Ziua 5. Bukhara 2. Hajj[1]-ul și necazul lui Nastratin Hagi.

“You may be sure, dear Crito, that inaccurate language is not only in itself a mistake: it implants evil in men’s souls.” Platon[2]

Haide de, zice tata câteodată în mare mirare față de câte-un miraj, mihr-ag, lumina se manifestă, materializare de lumină, de mirare și mirabil, mihrabil, mihr-able, dar și mihrab-el, vestigiul altarului din orice moschee, care arată că primele moschei erau temple ale focului și altarul era locul de unde venea focul, lumina, mihr-ab, ceva merawi, înșelător în ebraică, ca o mer-maid care nu e doar fecioară a mării, ci mihr-made, fecioară făcută de lumină, un miraj, ne-reală, înșelătoare, “ce să fac cu tine pântec care nu dai rod, că-ntre noi nu este punte și nu este pod”, zice Phoenix în Sirena, în Cantafabule[3], albumul lor capodoperă, înspăimântător de puternic și de real în magia lui. Haide, Drăgoșele, să purcedem, for-see-the-am, lucruL care este pentru a vedea, haide să mergem ca să vedem, vreau ca să pipăi și să urlu, este, să ne mergiuim, măi băiatule, să ne unim, contopim, cu ceva ce nu e lângă noi acum, să merem cum zic ardelenii și tadjicii în daco-parthă, haide, cuvânt straniu, găsit și în română, dar și în slavele de sud, bulgară și sârbă, dar și în turcă și azeră ca hadi sau hayde, desigur că turcii zic că ei sunt sursa, haide-de, căci ha-ide este aiciuL în maghiară, gyere ide e hai aici, unde ide e aici și ha e articolul hotărât în ebraică, ade e haide în greacă, adu, adică hai aici cu ceea ce ai și ești, ha-ade, ia-adă, unde?, aici sau agia, cum zic sud americanii la alla, acolo, a-gea, în acel loc, eja aicia cum ar zice albanezii, hai în acest loc, același cuvânt, altă relație cu distanța, idi suda zice rusul, haide aici, același lucru, dar ha-idi, haidi cum zice moldoveanul, e de fapt ha-i-gio, acesta e locul, hai-gio, hai în acest loc cu ceea ce ești, omul sfințește locul, ha-gea e hagia, sfințenia în greacă, căci locul odată sfințit are și el putere sfințitoare, dar nu el în sine, ci sfințenia din el, și locul ne cheamă, haide, hajra mai zice maghiarul, haj-ra, lucrul re de a veni, hai, dar și ha-ira, mergereA, cum se vede în latinescul ire și spaniolul ir, Ha-ir, mergerea, hayir e nu în turcă, exact pe dos, undeva au decis ei demult că merg pe căi separate, opuse, căci hayir e ha-year, la anu’ care se zice évet în maghiară, da e nu, nu e da, căci evet e da în turcă, ev-et, eu-etait, bine este, stare de bine, într-o greacă nevăzută, en effet, în adevăr, în-evet, a fi fost în bine, în-eu-été, înseamnă expresia în franceză, cum pisici pisiciosi en effet e en evet în turcă, de ce, și mai apoi, în aceeași ordine de mirare ontologică, ce caută Iov cel drept aici în miezul lumii, în Bukhara?

