Ziua 4. Margiana Pământului. Drumul de Miază Zi

“Domnul, știind acestea, ne poruncește zicând: “Să nu vă îngrijiți de ziua de mâine” (Matei 6, 34). Și cu dreptate. Pentru că cel ce nu s-a eliberat de cele materiale și de grija lor, cum se va elibera de gândurile rele? Iar cel învăluit în gânduri, cum va vedea păcatul care este acoperit de ele? Căci păcatul e un întuneric și o ceață a sufletului, ce se lasă din gânduri, din cuvinte și din fapte rele. Și păcatul se naște așa, că spiritele rele ispitesc pe om printr-o momeală care nu-l forțează și îi arată începutul păcatului, iar omul intră în dialog interior cu el din pricina iubirii de plăcere și a slavei deșarte. Căci, deși prin judecată nu voiește, făcând lucrurile se “îndulcește” și îl primește. Iar cel ce nu-și vede acest păcat cuprinzător, cum se va ruga pentru el ca să se curățească? Și cel ce nu s-a curățit cum va descoperi locul ființei curate? Iar pe acesta de nu-l va găsi, cum va vedea casa cea mai dinăuntru a lui Hristos, căci suntem casa lui Dumnezeu.” Marcu Ascetul[1]

Xairly tong, zice Davron când mă vede lângă autobuz, Dabron cel Dobre, bună dimineața, unde xairly un fel de kheily scris și xeily în farsi, adică highly, adică bun și foarte sus și prețuit, ceea ce face kheyli khoch în farsi un pleonasm, căci ar fi foarte sus hoch, care e el însuși sus în germană, în timp ce hoç, citit hoș, e bine în turcă, iar în oltenește hoț înseamnă ceva bun, ăia care trăiesc sus în munte, hochii, ghoții, hoți și haiduci, hi-daci. Bun așa. Ar fi bună dimineața dacă tong ăsta ar fi dimineață în uzbekă și nu ertalab, earth-el-ab, sculare, ridicare din pământ, dar nu e asta, ci e tongue sau thong sau tong în engleză, limbă și fâșie de piele, dar și clește, de ăla de scos cărbunii din foc, de lucrat cu focul fără să pun mâna, căci asta e limba, comanda vocală la adresa oceanului creator al Logosului, al ideilor vii cu trup de Sa, slava, aducerea focului în creația văzută din simpla mișcare a unui limb, membru în engleză, că asta înseamnă limping mode, a șchiopăta, a nu mai putea face tu ca Adam căzut, a comanda vocal creației, a da din limbă spre împlinire ca Adam înainte de tăiere, tomo sau temne în greacă, care tăiere de Dumnezeu duce taman la apariția timpului și suflării cum o știm, thymos în greacă, in time în engleză, în temnița materiei despiritualizate, căci tam e iadul în sogdiană, deși pentru unii asta e chiar bine, ok, tamam, atât la turci, cât și la persani, căci dacă ați avea un grăunte de credință ați porunci muntelui și s-ar muta în mare, zice Domnul, el însuși s-ar muta, la comanda vocală, cuvânt viu, cu putere, blagosloveală, blaga-slova, cea care accesează puterea slavei prin cuvânt și vorbire, dvor-ba-re, lucrul care e poartă, davarul care e Tora[2], the-ora, rugăciunea, vorbirea sfântă, poarta, thur în germană, dar și în ebraică, porțile tora japoneze, door în engleză, dur în armeană, deși dur e interzis în turcă, căci dacă ai ușa închisă nu poți intra, durn e însă ușă în armeana veche, a durni e a intra la somn, noaptea, închizând ușa camerei, soba în grai popular în Crișana, locul în care petreci noaptea, vremea sfințeniei, saba, saba-tha, odihna ca de sabat, sobh e noapte în kurda iraniană, shav sau shab în cea turcă, în timp ce sobh e dimineață în farsi, sobh bexeyr, bună dimineața îi răspund și eu lui Davron, vorbesc de bine, căci asta e xailry tong-ul uzbek, să ai vorbire bună, să vorbești bine, să nu te tângui încă de dimineață ca să ai o zi bună, xairly kun în uzbekă, unde kun e și zi și soare și aici se vede atât de bine cum kun e sun, și cum în pronunție k-ul devine kh și th și apoi s. Cine are urechi de auzit și limbă de pronunțat să priceapă, pre-cep, să bage la cap.

