Olivo. Chilluț

Stau la Olivo. Recunosc locul. Ultima data nu l-am recunoscut. Acum e bine. Liniste, muzica buna, cateva mese ocupate, fete cunoscute la bar si atat. Beau un cappuccino. Bun. Cel mai bun.

Intră un tip cu camașă albă, ecuson de Olivo si cu față neagră la suflet. Se uita urat la mine, probabil pentru ca stau la una din mesele inaltate. Il cheama George si are papillon. O fi citit cartea? Nu cred.

Locurile lui Mate sunt grozave. Ori Bujole ori Olivo, preferatele noastre, eu inca prefer Olivo, prefer mai bine, dar si Marty-urile, desi acolo ajung fooarte rar, aproape deloc. Omul sfinteste. Locul. Si pe ceilalti oameni din jur. Cu ce are. Unii sfintesc cu darurile lor cum are Mate pasiunea pentru gastronomie si perfectiunea gustului si altii de-sfintesc prin comoara ne-pretuita din inima lor. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria inimii lui. Imi place aici. Cafeaua e o arta, gustul se simte si prin laptele cappuccino-ului. O sa beau un ristretto dupa. Pentru gust. Acum il astept pe Corneliu.

Masa cu trei doamne din fata mea se elibereaza. Treu parpalace negre pleaca micsorand dramatic media de varsta. Imi place sa scriu asa. Asa imi place sa scriu cel mai mult.

Intra in locul lor doi tipi, inalti, tineri dar nu adolescenti, prea atenti la detaliile hainelor de la Zara. Cum au intrat au si iesit. Repede si rece. In coltul opus, langa geam sub fresca cu Carpe Diem si Nosce te ipsum si sub sirul de sticle de vin de la Herbert cocotate pe suportul de lemn de deasupra canapelei lungi si verzi, capitonate, sta un cuplu lipicios. Codependenta scrie pe el. Un barbat prea protectiv si iubitor cu iubita lui e suspect. Cum de unde stiu? Pai asa eram si eu. Dependent emotional. Si dupa ultima privire pe care i-a aruncat-o ea e clar. Si partea de rasu-plansu e ca oricine ii vede isi zice ca vede un cuplu de indragostiti. Asta e iubirea, zic basmele. Dependenta si patima ridicate la rang de maxima virtute. Asa le stiu eu ca un om mare, unul care a trait-o.

Scriind de Herb, mi-am adus aminte de el si, da, am uitat sa-l sun inapoi dupa ce m-a sunat ieri. Il sun. Imi pica bine sa vorbesc cu el. E o inima mare care vorbeste frumos si avem trei pasiuni comune, vinul, oamenii si Argentina si una de care eu cel putin m-am lasat, femeile frumoase. El nu. Ce faci? Muncesc ca un rob. Brotheruc, iarta-ma ca nu ti-am raspuns ieri. Am un prieten bun in germania, il cheama Alzheimer. Stii de ce te-am sunat? Nu. Mi-am adus aminte de seara noastra din Buenos Aires cu empanadas, mollejas si bife de lomo ca cremesul numai ca ca rosu. Hmm. Si eu imi aduc aminte. Si de Malbecul aferent. Si de Toto si de americanul din New Mexico de cu o seara inainte dar in acelasi loc. Fain gand ai avut. Maine seara la El Toro repetam figura, aduc eu vinurile si voi aduceti pofta de vita. Adevarul e ca am o pofta de vita de vita. Mai vorbim un pic. Il intreb daca are grija de el. Zice ca are grija de altii. Ii zic ca are o inima mai mare decat toate vinurile lui. Si ca asta e tot ce conteaza. Zice ca atunci cand e jos, down, isi aduce aminte de cuvintele mele de incurajare. Ii zic sa il puna pe Dumnezeu pe primul plan. Pentru ca El il iubeste si asta inseamna sa se puna pe el, Herb, pe planul doi si apoi vinurile. Sa fie stapanul vinurilor, nu robul. Cred ca ne vedem maine la vita si vin. Argentina. Ayayay. Aici am scris un pic mai mult decat i-am si zis. Doamne ce mult imi place sa scriu asa. Parca sunt in backpacking undeva in lume. Acasa.

A mai venit un cuplu. Studenti, zic. De aia de moda mai veche, care si arata a studenti, adica asa cum stiam eu ca sunt, de pe vremea mea, mosule. Doua cupluri de prietene la barfit. O fata fara varsta cu laptop, par cret prins sac de gunoi la ceafa si ochelari bea o galeata de cappuccino. Inca un cuplu de prietene in stanga mea. Una are fata nobila de iranianca. Si cred ca nobilitatea se opreste aici.

Au schimbat muzica. Jazz-ul chilluț de dinainte a lasat loc unei muzici ritmate. Si proaste. Alt cuplu de fete prietene. Barbatii sunt in mare inferioritate numerica. Noroc ca vine imediat Corneliu. Imediat de 22 de minute. Stiu ca intarzie, m-a sms-uit, de fapt ma bucur, am apucat sa scriu. Intra un tip imbracat in negru cu pufoaica neagra. Inalt si sportiv. Alura de valutist de pe vremuri, poate dezvoltator imobiliar acum.

Un tip nesigur cu sapca de baseball, ochelari cu baga, moderni, tricou rosu, pufoaica argintie si geanta rosie intreaba de o masa de doi. Aspru, rece, inconfortabil. Pe langa senzatia ca trebuie aa performeze ca toti ochii sunt pe el mai e si papadia de langa pentru care e masa de doi. Imi place masculinitatea gentii rosii. Pe mine m-a impresionat.

E miercuri seara la 18.23. Ma simt excelent la Olivo.

Se deschide usa din nou si intra un tip elegant, intens, subtire si cumva hieratic. Un nobil iranian persan vero. Apasat si ridicat de har, simultan. Ma asteapta un pahar de vin bun, Clos de l’Olivier, de pe Rhon, intr-o companie perfecta. A venit Corneliu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>