea, Saka-csa, X-saca, Scoția. Dar saka-thi-anii scoțieni când au venit au dat de picții edomiți ce stăpâneau cumbrele high-landurilor din toată Europa cu insulele ei cu tot, cu mult înainte de venirea scithilor, că de aia nu se înțeleg pe aceeași limbă cei din Low-lands cu cei din High-lands și cel mai ciudat grai de highland se cheamă dorian, că cel al așa-zișilor greci dorieni, și dușmănie mare a fost între celți și scoțieni și mai apoi între ei și saxonii, saka-sonii veniți mult mai târziu, dar saka-than-ul e mai frate cu saka-thi-anul și așa Robert the Bruce se asigură că valahul William Wallace, “aliatul”, goy-ul gauli-lor, ajunge ulcele și oale, numai bun de jertfit de tot, olah în ebraică, de pus în oală ca jertfa de mâncare, ca valahul olah, ca italianul olasz și ca celtul, ualas, Wallace, toți edomiți, frați mai mari ai israeliților și iudeilor, disprețuiți până la moarte de ei că așa i-a învățat stră-buna lor, vrăjitoarea Rebeca, care pe cel mare îl ura, pe Esau, iar pe cel mic îl iubea, pe Iacov, și i-a dat nas și până în zilele noastre se văd roadele nesupunerii, a furtului de identitate.

Saxonii vin în Anglia mult mai târziu, pe la 400 d.Hr., dar Cronica Anglo-Saxonă[62] ce cuprinde legendele, nu-i așa, din vechime, strânse la un loc și scrise în Old English la ordinul lui Alfred cel Mare un pic înainte de 900 zice că primii locuitori ai insulelor erau Britoni, brith-ani, care au venit din Armenia. De unde? Din același loc de unde zic irlandezii că le-au venit strămoșii cei albi și roșcați și pistruiați și Ari-ani, ari-mani, și ce straniu că Ahriman[63] este cel rău în mazdeismul zoroastrian, dușmanul lui Ahura Mazda, însă asta explică de ce persanii saka zoroastrieni, i-au gonit pe cei de altă credință și le-au luat pământurile și așa se ajunge la faptul că Strabon zice că Armenia se numea cândva Sakasina, țara saka și a urmașilor lor sakasonii saxoni. La faptul că tot Saksin[64] se numea pe la 900 a treia capitală a Khazarilor, la vărsarea Volgăi în Caspică, că erau creștini și își spuneau goți, la asta o să mă gândesc mai încolo, când ajung la ei khazarii Caesari, parți arsacizi, ar-saka-cizi, ce n-au plecat spre vest ca restul saka, ci au stat să stăpânească la miază noapte de miezul lumii și s-au ascuns în negura uitării căci istoria e scrisă de învingători. Much that once was is now lost…, da știm, Drăgoșele, zi-i mai departe.

Mai departe, legenda se complică și mergem în primul veac de după Domnul, la Josephus[65], istoricul evreian jâd din Judeea, care, ca omul care știe istoria neamului său, zice că din întregul trup al lui Israel, cele 12 triburi, doar două sunt în Asia și Europa, supuse de romani, în timp ce restul de zece sunt de mult trecute dincolo de Eufrat, o imensă mulțime ce nu poate fi numărată și ale cărei întinderi nu se pot ști. Și de aici, că vrem sau nu, ajungem la anii 700 î.Hr. când Asirienii iau în exil casa lui Israel, regatul de nord al celor 10 triburi conduse de urmașii fiului lui Iosif cel din Egipt, Efraim, evrai-am, și tot aici au ajuns și istoricii englezi ai secolului XIX, care zic că din aceste triburi se trag saksonii din Sakasina, ca nenumărați alții, ca cei din nordul Persiei, veniți peste Eufrat și apoi peste Caucaz, că de aia se numește rasa albă caucaziană, zic ei, doar o parte zic eu și cealaltă parte a venit pe aici, prin Margiana și Sogdiana și Bactriana, Miezul Lumii, și nu toți erau albi, ci doar o parte, mai ales parthii, și continuă Turner[66] și zice ceea ce m-a luminat Domnul prin in-tuition de ceva vreme, că saxon e saka-son, și englezii sunt fii de saka, de sciți cu scythe, ce extraordinar să găsesc confirmările după ce am primit și crezut lumina din interior ce-mi spunea același lucru, umblarea cu Dumnezeu e mai importantă ca descoperirile ce se nasc din ea, nașterea e mai importantă decât cu-nașterea, His Presence e mai importantă decât His presents, căci verticala prezentului e sursa a tot ce e prezentat s-pre-sentire, trimis spre simțire omului pe cale, pre-sentiero, pre-șantierul vieții prin care Dumnezeu ne face bine, vindicativ și răzbunător, adică vindecător și răs-bun, ne reîntoarce la bine, binnah e construcție și înțelepciune și viață bună, mult mai bună, rise-buna, prin Cuvântul Său, care bine-deka, bine-zice și vindecă și ne binnah-duce la bine.

