Ziua 4. Drumul Regilor de Miază Noapte. Shokhrokh și Soroc.

Miaso înseamnă carne în rusă, “măi muiere ia dă-mi un miez de pece” zicea Moișanu, Maith-anu, cel bun în wellsh, galica valacha, în care pece e carne în moroșenește, cică din maghiară, că moroșenii înainte să vină ungurii nu aveau carne și oi și păcurari, pekor-are, pecora e oaie în latină, peku e vită și viață în limbile vechi de la italică la avestană și indiană[1], pekuddat înseamnă a avea grijă în ebraică, peku-dat, a da și a îngriji viața, vita care are și își dă viața prin carnea și coarnele ei, karna înseamnă corn în ebraică, goarna vitei care dă carnea de garniță, pusă la păstrare, păstrătoare a viețuirii sufletului, ma, ma-at, meat care e clar miath, adică miaso, același cuvânt ca în rusă, miez. Un miez în moroșenește acum se referă la orice e puțin, dă-mi puțin din ceva, dă-mi să mănânc puțin, dă-mi să gust, gosht înseamnă carne în farsi, în uzbekă, în tadjică, go’esht, ieșit din vacă, cow e gow în farsi, gow-este, vaca-este, carne, din care în vechime se mânca rar și puțin, la sărbători, că nu se omorau animalele decât la sărbători, la soroc, sacrificial, ca jertfă, în locul omului, ca să îi dea viață prin moartea lor, myazd e ceremonia oferirii de hrană în zoroastrianism, miaso-the, carneA, mielul de jertfă, Ma-El, care și-a dat pentru noi sângele și carnea, ca mieii de Paște, miei-the, miez. Un miez de miaso și un gust de gosht înseamnă același lucru ca și o sărăcie de sarx, carne și trup în greaca veche, de unde vine sarcofag, cel ce mănâncă trupul, carnea, sarx-ul, care citit saracs este în același timp și carne și puțin, o sărăcie, căci asta înseamnă sinonim, sin-a-nim, a împreuna numi, când între nume și realitate este identitate, ca între apă și gheață, aceeași natură, aceeași substanță, dar altă stare de agregare, alt mediu de manifestare, așa cum ghost, fantomă, e o carne fără suflet, un moroi care muri și totuși mișcă, mishkan e locuință în ebraică, cum e gosht-ul host pentru guest, o gazdă.

“Ca să si gazdă îi rând a ave’ marhe” ar zice Moișanu, to rend e a rândui, a face orânduiala, lege, rendorseg, poliție în maghiară, render-shack, saka care în sukkot-ul lui, cort în ebraică, face rânduială. Marhă e animalul mare, vită sau cal, at sau ath sau as în română ca în toate celelalte limbi persane, Asii[2] Osheni[3] sunt Sfinții Asani[4], Wusunii[5] tokharieni crescători și veneratori de cai prin excelență, căci calul, ca și vitele, sunt sufletele puternice și lucrătoare, ma-arha și ma-arga, care fac urga, munca, dar e simbolul nobleței, loialității, dar și al puterii, toate atribute ale sfințeniei, Sa, care pusă în operă e As, apopiere asimptotică, as-im-pat-the, cea în care e facere de sfințire, nu ajunge acolo decât în veșnicie. Ca să ții marhe trebuie o grămadă de clăi de fân, știu încă din pruncie, de când tata ne tot zicea că în Poiană se face fânul mult și bun și greu, sus pe dealurile munți ale Giuleștiului, unde dealul se înmoaie într-o câmpie vălurită, un lan, unde se face llan, po-llan, poiana ca Polanda, lan-the, land, iar în Pollana-the, în Poiana, se face fânul bun că pe vremuri când vremea era mai caldă și mai umedă se făcea și meiul din care moșii și strămoșii făceau polenta, pa-lan-tha, ceea ce produce câmpia, munca pământului cu plugul, pluggah înseamnă în ebraică pluguit, divizat, tăiat cu plugul, plow-ul, căci plov îi zice la pilaf, ceea ce produce munca pământului, în uzbekă luat din tadjica dacică căci se știe că turcii nomazi nu arau.

Și mai zicea tata de o moroșancă, more-osh-ancă, oșanca mare, încărcată cu desagi, the-saka, sacoșele tradiționale ale saka, urcând la deal din Susanii Berbeștiului spre Poiana, când a întrebat-o de “nu ți-i greu, hăi mătușă?”. “Nuuu, eu mă dezmierd cu lucru’”, i-a grăit înapoi ma-the-isha, femeie în ebraică, ish e om care dă viață ma-da, căci asta e o mătușă, o femeie, născătoare, care aduce pe lume sufletul lui Dumnezeu, Ma-Deus. Ea se dez-mierda cu lucru, se curăța de căcat, de mizeria lăsată de gândurile rele în inimă, care se spală prin ora et labora, cum zic sfinții părinți de leacul la akedie zisă și depresie, prin rugăciune și muncă. Cât de înțelepți și sănătoși și frumoși erau moșii și strămoșii noștri, mă tot minunez, mătuși și unchieși, pronunțat moroșenește untieș, ante-ish, om de dinainte, întâieș, față de juncii de noi, căci junc e un vițel tânăr, jung, young, care nu e priceput la nimic, e doar tânăr și aprig, gutaș se zice la oșeni, “Mărie, oșanca me’, nu și gutașă și ra”, rah e rău, rea, ra, în ebraică, iar gut-ash, e om bun, goth care e gutt căci e al lui God, și când un om se crede bun, se auto-îndreptățește și i se cuvine ceea ce altora crede el că nu, și devine rău, gutaș, care ad literam ar însemna bun-om, good-ish.

Stranii moroșenii ăștia, din care mă trag pur sânge de Bârlea din Giulești[6] și Pop din Berbești[7] de sute de ani în același loc și din aceeași spiță, get beget, get născut din get, get îmbrăcat în stil getic, câteodată măcar, beged e veștmânt în ebraică, beci-ment-ul trupului, beci e beth și bait, casă în ebraică, bază de got begot că nu degeaba Viena e Becs în maghiară, casa bogotanilor bigoți, care pretind că îl iubesc pe Dumnezeu și sunt la El, Bog-at, numai pentru daruri și bogății, nu de dragul Lui, niște bigoți, care pentru că sunt încă binecuvântați aici pe pământ se cred mai buni ca restul, besser-men, așa se chema un vecin de-al Moișanului în Giulești, de-a Băsărmanului, dar cum mă poate cineva lumina de ce Busurman este pronunția khwarazmiană pentru musulman, M devine B, asta o au doar grecii care practic nu au B în scriere, ci e un P lipit de M, Mp e B, căci devenirea R-L e cunoscută, rama-lama, lămâi e rămâi, rama-ai, fructul luminii vii, iar dacă la asta adăugăm că Bozorgman înseamnă ad literam în farsi Mare sunt, om mare, vedem o legătură nevăzută, un drum al nordului care pleacă de Khwarezmul daco part peste Caspică prin pusta Rusiei, peste Carpații noștri până la Viena cea care la primul ei asediu al turcilor vorbea o persana stricată. Cum tot o persană pahlavi stricată vorbea și marele Paragianov[8] armeanul georgian sovietic, regizorul de geniu al Culorii Rodiei și al Legendei Fortăreței Surami, loc drag din Georgia ce mi-a rămas la inimă, atunci când a făcut “Umbrele strămoșilor uitați” Тіні забутих предків în ucraineană, despre huțuli și Carpați și niște moroșeni pur sânge doar cu un ptic alte straie și un ptic alt grai și un pticuruț uitați în negura istoriei, ca să nu strice narațiunea oficială, așa cam ca și Goții din Crimeea[9].

Huțulii sunt niste hoți goți care stau hăpt în Bucovina cum zic moroșenii, haupt în germană, hoch și hoș, sus și bine în germană și persană, căci g e h, vecini cu huliții galiți din Halici[10] cum i se zicea Galiției pe vremuri, locul gălățenilor din Carpați, aceiași gali galahi valahi ca cei din Galicia spaniolă și din Portugalia, Partho-Galia, țara parthilor amestecați cu galii, că de aia se zice că portugheza e o spaniolă vorbită rusește, straniu de similară cu româna în fond și atât de diferită în pronunție. Umbrele strămoșilor uitați e o fereastră într-un timp și o lume cu sumane și cămeși ca moroșenești, cu traiste și cergi și năframe, cu muieri cântând în drâmbe la înmormântare, cu clopote și tulnice trombițe mai aspre ca taragotul lui Fărcaș, dar și cu fluier și tânguire din gura moroșenească, cu horincă, ceteră și hore ca la noi, dar și cu cimpoi, cu zăpadă multă și codru, troițe și miei c-așa-i modru, cruci și șamani, case și biserici de lemn, cu Slava Isus ca Lăudăm pe Isus de la noi de pe Mara, cu prapori și icoane, cu femei și cocoane frumoase și blonde și bărbați aspri cu ochi albaștri cu alură de Amza Pellea și Ion Vodă cel Cumplit în același timp, cu baltaguri și vendette, cu moarte, iubire și destin, cu Ivan, Ewan sau Ioan ca Moișanu’ și Maricica, Marișca, așa cum o cheamă pe-a mea mătușă, după bunica Mărie, Godja din Bârsana. Marișco, mama, tata, se aude în film în timp ce fluierul doinește la fel, același neam cu graiuri diferite, dar nu așa tare pe cât pare. Filmul ăsta e ca un Pintea[11] Viteazul cu un regizor mult mai bun, un monument istoric, o poză de dinainte de căderea în prăpastia modernității, o captură a vieții și mai ales a rădăcinilor care ne leagă, umbra strămoșilor uitați, cei în care moroșeanu e frate cu huțulul și galitul, gogolii hoholi cum le zic rușii ucrainienilor sunt din același sânge cu oșenii moroșeni, Asenii More-Asani, khosenii hosh, cei buni, de sus, sfinți, As e a sfinți, a aduce sfințenia Sa, dar as e și cal așa cum sus e cal în ebraică și saas sunt sfinții, iar aa în pronunție devine o și apoi u, hosheini e salvează-mă, sfințește-mă în ebraică, și toți sunt goți, sunt una până la identitate, cumani khumani rumâni, daco parți, israeliți mezi edomiți.

