Ziua 4. Intrarea în Bukhara. Turandot și Pirandokht.

“Căci celor botezați în Hristos li s-a dăruit harul în chip tainic; dar el lucrează în ei pe măsura împlinirii poruncilor. Harul nu încetează de a ne ajuta în chip ascuns, dar atârnă de noi să facem sau să nu facem binele pentru care avem putere.

Mai întăi harul trezește conștiință, e ascuns în învățătura ce ne-o da aproapele, uneori se ivește prin citire sau învață mintea prin cugetare naturală.” Marcu Ascetul (Despre cei ce își închipuie că se îndreptățesc prin fapte, Cap. 61-63)

“Tată, ia de la Mine paharul acesta” zice Domnul Hristos în Grădina Ghetsemani. Pahar e pa-har, cel care face harul, care îl aduce înspre ființă, dar pahar e bahar, cum zic arabii, bichiere în italiană, un bihær, dar ba-har înseamnă cu har, căci ba în ebraică e cu, by, be, be-har, e cel ce are, cel ce e, har, paharul e baharul, izvorul în farsi, al unui har, și astfel vedem că Domnul Hristos nu de un pahar era tentat, ci era chemat de un har, ha-ar, o facere, o iluminare, o în-lumire, o aducere în lume, care însă, ca orice lucrare valoroasă, se plătește scump, cu viața, be-ul, care este dat har-ului, char-ului, χαιρε în greacă, khaire, salutul vechi grecesc, adeseori ultimul, un adieu ca a-Dieu, înrudit și înmuiat în hail și hello și hallow, venit prin hallo și khalo din kalo, frumos în greacă, cel plin de khar frumos și holy, hal-ie, ca Haile Selassie[1], cel sfânt și plin de slavă, sila-the, plin de silă, de putere, numele ultimului împărat etiopian, har ție, slavă, bucurie și viață, de unde vine și Cairo, cel slăvit, haruit, hărăzit, cel care e queiro în spaniolă, to care for, și așa tocare în italiană, a atinge e to care, și caresse, căci e chere, scump în franceză, cel întrupat în carne chair, da, scaun în engleză, căci viața trebuie găzduită, are nevoie să stea un-deva, căci steaua e locul de stat, un staun, stau-în, adică un scaun, adică un -stan și uite așa scaunele secuiești și stanele persane și apoi turcești sunt același lucru, locul în care stă viața, cei vii, vian-the, viande e tot carne în franceză, locul în care stă viața cea scumpă, caro în italiană, caro e carne în latină, caro-în, cea în care stă harul, cel care dă viață, iar cel ce are viață e ba-caro, bakar în arabă e cel puternic, plin de kar, adică de har, de kar-na, putere în ebraică, în care limba bekir e moștenitor în ebraică, be-kir, cel ce e domn în greacă, gur în farsi pronunțat ghiur, adică ghiaur, de unde gyuri în maghiară, domn, guru, fiu de domn, scump, be-ker și be-chere, fără griji, care golește bicher după bicher, bahar după bahar, căci știe că harul e fără sfârșit, izvorăște din-lăuntru, dintru, the-en-through, păziți-vă inima, căci din ea ies toate izvoarele vieții, zice proverbul.

Continue reading

Ziua 4. Margiana Pământului. Drumul de Miază Zi

“Domnul, știind acestea, ne poruncește zicând: “Să nu vă îngrijiți de ziua de mâine” (Matei 6, 34). Și cu dreptate. Pentru că cel ce nu s-a eliberat de cele materiale și de grija lor, cum se va elibera de gândurile rele? Iar cel învăluit în gânduri, cum va vedea păcatul care este acoperit de ele? Căci păcatul e un întuneric și o ceață a sufletului, ce se lasă din gânduri, din cuvinte și din fapte rele. Și păcatul se naște așa, că spiritele rele ispitesc pe om printr-o momeală care nu-l forțează și îi arată începutul păcatului, iar omul intră în dialog interior cu el din pricina iubirii de plăcere și a slavei deșarte. Căci, deși prin judecată nu voiește, făcând lucrurile se “îndulcește” și îl primește. Iar cel ce nu-și vede acest păcat cuprinzător, cum se va ruga pentru el ca să se curățească? Și cel ce nu s-a curățit cum va descoperi locul ființei curate? Iar pe acesta de nu-l va găsi, cum va vedea casa cea mai dinăuntru a lui Hristos, căci suntem casa lui Dumnezeu.” Marcu Ascetul[1]

