Valah e un nume vechi. Foarte. Gasim valahii in Walles, in Walonia, in Wallahia ceha, ei sunt Volohi, Vlasi, Vlahi, Vlascani, vlăjgani. Teoria, absolut de râs, e ca e numele unui trib celtic romanizat din Alpi, voelsci, care apoi a devenit un fel de porecla derogatorie pentru orice populatie barbara care s-a lasat romanizata. E de ras. Presupune o unitate de constiinta si de “evaluare” comuna si prezenta din insulele britanice cel putin pana la nord de Marea Neagra. Si ignora cat de vechi e de fapt numele de Baal, Balah, balaga, oamenii puterii, puternicii, albii.
Monthly Archives: November 2018
Logos de Centenar. Al cincelea cuvant. Bălgrad. Orasul Valahilor. Baal gard. Ba-al sau Al-ba
Alba Iulia apare prima data pe harti, cu numele asta in evul mediu, secolul XVI, eu l-am vazut pe harta lui Ortelius, editata in Olanda. Apare in antichitate pe Tabula peutingeriana cu numele de Apula. Apulum. Frumos. Orasul lui Apollo. Am putea zice ca intemeiat de colonisti romani veniti din fosta Apula, actuala Apulia/Puglia daca nu am sti din geografia lui Strabon ca era o cetate veche, dacica, Apulon locuita de dacii apuli mult inainte de venirea romanilor din Apula. Ce coincidente, am putea zice, iarasi daca nu am sti ca sudul Italiei, Apulia, a fost colonizat pe la 900 de iliri, traci, cu numele de apuli. O lasam deocamdata aici.
Logos de Centenar. Al patrulea cuvant. Barza.
In paralel cu etimologiile m-am jucat si cu hartile, alea vechi, cele mai vechi pe care le-am gasit. Deocamdata. Cel mai mult m-a captivat Tabula Peutingeriana, harta itinerarium a Imperiului Roman la anul 300, si am book/buchisit-o cu ochii si cu lupa si am gasit chestii uimitoare atat in orient, saka si massageti, getii mari, si multe alte minunatii cat si in occident, la dacii ocupati de romani, la noi acasa. Pe harta asta, in Banat, gasim Berzovis, un nume interesant, asemanator cu Bârzava, toponim dat in Dex ca avand etimologie slava, insemnand cumva Repedea din slavul bârzo.
In dictionarul de PIE (proto indo europeana, cel mai de jos strat, anul 2000 i Hr, limba reconstruita teoretic prin analiza comparativa a limbilor indo-europene) a lui Stanisev, bhars sau bhers inseamna iute, rapid cu forma practica identica celei de berzo-via, barz-a.
Logos de Centenar. Al treilea cuvant. Sica. Sicera.
Sabia dacilor se numea sica. Dar sica e sabia mica, pumnalul de lupta, dagger in engleza si in limbile nordice, adica dăcar, pumnal dacic. Stim ca sica era folosita ca pumnal, din antichitate pana in ziua de azi asasinii purtau sica si se numeau sicari. Un anume purtator de sica, din secta sicarilor zeloti evrei, patrioti luptatori impotriva romanilor a ramas in istorie, Iuda Sicarioteanul, cu pronuntie ajunsa la noi de iscarioteanul. Sabia cea mare a dacilor si a tuturor getilor e numita de romani falx tracic, o coasa de lupta, o secera mare. Si astazi la coasa in corsicana si italiana i se zice falce, faux e coasa la francezi, dar regasim numele si in latina, falcatis, adica zimtat, scyhted in engleza, in care limba coasei i se zice scythe. Scy-the adica, the-scy, sci-t, scit. Scitii sunt getii recunoscuti ca luptatori cu falxul, veneratori ai calului si coasei de lupta. Scit e un fel de porecla in sens probabil de sabier, taietor, cosas.
