Plai-ul și supply-ul. Basm etimologic și arheologie lingvistică

Opresc mașina în Petromul de la intrare în Curtea de Argeș. Tocmai ce m-au încălțat poterașii locali cu o amendă la limita permisului, 98 la ora într-o localitate ca în afara oricărei localități. M-a executat o mașină radar neinscripționată, din mers, slavă Domnului că mai am carnet. Sunt încă un pic în șoc. E prima mea amendă dupa 3 ani. Alimentez, că mâine urcăm pe Transfăgărășan și e mai bine să ai decât să n-ai, cum zice Motănelul. Doi angajați Petrom la ghișeu. Unul tânăr mă servește, mai bine zis mă deservește, pe mine, unul mai în a doua spre a treia tinerețe se întreține cu un con-orășean. Îi dă mulți mărunți, tot restul, că a alimentat puțin pentru Dacia lui veche și a plătit cash și îi zice “Mata, acuma, de mergi pe plai, te trăznește”. Pe plai, zice moșul nostalgic, că era un moș, pe plai, și pleacă.

O să vă zic o poveste fantastică și adevărată în același timp. O poveste despre lucruri și obiceiuri și cuvinte și sensuri ale lor și oameni de aici și de departe, despre strămoși și neamuri, adică rude, demult uitate sau a căror ecou din negura vremii abia se mai face simțit înainte de a se stinge. O să vă duc în lumea veche în care cuvintele și obiceiurile strămoșilor, care ne-au dat nouă și verilor noștri cuvintele care descriau realitățile, aveau sens.

Pe plai se merge că de aia e făcut, cum zic jupanii ciobani. Plaiul era de mers din vechime. Plaiul de picior zis și hățaș, care de multe ori urcă pe un picior de plai, pe un crac, un crack, poteci nemarcate, de picior, dar merge și un măgar pe ele, însă nu poți duce turmele. Însă sunt și plaiuri de oi și de măgari, drumurile de plai din vechime, ăsta la care ma uit începe acolo, sub Otic, urcă în Făgăraș până în creastă la Șerbota, îmi arată domnul fost salvamontist patron de pensiune din Corbeni, lângă Arefu. Îmi crește inima cand îl aud, și din cauză de Șerbota pe care o știu așa bine și vara și iarna, parcă și acum văd plaiul cum vine dinspre sud și dă în creastă la capătul Custurei Sărății, cât mai ales din cauza cuvintelor “drum de plai”.

De văzut plaiuri am tot văzut eu dar prima dată când am și înțeles ce văd a fost anul trecut în Godeanu, acolo unde Râul Șes taie câmpia alpină, plaiul, plain-ul la 1500 de metri și unde am văzut prima dată drumul de plai, plaiul ca drum.

În engleză drum înseamnă tobă. Dar cuvântul mai are un sens, mai vechi, ciudat, acela de coasta de munte, de picior, de plai. Drum înseamnă plai în sensul vechi, în engleză. Ca să înteleg ce legătură e între drum ca tobă și drum ca plai, ca drum de plai a trebuit să ajung în Godeanu pe plai, pentru că numai acolo și de acolo lucrurile devin clare, au sens, sensul.

