Ziua 4. Intrarea în Bukhara. Turandot și Pirandokht.

“Căci celor botezați în Hristos li s-a dăruit harul în chip tainic; dar el lucrează în ei pe măsura împlinirii poruncilor. Harul nu încetează de a ne ajuta în chip ascuns, dar atârnă de noi să facem sau să nu facem binele pentru care avem putere.

Mai întăi harul trezește conștiință, e ascuns în învățătura ce ne-o da aproapele, uneori se ivește prin citire sau învață mintea prin cugetare naturală.” Marcu Ascetul (Despre cei ce își închipuie că se îndreptățesc prin fapte, Cap. 61-63)

“Tată, ia de la Mine paharul acesta” zice Domnul Hristos în Grădina Ghetsemani. Pahar e pa-har, cel care face harul, care îl aduce înspre ființă, dar pahar e bahar, cum zic arabii, bichiere în italiană, un bihær, dar ba-har înseamnă cu har, căci ba în ebraică e cu, by, be, be-har, e cel ce are, cel ce e, har, paharul e baharul, izvorul în farsi, al unui har, și astfel vedem că Domnul Hristos nu de un pahar era tentat, ci era chemat de un har, ha-ar, o facere, o iluminare, o în-lumire, o aducere în lume, care însă, ca orice lucrare valoroasă, se plătește scump, cu viața, be-ul, care este dat har-ului, char-ului, χαιρε în greacă, khaire, salutul vechi grecesc, adeseori ultimul, un adieu ca a-Dieu, înrudit și înmuiat în hail și hello și hallow, venit prin hallo și khalo din kalo, frumos în greacă, cel plin de khar frumos și holy, hal-ie, ca Haile Selassie[1], cel sfânt și plin de slavă, sila-the, plin de silă, de putere, numele ultimului împărat etiopian, har ție, slavă, bucurie și viață, de unde vine și Cairo, cel slăvit, haruit, hărăzit, cel care e queiro în spaniolă, to care for, și așa tocare în italiană, a atinge e to care, și caresse, căci e chere, scump în franceză, cel întrupat în carne chair, da, scaun în engleză, căci viața trebuie găzduită, are nevoie să stea un-deva, căci steaua e locul de stat, un staun, stau-în, adică un scaun, adică un -stan și uite așa scaunele secuiești și stanele persane și apoi turcești sunt același lucru, locul în care stă viața, cei vii, vian-the, viande e tot carne în franceză, locul în care stă viața cea scumpă, caro în italiană, caro e carne în latină, caro-în, cea în care stă harul, cel care dă viață, iar cel ce are viață e ba-caro, bakar în arabă e cel puternic, plin de kar, adică de har, de kar-na, putere în ebraică, în care limba bekir e moștenitor în ebraică, be-kir, cel ce e domn în greacă, gur în farsi pronunțat ghiur, adică ghiaur, de unde gyuri în maghiară, domn, guru, fiu de domn, scump, be-ker și be-chere, fără griji, care golește bicher după bicher, bahar după bahar, căci știe că harul e fără sfârșit, izvorăște din-lăuntru, dintru, the-en-through, păziți-vă inima, căci din ea ies toate izvoarele vieții, zice proverbul.

Continue reading

Ziua 4. Drumul Regilor de Miază Noapte. Shokhrokh și Soroc.

Miaso înseamnă carne în rusă, “măi muiere ia dă-mi un miez de pece” zicea Moișanu, Maith-anu, cel bun în wellsh, galica valacha, în care pece e carne în moroșenește, cică din maghiară, că moroșenii înainte să vină ungurii nu aveau carne și oi și păcurari, pekor-are, pecora e oaie în latină, peku e vită și viață în limbile vechi de la italică la avestană și indiană[1], pekuddat înseamnă a avea grijă în ebraică, peku-dat, a da și a îngriji viața, vita care are și își dă viața prin carnea și coarnele ei, karna înseamnă corn în ebraică, goarna vitei care dă carnea de garniță, pusă la păstrare, păstrătoare a viețuirii sufletului, ma, ma-at, meat care e clar miath, adică miaso, același cuvânt ca în rusă, miez. Un miez în moroșenește acum se referă la orice e puțin, dă-mi puțin din ceva, dă-mi să mănânc puțin, dă-mi să gust, gosht înseamnă carne în farsi, în uzbekă, în tadjică, go’esht, ieșit din vacă, cow e gow în farsi, gow-este, vaca-este, carne, din care în vechime se mânca rar și puțin, la sărbători, că nu se omorau animalele decât la sărbători, la soroc, sacrificial, ca jertfă, în locul omului, ca să îi dea viață prin moartea lor, myazd e ceremonia oferirii de hrană în zoroastrianism, miaso-the, carneA, mielul de jertfă, Ma-El, care și-a dat pentru noi sângele și carnea, ca mieii de Paște, miei-the, miez. Un miez de miaso și un gust de gosht înseamnă același lucru ca și o sărăcie de sarx, carne și trup în greaca veche, de unde vine sarcofag, cel ce mănâncă trupul, carnea, sarx-ul, care citit saracs este în același timp și carne și puțin, o sărăcie, căci asta înseamnă sinonim, sin-a-nim, a împreuna numi, când între nume și realitate este identitate, ca între apă și gheață, aceeași natură, aceeași substanță, dar altă stare de agregare, alt mediu de manifestare, așa cum ghost, fantomă, e o carne fără suflet, un moroi care muri și totuși mișcă, mishkan e locuință în ebraică, cum e gosht-ul host pentru guest, o gazdă.

“Ca să si gazdă îi rând a ave’ marhe” ar zice Moișanu, to rend e a rândui, a face orânduiala, lege, rendorseg, poliție în maghiară, render-shack, saka care în sukkot-ul lui, cort în ebraică, face rânduială. Marhă e animalul mare, vită sau cal, at sau ath sau as în română ca în toate celelalte limbi persane, Asii[2] Osheni[3] sunt Sfinții Asani[4], Wusunii[5] tokharieni crescători și veneratori de cai prin excelență, căci calul, ca și vitele, sunt sufletele puternice și lucrătoare, ma-arha și ma-arga, care fac urga, munca, dar e simbolul nobleței, loialității, dar și al puterii, toate atribute ale sfințeniei, Sa, care pusă în operă e As, apopiere asimptotică, as-im-pat-the, cea în care e facere de sfințire, nu ajunge acolo decât în veșnicie. Ca să ții marhe trebuie o grămadă de clăi de fân, știu încă din pruncie, de când tata ne tot zicea că în Poiană se face fânul mult și bun și greu, sus pe dealurile munți ale Giuleștiului, unde dealul se înmoaie într-o câmpie vălurită, un lan, unde se face llan, po-llan, poiana ca Polanda, lan-the, land, iar în Pollana-the, în Poiana, se face fânul bun că pe vremuri când vremea era mai caldă și mai umedă se făcea și meiul din care moșii și strămoșii făceau polenta, pa-lan-tha, ceea ce produce câmpia, munca pământului cu plugul, pluggah înseamnă în ebraică pluguit, divizat, tăiat cu plugul, plow-ul, căci plov îi zice la pilaf, ceea ce produce munca pământului, în uzbekă luat din tadjica dacică căci se știe că turcii nomazi nu arau.

Continue reading