Sus în Pamir tajicii dacici acum musulmani shia, refugiați demult acolo, pe vremea uitată a zoroastrienilor și a lui Zan Gibbor, Gibbor înseamnă cel puternic ca dibolul, în ebraică, ctitorul adică cetitorul făcător de cetate Yamchun[12] lângă Vrang[13] în Wakhan[14], încă păstrează îmbrăcămintea din vechime, vechimântul, și pantalonilor groși, de iarnă, de lână pe vremuri, din bumbac mai acum, le zic ciorec, cum le zice în maramureș exact acelorași pantaloni, cioareci, de purtat pe pi-cioare. Și tot acolo, pe Wakhan Bagan în sus, locul în care e Dumnezeu, încălțămintea din vechime, cele de pus în pi-cioar, căci gioarsă e o gioar-tha, cior-the, o încălțăminte purtată prea mult, sunt niște opinci de lemn, saboții, the-boots-ii, așa zis olandezi, dutchici, dacici, tajici. Straniu e puțin spus, așa cum e faptul că mătușă-mea Vârvară, Moișancă și ea, stă sus în Poiana la marhe și vara culege cloacăze. Ori de câte ori le zice așa merișoarelor simt pe tata sau pe mama rușine, o jenă că mătușa, țărancă din vechime, nu știe nici ce sunt coacăzele și nici nu le știe pronunța bine numele. “Much that once was is now lost, for none now live to remember it. But there were some who resisted”…așa ca mătușa, care în prostia ei sfântă, ca un priest prostit, Bog-the-proste, Doamne Sfinte, Doamne dă sfințenie, milă, știe că din vechime merișoarele sunt fructele alea mici și rotunde, sub formă de bile, sau uneori de clop moroșenesc sau clopot, ca afinele siberiene, clock sau klok în engleză și olandeză înseamnă rotund, kloek înseamnă sănătos în dutchică așa cum klokaz, cloacăze, înseamnă cele sănătoase, puternice, deștepte în proto-deutch-ica, fructele alea rotunde o’clock ca bilele care din moși strămoși, mâncate crude sau date în clocot, în bule, boil, te scapă de boală.

Dar mai și șezi Drăgoșele pe curul tău aici în bus, adună-te înapoi în tine aici în Uzbekistan, unde tocmai ai trecut Oxusul la Nord, Slavă Ție Doamne că am ajuns aici!, și ai intrat în Transoxiana, Trans-Oșana și ce-i fă?, n-ai cei fă, moroșenescul pentru a face, fa, silaba de bază, cuvântul primar rădăcină, păstrat pur, umbră a sfințeniei, n-am ce face trebuie să întorn, să mă naturnesc, cum zice tata câteodată, spre Bukhara pe Drumul de Nord, shohrokh, shah-rokh, drumul regilor, unde rokh și roh e drum în uzbekă și tadjika dacică, roh-the, road, de piatră, rock, cum ți-e rokh-ul ți-e și sorocul, drumul pe care au pășit din vechime regii nordului, roshii, rușii. Bajonu dill, cu bucurie, îmi răspund în farsi tajikă, by-joy-in dil, unde dil e inimă, locul în care se face deal-ul, dar și locul dilemei, dil-am, cum zice Flăviuța, locul în care coboară spre locuire duhul odată contractul făcut între voința omului și gând, căci împărăția lui Dumnezeu e în inima voastră zice Domnul, a unora a celor dilii, a celor creduli cu credu și gullible cu guli, inimă în georgiană, cei mad, nebuni și nebo, că alții au pact cu mefisto cel nefast și, cu ochii numai pe cele văzute, tratează cu mefianță aceste adevăruri nevăzute. Dumnezeu nu e ori-ori, e și-și, de fapt și-și-și-și-și- la infinit, căci creația în toate planurile ei inclusiv în planul Am-ului, a Om-ului, e ca o oglindă infinită spartă într-un infinit de oglinzi mai mici și care toate reflectă o mică parthe din El. Căci Adevărul e Unu, Yak în farsi, Yechid în ebraică înseamnă Singurul, Unicul, El este cel ce Yes-the, dar noi venim din Răul cel mare cum zice la Apocalipsă și nu vedem decât în parte, cunoaștem în parte și numai după ce ieșim și noi prin Yeshua, prin davar-ul deschis de El, Calea, ad-davar-ul, și viața, doar atunci vedem cum se leagă toată lumina necreației, în Rai, în Lay care e Ley, Lege, în legământ una cu alta, în aceeași ligă, iar lig e lumină în afrikaans, forma mai bine păstrată de dutchică, în Africa de Sud.

Suntem deja pe drum urcând în amonte spre Bukhara timp ce Fadlan l-a făcut invers pe plute în aval, căci da, pe vremuri pe Jeikhoun, Jaik-hun-ul căruia Ptolemeu îi zicea Daix, cel al dakhailor daci, căci vedem că Dac e Jack, același nume, altă pronunție, pe care se naviga căci era mult mai mare, venind spre Khwarezm-ul daco-part de care noi ne des-părțim acum. 200 farsakhs, de parseci parasangi, a făcut Fadlan pe râu în jos în bărci năimite, a năimi e a da sens, noema, noima, a da un scop propriu prin închiriere, de la Bukhara cea luminată, la acea vreme al doilea oraș învățat al Califatului după Baghdad, Bagh-dat și Bagh-kara, până în Khwarazm Horezum, deja vremea era rece, nu călătoreau toată ziua, ci numai o parte și apoi debarcau și înnoptau pe țărm până în zori, dawn în engleză, al-daw e lumină în arabă, daw-in, și apoi în Urgench s-au dumirit, do-mihr înseamnă ad literam în farsi a face lumină, despre cum să intre în țara turcilor păgâni. Ce straniu, turcii la 900 erau păgâni, deși pentru mine, istoria bat-o vina, ei păreau musulmani de dinainte de facerea lumii, poate pentru că ei așa se și cred, șefii la lume, moselimi, guvernatori în ebraică. Fadlan ne zice cu superioritatea arabului de cursă lungă că oamenii de aici sunt vulgari ca natura și ca vorbire mai ales în Arda-Kiwa, pământul, earth în engleză și ard în celtă, al Kiwa-ei, că limba lor e ca orăcăitul broaștelor și că la sfârșitul fiecărei rugăciuni îl blesteamă pe Califul din Baghdad. Dacă îl ascultăm însă tot pe el aflăm că poate nu degeaba, că de fapt toată călătoria lui Fadlan a fost finanțată prin luarea cu japca a domeniului Artakhushmitan din Khwarazm, Artakh-ush-Mitan, artsakh-ash-Mitan, pământul în care s-au așezat Mitanii, Medanii, Mezii, sau Pământul de Mijloc într-o altă citire, proprietatea lui al-Fadl ibn Musa[15], și el cel Fidel, fiul lui Moise, bailiff-ul cetății al Furat, conducătorul creștin al Khwarezmului și, ne zice Frye[16], același cu însuși Marele Vizir al Califatului, evident căzut în dizgrație și deposedat de toate, ca toți creștinii la începutul prigoanei islamice asupra Al Ajam. Ne zice Fadlan că pur și simplu i s-a luat domeniul și acesta s-a dat lui Ahmad ibn Musa, fratele acestuia care a avut înțelepciunea practică de a se debarasa de o credință pe cale de a fi cancelată și s-a dat cu stăpânirea și cu moselimii, conducătorii arabi musulmani. Dar, după zice și vorba cântecului și aflăm doar un pic mai apoi în povestioara noastră, acest Ahmad bin Musa “turcit” a fost arestat în Merv la porunca fratelui său de către supușii credincioși ai Vizirului. Stranie lume, atât de diferită de cât știam și mai ales nu știam noi. Așa că pare de înțeles furia lui ibn Fadlan cel lăsat fără bani pentru expediția sa pe rebelii, saqqa în arabă, da, modelul dă trăsătura, o învie, saka erau saqqa, rebelii, din Khwarezm și Sogdiană, dar nu numai, cum aflăm mai încolo că Bulgharilor și Rușilor și slavilor în general arabii le ziceau Saqaliba[17], Saka-liberi, thaka dakha-liba’, dacii liberi.

