“You may be sure, dear Crito, that inaccurate language is not only in itself a mistake: it implants evil in men’s souls.” Platon[2]
Haide de, zice tata câteodată în mare mirare față de câte-un miraj, mihr-ag, lumina se manifestă, materializare de lumină, de mirare și mirabil, mihrabil, mihr-able, dar și mihrab-el, vestigiul altarului din orice moschee, care arată că primele moschei erau temple ale focului și altarul era locul de unde venea focul, lumina, mihr-ab, ceva merawi, înșelător în ebraică, ca o mer-maid care nu e doar fecioară a mării, ci mihr-made, fecioară făcută de lumină, un miraj, ne-reală, înșelătoare, “ce să fac cu tine pântec care nu dai rod, că-ntre noi nu este punte și nu este pod”, zice Phoenix în Sirena, în Cantafabule[3], albumul lor capodoperă, înspăimântător de puternic și de real în magia lui. Haide, Drăgoșele, să purcedem, for-see-the-am, lucruL care este pentru a vedea, haide să mergem ca să vedem, vreau ca să pipăi și să urlu, este, să ne mergiuim, măi băiatule, să ne unim, contopim, cu ceva ce nu e lângă noi acum, să merem cum zic ardelenii și tadjicii în daco-parthă, haide, cuvânt straniu, găsit și în română, dar și în slavele de sud, bulgară și sârbă, dar și în turcă și azeră ca hadi sau hayde, desigur că turcii zic că ei sunt sursa, haide-de, căci ha-ide este aiciuL în maghiară, gyere ide e hai aici, unde ide e aici și ha e articolul hotărât în ebraică, ade e haide în greacă, adu, adică hai aici cu ceea ce ai și ești, ha-ade, ia-adă, unde?, aici sau agia, cum zic sud americanii la alla, acolo, a-gea, în acel loc, eja aicia cum ar zice albanezii, hai în acest loc, același cuvânt, altă relație cu distanța, idi suda zice rusul, haide aici, același lucru, dar ha-idi, haidi cum zice moldoveanul, e de fapt ha-i-gio, acesta e locul, hai-gio, hai în acest loc cu ceea ce ești, omul sfințește locul, ha-gea e hagia, sfințenia în greacă, căci locul odată sfințit are și el putere sfințitoare, dar nu el în sine, ci sfințenia din el, și locul ne cheamă, haide, hajra mai zice maghiarul, haj-ra, lucrul re de a veni, hai, dar și ha-ira, mergereA, cum se vede în latinescul ire și spaniolul ir, Ha-ir, mergerea, hayir e nu în turcă, exact pe dos, undeva au decis ei demult că merg pe căi separate, opuse, căci hayir e ha-year, la anu’ care se zice évet în maghiară, da e nu, nu e da, căci evet e da în turcă, ev-et, eu-etait, bine este, stare de bine, într-o greacă nevăzută, en effet, în adevăr, în-evet, a fi fost în bine, în-eu-été, înseamnă expresia în franceză, cum pisici pisiciosi en effet e en evet în turcă, de ce, și mai apoi, în aceeași ordine de mirare ontologică, ce caută Iov cel drept aici în miezul lumii, în Bukhara?
La vreo cinci sute de metri de mers agale, agal e bou, ad literam, în ebraică, mers agalit, ogoit, alene, a-lene, ca bivolu’, buffalo, printr-un parc în care stă să îmbobocească primăvara, ajung într-o piațetă în care tronează, îmbinat, in-binnah-the, clădit cladded, din aceeași ubicuă cărămidă nearsă, Ayub Chashmai, Cișmeaua lui Ayub, adică Iov. Chasma, cum mai ziceam, înseamnă și izvor, cișmea, în persană, dar și ochi, atât de om, cât și de apă, loc adânc, chasm în engleză, ca săpat cu cazmaua, cuvânt care zice dex-ul nostru că vine din cumană, khumana cea rumană, în care cișme înseamnă tot ochi și tot izvor, ce surpriză! Dar adevărata surpriză, sur-prise și sir-prize, capturare de domni pentru recompensă, e însuși Iov și prezența lui aici. Iov e Job în engleză, omul care face, împlinește sarcina, job-ul, lui Dumnezeu, job-ag, implinitorul muncii rânduite, jobb e dreaptă în maghiara opusă lui bal, stânga, baal cel rău, căci Iov e cel drept, nu ca Ioab al lui David[4], care deși Eu-ab, ieșit din bine, Jo în maghiară, Yah-ab, cel ieșit din Yah, cel mereu cu El, Yah-be cel Yahav, Ia-ahava, Dumnezeu e iubire, ahava e agapa greacă pronunțată cu prune în gură, Ioab cel iubitor și iubit de Dumnezeu, Iov. Biblia ne zice că diavolul, în ebraică Samael, Samuel[5] ca profetul, Samuil[6] ca țarul Bulgar, sama-El, acea parte din El care e sfințenie însuflețită, tâlhar care a sărit gardul și nu a intrat pe ușa oilor și din fericire nu are trup, se întoarce de la cutreierarea pământului și cere voie și primește ca să îl testeze în foc și patimi pe Iov ca să i se vadă adevărata inimă. Căci inima este nespus de rea și înșelătoare ne zice Scriptura și bunul simt și știm că de fapt doar Dumnezeu știe gândurile ascunse ale inimii, limitele, atașamentele ei reale și mai ales dedicările ei, Deo-dicat, adevărata dispoziție de pe urmă Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul, Lagu[7], leggja în vikingă, Legea cea vie. „Strâng Cuvintele Tale în inima mea ca să nu păcătuiesc împotriva Ta, Dumnezeule”, zice psalmistul[8]. Căci unde ne e comoara acolo ne e și inima, și dacă asta îmi e intenția atunci acolo trebuie să îmi fie și atenția, căci intenția e scopul, in-the-end-ul, intrarea în cortul, în-tent-ul, lui Dumnezeu, zice tot David, iar ca să ajung acolo e necesar să acționez deja de acolo, din ce în ce mai mult, at-end, ca și cum aș fi ajuns deja la final și mă întorc după mine să mă călăuzesc pe cale spre final, being in Christ learning to be Christ like, zice Graham, unde îmi e atenția, at-end-ul, în acel cort voi ajunge să locuiesc, a-tend, să attend, să stau în tindă, și să en-tiend, să înțeleg cu adevărat întinderea iubirii lui Dumnezeu, cu toate addendum-urile ei, pe care acum, fiind la final, ad-end-am, le înțeleg.