“We are inside some kind of linguistic construct that springs from out of the collective unconscious of all of us. All possibilities exist but we have to deconstruct the cultural tyrannies of language”. Terrence McKenna[1]

Bine, bine, Drăgoșele, frumoasă poveste, și așa bine o zici că pare că are sens, science, știință, sa-tiința, cea care ține Sa, dar anii nu bat și sunt atâtea izvoare primare care zic altfel, ce faci cu astea? Ia, eu fac ce fac demult, cum zice Eminescu, Emunah-escu, cel ieșit din, fi-ul Credinței, în Revedere, revăd și revăd la nesfârșit, re-Veda, lucrul de a mă înțelepți, a vedea ceea ce înainte nu vedeam, a vedea în nevăzut, ne-wised, a vedea ceea ce a fost intenționat încurcat și ocultat, să nu văd, dar prin Duhul Sfânt, Duhul Adevărului, al înainte vederii, cel ce curăță ochiul nostru interior care îl vede pe Dumnezeu, încep, în-cap, să văd și eu ca prin ceață, ca prin ceta, minte în sanscrită, nu cu ea, ci prin ea, în Adevăr și nu în izvodirile minții, cea care minte, cheat, ascunde ca ceața, ca păcatul, chat în ebraică, prin vorbe ușoare și neadevărate, chat în engleză, dar prin Duhul primesc lumina și când văd mai bine, mai binnah, înțelepciune în ebraică, ajung să văd credințele rele, să văd ca pe o minciună, o izvodire a minții, minte-una, crezând-o, primind-o în credu, inimă în galeză, mi-am luat deciziile, mi-am construit viața și destinul și, prin cerere de iertare, heart-are, și primirea Adevărului, a lui Hristos, a Logosului, a Rema, Cuvântul Viu, primesc credința bună și adevărată și o înlocuiesc pe cea rea, “înnoiți-vă în duhul minții voastre” zice Apostolul Pavel, mereu și mereu, șocându-mă cu cât avansez cât de mare e minciuna, cancerul, iluzia, capcana minții și a ființei, știu că nu știu nimic și ceea ce știu nu știu de fapt, și că cel mai probabil înlocuiesc o minciună cu alta, mai mică, mă depărtez de întuneric și mă apropii de lumină, nu e cunoaștere absolută, ci o cu-naștere relativă, încă în lume, căci cea absolută e ab-sala-tha, e venită din sala-v, din slavă, și nu vom avea acces la ea decât odată întorși în Slavă.

Continue reading →

“Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele.” Ludwig Wittgenstein

Am tot citit asta și o știam, însă, la un moment dat, vorbind cu Radu, am aflat și cine a zis-o, genial. Precum în cer așa și pe pământ, căci asta e realitatea, materializarea unor idei vii pe care noi le percepem, per-cep-am, le primim în cap, pri-ma-im, spre viață, le folosim în primă instanță drept cuvinte, primele oglindiri în creația văzută ale realităților principiale, spirituale, eterice, de akasă, din care și prin care se creează lumea, world venind din word, atât în văzut, cât și în nevăzut, viața și moartea, așa cum zice apostolul Iacov, dar nu există moarte, exist doar eu cel care voi muri, vorbește Malraux[1] în Calea Regală[2], prin gura danezului urmaș de dan grec, Perken, trezindu-se la realitate în drum spre Angkor Wat[3], căci limba mea face lumea mea, bula mea, baal-a mea adică domnia mea, căci asta e o bulă papală, domnia papei, de ce în ebraică? și orice atașare de o bulă pământeană duce la scufundarea cu ea, odată cu întreaga creație, căci salvarea stă în cuvintele pe care le vorbesc, care mă ridică sau mă coboară, care mă sfințesc sau desfințesc, cum zice titlul unei cărți primite cadou, God-aw, de la Dumnezeu, Etimologias para sobrevivir al Caos[4], dar mai apoi salvarea înseamnă, in-Shem-na, în Numele lui Hristos, renunțarea inclusiv la ele, căci doar ieșirea din planul cuvintelor, a logo-ilor, a ideilor, a nou-lui și nous-ului, pronunțat nus în greacă, nu-s, doar moartea de sine mă eliberează de robia lor, mă ridică peste limitele existenței cum îi plăcea să trăiască lui Wittgenstein[5], deasupra primului plan al Creației, doar negarea de sine mă trece dincolo de Cuvânt, prin El, Logos-ul, Domnul Hristos, și ies sus, Isus, Ies-sus la Tatăl, ducând cu mine doar caracterul, ceea ce a fost kara-kteros, săpat în piatra inimii de alegerile mele și urmările lor, căci ce înseamnă a trăi o viață împlinită, continuă Radu că ziceau grecii, înseamnă a avea un caracter șlefuit, o minte educată poate contempla un gând fără a-l accepta, ag-ceput, a-i face început, în-ceput, cap-the și kaputt, ar fi zis Aristotel[6], o minte ce poate accepta două gânduri contradictorii în același timp trecând cu har peste tertium non datur, nu ori-ori, ci și-și, semnul lui Dumnezeu Unul, Yechid în ebraică, cel ce fiind Ieșit din creație, în afara sa, este integratorul a tot și toate, Întregitorul, căci zice Radu mai apoi că zicea Maimonide[7], singura reală împlinire și singurul lucru care ne face după character-uL lui Dumnezeu, după chipul și asemănarea Lui, e cunoașterea Lui și, continui eu, cu-nașterea Lui în inima mea, prin sămânța credinței și cultivarea praxisului, prășirea inimii, prăjirea noastră prin focul purificator, punerea în practică, prin lucrarea Duhului Sfânt, Hristos în noi nădejdea slavei!

Continue reading →