Dimineata ne-a lovit jetlag-ul cu adevarat. Asa, cu razbunare. Motanelul ma trezeste ca pe un copil ce trebuie sa mearga la scoala, dulcic. Ma tarai la micul dejun de resort, spectaculos, in mijlocul Manilei. Cafeaua e buna. Si tot felul de dim-sum-uri chinezesti si alte chestii japoneze si ananas si litchii. Mango nu mai au. Iubesc mango-ul.
In fiecare calatorie inteleg mai mult, si dupa fiecare calatorie tot uit, ca nu, nu locul conteaza, ci povestea locului, povestea din mine sau cea pe care o descopar acolo. E despre cum ma simt acolo, ce vad, ce am adus cu mine si cum rezoneaza toate astea cu locul, cu oamenii, cu taifunul. Un loc il iau cu mine dupa cum il traiesc, cum il filtrez, cum mi-l interiorizez. Acum ca scriu imi aduc aminte o poza, facuta in Cluj la Monumentul Memorandistilor, de domnul Matei, multumesc dl Matei, un om pe care l-am chinuit mult cat timp am lucrat la Compexit, mi se zicea sadicul in curtea blocului la Oradea, uram lucrul asta, era probabil adevarat. Dl Matei seamana fizic cu tata. Poza era cu Dragos proaspat intors din Africa, dupa 6 saptamani de etiopia si kili si safari si negri si africa de sud, cu bagajul ratacit de Lufthansa, liber ca pasarea cerului acasa in Cluj, ca intr-un oras de la capatul indepartat al lumii, sa-i zicem Livingstone, Zambia. Libertatea e o stare de spirit. Interioara. Pot fi liber in inchisoare, pot fi prizonier in spatiile nesfarsite de la oricare capat al lumii.