Plaiul ăsta e un plain în vârf de munte, o câmpie cocoțată în siguranța înălțimilor, dar tot câmpie cumva, că poți face camp pe ea, a trebuit să văd cu ochii mei ca să înțeleg, o câmpie în varf de munte sub creste, unde trăiau oamenii în bordeie de piatră ca cel ce l-am găsit anul trecut intact și ca cele alte 4 din care două dărâmate ce le-am găsit anul ăsta. Domnul fost salvamontist îmi zice că pe Otic a dormit și el într-unul, că mai sunt în Fagaras și tatăl lui Dan, cioban din neam de ciobani jupani din Argeș și din Moldova, mi-a zis că sunt plini munții Vrancei de ele și doamna arheolog din Luncani, din Șureanu,mi-a zis că și ea a găsit unul acolo și nu știe ce e că e tare ciudat și nu a învățat nimic de ele în facultate. Sunt plini munții noștri de ele și noi nu le știm, bordeie făcute din board-uri uriașe de piatră, ca niste igloo-uri acoperite de pământ, de brazde, mullash-uri îi zic scoțienii acoperișului ăstuia peste cleitan-ele din pietre clăite unele peste altele ca în Hebride și în Hirta St. Kilda, iar irlandezii, gali și ei, gallahi sau valahi că wales e și valah si gal, le zic clochan-e, care înseamnă piatră în gælică și noi avem Cloșani și clacă, adunarea la muncă în comun că nu faci tu bordeiul de unul singur, că nu se poate, că e o muncă uriașă, poate de uriași, sigur de gali mari și solizi si liberi care se adună laolaltă, în de obște, la clacă sa se ajute la nevoie. Gali care stau acolo sus, la Galda, sau la Galații Bistriței, albi, galactici, stau și trăiesc acolo sau urcă de pe văi să își pască oile, vitele și pe vremuri când clima era mult mai caldă și mai umedă, aici în plai creștea mălaiul, mille-the-ul, mei-ul din care, odata mill-ăit dădea mălaiul din care făceau strămoșii noștri ma-mălai-ga, deși probabil că pe atunci făceau doar mălai-ga că mălaiul mare, ma-mălai-ul, cucuruzul, a apărut dupa Columb. Cucuruz e numele conului de brad cu care seamănă știuletele de porumb și de aia a primit numele ăsta, de peisaj alpin. Și plainul ăsta nu e drept ci e pli-at, ca un ply englezesc așa ca și topos-urile grecești care erau și e clar că sunt nu doar locuri ci chiar vârfuri, top si Topa că locurile grecilor sunt rareori poiene, poliane, polisuri, palai-the-uri, locuri drepte ci, cel mai des, sunt coline și vârfuri de munți atât în Attica și pe insule cât și în Peloponez. Ca să faci un loc drept, plain, polian, polis-an adică poian-ă e muncă grea tare, ca o pedeapsă, o poena punitivă pe care mai degrabă ai da-o dușmanilor phoe, foe ce sunt, că sunt purtători de phoe-ba, de teama, care e puterea ba, a dusmanilor foe, fobia. Și dacă au venit da’ i-am învins și prins sau dacă cineva calcă datina sau devine bolund ca bolinthos-ul atunci îi pun la muncă grea și silnică așa ca Țepeș pe boieri la Poienari sau ca Antonescu pe prizonierii ruși aici în sat în Corbeni lângă Arefu unde au construit în timpul războiului cartierul Poienari, cu multă trudă, ca pedeapsă, poena, ca la desțelenit pădurea și făcut o poiană sau la făcut baraj și a înfunda un izvor ca să fac un pond, un phond, un fund, o fundătură, o phondana înfundată, o fântână.

Dar să revenim la drum, care mai are un sens în engleză, de adunare de seară, oameni ieșiți seara la un drum, în drum. Dar cum și mai ales când ies oamenii în drum? Uneori că vor ei dar de multe ori chemați ba că e sărbătoare, ba că e bai, sau vai, woe, citit uăi. Începem cu baiul ca să lăsăm sărbătoarea la sfârșit că așa-i mai mândru.

