Coborat-o, coborat…

Mama ma tinea de mana. Aveam vreo 6-7 anisori. Si nu era rau deloc, nu, nu. Coboram pe ulita, din susani, partea de sus a satului, spre vatra. Pietre mari si galbui prafuite, sleauri adanci de care, pamant uscat, bun. Veneam de la matusa Irina, care sta inca, ca atunci, cocotata-n paradis, sub o coasta, in mijlocul unei livezi de horinca in forma bruta, o livada de pruni. Inaintea noastra iese o femeie. Cu naframa, cu desagi, cu opinci, cu sumne, cum se zice in Maramures la fustele una peste alta, ca foile de ceapa, cu fata sapata de soare si vreme si munca. Urca. Spre acelasi susani, loc bun si uitat de timp, de austrieci, de unguri, de rusi, de comunisti, de oricine nu-i de-a locului, cu desagile cu paini in spate. Probabil venea din Sâditi, cum zic ei Sighetului in graiul morosensesc. Si pe vremea aia nu se gasea paine decat la oras. Sau mancau tocana, adica mamaliga, sau malai, paine de porumb. Sau aduceau odata la ceva vreme, paine, multa paine, din Sâditi. In desagi. Pe spate. Spre susanii Berbestiului. 

Mama era inca tanara, avea in jur de 35 de ani, plecata din sat de 15 ani de cand a rupt-o tata de radacini dar si de saracie. Tinandu-ma de mana coboram pe ulita. Ajungem in fata femeii, morosanca din vremea lui Pintea. Si mama, dupa datina, zice prima: Laudam pe Isus! Raspunsul vine lin: In veci, amin! Eu tac, numai ochi, urechi si seninatate. Si cand ne departam indeajuns intreb. “Dar mama, de ce ai zis Laudam pe Isus si nu pe Ijos, ca deja suntem in josu’ satului?”

Asa am aflat eu prima data despre Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul nostru. Cu seninatatea unui copil candid si viu. In Maramures, acasa, departe de teroarea comunismului si a modernitatii mama a indraznit sa vorbeasca.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.