Ulan Ude. Prima seara. Italienii

Trec pe langa o scoala comunista ca pe vremea gimnaziului meu si pe langa o femeie buryata imbracata tot ca atunci. Un backpaker morocanos, fara rucsac, dar cu pantaloni scurti si slapi, in uniforma rebelului, trece nu fara a se uita sceptic la mine. Probabil merge la Clean, hostelul cu personalitate de langa pasarela garii.

Ajung in centru, trec pe langa procuratura, presedintie si ce-or mai fi, cladiri oficiale oricum, si imediat dupa, pe dreapta, in cladirea cu birourile liniei aeriene S7, hostelul meu. Ma intampina Nastia, o fata simpatica, relaxata, foarte buna vorbitoare de engleza. Nasti, ca pe mama. Feeling bun aici, ca de acasa. Seamana mult cu cel din Irkutsk, probabil e acelasi owner sau acelasi lant. Au cate un afis, afisel, afisuț, de obicei funny, pentru orice. Si indicatii, cum zic ei, imbracate funny si astea, “how to cross the mongolian border, for idiots”. Probabil trec multi pe aici. In indicatiile de ajuns la si de la autovokhzal zice ca daca reusesti sa te pierzi pe drumul asta atunci asta e talentul tau, l-ai descoperit. Continue reading

Transsiberianul de zi. Bilete. Gari. Intre Irkutsk si Ulan Ude

Tot in Irutsk. Imi place orasul asta. Dar plec din el, totusi. All good things have to vome to an end. Si nici nu e chiar asa fain. Dar are personalitate. “And personality”, as Jules says, “goes a long way”. Imi place Pulp Fiction. Trec peste Angara cu tramvaiul. Tot urias a ramas. Am tot calabalacul in spate, de fapt rucsacelul mic, verde, cu fermuarul rupt si foarte credincios, e in fata. E dimineata, cetos, Irkutsk. Merg spre gara. Ieri am decis ca nu merg in Mongolia. E un inceput pentru toate. E un inceput si pentru a renunta, pentru a aduce ritmul bun, pacea si bucuria si mai mult in calatorii. Sa am si grija de mine. Oricum nu s-a aratat. Sau puteam sa o fortez, cum am fortat in primavara in Bolivia. A fost bine dar am platit scump. Acum nu. Rusia merita zilele Mongoliei. Oricim era complicat. Ba acu’ 4 zile nu era bilet de dus, ba acum nu e de intors si ma pot duce dar vad eu acolo cum ma-ntorc, si daca fac asa si pretul e astronomic ca ar fi doua bilete separate, sau deloc si autobuz. Ar inseamna sa bifez Mongolia, sa-mi bat joc de ea si de mine. Am decis, de cateva zile simteam asta, sa ma centrez pe ritm, sa stau in pace, sa am grija de mine. Asa ca, ulan Ude pe zi, sa vad Baikalul si din tren, si cateva zile tihnite acolo si o zi in plus la Vladivostok. Si cu ocazia asta, o sa inchid calatoria probabil cu Rossia, adevaratul transsiberian. Continue reading

Baikal. Olkhon

 

Olkhon e insula samanilor, se zice. Cica are o energie speciala. Si ca e un loc suprinzator pentru ce te-ai astepta sa gasesti intr-un lac, fie el cel mai mare din lume, in adancurile Siberiei.

Kometa ma lasa pe o nava de desant marin transformata in debarcader.
Niste case sau cabane, 3 masini care in mod evident asteapta pe cineva, pustiu. Zagli, asa se cheama debarcaderul. Aici la Zagli, nu e nimic. Am facut 5 ore jumate cu un vas de mare viteza ca sa ajung nicaieri.
Grupul de nemti are pe cineva. Un microbuz ca de jucarie, dar indesat si capabil, ii asteapta. Un tip cu o pancarta cu Pietro something asteapta un italian. Ii vad pe italieni, sunt doi tineri, un tip si o tipa, venind. Ii intreb daca au un loc pentru mine. El zice ca stai sa o intreb pe ea, ea zice stai sa intreb soferul ca e prin agentie. Intreb eu soferul. Stie suficienta engleza sa imi spuna ca drumul e prost si masina joasa si ca trei in masina e deja prea mult. Sorry. Ti ringrazzio molto, ii zic italianului.
Kometa pleaca. Ma simt un pic parasit ca pe o insula pustie. Fascinanta masinarie Kometa. Imi aminteste un pic mai mult de ecranoplanul din Caspica al sovieticilor. Ingineri buni. Continue reading

Olkhon vâ Irkutsk. Intoarcerea cu picioarele pe pamant

 

Ma trezesc un pic inainte sa sune ceasul. Am adormit greu dupa ce m-a trezit Teo azi noapte, de 3 ori m-a sunat, vreo ora m-am tot invartit dupa aia gandindu-ma la pietre. Ce-o fi fost in capsorul lui, dor de mine, cred! Era 9.30 la Arad, 2.30 neaptea la mine. La mine, vezi Doamne, la Baikal. Canta Baniciu. Adevarul e ca intotdeuna mi-a placut Baniciu. Si Teo stie asta. Azi noapte mi-a placut un pic mai putin.

E sapte si aproape jumatate, suna ceasul. E bine. Mai am jumate de ora sa ma spal, sa-mi fac bagajelul malenki, ca ala balsoi e la hostel in Irkutsk spre pastrare, slava Domnului. E timp berechet. Tihnit. Ce bine, ca ma asteapta iarasi multe drumuri. Continue reading

Transsiberian. Vâ Irkutsk

Zabava e un cuvant ce vine din rusa. Si, normalnai, inseamna ce inseamna la noi. E un cuvant care ma invata rabdarea. Un bob zabava. Sau un transsiberian zabava.

