Al nouălea cuvânt. Apa. Iza.

Apa e esența vieții. Cuvântul “apă” în română știm că oficial vine din latinescul “Aqua” scris și “aqva”. Într-o stranie coincidență fonetică la cuceritor, mare, puternic, in arabă ii zice “akbar”, Allahu akbar, in care akba-e putere, și știm că k-q și b-v sunt doar scrieri și pronunții ușor diferite ale acelorași litere iar terminația -r vine de la -ar, -er, făca-r sau făcă-tă-ar, (a)cel ce face, făcător de putere.

Ce are de-a face puterea în arabă cu apa in latină și, știm noi, în română? Păi hai să vedem ce se deschide in față. În aramaică și în ebraică lui Dumnezeu Tatăl i se zice Abba. Unii zic ca asta ar insemna Tăticule, un alint, eu insă cred că e o interpretare nu numai edulcorată dar greșită în spiritul ei. Să analizăm cuvantul. Stim deja ca fonemul “ba” inseamna putere in limba veche si pastrat astfel in multe limbi pana azi, nu-i asa? Ba da. Si stim, intuim, ca in limba veche, primara, un substantiv, in speta ba, e un lucru deja concretizat, creat, realizat iar acestui fapt, in oglinda, ii corespunde un proces, o sursa a faptului, o origine, un izvor, o sursa a puterii, o “ab”. “Ab” si “ba” sunt acelasi fonem in oglinda, si, culmea, isi pastreaza sensul si forma si citindu-se de la dreapta la stanga, pe silabe, pentru ca in ebraica asa se citeste, iarasi straniu. Vedem ca Abba inseamna sursa puterii, Dumnezeu Tatal, ca Atotputernicie, sursa si proces, putere si materializare in acelasi timp. Acelasi sens primar il gasim si in “akbar”, doar ca in ultimul caz avem ag- care are sens de coborare, de manifestare, de ak-tiune, de ag-re-siune.

Sa ne intoarcem insa la apa la care in persana ii zice “ap”. Da. Ap adica apa. Cascada e ap-shara, adica ap sau ab-shore in engleza, zid de apa, ce ciudat nu-i asa, acelasi cuvant, acelasi sens si in farsi si engleza. Daca insa am citi “ab” invers, dupa cum am vazut ca, in mod ciudat se poate si se practica in diverse limbi, sa vedem ce ar iesi: “ab-“ iese “-ba”, nicio surpriza, apa e putere, dar sa mergem mai departe, b se citeste v si avem “va”. va-pori, va-d, va-le, adica va-pour, wa-de, va-le/lley. Apa e putere care curge la fel si in farsi si in engleza si in romana. Cam ciudat, nu? Si la apa cum ii zicea, asa, articulat: dă-va, the-wa, wa-the, wa-te-r(e/a) adica “ba-da-ra” sau “va-za-ra” din limba veche devine wa-se-re, wa-the-re, lucrul care da putere ad literam dar in ordine, in topica inversata.

Sa revenim nitelus. “Ba” este cea de la care vine puterea. Ba-ar e cel puternic, manifestatorul de putere cum vedem in cuvintele primare boar, bear, baar, bour adica mistret, urs, taur, simboluri primare ale puterii. Ba-al e cel, ăl puternic. Ba-n, ban, cea, cel in care este putere. Ba da, regasit si in persana sub forma bâdā cu acelasi sens secundar de “da, cu putere” iar in sens primar de “puterea zeilor/lui Dumnezeu”, un fel de juramant, de amenintare cu faptul ca Dumnezeu vede si puterea Lui e mare, ceva ca “puternici sunt zeii!” cum regasim in bechiul testament “viu e Domnul”, o intarire a legii divine. Ca Da, inseamna Dea, Deus, Zeus si tot de acolo vine dia, ziua, zău in romana. Si in basca avem ba da, bască ce se citeste si vască, vasconi care, un pic mai la nord de Pirinei devin gasconi, ca d’Artagnan din Gascogne, basci francezi, b-ul aici e g, basconi ce sunt gasconi. Adica baal sau bal devine val si gal si stim din pastila cu cuvantul vallah, ballah ce inseamna asta, ca erau balahii, valahii, galatii, galii sunt unii si aceiasi, cei albi, rasa alba, puternica si curajoasa ce se trage din Iafet.