Continue reading

Ziua 3. Spre Khiva. Deșert și deșertăciune.

“Să nu încerci a dezlega prin gâlceavă un lucru încurcat, ci prin cele arătate de legea duhului: răbdare, rugăciune și nădejde”. Marcu Ascetul, Capul 12, Despre legea duhovnicească.

Citesc în avion și iau aminte. “Slujiţi Domnului cu frică și bucuraţi-vă tremurând. Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie și să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!” Zice David la Psalmul 2, la o mie de ani înainte de venirea Fiului. Cum să dau cinste cuiva care încă n-a venit? Cum aștept o profeție, pro-faith și profate? În primul rând o cred și o sper și o iubesc, căci acestea trei sunt cele ce ne rămân cum zice apostolul Ioan, ne rama-în, ne duc în rama, în lumina vie. Asha, slujind cu frică și bucurându-mă tremurând, de emoție, de așteptarea a Celui mai bun din tot ce este, sperând, sapere-ând că va veni, știind semnele și acționând, așa ca magii din răsărit venind după Stea, să stea și să cinstească Saoshiantul zoroastrian, Saul-Shinto, Sufletul Soul Sfânt, Hristosul, mielul lui Dumnezeu, Ma-El-ul pe care îl așteaptă fecioarele înțelepte ce și-au pus mir în candelă ca să vadă. Mihr e lumină, vedere în farsi, iar miru e a vedea în japoneză, mă uit la asta și mă mir cum oamenii se uită și nu văd și uită că El e deja venit vint went, încă de la început, căci toate prin El, Cuvântul, Logosul, Ideea vie pură și supremă care cuprinde tot și toate, văzute și nevăzute, prin Idee, Ia-Deo, Eu Dumnezeu, toate s-au făcut, după Cuvântul, Logosul, legea lui Dumnezeu, din El, prin El și pentru El, dar omul nu se a-lege pe sine pentru mântuire, ment-are, minte și menire, ma-in-are, cel ce își are sufletul, ma-ul, în Dumnezeu, alege-te pe tine însuți căci Dumnezeu te-a ales deja spre sfințire, sa-ființare, dar omul lumesc, sufletesc, amul, nu știe, nu îl vede că nu îl are în ochi, ayin în ebraică, eye-in, nu îl aude în urechi, ozen în ebraică, auz-in, nu îl vede în tot și toate, ca Isaia văzând wise că tot pământul e plin de a Lui glorie, kabbud în ebraică, kap-put, ceea ce e pus în cap, în început, în-ceput, în căpuț că altfel vine kapput-ul peste cei ce nu văd și nu cred și nu înțeleg, căci în Iad, Idee-in, focul cel curat și sfânt și pur se întâlnește cu sufletul nepurjat al păcătosului ne-pur-get, ființă ne pură, ne puer, ne pur, fiu în persană, al omului neînfiiat în Hristos.