Fadlan ne zice că Jaihunul, Chiayy Khun-ul, sângele vieții, a înghețat complet, de la izvoare la vărsare, atât de strașnic era frigul, sard în farsi, de-ți îngheață zâmbetul pe față, sardonic, sardo-nik, că trei luni râul se trecea cu caii și căruțele pe gheață, că invitațiile la ospeție se făceau pe bază de foc și căldură, “come talk with me for I have a pleasant fire”, făcut cu lemn de saksaul, că cerșetorii intră în casă, stau o oră la foc și se încălzesc și abia apoi cer pâine, pekend în turkică, pekseg e brutărie în maghiară, locul în care se face bake-ing, unde sunt bakarii, cei puternici în arabă, bakerii care au și pâine to bake, dar și peku să pună la cuhne, kochen și să o facă pece, carne friptă, cum știu de la Moișanu. Zice Fadlan că au rămas în oraș până în Februarie când a început să se încălzească, mira-m-aș, și apoi au plecat spre nord, spre saqaliba, conduși de un ghid de-al locului, numit Qlawus, un Klaus care deține cheia Clavus, în latină, ce nume latin și german și khwarezmian în același timp. Drumul spre bulgari și ruși e lung și rece și după o lună de chinuri înghețate ajungem la turcii oghuz, a-Guise, ce stau în corturi de pâslă și se conduc prin consens între viteji, și care da, zic că este doar un Dumnezeu și el e allah și mohamed e profetul său, dar numai ca să se apropie de musulmani, nu pentru că așa cred.

Straniu, cum altfel, ce ne zice cronica despre turci. Aflu că turcii își smulg bărbile, mai puțin mustățile, și îmi amintesc de Gheorghe a Fifului din Giulești, unchi de-al treilea, văr cu Moișanu’, care încă trăiește și care după ce am grăit noi pe îndelete despre neam și Moișeni, la plecare mi-a zis, mustrare strămoșească, să îmi dau jos barba că “în neamu’ nost nu-i rând a îmbla ashe”. Tradiția e sfântă. Bir Tengri se jurau turcii pe ce au ei mai sfânt. Bir e unu în turcă, dar bir-th, Unul, e nașterea, birth în engleză, iar Tengri e zeul lor cel mare, al tunetelor și furtunii, Tenger care avertizează că e danger și care a ajuns și a rămas până în Tangier[18], dar cum T e th și th e s și s e sh știm că asta visa toată Asia, ajungerea în sânul lui Tengri în Shangri-La[19], Thengri-El, dumnezeuL lor, care citit invers e Irgnæt, tare apropiat de Ignat-ul nostru. Bir e bær, bar și per, fiu în ebraică și în daco-partă, cel ce e viu, cel ce poartă viață, be-ul, care bir-be e mai întâi, pervaia în rusă, un Pârvu, bir-be, prima viață, un pir-pi-re, un pirpiriu care poate părea făcut în pripă, metateză pri-per, dar din care iese că ieste tot binele, ben-El, fiul lui Dumnezeu căci și ben e fiu, cel ce are fi-ul în el, be-ul. Turcii oghuzi, ogyzi, agios, sfinții în greacă, nu se spală, nu au relație cu apa, exact opus arabilor, musulmanilor și evreilor jâzi, nu taie oaia ca să nu i se scurgă sângele, ci o bat în cap până moare, o îmblătesc cum se zice în Maramureș, iar sângele rămâne în ea.„Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt și nouă să nu mai punem peste voi nicio altă greutate decât ceea ce trebuie, adică să vă feriți de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de dobitoace sugrumate și de curvie…” zice biserica primară din Ierusalem către neamuri. Turcilor ăstora nu li s-a părut nimerit, pesemne, totuși de curvie se fereau tare, căci pedeapsa pentru adulter, fenomen rarisim, legarea de doi copaci plecați la pământ și ruperea în două prin dezlegare, așa cum ne-a rămas și în Cronica lui Nestor[20], la ruși, povestea răzbunării cneaghinei Olga, Ha-Alga, cea dată lui El, Ha-El, Helga, ființă sfântă și înaltă, Hail-ga sau nu, Hell-ga, la unii mumă, la alții ciumă, după viețuire căci nomen est omen, dar omul, am-ul, viețuirea, are liber arbiter, ar-better sau bitter, după alegere.

La turci femeia se cumpără, cu haine de Khwarezm, cu cămile, animale de povară, ca la arabi și ca la romani, opus persanilor unde se plătește bărbatul ca să ia femeia, ca la noi, i se dă dotă, ca să o ia pe daughter, dukhtar în farsi. Homosexualitatea, pidosnicia, era crunt pedepsită, măcar ceva făceau bine, căci pe bolnavi îi lăsau carantinați în plata Domnului până le trecea sau mureau. Când mureau, după tradiție, li se săpa un puț în formă de casă în care era pus turcul înțolit cu toată averea lui, uneori cu sute de cai sacrificați ca să aibă putere în viața de apoi și apoi se acoperea kurganul, kir-gan-ul, mormântul omului domn, de care e plină lumea și mai ales stepa și ei încă mai făceau asta pe vremea lui Ibn Fadlan când oghuzii cei bogați aveau turme și de câte 10.000 cai și 100.000 oi. Conducătorul oghuz hagios[21] se numea yabghu, Ia-Baghu, Eu Dumnezeu, Io-Mircea Voievod, dumnezeul neamului său, locțiitorul, vicarul adică viețarul, cel prin care se manifestă însuși El, în slujba lui Dumnezeu ca Iov, Job în engleză, cel ce face munca Job-ag, iobagul, dar Job e drept și dreaptă în maghiară, cât de straniu e că yabghu cel drept e în fapt yabaghu cel ce face munca lui Dumnezeu, iobagu’, numit Etrek al Kataghan, conducătorul oștirii, kata-ghan înseamnă khanul cel mic, katon în greacă, conducătorul al doilea căci ca la toți turcicii sunt doi regi, unul ritualic, cel mare, și unul militar, cel mic, Etrek adică Atrik, Atta-rik, regele Tată, înrudit cu regel bulghar, ne zice Fadlan, dar și cu Patrick[22] irlandezul, Pa-atrik, un Petrică de-al nostru doar bactrian, bagh-atta-er, o bagatelă de bogatir.

Mă fascinează titlurile nobiliare ale turcilor. Amir e comandant, emir, lumina lumii, Ia-mihr, în timp ce beg sau beh, înalt titlu nobiliar persan, în fapt Bagh, Dumnezeu, ai milă Doamne, Măria Ta, Beg Mircea, Mihr-ge, acum echivalentul titlului de politețe domn, domnul Etrek, încântat de cunoștință, domnule beg și bog, bogat, dar buhăit, cum ți s-a dus buhul. Kudarkin e titlul turkic de vice regent, kydar-kin, din neamul, kin-ul kidariților, kizariților kæsari cezari, iar citit invers kundur e rudnuk, Rednic, cel purtător de rod și de roșu, un redneck, iar dacă citesc redneck invers îmi dă kender, cender, paznic pe maghiară. Tarkhan e un titlu nobiliar ce, deși folosit de turci, țurcan, e pre turkic, ce o fi însemnând asta?, foarte vechi, the-arkhan, arkhan-the, vechiul titlu grec antic de arhonte, Ar-Khonte, El-Count, Contele citire ce se vede în titlul princiar de tekin, the-kin, kin-the, kende, titlu regal maghiar, un kind de king, un Kunta Kinte[23] avant la lettre. Nobilii vasali se chemau yiltawar sau elteber = titlu de conducător vasal, alta-ber, purtător de înălțime, de noblețe, deși Eli-tawar, e tovar-ash-ul lui Eli, tov e bun în ebraică, omul bun al lui Eli, al Domnului, tovarășul său. Yanal e un june prinț, janele, yan-ge-ul, cel tânăr, young, iar dacă citim yanal ya-nar în ebraică e eu-fiu, na’ar e copilul cuiva, dar deja adult, tânăr, the-nar, așa cum naarah în ebraică înseamnă noră, cea adusă în casă de naar, de fiu, de cocon kaqhan. Vizirului, wiser-ului cel înțelept pus să conducă, turcii îi ziceau yughrush, adică ya-gurush, Ia-guru-ish, omul care e guru, iar citit ya-Ga-Rosh, omul pus Cap, nomen est omen, iar logica lui Dumnezeu și a logoi-lor nu e ori-ori, ci e și-și-și-și-.

După ce trece de oghuzii cei albi, Ibn al nostru dă de pecenegii cei puternici și tare negri, tot păstori, dar mai săraci, și ei își bărbieresc barba, patzinachi le zice Constantin IX Porfirogenetul în De Administrando Imperii, pa-gen-agii, pa-tzin-ach, oamenii făcători de fii, asta ar fi cele două traduceri, căci pa e fa, a face, gen sunt oamenii, ge-thiin geți, tzin e fiu în armeană și pahlavi, son, nu știu dacă ăsta era sensul momentului și mai ales cel dat de ei lor înșilor, căci bacien-gii sunt bacii bătăuși, bathen-ash-ii care sunt bătăuși și războinici tari, de temut, cum au aflat maghiarii pe pielea lor în Atelkuz, cel aflat între Volga și Don zic eu, aproape de Fadlan, în împărăția khazarilor cărora le erau supuși maghiarii, cei fără de munți, știm noi, bez-gorâi, dar poate că înrudiți sau chiar mai mult cu bashkirii, bash-kir, domnii cei înfrânți, bōžāghar în daco-partă pahlavi înseamnă eliberator, bozgor, baog sau baoz în persana veche înseamnă a elibera, a duce la Dumnezeu, Bog, baoxtar e boacterul bactrian Eliberator, vohu-the-ar, manifestator al Duhului, în persană, al lui Dumnezeu Bog Boje, boyž în armeană înseamnă a scăpa de boală, a se vindeca, a se elibera, Boje moi, zice sârbul, buge moi, zice francezul, mișcă-mă, eliberează-mă, vindecă-mă, Doamne, Bogu prin oamenii Tăi, Boje-ga-rii, dar nu bashkirii cei sălbatici și murdari și care mâncau păduchii, ce-am fost și ce-am ajuns, bash-kir înseamnă și bacii domni, capii capilor, decăzuți, săraci, sir-ag și mai ales lipsiți de înțelepciune, au cu ei un idol de mărimea și forma unui falus căruia i se închină, “am ieșit dintr-un falus, el e creatorul” așa zic ei, când diavolul vrea să piardă pe om îi ia mințile, mărirea vine înaintea căderii, unii din ei cred în 12 domni, zei, al nopții, al zilei, al pământului, al ploii, al iernii, al verii, al copacilor, al cailor, al apei, al morții, al vântului, Cel din ceruri, alții se închină șerpilor, iar alții peștelui, shaorma cu de toate, semnul clar al căderii.