Încă mai știm, din poveștile din vechime, po-veste înseamnă a face vestire unor lucruri reale care s-au întâmplat, că atunci când veneau dușmanii se aprindeau focurile pe înălțimi, din turn în tower-n, din cetate in city-ate, din creastă în crest-ă ca să se anunțe baiul și vaiul și bael-ul și răs-bel-ul. Și de acolo? Ajungea vestea în munți la străjerii munteni din mountain, plăieșii, plăierii, playerii dintr-un turn aflat în mount-e, sus pe plai unde stăteau de pază, path-ză pe path-ul care e drumul de plai. Plăieșii erau acolo plecați de la munca pleac-ului lor, place-ului care le place că-i al lor și le e pe plac, please, spre care sunt aplecați, pleaț-ul lor, cum îi zice în Oltenia, place și platz dar acum au trebuit să plece cu pledge, jurământ la obste sau la jude, judge, sau la ban, că pleci la oaste, la plight, citit plăit, pe plai, ca să păzească, să aștepte mult si bine, de multe ori în gol, fără goal, degeaba, plictisindu-se, plic e cuvântul în latină pentru ply sau plai, intrând în spleen, ză-pleen, the-plain, în așteptarea pericolului care, din fericire, nu mai vine. Ei sunt plăieșii din cetățile cele vechi de pe plai, paleo, că din vechimea cea veche cetățile mari erau departe, pe plai, palaio, de unde probabil a plecat cândva și Ahil Peleianul, scris Pailai-anul, Plăianul. Că nu stăteau toți flăcăii plăieși pe plai, că cineva, cei mai mulți, trebuiau să pască turmele, să are pământul, să desțelenească, să trăiască în the-rai-ul lor. Când veni Sobieski in Moldova la cetatea Neamțului pe la final de 1600, în cetate erau doar cațiva plăieși. Când restul flăcăilor erau la treaba lor, ei stăteau încă de pază, ținând vie cetatea și tradiția și sensurile vechi ale lumii și ale limbii. Ei erau cei care trebuiau să comply, să pledge, să jure credință și să meargă împreună pe plai, ca să se imply, în plai, în viața comunității, a cin-ului, că aveau un rol clar definit, o muncă de făcut, un employ, să se ducă pă plai, să se apply, și să se deploy, de plai, și să aștepte și să plache-ze orice manevra, ploy, a dușmanului atat pe plai cât și pe vale, vai ca bai-ul pe way vine și apoi urcă pe plai. Și cum stăteau mult în plai și așteptau în spleenul, the-plain și plightul lor plăit să se întâmple ceva, oricâtă disciplină, death-the-plain ar fi avut tot rămâneau fără de-ale gurii ca erau afară din cătun, afar, și trimiteau vorbă să vină cineva de supply de sub plai. În Bistrița chiar avem un sat numit Suplai. Dar când veneau dușmanii, dutchmanii, dacimanii, era bai, că veneau cu chin și jale, jele, jail de te apuca strigatul de jele, jeluitul, yell-uitul ca ielele, alea de sânziene pentru care se faceau nedeile, ale dei-le, ale zei-le, sân zei-ne, sân zeite, sânziene, ca sân Diana. Și când se aprindeau focurile cele mari pe plai, pălălăile, palai-laile, suna tulnicul că vine tull-ul, ca Jethro’s tull, chinul, toil-ul, jalea și suna drumba, drumbita, trâmbita, sau drum-ul, toba, sau buciumul că suna butch-ul, baciul, că baciul butch-erea și împărțea, impart, carnea turmei, se suna adunarea că vine baiul cel mare și toată lumea, cu mic cu mare, trebuie să se adune în drum, pe plai, pe drumul de plai pe unde umbla oamenii liberi și turmele ca să se și să și le apere. Că așa sunau drum-ul, drumbita, butchiumul si tullnicul, la chin și jale sau la moarte sau la muncă. Și oamenii veneau din văi, din vâlc-elele unde stă volk-ul, folk-ul, ala format din flăcăi, se flock-aie din catune, cat-town-e, veneau pe track, treceau, eu trec pe trec, și dacă își mai alinau amarul cu o horincă sau ceva pe track atunci mai și petrec, ștrec ii zice in Maramures, the-track, și după ce petrec, trec track-ul pe trecere și îi petrec pe ai mei până la cat-ul lor ca să nu path-ească ceva prin pădure, ca asa se mergea si la pețit, path-ed, pe path în pad-the-re, păture, că pădurea e pătura picioarelor de plai, acoperirea lor și locul de trecere pe jos, path, pad, pod, potecă, să nu pațească ceva, să nu trebuiască petrecuți altfel, pe cale, pre-weg la priveghi. Veneau oamenii pe path-eci, pe track-uri, la adunarea cin-ului de pe plai în vremuri grele, la strânsoare, la cing-ătoare, după datină, duty-nă sau daci-nă cum zic bănățenii, veneau la thing unde th devine ci, cum încă îi zic nordicii la adunare, la cing, se adună oastea, host-ul, cu the-bile-le, săbiile, cu sica-le, sickle, cu securi-le care te lasă sick, cu coasele, cele ascu-schyte, saka, katha, cu mace-ucile, cu arch-urile, pregătiți, pre-gate, în fața var-ului, the varului, davar văruit ca sa țina la ploi pe plai, a davei centrale, din mijlocul plaiului, cea legată prin drum-uri de plai și păzită de toate celelalte dave de pe culmile de margine ale munților, cele ce păzeau văile, way-le de pace si way-ul dușmanilor așa ca în Șureanu, așa ca în Godeanu, muntele sfânt al dacilor, muntele zeului, God-eanu, așa ca în Parâng de unde se trag pharangii cei franci, sau ca oșenii din Oaș sau moroșenii cei morose, aspri și înnegurați la lupta, ca Negru Vodă, cel niger, ne-ger, care nu e din neamul, ger-men-ul, sămânța noastră.

