“Mare virtute este a răbda cele ce vin asupra noastră și a iubi pe cei ce ne urăsc după cuvântul Domnului (Matei 5,44)” Marcu Ascetul. Despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc prin fapte. Capul 47

Am aterizat la Urgench. Mă simt plin de zvâc și veselos coborând din avion în geaca mea roșie de puf, pihe în ardelenește și maghiară, pih înseamnă gras în daco partă, înfoiat și gras ca porcul, căci h e g și pih e pig, huk în farsi tadjică, adică hog, un alt porc în engleză. “This is the desert and it’s really hot” spune hâtru Dabron. Afară sunt 4 grade. Dar e soare, orbitor chiar. Nimeni nu poartă mască, nici în aeroport. Normalitatea stă în așa-zisa înapoiere, în conservarea a ceea ce a fost, “but there were some who resisted”, în sămănătorism și poporanism, în pustii și deșert, în insule și vârfuri de munți, departe de lumea dezlănțuită, acolo unde chipul și keep-ul lui Dumnezeu în oameni e mai puțin putrezit, încă se mai vede, căci tot pământul e plin de slava lui Dumnezeu, dar oamenii nu mai au ochii să-L vadă. Ce vedem aia intră în noi, ce alegem să vedem, pe ce punem ochii cu dorință, “iar el privind de săptămâni îi cade dragă fata”, căci ochii sunt fereastra inimii și porunca Domnului e “păziți-vă inima căci din ea ies toate izvoarele vieții”. Am ajuns pe Amu Darya[1], Omu the Ria, Râul Omu departe de vârful Omu, dar atât de aproape, Muntele vieții și Râul vieții, căci râul și raiul Duhului Sfânt din muntele Domnlui izvorăște, iz-dvor și iz-door, ușa apei și ușa puterii, putenza în corsicană, putința, εξουσία Isusia în greacă înseamnă putere, căci Isus e apa vieții, Izus-ul care dă putere și viață veșnică celor ce s-au încrezut, e Oxus-ul, ox-is, bou-ul ce trage alături de noi în jugul cel bun și ușor, e Ba-ul, adevărata putere, stăpânul spațiului și timpului care le ține pe toate în așteptarea curățirii lumii, pretudindeni, dar și aici la Urganch[2], în locul de unde pe vremuri începea vărsarea marelui fluviu, flow-va, curgere la vale, în Aral.

Amu mai înseamnă și negru. Unii zic că în islam culorile sunt asociate direct cu punctele cardinale, iar negru e nord, căci arabii se uitau spre el înspre miazănoapte. Dar dacă e așa atunci Sir Darya[3] de la nord de aici, la capătul celălalt de Aral, ar fi râul Sudului, căci Sir e sur, sud în spaniolă, mă străfulgeră amintirea Patagoniei cu al său viento del sur. S-or fi inversat polii, mai știi, sau cei ce i-au dat numele au venit mai din nord. În uzbekă sir e secret, și ei zic că e Râul Secret, câte prostii mai pot crede oamenii din neștiință! Cele mai vechi nume ale lor sunt însă altele, nu Oxus și Jaxartes grecești, ci Jaihun și Saihun, Sângele Vieții și Sângele Sfânt, căci hun e sânge, fiind și om, căci hun e hum, cum încep să înțeleg cât de des se schimbă m cu n, ma cu na, viața cu nu, și hum e human, cel făcut din humă în care e hun, sânge, sa-în-ge, sfințenie în trup cum tot zic, vocea celui care strigă în pustie, iar Jai sau Ji sau Chy sau Qi e viață în sogdiană și farsi și ebraică și chineză, iar saii sunt cei sfinți, ființele ga, sfinte, sa-ga saka cei ce se trag din Isaac[4], cei veniți din Sa, din Sion[5], Saion, până pe Saiun[6], Saihun.

Khiva e la sud de cursul Amu Dariei de azi, în Karakum[7], deșertul negru, Urgenchul e chiar pe fluviu, mai mult în Karakum, țara cumanilor, dar un pic și în Kyzylkum[8], deșertul roșu sau țara cumanilor roșii, zic eu. În evul mediu, la 900, după cum ne zice Al Maqdisi, cel Makadasi, Ma-kados, suflet sfânt în ebraică dacă nu devine fariseu și pe ascuns devine codoș, țara asta se chema, Khwarezm[9], poate pronunția turkică a Khorasan[10]-ului, din nou schimbare m cu n, m e turkic, iar n-ul e persan, așa cum e Moș Nicolae la noi, persan, și Moș Mikulas la unguri, turckic, sau Mykolaevul ucrainean, turkic care e Nikolaev în rusă, persană. Khorasan e gora-tha-an, țara muntoasă, cea plasată în munți, dar e și corazon, suflet, inimă, în portugheză, căci har e munte în ebraică, cel făcut din piatră, kar, iar gar e munte și el, dar și peșteră în farsi, arabă, dar și în prakrit[11], sindhi, hindi și aproape toate variațiile indiene de farsi, gaură în munte, gar în har, locuință și loc de stat, gare în franceză, templu ghra în sanscrită, unde vedem limpede și metateza gar-gra, căci unde să stea guru decât într-o peșteră gar în munte, gor, în inima lui cea sfântă, Chora în greacă, aici în Khorason, în Khara-zam, munte pământ în farsi sau aici la poalele muntelui, în câmpia rezemată pe munte, Khar-rezam, Horezum, aflat ca Horezu[12] nostru chiar la poalele Khar-pati-lor munți de har, khar făcuți din piatră, kar.

Mukaddasi ne zice multe. La vremea călătoriei lui prin Hudud Alam[13], hotarele lumii, alem în arabă și amharica[14] etiopiană, olam în ebraică, a-lumii în română, Imperiul Khwarezm avea două capitale, una la sud de Oxus, de fapt la vest, în partea persană a lui, Jurjaniyah, Georgiania sau Ge-Arjania, pământul Arienilor Ar-ge-ishi, oameni din pământ iluminat, ajuns Urganch, Argan-ge, pământ al urgiei și orgiei, al muncii și robiei, în timpurile rele, de urgență. Pe malul celălalt, la nord, dar de fapt la est, pe partea turkică, turanică, Thor-an-ga, o fi fost și Toranaga-sama[15] vreunul din perșii închinători la soare, Sor, se află principala capitală, Kath-ul, putere în kazakhă, limba khazarilor cazaci, kaza-ge, oamenii puternici veniți din Gaza și rămași pe aici o parte, că o parte plecat-au pe Don și pe Nipru, cazaci per se, oraș scris și pronunțat și Kyat sau Hyatt, ca hotelurile, centrul puterii, Chita, ca orașul rus siberian, the-iberian. Kath, încă există, dar orașul medieval, uriaș și înfloritor, se află la kilometri buni de unde îi sunt acum rămășițele moderne. Oxusul se mișcă, se mută, moare, dar nu se predă, nu încă, de o mie de ani, de când a ajuns o umbră a urieșeniei de fluviu ce era, totuși se zbate, ca Jaxartesul, ca doi șerpi argintii, cei doi șerpi, se mișcă, kilometri întregi în ani și zeci și sute, surpând orașe, inundând, secând, răzbunându-se pe oamenii care l-au înlănțuit în așteptarea zdrobirii capului de către rodul pântecelui femeii, cum zice atât la Geneză, cât și la Apocalipsă, circular, orobourus[16]-ul înghițindu-și coada, și limba, pe sine și pe toți ce i se închină conștienți sau nu, căci toată lumea șade în cel rău, svastica rotindu-se la infinit în maya, în lumea deșertăciunii, pe o spirală în jos, progresînd, căci uzurpatorul nu are viață în sine însuși, ci a primit-o și apoi a pierdut-o și o tot pierde de când s-a tăiat de la El, de la Alfa și Omega, căci Dumnezeu e începutul, mijlocul și finalul oricărui bine, cel ce e Abba și dă și celor buni și celor răi Apa, tată în maghiară, apă în română și farsi, până la finalul zilelor când toți vom da socoteală pentru timpul și viața și talantul nostru, pentru crucea pe care am dus-o și pe care ne-am sacrificat, sacri-fii-ca-the, prin care am devenit sacri, dacă am devenit, divin-in-the, crucea care e întâlnirea între timp și eternitate, eternul prezent, întâlnirea între verticală și orizontală, materializarea Duhului și înduhovnicirea materiei, static și etern, acum și aici și în veac și veać adică viață, scara lui Iacov și mai ales scara Domnului, moarte unde-ți este boldul, skara e scar și sakara, sa-car-ne s-carne cicatrice, tăiere, iar sakhar e recompensă în ebraică, urcarea, de unde zahăr sau zucker sau sakhar în sanscrită, căci scara e recompensă, posibilitatea de a suferi aici vindecându-ne, îndumnezeindu-ne prin lucrarea Duhului Sfânt, în Numele Domnului, ca să putem intra prin porțile veșnice, ridicați-vă porți veșnice ca să intre Împăratul Slavei!