În una din cărțile apocrife ale Bibliei, prezentă totuși în unele traduceri oficiale, în 2 Ezra[67], scrisă undeva probabil la 200 î.Hr, zice că cele 10 triburi ale lui Israel, duse în captivitate pe vremea lui Osea[68] de către Asirianul Shalamaneser[69], Salaman-a-Sir, Sir Solomon al a-Sir-ienilor, după ce s-au sfătuit între ei, au decis să plece mai departe, ca să își poată ob-ține libertatea și ține credința, într-un pământ nelocuit, cale de un an și jumătate, dincolo de Eufrat, în țara ce se va numi Arsareth. Artha-reth înseamnă Pământul regilor, Earth-reth, resh era numele conducătorului iudeilor în imperiul Sassanid de mai apoi, rosh e cap și rege în ebraică, Pământul Rușilor, Earth-rus, dar și pământul roșu, Eretz-red, eretz e pământ în ebraică, însă Artha e și Arsa, parții arsacizi erau Artha-ge, artha e facere curată, neprihănită, în sanscrită, arta, ge e ființă, arsacith e Arta-geth, ortho-geții, geții drepți, ortho-goții pe nedrept numiți mai apoi ostro-goții căci erau și veniți din ost, est, dar și închinători la oster, Ister, numele Dunării, Easter, numele Paștilor, Ishtar, i-shtar cea tare, dar și la stele, star și sterne, oameni aspri și stern-i. Arsacizii sunt Arsareshii, Regii drepți, parții, the-Arthar-ethi e Tha-artar-ish-ii, oamenii Tartar-ului, regii care sunt reshi și roshi, reci la spirit și roșii la față, Împărații Roșii la față și la păr, căci cele 10 triburi israelite spre deosebire de Iuda s-au amestecat în Canan cu edomiți și amoriți, supușii lor peste care domneau ei, albi și roșii, capetele a tot și toate, tête în franceză, têteri tătari care sunt șefii la tăte, shofet e judecător, jude adică conducător în luptă, Giu-the, Jew-the, dar și Jew-el, Jewel, Gyula și Gyla maghiarilor și khazarilor și tătarilor stăpânii a toate și tot, persi și pærth din Perth și parți, fiii lui Dumnezeu în Isaak, Saka, sakasoni și saka-the, scythi cu schythe și skyf cu skufie, căci așa le zic la sciți jumătate din limbile lumii, după vorbă, după port, căciula scitică sau dacică sau frigiană sau armeană sau sassanidă că tot aia e, de ne e plină istoria Asiei și Europei de ea și toată lumea o dă cotită și îndoită și pleoștită și nimeni nu îi zice pe nume, căciulă parthică adică persană adică israelită.

Obeliscul negru al lui Shalamanaser conține povestea, dar și imagine israeliților cu căciuliță îndoită și opinci închinându-se ca dacii pe Columna lui Traian, sursa primară care permite descifrarea și descoperirea, alături de inscripția lui Darius ahemenidul de la Behistun, de lângă Kermanshahul[70], la care nu am reușit ajunge acum doi ani, prea obosit, prea multe de trăit, de înțeles, de dus, cine poate duce toate astea, Drăgoșele, “ceea ce la om e imposibil la Dumnezeu e posibil”, aud și scriu. Văd și acum inscripția scrisă în elamită, akkadiană și persană, criptată în cuneiformă, la Behistun[71], pe drumul antic dintre Kermanshah, denumit mai demult, acum 1000 de ani, Qirmiz, cum ne zice Ibn Fadlan[72], același kirmiz roșu în turcă, a kir-mezilor, a domnilor mezi cei roșii precum carminul, Carmin-shah, Împăratul Roșu, cel Kerman adică german din Kermania dintre Pars și Drangiana[73] cea Ariană[74], țara de lângă golful persic, numită Germania de istoricii greci din Antichitate, Carmania de arabi, Carmen în spaniolă nu înseamnă doar cântec, ci și cea roșie, cea germană, ca cei din Kerman că așa îi zic perșii de azi orașului și locului ăstuia unde e inscripția de la Bisotun, numele persan, be-satan, cea închinată dracului, căci cum altfel o poți judeca, cocoțată la 100 de metri deasupra drumului antic spre Hamedan, fosta capitală a mezilor, Ha-Medan cunoscută în vechime ca marea Ecbatana, pe o față de munte netezită ca o movilă de lut de puteri neomenești, de duhuri zic unii, de mâna lui Dumnezeu, căci nimic nu se întâmplă fără știrea Lui, căci nu întâmplător numele în persana veche e Bagastana, Bagh-stone, piatra lui Dumnezeu, stana lui Bogu.

Una din imaginile care m-au atras acolo acum 2 ani, nu suficient însă ca să și ajung din Tabriz cu autobuzul de noapte numai ca să îl văd și să plec mai departe în aceeași zi spre Teheran prin Hamedan, Doamne ce obosit eram, n-am reușit, iartă-mă, Doamne, e o figură anume dintr-un lung șir de prizonieri ai lui Darius, legați de gât cu lanțuri, unul anume însă, un saka de la nord de Oxus, din TransOxiana[75] de aici aproape, din Sogdiana, cu pălăria lui ascuțită de vrăjitor olandez, de șaman hun, de Gandalf cumanul, așa cum am văzut-o mai apoi în Beijing la una din statuetele Tang[76] a unui călător saka venit din Samarkand. Capitala israeliților înainte de robie era Samaria[77], orașul Samara[78], Samara-kand-ul din Canan, spre deosebire de cel din Saka-diana ce mă așteaptă peste câteva zile. Sub imaginea lui Gandalf rob legat de gât, impunător în ciuda mâinilor legate la spate, cu barbă de Burebista și cămeșa ca-misa după cum poartă mezii, așa ca ale noastre alea bătrânești, se află inscripția care ne spune și cine e el, Skunxa[79], regele Saka Tigraxauda, a sciților cu pălării ascuțite, S-kun-kha, omul, Ga sau kha, cum zic thailandezele, cel Kun, the-kun-isha, Omul Kun, hun și cuman și kushan, soare și sânge și munte, și mai deasupra de toate saka și Isaaka cum după nume și istorie e și Kanishka cel Mare[80], Kun-ish-ga, împăratul Kushan sau Cuman de mai demult, oamenii muntelui, dar și ai soarelui kuh-ish-an, dar și Sun-ish-ga, omul ieșit din soare, domn și nobil, khan și than și san, același cuvânt cu același sens pronunțat diferit în turcă, saxonă și japoneză, Regele Hun stabilit la Peshawar[81], orașul var, exact ca în maghiară, al Pashi-lor pashtuni, pash-the-uni, pakhii de dincolo de Hindukush, în Pakistan, în jos spre Sind pe “The Great Trunk Road”, ramura drumului mătăsii spre India și Bengal, unde cândva au stăpânit albi și puternici, fiii galilor cei gal-beni la față și roșii la păr, căci ben e fiu în ebraică, a fi, be-in Gal, galileeni la Calcutta, Gal-gatha, gethii albi de la Golgotha.

