Despre mesageri si etimologie. O paranteza binevenita

Intotdeuna m-au fascinat mesagerii. Solii, trimisii, ambasadorii vin de departe si merg departe, au o aura de mister, vorbesc limbi straine, strabat interstitiile, leaga lumi uneori pentru a le aduce mai aproape, alteori pentru a le indeparta ireconciliabil. Vorbesc in numele altora, mai puternici decat ei, invaluiti fiind in puterea celor care i-au trimis, intangibili sau vulnerabili, dupa caz. Ce e cert e ca nu-si mai apartin decat in mica masura, nu se reprezinta pe ei ci pe cel care i-a trimis. Sunt vocea lui. Duc mesajele lor care uneori ii privesc personal.

Ca in povestea fostului centurion roman aflat in slujba Egiptului care e trimis cu un mesaj la Caesar de noii lui stapani greco-egipteni timorati de legiunile lui aflate deja in Alexandria.
Fostul centurion preia papirusul in tolba sigilata, se gateste, intra in gura lupului, preda mesajul se uita la mina fetei lui Caesar schimbandu-se dramatic in timp ce citea: “Purtatorul acestui mesaj este ucigasul lui Cneus Magnus Pompei, cel pe care il cauti”. Si capul lui fu infipt intr-unul din parii din fata palatului regal. A fi sol, a duce mesaje implica multe, foarte multe. Ma identific cu mesajul si cu cel care m-a trimis. Ma implica. Sunt vocea celui de departe.

Ce e sigur e ca daca as fi mesager as fi foarte foarte atent cine ma trimite. Si ce ma pune sa spun. Nu de alta dar sa n-am surprize ca senatorul roman pe care a picat magareata sa-i citeasca, in plin Senat, scrisoarea “de adio” a lui Cicero catre Marcus Antonius care incepea asa: “Antonius, te rog asculta ca si cum ai fi inteligent si treaz…”:).
Uneori pot ajunge mesager din pura intamplare. Dar nicio intamplare nu-i intamplatoare.

Si la fel, daca as primi un mesager l-as intreba inainte de toate: Cine te trimite? In numele cui vorbesti?

Etimologia imi place la nebunie. imi expandeaza sinapsele si imi curata cu spirt ochii mintii. Prin ea am inteles ca limba pe care o vorbim defineste realitati concrete si a devenit abstracta doar in masura in care noi am pierdut legatura cu sensurile ei foarte obiective, palpabile (de exemplu: a mustra insemna in limba romana medievala- a pedepsi foarte aspru, a taia capul. Funny, nu?)
Haideti sa vedem cum i se zice la mesager in cateva limbi de circulatie internationala, candva :):
In latina: nuntius, sau cursor.
In Iddish mesager se zice malak.
In greaca veche, cea mai veche limba culta europeana (desi Grecia a inflorit fara dubii in Asia) mesager se scrie: Αγγελιαφόρος- angeliaforos sau Αγγελος -angelos.
Da, surpriza, surpriza. Daca Dumnezeu ar exista si ar trai in alta lume decat a noastra ne-ar comunica, vorbi, trimite mesaje prin mesageri, adica prin Ingeri.
” Binecuvantat este cel ce vine in numele Domnului.” spune Apostolul.
Si ce ciudat ca si Apostol inseamna tot trimis, mesager.

Si acum revenind la intrebarea finala a postului anterior (dupa acest post cu rol de paranteza):

Ei, acuma ca am talentul si stiu de la cine il am, n-ar strica sa aflu la ce sunt chemat sa-l folosesc si sa citesc ce e scris cu litere mici ca alea de fapt sunt instructiunile de folosire.
Cine ma cheama, ma striga in noapte? Si mai ales la ce ma cheama? Care e vocatia mea?