Khyat-ul nu stătea direct pe Oxus, era așezat pe un canal, Jardhr, și pe alte numeroase mici canale ce traversau străzile și de care Mukaddasi ne zice că erau atât de mizerabile că depășeau Ardabilul[17] în Adharbayjan[18], Arda-baal, domnul pământului, ard și earth și ardeal, în țara celor ce se închină la alt dumnezeu, adhar-bay-jan, unde jan e gean, oameni, bay e bey și Bagh și Bog, și adhar e other. Așa ne zic cronicarii palestinieni, dar și cei persani din vechime aflați în slujba arabilor cuceritori, mărturii strânse de G. Le Strange[19], în “The Lands of the Eastern Caliphate”. Da, era plin de canale pe atunci, Aralul exista deja, era apă peste tot, toată zona era un fel de Veneție sau Amsterdam sau Sankt Petersburg sau Stockholm, ce stranii similitudini, cu dogi venețieni, dutch experți în dyke-uri, cu ruși Rosh bogatiri din Bactria și duci suedezi, sve-the, cei luminoși și sfinți, svieta ca Svetlana, așa era și aici, cei rămași, remains disprețuiți de cei plecați, reman înseamnă murdar în daco-partă, remanih e remania, romania, remmiah înseamnă viclenie în ebraică, profetul Ieremia se pare că era, Ia-remmiah, necurat și viclean, cel puțin pentru unii, cei plecați, căci cei rămași, ramanii, încă mai stăpâneau priceperea veche, încă își duceau traiul pe pământul secătuit de viață, deșert în facere, și reușiseră să amâne inevitabilul făcând una din marile minuni ale lumii, neștiute azi de nimeni, Aralul. Hyatt[20]-ul era mare, cam cât Nyshapur[21]-ul, Noul Shapur[22], după numele marelui împărat Sassanid, capitala Khorasan-ului persan, lângă Mashhad, unde sunt înmormântați atât Harun al-Rashid[23], Califul, cât și Ferdowsi[24], marele poet, autorul lui Shahname, Cartea Shahilor, a regilor, marea epopee persană, de fapt Saka-name, numele Saka, căci nomen est omen și Numele ne e noima, noema, na-e-ma, scopul pentru care ni s-a dat viață, “my life is my message”, povestea, sensul, “căci I s-a dat un nume mai presus de toate numele”, singurul în care trebuie să fim mântuiți, singurul care are putere, Isus.

Yaqut al-Hamawi[25] “arabul” cel născut în Constantinopol, yakut înseamnă roșcat, roșu, așa ca și cazacii din Yakutia Siberiana, numită și azi Republica Sakha, marele geograf al perioadei abbaside[26], e ultimul călător care a trecut prin Urgench în 1219, cu un an înainte de cucerirea mongolă, și ne-a lăsat descrierea celei de-a doua capitale a Khwarezmului, cea persană. Jurjaniyah se află la o aruncătură de săgeată la vest de marele canal navigabil care venea din Oxus, paralel cu el, iar casele erau protejată de inundații printr-un imens dig, dyke cum din vechime făceau dakhae-ii locului, daci și dutch, străbunii, deka în sârbă, dig din română e săpătură în engleză și e pirs în farsi, piers, pontoane în engleză, handak e șanț mare în farsi, unde han e mare și dak e șanț, iar daika e dig în rusă, cică luat din engleză, dar doica, cea care face să curgă laptele, moloko, milk, o aveau rușii cu mult înainte, cam de pe când erau diacii, diac-onii, conducătorii, locului ăstuia sir-ii, pronunțat săr, sar în ebraică, cei ce se pricepeau să facă baraje, band, bund e digul din Shanghai, sarband e baraj în tadjică, baraje făcute de domni, dam în engleză, dem-in e demon, domn în greacă, daimon, domn și în japoneză daymio, domn și la noi, dom’ Perignon, damn ce de coincidențe.

Yakut zice că nu a văzut vreodată vreun oraș mai puternic, mai frumos și mai bogat, greu de crezut venind din Constantinopol prin Baghdad și Isfahan, dar totuși remarcabilă afirmația. La numai un an după, cum zice învățatul persan Juvayni[27], Giovanni, mongolii lui King-is Han cuceresc cu greu orașul, și asta numai după distrugerea digului care-l păzea și direcționa apele uriașului Oxus dinspre Caspică spre Aral. Orașul inundat a capitulat. Ca pedeapsă pentru rezistența acerbă 50.000 de soldați mongoli au primit ordin să distrugă orașul și să execute fiecare câte 24 de locuitori, adică un milion două sute de mii de oameni, cel mai mare masacru din istorie. Urgench-ul în care nu demult am aterizat nu e Urgench-ul de care vorbeam mai sus, ci un epigon târziu amărât și modern, evil-luat. Orașul dakhik vechi și mare și încărcat de istorie, făuritorul Aralului, cel cucerit de arabi la 712 și apoi distrus de mongoli și-a revenit ca pasărea Phoenix, feniciana, cea fără dușmani, foe-nix, ca mai apoi să fie cucerit și de Timur lane[28], cel șchiop, iar mai apoi s-a lăsat răpus și el într-un final, însă în timp, secând odată cu Amu Daria, de la secol la secol, nu de tot, nu încă, e acum în Turkmenistan, la 160 de kilometri de aici, de aici spre vest, vizavi de Nukus-ul din Uzbekistan, Noul Kush, și se numește Konya Urgench, Urgench-ul vechi, în turkmenă. Konya e Kun-ie, kun e khun și hun și cuman, coman e com-an, an-com, un moc citit invers, sau moć moț, din nou putere în bosniacă și în sârbă și bielorusă, dar putere e și la moșnenii moćneni de la Moeciu sau la moesii mezi din Möet sau la moții Apuseni, că un mocan e an-com, com-an citit invers pe silabe, cuman, totul se leagă și totul pare a fi despre putere, botere în limba bască, dar maoz sau moț în ebraică cum mai ziceam, adică și puterea și moțul din cap, vârful, top-ul și tzopf-ul care e moț în germană și așa le și ziceau nemții moților, simbolul puterii încă de la Samson, la saka și la daci că de aia aveau căciuliță încovoiată să țină moțul, ca burii și goții, și luptătorii de teracotă chinezi ai lui Qin Shi Huang[29]din Xian, unii cu căciuliță și alții cu moțul la vedere, ca samuraii sau ca războinicii sikh cei mereu cu sica la ei și cu moțul prins în turban.