Asha ne zice și legenda de la Behistun că acel saka e unul dintre kimmerioi cum le ziceau grecii, neam de Chimere, khumri sau un gimirri cum le ziceau babilonienii în fonetica identică pentru khu și gy, gh-ü, oamenii cambrieni din Khum-bria, khun-ba-rii, cei ce sunt khuni și stau cambrați pe cumbre, ca umbrienii din Umbria Italiană, dar și din North-umbria engleză, stau pe highlands, ca picții și galezii cei care își spun lor înșilor cymrii, da, în welshă, care zic în legendele lor despre ei înșiși că sunt cimbrii și cimerieni din Cymer, da, din Sumer, unde au stat de pază, shomer în ebraică, și de unde au venit în vremuri străvechi strălucind în soare în armurile lor nemaivăzute, shimmering, simeriind, pe zidurile orașelor de pază din toate țările stăpânite de ei, the-emirii, din Samarkandul Sogdianei numită și Cimmeria, din Samaria Israelului sau Beth Khumri cum apare în scrierile asiriene sau Simeria ardeleană, loc de pază pe trei văi pe Măgura Uroiului[82], a Iroi-ului, Ir e oraș în ebraică, iar ur e domn, locuitor al orașului în maghiară, the-Ir e orașuL în ebraică, Thir și Tyr. Cum tot loc de paza e orice Șimleu[83] sau Șumuleu[84], shomer-eu, unde stau șomerii, soldații care nu muncesc, casta bunilor samariteni, a shomerilor din Samaria, a războinicilor, cei albi și roșii din neamul lui Omri[85], regele lui Israel care, ca înaintașii lui, Ahab[86] și Zimri[87], Thæ-æmri, Z-Imre, s-a depărtat de Legea lui Dumnezeu și a luat legile amoriților cananiți, tha-omri, omerii, emirii, e-mihr și a-mer, aimer și amor, amor-the, the-Roma citit invers. Gali, celți, gæl-thi, valahi, israeliți și amoriți everywhere, evrei-where, pufoșilor, doar că tare greu e de zis care e care când sunt atât de înrudiți și îngemănați, când Cymur welshul e tot unul cu Timur turcul persan doar pronunțat bănățenește, când Esau Edom cel Roșu, Adam cel ce citit invers e Mada, Medu-l, a avut primele două soții amorite și apoi una Ismaelită, unii albi și roșii și alții smezi și semiți și de cei negri, pechenegi, nu știm exact, și totuși din același tată, aceeași sămânță și același legământ în Avram ca israeliții și iudeii lui Iacov și ei ieșiți din 4 soții, atât de hibridați, hebrew-the, prin Isaak, Saka, tatăl tuturor, capul tuturor, Rosh, în ebraică, fie ei sciți saka sau sakasoni saxoni, goți și daci sau dutchi, perși sau parthi, kuni sau the-kohn, Scone, scoți și geți, gælți sau Gal-thi galați celți. Ce știm și se vede în toată istoria e dușmănia de moarte între iudeii puri și israeliții amestecați cu edomiți și amoriți prin cucerire și hebrew-the-are, precum și între aceștia doi pe de o parte și galii puri, vânători și pastori nesupuși de aratul arian al earth-ului, ard în celta din Ardeal, edomiții valahi ce sub numele de celți și gali și au stăpânit Europa și Asia mult înainte de venirea israeliților și încă rămân ca romani, rămășiță de ramani, oameni ai luminii, pastori mioritici care își dau viața pentru oile lor, șomeri însâmbriți ensemble, dar fără simbrie, plata pazei, una cu oile lor și oile lor cu ei, cum bine zice într-o veche colindă de-a celor de la Byzantion[88].

