Nivelul ridicat de stress, senzatia de coplesire, senzatia de colivie, nervozitatea, tulburarea, anxietatea. Le stiu bine. Cu totii le stim.

Ele sunt legate intre ele, exista o cauzalitate, dar sunt de fapt simptome ale unor radacini mai adanci. Ale unei radacini mai adanci. Uitarea de sine. Falsa identitate.

Toata degringolada vietii mele e legata de identitate si de raspunsul (atat cel constient cat si cel subconstient) la intrebarea: “cine sunt?” (Vs cine “ar trebui sa fiu).

Din “cine sunt” curge un fluviu. Curg eu.

Cine sunt- care sunt credintele mele- care sunt asteptarile/fricile mele- ce simt- ce fac vs ce ar trebui/vreau sa fac.
Fericirea o definesc ca pace/lipsa tulburarii si bucurie (cu bucuria e mult de vorbit)).

Pacea e intalnirea intre ceea ce cred ca ar trebui sa fac si ce fac/ intre cum ar trebui sa fiu eu si cum sunt, intre cum ar trebui sa fie lumea si cum e.

Orice potrivire aduce pace. Orice nepotrivire aduce tulburare. Tulburarea nu e frica, e greseala sau vinovatie. Frica se simte diferit desi in acelasi loc. Pot avea pace (de suprafata) facand lucruri gresite daca cred ca sunt bune. Verbul asociat cand nu e asociata bucuriei este “trebuie”. De multe ori, aproape intotdeauna, sub vreau se poate ascunde un trebuie”.
Bucuria e intalnirea intre ce cred ca ar trebui sa fac si ceea ce ar trebui sa fac cu adevarat. Bucuria nu e placere. Bucuria poate aduce cu ea placere dar nu e neaparat. E modul in care simtim starea de curgere a iubirii. E asociata implinirii si nu placerii. La fel ca pacea adanca presupune existenta si ancorarea intr-un plan superior, spiritual, punctul de care avea nevoie Arhimede. Umblarea in planul superior, presupune identificarea si accesarea darurilor mele interioare si, dupa dezvoltarea lor, punerea in slujba celorlalti oameni. Asta duce la o curgere de putere/iubire din dimensiunea spirituala care nu numai ca nu ma consuma ci ma incarca in timp ce ii incarc pe ceilalti. Asta e asociata verbului “vreau”. 
Cautarea pacii si bucuriei duce la validarea noilor credinte (innoirea mintii) si la noi actiuni/fapte. 

 (Spirit)-Minte-stare-fapte
Se trateaza prin:

(Awareness)-newness of mind-compassion-choice

Asa cum ziceam si ieri primul pas e centrarea pe awareness. Pe intrebarea fundamentala: cine sunt? Vs Cine cred eu ca sunt?

E un exercitiu de trezire din amnezia culturalo-sociala si falsa identitate in care ne-au adus traumele stiute si nestiute. Odata constientizata adevarata identitate (lupta grea!) actiunile devin natural diferite, aliniate, decurgand din noul Eu si incepe lupta (si mai grea!) de curatire a emotiilor (/a inimii).
Primul pas e sa vad sistematic unde sunt.
Cand am un nivel ridicat de energie interioara/putere ma pot centra pe “provocari”. Daca nu, centrarea pe ceea ce e deja bine (oricat de limitat ar fi) aduce implicit o crestere a puterii. Ce ud, creste. Atentia e energie iar timpul e furtunul de distributie. Ce ud, creste. Ud nelinistea si frica, cresc. Ud bucuria si pozitivitatea, cresc.

Si atunci, primul pas e alocarea a 10 minute zilnic pentru a concluziona unde sunt. Ce din ceea ce am facut mi-a adus pace, ce mi-a adus bucurie? (bucuria se manifesta prin gaptul ca dupa ce termin sunt la fel sau mai incarvat cu energie decat inainte sa incep, practic ma incarc in timp ce ma pun in slujba altora. Opus lui trebuie care ma poate tine in priza dar dupa ce termin ma duce in depresie energetica). Punctat si meditat asupra lor.

Dupa 2 saptamani de exercitiu se formeaza o baza.

Cat despre parcurs, e unul al impartasirii a multe esecuri personale si a unor minuni.

Sau cum e sa ma descopar mamut neinstruit cand eu ma credeam opposum.