Caravana de 5000 de oameni și 1000 de cămile a ajuns la Bulghar pe 12 Mai 922 la 70 zile de mers din Urgench prin pustiul alb, deși unii zic că a ajuns la Kazan, tot pe Volga, că de fapt nu se știe, așa cum enorm de multă istorie nu se știe, ci ni se prezintă factual, precis, științific, pe baza unor speculații, adesea doar a unui om, de ce unul și nu altul, și se construiesc scolastici extrem de precise și riguroase în speculația originară care nu suferă ereticii și erezia, airesi în greacă, eire-is, irlandezi ce trăiesc în eres, în vis, arienii care au resi-une, reason, ra-țiune și care nu acceptă constructul, minciuna, istoria făcută la traforaj viteză ca să ne pierdem de rădăcini și astfel unii de alții. Mie Kazan[24]-ul mi-a plăcut tare, cu moscheea lui lucitoare din kremlinul rusesc, orașul oamenilor celor tari, khaz-ge, a cazacilor koachi, cucerit de Ivan cel Groaznic[25] și legenda zice că de acolo au intrat cepele persane în arhitectura rusă, doar că ele erau demult la Novgorod[26] și la Suzdal[27]. Bulgharul nu se știe exact unde ar fi fost, însă atâta știm, că Ibn Fadlan ajunge la conducătorul bulgarilor, cei aflați în surghiun pe Volga izgoniți din Balkhara bulgară a Bactrianei, thurgiun e turk-e-in, în care sunt plecați turcii, ducând cu el stafide, nuci, piper, mei, drept cadouri, mei, nu grâu, căci meiul e meilleure, ad litteram.

La vremea asta, Bulgaria creștină de pe Dunăre, a lui Simeon Veliki[28], era cel mai mare imperiu al Europei, de sub zidurile Constantinopolului până în Ardeal, mai mare decât Franciile împărțite după Charlemagne[29] și la concurență cu Khaganatul Khazar, două Bulgarii atât de departe una de alta, legenda lor zice că erau cinci după frații neascultători ai marelui han Kubrat[30], Kuh-barat, cel frate cu Soarele, hun și kushan în exil, ce de elucubrații faci Drăgoșele, elu-cubrații, Eli-kubrat-the, cele făcute sau zise de, ga-brații, oamenii frați, care cred în Eli. Kubrat e khybrat, khiber-at, heber-ianul iberian evreian și straniu că în ge’ez, limba etiopiană veche, Kebra Negast[31] e cartea veche a regilor etiopieni, un fel de Shah Nameh al lui Ferdowsi, iar kebra din ge’ez e Gebre în amharica actuală, Ga-ebre, a ha-evreilor, căci Kebra Negast e Hebrew na-gesta, Faptele Evreilor, a regilor încă din vechimea lui Menelek, fiul lui Solomon și a reginei din Saba[32], dar în greacă c devine s, cum foc e fos, lumină, și așa Menelek e Menelaus[33] spartanul, evreu și el cum știm deja, dar hai să revenim la stăpânul Bulgariei celei Mari de la Dunăre la Volga, și la cei cinci frați care în loc să asculte povața tatălui, po-viață, cea care face viață, și să stea uniți ca unul și să facă față khazarilor ei s-au risipit în 5 părți, dintre care de două nu se știe nici acum ce s-a ales. Dar ce știm e că unul din ei, Asparuh[34] sau Ispiru, ca un erou din basmele lui Ispirescu[35], cel ieșit din Ispir, cel așezat la noi și în Bulgaria de azi, Aspa-ruh înseamnă, într-o citire, Duh de Cal, dar as-pa mai înseamnă de fapt și făcătorul, pa, de sfințire, as, de aici și numele calului, asp, în farsi, animal venerat sus și tare de persani și de toți ceilalți israeliți, sus înseamnă cal în ebraică, iar Ispa-ruh înseamnă Duhul care face, Făcătorul, Ispășitorul, Întemeietorul, și știm deja că numele sunt funcții, șansele sunt că Asparuh e de fapt un titlu, Fondatorul, ceea ce a și fost, al Imperiului bulgar de la Dunăre și ce straniu cum toate numele ce vin din est, turcice ni se spune, au sens în avestană, în persana veche. După el a venit Krum[36], Kir-um, Crai-am, Kiraly-ul, cel cu capitala la Pliska[37], Please-ga, loc bun și plăcut, unde și-a făcut palatul, care arată identic cu palatul craiului din Merv, din Margăul Marcei Margianei, atât de departe și atât de aproape, aceeași maiestuozitate și formă pătrată, un Gyaurkala persan, un Var sau o Bera, Birah, cum i-au zis celei identice din Ierusalim, palatul fortăreață a lui Ion Lupul, Hohvanes Hyrcanus, Macabeul.

Dă-i Doamne românului mintea cea de pe urmă, aia care știe urmările, că pe când Ibn Fadlan ajunge la el, regele bulgar de pe Volga locuia într-un cort. Da, în centrul unui oraș de corturi, cu clădiri centrale de lemn și ziduri înalte, dar tot cort, kart, ușor de cărat de o căruță. Scopul venirii lui Fadlan era dublu, să aducă credința islamică, ritual și religie, dar și bani și pricepere spre construirea unei fortărețe, “…so that I might build a fortress which would protect me from the Jews who have enslaved me”, zice Frye în traducerea lui că zice regele bulgar despre khazari. Aoleu și Alelei. Cine, jâzii? Elelei a fost strigătul de luptă al grecilor la Marathon[38], El-e-Eli, El e Dumnezeu, evrei și ei grecii, israeliți, valelei, nimeni nu știe de fapt cum sună greaca veche, ce suflet o animă, ca atare citirile de azi care o separă atât de drastic de ebraica reconstruită și ea de rabini sunt doar părerea unora, nu bine intenționați, care uită să menționeze că greaca veche se scria de la dreapta la stânga până la reforma ateniană din timpul Războaielor Peloponesiace[39] când liga de la Delos[40], din insula deloasă, se separă de spartani și peloponesiaci și își criptează practic limba, da, uite că ai dat și de dovadă Drăgoșele, așa s-au decis grecii să fie pe dos, greciți, greșiti, și așa ne devine da și de sau den devine nu, ca bulgarii care dau din cap a da că nu și a nu că da, suciți unii față de alții, a suci e torque în engleză, turc, s-a turcit, adică s-a sucit, a avut o credință și și-a schimbat-o, e sucit din fire, adică e rău, i s-a întâmplat ceva, succeded, s-a sucit-at, a avut un succes și i s-a urcat la cap sau a avut o traumă peste care nu a trecut ca grecii lui Thucidide[41] cu tot cu capcana lui, Sucit-e-the, cel Sucit, strategul atenian care face cronica războaielor peloponesiece, probabil primul care a scris invers, sucit, întors, turcit față de spartani, the-parth-anii parți, frați, straniu cum tunsoarea clasică atât ateniană, cât și spartană era aceeași, părul lung prins într-un moț în vârful capului ca toți cei de-același kin, cin, neam de conducători, knezi, cum au chinezii de teracotă, ca strămoșii lor cei israeliți, ca dacii și parții, ca sikh-șii din Punjab și ca toți saka, ca germanii șvabi și buri ca dacii ce sunt, ca hoholii și cumanii, ca moții, ca moșii și moșnenii moesi, ca mezii, toți frați și urmași de frați învrăjbiți de slavă deșartă sau de nevoi, sfârșind prin a avea alte nume și a vorbi limbi diferite, nomen est omen, spune fată cum ți-e viața, și așa kairos, un anume timp, timp spiritual, ritualic, în greacă, citit invers e soraik, soroc, în rusă, mereu mi s-a părut că greaca citită invers are sens în rusă, așa cum cronos, timpul linear e the-norc, norocul, the-rokh și na-rokh, calea de aici și calea de dincolo, sorocul și norocul.

Dar să revenim de pe coclaurile continuumului spațiu-timp, Drăgoșele, că nu mai înțelege nimeni nimic, ăsta e și scopul, știu că nu știu, dar măcar știu asta, căci, după cum zice apostolul Pavel, cel ce crede că a cunoscut ceva nu a cunoscut cum trebuie să cunoască, aproximativ, smerit, în ascultare uimită de ceea ce nu înțeleg înțelegând astfel câte ceva, lateral, fluid, intuitiv, coincidentia oppositorum, ca un sobol cunoscând lumina, fără ochi, după cum zice, cred, Macarie Egipteanul[42], care makarios înseamnă Fericitul în greacă. “Probabil că expresia fericirii era aceea de a fi întotdeauna undeva şi cândva, în vreme ce nefericirea noastră palpabilă este de a fi perpetuu altundeva şi altcândva” zice Radu, și așa de bine zice, aici și acum, să transform chronos-ul în kairos, timpul linear în timp sacru, să îmi fac norocul și sorocul, împreună lucrând cu Duhul Sfânt, răspunzând chemării pe nume, te chem pe Shem, Ha-Shem, oprește-te Drăgoșele și știi că “Eu sunt Dumnezeu”, să ridic ochii spre poarta din cer, cum zice Ioan la Apocalipsă, care se deschide la întâlnirea timpului cu eternul, momentul prezent, în care, dacă o caut, vine prezența lui Dumnezeu cu toate presents-urile lui trimise nouă spre simțire, pre-sent, spre viață, pre-zoe-in-the, căci zoe e viață în greacă și joy în engleză, enjoy și enjoin, unul și același lucru, în viață, în unire cu Dumnezeu și unii cu ceilalți.