Da, încă nici n-am apucat a pleca din Khiva, orașul cel tare ca piatra, ca Petru, Chifa, ca și Caffa genoveză din Crimeea de peste Kerchi, Bosforul Cimerian, unde nu întâmplător s-a scris Codex Cumanicus, încă locuită de urmașii lor, ai gothilor de Crimeea cunoscuți sub numele de tătari, oraș tare ca Kiev-ul, Kheev, același nume plin de viață, Chyyai-ab, în ebraică, și tare straniu, identic în pronunție cu vechiul nume irlandez scris Caoimhe și pronunțat “qwee-vuh” sau “key-vuh”, e clar că scrierea e o criptare, cum mărișcuța mânie-sa, cum zicea Ionu’ Moișanului, să scrii așa și să citești Chivu, ca al nostru, cel rudă cu chuvash-ii, khivașii cei tari de pe Volga, turci cum altfel, că turcii nu-s cine credem noi, cu port popular cam ca al nostru, deși mai mult bulgăresc, că acolo era cândva Bulgaria de pe Volga, Volgaria, țara oamenilor simpli, vulg și volk și folk, cei veniți cândva din Balkh[89]-ul din Daxia, fosta Bactriană numită și Bolkhara în limba locului, daxi și ajunși mult mai apoi, culmea, în Balkani, la sud de Dacia.

Văd că m-a prins logos-ul și legæ-a și m-au legat în legendele de aici din Țara Împăratului Roșu, Kirmiz, Kir-med, Domnul Mezilor că tot Media era de aici și până în Moesia și în Epir, cu al său vestit rege Pyrrhus[90], cel roșu, cel cu părul roșu, după cum ne zice și istoria și numele, straniu cum funcționează numele astea, parcă ar fi descriptive și prescriptive, nomen est omen, Pyr-rhus înseamnă și Pir-rus, Rege Foc, dar și Fiu de Rege dacă per e cel dacic și persan pār și latin puer, cum era Peroz I[91] împăratul sassanid, victorios în persana de mijloc, dar și Per-osh, ușă a Fiului, Fiu-este, pher-este, înger în persană, căci dacă nu ascult de per-ish, omul pur și poartă a lui Dumnezeu, voi peri, pheri-tha, ferito e rănit, lovit în italiană, așa cum a perished Feroz de mâna kushanilor înainte de vreme undeva aproape, în Margiana, nu departe de Merv[92] numit și Marg, iar astăzi Mary, v e g trecând prin b, limba e lingua, iar g devine y, așa ca în maga-mæg-may. Feroz nu s-a ferit și a sfârșit rău, raah în ebraică, cvasi identic în pronunție cu rouach, duh în ebraică, nu a ascultat de Cel cel ce ferește, cel ce poartă duhul, para, per-ul lui Dumnezeu și e roșu ca focul, ca para focului, Piros în maghiară, Împăratul Roșu, dar rosh e cap și rege în ebraică, și atunci e regele roșcat la păr și la per, Regele Foc, fioros ca Firuz în arabă, cel ce poartă, puerta, puer-tha, spiritul lui Dumnezeu, e tăria Lui, eroismul Lui, Peroz e P’erozh în georgiană, cel tare, eros e tărie în maghiară, P’ cel ce phace erou, Ar-eu, facere de Bine, ar-jo în maghiară, Arjuna[93] în sanskrită. Și dacă tot am ajuns aici, purusha e OmuL, esența lui, la indieni, pur-usha, ușa fiului, a purității, cel ce poartă usha, Fiul, Omul, ish, iar dacă ne uităm altfel la purusha, inversăm silabele, iese sha-puru, Sa sau Sha e slavă, pur e a purta, Shapur e marele împărat sassanid care l-a zdrobit pe Valerian și l-a luat prizonier cu toate legiunile lui după cum am văzut la Shushtar[94]. Iar dacă citim purusha exact invers iese Ashur-up, cel ieșit din Ashur, ce îl are tată sus pe Ashur, asirianul, Asuras sunt demonii indieni, dar Athura citit fie Asura, fie Ahura este Dumnezeu creatorul zoroastrian, Ahura Mazda. Purusha e pulisa în Pali[95] și Prakrit[96], cealaltă limbă sfântă, buddhistă, unde știm că pulisa e pulisha care e pulicha și pulică, un om oarecare, nimeni nu e oarecare căci e cel ce face, pro-duce și per-duce cu pala focului, pula lampa în sanscrită, cea ce face și poartă lumina, pala și para, pharos-ul din Alexandria și Paloșul ca phalusul falangelor Împăratului Roșu.

Roșu ăsta, cap și rege în ebraică, rooi în olandeză care e roi în franceză, kuq în albaneză care e putere și cock de cocoș, dar și de om, kuh e munte în persană, coch e roșu în welsha galeză, identic cu putere în ebraică, coach, dar roșu e kokkino în greacă alături de pyrros, dar și de erithros, earth-ros, roșu ca pământul, iar cocon e fiu de domn, roșu, iar kok-kin citit turcește e albastru, iar kin e neam, de neam albastru, sânge nobil, kok-xwin e sânge albastru în kurdă, ad litteram, așa cum hun e sânge în tadjica datchică, cervena în slavă, Kir-ben, fiu de domn, punainen în finlandeză, culoarea punilor de sânge bun, rotu tot în finlandeză, dar și fuil în gaelică, fuel-ul vieții, culoarea fenicienilor poeni de la care ni se trage purpura, pur-pura, cea purtată de cei puri, de fii, de Împărații Roșii, Porfirogeneți, purtători de lumină, mira, mihr, mehr licht[97], Lumina Lină a zis Goethe, zic eu, nu numai mai multă lumină, Vermeer[98] e pictorul luminii olandez, ver-mihr, lumina adevărată, în timp ce vermello e roșu în spaniolă, același lucru. Așa cum roșu e și deșertul ce se așterne la nord de Oxus, Kîzîlkum, care mă cheamă, deșertul roșu căci și kîzîl e roșu, cum erau și cumanii, roșii, la păr și la față, înalți și blonzi și roșcați, puternici și cruzi, comandanți veșnic caminanți pe camino, come-on.