Xairly tong, zice Davron când mă vede lângă autobuz, Dabron cel Dobre, bună dimineața, unde xairly un fel de kheily scris și xeily în farsi, adică highly, adică bun și foarte sus și prețuit, ceea ce face kheyli khoch în farsi un pleonasm, căci ar fi foarte sus hoch, care e el însuși sus în germană, în timp ce hoç, citit hoș, e bine în turcă, iar în oltenește hoț înseamnă ceva bun, ăia care trăiesc sus în munte, hochii, ghoții, hoți și haiduci, hi-daci. Bun așa. Ar fi bună dimineața dacă tong ăsta ar fi dimineață în uzbekă și nu ertalab, earth-el-ab, sculare, ridicare din pământ, dar nu e asta, ci e tongue sau thong sau tong în engleză, limbă și fâșie de piele, dar și clește, de ăla de scos cărbunii din foc, de lucrat cu focul fără să pun mâna, căci asta e limba, comanda vocală la adresa oceanului creator al Logosului, al ideilor vii cu trup de Sa, slava, aducerea focului în creația văzută din simpla mișcare a unui limb, membru în engleză, că asta înseamnă limping mode, a șchiopăta, a nu mai putea face tu ca Adam căzut, a comanda vocal creației, a da din limbă spre împlinire ca Adam înainte de tăiere, tomo sau temne în greacă, care tăiere de Dumnezeu duce taman la apariția timpului și suflării cum o știm, thymos în greacă, in time în engleză, în temnița materiei despiritualizate, căci tam e iadul în sogdiană, deși pentru unii asta e chiar bine, ok, tamam, atât la turci, cât și la persani, căci dacă ați avea un grăunte de credință ați porunci muntelui și s-ar muta în mare, zice Domnul, el însuși s-ar muta, la comanda vocală, cuvânt viu, cu putere, blagosloveală, blaga-slova, cea care accesează puterea slavei prin cuvânt și vorbire, dvor-ba-re, lucrul care e poartă, davarul care e Tora[2], the-ora, rugăciunea, vorbirea sfântă, poarta, thur în germană, dar și în ebraică, porțile tora japoneze, door în engleză, dur în armeană, deși dur e interzis în turcă, căci dacă ai ușa închisă nu poți intra, durn e însă ușă în armeana veche, a durni e a intra la somn, noaptea, închizând ușa camerei, soba în grai popular în Crișana, locul în care petreci noaptea, vremea sfințeniei, saba, saba-tha, odihna ca de sabat, sobh e noapte în kurda iraniană, shav sau shab în cea turcă, în timp ce sobh e dimineață în farsi, sobh bexeyr, bună dimineața îi răspund și eu lui Davron, vorbesc de bine, căci asta e xailry tong-ul uzbek, să ai vorbire bună, să vorbești bine, să nu te tângui încă de dimineață ca să ai o zi bună, xairly kun în uzbekă, unde kun e și zi și soare și aici se vede atât de bine cum kun e sun, și cum în pronunție k-ul devine kh și th și apoi s. Cine are urechi de auzit și limbă de pronunțat să priceapă, pre-cep, să bage la cap.

Continue reading

Ziua 3. Drumul spre Khiva. Luatu-s-o, dusu-s-o.

“Cel ce nu cunoaște cursele vrăjmașului va fi ucis cu ușurință; și cel ce nu știe pricinile patimilor ușor vă cădea”. Marcu Ascetul. Capul 76, Despre legea duhovniceasca.

