“Limba ta e calul tău, dacă ai grijă de ea, va avea grijă de tine și te va duce unde vrei să mergi.” Proverb Aramean.
Iată-mă și horse whisperer, îmblânzitor de cai, de ghora, cal în hindi și bengali și celelalte indiene, căci cine își înfrânează gura, limba, își înfrânează tot trupul, calul său, zice apostolul Iacov, căci spiritul stăpânește trupul prin limbă, ghora sa prin hora sa, căci a cânta din gură în Maramureș, a guri e a hori, după cum călărețul stăpânește calul său, prin hățuri, stăpânitor de alogo, cal în greacă, a-logo, al logosului. Cine stăpânește cuvântul stăpânește lumea, dar nimeni nu stăpânește Cuvântul, ci se poate doar lăsa stăpânit de El, sau, prin liber arbitru, prin cunoașterea cu-nașterea binelui și răului, îl poate folosi o vreme după voia proprie, alterându-l, golindu-l de sens prin minciună, minte-una, prin atribuire de alte science-uri, false, fa-el-the, făcute și nu eterne, faked și fucked și faulty, cărora le lipsește, falta în spaniolă, viața în sine, căci sunt separate de Dumnezeu și de voia și via și via-tha Lui și astfel în timp se golesc de har, pierzându-și science-ul, saint-is-ul, sfințenia, murind în fiecare zi, în fiecare veac și epocă și cultură și spirit al vremii câte puțin, strat peste strat peste strat de degradare, de entropie, ntropi în greacă înseamnă rușine, cuvânt întrupat fără sens, fără șansă, fără Sa-in-Sa, fără slavă în și din slavă, trăind la nesfârșit dezagregarea de sine, devenind metaforă, meta-phoros, purtătoare de moarte, căci voi, mlădițele, rupți de mine nu puteți face nimic, zice Logosul Întrupat, Vița, Isus Hristos, în Ioan 15:5.
Știu de mult că ceea ce mi-a dat Domnul să fac e arheologia, ar-chayyi-logia, facerea de viață a Cuvântului, căci viața e puternică și vine de sus, pe verticală, vers-the-kala, spre ceea ce e frumos și bun, în franceză-greacă, pe ver-the-kara, ceea ce face adevăruL, căci kara, kor în persană e muncă, a munci, kor-body e corvoada făcută de cel ce corbotește, cum se zice în Maramureș, dar viața vine și din trecut, pe verticala orizontală a timpului, din cele deja înregistrate, tracked, în vechie și vecie, în jos, prin strămoși, la rădăcină, în hățișul de uitare și minciuni, adevăratul labirint al Minotaurului, Man-y-Taur, călăuzit de Limba Sacră, de Logos, ca Ariadna de firul său, intrând în negură ca Gandalf în muntele Moria, în Împărăția Întunericului, ca Domnul Hristos coborând în Împărăția morților în psalmul 23 spre a aduce la Lumină pe toți cei chemați, căci e acolo ceva ce trebuie răscumpărat, cineva, neamurile, ne-am-urile, cei ce nu mai au am, căci the-am-ul, time-ul li s-a isprăvit, is-prava, este dreptate, pravila, legea iubirii, căci urma scapă turma, nu uita, Drăgoșele, și cel trezit are datoria să se sfințească pe sine, dar și să mărturisească spre trezirea celorlalți din magia matrix-ului, mater-ix, mater-ish, a materiei, mama vitregă care capturează sufletul prin spiritul lumii, al minciunii și al manipulării, spre a-l devora, devi-ara, ceea ce fac devilii, devastează ca Devashtich[1], ultimul sogdian, cel cu nume de sârb și de hindus în același timp, deva-est-is și ish, ceea ce este prezența diavolului, omul dev-ului, Dew și Deo, al deva-el-ului, care lucrează prin cei trei mari uriași ai răului, uitarea, neștiința și negrija, cum tot zice Marcu Ascetul.