Hai, Drăgoșele, haide că e vremea să ne pornim la drum, să ne urnim, pa-urnim, că e aprins focul în tine ca în cuptor, forno, cel ce poartă și naște focul, born și porn, spre parn-ire spre ținutul Parnilor[99], unul din marile triburi ale Parthilor, strămoșii daco-parthi, ce tare de departe au venit că tare de-parthe mai stăteau, în Țara Împăratului Roșu, așa de departe, peste tot, și peste șapte mări și peste șapte țări și peste toate, căci Împăratul Roșu era cel mai mare dintre cei 4 framadari sassanizi, cei patru comandanți de oști ai celor 4 vânturi, ai celor patru puncte cardinale și ai celor patru culori peste care roșu e Rosh, regele roșu, Ruaidhrí sau Ruaidhrígh, cap roșu și rege roșu în galeză, da, așa ca Roderik-ul german, rode-rick, red-rick, roșu și bogat, rich ca rik-ul, Riga Krypto și lapona Enigel[100] sau Angel, sau ca Rurik[101] primul rege Rus, raa-rich, Rareș, regele Soare, Ra, al luminii create, cel ce luminează, regele Soare la unii, regele Lumină la alții, o nuanță, dar nuanțele contează asha de mult. Tatăl Luminii, sau cel dat de Lumină, Tata-mihr, Tatomir la noi, Tata și Emir, Făcător Dădător de Lume și Lumină, Mihr-dat, e titlul part arsacid păstrat la armeni sub forma Mithridates pentru marele Rege, conducător, mare-duce, Mihr-dat-ge, cum erau Mihrdat-ii iberieni în Caucaz, în primele secole după Domnul. Dar ce caută numele ăsta în Irlanda? Acum nume de fată, la origine nume nobil de rege, Meredith[102] e exact Mihr-dath-ul med, partho-arsacid, Ducele sau Dacele luminii, același nume ca Mehrbandak, slujitorul lui Mithra, de fapt al Luminii, Mihr-ban-dak, Duce și fiu al Luminii, Emihr și duce puternic, ban, porecla lui Chobin Bahram[103], framadar sasanid de la finalul imperiului, un pic înainte de catastrofa arabă. Choban era Cioban, Jupân, mare comandant, că asta e ciobanul, puternic și bogat, asta e și csabi în maghiară, un chubby că numai ciobanii erau grași, albă, grasă și frumoasă, plină de nuri și de slavă, ca o frumoasă Siobhan irlandeză, Sia-ba-in, sava-in, în care curge sfințenia, în mod sava-in-the, să sperăm că nu de-Gia-ba.

Cu gândul atât de îndepărtat și totuși atât de aproape la numele irlandeze, galeze, cimmeriene, mă îndrept cu rucsacul făcut spre autobuz. Taoiseach în irlandeză e prim ministru, Daoi-the-ash, omul dac, capul, Taoi-search, cel ce caută Tao, calea spre Dumnezeu, Teo, Tatăl. Tată e peadar în welshă exact ca pedar în farsi în timp ce e limpede că Erie, Irlanda e Arie, țara arienilor, care eu știam că e în Afghanistan acum, vechea Ariana cu capitala la Herat, 1000 de km de aici spre sud, drept. Ultimul rege păgân al Irlandei, ne zice o altă legendă a fost Dathi[104], pronunțat “da-hee”, dakhi, om plin de putere, de silă, Sile e alt nume irlandez, căci ba-Sile înseamnă a fi puternic, ca Eimear, același cu Eomer, emir-ul rohirimilor lui Tolkien, Eu-mihr, lumina bună, lumina lui Dumnezeu. Mă uit în spate la începutul ăsta de zi umblat atât de mult și de departe, printre atâtea umbre de Moshi și de strămoși și parcă întrevăd lumina ce străbate istoria, lumina care luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o. La bus mă întâmpină zâmbind larg, pe bază de tradiție îmbinată cu bacșiș, șoferul Rashid, epigonul lui Harun, Aron Regitul. Am revenit în prezent, cu picioarele pe pământ, pe drumul mătăsii, pe cale să plec spre Bukhara. Simt o ușurare. Să purcedem.

[1] Cetatea Apoulon de la Piatra Craivii, în Munţii Trascău, este considerată de mulţi istorici ultimul refugiu al regelui Decebal din calea expansiunii romane în Dacia.

[2] Muntele Nebo este o culme situată în Iordania, de aproximativ 710 m deasupra nivelului mării. Parte a lanțului muntos Abarim, Muntele Nebo este menționat în Biblie ca fiind locul în care Moise a primit o vedere asupra Țării Făgăduinței înainte de moartea sa.

[3] Solaris este un film SF sovietic regizat de Andrei Tarkovski și apărut în 1972.

[4] Leonard Cohen a fost un poet, cântăreț și romancier evreu canadian.

[5] Heinrich Cornelius Agrippa von Nettesheim a fost un polimat, medic, jurist, soldat, teolog și scriitor ocult german.

[6] Referinta la catedarala Sacre Coeur din Paris.

[7] Ernesto Sabato a fost un prozator, eseist, pictor, fizician și romancier argentinian.

[8] Mitriade sau Mithridates I a fost Mare Rege al Parției în perioada aprox. 171 î.Hr.–138 î.Hr.