La vreo cinci sute de metri de mers agale, agal e bou, ad literam, în ebraică, mers agalit, ogoit, alene, a-lene, ca bivolu’, buffalo, printr-un parc în care stă să îmbobocească primăvara, ajung într-o piațetă în care tronează, îmbinat, in-binnah-the, clădit cladded, din aceeași ubicuă cărămidă nearsă, Ayub Chashmai, Cișmeaua lui Ayub, adică Iov. Chasma, cum mai ziceam, înseamnă și izvor, cișmea, în persană, dar și ochi, atât de om, cât și de apă, loc adânc, chasm în engleză, ca săpat cu cazmaua, cuvânt care zice dex-ul nostru că vine din cumană, khumana cea rumană, în care cișme înseamnă tot ochi și tot izvor, ce surpriză! Dar adevărata surpriză, sur-prise și sir-prize, capturare de domni pentru recompensă, e însuși Iov și prezența lui aici. Iov e Job în engleză, omul care face, împlinește sarcina, job-ul, lui Dumnezeu, job-ag, implinitorul muncii rânduite, jobb e dreaptă în maghiara opusă lui bal, stânga, baal cel rău, căci Iov e cel drept, nu ca Ioab al lui David[4], care deși Eu-ab, ieșit din bine, Jo în maghiară, Yah-ab, cel ieșit din Yah, cel mereu cu El, Yah-be cel Yahav, Ia-ahava, Dumnezeu e iubire, ahava e agapa greacă pronunțată cu prune în gură, Ioab cel iubitor și iubit de Dumnezeu, Iov. Biblia ne zice că diavolul, în ebraică Samael, Samuel[5] ca profetul, Samuil[6] ca țarul Bulgar, sama-El, acea parte din El care e sfințenie însuflețită, tâlhar care a sărit gardul și nu a intrat pe ușa oilor și din fericire nu are trup, se întoarce de la cutreierarea pământului și cere voie și primește ca să îl testeze în foc și patimi pe Iov ca să i se vadă adevărata inimă. Căci inima este nespus de rea și înșelătoare ne zice Scriptura și bunul simt și știm că de fapt doar Dumnezeu știe gândurile ascunse ale inimii, limitele, atașamentele ei reale și mai ales dedicările ei, Deo-dicat, adevărata dispoziție de pe urmă Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul, Lagu[7], leggja în vikingă, Legea cea vie. „Strâng Cuvintele Tale în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta, Dumnezeule”, zice psalmistul[8]. Căci unde ne e comoara acolo ne e și inima, și dacă asta îmi e intenția atunci acolo trebuie să îmi fie și atenția, căci intenția e scopul, in-the-end-ul, intrarea în cortul, în-tent-ul, lui Dumnezeu, zice tot David, iar ca să ajung acolo e necesar să acționez deja de acolo, din ce în ce mai mult, at-end, ca și cum aș fi ajuns deja la final și mă întorc după mine să mă călăuzesc pe cale spre final, being in Christ learning to be Christ like, zice Graham, unde îmi e atenția, at-end-ul, în acel cort voi ajunge să locuiesc, a-tend, să attend, să stau în tindă, și să en-tiend, să înțeleg cu adevărat întinderea iubirii lui Dumnezeu, cu toate addendum-urile ei, pe care acum, fiind la final, ad-end-am, le înțeleg.

Continue reading

Ziua 3. Spre Khiva. Deșert și deșertăciune.

“Să nu încerci a dezlega prin gâlceavă un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului: răbdare, rugăciune și nădejde”. Marcu Ascetul, Capul 12, Despre legea duhovnicească.