Sunt in gara in Ekaterinburg. Pe ecran se anunta urmatoarele trenuri: numarul 12 Moscova – N. Urengoi soseste la 19:18. Urmatorul e trenul 6039 Aeroport – Ekaterinburg, ajunge la 19:31 si apoi trenul meu, numarul 70, МОСКВА- ЧИТА. La 19:41. Moscova- Chita. Ma asteapta 56 de ore de tren in drum spre Chita. Eu insa am bilet numai pana la Irkutsk. E ora 21:18 si mai am 21 de minute pana imi vine trenul de la 19:41. Trenurile pleaca si vin dupa ora Moscovei. Aici, in Ekaterinburg, lumina vine de la Apus.

Stau sprijinit de un stalp in sala centrala, cu marmura si candelabre de cristal, cu rucsacii la picior asteptand comanda sa vad numarul peronului. Trece o familie de americani. Ea cat doi, “guys come here”, rucsaci si in fata si in spate, el oaie creata, sandale, 2 copii, un baiat si o fetita, de vreo 7 si 8 ani, vii ca argintul. Argintul viu, normal. El, parca e al treilea copil. Mai mare si mai tantalau. Cel la care operatia de dresare s-a terminat si a reusit. Ea merge si afla si vine si spune si e barbat. Si e agitata si trista in priviri. El asteapta cu copii. Si e obosit si pierit. Mai scriu ceva de trenul meu, ma intorc sa ma uit la ei si nu mai sunt. Domnul sa va binecuvanteze sa va pazeasca si sa va tina pe caile Lui. Continue reading

Ekaterinburg. Urali. Orasul

Sunt in metrou. Deja am transpirat tot. Abia astept sa ajung la hostel, Centre, sa fac un dus. Promite sa fie fain. Inainte sa intru la metrou, imi ceruse un taximetrist 500 de ruble. Am ras bine si am plecat. Sunt backpacker. Sfarsesc prin a plati 26, jetonul de metrou si a umbla pe jos prin parc si pe langa santiere de constructii. Parcuri frumoase, santiere moderne. Pe harta Triposo-ului, nu cred ca mai veche de 2 ani, pe unde sunt santierele arata un parc.

Metroul e gol la ora de varf. Afara cald. Inauntru e racoare si un sentiment de parasire trista. Parca as intra intr-o mina. Oras mare, 1 milion jumate. Statii mari, mai moderne, mai saracacioase, cu reclame, nu ca-n Moscova. Metroul din Moscova e o capodopera. Stiu ca ati mai auzit asta, si eu stiam inainte sa ajung si tot am fost socat. Aici, in Ekaterinburg, au aceleasi trenuri de metrou vechi si bune. Insa statiile sunt doar functionale, nu muzee si galerii de arta moderna, realist socialista, subterane. Continue reading

Ekaterinburg. Urali. Trenul

Am dormit. Ma dureau toate cand m-am culcat, ma dor toate ca m-am sculat. Cu revolta pe viermuiala din jur si pe viata, vad ca e 6:00. Am dormit 3 ore jumatate. Ma duc la wc, in partea cealalta, arata la fel de mizerabil, ma pis. Ma straduiesc sa mai dorm si reusesc. Ma trezesc la 9.00. Ora Moscovei.

Afara, pe geam, mesteceni de toate marimile. Inauntru, un vagon cuseta, cu patru locuri. Eu si mosul jos si doi prieteni rusi, cam de varsta mea, sus. Si-au mancat placinta tatarasca luata cu 100 de ruble, 6.5 lei, de la o tanti cu carut de mancare si suveniruri si acum s-au urcat iar la cucurigu si dorm. Pe jos un covor rosu care nu a fost niciodata persan. Trenul nu e murdar dar pare. Pe linia asta ferata i-au dus pe Romanovi de la Petrograd la Ekaterinburg inainte sa-i omoare ca sa nu-i elibereze legiunea cehoslovaca si albii lui Kolcec care veneau dinspre Siberia. Pe linia asta ferata au mers bunicii si strabunicii si unchii si alti amarati ai nostri prizoneri la rusi, dupa Stalingrad si 23 august, tradati de regi si de viata. Urcau 10, in trenuri de vite cu gaura la mijloc sa-si faca nevoile, si ajungeau in lagarul siberian 8, si mai venea de acolo unul. Pe linia asta venea lumina de la rasarit. In sens invers. Continue reading

Tatarstan. Cum am ajuns in el, cum a fost acolo si cum am iesit. din Kazan.

Trenurile lor perfecte ma revolta. Sau cel putin asa cred inca, ca sunt perfecte. Dorm in patul de jos al unui compartiment de 4 in vagonul cuseta nou nout al Expresului de Kazan. Moscova-Kazan, plecat din Kazanski Vokzal, gara, cum altfel. Moscova are vreo 10 gari cel putin. La 12 milioane de oameni, deh. Gara arata incredibil, ca un castel, art nuveau, si eficienta pe deasupra. Imi aduc aminte ca, obosit fiind deja dupa tura de jumate de zi la Serghiev Posad, la chioscul de apa in gara i-am zis unui pustan care se baga in fata sa “asteapta!”. Mi-a raspuns asa de agresiv ca dupa aia ma si asteptam sa vina cu ceva potera de mujici sa ma bata cu knut-ul. Mi s-a parut ca a zis: “ci uai?”, in romana de dincolo de Prut. Nu a fost insa nimic. In afara de un bun avertisment. Rusia e o tara buna sa invat smerenia. Costul lipsei ei, aici, e foarte ridicat. Au o traditie a vietii dure si foarte dure. Care ii face autentici, primari, violenti in reflexe. O tara in care indurarea e asa de rara ca au dezvoltat un cult pentru mila. Continue reading