Taize. Taize! Taize!! E o liniste asurzitoate aici; o bucurie tacuta si duioasa, un Eden al carui heruvim pazitor a primit ingaduinta sa ne lase sa intram. Dumnezeu e prezent in viata fiecaruia dintre noi tot timpul, oriunde. Dar nu-l simtim decat rar. Unii nu l-am simtit niciodata. Prin credinta stim ca e cu noi tot timpul. In spirit! Spirit inseamna Cuvant. Suflet inseamna Simtire. (“Cuvantul s-a facut trup”, zice evanghelia dupa Ioan). Ca sa simt Cuvantul el trebuie sa coboare in inima. Taize-ul insa deschide portile inimii. Si simt!
Spiritul Taize nu poate fi cu adevarat descris in cuvinte. Asa cum nu pot fi explicate starile adanci ale sufletului uman. Starile astea se picteaza, se canta, se sculpteaza dar mai ales se traiesc! Primavara lui Boticelli e mai frumoasa decat primavara. E o primavara a sufletului. Iar Ganditorul lui Rodin are -n bronzul contorsionat un intreg dialog cu Dumnezeu. Pe care il simt oridecateori il privesc. Iar “Behute mich Gott” de la Taize ma va face sa plang. Un plans lin, adanc, usor, de intoarcere acasa, de copil imbratisat de mama, de regasire, de Taize. De neexplicat. De stat in el zi si noapte.