Ăsta e plaiul ca plight. Haideți acum să vedem plaiul ca play, că multă țopaiala, buck, de bucurie, era aici când era bine așa cum o-have been-e cel cu ohaba bine lucrată și păzită.

Tot pe plai, platou, vârf lin, coastă lină, drum larg, loc de întâlnire pe verticală al multor văi și implicit al oamenilor de pe multe văi, se făceau și marile sărbători din vechimea cea veche până de curând tare când comuniștii au terminat ce au început ceilalți “modernizatori” masoni ai satului în interbelic și au interzis nedeile. Nedei care, în epoca creștină s-au dublat cu sărbători creștine dar care, de fapt, vin de departe, de pe plaiuri, palaio, paleo, din vechime. Așa ca nedeile de Sfântul Ilie, ca cele de Sânziene, San-Dienele, ielele cele care yell de jele. Na-dea înseamnă spre-zei, cele închinate zeilor, deilor, lui domnulZeu, dumneZeu, DumneDeu. Orice sărbătoare din vechime se ținea pe plai cu oameni, joc, cânt, voie bună. Ce făceau moșii si strămoșii pe plai? Păi se întâlneau să-și găsească neveste de pe alte văi, de pe sate, erau practic târguri de fete, unde se țineau ritualurile vechi, se bea și se mânca, se juca, se cânta, și se facea dragoste. Play drama, play music, play dances, play around, toate pe plai. Și după ce flăcăii, folk-ăii, play around pe plaid-ul lor cu fete, pe pled-ul tartan cu însemnele cin-ului, a genului, a gæn-thei, gintei, care se vrea înmulțită chiar acolo pe plai în mijlocul verii, pe muntele Găina, galina, gărlina, cu girl-uțele sau guruțele cum li se zice în Maramureș, alea de se spală în gârlă nu în plisă, plash, să facă splash ca flăcăii sărind, sărâ-ind de pe shore în apa adâncă si poate calda cala Germi-sara sau la Săsar. Apăi dupa toate astea se întamplă că la nouă luni vine barza, bird-za birth-za, purtatoarea bear-the de the-birth, cea albă, berta, care vine repede, prima pasăre călătoare, bârzo, bistro ca bistri-the, bistri-ța, și aduce fetelor deja borțoase, bârsoase, bârsul, birth-ul mult așteptat ca să le facă bârsane, femei născătoare și roditoare care cu mult chin, închinate bărbaților lor, aflate în cinul lor duc cinul mai departe.

