Am dormit excelent. Intr-o camera curata dar tare saracacioasa, intr-o guesthouse foarte improvizata cu bai mizerabile, comune. Slowboat-ul acela urias, plin, s-a descarcat lent, backpacker dupa backpacker, rucsac dupa rucsac, cu grija continua de a mentine farmecul atmosferei de mare familie dar in acelasi timp sa nu cumva sa iti pierzi rucsacul sau sa nu cumva sa fii tu acela care nu gaseste o camera sau un pat intr-un oricat de amarat guesthouse. Malory (prietena lui AJ, americanca din South Carolina a absolvit studii politice asiatice in China, unde a si locuit 3 ani, si apoi 2 ani in Japonia cu AJ si acum calatoresc de 7 luni si vor continua pana la Craciun, inclusiv in Romania. Apoi vor pleca in Corea sa lucreze) cu Carolina (poloneza, property manager in Dublin, si-a lasat jobul pentru 6 luni ca sa calatoreasca cu Will, irlandez, funny, open, si-a vandut firma de dog-walking in Dublin ca sa descopere lumea) au mers inainte si au gasit cu greu 3 camere iar eu cu baietii am avut grija de bagaje. Cum ziceam, toata marea familie de backpackeri (sentimentul e foarte puternic) s-a descarcat in mica asezare Pakbeng. Localnicii traiesc un fel de vis, un fel de goana dupa aur, goana pe Mekong in jos a hoardelor de turisti in cautare de adrenalina sau necunoscut sau de sine, dar toti fiind mai mult decat dispusi sa plateasca cel putin dublu pentru orice banana sau beer lao sau pat sau fried noodles din orice cocioaba cu “restaurant” din locul asta regasit de Dumnezeu. Contrastul intre cele doua lumi ne-a dus (AJ, Malory, Will, Carolina si cu mine) la petrecerea satului unde am baut nelipsita Beer Lao, am mancat papaya salad si am…dansat :), Spre deliciul laotienilor si laotiencelor :) gatite de sarbatoare. petrecere de fund raising pentru un nou templu. Ametitor, si pentru ei si pentru noi.
So, cum as descrie personalitatea backpackerului: Rucsaci buni, de marca, de la Karimor la Salomon si la Atta-ul meu pana la Macpac-ul Neozeelandezilor (socati si flatati de micul meu verde macpac de oras!). echipament de asemenea ( sunt incantat de canadienii care imi lauda Arcteryx-ul, si de cuplul argentinian care au amandoi aceleasi windstoppere arcteryx (ne-am simtit ca o mica band of arcteryx brothers…:)). plin de aparate foto bune si mac-uri si kindle-uri si de uimitor de multe carti. Un neozeelandez citeste Catch 22 (a absolvit istorie si stiinte politice anul trecut, a zugravit case, a lucrat ca instalator si acum calatoreste ca sa gaseasca locul unde vrea Dumnezeu sa-l aseze) , altul marele Gatsby, AJ tocmai a terminat “The Clan of the Cave Bear”, una dintre cele mai populare “chick books” in America, zice Malory. By the way, neozeelandezii arata toti incredibil (inre 1.90 si 2.00m atletici, barbati frumosi, asa cum zice Raluca). Travelling light and easy, tineri, majoritatea pana in 30, pentru cel putin 1 luna, dar majoritatea mai mult.
Inca 6-7 ore de coborat pe Mekong. S-a facut mai cald dar sunt cu foita Arcteryx pe mine inca (I love saying Arcteryx:), it’s like George saying salsa, salsa, in Seinfeld:)) iar dimineata a fost cu adevarat racoare. Mekong, longboats, slowboats, jungla, cataracte, stanci superbe, oameni cu undite, plase, barci in cautarea legendarului si foarte gustosului somn de Mekong, artera vietii pentru toate asezarile conectate de sursa de Beer Lao ( se produce in Vientiane, capitala), Mekong, e incredibil de placuta experienta asta a plutirii, a flow-ului, armonia backpackerului cu barca, a barcii cu apa, a apei cu stancile, a stancilor cu jungla, a junglei cu sine, starea care ne atrage pe toti ca Taramul promis, ca o Nirvana, armonia backpackerului cu backpackerul, a sinelui cu sine.
Backpackerul: fugind de sine, cautand alt sine si negsind decat aceiasi demoni, aici la capatul pamantului. Asta lasa doar doua posibilitati :). Fie sunt peste tot aceleasi provocari, si fiecare dintre noi le avem in acelasi fel, fie le-am adus cu noi. Ca povestea aceea din Pateric cu calugarul care, chinuit de un diavol zi si noapte (ii exploata fiecare slabiciune ca sa-l chinuie, practic umplandu-i chilia cu ele) cere invoire sa se mute pe alt munte la staretul, care zambind i-o acorda. Si, calugarul nostru, fericit, ajunge la chilia lui numai ca sa-l gaseasca pe diavol impachetandu-si lucrurile. “Unde mergi, ptiu drace?”. “Merg inainte sa-ti pregatesc locul”.
Backpacker-ul, ducandu-si cu sine dilemele si provocarile, curatate de zgomotul de fundal de acasa, libere de inertie si falsele probleme curente, poate auzi sunetul real al chemarii interioare. Asta il si mana. Desigur sunt si cei care umplu si spatiul acesta cu zgomotul de fundal al adrenalinei, al singuratatii sau al ametelii pana la a cadea din barca (un canadian era sa se inece in timp ce incerca sa-l salveze pe altul, beat turta, cazut in Mekong si salvat de laotienii socati de atata depravare :). Putea sa iasa rau. Puteau sa scrie ziarele ca despre cei morti anii trecuti facand tubing de la bar la bar pe Mekong in Vang Vieng). Dar si ei aud aici mult mai mult din chemarea lor. Aici, sunt mult mai mult ca acasa, eu cu mine. Tu cu tine.
Orice calatorie e de fapt o calatorie, o descoperire interioara. E un salt in credinta, un pas mic sau gigantic in afara zonei mele de confort, e posibilitatea de a ma auzi pe tine si pe Dumnezeu chemandu-ma, si mai ales de a accepta. Pentru ca de acolo pleaca totul. A vedea si sa accept ce vad. A auzi si a accepta ce aud. A fi si a accepta ce sunt!
Backpackerul e liber, ghidat de instinct, de alti backpackeri si de localnici si mai ales de biblia lui Lonely Planet (on a shoestring sau on a budget). E plin de tovarasi de drum, fellow travellers, fiecare cu drumul lui (facut intelept sau nu, flexibil sau nu), fiecare dupa timpul si banii lui, fiecare dupa puterea lui, intersectandu-ne pe acelasi taram de descoperit, de explorat, lasandu-ne uneori in voia chemarii altora, ratacind de la drumul nostru, revenind cand dam muzica incet sa ne auzim mai bine, in cautarea a ceva ce am gasit deja dar pana nu-l experimentam total nu-l putem avea. Noi insine.
E o parabola extraordinara. E Walking the Earth at the best of it!
Inca 5 ore de plutit si trait pe Mekong. Pana la Luang Prabang.