Kukhandis e locul tare, citadela, Kush-in-this, locul în care stau kush-anii, locul puterii și a celor puternici, kushanii care sunt cumanii cei albi și roșcați și mezi cu ochi albaștri, dar și Cook-nea, locul unde e mâncarea, multă și bună, în caz de asediu, Konya e bucătărie în maghiară și cetate în Turcia, Cuhnea era curtea cea a lui Bogdan, curțile și bucătăriile domnești, căci domnești cetatea e în sine sediul puterii, Șed-ul și sediul unde șade puterea, locul înconjurat de dușmani, siege, a-sediu, și de ape, ca o insula, sziget în maghiară, adică cetatea sediului puterii, Sighet-ul, al Marmației, marhamat înseamnă rugăminte, favoare în turkică, al recunoștinței, al bunăvoinței, târgul mărinimos, the-arg-ul, Ark-ul, Arkanch, Urganch, locul puterii, locul tare, care acum nu mai e decât pustiu și deșertăciune, sic transit gloria mundi. După revenirea șefilor, shofet în ebraică, a capilor, rosh, plecați demult de aici și acum întorși, a rușilor, Imperiul, fosta Dakhae, a fost împărțită între Turkmenistan, Kazakhstan și Uzbekistan. Dayuanul, Daoi-in, de care ne zice Zhang Qi, țara în care sunt daoii, numele dat de greci dacilor, Ferghana de azi și din vechimi e acum în Uzbekistan, Kyrgyzstan și Tadjikistan, aceasta fiind singura țară persană dintre ele. Sogdiana a fost împărțită între Uzbekistan și Tadjikistan, iar Bactriana, Daxia, între Tadjikistan și Afghanistan. Bătăliile cu englezii din Marele Joc al Asiei Centrale din secolul XIX și Lenin au stabilit granițele, împărțind, împărățind ca să nu fie bine, ca să nu se mai poată despărți vreodată fără ură și fără război, dând unora ce era a altora, sau a niciunuia din ei, îndreptățindu-i și apoi luându-le ce era a lor și dând altora, crescând furia în ei, îndreptată împotriva aproapelui. Divide et impera. Devi-the, David, înseamnă ad literam dumnezeu sau diavol, devi-el, devil, depinde pe cine întrebi, pe închinătorii la idoli, la soare și la parte sau pe cei la lumină și la întreg. Dumnezeu strânge și unește căci Unu-eshte, iar cine divide se golește de Dumnezeu, devoid, și aduce devi, diviziunea, partea, partha care des-parthe adică death-parte, căci niciun mădular nu poate supraviețui tăiat din trup. Antropos înseamnă om în greacă, an-trup-is, ceea ce este în trup, chemat sa-port-in pe însuși Dumnezeu, so-trop-an, antropos citit invers, straniu e că provinciile persane au fost numite satrapii, cele ce fac trupul și trupa, țara și kara, oastea țării, în daco-parthă.

Autobusul se apropie de Khiva, cel mai bine păstrat oraș al Asiei Centrale zic unii. Se vede curgerea veche a Oxusului, un canal, mai multe, pământuri aride de deșert și de iarnă străbătute de canale, alburii, solul e salin, de la inundații și evaporări, apare mineralizarea din cauză că plouă mai puțin decât se evaporă, îmi zice Adi, geologul, inundație se zice sel în farsi tadjică dacică, cea aducătoare de sare pe sol. Pe hărțile vechi Khiva se chema Khîvah sau Khivak, situat pe mai multe canale care legau orașul de Oxus. Canalul cel mare se numea Nahr Madra, care uda cartierul central, mother, al Khivei, Bârsa, birth-a orașului, madrid-ul ei, mother-the. Un alt canal, mai mic, Nahr Kivak pornea din Madra și uda periferiile, rabad-ul, locul celor mulți, rabbot în ebraică, care robotesc. Nahr e râu în ebraică, nehar, aproape, near în engleză, de apă, nero în greacă, de unde și Nera noastră din Banat, dar dacă înmoi r-ul în l devine Nela, Nil. La Nil i se zicea Iteru, itheru în egipteana veche, copta, zice flamandul Pauwels[30], un nesătul flămând ca toți dacii, asta după cumoaștere, Doamne ai milă de mine și de noi. Itheru e izeru, apa, iza-re, iezer e ozer în rusă, iar Oder-ul e un râu nemțesc. Evreii îi ziceau Jeor, Nilului, Jiul, jiur, apa, căci iz e ij, ca râul din Rusia și lacul olandez, iar citit invers e pur și simplu Ji, iar jiur sau jur e apă în armeană și aici se închide cercul căci, cât de straniu, ăsta e numele Nilului în ebraică, apă în armeană, Jiul în română, Apa. La apă în rusă îi zice Voda. Canalul Wadak lega Khiva de Khyatt, voda-ag, cel ce aduce apa, viața, mila lui Dumnezeu, Apa, sau Wottan, Voda-in, Odin cel care e Ud-in. Wadak era mai mare decât canalul Buh, Bug și Bog, Dumnezeu Vohu persan, care curgea paralel și erau ambele navigabile și sunt menționate de Mukkadasi, nume din perioada islamică, nu e de mirare când însuși ritualul islamic sacru al abluțiunii[31] se cheamă wudoo, un fel de voodoo, spălare cu apă, voda, în rusă. Totuși, Măria-mânie-sa, cum zicea Moișanu când suduia, sod e mister în ebraică, cum se poate așa ceva, limbi indo-europene și semite legate atât de adâncă încât sunt una? Citeam deunăzi pe crucea unui mort ukrainean, spasi i sohran, salvare și mântuire, spas e mulțumesc în kurdă și sepas e în persană, sohran e shukran în arabă, shokr în farsi, mulțumesc și el, rădăcina e vizibilă, aceeași, mulțumire pentru sa-pa-is, este facere sfântă și pentru sacru-in, ceea ce e sacru, har și pace, mulțumesc și mulțumesc, scris de un ucrainean în persană și arabă.

W din arabă se pronunță V în farsi, notează Le Strange, iar d/dh devin invariabil z, în timp ce th devine s, și așa devine Zuleiha arabă, strălucitoarea, soleil-Ha, Soleia, însorită, în franceză și Doleia de fapt Doreia, d’aurea, în latină și Daria și Dalia în farsi și română, aur și soare și lumină peste tot chiar și în Dorel, Dor-El, ce d’Aur-el, cel făcut din aur, din ar, din iluminare, the-ar, zar și zare, zorel care zorește în zare de zor, zor e mult în farsi și armeană, sehr în germană, epigonii din coloniile depărtate, the-parth-ie. Tot așa ued în arabă, oaza cu iza care ouzes, loc cu apă, ud, devine vod în farsi, voda în rusă, căci rușii sunt sassanizii plecați, dar u e i în greacă, ued e ied, iar d/dh sunt z în farsi și astfel ued-ul ud devine iez-ul iz, apă, iar în farsi voda wuda devine viza, viz e apă în maghiară va-iz, apă curgătoare, și în toate limbile celtice, unde vizge e whiskey, apa vieții. Viața și moartea stau în puterea limbii zice apostolul Iacov. Limba e cea vorbită, vie, nu cea scrisă, scriptată, căci slova omoară, pe când iubirea, y’b’r în daco-partă, adevăr, ever, de sus, uber, în același timp, dă viață. Dumnezeu a făcut lumea prin cuvânt viu, vorbit, suflat apoi în gura lui Adam, limba sacră e softul Creației, El Însuși, El-in-Sa-is, e vocalele, toate A în fapt, dar pronunțate diferit prin depărtare de El, iar îngerii creați ca să țină creația, să țină viața, să fie duhuri slujitoare, sunt consoanele, con-son, împreună sunet, împreună fii, son, împreună sfinți sa-in, dar doar împreună, niciodată singuri, căci atunci devin părți, parthi, devi-dați, dați dracului, devoid, goliți de Dumnezeu care îi ține și pe ei prin Cuvântul său Viu, A! Consoanele sunt înșelătoare, căci știm că B e V și W devine U și H-ul se aspiră, se pierde, dar când se vede devine Kh și kh e G și uite așa Buddha e Wuddha, Wottan[32] sau WoDan, care e Odin[33] care e (Ha)Odin, Houdini[34] adică Khouda, Dumnezeu în farsi, Cel bun, Goud-the, God-tha the good al goth-ilor.

Atât Margiana, cât și Dakhae și mai apoi Khwarezmul erau țara marilor câmpii verzi, al doilea cel mai bun pământ făcut de Ahura Mazda, țara crescătorilor de cai, aș, erau asseni și aspari, Aspar era fiul lui Hanibal, ga-aspari, oameni călări, equas, e-cu-aș, purtați de cai, aș-par, Gașpar ca și cel de-al treilea mag, osh-an din Tarim sau Ferghana. La doi pași de aici se află ruinele Hazarasp-ului ce își păstrează numele din vechime, nume tradus din farsi ca o sută de cai, cuvintele își pierd puterea de a transmite sensurile primare, cum zicea Juba[35] numidianul, regele filosof Iova, un fel de Iuvenal sau un Iovan african, încă de pe timpul Domnului Hristos în pierduta sa lucrare, “In depravatione verborum”, mi se pare fascinant că există o asemenea lucrare, din care, prin oglindire, putem înțelege că Hazarasp înseamnă și Caii khazarilor, a khazakilor celor puternici sau caii puternici, iuți, ha-zor, aparent totul în lumea veche era despre putere, doar aparent, doar pentru unii, cei prinși în vraja lutului ca potter-ul olar, cel ce poate face pământul să se supună voii lui. Mă fulgeră că am văzut pe hartă la nord de Urgench, dincolo de Oxus, un alt oraș ce păstrează ethosul antic, Djambashkala, cetatea, cula, Calais-ul, qalat-ul palat al giambașilor, hoților de cai, probabil a celor ce cresc caii și îi iubesc foarte mult, uneori mai mult decât oamenii. Am intrat în Khiva, după ce, după cum puteam bănui, am traversat nenumărate canale, pline sau goale, însă toate cu malurile albe de sare.

