Jurnal de Lume noua. Episodul 6. Bariloche. Marco

Refugio Italia, vreo 2000 de metri, laguna Negra. Seamana cumva cu Retezatul dar la Bucura e mai frumos. Am dormit la cort. Minunat a rezistat rei-ul meu. Super light si super bun. Am dormit bine. Pe la 12 m-am trezit si mi-am luat pantalonii de merinos gauriti pe buca. Dreapta. Apoi am “domit”. Si m-am trezit bine. Azi merg la refugio Lopez y despues la Bariloche.

El Viento, bate tare. Cum citisem despre Patagonia pe un blog ca e, “ridiculously windy”. Asa de tare bate vantul. Am ajuns rupt. Dupa vreo 10 km pe o vale frumoasa si salbatica, ultima bucata, nu cred ca mai mult de 2km e pura catarare. Nu in coarda ci in ac de par pe vreo 1000m diferenta de nivel. Am facut 4 ore si un sfert din Colonia Suiza, trebuia sa fac 6. Le-am platit in deshidratare si oboseala. E frumos aici. Acelasi soare orbitor. Ca de Cartarescu.
Am intrat in “refugio”. Era ocru pe dinafara si e tare cald pe dinautru. Continue reading

Jurnal de Lume noua. Episodul 5. Bariloche. San Carlos de Bariloche

Cafeaua de la “Delirante” e grozava. Dublu espresso. “Dublu?” face “la chica” de la bar. Nu stie ea. Da, dublu. Deja m-a lovit cofeina la hertz. Si de-odata ma mai loveste ceva. Sunt in San Carlos de Bariloche. In Patagonia.

Ce frumoasa e viata pe care mi-o dai Doame! Soferul care trebuia sa vina dimineata sa ma duca la 7 lake drive, prin Villa la Angostura si San Martin de los Andes n-a mai venit. M-am dus eu la el dupa ce m-am imbaiat cu soare pe punte la Patanuk. Fata omului in tricou galben cand am intrat in birou, in spate, unde nu aveam voie, si am intrebat daca vorbesc engleza si mi-a raspuns in scarba si mai sa ma dea afara pana a vazut voucherul si a inceput sa se uite pe programari, unde, ce-i drept, nu figuram, si apoi a intrat in modulul de cerut scuze si parca era altcineva. Nepretuita. Si eu am multumit lui Dumnezeu pentru ca nu m-am dus, eu nu stiu, dar El stie, si eu am de stat in pace si sa afuc pace si acolo unde nu primesc si am povestit cu un alt baiat de acolo si mi-a zis ca maine sa ma duc la refugiul de la Laguna Negra, nu la Frey, si ca de la Frey la Jakob e greu si ca nu e bine sa incerc sa fac toata tura in 2 zile. E mai bine si mai frumos la Laguna Negra.  Continue reading

Jurnal de Lume noua. Episodul 4. San Carlos de Bariloche. Martin

Sunt in San Carlos de Bariloche.Cand am iesit din aeroport, m-a intampinat o lumina clara, calda si cumva rece, atat de clara ca un lac de munte si galben. Fata de Buenos e racoare. 24 de grade si vant. Bine ai venit in Patagonia, Dragos. De cand asteptai? Din copilarie, de pe covor si din animale din continente cand abia asteptai sa-ti pice vreo puma dar si un condor. Hei Condor, que paso?!

Locul unde pap e un pic jegos, el chiringuito, un pic popular, vin oamenii locului, a durat o eternitate pana a venit mancarea, suficient sa ma decid ca nu fac niciun circuit chico pe bicicleta, si mancarea, miel patagonez, salata, empanadas cu carne si jumatate de sticla de malbec argentinian, este exceptionala. Cele mai bune empanadas pe care le-am mancat in afara de cele din San Telmo acum 4 ani.
Sunt tare obosit, abia mi-am miscat fizicul pana la hostel, aimteam rucsacul de plumb si niciun chef de viata. Uneori omul mai trebuie sa stie si sa se opreasca. Si sa doarma. Ca sa se poata bucura. Mai putin dar mai bun. Comprendes, Dragos? Ca de stiut o stii de mult. Mai si aplic-o. Mai ai si grija de tine, mai baiatule! Continue reading

Jurnal de lume noua. Episodul 3. Buenos Aires. Una dia mas.