La Radu am regăsit un cuvânt uitat demult, ataraxia, fericirea deplină. Ataraxia e atar-a-xia, ætær-a-fia, ființarea în eter, eter-in, etern-ul care celor ce nu îi aparțin le poate părea că e-tern, plicticos, pacea e înnebunitoare pentru cei îmbolnăviți de exces, ex-ces, fără oprire, deși eternul chiar asta e, doar că sobolul nu are ochi a vedea și înțelepciune, wise și veda, spre a dori, căci pe ceea ce punem ochii aia devenim, ochi akoma în greacă înseamnă nu acum, deși oykos înseamnă ochi, ochii pe acuma, da, dar în sus spre Theo sau în jos spre Geo, cetățean al cerurilor pe pământ sau pământ însuflețit cu acces temporar la ceruri, asta e întrebarea, a fi sau a nu fi, a hi sau a nu hi cum ar fi zis Moișanu, xia în greacă se pronunță hiia, ca în moroșenește, viață, chyia e viață în ebraică, citită hia și ea în timp ce în greacă e gea și zoia, pronunția mama ei, dar care deși pleacă din același loc nu duce în același loc, căci hia e lipsă, hiatus, fia e înfiiere, gea e viață pământească, animalică, geon, gea-in, iar zoon deși tot de acolo venind, animal, cel în care e zoe și joy, e soon, adică fiu, son, dar și tzon, oaie în ebraică, de fapt fiu, căci eu am venit ca oile mele să aibă viață și să o aibă din belșug zice Domnul, zoon-ii Domnului sunt Tzonii Domnului, ca pastorul Țon, oaia vioaia Domnului, în care este sa, sa-an, citit son căci aa e o, în care e sfințenie, sa-ființenie, ființare în sa, în slavă, în etern, în eter. Atar în ebraică e coroană, dar cum și eretz, pământ, e adesea scris aratz, tzară scris invers, e limpede că acolo era un æ saxon, saka-son, isaak-son, adică atar e eter, coroană e proiecția în aur a nimbului sfințeniei sfinților, semnul deschiderii porții cerești peste acel om, al accesului său la cele sfinte, la etern, eter-in, la arhetip, lucrul ca atare, eter-e, pur și etern, care trăit astfel dă ataraxia, fericirea pură, eter-ihia, trăirea în eter, în etern, facerea voii și trăire viii lui Dumnezeu precum în cer așa și pe pământ, aducere în fapt, fa-pat, facere a facerii, în ființare văzută, în forma perfectă, for-ma, spre însuflețire, a logoi-lor, ideilor vii inteligibile și nevăzute de unde vin toate cele sensibile și văzute, după cum zice Platon și mai apoi caterisitul Origen. Doamne, ce Oameni erau strămoșii noștri învechiți și rudimentari și ce epigoni jalnici suntem noi, modernii electrificați, că de post-modernii digitalizați mi-e și milă să mai zic ceva, Doamne, vino Doamne, să vezi ce-a mai rămas din oameni, și din toată Creația Ta, care așteaptă cu înfrigurare arătarea fiilor slavei, a hii-lor eterului, a atarahiilor Tăi, Doamne, cei ce trăiesc în eter, ostașii Eteriei sfinte, ca Domnul Hristos, spunând numai ce-l aude pe Tatăl spunând și făcând numai ce îl vede pe Tatăl făcând, ca atare, lucrul în sine, Atta-re, lucrul Tatălui, în turcă, the-Atta, Tata și tătarii, teter, têtê-er, capetele, șefii, fii Tatălui, cei încoronați ca atare cu atare, the-eterii, eternii.

Dar stai un pic, măi băiatule, măi malaka, bulangiu în greacă, înger și rege în ebraică, huiduma în rusă, dar hui-duma e pulă proastă ad litteram în rusă, ha-iduma, idumeanu-L, așa le ziceau grecii edomiților, se vede destul de clar ce părere aveau unii despre alții, ce zici tu că zicea Fadlan, mama lui de fidel infidel, că zicea regele bulgar despre khazarii cei cezari, că erau Jews, oficial trecuți la mozaism, adică iudaizați, pe la 700, cum adică, da, uite-așa, că de aia zic unii că a fost plină Europa de evreii khazari, de fapt de iudeii ashkenazi, din neamul iafetic al lui Ashkenad[43] ish eshit din ash-ul Cananului sau, mai bine zis, de ashkenazii iudaizați, că nu toți jews-ii sunt evrei și mai ales nu toți evreii sunt jâzi. Bulgarii luptă împotriva khazarilor, vulgari contra cesari, sunt chiar dispuși să treacă la Islam numai ca să se apere de jâzi, în timp ce frații lor de pe Dunăre au intrat în Numele lui Hristos și au devenit apărătorii creștinismului și ai României, căci în 717 ei au apărat Constantinopolul de arabi[44], i-au zdrobit în 3 bătălii și uite că acum frații bulgari din Bulghar de pe Volga, același vulg și același volk și folk, buluc bulk de oameni din Balq până în Bălgaria de azi, cu nenumărate Belgrade și Bălgrade, Bălg-grad-e, nu doar orașe albe, bialai, dar și puternice, de domni războinici, bel și baal, mari și umflate, bulge ca un bâlci, ca Balch-ul, orașul lor, al nostru, de baștină, Balqh-ul balachi-lor boactari din Bactriana, războinici veneratori ai câinelui și lupului, volk, poporul lupilor, volk-ul volk-ilor plecați, goniți de arabi din țara lupilor, Volkh-kara, Bălqh-țara, din Balk-ul Bactrianei, în sec VII după Hristos, după cum la 700 înainte de Hristos au ajuns acolo dezrădăcinați fiind din Baal-har, muntele lui Baal în ebraică, Muntele Mare al nostru, muntele Meru al indienilor, Mount Moria al lui Tolkien, de fapt al Israelului.

Mare pestă khazarii ăștia din pustă pentru bulgarii noștri. Și mare taină poporul ăsta khazar, ale cărui legende ca pierdute spun că la origine se trag din muntele Seir[45], de la Petra, locul în care s-a așezat Esau, numit și Edom și de unde au plecat mai apoi toți edomiții celți, fie ei de capul lor, fie după ce au fost supuși și amestecați cu cele zece triburi pierdute ale lui Israel. Suspect cât de multe taine pentru o știință care pretinde că are răspunsurile. Nu știu că nu știu nimic. Știm însă că apar în istorie pe la 500, la sud de Caucaz, în Armenia, Georgia și Azerbaijanul de azi, după înfrângerea de către sasanizi a parților arsacizi, chiar prin locurile acelea ale Artsakh-ului numit acum Nagorno Karabah. Și știm că au fost mereu aliați ai romanilor de răsărit în războaiele împotriva sasanizilor, dușmanii lor, cei ce i-au gonit de acasă. Atât de aliați încât mai încolo, după căderea sasanizilor sub mână de arab, se ajunge ca un împărat roman, Leo al IV-lea[46], să fie fiu de prințesă khazară, Tzitzak[47], copila, prințesa, căci cocuk citit giugiuc e copil în turkică, cocuț în moroșenească, fiica kaghanului Bihar[48], numit de armeni și Viharos, Bihorul cel Viforos, cum adică Bihar, ca cel din India sau cel de la Oradea, bahar e izvor în persană, Bukhara e Bahara e locul izvoarelor, așa cum Bucharest este Buhar-est, locul cu izvoare, bahar, al ciobanului Bucur cel Bakar, puternic în arabă, un bugger Bog-ar, om al lui Bogh, om al mlaștinii, bog, om de pe Bug sau pe pe Bah-lui. Mai știm câte ceva, cum ar fi Kiev[49]– ul fondat de khazari pe la 700 și mai știm că maghiarii au fost supuși ai regelui khazar, razakh citit invers, reza-ga, reza e rege în persană, rajah în hindi, hajar citit invers, același cuvânt și nume cu hazarii[50] din Afghanistan, dar și cu Qajarii, penultima dinastie de cesari ai Iranului, de baștină din zona actualului Azerbaijan, Azer-baghan, a Baganului Bogh-ului păgân al Azerilor, azer citit invers e reza, căci ga-azer e ca-esar, cæsar așa cum reza-ga e rajaha, rajah, iar rege citit invers e Eger, orașul regal maghiar, Agria în latină cu metateza er-re, același nume cu Agra[51], orașul rejilor moguli, persani și ei veniți din și prin Pamirul tadjik dacic unde supraviețuiesc și acum refugiați ultimii shia ismailiți din estul Asiei, da’i le zice Ibn Fadlan, foști dahi dakhi zoroastrieni, închinători la Aga Khan[52] al nu știu câtelea dintr-o linie de Aga Khani în care al treilea a fost președintele Societății Națiunilor, societate-sovietate, sa-chyai-tate și sa-vie-tate, același lucru, viețuire în sa, în slavă, în sfințenie, în Unul, doar că sovietele l-au dat pe Yechid, pe Dumnezeu, afară din casa lui înlocuindu-l cu o făcătură masonică, același Agha Khan prin care arborele genealogic ajunge jos de tot în timp și negură prin alianță cu o prințesă qajară la însăși Agha Khan fondatorul dinastiei Qajare, cât de multe coincidențe poate duce un om, Doamne ai milă de mine?!

