“Cunoștința, fără faptele care urmează din ea nu e sigură, chiar dacă e adevărată. Căci fapta este întărirea oricărui lucru.” Marcu Ascetul
Tashkentul, sub diversele lui nume, Thash, Chach, Shash, Saș -kent există, documentat din secolul IV î.Hr. Kent, cum mai ziceam, e sat, așezare, fie în Anglia, la noi la Chinteni sau Cândea, fie în Belgia la Ghent, fie aici, e locul gintei, kin-d, un fel de oameni, kind, poate buni, sigur mai buni între ei decât cu ceilalți, cei de același cin, din ginta care stă în aceeași chintă, regală sau spartă, în același kent. Tash e Thash cum Teo e și Theo și Deo, iar Thao e și Dao și Sao. Și așa Tash-kent-ul sogdienilor e Da-sh-kent, orașul dacilor sau Sa-sh-kent, orașul sașilor, unii și aceeași, sfinții, sa-thii, saas-ii veneratori ai sabiei, saka, sica dacă cea încovoiată ca o sickle, seceră, dar și marii crescători și închinători la cai, animalul lor sfânt, sus, în ebraică, cum sus e scrofa la romani. Saas ajunge să fie pronunțat soos și apoi sus precum Aarhus, Orhus și Urhus sau Baalgrad, Bolgrad și Bullgrad, Bălgrad. Cică Toshkent în turcikă e orașul, kent, al pietrei, tosh. Tosh sau taz e piatră în turkică. Mă uit în jur, nici urmă de piatră, nici urmă de munte, doar oraș modern sovietic cu clădiri postmoderne de oțel și sticlă, ridicate după dărâmarea chirpiciului la marele cutremur. Nici urmă de piatră. Îl întreb pe Dabron, ghidul, cum de e orașul pietrei dacă nici urmă de ea.
Dabron e un personaj. E tânăr, înăltuț, subțire, stilat, nițelus smead la față, cu ochii ușor oblici turcici, dar în fapt mongoloizi, de origine îndepărtată din Kashgar aflu, cu facultatea terminată la Londra de unde și engleza impecabilă, surâsul binevoitor sarcastic și accentul de City. E un om potolit, cum ar zice Motănelul, o față liniștită, o face de pace, întinsă ca o pânză, pan-the, pan este față în ebraică, tigaie sau suprafață întinsă, pane, în engleză, de unde putem deduce că pâinea românilor era inițial nedospită, azimi[1] întinse și plate, pane. Dar pan înseamnă și totul în greacă, dar și groază, Pan, zeul care aduce puterea, ba-in, dar și pain, durerea, senzațiile, fața, inter-fața sufletului sensibil cu lumea materială, prin trup, că no pain, no gain, nu suferi, nu ai trup, ga-in, că dacă ai ga, ge, ești get, ge-th sau gath în avestană, ai trup, ai față, și simți pain-ul și faith-ul ce se face, fait în franceză, făcut, soarta, faith, fața și faith-ul, că nu degeaba spune fața cum ți-e viața. Așa cum nomen est omen, numele este amin, am-in, viață, ființarea, destinul, Doamne ai milă de mine, aman aman zice musulmanul implorând-o, ca un om credincios în emun-ah sa, credință, am-in. Numele spune viața în față, fața spune viața pe față.