Am curs, am deviat, ca apa, dar revenim, in vale, in vad si nu in van.

Ba e putere, Ab e inceput, ab origen, ab initio. Ingerului mortii in Apocalipsa ii zice Abadon, Abadon exterminatorul ii zice Ernesto Sabato, aba-don/dan insemana domnul apei, cel ce da apa, dar mergand mai adanc “ab-ba-da-an” este omul/fiinta/elementul care da putere, care e sursa puterii. Stim ca in toate mitologiile râurile erau zei si multi zei si zeite erau râuri, ape. La sciti, z-geti si la evrei dan si don inseamna si stapan si curs de apa in acelasi timp: Don, Dunare, Dan-abi-us adica domnul purtator de apa/putere cum ziceau latinii, Don-au zic nemtii adica Don-av/b, Don-aris zic celtii, in care Aris e Aresh sau Ariesh sau Ares, zeul razboiului. La englezi, in vechime un nobil se chema “thane”, pronuntat “dane”, sau “dan” la fel ca Danii danezilor, care isi mai ziceau si daci si la fel ca Dan-ii si Bog-danii nostri sau ca Dan-ii evreilor, ca e plin de numele asta la ei, au si o intreaga semintie din cele 12 numita asa. Ciudat, nu? La fel de ciudat sau mai ciudat cand aflam ca numele grec al lui Abadon este Apolo, zeul soarelui dar care a luat forma umana din apa, zice o veche legenda romanesca, Ap-al-Ion adica Ab-al-Ia-an, in care daca ab ca sursa se materializeaza ca putere devine Ba-al-Ioan Baal-Ia-an, Baal-Ioan adica Dumnezeu insusi, Eu, cel puternic, coborat in creatie. Daca e adevarat sau nu deja tine de credinta, de Adevar, adevarata lupta despre cine e minte, cine e Dumnezeu adevarat.

Hai sa ne aplecam un pic sa mai bem nițica apa. Apei in araba ii zice ma’an care din ce stim insemana acel ceva cu suflet viu, om, element cu suflet, man. Si ce ciudat ca avem ma’an adica man care inseamna apa. Cat oare din trupul omului e apa? Apei ii zice “av” in kurda, nu “ap” sau “ab” ca in farsi dar b si v. La slavi e vada, voda. Woda, wată-r, wate-r si apoi waser, la nemti, un fel de “vasara” inversat al “ab-sara” persanilor. La altii apa e “udens”, e uda, ca la letoni, adica un fel de wooda-r. Sau ca la noi, romanii care stim prea bine ca apa e uda. La arabi locul cu apa e “ued”, ud, un fel de “wad”, zis si “wadi”, ad literam, un fel de Vadu Izei, in timp ce in sanskrita la cea ce merge mai departe, traverseaza raul vietii si dupa ce ramane singura ii zice vadana, vădana, widow.

Mai stim ca “viz” in maghiara inseamna apa. Ca si in estona si finlandeza, “vesi”. Cica fino-ugric. Ce ne facem atunci cu “iz”-vor, poarta apei/iesirii/puterii, cu iz-buc-ul, in care apele izbucnesc, cuvantul buc fiind cognat cu buck si boc si bucurie e buc-urie inseamna a sari in sus, a țop-ia, adica țap-ai, to buck in engleza? Ce ne facem cu izer, iezer, iz-re, lucru cu apa, in romana, lucru cu putere, ezer, ozer in slava, lac? Ce ne facem cu Iza, cu Tiza, the-Iza, T-iza, adica Apa, izvorul, ce ne facem cu Tamisa din Londra, Tam-iza, the-ma-iza, adica Iza cea mare? Dar cu Marița din Serbia ce ne facem, Mar-Iza, Iza Mare? Dar cu Moldo-viza, Suce-viza, Dambo-viza, Ialom-iza, cu astea ce ne facem?