[9] Este capitala de facto și cel mai mare oraș al Republicii separatiste Artsakh, parte a Azerbaidjanului, situat în regiunea disputată Nagorno-Karabakh.

[10] Este un oraș în regiunea Cernăuți (Ucraina), centru administrativ al raionului omonim, care în perioada interbelică a făcut parte din componența României, în Plasa Herța a județului Dorohoi.

[11] În mitologia nordică, este o locație asociată cu zeii. Apare într-o multitudine de saga și texte mitologice vechi nordice, iar unii cercetători identifică Asgard ca fiind una dintre cele nouă lumi din jurul arborelui Yggdrasil.

[12] Numele vechi al orașului Alba Iulia.

[13] Bătălia de la Nicopole a avut loc pe 25 septembrie 1396, între o armată aliată franco – româno – maghiară și Imperiul Otoman, lângă fortăreața dunăreană Nicopole.

[14] Nicomedia antică s-a fondat în extrema estică a Mării Marmara, într-un golf ce pătrunde adânc în uscatul Anatoliei spre răsărit și oarecum paralel cu țărmurile sudice ale Mării Negre.

[15] A fost împărat roman de la 20 noiembrie 284 până la 1 mai 305. Odată cu urcarea lui pe tron începe era dioclețiană.

[16] Metz este un oraș în nord-estul Franței.

[17] Era în mitologia greacă zeul vegetației, al pomiculturii, al vinului, al extazului și fertilității, denumit la romani și Bacchus sau Liber.

[18] Lama este un titlu pentru un profesor al Dharmei în budismul tibetan.

[19] Este o divinitate majoră în hinduism. El este al șaptelea și unul dintre cele mai populare avatare ale lui Vishnu.

[20] Rodion Romanovici Raskolnikov este protagonistul fictiv al romanului Crimă și pedeapsă de Fiodor Dostoievski din 1866.

[21] Comună în județul Alba.

[22] Comună în județul Harghita.

[23] Cunoscută și sub numele de Aramea, a fost o regiune istorică care includea mai multe regate arameene care acoperă o mare parte din Siria actuală, sud-estul Turciei și părți din Liban și Irak.

[24] Esau este fiul mai mare al lui Isaac și al Rebecăi, fratele lui Iacov, în Biblia ebraică.

[25] Efraim a fost, conform Cărții Genezei, al doilea fiu al lui Iosif ben Iacov și al lui Asenat.

[26] Nume dat familiei nobiliare romane.

[27] Referire la autorul Ioan Costea.

[28] Oraș în Republica Cehă.

[29] Personaj din Arabela, un film serial pentru copii realizat de către Televiziunea din Cehoslovacia între anii 1979-1981.

[30] Este un cavaler al Mesei Rotunde a Regelui Arthur și unul dintre cei trei realizatori ai Sfântului Graal din legenda Arthuriană.

[31] Sfântul Nestor Cronicarul a fost autorul reputat al Cronicii primare (cea mai veche slavă estică letopis) Viața lui Vendodos. peșterile de la Kiev și relatare despre viața și martiriul fericiților purtători de patimi Boris și Gleb.

[32] Oraș în județul Harghita.

[33] Sfântul Blaise (croat: Sveti Vlaho sau Sveti Blaž) este sfântul patron al orașului Dubrovnik și fost protector al Republicii independente Ragusa.

[34] Belus sau Belos în textele greacă clasică sau latină clasică se referă la zeul babilonian Bel Marduk. Deși adesea identificat cu Zeus grecesc și Jupiter latin ca Zeus Belos sau Jupiter Belus, în alte cazuri, Belus este euhemerizat ca un rege antic care a fondat Babilonul și a construit ziguratul. El este recunoscut și adorat ca zeul războiului.

[35] Gaius Marius a fost un general și om de stat roman.

[36] Un khachkar, cunoscut și sub denumirea de khatchkar sau piatră în cruce armeană este o cruce, adesea sculptată, cu motive suplimentare, cum ar fi rozete și motive botanice.

[37] Galerius Maximianus (cca. 250 – 5 mai 311), sau Gaius Galerius Valerius Maximianus, a fost un împărat roman în perioada 305-311.

[38] Marie Walewska, Contesa Walewska a fost o nobilă poloneză și amantă a împăratului Napoleon I.

[39] Un quasar este un nucleu galactic activ extrem de luminos (AGN), alimentat de o gaură neagră supermasivă,

[40] Turcii Oguz sau Ghuzz au fost un popor turcesc de vest care vorbea ramura Oghuz a familiei de limbi turcești.

[41] Atelkuzu desemnează un teritoriu controlat de triburile maghiare, situat în teritoriul Moldovei și sudul Ucrainei actuale.

[42] Reverendul Frederick Robert Augustus Glover, autor al numeroase cărți, printre care și „England, the remnant of Judah, and the Israel of Ephraim”

[43] Stema Regatului Unit este formată dintr-un scut superpozat de o cască de cavaler și susținută de două animale: un leu și un unicorn. Scutul este divizat în patru cadrane, primul și al patrulea arătând fiecare trei lei aurii pe un fundal roșu, simbol al Angliei, al doilea cadran arădând un leu roșu pe fundal auriu, indicând Scoția iar al treilea cadran arătând o harpă aurie pe fundal albastru pentru Irlanda.

[44] Piatra Scone cunoscută și ca Piatra Destinului și deseori menționată în Anglia ca “Piatra Coroanei” – este un bloc alungit din gresie roșie, folosit de secole la încoronarea monarhilor din Scoția, iar mai târziu pentru monarhii din Anglia și cei ai Regatului Unit.