Tocmai plec din Buenos Aires la Bariloche. Sunt in Aerolineas Argentinas. Bogat ca un argentinian, zicea vorba secolului trecut. Aici totul era legat de bani. Mar de plata, estuarul la plata, argentino, totul e cu argint. La plata, bani, argint. Bun brand de atras latini. Au golit sudul Italiei de mas calzones, eu cred ca inseamna fara ciorapi, chemandu-i la munca si la argint. Poate nu-s toti bogati, claro que no, dar nici unul din cei cu care am vorbit, si acum si acum 4 ani, nu ar pleca nici batut de aici. E plin de Sorrento, Napoli, Palermo scrise pe vitrine.
E clar ca nu, nu mi-am revenit dupa zborul de venire. Probabil si un jet lag pe care nu-l simt in mod distinct dar cand ma gandesc cum ma simt, acolo e. Hai sa facem un inventar mai baiatule: picioarele umflate, tumefiate cumva, tendonul din spatele genunchiului la piciorul drept e rigid si ma doare. In astea doua zile de umblat prin soare prin oras, pe asfalt, am facut minim 30 de kilometri. Asfaltul. Moartea incheieturilor si a oaselor. Ma doare capul, sunt cu gura uscata permanent. In rest e perfect. De-abia astept muntele. Ma incurajez eu, dar faptul e ca inca nu simt nimic si un pic ma gandesc la rucsacul prea greu, de fapt mai mult prea plin, si la ligament. Continue reading

Jurnal de Lume noua. Episodul 2. Buenos Aires.

Pasuni si luminisuri pe autostrada ce duce in oras, de la Pistarini de parca am fi in Mehedinti, la crovuri. Vulturi. Soimi. Verde. Cald. Umed. O unitate militara ca un presidio din San Francisco sau Carmel by the Sea. Si soldati adunati in careu. Cu lipsa de drag m-or napadi aduceri aminte. Uneori nu e bine pe vremea lui Stalin nici cand esti tanar.

Blocuri pe piloni. Blocuri igrasioase. Blocuri faine. Altele. Masini parcate pe banda de urgenta a autostrazii. O catedrala a apocalipsei sau cel putin a arganghelului Gabriel, cel cu trambita. Foarte neogotica, cumva nemaivazut de mine. 6 turnuri ca ce elfi.

Am o usoara senzatie de kuala lumpur. Umezeala calda si blocuri cu semne de igrasie. Imi ard picioarele in trekkersi. Si de Istanbul. Case in rosu cu fier-betonul pe afara. Continue reading

Jurnal de Lume noua. Episod 1. Plecarea

Simt oboseala si un pic de agitatie de plecare. Si cant: Vieni amore mio, Vieni, signore Jesu. De Kiko. Plec din nou.

Sunt ametit. Ametit bine. De la Rusalca Alba bine bauta cu Alex. Mi-a picat bine sa il vad si sa petrecem timp impreuna. Am vazut ca e mai linistit, mai bucuros, mai senin, mai puternic.

Am decolat. Paris. Credeam ca avionul e la 15.45 dar era la 15.10. Am ajuns exact la timp. La coada la boarding stateam langa un cuplu cu un copil, un cupla care nu arata nicicum, care aveau ca destinatie finala EZE, Ezeiza, Buenos Aires. Ea avea parul brunet, cret. In jur de 40 de ani. Peste. Stewardesa m-a intrebat daca stiu franceza. Am zis ca da. M-a rugat sa ii transmit colegului ca 17 la culoar e liber. I-am transmis. M-a trimis sa stau eu acolo. In curand a venit cineva si m-a ridicat. Aparent nu stiu franceza.  Continue reading