“Doamne, călăuzește-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmașilor mei! Netezește calea Ta sub pașii mei! Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, și-l înconjori cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.” zice la Psalmul 5, așa simt și eu, că în veacul ăsta rău care dă năvală peste noi, în viața asta rea și otrăvită de boală și mai ales de frica de-a pus stăpânire pe lume, pe mine bunăvoința lui Dumnezeu, bună-viința Lui, ființa Lui cea bună, cea ce vine cu be și cu bine și cu binnah, mă învăluie ca un scut de lumină și har, căci îngerii Lui își fac locuință deasupra celor bine plăcuți Lui. Bogdaproste, Bogh-da-priește, Doamne dă sfințenie celor ce caută la sa-ființenia Ta, ai milă de mine păcătosul. Mila Domnului, saliche, dar și racham, în ebraică, au căutat și au găsit și israeliții mezi ajunși în Bukhara acum 2700 de ani, în țara izvoarelor, bahar, a mlaștinilor, bog, a lui Dumnezeu, Bogh, fugind de robie și de frații răi. Saliche e sali-ge, pământul salvării, cel ce dă săliște, adăpost și refugiu prin păduri, prin desișuri de codrii tăiați în grabă, slashed spre sălășluire de oameni fugiți, cut me some slack, săleac e un om amarat, pripășit și trăind greu, așa zic moroșenii de pe Mara, dar și cei din Săliștea Maramureșului, ne e plină țara de Sălice, de Sălaj și Silagiu, de Săliști, sal-eshte, sal este, sal-vare și salam aleikum, de fapt sa-al am, soul am, care face să am suflet, și odihnă, scapăt de urgia și pedeapsa legii salice, france, free-an-ge, cea care eliberează omul și pământul, legea francilor Angevini[1], ange-vini, a ânge-rilor liberi veniți din Parâng unde se făceau parangheliile, chemările de îngeri, par-anghelos în locul lui Dumnezeu, Dea, na-dea, că asta erau ele de fapt, nedei din Parangia, Paran-geea, țara celor puri, pueri latini, peri dacici, par-i persani și bar-i evrei, fiii sfinți, baran e miel în rusă, baran-ge e om miel, om pur, berger e păstor în franceză, care duce oile pe munte, berg, dar la nevoie ia sulița și devine berenger, aartzengel, înger de hartă, de război, archangel în dutchică, per-ânger și baran-ger, fiu de înger și sămânță de sfințenie, și pur și furios, Sha-pur cel phuri-os, miel și lup, cum se poate așa ceva?, asta se întâmplă cu omul când uită de Dumnezeu și de smerenie, își pierde lumina, mihr-ul, și binecuvântarea, mir-ul și până la urmă lumea și pacea, mir, în rusă, și devine homo hominis lupus, din muntele și țara Paran[2] din Hejaz[3], Pharan-ge, până în Pharancia cea Francia, a farangilor franci de pretutindeni, așa ne zic asiaticii tuturor albilor, farangi, foreign-gi, străinii venetici venețieni, cei ce pun libertatea deasupra confortului, își asumă legea dură a libertății care deseori presupune fugă și exil, depărtare partha, dar ea dă însă iertarea, scăparea, de povara fricii și a vinovăției, dă-ne Doamne pedeapsa care ne ridică vinovăția, cea care ne dă pacea, cum zice Isaia. (53:5)
Tag Archives: Mukaddasi
Ziua 3. Khiva. Zbor deasupra unui chuib de kush-i.
“Mare virtute este a răbda cele ce vin asupra noastră și a iubi pe cei ce ne urăsc după cuvântul Domnului (Matei 5,44)” Marcu Ascetul. Despre cei ce-și închipuie că se îndreptățesc prin fapte. Capul 47
Am aterizat la Urgench. Mă simt plin de zvâc și veselos coborând din avion în geaca mea roșie de puf, pihe în ardelenește și maghiară, pih înseamnă gras în daco partă, înfoiat și gras ca porcul, căci h e g și pih e pig, huk în farsi tadjică, adică hog, un alt porc în engleză. “This is the desert and it’s really hot” spune hâtru Dabron. Afară sunt 4 grade. Dar e soare, orbitor chiar. Nimeni nu poartă mască, nici în aeroport. Normalitatea stă în așa-zisa înapoiere, în conservarea a ceea ce a fost, “but there were some who resisted”, în sămănătorism și poporanism, în pustii și deșert, în insule și vârfuri de munți, departe de lumea dezlănțuită, acolo unde chipul și keep-ul lui Dumnezeu în oameni e mai puțin putrezit, încă se mai vede, căci tot pământul e plin de slava lui Dumnezeu, dar oamenii nu mai au ochii să-L vadă. Ce vedem aia intră în noi, ce alegem să vedem, pe ce punem ochii cu dorință, “iar el privind de săptămâni îi cade dragă fata”, căci ochii sunt fereastra inimii și porunca Domnului e “păziți-vă inima căci din ea ies toate izvoarele vieții”. Am ajuns pe Amu Darya[1], Omu the Ria, Râul Omu departe de vârful Omu, dar atât de aproape, Muntele vieții și Râul vieții, căci râul și raiul Duhului Sfânt din muntele Domnlui izvorăște, iz-dvor și iz-door, ușa apei și ușa puterii, putenza în corsicană, putința, εξουσία Isusia în greacă înseamnă putere, căci Isus e apa vieții, Izus-ul care dă putere și viață veșnică celor ce s-au încrezut, e Oxus-ul, ox-is, bou-ul ce trage alături de noi în jugul cel bun și ușor, e Ba-ul, adevărata putere, stăpânul spațiului și timpului care le ține pe toate în așteptarea curățirii lumii, pretudindeni, dar și aici la Urganch[2], în locul de unde pe vremuri începea vărsarea marelui fluviu, flow-va, curgere la vale, în Aral.
Amu mai înseamnă și negru. Unii zic că în islam culorile sunt asociate direct cu punctele cardinale, iar negru e nord, căci arabii se uitau spre el înspre miazănoapte. Dar dacă e așa atunci Sir Darya[3] de la nord de aici, la capătul celălalt de Aral, ar fi râul Sudului, căci Sir e sur, sud în spaniolă, mă străfulgeră amintirea Patagoniei cu al său viento del sur. S-or fi inversat polii, mai știi, sau cei ce i-au dat numele au venit mai din nord. În uzbekă sir e secret, și ei zic că e Râul Secret, câte prostii mai pot crede oamenii din neștiință! Cele mai vechi nume ale lor sunt însă altele, nu Oxus și Jaxartes grecești, ci Jaihun și Saihun, Sângele Vieții și Sângele Sfânt, căci hun e sânge, fiind și om, căci hun e hum, cum încep să înțeleg cât de des se schimbă m cu n, ma cu na, viața cu nu, și hum e human, cel făcut din humă în care e hun, sânge, sa-în-ge, sfințenie în trup cum tot zic, vocea celui care strigă în pustie, iar Jai sau Ji sau Chy sau Qi e viață în sogdiană și farsi și ebraică și chineză, iar saii sunt cei sfinți, ființele ga, sfinte, sa-ga saka cei ce se trag din Isaac[4], cei veniți din Sa, din Sion[5], Saion, până pe Saiun[6], Saihun.