Hazar înseamnă 1000 în persană, dar și în armeană, ceva foarte mult și foarte mare, un hazard, hazar-the, mije în albaneză, miA, ha-ezer articulat în maghiară, ezer meșter înseamnă mare meșter în maghiară, meșter khazar, mesh-der khazar, med-ul khazar, cel care e de mare ajutor, ezer în ebraică, easer în engleză, Eliezer[53] e Eli-ezer, ajutorul lui Eli, Eli-aider-ul în franceză, Iljiada e o mie în bulgară, Iliada lui Homer, e oda lui Eli care ajută, kilia, sau hilia, ha-Elia, e o mie în greacă, Dumnezeu e ajutorul căci Eli este khazarul ezer meșter și master, cel bun, bün sau bin e înțelepciune în ebraică și 1000 în turcă, dar e pronunțat aproape ca min, un mb, care face ca în azera și gotha crimeană și în turkică o mie să fie min, bin e min din pronunție, cine ar fi crezut, că binnah e minnah, mean-the, înțelepciunea și mintea, alfa din alfa și omega, alef e o mie în arabă, elef în ebraică, o urieșenie, un elef-ant, un elev-en, unsprezece, ceva foarte mult căci peste zece, dea în persană, Dea, Dumnezeu, Khazarul cel Mare, Ga-Tarul Ga-Ezer, nu e nimic. Îmi aduc aminte cu mirare că în academie aveam colegi din Ploiești și lor li se zicea găzari, teoretic de la gazele de sondă, dar ce straniu că în azerbaijan, țara ga-azerilor khazari găzari s-a început exploatarea petrolului și gazelor în Europa, la ei și la noi la Ploiești la găzari.

Capitala khazară era pe Volga, la locul de joncțiune cu Don-ul, la vărsarea în Caspică, care mai demult acolo era, la Sarikel, sari-kel, Chilia Sir-ilor, kellia e casă, locuință în greacă. Straniu e că în irlandeză la oraș îi zice chathair, locul unde stau catharii, cezarii, khazarii, și tot tare ciudat e că una din cele mai crude cruciade din istorie a fost împotriva catharilor[54] din Languedoc[55], albigenzii, albi-gens, oamenii albi și puri, kataroi în greacă, bogomili[56] în credință ca frații lor din Balcani, Bogu-Mila, credincioși în mila Domnului de după ieșirea din Răul cel mare, iadul material în putrezire la infinit care ne înconjoară, că asta e lumea, o geniză închisoare a sufletelor de lumină care aparțin lui Dumnezeu, suntem străini și călători pe Pământ, în lume, dar nu din lume, citizens of Heaven on Earth în proces de vindecare și sfințire spre întoarcerea acasă, în orașul lui Dumnezeu, De Civitates Dei a lui Augustin, Ierusalimul ceresc, Orașul, dava-El-in, în care este El, oraș al eterului, al ataraxiei, de unde a fugit toată întristarea și plângerea. Revenind însă de la dabaelin-ul Dublin irlandez, prin cel bielorus[57], celți edomiți evreiwhere, ajungem iar pe Volga, la capitală a khazarilor cezari de după căderea ætæl-ului, Etel-ul din Atelkuz, a doua capitală khazară, Atel-kuz, locul tare Atel, în ebraică, dar și maghiară, Athal e numele Volgăi pe care îl menționează Ibn Battuta[58], kuz e și kaas, furie în ebraică, cause în engleză și causa în latină, dar și koč citit koach, putere în turkică și ebraică, cum am mai zis, în timp ce în maghiară küzd e luptă grea și de multe ori inutilă, străduință, extra-do-in-the, ca încercarea khazarilor de a-și apăra capitala dintre Don și Volga, cucerită de Sviatoslav[59] de Kiev la 965, o nouă dava făcută tot din dubă, din dub, stejar în maghiară și slavă, la fel ca Dublinul, oraș numit Saqsin[60]. Saksin, saxon, mama lor de omofone, ne învață unii că nu au nicio legătură între ele, nu înseamnă deloc sakas-in, locul în care stau saka, că dacă ar însemna atunci limbile turcice și cele germanice sunt tot una, și atunci și turcii ar fi saka, adică sciți, adică saxoni Isaaka-soni, thaka și dhaka din Dahae, daci, big big problem, buyuk buyuk, cum ar zice turcul, un big pronunțat un pic altfel.

Dar cât de stupid să-i credem, nu-i așa, pe khazari ca fiind saka și saxoni doar după nume și speculații etimologice și fonetice și după înfățișare că erau albi, blonzi sau roșcați și cu ochi albaștri, exact ca așa-zișii evrei ashkenazi de azi, ca așa-numiții evrei Karaim[61] din Polonia ce chiar pretind că se trag din khazari. Karaim e karai-am, kiraly-am, sunt crai, regi, cezari, crai din Crimeea, e plin de pietre de mormânt khazare, iudee, cu menore, dar și cu irminsuli la Phanagoria[62] crimeeană, crai-am-an e caraiman, care nu e muntele negru, nu, ci e Rege-om, Regele care domnește peste regatul său, Kara-Iman, Țara-credinței, emunah în ebraică, az en iman, e rugăciunea mea în maghiară, țara imam-ului lui Dumnezeu. În Lituania limba karaim, din familia limbilor kipchak, a cap-saka, a capetelor seci, șefii aspri care sunt saka, mai e vorbită în localitatea Troki, zisă și Trakai, a tracilor, locuită de traci, mama lor de dracs trucks cum ar zice Iliescu, draci truci, kurt citit invers, turc în metateză, întors pe dos, dar nu de neam, ci de credință. Și peste toate astea adaugăm legendele karaimilor despre ei înșiși și anume că se trag din triburile Israelite luate în exil de asirieni, fugiți întâi în Caucaz și apoi dincolo, pe Volga, și de acolo în Crimeea, și asha îi vedem pe karaimii din Crimeea, urmașii khazarilor cezari crai kiraly, iudaizati, limpede, cel puțin în lumina asta. Și când peste toate mai vine și Friar Benedict[63] fraierul, călugăr liber, polonez și catolic, călător la 1200 împreună cu Giovanni del Carpine[64] la Marele Han, prin țara tătarilor, adică a cumanilor și khazarilor, vorbitor al limbilor, și ne zice, tăntălăul de el despre khazarii din Saksin, Saqsin, Sarighsin în turcă, Țarițân în rusă, Țari-tun, orașul țarilor sir-ilor în celtica edomită, cel din inima Cumaniei, al țării Kipchak[65], presupus a fi lângă sătucul Samosdelka[66] de azi, Samos-delta, delet-ul, ușă în ebraică, vărsare a râului sfânt, Samos, Volga de azi, în Caspică doar că pe vremea aia vărsarea era mult mai sus că încă nu era Aralul și Jeihunul și Saihunul, Amu și Syr Daria, the-Ria, se vărsau în Caspică, și din motivul ăsta nimănui nu i-a trecut prin cap să caute Saqsinul cel vechi în jurul sătucului Saykhin[67] din Kazakhstan, căci saka și sai sunt unii și aceiași, sfinți din neam, cin și khin-tha sfântă, aflat pe un braț mort al Volgăi la 100 de mile de Volgograd, în timp ce toată lumea îi caută lângă Astrakhan-ul, Ishtar-Khona, casa lui Ishtar, oraș apărut după 1300 după ce apele Caspicii au început din nou să scadă. Despre Saqsin multe ne zice benedictinul nostru, care bede-dice și bine zice, că era construit aproape de ruinele Itilului Etel distrus de ruși, nemesis-ul khazarilor de atunci și până acum, că ei se consideră Gothi și vorbesc o formă de germană, să îi zicem strămoașa iddishului, că sunt saka înrudiți cu germanii din Germania, țara aia de ei îi spun Deutch-land, țara dacilor și finlandezii îi zic Saksa și danezii Tzykland, țara tzyk-an-ilor țigani sau a Sicilor secui, că sunt înrudiți îndeaproape cu Gothii din Crimeea și, colac peste bufniță, cei mai mulți din ei sunt creștini, ce reacție să aibă drept-credinciosul într-ale științei și istoriei oficiale decât că evident fraierul de Friar, James Bond și Gandalf al vremurilor sale într-unul singur, khabar nu avea ce vorbește, că știu istoricii de acum tot și pe toate, mai bine ca el călătorul pe rokh, cum e cu norocul și cu sorocul săracilor Shah-Regilor.