Parca e prea ciudat de crezut. Dar sa continuam. Ce ne facem cu Vistula polonezilor, unde avem viz, adica va-iz, apa si apoi tula, Thule, apa care merge spre insula Thule, inspre nordul indepartat. Avem apoi golful Biscaya, la basci, basc-oni adica basc-ani, adica vasc-ani, in Atlanticul cel agitat. Bizcaia, adica viz-caia, cheiul apei, tarmul apei. Si apoi avem Bizantul, Bizantion, adica vizante, viz-ante, orasul din fata apei, veche colonie greaca. Viz sa insemne apa la greci? Pai sa vedem. Abussos in greaca, scris si Abyss, abis-os, adica ab-iz-os inseamna abis, locul de unde ies, iz, apele, sursa purtatoare de apa, poarta apelor, poarta puterii. Ab-iz-antes e aBizantes, orasul din fata apei/abisului, Bizant, fostul Constantinopol. Iar νίζω nízō inseamna spalat, in greaca, adica bagat in iză, in apa, spalat. Tot grecii ii ziceau Dunarii, Ister, Iz-ter, adica Apa sau Iz-tare, apa tare. Orice asemanare cu Istar, zeita, nu cred ca e deloc intamplatoare. As zice ca grecii ii ziceau “iz” in vechime la apa si nu nero ca acum, oricum un nume ciudat, negru.

Ca sa lamurim sau complicam lucrurile mergem mai adanc, la celti, la gaelica scotiana si la irlandeza la care Uisge, adica Vizge, vis si ge inseamna apa. Da, apa. In celta. Pronuntat si whysky si uisce, adica articulat za-uisce, țuisce, țuici. Poate ca raul Wiske din Scotia are ceva in comun cu asta. Si sa nu uitam de Vizela si Vez, ape, râuri in Portugalia, ca si Viseu tot in Portugalia si, surpriza, Viseu, in Maramures, tot acolo la Iza, la iz-vor, bata-l vina.

E clar ca Iz inseamna apa in limba veche si in romana. Iz e apa in sine, apa e putere, sinele e putere, id-ul lui Freud, iz-ul, is-ul din engleza, cel ce este. Restul cuvintelor: ab-putere, abba-sursa puterii, va-curgere, wad-trecerea, ud-ud, sunt atribute, manifestari ale apei. Id-ul, ca in fluid, flow-id, fluiza, e apa care curge, idul fluidul, ida-fluida, iza-fluiza.

In Maramures la plosca, aia in care tinem apa sau horinca, ii zice uiaga, iarasi cica din maghiara, din uveg. Plosca, adica plo-uisca, plow-uisge, pliza-ge, de/the pliza, ca plisa in care facea baie tata in maramures cand era mic, ca toti flacaii, in rau, apa curge, iar cand curge de sus te face fleasca. Iar p devine ph si apoi f si fleasca e practic pleasca. Plescavița e burgerul sarbilor, plat ca o pleasca, facut din fleisch, flesh adica fleica. Carne si apa. Cat la suta din carne, din corp, e apa?

Fleicile merg bine cu țuica, cu uisge beatha, apa fericirii, apa betiei, cum ziceau celtii, unchii nostri foarte indepartati. Un “dram de tuica” adica “dram uisge”, cum zic exact la fel si ai nostri si irlandezii sau scotienii, un dram de whiskey, taie greata de la fleica, flesh si grabeste inima omului spre hori, o horeste, hurry, spre joc, joke si voie buna, boon-a. Parca ar fi, si este, horinca maramuresenilor si ca palinca de zalau, palin-ca, cea puternica precum Balin, cel puternic, nume vechi din Maramures, din legendele celtice si din Stapanul Inelelor lui Tolkien. Palinca te paleste in cap asa pal-ida cum e, ca tate-s din Zalau. Celtii distilau “uisgebeatha” din antichitate, asa, ca morosenii si zalauanii desi istoria oficiala zice ca arabii ar fi inventat distilarea. Arabii, iertata-mi fie franchetea, ca si maghiarii, nu prea au inventat, mai degraba daca au facut ceva au preluat din civilizatiile persana, romana de rasarit, greaca, evreiasca, daco-geto-celto- germanice pe care le-au cucerit.

Daca tot am ajuns inapoi in zona orientului, pe drumul matasii, haideti sa ne uitam la alte cateva cuvinte interesante. Bahar inseamna izvor in persana iar, in kurda, izvor e bihar, da, Bihar, ca Bihorul nostru, tara a izvoarelor crisurilor, crisana. Insa in zaza, o varianta de persana, avem alt nume pentru izvor, wesar, adica viz-ar dar si waser. Complicate sunt caile Domnului dar Domnul e cuvant viu si adevar si adevarul iese intr-un final la suprafata.

