Ziua 4. Drumul Regilor de Miază Noapte. Shokhrokh și Soroc.

Miaso înseamnă carne în rusă, “măi muiere ia dă-mi un miez de pece” zicea Moișanu, Maith-anu, cel bun în wellsh, galica valacha, în care pece e carne în moroșenește, cică din maghiară, că moroșenii înainte să vină ungurii nu aveau carne și oi și păcurari, pekor-are, pecora e oaie în latină, peku e vită și viață în limbile vechi de la italică la avestană și indiană[1], pekuddat înseamnă a avea grijă în ebraică, peku-dat, a da și a îngriji viața, vita care are și își dă viața prin carnea și coarnele ei, karna înseamnă corn în ebraică, goarna vitei care dă carnea de garniță, pusă la păstrare, păstrătoare a viețuirii sufletului, ma, ma-at, meat care e clar miath, adică miaso, același cuvânt ca în rusă, miez. Un miez în moroșenește acum se referă la orice e puțin, dă-mi puțin din ceva, dă-mi să mănânc puțin, dă-mi să gust, gosht înseamnă carne în farsi, în uzbekă, în tadjică, go’esht, ieșit din vacă, cow e gow în farsi, gow-este, vaca-este, carne, din care în vechime se mânca rar și puțin, la sărbători, că nu se omorau animalele decât la sărbători, la soroc, sacrificial, ca jertfă, în locul omului, ca să îi dea viață prin moartea lor, myazd e ceremonia oferirii de hrană în zoroastrianism, miaso-the, carneA, mielul de jertfă, Ma-El, care și-a dat pentru noi sângele și carnea, ca mieii de Paște, miei-the, miez. Un miez de miaso și un gust de gosht înseamnă același lucru ca și o sărăcie de sarx, carne și trup în greaca veche, de unde vine sarcofag, cel ce mănâncă trupul, carnea, sarx-ul, care citit saracs este în același timp și carne și puțin, o sărăcie, căci asta înseamnă sinonim, sin-a-nim, a împreuna numi, când între nume și realitate este identitate, ca între apă și gheață, aceeași natură, aceeași substanță, dar altă stare de agregare, alt mediu de manifestare, așa cum ghost, fantomă, e o carne fără suflet, un moroi care muri și totuși mișcă, mishkan e locuință în ebraică, cum e gosht-ul host pentru guest, o gazdă.

“Ca să si gazdă îi rând a ave’ marhe” ar zice Moișanu, to rend e a rândui, a face orânduiala, lege, rendorseg, poliție în maghiară, render-shack, saka care în sukkot-ul lui, cort în ebraică, face rânduială. Marhă e animalul mare, vită sau cal, at sau ath sau as în română ca în toate celelalte limbi persane, Asii[2] Osheni[3] sunt Sfinții Asani[4], Wusunii[5] tokharieni crescători și veneratori de cai prin excelență, căci calul, ca și vitele, sunt sufletele puternice și lucrătoare, ma-arha și ma-arga, care fac urga, munca, dar e simbolul nobleței, loialității, dar și al puterii, toate atribute ale sfințeniei, Sa, care pusă în operă e As, apopiere asimptotică, as-im-pat-the, cea în care e facere de sfințire, nu ajunge acolo decât în veșnicie. Ca să ții marhe trebuie o grămadă de clăi de fân, știu încă din pruncie, de când tata ne tot zicea că în Poiană se face fânul mult și bun și greu, sus pe dealurile munți ale Giuleștiului, unde dealul se înmoaie într-o câmpie vălurită, un lan, unde se face llan, po-llan, poiana ca Polanda, lan-the, land, iar în Pollana-the, în Poiana, se face fânul bun că pe vremuri când vremea era mai caldă și mai umedă se făcea și meiul din care moșii și strămoșii făceau polenta, pa-lan-tha, ceea ce produce câmpia, munca pământului cu plugul, pluggah înseamnă în ebraică pluguit, divizat, tăiat cu plugul, plow-ul, căci plov îi zice la pilaf, ceea ce produce munca pământului, în uzbekă luat din tadjica dacică căci se știe că turcii nomazi nu arau.

Continue reading

Ziua calului. Despre frica, esecuri si aripi.

Era a 27- a oara cand dadeam cu burta de cal. Calul de gimnastica, ala care se sare cat e el de lung. Si e lung ca o zi de post. A 27-a oara intr-o ora de sport in care toti colegii mei de clasa sarisera, reusisera. Eu eram un caz special. Eram in clasa a 10-a cred, anul 1992 probabil. In liceul militar, la Alba.
Invatam bine. Din punct de vedere al constitutiei fizice insa nu aveam ce cauta la liceul militar. Tot timpul am banuit ca tata “a pus o vorba buna” la examenul de admitere, la sport. Eram baiat destept, muncitor la stiinta si lenes la munca, aveam 1.86 inaltime si vreo 60 de kg. De rusine beam apa cand mergeam la cantarit ca sa trag la cantar. Vorba lui tata, “un aschilopat”.

Continue reading

Meteora. Metamorphosis

Parca cineva a aruncat cu bolovani uriasi peste tot. Pindul cu crestele sale ascutite, de Piatra Craiului, la fel de taios si mult mai arid, se vede in departare. Urias. Neasteptat. Pe vai in sus, nu departe, se ascunde Metsovo, capitala vlahilor greci, a aromanilor. Fratii nostri din alte epoci. Mancarea preferata a grecilor e mielul. Cu branza:). Branza! Vorba lui tata cand vrea sa fie clar ce parere “buna” are de cineva sau de ceva. Vorba de pacurar satul de pacurarit. Si stiu ca e al n-ulea pas in fuga de idei dar oare cati mai stim ca pacurar vine din latinescul pecora, mioara. Dar aici, in fata ochilor mei usor umbriti de prea multe si lacomi de mai mult, sta Meteora.

Parca sta pe aer. Asta si inseamna. Meteora “cea construita pe aer”. Continue reading