Regatul Cerului. Citizens of Heaven

Acu’ ceva vreme am vazut un film al carui nume mi-a placut mult: Kingdom of Heaven. Filmul, in afara ca il avea la inceput pe unul din preferatii mei, Liam Neeson (preferat pentru ca mi s-a tot zis ca seaman cu el:), nu ca as sti de ce, poate de la nasul rupt de boxer, similar cu nasul meu boxat de un binevoitor in liceu:)), filmul deci, nu spune prea multe bune in afara de a pune o problema corecta: exista un Regat al Cerurilor. Sigur filmul “umanizeaza”, bagatelizeaza ideea, dar ea ramane esential corecta, absolut necesara. Nu, nu vorbim de un regat al cerurilor pe pamant condus de un cavaler subtirel care nici sabia cred ca n-o putea ridica pe bune, nu, nici de o metafora, nu o idee abstracta, nu scolastica conceptuala ;), nu. Ci un regat real, cu Rege, cu Senat, cu cea mai buna Constitutie data vreodata, cu cele mai bune legi, cu Libertate deplina, Armonie deplina, Bucurie deplina. Tinerete fara batranete si Viata fara de moarte. Cu Cetateni si cu cetatenie. Citizens of Heaven. Wooaaw! Vreau acolo! Vreau sa am cetatenie, macar carte verde, dar de fapt vreau pasaport, vreau sa traiesc in locul ala! Asa cum tot globul vrea sa traiasca in Europa! Unde? In EUropa.

Daca am invatat ceva, un singur lucru sa zicem, din calatoriile mele (care, depinde de unghi sunt fie prea putine, fie prea multe) atunci zic cu tarie ca: traim in cel mai bun loc de pe pamant. Noi romanii, da! In EUropa.
De la georgienii sinceri si brutali in barbatia lor, la pakistanezii care in lipsa de bunastare si libertate combinate sunt sclavi pe viata si mai ales pe moarte in Doha, la thailandezii si ele care viseaza un zeu alb pe post de sot, si pasaport de EU, la indienii sau etiopienii sau tanzanienii care nici sa viseze nu pot pana la fata de la chioscul de huse de blackberry din Buenos Aires sau medicii sud-africani fugind de haosul negru ce le cuprinde tara, toti, dar toti, viseaza sa traiasca in Europa. Si SUA sau Canada sau Australia sunt bune. Dar Europa…Oriunde in Europa! Sigur, ar fi bine in vestul ei, dar Oriunde in Europa e EUropa! Intrebati pe asiasticii si negrii si arabii din ce in ce mai prezenti si vizibili in Cluj. Ce cauta aici? The kingdom of heaven (on earth). Aici, da, in Cluj, in Romania!

Da, stiu ca sochez, stiu ca putina lume, foarte putina, intelege ce zic, dar ma explic, numai rabdare sa aveti, ca eu cuvinte am chiar prea multe …:).
Multumirea, pacea, fara de care nu rezista bucuria si fara de care (amandoua, pacea si bucuria) nu exista fericire, multumirea deci sta pe intalnirea intre ce astept si ce primesc. Pe intalnirea dintre cele doua! Nu doar pe ce primesc. Bun.
Ce ma fac insa cand eu cred ca ce astept nu se poate schimba, ba mai mult, nici nu sunt constient ca cred asta? Ce ma fac cand asteptarile mele, pretentiile mele sunt inamovibile, sau mai rau, se muta doar in sus? Devin sclavul lor. Si pretentiile cresc permanent prin stimulare: alte lumi, altceva, altundeva, orice altceva, oriunde altundeva (care, normal :), ne duce la povestea din Pateric despre calugarul ce vrea sa se mute pe alt munte, in alta chilie, sa scape de dracul ce-l chinuia zi si noapte si cand fericit se intoarce la chilia lui de la staretul care in sfarsit i-a dat voie (zambind;)) il gaseste pe drac facandu-si boccelutza: ” ce faci ptiu drace? zise el. Ma duc sa-ti pregatesc locul!”. Ne ducem pretentiile, bubele, dracii cu noi.
Eliberarea vine din acceptare si apoi bucuria vine din multumire. Noi, romanii, noi oamenii, ne- am face un urias bine sa vedem si locurile si lucrurile si oamenii care o duc mai rau. Sa realizam ce binecuvantati suntem. Sa vedem cate motive de multumire avem si sa multumim. Sa lucram si la pretentiile pe care le avem nu numai la ce reusim sa obtinem. Poate am obtinut mai mult decat am nevoie. Ce fac? Continui pe drumul ala in care oricata apa beau nu ma satur? Oricata sare mananc nu sareaza? Sa multumim!
Nu sa cautam sa fim mereu altundeva sau sa avem altceva in loc sa fim altcineva.
Locul schimba decorul nu actiunea! Adevarata batalie e in interiorul nostru.