Kiva e Kyva și Cuba căci y e ü care e fie i, fie u în funcție de pronunție, iar v-ul e b, de asemenea. Cuba era cea mai tare colonie spaniolă din Americi, de aia a și picat ultima, “eliberată” și “democratizată” cu forța de americani în 1898, în războiul hispano american început cu mizerabila înscenare a scufundării cuirasatului Maine[36] în portul Havana, false flag american tipic, trademark, marcă a trădării, trade e și meserie și vânzare în engleză, chestia pe care o făceau thracianii, trajanii, trade-geanii, tracii trădători și urmașii lor sakasoni, ca să inflameze sufletul omului prin minciună și înșelătorie, să îi întunece rațiunea și să îl pună la fapte oribile în numele “dreptății”, ca tot secolul trecut și ca acum, înșelare de tip Iakov. Ia-akov înseamnă Eu-înșelător în ebraică, dar straniu, Ia-kov, înseamnă și Eu puternic, kova e cuba, iar cove înseamnă golf bun, loc tare pe mare, loc de siguranță, harbour, loc de odihnă la protecția arborelui cum se vede în sensul vechi din engleza de mijloc. Ce distanță mare în sens și atât de mică în pronunție între cuvinte că ar putea fi trecută cu vederea, doar un a în plus sau în minus ce e aia între akov și kov, însă a în greacă și în daco-partă înseamnă fără și așa akov e cel fără putere și de aceea înșelător, ca șarpele, Iaakov, căruia evreii îi zic Iakub, înșelarea e tărie, cum ne tot învață media de la Sun Tzu[37], the Son of the Sun, până la CNN, sien-en, cel în care este sin, păcat. Revenind la Cuba, Habana e Thabana dacă nu aspirăm t-ul din pronunția lui Tha, să rămână ha, ca în ebraică, Thebana, cea puternică Theba, cea egipteană și, surpriză, cea greacă, atât de puternică încât Batalionul sacru teban a fost cel ce i-a îngenuncheat definitiv pe spartani, the-parth-anii, parții cei plecați demult spre vest și nu spre est, cu al lor Areus I[38] care scrie Marelui Preot din Ierusalim că a găsit în arhive că sunt frați cu evreii și se trag din Avram, cum ne zice Flavius Josephus[39] și chiar biblia ortodoxă în Maccabeii cei maga-bessi, Macbeth. Despre astea, cu voia Domnului, vom mai vorbi noi, mai an.

Mă gândesc că dac-ul Cubei, duce-le sau doge-le de acolo și de aicea, se chema Cubernator, guvernator al acestei gubernii, mult înainte să fie rusească, înainte să plece și vizigoții de aici și să ajungă să facă Gobernamiento taman în Spania, tamam e ok, în regulă în persană, dar și în turkică. Astfel gubernatorul Khivei ar fi un Khivernator, chivern-athor, author și actor, a-the-ar cel ce face ca atare, al bunei chivernisiri și givernisiri, guvernarea care strânge mult și dă cu măsură, nu risipește ca cel care primește prea ușor receive-athor și devine astfel risivitor ca fiul risipitor, sau, dacă mă uit în jur, nisipitor. Daco-parții israeliți care au făcut Khiva cel târziu la 500 înainte de Hristos sigur aveau un chivot cu ei, căci erau mai multe, ot e plural pentru lucruri în ebraică, cum am văzut și la Axum în Ethiopia unde se ține chivotul legii, cutia tare, cu putere, căci în ea se purtau tablele legii când se pleca departe. Căci de departe au venit și departe au plecat mai apoi urmașii massageților, cei ce l-au schilodit, sa-kill-ed, l-au omorât cu pricepere de război, skill sa-kill, pe Cyrus cel Mare, persanul iudeu venit să se războiască cu frații israeliți plecați din Țara Sfântă tocmai ca să nu se închine în kin-ul lui David. “La corturile tale Israele, ce treabă avem noi cu neamul lui David”, au strigat celelalte zece triburi ale lui Israel, cele acum așa-zis pierdute, efraimiții, căci Efraim, fiul lui Iosif[40] cel vândut rob în Egipt și ajuns logothet-ul faraonului, capul tete al legii, a rămas de atunci conducătorul tuturor israeliților mai puțin al iudeilor și amaraților de beniamiți care ei s-au răsculat și s-au pus pe ei în cap, de-a cur-mezișul kirilor mezi, până în ziua de azi.

Totul e despre putere, pare-se, căci toată lumea șade în cel rău, scrie la Scriptură, iar cel rău este “domnii, puteri, stăpânii, duhuri ale răutății care stau în locuri cerești”, kir-irești, domn-ești, kur-ești, by-kur-ești, cu domn este, București, departe de Curtea de Argeș, kyr-the de Argeș de sub kur, muntele, gor-ul cu goruni ai Fa-Gor-ash-ului, locul ce face Munte, Doamne ce dor mi-e de Făgăraș, Muntele, în care dacă te urci să îți faci loc tare, cuib, cetate de chivernisire de keep-er-nice-are, cel ce are și poartă păstrare, keep e cetate normandă, tare și patrulateră ca un küb, în care se păstrează ca-ntr-un chiup[41] și se păzește ca un coif pus pe cap și pe chip ceea ce e de valoare, capul, ca evreii cu kippah de care e plin aici în miezul lumii, ca să nu trebuiască a se pogorî, pha-gori, ca păcurarul mioritic în mormânt, qubba în arabă și persană, koffer în ebraică, cufăr și chiver tare al morții în care își îngroapă koverii și kaffirii necredincioși morții, vai de voi morminte văruite le zice exact asta Domnul Hristos fariseilor vii pe dinafară, dar morți pe dinăuntru, intrați în cofă și coffin, cofă-in, că a băga pe cineva în cofă o fi însemnând acum în română a-l depăși, a fi mai bun ca cineva, însă la origine însemna a-l băga în mormânt, în cofa de nuiele în care se îngropau moșii noștri mai demult de unde ai vorba oltenească “a umbla prin cofe de moși bătrâni”, după ceva chivernisire. “Nu-i moarte fără prilej, nici cărare fără gătej” a zis tata la înmormântarea Moișanului, mort în Sighet pe masa de operație, din cauză de anestezist cu gândul la coada la butelii, și îngropat în Giulești, eu făceam poze procesiunii și sicriului, cufărului care era și cofa-er și kobe-er, un ciubăr chuby de pus morții pe Styx pentru marea trecere, petrecere și petrecanie, era demult, înainte să realizez pe ce lume trăiesc în anul în care ne-am pierde țara cucerită de domnii daemoni sakasoni și deutch și dutchi, dacii izgoniți, is-gone-the, re-veniți acum din vest cu vești, să ne ia țara înapoi, cu răzbunare, revanșă, revach e câștig financiar în ebraică, un răvaș pe care sunt scrise datoriile, în care ne-au înglodat în timp ce ne jefuiau, vae victis, vai de victime, cei învinși, și numai mila Domnului ne mai scoate din ghearele lor de zgârciți, the-gear-ge-is-the, cei ce sunt oamenii cu gheare.