Revin în Corbeni, la pensiune, ma uit în sus spre Făgăraș spre care duc plaiurile Oticului, Atticului pe care mergi pe hățaș de picior, pe otic, ca pe dealul Poticului din Giulești in Maramureș, potecă. Dacă vi se pare că seamănă cu apotheker nu vi se pare, pentru că în pă-otic, în attic se puneau plantele medicinale la uscat și de acolo venea vindecarea, din ceaiuri de plante culese pe Otic-uri și aduse din Potic pe potecă, uscate și puse la uscat, în pod, pă attic, și cea ce mergea în pod să aduca leacul, gar-leac-ul sau leek-ul, usturoi și țelină în engleza veche și nouă și multe multe altele tea-uri poate de tei, și cine le știa face pe toate era a-potec-ar-a, farmacista de azi.

Dacă din ce am scris înțelegem că limba engleză e legată anatomic de cea română prin limba părinte, primară, nu foarte îndepărtată, din care au plecat ambele, întelegeți bine. Nu vorbim de rădăcina comuna din PIE, proto-indo-europeană, sau indo-europeană ci de ceva mult mai recent și mai trasabil. Dacă înțelegem că sensul primar al cuvintelor era unul extrem de funcțional, pe principiul nomen est omen, numele dat este funcția lucrului, brusturele este bruise-the-re, lucrul de pus pe rană, pe vânătaie spre vindecare, că numele e destinul adică destinația sa, sensul, iarași înțelegem bine. Dacă înțelegem că multe, enorm de multe, din cuvintele limbii române și evident ale englezei nu au sens decât în peisajul muntos, padure, plaiuri, creste, crest și piscuri, peak, al Carpaților sau altor munți, poate Caucazul, dar nu au niciun sens, nicio noimă, nomos, în câmpie, în Polonia, pălainia, sau la Ploiesti, plăiesti, unde rămân doar sensuri sărace și parțiale, de câmpie, dar care nu explică cum devine ply-ul plain și drumul drum iarași înțelegem bine. Dacă de aici înțelegem că strămoșii englezilor, în mod clar, dar prin extensie ai tuturor celor numiți acum de noi germanici și printr-o altă extensie și a celor numiți acum slavi au plecat, dacă nu din Carpați, cel puțin dintr-un peisaj extrem de asemănător iarași înțelegem bine. Și dacă mai înțelegem că cel puțin plecarea așa zișilor germanici a avut loc odata cu înfrangerea și exilul dacilor descris pe columnă începem să înțelegem ceva. Saxonii intră în Britannia la 400 d HR, primele vestigii vikinge sunt atestate in Danemarca la 200 dHR, loc care în evul mediu își spunea Dacia. Partea interesantă e ca nimeni nu pare a ști cine sunt și când și cum au apărut germanii și germanicii ăștia cu vizigotii bessi-geti ăia la care Iordanes, got fiind, le zicea geți. Germani, germæni, oameni de sămânță bună, oameni de neam, frați, germanos, hermanos în spaniola, germanus în latină, frați, neamuri, neam-the, neam-ți, nemți. Latinul frate cu germanul, și germanul e chiar dacul, ca germanii sunt deutch, dåici, și olandezii sunt dutch, daci, și saxonul e saka-son, fiu al sicăi și ai lui Isaak si a sicul-ei secuilor maghiarizati și iuții sunt juzii, judge-ii sau iudeii cei iuți la mânie, și anglii sunt ângerii, îngerii, fii lui Dumnezeu, dar despre aceste lucruri vom mai vorbi noi. Acum lăsăm Corbenii, locul unde unde se închide valea, curb-enii, și apoi Arefu și Oticul în spate, Cetatea Poienari pe stânga sus, urcăm Transfăgărășanul pe vale până pe plaiuri, spre acasă, spre Clujd-ul cel Closed și spre Ardeal, Ærd, Earth-al-ul nostru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>