Logos de Centenar. Al doilea cuvant. Plug. Plugușor
Am vorbit de a ara, ard, Ardeal. Si am vazut ca ard e un cuvant autohton, getic si apoi celtic si apoi dacic, numele plugului usor, cel cu brazdar de lemn, nume pastrat la anglo-saxoni. Si deja cred ca devine evident ca accentul in interpretarile mele pica pe relatia cu limbile germanice si mai ales pe engleza. Pentru ca acolo sunt ascunse, cumva in vazul lumii, comorile. Revenind la plugul anglo-saxon, la plugul greu de data asta, cu brazdar de fier, de fapt cu mai multe brazdare, tras de pana la opt perechi de boi, cu roti, se numea altfel, carruca, citit, cel mai probabil, căruța. Nu insist pe numele asta desi e extrem de atractiv, car, căruță, cart, carter, adica un fel de cărtar, căruțar. Dar revin la plug. Astazi numele dat de englezi este de plow iar forma usor demodata este de plough, citit ploug sau plug. Nu intamplator to plug, in engleza moderna, inseamna a baga, a înfige. Radacina lexicala e aceiasi. Oficial, conform Dex, in romana cuvantul plug vine din slavona, plugu. Dex-ul, stim, e o bataie de joc la adresa limbii romane. Conform dex nu exista cuvinte romanesti doar imprumuturi din alte limbi si etimologii necunoscute. Conform Dex limba romana nu exista in sine, e doar o facatura. A zice ca plug in romana vine din plugu in slava e ca si cum ai spune ca getii, celtii, dacii, romanii i-au asteptat pe slavi sa vina din mlastinile Pripetului in secolul VI, ca sa invete plugul si aratul. E de râs daca n-ar fi de plans. Ca orice inovatie, numele devine neologism si e imprumutat in limba care preia inovatia. E evident ca plugu e preluat de slava din fondul comun indo european sau proto indo-european (PIE). Tinand insa cont de faptul ca slavii, rude sarace ale tracilor erau net inferiori ca nivel de dezvoltare e simplu de concluzionat ca era un cuvant anterior venirii lor, iar daca a preluat cineva cuvantul e clar cine de la cine.
Logos de Centenar. Primul cuvant. Ardeal
Ce insemna Ardeal? De ce e corect Ardeal, nume vechi, autohton, si nu Transilvania, nume artificial, inventat in Evul Mediu? De ce noi romanii avem toate motivele sa fim mândri de Ardeal si cum numele Ardeal, e el insusi dovada vie a continuitatii din vechime a romanilor in țara asta de la geti la celti la daci la valahi/rumâni pana azi.
Cea mai veche radacina lexicala a Ardealului, in Europa, in afara de limba romana, o gasim in celticul Arduenna „pădure”, de fapt pamant inalt impadurit. Radicalul “ard” il regasim in toponimia europeană din plin, in exact acest sens, de pamant impadurit, pamant inalt (deal) impadurit. In Franta, avem podisul inalt, deluros, impadurit Ardennes si la fel, in sudul Frantei, tinutul Ardeche. Mai avem Ardilliers, Ardileux si altele. In Scotia, zona arhaica, sa ii zicem celtica, sunt nenumarate localitati si locuri care contin ard in nume, pomenesc doar Ardalanish, pe Mull island si Ardchattan pentru limpezimea formei lexicale in care putem intui ca inseamna “ al ardalenilor” si “cătunul de pe deal”. In Irlanda, celti din tata in fiu, avem de asemenea nenumarate exemple, din care pomenesc doar Ardilea, Ardoone, Ardfield, Ardfinan, Ardmore. In Spania, cea a celtiberilor avem Ardales, Ardines, Ardol. Aceeasi forma, acelasi sens. Ardale. Ardeal. Deal impadurit. Mai gasim multe alte exemple in Europa, dau doar cateva: Arda in Bulgaria, Årdal in Norvegia, Ardea in Italia si foarte multe altele in Asia, mai ales Iran, India, dar nu voi insista pe ele, nu acum.