Pe zidurile Khivei e plin de qubbe, morminte vechi, preislamice, zoroastriene, ne zice Dabron printre altele, aș zice mai degrabă păgâne, ale închinătorilor la Soare căci zoroastrienii lăsau trupul să fie mâncat de vulturi, carnea gea să se întoarcă în Gaia, căci spiritul odată plecat carnea e inutilă și neputincioasă și mai mult, necurată. Musulmanii le acceptă că erau sfinte și protejau orașul zic ei, mai degrabă cred că multă vreme după cucerirea arabă dakhi din Horezu-m au rămas zoroastrieni și și-au apărau tradițiile chiar dacă încet încet au fost islamizați cu forța duhului de blândețe specific arabilor cei blânzi, zic eu cu amar, căci blânzi e blonzi, bland e curat, lin, blând și insipid în engleză, blend e amestecat, cel ce întâlnește contrariile, aduce pacea, îmbină extremele, in-binnah, construiește cu înțelepciune, în ebraică, ceva blunt e ceva tocit, netăios, care poate să spună adevărul în dragoste, dur și blând, împreună, tare și moale în același timp, asha cum e, și pe deasupra o blondă daca e sfioasă e sa-fiioasă, ființătoare în Sa, în sfințenie, blândă și smerită cu inima, ruptă din soare, dar locuită de Duhul Sfânt, iar de nu e o peri, fairy în persană, o fury peri-culoasă și fairoce ca ielele care yell că asta e alegerea, fair sau fury, blând și alb și drept sau furios pentru cădere și alegeri greșite, necerând și neașteptând iertare, găsindu-și liniștea doar în mormânt, de fapt nici acolo.

Un duh alungat din casa lui, bet în ebraică, ha-bet articulat, din habitation-ul lui, în latină și engleză, își pierde obiceiurile, habits, dar și încrederea, bitachon în ebraică, ha-bitachon articulat, habitation-ul, își pierde casa, inima omului, credu în galeza valahă, cardio în latină, car-Dio. Și de atunci umblă prin locuri pustii și fără apă de unde încearcă să se întoarcă dacă nu e prins și legat în piatră, tot kart și chert, kert și gard sunt cetățile de piatră la armeni și la parthii germanici, dar și la slavii sasanizi, gord și gorod, pronunțat horod în bielorusă, hOradea. Închisorile de demoni, după cum ne zic legendele și ne întăresc rămășițele arheologice, sunt cuburi de piatră, cum sunt cele trei Quba de la intrare în Petra[42], cum e Kaba de la Mecca[43], dar de acolo demonul a ieșit prin kabala și s-a întins până la Kabul și de acolo la Kubilai Khan, Khanul care are Kabala, înțelepciunea, capul lui Baal, cum a fost Gabala[44] cea albă a albanezilor din Caucaz[45], frați cu tracii închinători la Gebeleizis, Gabala-zeis. Case și închisori de demoni au fost toate cuburile de piatră care mai apoi au devenit temple ale focului zoroastriene ca cel de la Naqsh-e-Rostam sau templele idolatre numite capiști de sfinții părinți, Kaba-ist, transformate multe prin sfințire în biserici. Știu de la Leord că elementul central al arhitecturii mediteraneene zicea el, al miezului lumii văd eu, e cubul, cum se vede limpede în bisericile armenești și ruse, iar turlele lor, drepte sau cepe persane, își găsesc arhetipul aici la Khiva și la Konya Urgench, transformate în moschei sau îngropate în nisip, dar nu de tot, văd limpede turlele ca georgiene chiar dacă din cărămidă nearsă, și alcovurile din curțile interioare atât de persane ale moscheilor, al-qubb-urile, locuri retrase, intime, al tăriei unora și ale necurăției altora, și poate chiar morminte cândva, ca în bisericile noastre, casa de veci pentru domni, boieri și alți puternici.

Dar să nu vorbim de morți și morminte, să nu cobim, qobbe e mormânt în farsi, a cobi e a-i ura cuiva moartea, cu tărie, fierce și fiery în engleză, cu fieru’, fierar e Kovacs în maghiară, cel tare pentru că știe face fier, cel ce știe face ceva are putere ca potter-ul sau ca potera care vine să te ia să te ducă la beci, becs e Viena în maghiară, cetate în avară se zice, locul unde stă Baciu, Bog-ge, omul lui Dumnezeu, cel tare, cel cu putere, kuva în farsi tadjică, scris кувва în alfabet chirilic, domnesc, kir-like. În arabă putere e qua, u-ul e tot ce a mai rămas în pronunție din ub devenit uv și omorât în uw, lucru ce se vede în araba malteză qawwa, tot putere, că asta face cafeaua, kaffee în germană, dă putere coffee că n-o fi, deși dacă ești necredincios și bei prea multă te bagă în mormânt, koffer de kaffir, cu putere, loc tare însemna și Caffa genoveză[46] din Crimeea, locul scrierii Codex Cumanicus[47], cei puternici și ei, chiar dacă puterea nu le venea din cafea, ci cafeaua, que-fa, venea din puterea lor de kush-i, kuch e putere în uzbecă, kushanii cei puternici, cu cușmă mițoasă ca georgiana, identică cușma din karakalpak, țara carpi-lor karpaților de aici de la Aral, căci asta a fost Khiva cea tare ca piatra, Chifa în ebraică, Petru cel Peter cel Puter-nic, Khiva cea pe care Motănelul o pronunță Shiva[48] căci Kh e ch și apoi sh, Sheba cea Sava care este un khuib de kush-i. Neam e naam, nume, un popor căruia i s-a dat să ființeze na-am într-un anume nume cu o noimă a lor, după o anume rânduială, noema e concept în greacă, sens, un mod de a fi.

Am intrat în oraș pe lângă canalul Nezoxos, așa se cheamă, Ne-iz-oxus, noua apă a Oxusului. Se văd rămășițele uriașului sistem de irigații antic. În stânga mea, în autobuz dl Aidar căci aparent și H-ul s-a aspirat și de fapt nu îl cheamă nici Gaidar și nici Haidar, ci Aidar tătarul, știe că Oxus-ul se vărsa direct în Caspică în vremurile demult apuse. Fantastic. Vezi, Drăgoșele, n-ai pus tu coada la prună, mai sunt oameni care știu, slavă Domnului. Vorbesc cu Ioana, ghida româncă, zice că am intrat în Khwarezm și pronunță, aș cum se și pronunță, Horezum, cu m-ul final mut, Horezu, își dă seama că se pronunță ca Horezu și chicotește, ea și jumate de autobuz. “Ani gara be Bucharest” îmi zicea ea mai apoi, în ebraică, eu sunt din București, am gara by Bucharest, am gaura în care locuiesc by Bucharest. Man ish ma, continuă ea întrebându-mă ce faci, man înseamnă eu în farsi și om în engleză, în timp ce ish is-the om în ebraică, omu’ este’ cum? unde cum este ma din italiană, dar, ma che dici, asta zic. Vine și Dabron, haili tun zice el, bună dimineața, scris xairly tong, unde xairly e highly, știu din farsi și e la fel în germană heil și în uzbecă, iar tong e, surpriză, tongue, da, chiar da, bună dimineața în uzbekă e bună vorbire, vorbe bune, cum zice la Avesta zoroastriană, gânduri bune, vorbe bune, fapte bune! Tunne e gând în estonă, tong e vorba tongue-lui, iar rezultata e fapta, cea tangibilă, tâng e bil, был înseamnă a fost în rusă, ceea ce e tangibil acum a fost cândva cuvânt în puterea limbii, cea care a creat, e-bal, able.

Drumul cotește și începem a trece de-a lungul zidurilor și bastioanelor nisipii de cărămidă nearsă care învăluie, in-wall-ie, citadela, kukhandis-ul Khivei, Ichan Kala, citadela, castelul principal, de dinăuntru, sfânta sfintelor, cel dintâi. Ichi e unu în japoneză, yak e unu farsi deși yok e nimic, deloc, în turcă, dar și în japoneză. Jeg citit ieg sau yek e eu în daneza cea numită dacică de ei înșiși la secolul X, Ich e eu în germană, ish e om în ebraică, aceeași simetrie ca man, om în engleză și man în farsi, eu, dar man e și main, Ichan Kala, qalatul, palat în arabă, q e p, fantastic, Castelul în care sunt Oamenii, cei de vază, primii, întâii, ichii, yassi, numele Iași-ului, al ossetinilor[49] și al iazygilor[50] învinși de Burebista în Pannonia. Hotelul la care tragem e un fost caravanserai din medina Khivei, madina, sfânta, orașul de mijloc, din maydan, cel de-al doilea, păstrat ca Dishankala, orașul dacilor, al lui Dushan sârbul sarab, de dincolo de șanț, ditch, di e al doilea în latină, do în farsi, two în engleză și dva adică twa pronunțat mai dur în rusă, orașul al doilea, după cum ne zice, zic e limbă în farsi, atât vorbirea, cât și organul, tongue ce se tânguie în anonima lucrare de secol X, Khudud Alem, Lumea lui Dumnezeu, Khoudo-the, tradus oficial din arabă ca Hotarele Lumii. Orașul de locuit, al castei de-a doua, a bellatoresilor, războincii albi, ai mezilor că de aia e medina, e plasat în afara zidurilor kukhandisului de peste 27 de hectare cele mai bine păstrate din toată Asia Centrală, dar era înconjurat cândva la exterior de zidurile rabat-ului, orașul al treielea, curtea de dinafară, a muncitorilor, fallach în arabă, poporul vallach, popol, people, vulgul vulgar ce mai apoi a mers pe Volga și pe Volkhov[51], volk-ul german și folk-ul, cel ce ară, face falcea de pământ cu falx-ul, cel prost și priest, sfințit prin muncă, care stă înaintea-Ți și așteaptă de la Tine mare și bogată milă.