[45] Sir William Wallace a fost un cavaler și nobil scoțian devenit unul din principalii lideri în timpul Războaielor Scoțiene de Independență.

[46] Fergus Mór mac Eirc a fost un rege legendar al Dál Riata. Era fiul lui Erc din Dalriada. Deși istoricitatea sa poate fi discutabilă, importanța sa postumă ca fondator al Scoției în mitul național al Scoției medievale și renascentiste nu este pusă la îndoială.

[47] A fost al 20-lea și ultimul rege al lui Iuda înainte de distrugerea regatului de către regele Nabucodonosor al II-lea al Babilonului.

[48] A fost rege al Scoției din 1040 până la moartea sa. El a condus Regatul Alba, care acoperea doar o parte din Scoția de astăzi.

[49] A fost un vechi sanctuar israelit menționat frecvent în Biblia ebraică.

[50] Este un oraș și capitala comitatului Gerash, provincia Fars, Iran.

[51] A fost un erou troian, fiul prințului troian Anchises și al zeiței grecești Afrodita

[52] Este un poem epic latin, scris de Vergiliu între 29 și 19 î.Hr. care spune povestea legendară a lui Enea, un troian care a fugit de căderea Troiei și a călătorit în Italia, unde a devenit strămoșul romanilor.

[53] Éire este denumirea irlandeză pentru „Irlanda”, numele atât al unei insule din Atlanticul de Nord, cât și al statului suveran al Irlandei, care guvernează 84% din suprafața insulei.

[54] Innogen este un personaj feminin din legendara istorie britanică timpurie. Ea a fost soția lui Brutus din Troia, presupusul prim rege al Marii Britanii care a trăit în secolul al XII-lea î.Hr.

[55] Iviria sau Iberia Orientală este numele dat de greci regatului georgian antic Kartli (sec IV -V î.Hr.), aflat în Caucaz aproximativ pe locul ocupat azi de republicile Georgia și Armenia.

[56] Declarația de la Arbroath este numele dat de obicei într – o scrisoare, datată 06 aprilie 1320 , la Arbroath , scrisă de baronii scoțian și adresate Papei Ioan al XXII .

[57] Eber este un strămoș al ismaeliților și al israeliților conform „Tabelului Națiunilor” din Cartea Genezei și Cărțile Cronicilor

[58] Titulatură nobiliară scoțiană

[59] În Biblia ebraică, Jethro era socrul lui Moise, un păstor chenit și preot din Madian, numit uneori Reuel.

[60] Robert I (11 iulie 1274 – 7 iunie 1329), cunoscut sub numele de Robert Bruce, a fost rege al Scoției din 1306 până la moartea sa în 1329. Unul dintre cei mai renumiți războinici ai generației sale, Robert a condus în cele din urmă Scoția în timpul Primului Război de Independență Scoției împotriva Angliei.

[61] Imperiul Ahemenid (romanizat: Xšāça), numit și Primul Imperiu persan, a fost un vechi iranian imperiu care avea sediul în Asia de Vest și fondat de Cirus cel Mare în anul 550 î.Hr.

[62] Cronica anglo-saxonă este o colecție de anale scrise în limba engleză veche, care descrie istoria anglo-saxonilor de la creștinzarea Angliei până la mijlocul secolului al XII-lea.

[63] În mitologia persană, Angra Maynu, cunoscut și sub numele Ahriman este zeul întunericului, personificarea și creatorul răului, eternul distrugător al binelui.

[64] Saqsin (alias Saksin, Saksin-Bolgar) a fost un oraș medieval care a înflorit din secolele al XI-lea până în secolele al XIII-lea. A fost situat în Delta Volga (Astrakhan de astăzi) sau în regiunea Volga de Jos și era cunoscut în vremurile pre-mongole ca Saksin-Bolgar.

[65] Flavius Josephus (c. 37 – c. 100) a fost un istoric romano-evreu și lider militar din secolul I, cel mai bine cunoscut pentru Războiul evreiesc, care s-a născut la Ierusalim.

[66] Sharon Turner, istoric englez din secolul XVIII.

[67] Cartea lui Ezra este o carte a Bibliei ebraice. Subiectul acesteia este reîntoarcerea evreilor la Ierusalim în urma încheierii captivității babiloniene și reorganizarea societății evreiești prin intermediul închinării curate.

[68] Este fiul lui Beeri și un profet al Israelului din secolul al VIII-lea î.Hr.. Este unul din cei Dosiprezece Profeți din Biblia ebraică, cunoscuți și ca profeți minori în Vechiul Testament creștin.

[69] A fost rege al Imperiului Neo-Asirian de la moartea tatălui său Tiglat-Pileser al III-lea în 727 î.Hr. până la depunerea și moartea sa în 722 î.Hr.

[70] Este capitala provinciei Kermanshah, situată la 525 de kilometri de Teheran, în partea de vest a Iranului.

[71] Inscripția de la Behistun este o mare inscripție multilingvă în relief în stâncă sculptată la Muntele Behistun, lângă orașul Kermanshah din Iran.

[72] Ahmad ibn Fadlan, a fost un călător arab musulman din secolul al X-lea, faimos pentru relatarea sa despre călătoriile sale ca membru al ambasadei califului abbasid, al-Muqtadir al Bagdadului, la regele bulgarilor din Volga.

