Despre putere si păr, mocani, moți si moroseni, si un pic despre englezi, indieni si altii, că tăte-s din Ardeal.

Acum vreo doua saptamani, pregatindu-ma de intrarea in spiritul de bucurie si de acasa pe care il aduce Craciunul, am re-gasit un cd cu muzica din Maramures, cu tata, facut acum multi ani, de care uitasem. Parca m-a electrocutat. De atunci il tot ascult de parca ma adap din seva neamului, ma afund inlauntrul meu spre radacini si stramosi. Si apoi, la o saptamana inainte de Sarbatori am urcat in masina si am pornit spre Maramures. In dimineata aia, inainte sa plec, gasisem un cuvant, moft, despre care dex-ul zice ca vine din turcescul muft, si nu are nicio legatura cu germanul möchte, moht, care inseamna a dori ceva, a-mi trebui ceva, asta-i moht-ul ce-am mohtit, asta-i pofta ce-am pohtit. Si ca radacina in germana a lui mochte, veche de tot, e magan, din care, prin g-j-y se ajunge de la mag-an prin germanul mach-t, adica moht, the-mach la englezescul may, a putea, a avea voie, a avea putere. Despre Dex, ce sa mai zic, stiti, numai de bine, ca asa zice Domnul Hristos, sa binecuvantam pe cei ce ne fac rau.

La ultima melodie pe CD, afara ningea tare si eu tocmai intrasem pe centura Clujului spre Dej, si zice tata pe cd: “bine-îi feciorului cat îi die măganu’ lui.” M-a furnicat pedala de acceleratie. Il sun. Ce inseamna măgan, nu stie exact, e un cuvant foarte vechi, dar e ceva de genul: bine îi e faciorului cat e liber. Adica, realizez eu, cat e in puterea lui, magan. Si de aici am intrat pe filon. La scurta vreme, urcand dealul spre Tg. Lapus am intrat in Măgoaja, acolo e dealul, coasta de munte de trecut in Tara Lapusului, ca sa ajung apoi sa trec pe langa Mogosa ca am gresit drumul vorbind la telefon si am luat-o prin Baia Sprie nu prin Cavnic spre Berbesti unde mergeam. Măgoaja si Mogosa sunt acelasi cuvant si inseamna deal, munte mare, de la maga, moga, asa cum măgăoaie inseamna popular o masinarie mare si zgomotoasa, puternica, maga.

In persana mag inseamna preot, cel ce intermediaza cu Dumnezeu, cel ce poate, cel ce e in stare. In limbile germanice e abundenta de maga. In suedeza veche mogen insemana copt, matur iar magha insemana a avea putere, a fi capabil, ca maha in sanskrita. In daneza mogen de asemenea a putea. In germana veche mugan si magan inseamna a putea, a fi capabil. In olandeza la fel. Interesant insa ca in albaneza, mak, magu inseamna animal tânar, fiu, similar cu magus in persana dar si gotha, insemnand tanar baiat iar in irlandeza, surpriza, ca in scotiana, mag, macc inseamna fiu al lui. MacLeod din clanul MacLeod. Insa de ce seamana toate limbile astea chiar intr-atat?

De aici mi-a fugit mintea la Leordina din Maramures si la Moga din Apusenii dinspre Bihor si la formarea moga-an, adica mogan, adica un/an moga, un puternic, un mocan. In Apuseni avem doua zone distincte, Țara Mocanilor si Țara Moților, ambele traite fiind din vechimea creatiei de oamenii muntelui, puternici si rezistenti, in măganul lor, atat moc-ani cat si moț-ani. Un mocan, stim cu totii, e un badaran, un necioplit, traitor la munte si nestiutor intr-ale fineturilor modernitatii. La fel si moții, oameni aspri, duri, puternici, izolati parca intr-o paranteza a lumii peste care nu a trecut timpul decat recent. Mocan si Moț-an e acelasi cuvant, diferenta o face pronuntia asa cum vom vedea imediat. Mocanii au o ghioaga grea cu ei, o moacă, cum ii zic ei popular. Daca vi se pare ca seamana cu mak, stejar in maghiara, nu vi se pare. Ma-ak, ajuns in maghiara, mak, inseamna lemn mare, tare, mag, magan, puternic. In dacă. O maci-ucă, o mace, ghioaga, buzdugan, in engleza. Pe Columna lui Traian sunt mai multe tipuri de luptatori. Cei mai vizibili sunt dacii din cavaleria grea, nobiliara, in za-le din cap pana in picioare, inclusiv caii, asa zisii sarmati, adica în-sârmatiii, adica za-armatii, cei imbracati in zale, in sârma. Se stie ca exact la fel erau armati cavalerii parti si de la noi, de la cavaleria daca, zisa si scita, zisa si sarmata, au preluat bizantinii cavaleria grea, catafractarii. Apoi vin dacii liberi cu sica, cu falxuri, imbracati ca morosenii si ca mai toti ardelenii si cu plete lungi si cu caciula pe cap, țaranii nobili. Si apoi sunt unii, aproape goi, doar cu un fel de carpa in jurul soldurilor, salbatici, inarmati doar cu o ghioaga mare, si tare, ca luptatorii hindusi cu buzduganul, cu moaca, măci-uca, mace, mocanii nostri, moții.