Rabada înseamnă cetate, fortăreață în limba sogdiană, pierdută și regăsită limba comoară a saka, ra-ba-da e r-b-d fără vocale căci așa se scria, de fapt se scria invers, de la dreapta la stânga, evreiește, că asta e, cum ajunge un neam să scrie și să citească invers, cum se deschid sensurile adânci ale cuvintelor, cum se devoalează, se scoate de după zid, spiritul care animă un cuvânt, Doamne luminează-mă. Că dacă citim invers rabada rbd devine dbr, da-ba-ra, daba-ra, lucrul care e dava, cetate dacică, dar și da-vara, the-var, oraș în maghiară, devar sau devour e zid în farsi tadjică, the-wall-ul care înconjură locul în care stătea deva, devi-el-ul care devorează, devour-the, și devastează, Deva-iste-tha, cel ce este zeu, ca Divashtich[52], Deva-est-ish, cel ce e omul lui Dumnezeu, ultimul rege sogdian învins și crucificat de arabi în rabadul Panjakent[53]-ului, orașul Puterii, Panci, lângă Samarkand la 700. Rabadul Khivei era, ca Rabatul marocan, locul muncitorilor robi care robotesc și care la rândul lui era înconjurat de alte ziduri, cele exterioare ale acestui cândva uriaș oraș, Khiva scris Xiva în uzbekă, pronunțat Hiva, the Hive, stupul, orașul mare și aglomerat cândva, din care nu a mai rămas decât Ichan Kala-ul ce începe exact în fața hotelului, în dreptul porții Tosh, cea de piatră ar zice uzbecii, dar poarta asta e de piatră cum e și Tashkentul făcut din chirpici, așa că, zic eu, tosh e The-osh, Usha, poarta principală a Orașului. Văd iritat și apoi amuzat că tot scriu iraș în loc de oraș, tastatura telefonului e mică, și, deși tot corectez, nu e o întâmplare, Ir e oraș în ebraică, de unde și unul din înțelesurile Tyr-ului, The-Ir, OrașuL, Ha-Ir, și iarăși nu întâmplător hayir înseamnă nu în turcă, neam de nomazi.

Stau în piața din fața zidurilor, în spatele lor se vede minaretul neterminat smălțuit în turcoaz și verde și albastru, o minunăție, simbolul Khivei, sunt pe cale să intru, mă simt zdrobit, zidurile sunt uriașe, și în stânga și în dreapta și în sus, știu, sunt refăcute, dar mă aștept ca în vechime să fi fost și mai înalte de cei oricum uriașii 20 de metri de acum, timpul îngroapă, afară e frig tare și soare orbitor, zidurile de cărămidă nearsă aproape lucesc în el, bastioanele care se înghesuie unul într-altul ies în afară ca niște insule, se poate intui apa ce mai demult înconjura cetatea în ditch-ul șanțul dutch-ic de apărare conectat la Oxus, făcând-o o insulă, un sediu de siege așezat pe un sighet, baza zidurilor e foarte lată și unghiul lor e oblic, sunt gândite anume să nu permită apropierea berbecilor de luptă și de spart zidurile, hamaranakuba în persana de mijloc, ce nume, hamara-na-kuba, hammer-na-khiva, ciocanul spre oraș, spre fortăreață, spre keep, ciocanul puternic, quwwa, al mormintelor, qubba, al necredincioșilor, koffer, moarteA orașelor, ha-mara, în farsi, cât de bine se vede articolul hotărât ebraic și persan, identic cu cel latin, honor e ha-nur, luminA în arabă, nurii unei femei erau lumina ei, onoarea ei, asta e puterea cuvintelor, -și-și-și-și-, un cuvânt poarta în el enorm de multe sensuri, science-uri, cine are ochi de văzut să vază și urechi de auzit să audă, ale mele sunt tot înfundate, bucuroși le-om duce toate. Orașul, mai bine zis Ichan Kala, orașul interior, cel ce a supraviețuit, are 4 porți, darvoza în turkică și în farsi tadjică, la fel, darvo-za e dvora-za în metateză, dvor-tha, tha-dvor, adică zadvor, cele ce zăvorăsc, dar scrise invers dvoraza e the-foraza, cea care permite intrarea, forează, deschide, dvorează. Dar-va-tha e door-va-the, locul ce permite intrarea pe poartă. Porțile Khivei se închideau, ca toate porțile de demult, după ultima slujbă, la chindie, la asfințit, când se suna shofer-ul, trâmbiță în ebraică, ce conduce omul, șofează am-ul, înapoi la bază, beis sau beth în ebraică sau se bătea bell-ul pe care îl suna bailul, că vine baiul și trebuie să se întoarcă în baile, oraș în galeza valahă, Baile Mor e oraș în scoțiană, Baia Mare, tot am-ul și neamul, ne-am, cei ce nu am am, așa cred evreii despre toți cei ce nu cred ca ei, că nu au viață veșnică, suflarea lui Dumnezeu în ei. Asta e chindia, întoarcerea în oraș, în cand, în kent, în incinta, e un pleonasm căci in-cin-the înseamnă ad litteram intrarea în cint, locul apărat de cin, adunarea, addon-are-a la donjon-ul don-ului, al domnului king, la familie și neam, kin, cei de un fel, kind, mari și mici, chinta. Și la noi chindie înseamnă ceasul serii, când e soarele jos, spre asfințit și e vremea de întors acasă, la cei de același kind, la Chindie, ca turnul din Târgoviște, donjon și el de cine știe ce donjuan, fiu, june de domn, că de aia avea el timp de prostii în loc să stea shomer, a păzi, a sta de pază în ebraică, și să dea alarma în caz de pericol, al-arma, larma care cheamă la arme că vine harm-ul care aduce larme, la-harm-e, lacrimi în franceză.

Pe un panou la intrare, din faianță glazurată azulejos, ce stranii identități peste timp și atâta spațiu, e descris orașul, hartă a istoriei încă vii, chiar dacă merge doar 1000 de ani în spate, se oprește la islam și nu ajunge la vestigiile dakhi-lor. Se văd palate, moschei, biblioteci, Khiva zice-se avea cea mai mare bibliotecă a miezului lumii cândva, și se văd și celelalte porți ale Citadelei, pe numele lor, Ota, a Tatălui, Atta, Dumnezeu Th-Atta, apoi Bog’cha, a grădinilor, zic ei și nu zic rău că și asta înseamnă, că la grădină mergi cu bocceluța să aduni bunătăți și asta l-ar face pe italianul Baggio grădinarul cu bag-ul, bag-cea, în care bagi, însă în fapt e poarta lui Dumnezeu, Bog’cea, cea alu’Bog iar ultima e Polvon, a prafului și a pulberii, polvo-re, dacă nu ar însemna cel puternic și viteaz în uzbecă, iar Pahlvan, cel puternic, Pahlavi, în daco-partă și în farsi, dinastia persană a celor puternici, plăvanii[54] cei blonzi, flavii în latină, cu ochi albaștri, plavii în sârbă, pa-hlavii cei ce reușesc a fa-slava, care pot trage plow-ul, plow-ani, cei puternici, polonii, cei pahlavani, cei pehlivani, puternici și nu foarte deștepți și cam mândri și răi de felul lor, că se închină la baal, domn puternic și rău, se trag din el, baal-van, von înseamnă că sunt în maghiară, Balvanyos însemna locul celor puternici, celor ce se trag și sunt baali, și asta e bai, baali pronunțat înmuiat spaniolește, că duhurile știm că au treabă cu apa, cu adâncurile, cu minele, cu băile și mai ales cu baiurile.

