Ziua 4. Khwarezm. Țara Împăratului Roshu

“Și, după cum a înălţat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălţat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veșnică.” zice la Ioan 3:14 și citesc în dimineața asta de Khiva, departe și totuși atât de aproape de Sinai, a-pro-pe, apropo. Din nou șarpele, roșu, de aramă. Mosh-ul Moshe nu a intrat în țara promisă. Un arab hâtru vorbitor de o română oltenească neaoșă, un Nea Marin arab naturalizat cândva la Craiova, Craiu-ba, locul în care este, be, Craiul sau craii, la fel ca la cetatea Apoulon[1] de pe Piatra Craivii, Crai-be, mi-a zis, sus pe muntele Nebo[2] din Iordania că Mases odată ajuns în vârf și văzând uscăciunea din țara cu lapte și miere de dincolo de Iordan, Yarden înseamnă Jardin și Garden, poate atunci, acum sigur nu, a făcut infarct chiar acolo pe muntele sfânt, nevin în irlandeză, al profetului căci asta înseamnă nebo în arabă, care citit nævo devine naivu’, cel ce nu vede și crede, navi e profet în ebraică, ca și în arabă, dar pronunțat un pic diferit, aceeași limbă, care face cu atât mai șocantă situația că Regatul Hashemit al Iordaniei, numele oficial, se traduce în țara ciobanului, că asta ar însemna Hashem în arabă, cioban venit din Arabia Saudită cândva, fără nicio legătură, desigur, cu Hashem care în ebraică e, Dumnezeu, NumeLe, Tatăl, Stăpânul, Jupânul, Ciobanul. Acolo sus pe muntele Nebo de unde atât de bine se vede Ierihonul, și undeva în depărtare strălucirile Ierusalimului jertfei pe cruce și înălțării din întuneric a Domnului Hristos, munte al profetului aflat acum în proprietatea Papei care l-a dedicat înfrățirii între religiile abrahamice, că cică toate zic același lucru, pe Avram, de parcă Avram contează și nu Dumnezeu și credincioșia lui, acolo lângă catedrala catolică, se află ridicat pe cruce un șarpe, antihristul în locul Domnului, urâciunea pustiirii ridicată în locul cel preasfânt, shikuts meshomen în ebraică, shaka-ts mesho-man, cel ce îl taie, saka-the pe, omorâtorul, Fiului Omului, Messia man, cine are urechi de auzit să auză.

Ce să aibă în comun Lumina cu întunericul, grădina cu deșertul, Sfințenia cu nelegiuirea, Împărăția lui Dumnezeu cu împărăția lumii acesteia, Duminica și sabatul, Învierea cu moartea? În rusă Duminică e Voskresenie, vas e a voastră, iar krasa-in-ea înseamnă frumusețe e în ea, krasiva, krasi-ba, frumoasă este, be, ziua care are frumusețe pentru voi, dar asta doar într-o citire, căci în alta e va-sakras-in-ea, cea în care vine sacralitatea, sacrul, sfințenia, ziua Luminii, ziua Învierii, psalmul 24 al Înălțării de după cel al 22-lea din vinerea Pătimirii și 23 din coborârea în negura sabatului de sâmbătă, subota în rusă, cum se poate asta? Sâmbătă e shambe în farsi, shambe-the, sâmbă-ta, dar asta cum se poate, Drăgoșele? Hristos a Înviat în rusă e, surpriză, Hristos Voskrese, căci Duminica a Înviat Domnul, va-sakra-se, s-a dus la cele sfinte, în sacru, sakura e simbolul suprem al frumuseții la japonezi, s-a ridicat în slavă, salava, căci unde sunt două consoane lipite lipsește o vocală, sæla-ba, acel ceva în care este, be, sila, putere, sela e piatră în aramaică, forță, Akhmat Sila zic cecenii caucazieni, Trăiască Akhmat, zic unii, dar alții traduc, Vrednic de Slavă, slăvit să îi fie numele, Sfințească-se Numele Tău, zice rugăciunea, să ajungă nomos-ul, numele tău în slavă, în Cartea Vieții veșnice, sila e forță și mărire și renume bun la ei, dar și în sanskrită, e sila-ba, căci asta e silaba, cuvânt fundamental, primar, dvar în ebraică, poartă dvor a unei anume puteri, care deschide o anume dimensiune a sfințeniei, a slavei, eterul primordial, câmpul creator absolut, energie vie, Logos pur, s-lava ca tha-lava Creației, magma creatoare de foc ca oceanul de apă din Solaris[3] care aduce la ființare dorințele conștiente și inconștiente ale omului care are acces la El, Cuvântul Viu, maga-ma, manifestarea în creație a sufletului, a vieții, ma, în gama care e hama sau hæmo, sânge în greacă, dar și humă, pământ, homo.

Continue reading