Stim ca moților li se mai zice si țopi. De unde țoapa, aceasi idee a lipsei de maniere moderne, cat si țopârlan. Ca le si pasa lor de asta. Lor le pasa de moțul lor de par din crestet, mod stramosesc de a purta parul, semn al puterii, simbol al libertatii si statutului lor de oameni liberi si puternici, magan, mogan, mocani, la care cica austriecii ii ziceau zopf, țop. Si cica de aici numele lor. Stim insa ca denumirea de Ţopi o întâlnim şi în descrierea Ardealului, făcută de împăratul bizantin Constantin Porfirogenitul (anul 912-959), care în veacul X le zicea Tzopon. Primele referiri la aceasta zona mai larga de pe Aries apar in Bula Papei Clement al VI-lea adresata voievozilor romani din Transilvania la 1345, in care se aminteste si de un voievod de Tzopus cu numele Ambrozie. „Terra Tzopus” fiind sinonima cu „Tara Motilor” de astazi.

Istoria ne mai zice de un anume Mog, cunoscut si ca Moch adica Moț sau Mok, asta e si pronuntia care arata ca mocanii si moțanii sunt unii si aceiasi, Moc care a fost Palatin al Ungariei, puternic pana dupa 1206 cand, dupa Cruciada a 4 -a din 1204 cand ocupa Constantinopolul papa da acea bula care practic ii excomunica pe ortodocsi si implicit ii face victime pe orice roman din Ardeal care nu renunta la credinta. Cei mai multi nobili au renuntat si au devenit pe loc catolici si in timp unguri. Cei mai multi tarani liberi, moți si mocani si moroseni si nu numai au ramas la munte de măganu’ lor.

Țopii desigur ca si țopaie cum ziceau austriecii, exact asa cum morosenii tropotesc ca semn al libertatii, puterii si bucuriei. Dar trasatura lor distinctiva e moț-ul, coc-ul de par de pe crestet, simbolul razboinicului get din vechime, țopul. In germana zis si zopf, țop iar in engleza zis si top, varf, asa ca Topa Mica, Topa Mare si alte tope din tara care pastreaza limba veche a geto-dacilor. Moț-ul ala distinctiv de unde credem ca le vine numele era de fapt doar un semn arhetipal al puterii, al parului purtat de cei puternici de magani, mogani, mocani, moti.

In Maramures, desi eu inca nu sunt convins complet, morosenii nu purtau moț, ala care era acoperit de caciula dacica, ci isi lasau parul foarte lung, pe spate, uns cu unt ca la lupte sa alunece mânurile oponentului si sa nu le smulga pleteanca, pleata, sau pleat cum ii zice si azi la cei plecati demult in Anglia. Uneori si-l si im-plete-au in codite, asa cum stim ca aveau parul si saxonii si vikingii, cei plecati. Mai studiez cu parul morosenilor desi e ceva acolo care imi zice ca ei erau diferiti de mocani si moti că si acum se zice cand se rade de cineva ca îi die ciuf. Adica cei ce aveau ciuf, ciup, țiup, țop, erau diferiti, ieseau in evidenta si erau de râs. Morosenii tineau si ei la parul lor, simbol esential al puterii masculine, a măganului, dar si- purtau doar plete, pleat, plait cum apar in ME si OE, engleza medie si veche. Ca asa le placea lor, s-il te plait.

Si cei plecati, dacii deveniti dani si saka-sonii deveniti saxoni aveau obiceiuri usor diferite singura constanta fiind parul lasat cat mai lung, simbol al barbatiei, al puterii. Rígsþula 15 vorbeste de Afi, Tata bun, bunicul norvegienilor, stramosul mitic al clasei taranilor liberi, ca avea un moț in frunte. In Laxdæla saga 63 se zice ca tânarul Bolli Bollason avea parul lung si blond pe umeri dar cu breton. Njáls saga 120 zice ca Skarp-Heðinn e descris ca venind la adunare, cu parul pieptanat la spate si prins cu un snur de matase. Nu-i de șagă cu saga-urile astea.