Ushuaia. Antarctica. Un hostel cu nume de gheata si suflet cald
Camera de hostel e foarte curata si aranjata, paturi supraetajate de metal, solide, saltele zdravene si comode, cearsafuri curate metalic. Am dormit ca in armata dupa un mars, insa dupa un dus foarte bun. In camera Tiago brazilianul, Aga poloneza, Macdonald scotianul si eu.
M-am dus la somn pe o toamna tarzie si de trezit m-am trezit iarna, e mai frig si ploaia de azi noapte s-a facut ninsoare peste noapte. Muntii din Revenantul sunt acoperiti de zapada. M-am trezit ca Tiago vorbea spaniola cu Aga. Aga e poloneza, a lucrat pana acum doua luni in Berlin la o multinationala de outsourcing, vreo doua zeci si ceva si fara varsta de ani, calatoreste singura. Stie spaniola bine, desi se simte in vorba sacadarea de om care a invatat limba in laborator. Tiago e un bucatar brazilian, din Rio, negruț, simpatic, volubil, nu prea stie spaniola, nici engleza, se chinuie sa vorbeasca, sa o impresioneze pe Aga, Agnieszka, care e cumva gata impresionata. Ce mult inseamna etichetele. Pentru ea, brazilianul. Pentru el, femeie alba, europeanca. Woaaaw. Idealul. Pentru mine, amandoi nicicum. Se decid sa mearga impreuna la ghetar, Martial, pe jos. Eu sunt un pic morocanos si nesigur pe ce sa fac azi, nesiguranta ma face si mai morocanos si le zic in gand vaya con dios cand in sfarsit pleaca si se face liniste. Nu dureaza.
Ushuaia. Postales del Fin del Mundo
Ushuaia. Postales del Fin del Mundo
23 februarie 2016
Sunt la capatul lumii. Oficial. Asa scrie, asa citim. Ushuaia, Fin del Mundo. Mai jos de atat, Drake’s Passage si Antarctica. Aterizarea la Ushuaia e una din cele mai interesante, eufemistic vorbind, din alea cu vant in X si in cruce si in radacina patrata si avioane aterizand pe o roata si virand brusc, cum numai pilotii de Aerolineas stiu sa faca. Cel putin asa se lauda o controloare de trafic din Ushuaia in ceva fimulet ce-l vazusem mai demult pe youtube, cu incurajari si aplauze pentru un aerolineas aterizat ca in filmele americane cu sfarsitul lumii. Urmam la aterizare, anunta pilotul, intr-o castiliana impecabila. Argentinienii vorbesc o spaniola mai frumoasa ca spaniolii. Pe geam se vad muntii inzapeziti ai Tarii de Foc, cocotati peste Canalul Beagle, a doua stramtoare Magellan, de fapt Stramtoarea Darwin. Da, inzapeziti, e inceput de toamna in emisfera sudica si muntii sunt chiar aia din Revenantul, inalti, salbatici, cu creste in dinti de fierastrau, superbi. Pare frig. Apa e neagra, orasul vazut de sus arata ca parasit, nu e, din contra, se vede portul si o uriasa nava de croaziera infipta in debarcaderul de la Capatul Lumii. Coboram spre aterizare. Aterizare cu posibilitate de bui-bui, cum scria mai demult la intrare intr-un club bomba vizavi de primarie in Cluj. Vanturile in x inca nu s-au napustit spre noi. Oricum, e un aerolineas, baietii astia ar trebui sa stie ce fac ca asta e rata zilnica de Buenos Aires-San Carlos de Bariloche-El Calafate- Ushuaia. Si inapoi. Ochii imi fug inapoi spre canal, navele care il trec, spre port. Se vede bine. Trekkersii mei continua sa puta domol, pe fundal.