Americanii cand cuceresc cate vreun loc ei stiu bine ca dupa avioane, tancuri si GI’s adevarata lupta se da pentru “the hearts and minds” a celor cuceriti. Ca romanii. Adevarata batalie este pentru mintile, inimile si faptele noastre. In ordinea asta!

Posesorii pasaportului pentru the Kingdom in Heaven il au la purtator. Doamne ce minunatie! Dimilar cu pasaportul meu pe care scrie: Uniunea Europeana. EU. Romania. si usile se deschid. Si trec. Si marea majoritate nu trec. Si mai rau, marea majoritate stiu ca nu au nicio sansa sa treaca asa ca nu incearca! Ca sa obtii pasaportul trebuie aa apartii locului, sa fii nascut acolo. iar daca te-ai nascut in alta parte, sa te nasti din nou: sa aplici si sa iei cetatenia! Ca se da gratis!!!! Si normal, dupa ce iau cetatenia respect Autoritatile si Legile noii mele patrii. Pentru ca vreau! Pentru ca e cea mai buna tara din cate sunt! Pasaportul asta de KH (Kingdom of Heaven) e mai ceva ca un cip, e insasi lumina ce o emana. Lumina asta vine din minte, inima si fapte curate. Lumina asta vine din lucrarea de aici, din imparatia esuata de pe pamant (esuata prin esecul nostru de a ne feri de rau!), vine din mintea curatata si deschisa spre permanenta curatare, orientata spre cele nevzute, adica exact spre Regat si adevarurile lui si legile lui, din inima curatata si deschisa spre permanenta curatire orientata spre sursa de viata a orice traieste in adevarata Imparatie: iubirea. Si vine din faptele care aici, in lumea asta virtuala virusata sunt o proiectie, o reflectie a lumii asevarate, perfecte. Ai carei cetateni suntem. Cei ce vrem sa fim si luam cu navala! Cei ce avem urechi sa auzim.

Si inchei cu parafrazarea unei povesti pe care o stiu de la un nou dar tare drag prieten, Gabi Braic, despre punctul de control de frontiera, vama de la intrare in Regatul Cerurilor.
La punctul de trecere al frontierei se ajunge printr-un tunel, un tunel frumos, luminat, minunat dar tare, tare greu de nimerit. Multi pica de pe el incercand sa intre. E ingust ca urechile acului. E ingust precum canalul ala ingust pe care Luke a trimis torpilele fotonice cu ajutorul Fortei (May the Force be with you!) Si nu prea pot intra prin el, decat daca il cunosc, daca il recunosc. E ca portile alea din filmele SF care se deschid numai la un anumit ADN. Trebuie sa FIU asa! Nu pot mima. Pasaportul e in mine. Il am sau nu-l am. Poarta e larg deachisa, nu se vede niciun paznic, niciun Heruvim infricosator (da! Heruvimii sunt infricosator de puternici, nicivorba de pruncii inaripati de prin biserici!) gata sa taie in doua orice necurat incearca sa intre. Pe poarta scrie insa: Doar cei alesi! (Doar purtatorii de pasaport KH (kingdom of heaven!). Si intru. Si ma uit mai in fata. Si scrie:” Kingdom of Heaven: Bine ai venit Acasa!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.