Căci neștiința, uitarea și negrija sunt cei trei mari uriași ai răului tot zice Marcu. Alegerea greșită a identității, mă leg, laga în gothă, sub ce lege, lagu în engleza veche din care vine law, cea dată celor de jos, low, noua lege, noul legământ dat celor legați de legile firii, ca să învețe legea cerească, lăudata law-data, legea dată, dar data e și lege în persană, să aleagă legea spiritului, a speranței, sa-per-into, a fiilor sfințeniei, a sa-ființeniei, sau legea firii, a fii-rii naturale, a phii-rii, pheirii, a pieirii, cea născută gata căzută ca și peri, zână în persană, fairy, menită spre pieire, ardere în iazul de foc, pir în greacă, cel veșnic, roșu ca focul, phyrros în greacă și piros în maghiară, cum se poate așa ceva? După legea pe care o aleg sunt Fiu de Dumnezeu sau fiu de maimuță, iar identitatea greșită mă duce la greșita înțelegere a lucrurilor, la idei greșite, pro-greșite, pro-gres-iste, la Logos îmbolnăvit, paranointa îi zic grecii din vechime, para-nous-in-the, purtător de înțeles nou și alterat, alt înțeles decât cel primar și sacru, “oare chiar a zis Dumnezeu că veți muri?” susura șarpele în urechea Evei celei care nu trebuia să asculte, ci să evite, ca să nu fie luată roabă, eved în ebraică, iar gândurile, credințele rele ajung gureșite, gură-ieșite, devin, daven înseamnă a se ruga în ebraică, a intra în prezența unui deva, a lui Dumnezeu, că David care davi-the, dă rugăciune devi-ului, rugătorul care se roagă și dacă spiritul căruia i se închină e rău cuvântul devine, devi-in-e, vorba greșită, evoluată, evil-luată, zic bestial și înțeleg un lucru grozav de bun, nu unul grozav de rău, văd bestia ca bună, best, răul e bine și binele e rău, și nu mai văd bestialitatea inerentă ascunsă sub spoiala că lupul în blană de oaie, răul cel purtător de grue, groază în engleză, grue-the. Fie-vă groază de rău, lipiți-vă tare de bine, zice apostolul. Bun, boon, dar care e care, cum știu, pe cine cred?

Continue reading

Logos de Centenar. Al patrulea cuvant. Barza.

In paralel cu etimologiile m-am jucat si cu hartile, alea vechi, cele mai vechi pe care le-am gasit. Deocamdata. Cel mai mult m-a captivat Tabula Peutingeriana, harta itinerarium a Imperiului Roman la anul 300, si am book/buchisit-o cu ochii si cu lupa si am gasit chestii uimitoare atat in orient, saka si massageti, getii mari, si multe alte minunatii cat si in occident, la dacii ocupati de romani, la noi acasa. Pe harta asta, in Banat, gasim Berzovis, un nume interesant, asemanator cu Bârzava, toponim dat in Dex ca avand etimologie slava, insemnand cumva Repedea din slavul bârzo.

In dictionarul de PIE (proto indo europeana, cel mai de jos strat, anul 2000 i Hr, limba reconstruita teoretic prin analiza comparativa a limbilor indo-europene) a lui Stanisev, bhars sau bhers inseamna iute, rapid cu forma practica identica celei de berzo-via, barz-a.

Continue reading

Logos de Centenar. Al treilea cuvant. Sica. Sicera.

Sabia dacilor se numea sica. Dar sica e sabia mica, pumnalul de lupta, dagger in engleza si in limbile nordice, adica dăcar, pumnal dacic. Stim ca sica era folosita ca pumnal, din antichitate pana in ziua de azi asasinii purtau sica si se numeau sicari. Un anume purtator de sica, din secta sicarilor zeloti evrei, patrioti luptatori impotriva romanilor a ramas in istorie, Iuda Sicarioteanul, cu pronuntie ajunsa la noi de iscarioteanul. Sabia cea mare a dacilor si a tuturor getilor e numita de romani falx tracic, o coasa de lupta, o secera mare. Si astazi la coasa in corsicana si italiana i se zice falce, faux e coasa la francezi, dar regasim numele si in latina, falcatis, adica zimtat, scyhted in engleza, in care limba coasei i se zice scythe. Scy-the adica, the-scy, sci-t, scit. Scitii sunt getii recunoscuti ca luptatori cu falxul, veneratori ai calului si coasei de lupta. Scit e un fel de porecla in sens probabil de sabier, taietor, cosas.