Sorocul regelui khazar e știut, ni-l zice Fidelul Fadlan, domnește fix 40 de ani. La 40 în rusă i se mai zice soroc, că atâta e sorocul, the-rokh și rokh-the, roadul drumul, se oprește la 40 și acolo se vede norocul, calea regelui, na-rokh-ul ceresc. Dacă îl pune păcatul să depășească și cu o zi domnia e omorât de aceiași supuși care îl veneraseră cu o zi înainte, căci pesemne rațiunea i s-a întunecat, mintea i e confuză, puterea corupe, asta e, i-a venit soroc-ul, soroc citit sărbește este soroț, sorț și soartă și, după cum ne arată grafic Codex-ul Rohonczy[68], khazarul cesar moare prin sugrumare, cum bine am aflat de la Nelu, cum tot de la el știu că moților în vechime li se zicea cozari, Kozar e fiul lui Togarma cum ne zice Corespondența khazară[69], Togarma[70] Iafetul tokharian din care, zice legenda, dar eu nu știu ce să zic, se trag toți turcii și armenii și georgienii și moesii khazari urlători ca lupii, fark, vark sau warg în persană, graw citit invers, graff-i și grofi, și că ei i-au întâmpinat la poalele Apusenilor, în Bihor, pe unguri la venirea lor târzie din stepă prin Panonia. Însă arabul nostru seherezad, sah-reza-the, Ibn Fadlan, ne spune și povestea îngropării marelui rege, Khaqan-ul, Cocon-ul Sasan, căci s în pronunție devine kh sau g, ca în rega-rekha-reza-raisa, rege, și asta ne duce la Sasanidul sasan care devine kakan, kaghan, căci a devine o în pronunție turcică așa cum vedem în maghiară și tadjica dacică, adică Sasan e echivalentul sah-in-sah-ului, shohinshoh în tadjică, a padisahului, cel ce îi face pe regi, pa-the-Shah, Împăratul Împăraților, Sasanidul, Sa-San-the, Fiul Sfințeniei, Soarele Sfânt, Sfântul Sfinților. Se construiește o casă mare cu 20 camere în care în fiecare se sapă un mormânt, numit de ei rai sau ceruri, un sepulcru, sa-pulcheria, tha-pulcher înseamnă cel frumos în latină. Piatra acoperitoare e prelucrată ca să fie firmament, bolta cerească cea menită a fi fermă, a face închiderea cerurilor, ciel fermé. Sub casă se aduce o curgere de apă, un râu mare care se direcționează astfel încât să acopere râul mormântul ca să nu poată ajunge la el diavolul sau altcineva sau șerpi sau viermi, ritual identic cu cel al îngropării lui Alaric[71] Goth-ul după cucerirea Romei și foarte asemănător cu mormântul lui Qin Shi Huangdi[72], cu râul lui de mercur cu tot și cu uriașa armată îngropată împreună cu el, golită de viață și transformată în terracottă între timp, și mă izbește cum con-qub înseamnă împreună mormânt, concubina e cea care intră în mormânt împreună cu șah-mat-ul, cu regele mort, cum morți sunt prin decapitare cei ce îl îngroapă pe kaghan ca să nu se știe în care din cele 20 de morminte din cele 20 de camere e îngropat.

Îngropați pe toți i-ar fi vrut regele bulgar de pe Volga pe toți khazarii, cu tamga[73] lor cu tot, actualmente camuflată sub formă de trident ukrainean, însă pentru cine are ochi de văzut și minte de priceput nu e camuflaj e doar fierul roșu tatuat pe trup, ca să știi cine e tat-tu, tată-tău, tamga e agmat citit invers, agmat nefesh înseamnă a jeli, a ține doliu după sufletul plecat în ebraică, de fapt a-i da viață, la soroc, pe drumul de 40 de zile prin ceruri, akhmat sila zic cecenii neștiind ce zic, dar zicând în fapt putere din slavă sufletului tău, căci akh-mat e sediul sufletului, iar tamga e the-am-ga, viața trupului, acel I am, ceea ce animă omul, ființă materială și îi dă sens, marca stăpânului de pe carnea vitei, pecetea, pece-the, pece e carne în moroșenească, semnul de proprietate al jâzilor ashkenazi khazari asupra amaraților de hoholi, cumani ukrainizați cu moț în frunte, dar despre aceste lucruri, cu voia lui Dumnezeu, vom mai vorbi noi. Mă bate gândul că bulgarii sunt daxi din Daxia, bactrieni persani fugiți de heptaliți și de arabi, iar khazarii sunt dakhi parți, germanici și ei, fugiți prin Caucaz, dar și pe lângă Caspică în sus pe Volga, după ce Sasanizii i-au înfrânt definitiv pe Arsacizi în Persia, și de aici dușmănia teribilă atât între khazari și sasanizi, dar și între sasanizi și arabi și apoi între khazari și arabi, dar și între bulgari și arabi peste care vine vârf, homo homini lupus, dușmănia între bulgari și khazari, pe care pe amândoi îi înving rușii, de fapt Roshii bulgharilor, căci la 985 fac “pace veșnică”, “până va înota piatra și se va scufunda hameiul” și se supun rușilor care, cred eu, sunt nobilii sasanizi fugiți de arabi în stepă, în Urali, pe râul Kama, de unde au refăcut imperiul, Russia, Aissur citit invers, As-Sur, Assuria.

Bine, bine, și cine ce treabă au khazarii cu kipchacii și cine sunt cumanii și ce treabă au ei cu hoholii și mai ales cu românii și Bukhar-est-ul lor? Și mai e mult până la Bukhara, Drăgoșele?

[1] Émile Benveniste – Vocabularul instituțiilor indo-europene, editura Paideia, București, 2020, pag. 39

[2] În mitologia nordică , Asi, mai bine cunoscuți sub numele de Aesir , sunt zeii, stăpânii absoluti ai cerului .

[3] Este al doilea oraș ca mărime din Kârgâzstan, situat în Valea Fergana în sudul țării și adesea denumit „capitala sudului”

[4] Ioan Asan I a condus Țaratul Vlaho-Bulgar între 1189 și 1196. De la numele său provine denumirea întregii dinastii a Asanizilor/Asăneștilor.

[5] Wusun au fost un vechi popor de stepă semi-nomadă menționat în înregistrările chineze din secolul al II-lea î.Hr. până în secolul al V-lea d.Hr.

[6] Giulești este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Maramureș, Transilvania, România.

[7] Berbești este un sat în comuna Giulești din județul Maramureș

[8] Serghei Parajanov a fost un regizor de film sovietic de origine armeană, scenarist și artist care a adus o contribuție fundamentală la cinematografia mondială cu filmele sale Umbrele strămoșilor uitați, Legenda Fortăreței Surami și Culoarea rodiei.

[9] Goții din Crimeea erau triburi greuthungi-gotice care au rămas în ținuturile din jurul Mării Negre, în special în Crimeea. Au fost cele mai longevive dintre comunitățile gotice. Existența lor este bine atestată de-a lungul veacurilor, deși perioada exactă în care au încetat să existe ca o cultură distinctă este necunoscută.

[10] Galiția, numită uneori și Halicia este o regiune istorică împărțită actualmente între Polonia (Galiția de Vest) și Ucraina (Galiția de Est).

[11] Filmul Pintea în regia lui Mircea Moldovan (1976) (https://www.imdb.com/title/tt0075067/?ref_=fn_al_tt_1)

[12] Fortăreața Yamchun, cunoscută și sub numele de Zamr-i-Atash-Parast (fortăreața veneratorilor focului) este unul dintre cele mai vechi și impunătoare monumente istorice din Wakhan.

[13] Este un sat situat în regiunea Wakhan din Tadjikistan.

[14] Este o parte accidentată, muntoasă a regiunilor Pamir, Hindu Kush și Karakoram din Afganistan.

[15] Al-Fadhl ibn Muhammad al-Shaddadi sau Fadl I a fost emirul Shaddadid al Arranului din 985 până în 1031.

[16] Richard Nelson Frye (1920 –2014) a fost un savant american în studii iraniene și din Asia Centrală și Aga Khan profesor emerit de studii iraniene la Universitatea Harvard, editor al cărții despre aventurile lui Ibn Fadlan.

[17] Este un termen folosit în sursele arabe medievale pentru a se referi la slavi și la alte popoare din Europa Centrală, de Sud și de Est sau, într-un sens larg, la sclavii europeni.

[18] Este un oraș din nord-vestul Marocului.

[19] Shangri-La este un loc fictiv din Munții Kunlun descris în romanul Lost Horizon din 1933 al autorului englez James Hilton.

[20] Cronica vremurilor trecute este o istorie a Rusiei Kievene de pe la 850 până la anul 1110, scrisă prin anul 1113 în Kiev. Compilația originală a fost considerată pentru multă vreme ca fiind opera călugărului Nestor și de aceea a mai fost numită și „Cronica lui Nestor” sau „Manuscrisul lui Nestor”.

[21] Sfânt, în limba greacă

[22] Sfântul Patrick a fost un misionar creștin romano-britanic din secolul al V-lea și episcop în Irlanda. Cunoscut ca „Apostolul Irlandei”, el este principalul patron al Irlandei, ceilalți sfinți patroni fiind Brigit of Kildare și Columba.

[23] Kunta Kinte este un personaj din romanul din 1976 Roots: The Saga of an American Family al autorului american Alex Haley. Kunta Kinte s-a bazat pe unul dintre strămoșii lui Haley, un bărbat din Gambia născut în 1750, înrobit și dus în America, unde a murit în 1822.

[24] Este capitala și cel mai mare oraș al Republicii Tatarstan din Rusia.

[25] Ivan al IV-lea, numit și Ivan cel Groaznic, (1530 – 1584) a fost primul cneaz moscovit care s-a intitulat “țar”.

[26] Veliki Novgorod, cunoscut și ca Marele Novgorod (care înseamnă „oraș nou”) este unul dintre cele mai vechi și mai importante orașe istorice din Rusia, având peste 1,000 de ani de istorie

[27] Este un oraș în regiunea Vladimir, Rusia.

[28] Țarul Simeon Veliki a domnit asupra Bulgariei între 893 și 927 în timpul Primului Imperiu Bulgar.