Umblu prin Tretyakov, ca printr-un vis trăit, acum câțiva ani. Mă opresc în fața unei pânze, o pan-tha, față a ceva, în ebraică, un quadro italian, cadru tăiat dintr-o altă realitate, un frame din care curge, pantha în greacă, un alt timp, o altă lume, o altă lumină. Prin fereastra deschisă în continuumul spațiu-timp mă privesc trei framadari. Iubesc cuvântul ăsta, mă trezesc rostindu-l de dragul auzirii lui, mă duce în timp, la rădăcini, peste șapte mări și șapte țări, framadar e comandant, conducător în persana de mijloc, pahlavi, limba parților arsacizi și apoi și a persanilor sasanizi, a împăratului Perouz, Pir-roș, cel Roșu ca focul, dar și a Împăratului Verde, Sargon, în pahlavi, ciudat, numele primul framadar Akkadian. Akkad citit invers e dakka. Framadarul e cel care dă frame-ul, creează cadrul de creștere, frământare, frame-dar-uiește, în care se plămădește, pentru că f e ph și apoi devine p, iar r e l-ul pelticilor, plamadar și framadar e același cuvânt, au aceeași noimă, noe-ma, sens, cunoaștere vie și suflet nou, dar și formă, for-ma, spre suflet și cel ce poartă sufletul, cei ce sunt frământați de gânduri, care frământă și plămădesc în frame-ul dat sub autoritatea lor, până asudă grinda cum încă mai zic bătrânele noastre întrebate cât trebuie frământat, scoțând glutenul din cei ai lor, glue-tain, cel ce ține și lipește, taina gliei, până ce aluatul muncii lor se ține laolaltă și dospește uriaș împreună, forment for-ment, cu doar un pic de ferment, de drojdie, leven în engleză, lev-in, în care e inima, ebraică, căci un sistem e viu atâta timp cât forțele care îl leagă sunt mai puternice ca cele care trag spre death-lega-rea lui, spre moartea legii care îl guvernează.

Ca o sfântă treime luptașă, arhangheli armați păzind veșnicia pe un bot de deal înverzit, lângă niște morminte noi cu pietre de căpătâi cenușii zăcând la umbră de codru des, cei trei framadari, trei spătari, trei spathabedi parți, spadă-vodă, conducători de oști și de destin, doni quijoți atemporali, cei trei bogatyri ruși mă cheamă în lumea lor să-mi vestească nemurirea. Primul e Dobrynya Nikitich[1] călare pe un bălan cal alb, fioros, cu barba ca de împărat achemenid, roșie ca scutu-i, cu coif hittit ascuțit, cămașă de zale și saka mare și dreaptă pe jumătate scoasă din teacă, arhetipul războinicului nobil, mare arcaș, dar și luptaș, feroce, dar și galant, un gal gallant, un viteaz curtenitor și șiret, jucător de șah vechi zis nordic, tafl, dar și cântăreț la guslă, chitara persană zisă și slava, cu o singură coardă, tutorele într-ale framadarii pentru Vladimir cel Mare, Valdamarr, Vlad-emir-ul rurikid, primul rege și emir creștinat al rușilor kievieni. Dobrynya e dobr-în-ie, cel în care e tărie și bunătate, om bun, dobre ca Dabron uzbekul, iar Nikitich e Nike-the-ish, omuL victoriei, căci Nike e victorie la greci, iar ish e om la evrei. Lângă el, mai mare ca viața însăși, Ilya Muromets[2], uriașul cu suliță, sula-the, Eli-ia Mara-Mez, Marele Med al lui Dumnezeu, Eli, căci deja știm că mezii sunt războinci prin excelență, așa cum Marin Preda l-a făcut pe al nostru un luptător din pământ, pe pământ, pentru pământ. Al treilea, cel mai mic, dar și cel mai șmecher, Aliosha Popovich cu arcul în mână, călare, cal-are, pe un roib, Eli-isha Pop-ab-ish, omul lui Dumnezeu, om ieșit din popă, căci era fiu de preot, sfetnic și cavaler al lui Vsevolod, Vasi-vlad, vasile vlad, împărat și rege, fiul lui Mtislav Sviatoslavici cel aliat cumanilor și mort la Kalka de mână de mongol, adevăratul dușman, venit după ei din fundurile Asiei, ca un nesătul duh de moarte.

Continue reading