Sunt in Istanbul, e inceput de primavara, orasul coplesitor, vremea mizerabila. Simt tremoloul intregii aventuri ce va sa vie. Si sunt bolnav sa cad de pe picioare (ceva ciudat tare, ca un fel de gripa forte care nu trece dar nici nu ma omoara, cu ameteli si senzatie de hipoglicemie). Alex imi zice: “nu-ti face griji ca in Malaiezia au unul din cele mai bune sisteme sanitare din Asia”. Ma simt foarte consolat:). Si cu toate astea, a doua zi ma imbarc pe zborul de Kuala Lumpur. Cand am plecat parea un act de nebunie. Cel mai intelept lucru parea sa fie sa renunt la aventura si sa vin acasa (la Cluj) sa ma tratez. La 3 zile de Asia uitasem complet de boala si ma bucuram, da, ma bucuram din plin. Renascusem. Prin speranta si curaj. Refuzand tentatia facila si hipnotizanta a fricii. Ma eliberasem prin credinta ca orice se intampla e spre binele celui care se increde si iubeste pe Domnul.

Continue reading →