Orașul e copleșitor deși aici nu a ajuns Nowroozul, e încă sec și uscat și iarna chiar dacă pe sfârșite. Totul, aproape totul, e cărămidă, coaptă sau uscată la soare, nisipiu, ceea ce pune în evidență turcoazul smălțuit măiastru al turlelor și minaretelor și al zidurilor înnobilate ale moscheilor, madraselor[55] și palatelor pe care străduțele înguste mi le deschid ochilor în piațete ce se ițesc neașteptat după colturi care nu promit nimic. Așa dau de Muso Tora Madrasasi, școala Moise pentru învățarea Torei, iar un pic mai departe apare Amir Tora Madrasasi, școala de bază, școala mamă, the-mother, madra-tha, a Emirului pentru învățarea Torei, de ce Tora, cartea sfântă evreiască, de ce Tora când islamul și iudeii se dușmănesc, că așa știm, știm prost, islamul e un produs iudaic, inventat de iudei ca armă împotriva creștinismului, pentru re-rătăcirea triburilor pierdute ale lui Israel întoarse la Messia, Domnul, Musiu, cel ce e Musai pe ardelenește, adevăratul Musa, Moise, prin inventarea antihristului Mahomed, un messia pământesc al împărăției veacului acestuia, mai ales cel sunnit, al soarelui, și mai puțin cel shiit, al lunii, semnele sunt ascunse în plină vedere, soarele și luna le-au purtat cununa și steaua lui Remfan căci nu a lui David e cea în șase colțuri, lucește luciferic prin moschei. Tora e un cuvânt fantastic, the-ora, ora-tha, orația, oratio în latină, cum se poate una ca asta, urarea de bine, hooray, învățătura orală, căci adevărata pricepere prin cuvânt viu, vorbit cu putere, se transmite ușor, repede, hurry.

Dosită la capătul unui labirint de străduțe pavate cu cărămidă arsă și ziduri de chirpici ce îmi aduc aminte de Yazd[56] dau de moscheea stâlpilor construită pe la 800 d.Hr. probabil printre primele moschei construite după cucerirea arabă și impunerea islamului. A ars cândva în evul mediu pentru că era construită din lemn, straniu și inexplicabil oficial într-un oraș stup de chirpici și uscăciune în care lemnul e atât de rar și adus de foarte departe. Se pare însă că această clădire fusese mai veche, de pe vremea ploilor abundente și a pădurilor verzi de dinainte de răcirea climei și secarea cerurilor, un fost templu al focului zoroastrian, ca tot orașul și toată Dakhia cândva, convertiți la islam cu forță sau omorâți sau, cei mai mulți, izgoniți, cei spre Europa, slavi și cumani, devenind creștini, cei spre văile și platourile Pamirului păstrându-și mult mai mult timp credința și libertatea scump plătită cu viață grea, iar cei din India supraviețuind până acum, mai ales în Bombay[57], păstrându-și credința și ritualurile avestane pure după cum am văzut acum doi ani în Iran la pelerinii indieni acum de la Chak Chak[58]. Interiorul seamănă cu Marea Moschee din Cordoba[59], o pădure de stâlpi de lemn dintre care unii milenari, protejați de carii cu lână de cămilă, creează un spațiu aproape identic cu Sala Pătrată din palatul regal daco-part din Nisa cu acel acoperiș straniu de pătrate suprapuse câș construind un horn luminator în tavan exact deasupra centrului sălii, ca în clochanele celtice[60], deasupra vetrei ficului, în care, după obiceiul zoroastrian, focul nu trebuia să se stingă niciodată. Printre zecile de stâlpi se află și câțiva decorați buddhist undeva la secolul X. Aici e creuzetul religiilor, buricul pământului, miezul lumii. Mă întreb câte moschei încă păstrează în ele rămășițele bisericilor nestoriene peste care sau din care au fost metamorfozate.

Un pic mai încolo, în soarele viu cu dinți care scaldă Khiva, scold e fierbinte tare, dar și a pedepsi în engleză, îmi aduc aminte de dutch-ul fiert de viu de Omi-san, Omi-than și dan, în Shogun, trec pe lângă niste cupole mici semiîngropate ca de baie turcească cum am văzut prima dată în Tbilisi, probabil chiar asta e, ce fain ar fi, poate în Bukhara, și ajung în fața unei porți de lemn cu arabescuri, armenescuri cum îmi place mie să le zic, Kuhna Ark Saray scrie pe placă, cetatea palat Konya scris куня în uzbekă, Cuhnea noastră moroșenească, curțile domnești ale celui tare, Bogdan, domn, dan al lui Dumnezeu, Bog. Intru în Saray, the-ray, regatul, raiul, raia-ua luminată ray a regelui rey. Înăuntru intru, in-through, într-o curte mică și bogată împistrită cu faianță azulejos turcoaz persană ce camuflează măiastru o stea în șase colțuri a lui Remfan ce abia se vede de după stâlpii de lemn înalți tare cu capiteluri în coarne de baal, achaemenide, le-am văzut la Persepolis, cu forma clară de irminsul[61] germanic, Doamne ai milă de noi! Nu-i însă de așa de mare mirare, întâlnirea germanului cu persanii și cu parții, că e parte din ei. Lângă mine stă mărturie și ea ascunsă în plină vedere Mausoleul lui Saidaloviddin cum e scris pe hartă, dar pe placa de intrare scrie Sayyid Alouddin, Say-yid Alu Odin, Iudeul sfânt al lui Odin, zeul cel mare și ud al germanicilor. Scrii un pic diferit, pronunți un pic diferit, scrii tu istoria, faci tu scriptul și o criptezi, arzi cărțile care zic altfel, le zici oamenilor unde să nu caute ca nu cumva să găsească, și dacă din greșeală văd ceva le zici cu aplomb că doar nu o să creadă ce văd ei, lasă că le spui tu ce e de crezut acolo, de pus la inimă, și uite așa, în câteva generații de școală masonică universală, de “știință”, “progres” și modernitate Dumnezeu nu mai există și nimeni nu mai știe cine e și ce să creadă și de unde se trage și cine e prieten și cine e dușman și poți face ce vrei tu cu ei.

Odată ajuns în capătul celălalt, lângă poarta Ota, a Tatălui, văd Al Horazmyi Haykal, statuie, monument în uzbekă, iar heikhal e templu în ebraică, a lui Al-Horezmi[62], inventatorul algorithm-ului, pronunțat în engleză alhorezm, din Horezu. Sunt, plin, gata, mă îndrept spre ieșire. Las în urmă cele două mari minarete ce lucesc turcoaz și verde, trec pe lângă niște fete de liceu uzbece în excursie cu școala cu căciuli karakalpac-georgiene pe cap, vesele și prietenoase nevoie mare, apoi pe lângă niște turkmeni cu dinți de aur ce arată exact ca țiganii noștri, că de unde să fi venit și ei?! După ce străbat alene, dar țintă spre hotel piațeta din fața zidurilor plină de cămile bactriene, titicaruri și oameni în toată firea dați în mintea copiilor, pătruns de frig și ponosit, punished, de oboseală, ajung grupul la masă numai bine ca să mă bucur de un tradițional gulaș turkmen, identic cu cel ardelenesc și de un pahar, de fapt mai multe, de vin roșu sec și destul de prost, dar care are darul de a-mi înveseli inima obosită, abashed, de atâta umblat și de atâta aflat.

[1] Cunoscut istoric sub numele său latin Oxus, este un râu important din Asia Centrală și Afganistan.

[2] Oraș din vestul Uzbekistanului, capitala regiunii Khorezm.

[3] Cunsocut istoric sub numele de Jaxartes, este un râu din Asia Centrală.

[4] Isaac este unul dintre cei trei patriarhi ai israeliților și este o figură importantă în religiile avraamice, inclusiv iudaismul, creștinismul și islamul. El a fost fiul lui Avraam și al Sarei, tatăl lui Iacov și bunicul celor douăsprezece triburi ale lui Israel.

[5] Referință la muntele Sion din Biblie.

[6] Nume vechi al Syr Daria.

[7] Deșert în Asia Centrală, Turkmenistan.

[8] Deșert aflat între râurile Amu Darya și Syr Darya, pe actualele teritorii ale Kazakhstan, Turkmenistan și Uzbekistan.