Continue reading

Logos de Centenar. Al doilea cuvant. Plug. Plugușor

Am vorbit de a ara, ard, Ardeal. Si am vazut ca ard e un cuvant autohton, getic si apoi celtic si apoi dacic, numele plugului usor, cel cu brazdar de lemn, nume pastrat la anglo-saxoni. Si deja cred ca devine evident ca accentul in interpretarile mele pica pe relatia cu limbile germanice si mai ales pe engleza. Pentru ca acolo sunt ascunse, cumva in vazul lumii, comorile. Revenind la plugul anglo-saxon, la plugul greu de data asta, cu brazdar de fier, de fapt cu mai multe brazdare, tras de pana la opt perechi de boi, cu roti, se numea altfel, carruca, citit, cel mai probabil, căruța. Nu insist pe numele asta desi e extrem de atractiv, car, căruță, cart, carter, adica un fel de cărtar, căruțar. Dar revin la plug. Astazi numele dat de englezi este de plow iar forma usor demodata este de plough, citit ploug sau plug. Nu intamplator to plug, in engleza moderna, inseamna a baga, a înfige. Radacina lexicala e aceiasi. Oficial, conform Dex, in romana cuvantul plug vine din slavona, plugu. Dex-ul, stim, e o bataie de joc la adresa limbii romane. Conform dex nu exista cuvinte romanesti doar imprumuturi din alte limbi si etimologii necunoscute. Conform Dex limba romana nu exista in sine, e doar o facatura. A zice ca plug in romana vine din plugu in slava e ca si cum ai spune ca getii, celtii, dacii, romanii i-au asteptat pe slavi sa vina din mlastinile Pripetului in secolul VI, ca sa invete plugul si aratul. E de râs daca n-ar fi de plans. Ca orice inovatie, numele devine neologism si e imprumutat in limba care preia inovatia. E evident ca plugu e preluat de slava din fondul comun indo european sau proto indo-european (PIE). Tinand insa cont de faptul ca slavii, rude sarace ale tracilor erau net inferiori ca nivel de dezvoltare e simplu de concluzionat ca era un cuvant anterior venirii lor, iar daca a preluat cineva cuvantul e clar cine de la cine.

Continue reading

Logos de Centenar. Primul cuvant. Ardeal

Ce insemna Ardeal? De ce e corect Ardeal, nume vechi, autohton, si nu Transilvania, nume artificial, inventat in Evul Mediu? De ce noi romanii avem toate motivele sa fim mândri de Ardeal si cum numele Ardeal, e el insusi dovada vie a continuitatii din vechime a romanilor in țara asta de la geti la celti la daci la valahi/rumâni pana azi.

Cea mai veche radacina lexicala a Ardealului, in Europa, in afara de limba romana, o gasim in celticul Arduenna „pădure”, de fapt pamant inalt impadurit. Radicalul “ard” il regasim in toponimia europeană din plin, in exact acest sens, de pamant impadurit, pamant inalt (deal) impadurit. In Franta, avem podisul inalt, deluros, impadurit Ardennes si la fel, in sudul Frantei, tinutul Ardeche. Mai avem Ardilliers, Ardileux si altele. In Scotia, zona arhaica, sa ii zicem celtica, sunt nenumarate localitati si locuri care contin ard in nume, pomenesc doar Ardalanish, pe Mull island si Ardchattan pentru limpezimea formei lexicale in care putem intui ca inseamna “ al ardalenilor” si “cătunul de pe deal”. In Irlanda, celti din tata in fiu, avem de asemenea nenumarate exemple, din care pomenesc doar Ardilea, Ardoone, Ardfield, Ardfinan, Ardmore. In Spania, cea a celtiberilor avem Ardales, Ardines, Ardol. Aceeasi forma, acelasi sens. Ardale. Ardeal. Deal impadurit. Mai gasim multe alte exemple in Europa, dau doar cateva: Arda in Bulgaria, Årdal in Norvegia, Ardea in Italia si foarte multe altele in Asia, mai ales Iran, India, dar nu voi insista pe ele, nu acum.

Continue reading