Stim deja ca ab sau ap/i e apa in farsi, iar ob e apa in pastuna, in pakistan, la fel ca marele fluviul Ob’ din Siberia. Fluviu, râu, in irlandeza e “abaihn”, “ab-aihn” sau, cel mai probabil, ab-baihn, adica cel in care este putere, dupa cum ziceam la inceput, iar baie printre altele, pe langa loc al puterii si al vaiului, baiului, pericolului sunt si locuri de scaldat, de imbaiat, de unde se naste si apa si puterea si pericolul. A se naste e “born” in engleza iar “burn” in Engleza veche inseamna pâr-râu, burn, born, porn insemnand inceput, nascut, fiu al, cel ce provine, curge din, cel bogat in, cel ce se misca repede, nasterea raului, pur-rau, ca stim ca pur e fiu in persana si puer e in latina si per in daco geta. Bhurati in sanskrita inceamma cel ce se misca repede. Ceva legatura cu burata italiana sigur e, probabil burata se face prima si apoi din ce ramane restul. Nu-s abureli. Abur in daca inseamna ab-bur, fiul apei, sursa apei, alfa si omega apei. Limba veche e sacra. Limba e sacra, fiind softul prin care Dumnezeu a creat lumea si prin care noi continuam creatia, prin Cuvantul Lui sau prin cel al hackerilor. E alegerea noastra si nici nu stim ca de fapt alegem iar ca sa putem alege avem nevoie sa stim. Batalia e intre spirit si trup pentru suflet. Suflet in osetina, alana, scita, variante vechi de geta, este “ud”. In persana si in kurda cuvantul e ruvan, ravan, reavan. Sufletul e ud clar are de-a face cu apa. Duhurile rele cand sunt scoase din suflet sunt alungate in locuri pustii si fara apa.

Poate ca viz nu e altceva decat vidz, wid, wed, wæd, care e si vad si ud. Si daca vidul nu e vid ca e viz, apa? Si daca cerurile sunt si ele apa? Cum zic sfintii parinti ca la iesire trebuie sa trecem prin marea cea amara locuita de fiintele apei, saxonii le venerau, care de fapt erau fara forma, luau ce forma vroiau, asa ca duhurile alungate in locuri pustii si fara apa. Stim ca apa e si in adancurile pamantului, acvifere uriase si izvoarele adancurilor din care a iesit jumatate de potop. Si daca materia din care am fost facuti e apa, cum stim ca aproape 100% din noi e apa.

Viz e un fel de wise, intelepciune in engleza dar tot in engleza, aia veche, vis inseamna putere, da putere, abba, apa, va-iza, curgerea apei, curgerea puterii. Si ce e ciudat e ca acelasi vis inseamna in latina tot putere, tot forta. Ceea ce ne arata ca nici latina asta nu e ceea ce-mi parea pana nu demult. In daneza vis e way, cale, in daneza iar in olandeza e peste. Doar ca in PIE, proto indo europeana, weydh, citit veiz, viz inseamna vale, cale pe vale, dezlantuire, putere. Asa zic ei, ca sunt wise, intelepti, vi-se, vise-aza, văd, adica merg mai departe ca un vad, ca in cele mai vechi texte scrise Vede-le, ca Rig Veda, vede-rea rig-ăi, viza visele si wise-ul regelui.

Ce sa intelegem din tot vis-ul asta, din curgerea nebuniei asteia in care apa e putere, sursa puterii, puterea invingatoare, akbara, iz-voraste din ab-iz, curge pe vale, pe cale, pe way, pe va-iza, viz-a, pe viz, darama totul in cale ca o apa de foc, uisge beatha, forta si intelepciune, pana in adancurile omului, venit din vid si intorcandu-se in viz, fiind practic facut din apa, de Abba?

Stim insa sigur din bancul ala cu Fat Frumos si zmeul ca ei tot se bat si se bat si tot cer corbului sa le aduca apa de unde se bat muntii in capete, ca sa capete putere, si intr-un final, corbul, exasperat de setea lor de putere ii intreaba: voi va bateti sau beti apa? Apa, iz, putere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Ajuta-ma sa scap de SPAM. Completeaza raspunsul mai jos * Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.