[73] Drangiana sau Zarangiana a fost o regiune istorică și o diviziune administrativă a Imperiului Ahemenid.

[74] Ariana a fost un termen geografic general folosit de unii autori greci și romani din perioada antică pentru un district de mare întindere între Asia Centrală și râul Indus, cuprinzând provinciile estice ale Imperiului Ahemenid care acoperă întregul Afganistan modern, precum și partea cea mai de est a Iranului și până la râul Indus din Pakistan.

[75] Transoxiana sau Transoxania (Țara dincolo de Oxus) este numele latin pentru o regiune și civilizație situată în Asia Centrală inferioară, care corespunde aproximativ estului Uzbekistanului modern, Tadjikistanului, Kazahstanului de sud și Kârgâzstanului de sud.

[76] Imperiul Tang, a fost o dinastie imperială a Chinei care a condus între 618 și 907 d.Hr., cu un interregnum între 690 și 705.

[77] Samaria (în ebraică Shomron) este o regiune centrală muntoasă a Palestinei istorice sau a Țării Israelului inclusă între frontierele Regatului biblic al Israelului și mai ales pe teritoriile triburilor israelite ale lui Efraim și Manase.

[78] Samara, cunoscută din 1935 până în 1991 ca Kuybyshev, este cel mai mare oraș și centru administrativ al Oblastului Samara din Rusia.

[79] Skunkha (persană veche: Skunxa-) a fost regele Sakā tigraxaudā („purtand șepci ascuțite Saka”), un grup de sciți, în secolul al VI-lea î.Hr.

[80] Kanishka cel Mare, a fost un împărat al dinastiei Kushan, sub a cărui domnie (c. 127-150 d.Hr.) imperiul a atins apogeul.

[81] Al șaselea cel mai mare oraș din Pakistan.

[82] Arie protejată de interes național lângă orașul Simeria.

[83] Șimleu Silvaniei, oraș din județul Sălaj.

[84] Cartier al municipiului Miercurea Ciuc, județul Harghita.

[85] A fost un rege al regatului evreiesc Israel, comandant militar de succes și creatorul dinastiei Omri (Omride).

[86] Ahab a fost rege al anticului regat evreiesc Israel (ca. 873 – 852 î.Hr.) cu capitala la Samaria, fiu și succesor al regelui Omri, pe care l-a secondat în ultimii săi ani de viață.

[87] Zimri fiul lui Salu a fost prințul sau conducătorul unei familii din tribul lui Simeon în timpul ieșirii israeliților în pustiu, în vremea când se apropiau de Pamantul promis.

[88] Colinda formației Byzantion „Colo jos, mai din jos”.

[89] Balkh este un oraș din provincia Balkh din Afganistan, la aproximativ 20 km nord-vest de capitala provinciei, Mazar- e Sharif și la aproximativ 74 km sud de râul Amu Darya și granița cu Uzbekistanul.

[90] Rege grec și om de stat al perioadei elenistice. A fost rege al tribului grecesc al molossienilor, al casei regale Aeacid, iar mai târziu a devenit rege al Epirului.

[91] A fost regele sasanian al Iranului între 459 și 484.

[92] Cunoscut și sub denumirea de Oaza Merve, anterior ca Alexandria, Antiochia în Margiana și Marw al-Sānā, orașul istoric al Iranului, a fost un oraș major din Asia Centrală, pe Drumul mătăsii,

[93] Cunoscut și sub numele de Partha și Dhananjaya, este un personaj din mai multe texte hinduse antice și, în special, unul dintre personajele majore ale epicului indian Mahabharata.

[94] Este un oraș și capitala județului Shushtar, provincia Khuzestan, Iran.

[95] Pali este o limbă liturgică indo-ariană mijlocie originară din subcontinentul indian.

[96] Sunt un grup de limbi vernaculare indo-ariane mijlocii care au fost folosite în subcontinentul indian din jurul secolului al III-lea î.Hr. până în secolul al VIII-lea d.Hr. Termenul Prakrit este de obicei aplicat perioadei de mijloc a limbilor indo-ariane mijlocii, excluzând inscripțiile anterioare și limba Pali de mai târziu.

[97] Vorbele spuse de Goethe pe patul de moarte „Deschide al doilea oblon, ca să poată intra mai multă lumină!”

[98] Johannes Vermeer a fost un pictor al perioadei baroce olandeze.

[99] Parnii sau Aparni au fost un popor din Estul Iranului care locuia în jurul Ochus, Marea Caspică.

[100] Riga Crypto și Lapona Enigel este o poezie modernă, parte din ciclul Uvedenrode, scrisă de Ion Barbu și publicată inițial în 1924, fiind apoi integrată în 1930 în antologia Joc secund.

[101] A fost o căpetenie varegă care a reușit constituirea unui stat al slavilor răsăriteni. Este considerat de aceea ca primul conducător al Rusiei Kievene.

[102] Meredith este un nume de familie galez și un nume de familie comun în anumite părți ale Țării Galilor, iar ca nume personal, a fost dat de obicei băieților.

[103] Bahrām Chōbīn cunoscut și sub epitetul său Mehrbandak (“slujitorul lui Mithra”), a fost un general și lider politic al Imperiului Satean.

[104] Nath Í, cunoscut și sub numele de Dathí, fiul lui Fiachrae, a fost un rege semi-istoric irlandez din secolul al V-lea, tatăl regelui Ailill Molt și strămoșul dinastiei Uí Fiachrach din medievalul timpuriu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.