[29] Charlemagne sau Carol cel Mare a fost rege al francilor din 768, rege al lombarzilor din 774 și primul împărat al romanilor din 800.

[30] Kubrat a fost conducătorul Onogur-Bulgarilor, creditat cu înființarea confederației Vechii Mari Bulgarii în cca. 632.

[31] Kebra Negast sau Gloria Regilor, este o relatare epică națională din secolul al XIV-lea din Etiopia, scrisă în Ge’ez de Nebure Id Ishaq din Axum, de biroul lui Abuna Abba Giyorgis și la comanda guvernatorului Enderta Ya’ibika Igzi’.

[32] Este o figură menționată pentru prima dată în Biblia ebraică. În povestea originală, ea aduce o caravană de cadouri valoroase pentru regele israelit Solomon.

[33] În mitologia greacă, Menelaus a fost un rege al Spartei miceniene. Potrivit Iliadei, Menelaus a fost o figură centrală în războiul troian, conducând contingentul spartan al armatei grecești, sub fratele său mai mare Agamemnon, regele Micenei.

[34] A fost un conducător al bulgarilor în a doua jumătate a secolului al VII-lea și este creditat cu înființarea Primului Imperiu Bulgar în 681.

[35] Petre Ispirescu (1830 – 1887) a fost un editor, folclorist, povestitor, scriitor și tipograf roman, cunoscut mai ales datorită activitații sale de culegător de basme populare românești.

[36] Deseori denumit Krum cel Înfricoșător, a fost hanul Bulgariei între anii 796 și 803 până la moartea sa în 814.

[37] A fost prima capitală a Primului Imperiu Bulgar în timpul Evului Mediu și este acum un mic oraș din provincia Shumen, la 20 km nord-est de capitala provinciei, Shumen.

[38] Bătălia de la Marathon a avut loc în anul 490 î.Hr. în timpul primei invazii persane a Greciei, între cetățenii Atenei, ajutați de Plataea, și o forță persană comandată de Datis și Artaphernes. Bătălia a fost punctul culminant al primei încercări a Persiei, sub regele Darius I, de a subjuga Grecia.

[39] Războiul Peloponezian (431–404 î.Hr.) a fost un război grecesc antic purtat între Atena și Sparta și aliații lor respectivi pentru hegemonia lumii grecești. Războiul a rămas indecis mult timp până la intervenția decisivă a Imperiului Persan în sprijinul Spartei.

[40] Liga Deliană, fondată în 478 î.Hr., a fost o asociație de orașe-stat grecești, numărând între 150 și 330, sub conducerea Atenei, al cărei scop era să continue lupta împotriva Imperiului Persan după victoria Greciei din Bătălia de la Plataea la sfârșitul celei de-a doua invazii persane a Greciei.

[41] A fost un istoric și general atenian. Istoria Războiului Peloponezian relatează războiul din secolul al V-lea î.Hr. dintre Sparta și Atena până în anul 411 î.Hr.

[42] A fost un călugăr și pustnic copt, cunoscut, de asemenea, ca Macarie cel Bătrân sau Macarie cel Mare. Este venerat ca sfânt în Biserica Ortodoxă și în Biserica Catolică.

[43] Ashkenaz din Biblia ebraică este unul dintre descendenții lui Noe. Ashkenaz este primul fiu al lui Gomer și un patriarh iafetic în Masa Națiunilor.

[44] Al doilea asediu arab al Constantinopolului în anii 717–718 a fost o ofensivă combinată pe uscat și pe mare a arabilor musulmani din Califatul Omayyad împotriva capitalei Imperiului Bizantin, Constantinopol.

[45] Muntele Seir este numele antic și biblic pentru o regiune muntoasă care se întinde între Marea Moartă și Golful Aqaba în regiunea de nord-vest a Edomului și la sud-est de Regatul lui Iuda.

[46] Leon IV Khazarul (750 – 780) a fost împărat bizantin între 775 și 780 d.Hr. S-a născut din împăratul Constantin al V-lea și împărăteasa Țitzak în 750.

[47] Tzitzak, botezată Irene, a fost o prințesă khazară, fiica lui Khagan Bihar, care a devenit împărăteasă prin căsătoria cu împăratul roman de Est Constantin al V-lea (r. 741–775).

[48] Bihar a fost un Khagan al Khazarilor în anii 730. Bihar a fost tatăl lui Tzitzak.

[49] The Khazar Origin of Ancient Kiev – J. Brutzkus

[50] Khazarii, hazarii sau cazarii, au fost un popor turcic seminomad[2], cu ascendență scită, din Asia Centrală a cărui majoritate s-a convertit la iudaism.

[51] Este un oraș de pe malul râului Yamuna din statul indian Uttar Pradesh, la aproximativ 210 km sud de capitala națională New Delhi.

[52] Aga Khan este un titlu deținut de imamul șiiților Nizari Ismāʿīli. Din 1957, deținătorul titlului este al 49-lea Imām, Prințul Shah Karim al-Husseini, Aga Khan IV (n. 1936). Toți Aga Khans pretind că provin din Muhammad, ultimul profet al islamului.

[53] Eliezer din Damasc a fost, după spusele lui Targum, fiul lui Nisrod. Eliezer era capul casei patriarhului Avraam, așa cum este menționat în Cartea Genezei (15:2).

[54] Catarismul a fost o mișcare creștină dualistă sau gnostică între secolele al XII-lea și al XIV-lea, care a prosperat în sudul Europei, în special în nordul Italiei și sudul Franței. Adepții au fost descriși ca catari și s-au referit la ei înșiși ca buni creștini, iar acum sunt amintiți în principal pentru o perioadă prelungită de persecuție religioasă de către Biserica Catolică, care nu le-a recunoscut creștinismul neortodox.

[55] Este o fostă provincie a Franței

[56] Bogomilismul a reprezentat un curent religios dualist gnostic ce sintetizează paulicianismul armean și mișcarea reformatoare a bisericii slave din Bulgaria între 950 și 1396. Bogomilii se mai numeau patareni, babuni, albigenzi (catari) etc.

[57] Dublin este un sat din regiunea Gomel din Belarus. În 2004, populația era de 354 de locuitori.

[58] A fost un cărturar și explorator berber magreb care a călătorit mult pe ținuturile Afro-Eurasiei, în mare parte în lumea musulmană, călătorind mai mult decât orice alt explorator din istoria premodernă, totalizând aproximativ 117.000 km, depășind Zheng He cu aproximativ 50.000 km și Marco Polo cu 24.000 km

[59] Sviatoslav I Igorevici a fost Marele Prinț al Kievului faimos pentru campaniile sale persistente în est și sud, care au precipitat prăbușirea a două mari puteri ale Europei de Est, Khazaria și Primul Imperiu Bulgar.

[60] Saqsin a fost un oraș medieval care a înflorit din secolele al XI-lea până în secolele al XIII-lea. Era situat în Delta Volga sau în regiunea Volga de Jos și era cunoscut în vremurile pre-mongole ca Saksin-Bolgar, care în vremurile mongole a devenit Sarai Batu.

[61] Iudaismul karait sau Karaism, este o mișcare religioasă evreiască caracterizată prin recunoașterea doar a Torei scrise ca autoritate supremă în halakha (legea religioasă evreiască) și teologie.

[62] Phanagoria a fost cel mai mare oraș grecesc antic din peninsula Taman, întins pe două platouri de-a lungul țărmului estic al Bosforului Cimmerian.

[63] Benedict al Poloniei (c. 1200 – c. 1280) a fost un călugăr franciscan polonez, călător, explorator și interpret.

[64] Giovanni da Pian del Carpine (c. 1185 – 1 august 1252), a fost un diplomat, arhiepiscop și explorator italian medieval și unul dintre primii europeni care au intrat în curtea Marelui Han al Imperiului Mongol.

[65] Kipchaks sau Qipchaks, cunoscuți și sub denumirea de Kipchak Turks sau Polovtsians, au fost un popor și o confederație nomadă turcă care a existat în Evul Mediu, locuind în părți ale stepei eurasiatice.

[66] Samosdelka este un sat de pescari din sudul Rusiei (la aproximativ 40 km sud-sud-vest de orașul Astrakhan) în apropierea căruia arheologii au raportat în septembrie 2008 că au găsit rămășițele lui Atil, capitala regatului medieval khazar.

[67] Este un sat din vestul extrem al Kazahstanului, la granița cu Rusia.

[68] Este o carte manuscrisă ilustrată a unui autor necunoscut, cu un text într-o limbă și un sistem de scriere necunoscute, care a apărut în Ungaria la începutul secolului al XIX-lea.

[69] Corespondența Khazară este un set de documente, despre care se presupune că datează din anii 950 sau 960 și ar fi scrisori între Hasdai ibn Shaprut, secretarul de externe al califului de Cordoba, și Joseph Khagan al Khazars.

[70] Este o figură din „tabelul națiunilor” din Geneza 10, lista descendenților lui Noe care reprezintă popoarele cunoscute de vechii evrei.

[71] A fost primul rege al vizigoților, din 395 până în 410. A ajuns la conducerea goților care au venit să ocupe Moesia – teritoriu dobândit cu câteva decenii mai devreme de o forță combinată de goți și alani după bătălia de la Adrianopol.

[72] A fost fondatorul dinastiei Qin și primul împărat al Chinei unificate

[73] O tamga sau tamgha este un sigiliu abstract sau o ștampilă folosită de nomazii eurasiatici și de culturile influențate de aceștia. Tamga era în mod normal emblema unui anumit trib, clan sau familie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.