Oamenii astia erau in mod clar obsedati de par, de lungimea lui si de corelatia lui cu puterea. In mod surprinzator stim ca evreii naziriti nu isi taie parul niciodata si apoi avem in Biblie povestea lui Samson cel extraordinar de puternic, a carui putere, măgan, nu altceva, statea in par si cand iubita lui Dalila i l-a taiat a ramas fara putere. Asa cum urmasii apasilor isi pierdeau puterea de a citi urmele daca li se taia parul cum s-a facut in al doilea razboi mondial si ei au ramas inutili. Parul si putere. Puterea sta in moț, in chică, in par. La fel samuraii cu katana lor, cătane si ei, isi poarta parul moț pe crestet la fel ca si, surprinzator, luptatorii azteci. Aveau si ei mot pe crestet. Ciudate corelatii, si mai avem.

Apusenii sunt plini de semnele puterii. Alaturi de coasa, katha sau cut-tea, cea care taie, lancea lui Horea, alaturi de moțul purtat pana tarziu la mijloc de secol XX, sate ca Mociu si Moga si Magura (mag-gura, munte mare) stau marturie. Dar nu numai Apusenii, ca avem si Moeciu si Mogosoaia, si Magure nenumarate si in Moldova si restul tarii, dar mai mult pe langa munte, pe unde stau mocanii, maganii, cei puternici, cei liberi. Dar nu numai la noi avem numele astea. Mötz e o municipalitate in Tyrol, Metz in Franta, sunt mai multe Moga in Punjab in India, acolo unde stim ca se vorbeste o limba arhaica incredibil de apropiata de romana. Avem Moghan in statul indian Maharashtra. Maha-raj-tra insemana ad literam Mare-rege-tare, adica Țara regelui mare, maha-raja, si stiind ca g devine usor h la pronuntie, avem maga-raja, regele mare si puternic. Un mogan, mocan, asa cum stim ca erau cand au venit in India arienii, ardjanii, Io-anii care ară. Pe Arjuna, marele erou razboinic din epopea Maha-bharata, probabil il chema Ardjanu, Arjan, nume vechi oltenesc, dar de fapt ardjelenesc. Ardeal e si Argial, iar in Scotia avem multe localitati Argylle, argila. Dar revenim in India, in Punjab. Aici au fost mai multe valuri de arieni, probabil primul in jur de 2000 i Hr dar stim ca si la anul 300 d Hr zona asta facea parte din Daxia, regat urias si puternic pe toata Asia Centrala. Si e plin aici de localitati cu nume ce noua romanilor ne suna cunoscut, asa ca Tanda, Manda, tanda pe manda inseamna femeie pe
barbat, tanta pe mandea, apoi Doru, Pleai, da, ca Suplaiul din Bistrita, Barsana, ca Barsana din Maramures si apoi Doda, Chira, Mang, Marh, Nagrota, Balagha, Dhak, Wallah, Rumain, si mai am muulte.

E eliberator de multe iluzii sa aflam ca mocana in sanscrita insemana eliberare, libertate la fel ca si moksa eliberarea din maya, iluzia lumii. Tot eliberare inseamna si mocayati, a elibera, a da jos harnasamentul, care e un proces mai laborios care poate duce la intarzieri, la mocaieli, daca ma mocaiesc. Mocate mai inseamna si inselare insa, eliberare inselatoare facuta cu gura, maukha, moaca.

Dar mai avem ceva aici, oare ce mai avem noi aici in Punjab? Pe la 1500 si ceva, in lupta cu islamizarea, dupa cucerirea mogulă, moghal-a, unii ii zic mongoli dar ei de fapt sunt maga-ali, ăi puternici, aici in Punjab a aparut “secta” sikh. Nu intru in prea multe detalii dar zic doar atat, erau obligati sa ii apere pe cei in nevoie, purtau kacch niste pantaloni exact ca si gacii maramureseni, intre cele 5 obligatii majore pe care le aveau ei avem cea de a nu se desparti niciodata de cutit, orice asemanare intre sica si sikh e desigur nici pe departe intamplatoare, aveau apoi obligatia de a purta mereu piaptan la ei, ca scitii, za-getii, si aceea de a nu isi taia nicioadata parul pe care il poarta intr-un mot deasupra capului invelit in turban care arata exact ca si caciula dacilor. Si imi aduc aminte de mine in marele templu sikh din Delhi si de ciudatul sentiment de familiaritate pe care il aveam.

Mocani si moti, nemti, vikingi, saxoni, englezi, scotieni, albanezi, evrei, punjabi, sikh-si, indieni. Si daca totu-i din Ardjeal? Da, bine îi feciorului cat e die măganul lui. Si bine ne e noua ca prin mocayate, chiar asa mocăită, prin eliberare, iesim din iluziile si minciunile si istoria falsa a noastra si a lumii care ne invaluie identitatea. Cine suntem noi romanii si care e măganul nostru?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.