Citesc în avion și iau aminte. “Slujiţi Domnului cu frică și bucuraţi-vă tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie și să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!” Zice David la Psalmul 2, la o mie de ani înainte de venirea Fiului. Cum să dau cinste cuiva care încă n-a venit? Cum aștept o profeție, pro-faith și profate? În primul rând o cred și o sper și o iubesc, căci acestea trei sunt cele ce ne rămân cum zice apostolul Ioan, ne rama-în, ne duc în rama, în lumina vie. Asha, slujind cu frică și bucurându-mă tremurând, de emoție, de așteptarea a Celui mai bun din tot ce este, sperând, sapere-ând că va veni, știind semnele și acționând, așa ca magii din răsărit venind după Stea, să stea și să cinstească Saoshiantul zoroastrian, Saul-Shinto, Sufletul Soul Sfânt, Hristosul, mielul lui Dumnezeu, Ma-El-ul pe care îl așteaptă fecioarele înțelepte ce și-au pus mir în candelă ca să vadă. Mihr e lumină, vedere în farsi, iar miru e a vedea în japoneză, mă uit la asta și mă mir cum oamenii se uită și nu văd și uită că El e deja venit vint went, încă de la început, căci toate prin El, Cuvântul, Logosul, Ideea vie pură și supremă care cuprinde tot și toate, văzute și nevăzute, prin Idee, Ia-Deo, Eu Dumnezeu, toate s-au făcut, după Cuvântul, Logosul, legea lui Dumnezeu, din El, prin El și pentru El, dar omul nu se a-lege pe sine pentru mântuire, ment-are, minte și menire, ma-in-are, cel ce își are sufletul, ma-ul, în Dumnezeu, alege-te pe tine însuți căci Dumnezeu te-a ales deja spre sfințire, sa-ființare, dar omul lumesc, sufletesc, amul, nu știe, nu îl vede că nu îl are în ochi, ayin în ebraică, eye-in, nu îl aude în urechi, ozen în ebraică, auz-in, nu îl vede în tot și toate, ca Isaia văzând wise că tot pământul e plin de a Lui glorie, kabbud în ebraică, kap-put, ceea ce e pus în cap, în început, în-ceput, în căpuț că altfel vine kapput-ul peste cei ce nu văd și nu cred și nu înțeleg, căci în Iad, Idee-in, focul cel curat și sfânt și pur se întâlnește cu sufletul nepurjat al păcătosului ne-pur-get, ființă ne pură, ne puer, ne pur, fiu în persană, al omului neînfiiat în Hristos.

Căci neștiința, uitarea și negrija sunt cei trei mari uriași ai răului tot zice Marcu. Alegerea greșită a identității, mă leg, laga în gothă, sub ce lege, lagu în engleza veche din care vine law, cea dată celor de jos, low, noua lege, noul legământ dat celor legați de legile firii, ca să învețe legea cerească, lăudata law-data, legea dată, dar data e și lege în persană, să aleagă legea spiritului, a speranței, sa-per-into, a fiilor sfințeniei, a sa-ființeniei, sau legea firii, a fii-rii naturale, a phii-rii, pheirii, a pieirii, cea născută gata căzută ca și peri, zână în persană, fairy, menită spre pieire, ardere în iazul de foc, pir în greacă, cel veșnic, roșu ca focul, phyrros în greacă și piros în maghiară, cum se poate așa ceva? După legea pe care o aleg sunt Fiu de Dumnezeu sau fiu de maimuță, iar identitatea greșită mă duce la greșita înțelegere a lucrurilor, la idei greșite, pro-greșite, pro-gres-iste, la Logos îmbolnăvit, paranointa îi zic grecii din vechime, para-nous-in-the, purtător de înțeles nou și alterat, alt înțeles decât cel primar și sacru, “oare chiar a zis Dumnezeu că veți muri?” susura șarpele în urechea Evei celei care nu trebuia să asculte, ci să evite, ca să nu fie luată roabă, eved în ebraică, iar gândurile, credințele rele ajung gureșite, gură-ieșite, devin, daven înseamnă a se ruga în ebraică, a intra în prezența unui deva, a lui Dumnezeu, că David care davi-the, dă rugăciune devi-ului, rugătorul care se roagă și dacă spiritul căruia i se închină e rău cuvântul devine, devi-in-e, vorba greșită, evoluată, evil-luată, zic bestial și înțeleg un lucru grozav de bun, nu unul grozav de rău, văd bestia ca bună, best, răul e bine și binele e rău, și nu mai văd bestialitatea inerentă ascunsă sub spoiala că lupul în blană de oaie, răul cel purtător de grue, groază în engleză, grue-the. Fie-vă groază de rău, lipiți-vă tare de bine, zice apostolul. Bun, boon, dar care e care, cum știu, pe cine cred?

Continue reading