[9] Este o regiune mare de oază de pe delta fluviului Amu Darya din vestul Asiei Centrale, mărginită la nord de (fosta) Marea Aral, iar la est de deșertul Kyzylkum.

[10] Este o regiune istorică de est din Podișul Iranului între Asia de Vest și Centrală.

[11] Sunt un grup de limbi indo-ariane mijlocii care au fost folosite în subcontinentul indian din secolul al III-lea î.Hr. până în secolul al VIII-lea e.n.

[12] Oraș în județul Vâlcea, Oltenia.

[13] Ḥudūd al-ʿĀlam este o carte de geografie din secolul al X-lea scrisă în persană de un autor necunoscut din Guzgan

[14] Limba amhară își are originea în limba gî’îz, care în actualitate este o limbă moartă, rămânând o limbă liturgică pentru ortodocșii etiopieni.

[15] Personaj principal în romanul Shogun, al lui James Clavell.

[16] Simbol antic care înfățișează un șarpe sau un dragon care își mănâncă propria coadă.

[17] Oraș antic în nord-vestul Iranului.

[18] Scriere diferită a Azerbaijan.

[19] a fost un orientalist britanic remarcat în special pentru munca sa în domeniul geografiei istorice a țărilor premoderne din Orientul Mijlociu și Est islamic și editarea textelor geografice persane.

[20] Hyatt Hotels & Resorts, este o companie multinațională americană din domeniul ospitalității.

[21] „Orașul nou Shapur” este al doilea oraș ca mărime al provinciei Razavi Khorasan, capitala istorică a jumătății de vest a Marii Khorasan, capitala istorică a dinastiei Tahirid din secolul al IX-lea, capitala inițială a Imperiului Selgiuk din secolul al XI-lea, capitala județului Nishapur și un oraș istoric al Drumului Mătăsii din nord-estul Iranului.

[22] Shapur I a fost al doilea rege sasanid al Iranului.

[23] Al cincilea calif al Dinastiei Abasside.

[24] Abul-Qâsem Ferdowsi Tusi a fost un poet persan și autorul cărții Shahnameh („Cartea Regilor”), care este una dintre cele mai lungi poeme epice din lume.

[25] Este cunoscut pentru marea sa „geografie”, Mu’jam ul-Buldān, o enciclopedie a islamului scrisă la sfârșitul erei abbaside.

[26] A fost al treilea califat care i-a succedat profetului islamic Mahomed. A fost fondată de o dinastie descendentă din unchiul profetului, Abbas ibn Abdul-Muttalib (566–653 e.n.), de la care dinastia își ia numele.

[27] Atâ-Malek Juvayni a fost un istoric persan care a scris o relatare despre Imperiul Mongol intitulată Tarīkh-i Jahān-gushā (Istoria cuceritorului lumii)

[28] A fost un cuceritor turco-mongol care a fondat Imperiul Timurid în și în jurul Afganistanului modern, Iran și Asia Centrală, devenind primul conducător al dinastiei timuride.

[29] A fost fondatorul dinastiei Qin și primul împărat al Chinei unificate.

[30] Jacques R. Pauwels a predat istoria europeană la mai multe universități din Ontario, autor al cărții Beneath the dust of time. A history of the names of peoples and places

[31] Abluțiune = Spălare rituală pe corp sau pe o parte a lui, prescrisă de unele religii pentru purificare.

[32] Alt nume dat lui Odin în germana veche.

[33] Este un zeu larg venerat în mitologia germanică. Mitologia nordică îl asociază cu înțelepciunea, vindecarea, moartea, regalitatea, spânzurătoarea, cunoașterea, războiul, bătălia, victoria, vrăjitoria, poezia, frenezia și alfabetul runic și îl înfățișează ca fiind soțul zeiței Frigg.

[34] Harry Houdini a fost un artist de evadare, iluzionist și cascador ungur-american, remarcat pentru actele sale de evadare. Pseudonimul său este o referire la maestrul său spiritual, magicianul francez Robert-Houdin.

[35] Juba al II-lea a fost rege al Numidiei și Mauretaniei în perioada 30-25 î.Hr.

[36] Maine a fost o navă a Marinei Statelor Unite care s-a scufundat în portul Havana pe 15 februarie 1898, contribuind la izbucnirea războiului hispano-american în aprilie.

[37] A fost un general chinez, strateg militar, scriitor și filozof care a trăit în perioada Zhou a Chinei antice.

[38] a fost regele Agiad al Spartei între 309 și 265 î.Hr. Domnia sa este remarcată pentru încercările sale de a transforma Sparta într-un regat elenistic și de a-și recupera fosta preeminență în Grecia.

[39] a fost un istoric romano-evreu și un lider militar din secolul I, cel mai bine cunoscut pentru Războiul evreiesc, care s-a născut la Ierusalim dintr-un tată de descendență preoțească și o mamă care pretindea strămoși regali.

[40] Este o figură importantă în Cartea Genezei din Biblie. El a fost primul dintre cei doi fii ai lui Iacov și Rahela.

[41] Vas mare de lut ars, în formă de amforă, folosit pentru păstrarea untdelemnului, a murăturilor etc.

[42] Oraș istoric și arheologic din sudul Iordaniei

[43] Eeste un oraș și centru administrativ al provinciei Mecca din Arabia Saudită și cel mai sfânt oraș din Islam.

[44] Fosta capitală a Albaniei Caucaziene.

[45] Albania caucaziană este un exonim modern pentru un fost stat situat în vremuri străvechi în Caucaz: mai ales în ceea ce este acum Azerbaidjan (unde au fost situate ambele capitale).

[46] Actuala Feodosia, port și stațiune, un oraș de importanță regională în Crimeea de pe coasta Mării Negre.

[47] Este un manual lingvistic al Evului Mediu, conceput pentru a ajuta misionarii catolici să comunice cu cumanii, un popor turcic nomad.

[48] cunoscută și sub numele de Mahadeva este una dintre principalele zeități ale hinduismului. Se spune că Shiva este controlorul timpului însuși și are responsabilitatea de a efectua procesul de distrugere la sfârșitul creației.

[49] Sunt un grup etnic Iranian originar din Osetia, o regiune situată de-a lungul părților de nord și de sud ale Munților Caucaz.

[50] Vechi trib sarmat care a călătorit spre vest în c. 200 î.Hr. din Asia Centrală până în stepele Ucrainei moderne. În c. 44 î.Hr., ei s-au mutat în Ungaria și Serbia de astăzi, lângă stepa dacică dintre râurile Dunăre și Tisa.

[51] Este un râu din districtele Novgorodsky și Chudovsky din nord-vestul Rusiei.

[52] A fost un conducător sogdian medieval în Transoxiana în perioada cuceririi musulmane

[53] Este un oraș din provincia Sughd din Tadjikistan pe râul Zeravshan.

[54] Plăvan = (Despre boi și vaci) Cu părul alb-gălbui sau alb-cenușiu.

[55] Este cuvântul arab pentru orice tip de instituție de învățământ, laică sau religioasă (de orice religie), fie pentru instruire elementară, fie pentru învățământ superior.

[56] Capitala provinciei Yazd din Iran.

[57] Cunoscut și sub numele de Mumbai, este este statului indian Maharashtra și centrul financiar de facto al Indiei.

[58] Sat din districtul rural Rabatat, Iran.

[59] Este catedrala Episcopiei Romano-Catolice din Córdoba dedicată Adormirii Maicii Domnului și situată în regiunea spaniolă Andaluzia. Datorită statutului său de fostă moschee islamică, este cunoscută și sub numele de Mezquita și ca Marea Moschee din Córdoba.

[60] Este o colibă din piatră uscată cu un acoperiș cu corbele, asociată în mod obișnuit cu litoralul irlandez de sud-vest.

[61] Un Irminsul (în saxona veche „marele stâlp”) era un obiect sacru, asemănător unui stâlp, atestat că joacă un rol important în păgânismul germanic al saxonilor.

[62] Al Horezmi (Muhammed ibn Mu sa al-Horezmi) (780 d.Hr., Bagdad, Irak – 850 d.Hr.) este un astronom şi matematician musulman. A locuit în Bagdad, în timpul primei epoci de aur a ştiinţei islamice şi, la fel ca Euclid, a scris cărţi de matematică în care a adunat şi adaptat descoperirile mai vechi ale matematicienilor.